- 01
Proiectul de lege privind desființarea unor instanțe judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea (PL-x 869/2010; fond)
- 02
Proiectul de lege pentru instituirea unei măsuri referitoare la admiterea în magistratură în perioada 2010–2011 (PL-x 5/2011; fond)
- 03
Proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului privind extrădarea dintre România și Republica Arabă Siriană, semnat la București la 10 noiembrie 2010 (PL-x 20/2011; fond)
- 04
Proiectul de lege pentru ratificarea Tratatului dintre România și Republica Arabă Siriană privind transferarea persoanelor condamnate, în vederea executării pedepselor privative de libertate, semnat la București la 10 noiembrie 2010 (PL-x 21/2011; fond)
- 05
Proiectul de lege pentru ratificarea Convenției europene privind suprimarea cerinței legalizării pentru documentele întocmite de agenții diplomatici și funcționarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968, semnată de România la Strasbourg la 21 mai 2010 (PL-x 22/2011; fond)
- 06
Proiectul de lege privind ratificarea Acordului pentru înființarea Academiei Internaționale Anticorupție ca organizație internațională, semnat de România la Viena la 2 septembrie 2010 (PL-x 26/2011; fond)
- 07
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului 17 din Legea nr. 21/1996 privind Legea concurenței (Pl-x 16/2011; fond)
- 08
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 (PL-x 605/2010; fond)
- 09
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2008 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 16/2007 privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez (PL-x 372/2008; fond)
- 10
Propunerea legislativă privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez și înființarea Ordinului Geodezilor din România (Pl-x 505/2010; fond)
- 11
Propunerea legislativă privind măsurile de simplificare și de accelerare a înscrierii proprietarilor în cartea funciară (Pl-x 558/2009)
- 12
Propunerea legislativă privind activitatea de cămătărie (Pl-x 794/2010; fond)
- 13
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (Pl-x 828/2010; fond)
- 14
Propunerea legislativă privind regimul juridic al falezelor și plajelor Mării Negre (Pl-x 835/2007; fond)
- 15
Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Codului de procedură penală al României din 12 noiembrie 1968, republicat, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 740/2010; fond)
- 16
Propunerea legislativă pentru modificarea unor prevederi legale în domeniul circulației juridice a terenurilor (Pl-x 321/2009; fond)
- 17
Proiectul de lege privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (PL-x 876/2010; fond)
- 18
Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (PL-x 854/2010; fond)
- 19
Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (PL-x 850/2010; fond)
- 20
Proiectul de lege privind plata de către Autoritatea Electorală Permanentă a cotizației anuale de membru cu drepturi depline al Asociației Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO) (PL-x 767/2010; fond)
- 21
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2010 privind unele măsuri în domeniile tineretului și sportului (PL-x 607/2010; fond)
- 22
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2010 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul alocării fondurilor în agricultură (PL-x 29/2011; aviz)
- 23
Adresa secretarului general al Camerei Deputaților, înaintată Comisiei juridice, de disciplină și imunități, prin care se solicită formularea unui punct de vedere pe marginea scrisorii înaintate de domnul deputat Iosif Ștefan Drăgulescu, referitoare la o eventuală incompatibilitate între calitatea de deputat și funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (nr. 61BP; diverse)
- 24
Adresa secretarului general al Camerei Deputaților, înaintată Comisiei juridice, de disciplină și imunități, prin care se solicită formularea unui punct de vedere pe marginea scrisorii înaintate de domnul deputat Florian Popa, referitoare la o eventuală incompatibilitate între calitatea de deputat și funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (nr. 56 BP; diverse)
- 25
Adresa secretarului general al Camerei Deputaților, înaintată Comisiei juridice, de disciplină și imunități, prin care se solicită formularea unui punct de vedere pe marginea scrisorii înaintate de domnul deputat Sorin Andi Pandele, prin care anunță că, începând cu 1 martie 2011, dorește să își desfășoare activitatea de deputat prin cumul de funcții (nr. 31/55/9.02.2011; diverse)
- 26
Sesizarea domnului deputat Eugen Nicolicea referitoare la unele afirmații făcute de domnul deputat Victor Viorel Ponta în emisiunea „Ora de foc” în data de 14 decembrie 2010 (nr. 31/30/2.02.2011; diverse)
- 27
Scrisoarea din partea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții prin care înaintează un memoriu depus de domnul Becsek-Garda Dezső Kálmán, fost deputat (nr. 31/921/2.02.2011; diverse)
- 28
Scrisoarea din partea Ministerului Afacerilor Externe referitoare la Declarația de la Interlaken, care cuprinde un plan de acțiune care include o serie de obligații ale statelor membre ale Consiliului Europei, printre care și România (nr. 1043/24.11.2010; pentru informare)
- 29
Scrisoarea din partea Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, prin care trimite un set de propuneri concrete de amendare a cadrului legislativ care reglementează înființarea și funcționarea organizațiilor neguvernamentale (nr. 1045/24.11.2010; pentru informare)
- 30
Scrisoarea Fundației CADI, prin care a transmis un document „Analiza vulnerabilităților sistemului judiciar român. Soluții și propuneri de modernizare”, rezultat al proiectului „ _Drafting a longterm strategy reform for the Romanian justice system_ ”, desfășurat de către Fundația Centrul de Analiză și Dezvoltare Instituțională – Eleutheria, în parteneriat cu Konrad Adenauer Stiftung – Rule of Law Program South East Europe, în perioada aprilie–decembrie 2010, de un grup de experțijudecători, procurori, avocați și profesori universitari (nr. 72/14.02.2011; pentru informare)
- 01
Adresa secretarului general al Camerei Deputaților, adresată Comisiei juridice, de disciplină și imunități, prin care se solicită formularea unui punct de vedere cu privire la scrisoarea domnului deputat Mihai Tudose, prin care solicită comisiei să i se comunice dacă perioada de 10 ani în care și-a exercitat mandatul de deputat este considerată experiență în profesie juridică (nr. 31/95/21.02.2011; diverse)
- 02
Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii camerelor de comerț din România nr. 335/2007 și a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului (Pl-x 502/2009; fond; reexaminare; raport suplimentar)
- 01
Proiectul de lege privind exercitarea profesiei de expert criminalist privat, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Experților Criminaliști din România (PL-x 18/2011; fond)
- 02
Proiectul de lege pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (PL-x 850/2010; fond)
- 03
Proiectul de lege pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944–1989 (PL-x 32/2011; fond)
- 04
Propunerea legislativă privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor, precum și a doctrinei comuniste care a avut la bază lupta de clasă (Pl-x 806/2010; fond)
- 05
Proiectul de lege pentru modificarea alin. (4) al art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 770/2010; fond)
- 06
Proiectul de lege pentru instituirea unei măsuri referitoare la admiterea în magistratură în perioada 2010–2011 (PL-x 5/2011; fond)
- 07
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 (PL-x 605/2010; fond)
- 08
Proiectul de lege privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal (PL-x 876/2010; fond)
- 09
Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare (PL-x 854/2010; fond)
- 10
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2010 privind unele măsuri în domeniile tineretului și sportului (PL-x 607/2010; fond)
- 11
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 111/1996 privind desfășurarea în siguranță, autorizarea și controlul activităților nucleare, republicată (Pl-x 4/2011; aviz)
- 12
Propunerea legislativă privind serviciile de îngrijire și educare a copiilor pe timpul zilei (Pl-x 13/2011; aviz)
- 13
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern (PL-x 31/2011; aviz)
- 14
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice (Pl-x 33/2011; aviz)
- 15
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 34/2011; aviz)
- 16
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 35/2011; aviz)
- 17
Propunerea legislativă pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 36/2011; aviz)
- 18
Propunerea legislativă privind terminologia oficială utilizată pentru etnia țiganilor (Pl-x 37/2011; aviz)
- 19
Propunerea legislativă pentru recuperarea arieratelor bugetare (Pl-x 38/2011; aviz)
- 20
Propunerea legislativă pentru modificarea Normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal și alte măsuri financiar-fiscale (Pl-x 39/2011; aviz)
- 21
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 40/2011; aviz)
- 22
Propunerea legislativă privind scutirea de la plata ratelor împrumutului la bancă pentru persoanele sinistrate de pe urma inundațiilor din anul 2010 (Pl-x 41/2011)
- 23
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (Pl-x 42/2011; aviz)
- 24
Propunerea legislativă privind regimul manualelor școlare în învățământul preuniversitar (Pl-x 51/2011)