Ședință comună a Camerelor

Constituirea delegațiilor Parlamentului României la organizațiile parlamentare europene și internaționale: Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei; Delegația Parlamentului României la Inițiativa Central-Europeană – Dimensiunea Parlamentară; Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa; Delegația Parlamentului României la Adunarea Uniunii Europei Occidentale; Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO; Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneană; Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei; Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei; Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre

Criza economică este în egală măsură un risc, dar și o șansă. Cuvântul de ordine este deci reforma statului. Sub imperativul responsabilității pot fi reunite toate competențele, toate energiile de care dispunem, indiferent de culoarea politică. Dacă reforma statului nu este declanșată și dusă până la capăt, atunci nici o atât de largă majoritate parlamentară și nici un guvern generat de o astfel de majoritate nu își justifică existența în fața cetățenilor.

Declararea de către Guvern a unui program accelerat de reformare a statului, program bine susținut și, dacă este

nevoie, îmbunătățit de Parlament sau de majoritatea parlamentară, poate fi șansa României de a ieși modernizată și, implicit, mai puternică din criza economică globală. O Românie modernizată în perioada de criză economică va fi capabilă să-și reia creșterea economică accelerată imediat după ce efectele crizei globale vor fi depășite. Sunt partizanul accentuării atitudinii proactive și de control a Parlamentului. Convingerea mea este că Parlamentul trebuie să devină un factor mai activ de asigurare a coerenței și stabilității politicilor guvernamentale.

Mesajul meu aduce în atenția Parlamentului și a întregii țări nevoia de acțiuni coerente și urgente pentru reformare, care să asigure modernizarea statului și prin care să se elimine riscul a două crize majore: este vorba despre o criză de încredere și despre o criză de reprezentativitate.

Numai în măsura în care vom ști să răspundem corect acestor riscuri, România poate deveni mai eficientă și mai democratică. Le voi analiza pe rând.

Criza de încredere este evidentă când avem în vedere starea justiției, domeniu care s-a confruntat cu numeroase blocaje politice în ultimii ani. Deși s-au înregistrat progrese importante, după doi ani de la aderarea României ni se cere în continuare să depunem eforturi pentru a atinge pe deplin criteriile de aderare de la Copenhaga. Deși toate partidele și-au declarat unanim sprijinul pentru reforma justiției la consultările pe care le-am avut în august anul trecut, deciziile ulterioare ale clasei politice nu au confirmat în totalitate aceste angajamente.

Criza de încredere în justiție este rezultatul direct al experienței pe care oamenii de rând o trăiesc în fiecare zi și este o experiență care creează sentimentul inegalității în fața justiției. În afară de zona marii corupții, eficiența actului de justiție trebuie să se vadă în cazurile de zi cu zi. Eliberarea unor persoane suspectate de infracțiuni grave, care pun în pericol ordinea publică și siguranța cetățeanului, nu face decât să erodeze încrederea oamenilor în dreptatea magistraților. Termenele lungi de judecată descurajează cetățenii să se adreseze instanțelor și-i încurajează să-și facă singuri dreptate. Avem obligația ca, prin noile coduri, să corectăm aceste realități.

În domeniul justiției este vorba de un efort susținut din partea tuturor instituțiilor cu responsabilități, și mă refer aici, în mod special, la Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii și Agenția Națională de Integritate.

Avem de îndeplinit cerințele din cele patru obiective de referință din ultimul raport de țară, după cum urmează: Unu. Asigurarea unei transparențe și eficiențe sporite a actului de justiție, în special prin consolidarea capacității Consiliului Superior al Magistraturii. Adoptarea noilor coduri, de procedură civilă și penală, precum și raportarea și monitorizarea impactului acestora. Pentru că în clasa politică este o dezbatere pe tema codurilor, vreau să știți că angajamentul României a fost ca aceste coduri, penal și civil, procedură penală și civilă, să fie adoptate în Parlament până la 1 ianuarie 2009, deci 31 decembrie 2008. Termenul este depășit și de aceea s-a ajuns la soluția unor angajări de răspundere.

Consolidarea Agenției Naționale de Integritate, astfel încât aceasta să fie competentă să verifice averea, incompatibilitățile și potențialele conflicte de interese, precum și să emită hotărâri cu caracter obligatoriu pe baza cărora să se poată aplica sancțiuni disuasive, este al doilea obiectiv al raportului.

Al treilea obiectiv este constituirea realizării unor anchete profesionale și imparțiale în cazul sesizărilor de corupție la nivel înalt.

Și, în sfârșit, al patrulea obiectiv, adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire și de luptă împotriva corupției, în special în administrația locală.

Am pledat în toate mesajele mele publice pentru ca aceste obiective să fie îndeplinite.

Voturile din Senat și din Camera Deputaților pentru cazuri de presupusă corupție sunt și un semnal pentru autoritățile judiciare din România că imixtiunea politicului nu mai poate fi o scuză pentru lipsa rezultatelor în zona combaterii corupției la nivel înalt.

Acum este rândul magistraților să arate respect față de aplicarea legii, dar și un înalt profesionalism. Criza de încredere este și rezultatul atitudinii dominante de la nivelul Parlamentului și Guvernului, din anul 2008, în ceea ce privește abordarea cheltuielilor economice. România se află astăzi în fața efectelor crizei economice globale, după doi ani de lipsă de prudență bugetară, pe un fond de creștere economică puternică.

Nu a fost folosită șansa intrării în Uniunea Europeană în contextul internațional favorabil pentru a realiza reformele. Lipsa de reforme din ultimii doi ani o plătește populația acum. Acesta este motivul pentru care, în condițiile deteriorării situației economice, România nu poate lua măsurile de stimulare pe care le ia majoritatea partenerilor noștri din Uniunea Europeană. Noi nu putem crește cheltuielile publice, atât cât ar trebui, și nici nu putem crea condiții pentru

reducerea rapidă a ratelor dobânzilor. România plătește și costul politizării și nereformării administrației publice.

În ultimii ani, sectorul public a crescut excesiv și a devenit o povară. Din cele aproximativ 300.000 de locuri de muncă create în ultimii 4 ani, mai mult de jumătate, 160.000, sunt în sectorul public. Veniturile salariale din sectorul public au crescut de la aproximativ 5% din PIB în 2004 la 8% din PIB în 2008. În cifre absolute, creșterea este și mai impresionantă, aproape 5 miliarde de euro pe an plătiți în plus pentru salariile din sectorul public. În ciuda creșterii economice puternice și a reducerii sărăciei, cheltuielile sociale, pensii, asistență socială, fără a lua în calcul sănătatea sau educația, au crescut și ele ajungând la 10,5% din PIB în anul 2008. Numărul persoanelor asistate de stat sub diferite forme a crescut până la 11 milioane în anul 2008.

Trebuie remarcat faptul că în loc ca Guvernul să ajute la construirea unei societăți cu o clasă de mijloc din ce în ce mai numeroasă, mai bogată și mai independentă, în perioada ultimilor ani a crescut dependența față de stat. Economia României a rezistat cu greu acestor abuzuri. Deficitul bugetar a crescut an de an, ajungând în 2008 la cifra record de 5,3% din PIB, cu alte cuvinte, o datorie publică suplimentară de peste 6 miliarde de euro doar anul trecut. Mai mult, cu atitudine greu de etichetat, înaintea și în timpul campaniei electorale de anul trecut, au fost risipite 3 miliarde de euro din Fondul Național de Dezvoltare, bani proveniți, în principal, din privatizarea Băncii Comerciale Române. Acesta este rezultatul propagandei triumfaliste a guvernării netransparente, a unei proaste guvernări pe care românii trebuie să-l plătească acum.

Moneda națională s-a depreciat în ultimul an și jumătate cu aproape 40%, ceea ce afectează cele 500.000 de familii cu credite mari în valută, iar Banca Națională a României a fost obligată să mențină dobânzile la un nivel foarte ridicat și să înăsprească condițiile de acces la credite. Pe scurt, creditele pentru sectorul privat au fost mai puține și mai scumpe din cauza risipei din sectorul de stat. Dacă vom continua pe acest drum, nu vom îndeplini condițiile care să ne permită adoptarea monedei euro în contextul în care moneda unică europeană și-a dovedit utilitatea în actuala criză economică.

Criza de încredere din alte domenii strategice, cum sunt educația și sănătatea, ca și cea din domeniul justiției, nu este simplul rezultat al unor percepții, ci este rezultatul experienței concrete pe care o au cetățenii. Un exemplu este situația din sistemul de sănătate, unde, în ciuda unei creșteri a fondurilor în ultimii ani, calitatea actului medical și continuitatea îngrijirilor sunt probleme permanente, iar acestora li se adaugă prestația unui personal medical din ce în ce mai lipsit de motivație profesională și mai redus numeric. Sistemul nostru de sănătate rămâne astfel unul dintre cele mai neperformante din Europa, fiind caracterizat prin lipsa de transparență în alocarea fondurilor și ineficiență în utilizarea resurselor.

Atrag atenția asupra faptului că există riscul major ca sistemul sanitar nereformat să consume bugetul înainte de sfârșitul acestui an. În acest caz, actuala guvernare se va afla în postura extrem de dificilă de a fi nevoită să identifice surse suplimentare de finanțare ce vor conduce inevitabil la creșterea deficitelor în a doua jumătate a anului 2009.

În momentul formării noului Guvern, am găsit o atitudine favorabilă din partea ministrului sănătății față de ideea ca, în termen scurt, să fie finalizată și pusă în dezbatere publică strategia de reformare, care necesită întrunirea unui consens politic. Adoptarea acesteia va trebui să fie apoi urmată de un pachet legislativ coerent, absolut necesar ameliorării situației din sistemul sanitar.

În consecință, solicit Guvernului, ministrului sănătății elaborarea, în regim de urgență, a strategiei de reformare a sistemului sanitar și, ulterior, a pachetului legislativ. Ambele trebuie finalizate și adoptate cât mai urgent, chiar înainte de termenul celor 6 luni anunțate inițial.

În domeniul educației, indiferent de durata și de intensitatea crizei economice, există premise favorabile pentru creșterea nivelului de performanță. Există o strategie elaborată de experți din comisia condusă de profesorul Mircea Miclea, există sprijinul bazei sociale, adică al sindicatelor, care au fost de acord cu măsurile de modernizare a sistemului și domeniul a primit finanțarea promisă inițial de 6% din PIB. Actuala majoritate parlamentară, actualul guvern au obligația declanșării imediate a unor reforme profunde în sistemul de educație, singura soluție pentru creșterea performanțelor acestuia și, implicit, a asigurării pregătirii tinerilor la nivelul la care să poată face față nevoilor economiei românești.

Reforma administrației publice cere voință politică din partea celor două partide care formează actuala majoritate. Se poate constata că majoritate nu înseamnă, din păcate, întotdeauna și voință politică. Prea adesea în România aparatul administrativ a fost croit după dimensiunile clientelelor politice. Principiul eficienței, și nu cel al politizării,

trebuie să fie acela care să ghideze orice reformă a administrației.

O administrație suplă, flexibilă, debirocratizată și competentă este o administrație eficientă. Noi nu avem un deficit de persoane în administrație, dimpotrivă, avem un excedent care trebuie urgent eliminat pentru a nu mai fi o povară pentru contribuabili. Dacă avem un deficit în administrația centrală și locală, acesta este de persoane competente. Le lipsesc regulile clare și transparența, nu cadourile pentru clienții politici. Afirmațiile mele sunt în mod egal valabile pentru administrația centrală, dar și pentru administrația locală.

Avem nevoie urgent de o lege a salarizării în sectorul bugetar, care să elimine abuzurile, privilegiile, discreționarul și inechitatea. Actuala majoritate are ca obiectiv neîntârziat să propună această nouă grilă de salarizare care să consacre o corespondență între ierarhia valorilor și ierarhia retribuțiilor.

Deciziile politice pe care le adoptăm pentru a trece cât mai bine prin actualele dificultăți trebuie să plece de la premisa că soluțiile adoptate vor avea consecințe pe termen mediu și lung.

Consider că din această perioadă de dificultăți economice trebuie să ieșim nu numai cât mai rapid, ci și mai puternici, ca efect al unor reforme structurale consistente, ca efect al unei corecte gestionări a resurselor financiare pe care le avem la dispoziție în această perioadă.

Stimați parlamentari,

Doamnelor și domnilor,

Evoluția economică în condiții de criză economică globală este problema critică a guvernării peste tot în lume. Evaluările internaționale spun că această criză economică mondială se va adânci. Dacă această problemă nu este rezolvată, atunci, în mod sigur, se vor agrava și problemele sociale, și problemele politice. În fața provocărilor crizei, România are avantajul de a beneficia de climatul de responsabilitate și solidaritate al Uniunii Europeane.

În ultimele 6 luni, am participat la toate reuniunile Consiliului European dedicate crizei economice. În toate reuniunile a fost subliniat sentimentul de încredere în capacitatea Europei unite de a reduce semnificativ costurile crizei.

De la tribuna Parlamentului României doresc să readuc în discuție o serie de principii și acțiuni care se constituie în garanții pentru diminuarea efectelor crizei economice globale în România. În primul rând, chiar dacă Uniunea Europeană are instrumente de solidaritate destinate ajutorului unor state aflate în dificultate, totuși, efortul propriu al fiecărei țări este determinant pentru depășirea crizei. În România, a depăși criza înseamnă a munci mai mult și mai bine, cu productivitate și eficiență mai mare. Ne știm prea bine lipsurile, salariile au crescut ani de zile mai repede decât productivitatea muncii. Ieșim din această criză numai dacă inversăm această tendință, iar soluțiile din acest punct de vedere sunt, pe de o parte, o anvelopă salarială pentru societățile și regiile statului, iar, pe de altă parte, restrângerea cheltuielilor materiale și a cheltuielilor salariale în instituțiile bugetare ale administrației centrale și locale. Nu în ultimul rând, planificarea cheltuielilor bugetare pentru următorii 3 ani este necesară.

În al doilea rând, România nu susține protecționismul și se pronunță împotriva fragmentării pieței interne europene. România sprijină concurența și libera circulație, precum și rolul Comisiei Europene de garant al tratatelor Uniunii. De altfel, parte din întreprinderile noastre suferă tocmai pentru că s-au redus piețe externe și, în consecință, s-au redus comenzile. Pe de altă parte, România a sprijinit industria auto fără a încălca principiile pieței interne europene și ale concurenței.

În concluzie, solicit Guvernului și partenerilor sociali să propună numai soluții care au la bază respectarea regulilor pieței interne și legislația europeană.

În al treilea rând, susținem reinstaurarea unor condiții de finanțare normală a economiei și a circuitului creditelor dinspre sectorul financiar spre economia reală, în condițiile în care statul îmbunătățește reglementarea și supravegherea instituțiilor financiare.

România s-a pronunțat pentru evitarea situațiilor în care deciziile într-un stat membru al Uniunii Europene ar putea avea impact negativ asupra băncilor din statele membre. Am susținut, de asemenea, că sprijinirea băncilor-mamă nu trebuie să presupună restricții pentru filialele din alte state membre.

Totodată, chiar dacă în România nu există un pericol iminent al unei crize financiar-bancare, a apărut o contracție a creditului și un aparent deficit de lichiditate. Am purtat discuții cu bancherii legate de îmbunătățirea condițiilor creditării. În acest scop, este necesară mai întâi flexibilizarea condițiilor de creditare de către bănci. Acestea trebuie să înțeleagă mai bine diversitatea situațiilor pe care le au cetățenii și întreprinderile mici și mijlocii. Este adevărat faptul

că o bancă ce lucrează cu IMM-urile trebuie să gestioneze un număr mai mare de contracte de credit, cu valori unitare mai mici.

Așa trăiesc însă foarte multe bănci din Uniunea Europeană. La noi, multe bănci preferă un număr mic de contracte, dar cu valori unitare mari, iar foarte multe contracte sunt cu întreprinderi de stat.

Consider că Guvernul, Banca Națională și sistemul bancar trebuie să acorde atenție acestui aspect.

În al patrulea rând, este necesar să acordăm atenție specială celor mai vulnerabili. Criza economică actuală va avea în mod sigur efecte diferențiate asupra diferitelor categorii sociale. Solidaritatea socială însă este în pericol dacă tratăm uniform impactul efectelor crizei economice. Din păcate, actualele politici sociale nu țintesc suficient de riguros grupurile aflate în nevoie. Avem nevoie de o identificare mai precisă a celor care au cu adevărat nevoie de sprijinul statului.

Trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a evita riscul marginalizării sau excluziunii sociale a acestora. A-i ajuta pe cei vulnerabili nu este o prioritate temporară, ci și un obiectiv pe termen lung care să redefinească în mod echitabil fundamentul solidarității sociale din România. Trebuie să dăm prioritate acelor măsuri active care să încurajeze munca și efortul individului, și nu măsurilor care împovărează o categorie în defavoarea alteia sau sufocă sectorul privat, aflat oricum în dificultate.

În al cincilea rând, susțin respectarea regulilor Uniunii Economice și Monetare, utilizare chibzuită și echilibrată a flexibilității Pactului de Stabilitate și Creștere în condiții de criză, precum și nevoia de politici publice responsabile și coerente pentru asigurarea macrostabilității și a sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice.

Aici aș face o mențiune, Pactul de Stabilitate și Creștere a fost flexibilizat prin decizia Consiliului European. Dar asta nu înseamnă că cineva poate să-și propună sau că noi ne putem propune să trecem dincolo de limitele de flexibilizare fixate de Consiliul European.

În al șaselea rând, utilizarea resurselor financiare disponibile. Aici se află cu certitudine una din cheile creșterii economice în anul 2009. În afara sumelor pentru investiții alocate din veniturile bugetului de stat, România dispune de finanțări pe termen lung neutilizate, repet, neutilizate și angajate deja de câțiva ani cu Banca Europeană de Investiții, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Comisiei Europene și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 3,55, repet, 3,55 miliarde de euro. La parte din aceste credite am început deja să plătim comisioane de neutilizare în valoare de milioane de euro anual.

Pe de altă parte, fondurile structurale nerambursabile alocate României de către Uniunea Europeană pentru anul 2007, 2008 și 2009 și neutilizate până la începutul acestei luni se ridică la 5,5 miliarde euro, repet, 5,5 miliarde euro, la dispoziție. Un total de 9 miliarde euro, din care, dacă am reuși în acest an să utilizăm 3-4 miliarde, am putea spune că ne-am făcut datoria față de români, generând dezvoltare, o minimă creștere economică și creând locuri de muncă.

Permiteți-mi să fac o paranteză. Avem un aparat birocratic uriaș, a cărui performanță este cea despre care v-am vorbit acum: 9 miliarde de euro la dispoziția României neutilizați. Este inadmisibil și asta arată ineficiența profundă a acestui aparat constituit probabil în primul rând pe criterii clientelare, și nu pe criteriul competenței. În timp ce zeci de mii de oameni își pierd locurile de muncă, bugetarii sunt în procese pentru acordarea de sporuri din ani anteriori, dar și pentru viitor. Nu este un caz izolat justiția. Funcționari din Ministerul Muncii și-au obținut retroactiv sporuri în sume uriașe. Controlori ai Curții de Conturi care controlează utilizarea creditelor externe au obținut de curând în instanță dreptul de a li se da 75% la salariu, și foarte multe astfel de exemple.

Practic, Guvernul și Parlamentul nu mai controlează bugetul statului și salarizarea. O altă putere, din afara puterii legislative, din afara puterii executive, decide bugetul statului.

În al șaptelea rând, putem ajuta sectorul de afaceri și în special întreprinderile mici și mijlocii prin reducerea birocrației. Statul român percepe peste 200 de taxe și impozite, multe dintre ele aducând venituri puține statului, dar implicând multe costuri atât pentru administrația publică, cât și pentru contribuabili.

În plus, România și-a asumat, alături de partenerii europeni, obiectivul de a reduce cu 20% costurile administrative impuse întreprinderilor mici și mijlocii. Este o decizie la care noi am participat în Consiliul European din decembrie 2008. Îndemn Guvernul să se aplece cu urgență asupra acestor oportunități de a oferi un ajutor rapid mediului de afaceri și de a reduce costurile administrației publice, prin simplificarea sistemului de taxe și impozite. O bună ocazie ar fi apropiata modificare a Codului fiscal.

Măsurile de modernizare a statului prin aplicarea reformelor structurale, concentrarea asistenței sociale către categoriile sociale cu adevărat vulnerabile sau vulnerabilizate

de criza economică, utilizarea eficientă și rapidă a resurselor financiare contractate și a fondurilor structurale europene, aplicarea unui regim de austeritate în cheltuirea banilor publici în instituțiile centrale și locale ale administrației, implementarea eficientă a programelor guvernamentale de creare de noi locuri de muncă, accelerarea reformelor din justiție, sănătate și educație sunt elemente de natură a crește credibilitatea clasei politice și a instituțiilor statului.

În același timp, acțiunea eficientă a Guvernului și Parlamentului va fi de natură a da populației încredere în clasa politică și în instituțiile statului, dar și o garanție că actuala clasă politică poate diminua efectele crizei globale asupra românilor. Mai mult, acțiunea eficientă a Guvernului este de natură a restabili credibilitatea României pe plan internațional.

Astăzi, mai mult ca oricând, este pusă sub semnul întrebării capacitatea României de a aplica politici publice prin care se asigură îndeplinirea criteriilor pentru adoptarea euro în 2014. Criza economică globală nu trebuie să fie un pretext pentru ca România să renunțe la obiectivul de adoptare a euro în 2014. În același timp, avem nevoie de o abordare prudentă din punct de vedere al finanțării deficitului de cont curent, dar și al finanțării a parte din datoria privată. Și aici aș vrea să nu rămână dubii.

În acest an, România are de făcut plăți externe – statul român – în valoare de 1,6 miliarde, deci, o datorie externă foarte mică pe care ați aprobat-o prin votul dat bugetului a fi plătită în timp util.

Marea problemă a României, prin efectele sale, o reprezintă datoria sectorului privat, care, anul acesta, are o datorie de 24 de miliarde de euro. Dacă din punct de vedere al bugetului de stat nu avem nicio problemă să ne finanțăm datoria externă și deficitul bugetului de stat, avem însă a ne gândi cum finanțăm deficitul de cont curent și cum intervenim la momentul la care, eventual, sectorul privat nu va putea să-și ramburseze creditele angajate. Și, atenție, nu sunt credite cu care s-au dus în vacanță, sunt credite cu care au făcut investiții în România, iar stoparea finanțării, intrarea lor în default nu înseamnă nimic altceva decât încetarea funcționării lor, creșterea șomajului, reducerea producției în România.

Deci aș relua: în același timp, avem nevoie și de o abordare prudentă din punct de vedere al finanțării deficitului de cont curent, dar și al finanțării a parte din datoria privată.

Cea mai mare provocare a actualei crize este dificultatea de a prezice evoluția ei. Foarte posibil, în perioada următoare, instituțiile de evaluare a economiei globale vor corecta negativ previziunile evoluțiilor economice mondiale și din spațiul Uniunii Europene pentru anul 2009. În aceste condiții, România are nevoie de o centură de siguranță care înseamnă un împrumut extern. Și aici aveți nevoie de o explicație pentru a nu fi în dificultate sau a nu părea neinformați. Uniunea Europeană a pus la dispoziția statelor membre intrate în ultimii ani, deci, a celor 12, suma de 30 miliarde de euro în doi ani, 2009 și 2010.

În momentul de față, România poate accesa bani de la Uniunea Europeană, dar condiția pe care Uniunea Europeană o pune e să fie în parteneriat cu Fondul Monetar Internațional. Este condiție, și nu vis. Uniunea Europeană nu are instrumentele de control al utilizării banilor și al evaluării situației macroeconomice. Dacă dorim să accesăm fonduri puse la dispoziția noilor membri de Uniunea Europeană, trebuie s-o facem în parteneriat cu Fondul Monetar Internațional.

Repet, noi nu avem nevoie de credite pentru susținerea bugetului sau pentru susținerea obligațiilor de plată ale statului român. Repet acest lucru. Avem însă un deficit de cont curent și o datorie a sectorului privat, care trebuie achitată anul acesta, de 24 de miliarde. Un asemenea împrumut, acea centură de siguranță, ne va face mai rezistenți la o posibilă deteriorare rapidă a economiei globale și, implicit, a economiei naționale, pe care nu o putem anticipa în acest moment.

Dacă România nu va răspunde adecvat tuturor acestor provocări, există riscul să ne confruntăm și cu o criză de reprezentativitate care ar pune în pericol însuși caracterul democratic al sistemului nostru politic.

Semnele crizei de reprezentativitate pot fi identificate la două niveluri: cel al măsurii în care deciziile politice sunt luate în numele interesului națiunii române și cel al păstrării contactului dintre alegător și ales.

Caracterul transparent al actualei majorități constituie un cert progres față de situația în care guvernul era susținut de o majoritate netransparentă. Nu este însă suficient ca o majoritate să dețină două treimi din Parlament pentru a fi asigurat caracterul reprezentativ, democratic, al unei guvernări. O majoritate parlamentară și guvernamentală, indiferent cât de mare este, nu rămâne cu adevărat reprezentativă decât dacă depășește logica interesului de partid și acționează exclusiv în sensul interesului cetățenilor care i-au ales.

Un risc major este cel al invocării pretextului că anul 2009 este un an electoral, pentru a nu face sau pentru a întârzia reformele structurale. Avem alegeri europarlamentare în iunie și alegeri prezidențiale spre sfârșitul anului. În ultimii doi ani au avut loc mai multe scrutinuri și, din păcate, partidele politice au subordonat buna guvernare obiectivelor electorale. S-au sacrificat planificarea bugetară și echilibrele macroeconomice doar pentru a întreține iluzia bunăstării. Banul public a devenit buget de campanie electorală și acum vedem cu ce costuri pentru întreaga societate.

Să nu repetăm aceste greșeli, să le spunem românilor deschis că, în actualul context economic, e nevoie de reforme și de austeritate bugetară. Nimeni nu trebuie să se amăgească sau să îi amăgească pe alții că putem și fără măsuri de austeritate.

Sunt convins că românii au înțeles că promisiunile din campanie nu pot fi îndeplinite imediat în actualul context și că o politică bugetară nesăbuită poate fi seducătoare pe termen scurt, dar garantat dezastruoasă pe termen mediu și lung.

În încheiere, aș spune: criza economică poate fi mai adâncă și mai lungă decât apreciem acum. De aceea, aș sintetiza: reforma statului, plus austeritate, plus solidaritate, egal șansă pentru România.

Vă mulțumesc.