Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2012
Senatul · MO 62/2012 · 2012-07-03
Discuții procedurale asupra suspendării ședinței plenului Senatului
Domnul senator Valentin Gigel Calcan anunță demisia sa din Grupul parlamentar al PDL, începând cu data de 3 iulie 2012, urmând să activeze în cadrul Grupului parlamentar al PSD
Domnul senator Vasile Ion anunță plenul Senatului că, începând cu data de 3 iulie 2012, va activa în cadrul Grupului parlamentar al PSD
Domnul senator Ioan Mang anunță demisia sa din calitatea de senator, începând cu data de 9 iulie 2012, ca urmare a alegerii sale în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor
· procedural
· other
· other
· other
46 de discursuri
Vă rog. Procedură.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Din cauza faptului – sigur, îmi vine greu să vă spun ce vă voi spune acum – că ați încălcat în mod grosolan Regulamentul Camerelor reunite prin consultările care au fost aprobate, fiindcă nu sunt prevăzute în regulament, am ajuns la această întârziere.
Ca atare, nu cred că mai este cazul să începem ședința la acest moment, este cinci fără douăzeci, ea era planificată la ora 16.00. La cinci fără douăzeci este convocat un Birou permanent al Senatului și colegii vor trebui să se prezinte, membrii Biroului permanent, la această ședință și, după aceea, urmează ședința pe care am anunțat-o – deja a fost publicată în Monitorul Oficial al României –, cea de la ora 17.00.
Ca atare, vă cer să suspendați această ședință, să supuneți la vot.
## **Domnul Vasile Blaga:**
Nu am nimic împotrivă. Nu am încălcat niciun regulament.
Consultările pot fi cerute de orice lider de grup și au prioritate față de orice altă cerere, inclusiv în fața votului, fiindcă sunt pauze de consultări, și știți asta foarte bine.
Nu știu ce ședință ați convocat dumneavoastră la ora 17.00, că nu am primit niciun material. Nu știu ce ați convocat dumneavoastră, habar nu am, dar cererea dumneavoastră este statutară și regulamentară și o
Vot · Amânat
Discuții procedurale asupra suspendării ședinței plenului Senatului
Supun votului dumneavoastră...
Domnule senator Hașotti, vă rog să precizați ce nu este corect în ceea ce spun.
Vă mulțumesc. Domnule președinte,
Sesiunea extraordinară nu s-a încheiat. Nu este nici decizia Birourilor permanente separate, nici decizia Birourilor permanente reunite și nici decizia plenului Senatului, a plenului Camerei Deputaților sau a plenului Camerelor reunite.
Prin urmare, sesiunea extraordinară nu s-a încheiat, și chiar așa fiind, presupunând prin absurd, sesiuni extraordinare pot fi convocate și două, și trei în aceeași zi, dacă este să o luăm pe procedură și pe regulament.
Aveți perfectă dreptate. Puteți convoca oricâte doriți.
Așadar...
...în condiții regulamentare, evident.
Exact, în condiții regulamentare. Așadar, ședința – cum foarte corect ați spus –, la solicitarea liderului Grupului parlamentar al PSD, se suspendă și înțeleg că la ora cinci fără douăzeci este convocat un Birou permanent al Senatului, Birou permanent convocat cu majoritatea voturilor membrilor Biroului permanent.
## **Domnul Vasile Blaga:**
Nu am primit nicio astfel de solicitare.
Repet, inclusiv prin solicitarea dumneavoastră pentru sesiune extraordinară ați încălcat complet legea, nu ați motivat în niciun fel – cum era obligatoriu pentru cererea de sesiune extraordinară.
Repet, ați încălcat în totalitate legea și regulamentul, despre asta discutăm, și, în consecință,
Vot · Amânat
Discuții procedurale asupra suspendării ședinței plenului Senatului
Numai că avem astăzi o ședință extraordinară decisă regulamentar. O vom relua după finalizarea ședinței Camerelor reunite, ca să ne înțelegem.
De acord?
Păi când doriți, că nu mai știu?! Hotărâți-vă! Hotărâți-vă! Supun votului dumneavoastră suspendarea ședinței și reluarea după finalizarea lucrărilor în Camerele reunite.
Voturi pentru? Vă rog, domnule senator Șova. Domnul senator Ilie Sârbu. Vă rog, domnule senator.
Domnule președinte, aș vrea să clarific un aspect.
Din ceea ce noi știm, dumneavoastră ați fost informat, s-a depus această cerere. Ea, convocarea, a fost publicată și în Monitorul Oficial al României, și acum, pe cale de consecință, are loc Biroul permanent, în câteva minute, care stabilește ordinea de zi. Acesta este un aspect.
Ședința care trebuia să înceapă la ora 16.00 – și nu a început nu din cauza noastră, noi am fost în sală, ci din cauză că dumneavoastră ați avut alte probleme – o vom continua, fiindcă am cerut doar suspendarea ei. Vom vedea, în funcție de timp.
Dacă spunem la ora 19.00 și nu se încheie dincolo, că pauza este de două ore, ce se întâmplă? Iar facem Birou permanent? Iar ne întâlnim să începem la ora 19.00 și nu începem la ora 19.00, ci la 19.30 sau la 20.00? O vom relua în momentul în care suntem disponibili.
## **Domnul Vasile Blaga:**
Vă rog să rețineți.
Un principiu al fizicii spune că nu poți fi în două locuri în același timp. Deci noi suntem în ședința reunită, regulamentar convocată, a Camerei Deputaților și Senatului pe tema Avocatului Poporului. Nu poți fi în două locuri deodată, domnule senator, cu tot respectul pe care vi-l port, și știți asta.
În consecință, repet, va trebui să finalizăm una dintre cele două ședințe pentru a putea, mai departe, să intrăm în a doua. Nu poți fi în două locuri deodată.
Domnule senator Voicu, știu că puteți fi chiar și în trei, dar nu despre asta este vorba.
Vă rog, domnule senator Sârbu.
Acum, sigur că realitatea vă contrazice, că suntem în alt loc, sunteți și dumneavoastră, ați și deschis ședința, dar las la o parte acest aspect.
Domnule senator Sârbu, vă rog să fiți obiectiv.
Las la o parte acest aspect.
Sigur, e o întâmplare, dar vin cu o întrebare: de ce a fost nevoie să avem două ore de consultări? De ce, fiindcă nu există consultări. Eu sunt lider de grup. Nu m-a chemat colegul dumneavoastră care a cerut pauză de consultări – și e aici – la nicio consultare. Știm că a fost o manevră politică. Am acceptat-o fiindcă ați văzut cum s-a încheiat ședința, dar, de acum, aici, nu mai acceptăm niciun fel de manevră.
Nu avem ce să acceptăm sau să nu acceptăm. Cererea grupului din Senat a fost absolut regulamentară și știți asta. Pauza cerută a fost dată regulamentar. Faptul că eu nu sunt
la acea ședință nu impietează cu nimic funcționarea Camerelor, nici a Camerelor reunite, nici a Senatului. De aceea, nu înțeleg, practic, ce doriți.
Repet încă o dată, suntem în interiorul unei sesiuni extraordinare a Senatului – imediat, domnule senator Rușanu –, iar dumneavoastră cereți, practic, o suspendare a acestei ședințe, și vă întreb până când, pentru că la ora 18.05, 18.10, pardon, intrăm în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, regulamentar convocată, pe tema pe care o știți – Avocatul Poporului.
Domnul senator Rușanu, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Sunt două paliere de discuții.
În primul rând, am solicitat suspendarea acestei ședințe care trebuia să înceapă la ora 16.00.Supuneți votului acest lucru și probabil că plenul va hotărî. Iar conform Monitorului Oficial, de la ora 17.00, avem a doua ședință extraordinară a Senatului. Probabil că dumneavoastră ați cunoscut acest lucru și de aceea ați aprobat pauza de consultări de două ore, astfel că în intervalul 17.00–18.00 puteau să se desfășoare lucrările ședinței extraordinare a Senatului, pentru că după ora 18.00, după pauza de consultări, începe ședința extraordinară a Camerelor reunite. Deci putem să fim aici în timpul pauzei de consultări. Noi nu ne consultăm, ci stăm aici și lucrăm, iar după ora 18.00 o să mergem la ședința Camerelor reunite.
Deci rugămintea este să supuneți votului suspendarea primei ședințe extraordinare, de la ora 16.00, care se încheie acum, și vom continua cu ședința de la ora 17.00, a doua ședință extraordinară, a cărei convocare este publicată în Monitorul Oficial al României. Mulțumesc.
Domnule senator Pereș, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat,
Sigur, ne-am încurcat astăzi, cu ore, cu ședințe, dar ar trebui să venim puțin și să vedem dacă, într-adevăr, suntem în legalitate.
Din sală
#12921Supuneți votului!
Nu pot supune ceva ilegal votului. Nu pot să supun, pentru că va trebui să finalizăm cealaltă ședință și, pe urmă, nu aveți decât să faceți ce doriți. Finalizăm cealaltă ședință a Camerelor reunite și nu aveți decât să intrați total în ilegalitate, vă privește. Vă rog.
## **Domnul Alexandru Pereș:**
Mulțumesc.
Și, ca să-l lămuresc și pe domnul senator Rușanu, și pe domnul senator Sârbu de faptul că această solicitare adresată Senatului și Biroului permanent cu nr. 804 din 3.07.2012 de fapt este un lucru nereal și nelegal, am să vă spun că potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată, domnii senatori Petru Filip și Gheorghe David, care au demisionat din Partidul Democrat Liberal în fața dumneavoastră, stimați colegi, nu mai beneficiază de sprijinul politic al partidului din care au făcut parte.
Pe cale de consecință și în virtutea dispozițiilor legale invocate mai sus, aceștia au pierdut de drept funcțiile deținute în Biroul permanent, de vicepreședinte, respectiv secretar al Senatului.
Documentul înaintat de dumneavoastră, prin semnătura celor 7 membri ai Biroului permanent, este un document ilegal, iar convocarea pentru ședința de la ora 17.00 nu mai este validă.
Mulțumesc.
Vă rog, vă rog.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Ca să nu mai încurcăm lucrurile și nici să nu mai pierdem timpul, noi solicităm închiderea ședinței, fiindcă nu mai avem timp pentru ceea ce ne-am propus azi în ordinea de zi.
## **Domnul Vasile Blaga:**
Închiderea...
Ce e asta, închiderea ședinței?
A, deci renunțați! Spuneți așa, foarte clar, că nu mai doriți să ținem ședința, exact cum am propus eu inițial. Deci nu mai avem o sesiune extraordinară. Renunțați la sesiunea extraordinară...
Nu, nu, nu, nu!
Nu, deci renunțați... Păi despre asta este vorba. Ce e aia să închizi ședință începută fără a supune la vot măcar ordinea de zi pe care dumneavoastră ați propus-o?!
Nu pot să
Vot · Amânat
Discuții procedurale asupra suspendării ședinței plenului Senatului
Exact, vă supun votului... Domnule senator Calcan, vă rog.
## **Domnul Valentin Gigel Calcan:**
Mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Stimați colegi, voiam să fac un anunț. Începând de astăzi, îmi încetez activitatea în cadrul Grupului parlamentar al PDL și îmi voi continua activitatea în cadrul Grupului parlamentar al PSD. Vă mulțumesc.
## **Domnul Vasile Blaga:**
În regulă.
Domnule senator Pereș, vă rog.
Sunteți destul dumneavoastră, acolo, călău. Ca un argument, inclusiv pentru domnul senator Șova, un jurist eminent altfel, într-o situație oarecum, atunci... a trebuit să fie ceea ce am spus...
Iată un document înaintat de PSD, la 23.11.2011, cu nr. 1.420, tot Biroului permanent al Senatului:
„Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat aduce la cunoștință împrejurarea că, prin Hotărârea Comitetului Executiv Național al partidului din data de 22.11.2011, domnul Mircea Dan Geoană a fost sancționat cu excluderea din partid.
Potrivit dispozițiilor – ceea ce am spus eu înainte – art. 33 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor, republicată – în ghilimele, ca să nu fie plagiat –, «fiecare Cameră își alege un birou permanent, în condițiile prevăzute de Constituție și de regulamente. Pierderea
sprijinului politic atrage încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent sau de titular al oricărei funcții obținute prin susținere politică»”.
Vreți dovezi mai clare, domnilor senatori PSD și PNL, că Biroul permanent al Senatului a funcționat ilegal la această solicitare a dumneavoastră pentru o sesiune extraordinară la ora 17.00?
Vă mulțumesc.
Eu am spus asta, în întregime cererea celor șapte colegi de convocare a unei sesiuni extraordinare este ilegală, în întregime, și n-au respectat niciuna din cerințele cerute de lege, de regulament pentru convocarea ședințelor. Vă rog, domnule senator.
Un anunț vreau să fac și eu, domnule președinte. Începând de astăzi o să activez în cadrul Grupului parlamentar al PSD.
Mulțumesc.
Am înțeles. Domnul senator Frunda, vă rog.
Distins Senat,
Vreau să vă anunț că nu plec din UDMR. Vă rog să mă scuzați, dar rămân în Grupul parlamentar al UDMR.
Mulțumesc. Domnul senator Mang.
Mulțumesc, domnule președinte.
Eu aș dori să anunț că, întrucât în data de 30 iunie anul curent am fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, demisionez din calitatea de senator începând cu data de 9 iulie 2012.
Mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc.
Atunci, declar încheiate lucrările sesiunii extraordinare a Senatului României de astăzi.
## _Ședința s-a încheiat la ora 17.00._
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#18160„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|592230
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 62/12.VII.2012 conține 4 pagini.**
Prețul: 6,00 lei