Ședință comună a Camerelor

Ședință comună a Camerelor · Camera Deputaților · 22 decembrie 2010 · monitorul.ai

## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**

Onorată conducere de ședință, Domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

În primul rând, vreau să vă mulțumesc tuturor, dumneavoastră, pentru că astăzi ne îndeplinim nu o obligație, ci mai ales o mare, mare responsabilitate, aceea ca în fiecare an să ne referim la Revoluția din 1989, care a schimbat radical și pentru totdeauna destinul poporului român.

În aceste momente, eu cred că este foarte important să ne gândim cu recunoștință la cei care și-au dat viața pentru revoluție și pentru idealurile revoluției, și mai ales pentru libertate.

În 1989, tineri, foarte tineri, oameni mai în vârstă, aproape peste 1.000 de români au căzut sub gloanțele revoluției. Nici astăzi, din păcate, nu știm din ce parte au fost trase, dar important este ca acești eroi să rămână în memoria noastră colectivă ca adevărați români care, ca și înaintașii lor în atâtea momente de cumpănă ale istoriei României, au știut să-și dea viața pentru un ideal: idealul de libertate. Nu există nimic mai presus de libertate decât țara și poporul român.

De asemenea, trebuie să ne exprimăm respectul. Respectul, un cuvânt care, din păcate, în ziua de astăzi capătă tot mai puțină consistență, dar trebuie să ne exprimăm respectul pentru cei care au participat nemijlocit la Revoluția română, care au avut șansa să trăiască și care astăzi, poate, mulți dintre ei privesc cu oarecare dezamăgire, dar, aș vrea să cred, și cu optimism pentru viitorul României.

Și, de asemenea, trebuie să privim cu responsabilitate la modul în care idealurile pentru care s-a murit atunci, pentru care s-a luptat atunci și pentru care s-a înfăptuit această revoluție sunt, au fost și vor fi respectate și îndeplinite.

Eu cred că, după 20 de ani, acum, în al 21-lea an, când acest moment devine tot mai îndepărtat, când generația celor născuți după Revoluția din 1989 începe să conteze în societatea românească, noi trebuie să ne raportăm, de fiecare dată, ca un element de bilanț față de Revoluția din 1989 sub aspectul principiilor, libertăților și idealurilor pentru care atunci s-a murit și s-a luptat.

Aceste idealuri au fost, în primul rând, idealuri de libertate. Aceste idealuri au fost, în primul rând, idealuri de democrație. Aceste idealuri au fost, în primul rând, lucruri abstracte pentru oamenii de atunci, marea lor majoritate trăitori în vremurile atât de triste ale dictaturii.

Iată de ce cred că bilanțul pe care trebuie să-l facem noi astăzi și generații după generații, generațiile viitoare, așa cum ne raportăm la momentele fundamentale din istoria poporului român, trebuie să-l facem vizavi de ceea ce atunci ideatic am sperat și de ceea ce se întâmplă în societatea românească.

După Revoluția din 1989 și chiar foarte aproape de acel moment, s-a vorbit despre restaurație, s-a vorbit despre o revoluție falsă, s-a vorbit despre furarea, furtul idealurilor acestei revoluții.

Dincolo de toate acestea, însă, noi trebuie să comensurăm cu prezentul. Și eu vreau să fiu plin de optimism pentru prezentul și viitorul României, în general, dar și cu unele îndoieli, pentru că de aceea suntem oameni politici, față de modul în care aceste lucruri se pot duce la îndeplinire.

Și aș vrea să vă cer încă o dată, de la această tribună, așa cum încerc de fiecare dată când am ocazia, și încerc să o fac în momente în care într-adevăr mi se oferă, din păcate, ocazia, să apărăm aceste idealuri. Nimic nu mai poate schimba cursul democratic al României, în opinia mea, dar putem să facem foarte mult rău instituțiilor statului democratic, și acest rău pe care-l facem instituțiilor statului democratic este mai grav, după 21 de ani, decât atunci, la începutul perioadei de construcție democratică, când ne puneam problema să ne comensurăm idealurile, să ne comensurăm realizările de pluripartitism, de dezbatere politică, de parlamentarism, consultându-ne cu Consiliul Europei, care atunci era monitorul nostru în ceea ce privește democrația.

Trag un semnal de alarmă că există un risc, nu un risc de a ne întoarce înapoi, pentru că sunt convins că toți aceia care s-au ridicat atunci să lupte pentru idealurile de libertate și astăzi ar porni pentru a le apăra, poate, cunoscându-le și cu mai multă tărie, dar există un risc să nu mergem suficient de repede. Este un risc să ne împleticim în ceea ce înseamnă obiectivele noastre, și gesturile pe care noi le facem astăzi, astăzi, când suntem țară membră a Uniunii Europene, când suntem țară membră a NATO, au semnificații cu atât mai mari. Instituțiile trebuie să funcționeze, Parlamentul, domnilor, trebuie să funcționeze!

N-am să încetez, atâta timp cât voi fi la tribuna Parlamentului, să spun că regulile trebuie să fie respectate și să existe un respect al nostru, unii față de ceilalți. Spuneam unor colegi în pauză că, într-o discuție cu Ioan Rațiu, unul dintre marii precursori ai democrației – o spun eu, ca socialist – și un om deosebit, îmi spunea, la începuturile mele și ca om politic și la primii pași, eu nu aveam la ce să mă raportez, nu trăisem decât în comunism, și vă spun sub cuvânt de onoare, într-o zi sfântă ca astăzi, că democrație există atunci când opoziția este o alternativă. Nu v-o spun nici cu reproș, v-o spun ca termen de reflecție. Vă spun că este important ca instituțiile să funcționeze, este important și votul pe care astăzi l-am dat în Senat pentru ca CSM-ul să funcționeze, este important ca tot ceea ce facem să nu se întoarcă împotriva noastră, ci să fie spre binele nostru, al tuturor.

Nu vrea nimeni să restaureze nimic, dar să nu încercăm să restaurăm unele practici care aparțin trecutului, chiar din perioada în care România era o țară democratică și capitalistă.

Dialogul, să învățăm din lecția dialogului, să învățăm din lecția solidarității și să nu încercăm să dăm la o parte ceea ce am câștigat. Suntem o țară care avem o politică socială. Să nu ne dezmințim de ea! Suntem o țară care ne-am propus libertăți și întărirea instituțiilor. Să nu le bagatelizăm! Și de ce? Pentru că avem o datorie. Este datoria noastră sfântă, în primul rând față de cei cărora le datorăm recunoștință pentru că au murit, față de cei cărora le datorăm respect pentru că s-au luptat și și-au riscat viața și față de cei pentru care noi suntem aici, în Parlament, poporului român căruia îi datorăm responsabilitate.

Doresc tuturor cetățenilor acestei țări, dumneavoastră, doamnelor și domnilor parlamentari, ca Sfintele sărbători ale Crăciunului, sub semnul cărora s-au petrecut aceste mari evenimente din 1989, care au deschis o fereastră de speranță poporului român, să vă aducă pace în suflet, seninătate și mult, mult mai multă responsabilitate, nouă, tuturor, din partea fiecăruia, indiferent de banca în care ne așezăm, pentru că poporul român ne privește și el nu încetează să spere.

Dumnezeu să ne ajute!

Raymond Luca

#13282

## **Domnul Raymond Luca:**

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Domnule vicepreședinte al Senatului, Stimați deputați și senatori,

În prima parte a discursului meu folosesc acest prilej pentru a face un foarte succint raport al Comisiei parlamentare pentru revoluționarii din decembrie 1989, apoi voi face o serie de considerații pe marginea acestui eveniment.

După încheierea perioadei de avizare, la data de 30 aprilie 2010, în conformitate cu prevederile Legii nr. 341 din 2004, cu modificările și completările ulterioare, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 467 bis din 7 iulie 2010 lista finală cu persoanele avizate de comisia parlamentară, și aceasta cuprinde: 2.059 de Urmași ai celor 1.129 de Eroi-Martiri, 18.995 de Luptători, din care 2.226 Răniți, 588 Reținuți, 169 Răniți și Reținuți, 16.012 Remarcați prin Fapte Deosebite. De asemenea, Monitorul Oficial conține și 189 de Participanți, care sunt titluri onorifice.

După publicarea în Monitorul Oficial al României a listei finale cu persoanele avizate de comisia parlamentară, timp de șase luni curge perioada de primire a contestațiilor pentru nepreschimbarea ori preschimbarea eronată a certificatelor sau contestații împotriva celor deja avizați.

Până la sfârșitul anului curent, la comisia parlamentară s-au transmis 802 contestații și apreciez că, până la data limită de 7 ianuarie, vor fi în jur de 1.000, la care deja s-a răspuns, la 780 dintre ele, persoane avizate au fost 95, persoane respinse 72, dosare verificate 148. De asemenea, au fost 15 audieri organizate de comisii.

Pentru un număr de 14 persoane au fost retrase avizele acordate și au fost înaintate către Președinția României propunerile de retragere a titlurilor de revoluționar, respectiv a calității de Urmaș. Menționez că mai există 172 de persoane care au decizii CNSAS de poliție politică și sunt în continuare în proceduri în cadrul justiției.

Stimați colegi,

Dacă ar fi să parcurgem numai titlurile articolelor consacrate Revoluției din decembrie 1989 din ultimele zile, am citi cuvinte

ca „deznădejde”, „deziluzie”, „uitare”, „nostalgie” și așa mai departe. De altfel, un recent sondaj publicat zilele trecute arăta că trei din zece români consideră astăzi că ideea comunismului a fost o idee greșită și doar 10% din românii de astăzi consideră că au avut de suferit în timpul regimului comunist.

Doamnelor și domnilor,

Revoluția română a ajuns să fie considerată o povară, iar revoluționarii niște paria ai societății. Aceasta, în pofida faptului că în România a fost singura revoluție din estul și centrul Europei în care s-a murit. Și au murit mulți, așa cum ați auzit, peste 1.100 de persoane, peste 1.100 de români, iar alte câteva mii au fost rănite.

Manualele de istorie de astăzi expediază revoluția pe o jumătate de pagină, din care dacă am extrage și poza consacrată cu mulțimea de oameni adunați în Piața Palatului am ajunge doar la câteva rânduri bune de o notă de subsol.

Există chiar și un institut al Revoluției române, despre a cărui existență și activitate nu cred că știți foarte multe, și aceasta în condițiile în care respectivul institut este finanțat din bugetul Senatului. Probabil că este cazul să revedem legea de funcționare și de înființare a acestui institut, și, mai ales, să vedem care a fost activitatea acestuia în ultimii ani.

Dar ce exemplu mai edificator de desconsiderare, de ignorare a Revoluției române doriți, când actualul președinte, cel care în mod formal a condamnat comunismul printr-o declarație în Parlament, nu s-a obosit, câtuși de puțin, nici în 16 decembrie, nici în 17 decembrie, nici în 18, 19, 20, toate fiind zilele Timișoarei, nici în 21 decembrie, când s-a murit în Piața Universității, și nici astăzi, Ziua Victoriei Revoluției din decembrie, să pronunțe măcar o frază legată de revoluție, adică exact de ceea ce a condus la sfârșitul regimului comunist.

De ce s-a ajuns aici? Probabil și din cauză că încă, după 21 de ani, nu știm suficient de mult despre cum, cine, ce s-a întâmplat în decembrie 1989. S-au scris cărți despre revoluție, s-au format curente de opinie care susțin de la ideea revoluției populare și până la teorii conspiraționiste, la lovitura de stat. Cărți, ca una dintre recentele publicații, în care teoria conspiraționistă a „agenturilor” străine este exploatată la maximum și, bineînțeles, a fost recenzată cu mare urgență de un informator al Securității, plătit cu 500 de lei pe delațiune.

Pentru informarea autorului, aș vrea să spun că spionii sovietici nu se deplasează în general în cârduri de mașini Lada înregistrate în Uniunea Sovietică. Sunt ceva mai discreți.

Una peste alta, a venit timpul clarificărilor. Comisia parlamentară își asumă rolul de a pune la aceeași masă Institutul Revoluției Române, toate asociațiile de revoluționari, secretariatul de stat, catedrele de istorie din universitățile din orașele-martir, pentru a ajunge la un adevăr istoric, un adevăr validat, un adevăr nealterat de partizanatul politic.

Cât despre revoluționari, sigur, mulți poartă vina că imaginea lor este atât de deteriorată în opinia publică. Mulți au încremenit în trecut, retrăind la nesfârșit clipele de glorie din decembrie 1989, iar alții s-au compromis și au compromis idealurile revoluției, navigând politic în siajul unui „escu” sau altui „escu” de circumstanță.

Îmi vine să citez un clasic în viață și să-l parafrazez, de fapt, spunând: „Oare ce blestem o fi pe capul revoluționarilor să fie siliți să aleagă permanent între doi comuniști?” Și, totuși, sunt atât de mulți oameni de toată isprava printre revoluționari, oameni care merită respectul și recunoștința dumneavoastră, a întregii societăți. Numai dacă ar fi să mergeți, de exemplu, prin Timișoara, s-ar putea să vă întâlniți cu oameni ca Daniel Zăgănescu, Tiberiu Covaci, Nelu Dolca – sunt cei care împreună cu regretatul Ion Monoranu au coborât pantograful tramvaielor din Piața Maria pe 16 decembrie – sau poate cu Sorin Oprea sau Dumitru Puriban – cei care au încercat să scoată centrul universitar în stradă –, sau poate cu Nelu Tabără, cu Păuț Nicolae, cu Petre Boroșoiu, cu Lupașcu Valentin, cu Liviu Băcana, cu Beni Oprea, Ioan Savu, Mia Trăistaru, Chiș Ioan, Adela Săbăilă. Sunt nume care probabil că nu vă spun nimic și să știți că sunt oameni ca fiecare alt cetățean român: modești, care își trăiesc viața lor în Timișoara, în afara luminilor rampei, dar sunt niște eroi. Chiar dacă seamănă cu fiecare dintre noi, dacă îi priviți atent, foarte atent, o să vedeți că în păr le strălucește praf de stele.

Vă mulțumesc.

Niculae Mircovici

#20114

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Domnilor miniștri,

Ca timișorean și participant direct la Revoluția din 1989, îmi exprim sentimentul de gratitudine pentru Parlamentul României, care a acceptat, a considerat utilă și firească organizarea, în cadrul acestei ședințe, a acestui moment solemn consacrat exclusiv Revoluției din decembrie 1989.

Sigur, doamnă președinte, probabil că toți am dorit un moment solemn, un moment în care să lăsăm alte preocupări, un moment în care să ne așezăm în bancă, fie că suntem vedete de televiziune, de talk-show-uri, fie că suntem lideri de grupuri parlamentare, fie că suntem șefi de partide, și să ne înclinăm conștiința spre momentul 1989, spre momentul care ne-a redat libertatea.

Din păcate, solemnitatea, inclusiv în Parlamentul României, este tot atât de ușor de obținut ca și seriozitatea în tot ceea ce înseamnă viața noastră de fiecare zi.

Sigur că am fi dorit, așa cum exprima și președintele Comisiei parlamentare a revoluționarilor, ca toate instituțiile de vârf ale statului român să marcheze, sub o formă sau alta, de la înălțimea demnității lor, sacrificiul celor care ne-au redat libertatea.

Asistăm, în momentul de față, din păcate, și am observat acest lucru inclusiv la depunerile de coroane de ieri și de astăzi, precum și la activitățile solemne organizate în Timișoara mea natală, la un moment de încercare de estompare, de aplatizare a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 și chiar de umilire a celor care, sub o formă sau alta, și-au adus obolul lor la libertate.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Suntem în forul reprezentativ suprem al poporului român, unde elementul esențial îl reprezintă apărarea demnității, apărarea democrației.

Cred că această încercare de estompare, nu neapărat organizată, nu am să spun că este organizată, este legată de idealurile din decembrie 1989, este legată de ceea ce s-a dorit atunci și poate că, într-o fază împlinite, mai puțin se dorește în momentul de față.

Chiar dacă noi reușim să ne păcălim între noi, nu reușim să păcălim Europa, nu reușim să păcălim lumea și, mai ales, nu reușim să păcălim istoria.

Inclusiv astăzi, doamnelor și domnilor, am asistat la o expresie folosită în ultimul timp. Și eu, ca reprezentant al Grupului parlamentar al minorităților naționale și ca deputat dintr-o zonă multietnică și multiculturală, unde o limbă, un cuvânt dintr-o altă limbă nu înseamnă neapărat un cuvânt într-o limbă străină, observ tot mai mult modul în care adresarea se dorește nu a cetățenilor României, ci a românilor, dar românilor rostit într-un mod obsesiv, care nu aduce un câștig nimănui, chiar dacă aparent se dorește să se înțeleagă expresia că este vorba de cetățenii români. Inclusiv astăzi s-a spus de la tribuna Parlamentului – și în stenogramă se poate vedea – de „românii care au căzut sub gloanțele revoluției.”

Doamnelor și domnilor colegi,

Aș vrea să vă reamintesc – și cu acest prilej să aduc și un omagiu și, probabil, să vă propun și un moment de reculegere – de cei care sunt în momentul de față în lumea celor fără de morminte, cei 43 de eroi timișoreni arși la Crematoriul „Cenușa” și după aceea aruncați în gura de canal de la Popești-Leordeni.

Doamnelor și domnilor colegi,

Numele lor de români sună cam așa, vă dau o parte dintre ei, pe care mi i-am amintit acum, de 10 minute: Todorov Miroslav, Bankov Francisc, Csizmarik Ladislau, Ferkel Alexandru, slovacul din Reșița, Balogh Pavel, Belici Radian, Wittman Petru, Ewinger Slobodanca, Osman, Sporer Rudolf Herman, Zornek Otto, Apro Mihai, Lepa Bărbat, Chšršsi Alexandru, Iotcovici Nuțu, Ianos Paris.

Noi, timișorenii, știm că sunt și sârbi, și maghiari, și germani, și bulgari, și romi, și slovaci, și evrei, și alte minorități.

Le cer iertare revoluționarilor de atunci pentru faptul că politicienii cărora le-au dat puterea nu au fost nici atunci și poate că, în bună măsură, nu sunt nici acum la înălțimea idealurilor lor.

Pentru că nu s-a făcut la începutul ședinței, doamnă președinte, vă rog din suflet să fiți de acord ca, pentru cei care au murit în revoluție, fiind, totuși, în Parlamentul României, în acest moment solemn, să vă propun să păstrăm un moment de reculegere.

Cuprins

Stenograma

Ședința