Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 februarie 2012
Camera Deputaților · MO 11/2012 · 2012-02-27
· Informare · adoptat
8 discursuri
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Vă rog să luați loc pentru a începe lucrările ședinței noastre de astăzi.
Dați-mi voie să declar deschisă ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților și să vă anunț că din totalul celor 463 de senatori și deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 234 de colegi, fiind absenți 229.
Cvorumul legal pentru desfășurarea lucrărilor este îndeplinit.
Am o notă pe care trebuie să v-o citesc.
În conformitate cu prevederile art. 15 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, vă informez că s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia;
– Lege privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate;
– Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene;
– Lege privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente și decizii ale Consiliului Uniunii Europene, precum și instrumente de drept internațional privat în domeniul obligațiilor de întreținere;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2011 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea altor acte normative incidente;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată și a Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare;
– Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea îmbunătățirii activității de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului;
– Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței, precum și a unor facilități populației pentru plata energiei termice;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2011 pentru modificarea art. 5[2] din Ordonanța Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2011 pentru completarea art. 22[1] din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2011 privind aprobarea realizării obiectivului de investiție „Consolidare și restaurare Cazino Constanța” de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin Compania Națională de Investiții „CNI” – SA;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2011 privind reglementarea situației juridice a unor imobile;
– Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2011 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și de plată a unor contribuții la organisme internaționale;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2011 privind administrarea creanțelor bugetare reprezentând comisionul datorat, până la data de 31 decembrie 2010, de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sistemului asigurărilor pentru șomaj și stimularea forței de muncă;
– Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;
– Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2010 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie;
– Lege pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății;
– Lege privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Militare;
– Lege pentru modificarea art. 31 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 privind educația fizică și sportul;
– Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2002 privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere;
– Lege privind respingerea Ordonanței Guvernului nr. 8/2008 pentru modificarea și completarea Legii n r. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor și a Ordonanței Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare;
– Lege privind desfășurarea activităților de picnic;
– Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
Revenind la ordinea de zi, proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună de astăzi, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite tuturor senatorilor și deputaților.
În ceea ce privește proiectul ordinii de zi, sunt observații? Nu sunt.
Vot · Amânat
Notă pentru exercitarea de către senatori și deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali ai Senatului și Camerei Deputaților, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia; – Lege privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate; – Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene; – Lege privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente și decizii ale Consiliului Uniunii Europene, precum și instrumente de drept internațional privat în domeniul obligațiilor de întreținere; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2011 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea altor acte normative incidente; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată și a Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare; – Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea îmbunătățirii activității de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului;
ii din partea dumneavoastră?
Intervenții în cadrul dezbaterilor generale?
Nu sunt solicitări.
Atunci
Vot · approved

Doamnă președinte, Domnule președinte al Senatului,
La punctul 2 din ordinea de zi avem înscrisă modificarea componenței Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe și v-aș solicita să amânăm acest punct din ordinea de zi pentru o ședință viitoare, deoarece încă avem o dispută cu privire la nominalizarea candidatului nostru.
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Vă mulțumesc.
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori și deputați a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarii generali ai Senatului și Camerei Deputaților, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia; – Lege privind finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor și a unităților subordonate; – Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene; – Lege privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente și decizii ale Consiliului Uniunii Europene, precum și instrumente de drept internațional privat în domeniul obligațiilor de întreținere; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 52/2011 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2006 privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2011 pentru modificarea și completarea Legii contabilității nr. 82/1991 și pentru modificarea altor acte normative incidente; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată și a Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare; – Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea îmbunătățirii activității de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului;
Abțineri?
Cu o largă majoritate, această propunere a fost aprobată. Încheiem ședința de astăzi, deoarece proiectul ordinii de zi a fost epuizat.
Mâine-dimineață, la ora 10.00, plen al Camerei Deputaților.
La ora 12.30, vot final.
## **Domnul Vasile Blaga:**
Doar două rugăminți.
Rog liderii grupurilor parlamentare din coaliție să vină un minut să avem o scurtă discuție în birou la doamna președinte Anastase – nu vă rețin mai mult de un minut –, iar colegii de la Senat să meargă pentru sesiunea de declarații politice în sediul Senatului. Îi rog pe liderii grupurilor parlamentare ale coaliției, din Camera Deputaților și Senat, să ne vedem la doamna președinte Anastase pentru un minut. Liderii de grup!
Plen, mâine-dimineață, la ora 10.00, plen al Camerei Deputaților.
## _Ședința s-a încheiat la ora 16.50._
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#17867„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|591721]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 11/8.III.2012 conține 4 pagini.**
Prețul: 6,00 lei