Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 noiembrie 2013
Camera Deputaților · MO 151/2013 · 2013-11-27
· other
18 discursuri
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Doamnelor și domnilor senatori, Declar deschisă ședința Camerelor reunite. Excelența Voastră, domnule premier al Consiliului de Stat, Doamnelor și domnilor ambasadori, Distinși oaspeți, Stimați colegi,
Urmărim în acest fel să răspundem provocărilor acestui început de secol privind creșterea bunăstării, crearea de locuri de muncă, stimularea dezvoltării și inovării.
Reafirm întreaga susținere a Parlamentului României pentru consolidarea cooperării bilaterale româno-chineze, pentru întărirea dimensiunii parlamentare a parteneriatului amplu de prietenie și cooperare dintre țările noastre.
Palatul Parlamentului a găzduit ieri un eveniment deosebit de important atât pentru România, cât și pentru statele din regiune. Astfel, în plan bilateral, vizita la București a premierului Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze constituie un moment de excepție prin conținut și semnificație. În plan regional, este reafirmat angajamentul de cooperare al Republicii Populare Chineze cu statele din Europa Centrală și de Est, ca parte integrantă a relațiilor de colaborare stabilite între Uniunea Europeană și Republica Populară Chineză.
Relațiile dintre România și China vor păși în curând în cel de-al 65-lea an și îndrăznesc să spun că întâmpinăm această aniversare cu încredere în viitor și cu convingerea că am reușit să construim o relație de prietenie, de cooperare și respect reciproc, dovedite în momente importante de-a lungul acestor ani.
Locul pe care China îl ocupă astăzi în lume, ca actor global și partener economic de vârf, fiind cel mai mare exportator dintre statele lumii, se datorează unei politici consecvente, unor eforturi de dezvoltare și modernizare urmărite exemplar de către liderii politici chinezi, precum și eforturilor și tenacității poporului chinez.
În ultimii 10 ani, Uniunea Europeană a dezvoltat un parteneriat strategic global cu Republica Populară Chineză, structurat prin numeroase foruri de dialog, acorduri sectoriale și reuniuni anuale la vârf. Avem astăzi alături de noi un distins reprezentant al noii generații de lideri ai Republicii Populare Chineze, lider care s-a remarcat prin viziunea, realismul și competența sa și prin abordarea constructivă a provocărilor pe care le-a întâmpinat de-a lungul carierei sale de excepție.
Excelența Voastră, domnule premier al Consiliului de Stat, Li Keqiang, suntem onorați să vă avem oaspete în Parlamentul României în aceste zile și vă invit să luați cuvântul.
– **Domnul Li Keqiang** _premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze_ **:**
Stimate domnule Crin Antonescu, președinte al Senatului, Stimate domnule Valeriu Zgonea, președinte al Camerei Deputaților,
Stimate domnule prim-ministru, Excelența Voastră domnule Victor Ponta,
Stimați prieteni parlamentari,
Doamnelor și domnilor, Bună ziua!
De când am preluat funcția de prim-ministru al Chinei, este prima dată când efectuez o vizită într-o țară din Europa Centrală și de Est, și România este prima țară în acest turneu de vizite.
De când am coborât din avion, am văzut că vremea este senină ca primăvara. Guvernul țării dumneavoastră ne-a primit foarte călduros pe mine și delegația mea. A făcut aranjamente speciale pentru delegația noastră și a transformat această iarnă într-o vreme frumoasă, ca de primăvară.
Adineauri, am avut întâlniri cu președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților și cei doi președinți mi-au urat să mă simt ca acasă în România. Și eu le-am spus că am sosit de câteva zile în România și nu știu în ce dată exactă suntem astăzi, fiindcă nu am simțit că am plecat de acasă. Sunt deja acasă _. (Aplauze.)_
Eu simt că trăiesc într-o prietenie pe care poporul și toate cercurile importante din România o manifestă față de China, față de poporul chinez.
Astăzi am sosit aici, la Palatul Parlamentului, fiind invitat să prezint un discurs. Se spune că această clădire, probabil, este cea mai mare clădire din lume pentru un parlament. Când m-am aflat înăuntru, am simțit solemnitatea și înțelepciunea, forța și aspirația poporului român. Toate acestea se simt aici, în Palatul Parlamentului.
Eu vreau să afirm că dumneavoastră, dragi prieteni parlamentari și dragi prieteni prezenți, vă dedicați timp îndelungat cauzei prieteniei chino-române și ați făcut eforturi excepționale pentru dinamismul și vitalitatea prieteniei tradiționale chino-române. Vreau să vă mulțumesc în numele Guvernului și poporului chinez pentru aceste eforturi.
Aceasta nu este prima dată când vin în România. Acum 20 de ani, am mai vizitat țara dumneavoastră. Atunci, în urmă cu aproape 20 de ani, am vizitat țara dumneavoastră și, cu toate că aveau loc schimbări, totuși programul meu de vizită nu a fost modificat. Și aceasta dovedește că, indiferent de ce schimbări au loc pe arena internațională, indiferent de ce schimbări au loc pe plan politic, prietenia și schimburile între popoare nu se întrerup niciodată.
Când pun piciorul pe aceste meleaguri frumoase ale țării dumneavoastră, sunt surprins de o nouă înfățișare și mari schimbări în țara dumneavoastră. Și mai ales după criza financiară, în contextul crizei datoriilor europene, România și poporul român au demonstrat hărnicie și înțelepciune, manifestându-se ca un tigru economic din Europa Centrală și de Est. De aceea, noi suntem foarte încântați de aceste eforturi și avem convingerea că poporul român va crea un viitor și mai luminos.
România are o istorie îndelungată și o cultură splendidă. Există nenumărate monumente istorice, precum și patrimoniul cultural.
Prietenia chino-română are și o sursă istorică îndelungată. În secolul al XVII-lea, cărturarul țării dumneavoastră, Nicolae Milescu Spătarul, a descris experiența sa personală de călătorie într-o carte numită „Descrierea Chinei”. El a devenit un om care a prezentat Occidentului China din cele mai îndepărtate timpuri. În secolul trecut, anii ’30–’40, domnul doctor român David Iancu și soții Clejan au sfidat marea distanță geografică și s-au angajat în lupta antifascistă din China, salvând vieți omenești și riscându-și propriile vieți, fapte eroice ce s-au imprimat profund în inima poporului chinez. Poporul român, când a suferit dificultăți, s-a bucurat de sprijinul acesta prețios. Nu vom uita niciodată acest sprijin deosebit.
După proclamarea Chinei noi, România este printre primele țări care au stabilit relații diplomatice cu China nouă. Prietenia chino-română este profund înrădăcinată în sufletul celor două popoare. În secolul al XXI-lea, relațiile dintre cele două țări au intrat într-o nouă perioadă, avem un parteneriat amplu de prietenie și cooperare. Încrederea politică reciprocă se consolidează constant, cooperarea, schimburile economice se lărgesc, iar schimburile culturale și interumane sunt bogate. Relațiile chino-române sunt ca un vapor care vine din istorie, trecând prin încercări de furtuni, schimbătoare, dar acest vapor merge cu încredere și convingere spre viitor. Acest vapor merge stabil și parcurgerea distanței se bazează pe precizia cârmuirii, pe deschiderea pânzei și pe soliditatea ancorei.
În ceea ce privește cârma, convenirea unei strategii de dezvoltare este cârma de ghidare. China și România se tratează cu egalitate și respect reciproc, acordând sprijin ferm pentru calea aleasă de fiecare parte. China este cea mai mare țară în curs de dezvoltare din lume, iar România este printre primele țări din Europa Centrală și de Est, locul 2, și ca suprafață, și ca teritoriu. România dezvoltă o politică spre Est și China dezvoltă o politică pentru Vest. Aceste convingeri merg împreună, corespund intereselor comune ale celor două state și relațiile se lărgesc. Cooperarea pragmatică constituie vela de impulsionare a acestui vapor și este o bază pentru relații bilaterale.
China și România au laolaltă un potențial mare de piață emergentă și un vast spațiu de cooperare. România are resurse bogate, forță de muncă de înaltă calitate, având o bază industrială și agricolă solidă. China are o piață mare, de 1,3 miliarde de locuitori, cu ramuri producătoare relativ avansate și o capacitate de realizare a proiectelor din domeniul infrastructurii și o finanțare adecvate.
China și România au economii cu avantaje complementare și cu cerințe reciproce. China a devenit deja cel mai mare partener comercial al României din Asia, iar România este pentru China un partener de nădejde.
Poporul chinez acordă importanță nu numai intereselor, dar și sentimentelor de prietenie. Între noi există nu numai interesele comune care se lărgesc permanent, între noi există și o prietenie, un sentiment tradițional și îndelungat de prietenie tradițională. China consideră România un pilon important pentru cooperarea cu Europa Centrală și de Est și cu Uniunea Europeană.
Vedem, realmente, că între China și România există un potențial uriaș de cooperare. China va continua să aprofundeze împreună cu România cooperarea pragmatică în vederea transpunerii, aducerii cooperării în beneficiul celor două popoare, astfel încât cele două popoare să se bucure de rezultatele cooperării.
De la stabilirea relațiilor diplomatice au trecut aproape 65 de ani. Cele două țări au relații de prietenie, împărtășindu-și succesele și insuccesele lor. În secolul trecut, în anii ’50, România a acordat o contribuție specială pentru perioada de industrializare de început din China. În această istorie, ajutorul dezinteresat acordat de poporul român nu va fi uitat niciodată de poporul chinez.
Eu, personal, am lucrat la o veche bază industrială din China. Acolo există multiple instalații românești pe care ni le-ați acordat în anii ’50. Sunt niște proiecte industriale acordate nouă în anii ’50. Și acum, în ziua de astăzi, oamenii de acolo nu au uitat aceste proiecte și, mai ales, cu ajutorul acestor proiecte a fost instruită cu tehnică avansată o generație de specialiști din industria chineză. Prin aceste proiecte și tehnologie putem să vedem că România are o prietenie specială, sentimentală pentru poporul chinez.
China și România sunt prieteni adevărați, care se cunosc la nevoie. În anul 1970, România a suferit o inundație serioasă, iar poporul chinez a ajutat la depășirea dificultăților din România, pentru reconstruirea după dezastru.
Schimburile chino-române în domeniul cultural sunt dinamice și diversificate. Filmul „Valurile Dunării” și alte filme românești au rămas și în ziua de astăzi în memoria oamenilor de rând din China, și acest film a devenit un film tipic pentru poporul chinez. Iar serialele chinezești „Trei regate” și altele sunt favorite ale poporului român. Există un proverb românesc: „Apa trece, pietrele rămân”.
În China, avem și noi un proverb, spunem că prietenia este înrădăcinată și va fi înfloritoare. Aceste două proverbe se leagă unul cu altul, manifestând prietenia chino-română, care a trecut prin toate încercările și depășește timpul și spațiul, și este profund înrădăcinată în sufletul celor două popoare și țări.
Doamnelor și domnilor,
Situația internațională trece prin schimbări complexe. Multipolaritatea se dezvoltă profund, globalizarea economică se dezvoltă, iar interesele converg de la o țară la alta. Între țările cu economii dezvoltate au apărut bune relații, tendințe de dezvoltare, iar unele economii emergente se confruntă cu niște presiuni mai mari. De aceea, este nevoie să se dezvolte în continuare nivelul de trai al populației, să înfrunte criza. De aceea, cooperarea chino-română va promova economiile din Europa Centrală și de Est, precum și din Uniunea Europeană. Partea chineză este dispusă să depună eforturi comune cu partea română, să se dezvolte împreună, să avem o relație strânsă împreună. De aceea, am următoarele propuneri.
În primul rând, aprofundarea încrederii politice dintre cele două state. China și România susțin o viziune strategică, ambele așezând cooperarea reciprocă ca o prioritate națională de politică externă, ambele țări au din ce în ce mai mare nevoie să pornească de la interese pe termen lung, să acorde o preocupare și pentru interesele celeilalte părți, au convergențe de interese, care sunt din ce în ce mai largi. Avem nevoie să promovăm în continuare schimburile la nivel înalt și în toate sectoarele, din domeniile nonguvernamentale, parlamentare, interparlamentare și altele. Toate acestea constituie o bază de cooperare și dezvoltare a noastră.
Acum este nevoie să ne pregătim pentru sărbătorirea celui de-al 65-lea an de la stabilirea relațiilor diplomatice chino-române, precum și a 10 ani de la stabilirea parteneriatului amplu de prietenie dintre China și România. În al doilea rând, propunerea mea constă în valorificarea potențialului cooperării pragmatice. În momentul de față, există o dorință puternică de cooperare pe afaceri în cele două țări. Este nevoie să folosim și să extindem comerțul bilateral, să ridicăm cooperarea industrială. Partea chineză vrea să dezvolte comerțul cu România pe baza principiului egalității și al avantajului reciproc, dorind să importe mai multe produse românești de calitate, micșorând dezechilibrul comercial dintre cele două părți.
Cu ocazia vizitei, cele două protocoale semnate de departamentele de inspecție și carantină ale celor două țări asigură exportul de carne și alte produse agricole românești în China. Anul viitor, China va importa din România aproape 5.000 de vite și în următorii 10 ani importul cărnii de vită va fi în creștere, fiindcă piața chineză are o creștere mai mare, din ce în ce mai mare.
Cele două părți pot să construiască împreună parcuri economice comune, iar regimul de ușurare a obținerii vizelor oferite de Guvernul României, precum și Memorandumul pentru promovarea investițiilor și cooperare economică dintre cele două părți oferă condiții favorabile pentru investiții și comerț.
În al treilea rând, a treia propunere este construirea de repere pentru proiecte mari. În România există multe proiecte de infrastructură, este nevoie de modernizare, iar în China avem putere de construire a infrastructurii, avem instalații avansate și tehnologie, care este nu numai sigură, ci este și de calitate foarte bună și cu prețuri mai mici. Dumneavoastră știți aceasta: „fabricat în China” au devenit cuvinte cunoscute în întreaga lume.
Prin eforturi de mulți ani, China a obținut în anumite domenii capacitatea de fabricare a instalațiilor și echipamentelor. Și echipamentele chinezești, instalațiile chinezești vor avea, de asemenea, prestigiu în întreaga lume, să meargă în lume, să coopereze cu țări ca România, să folosească necesităților de construire a infrastructurii din România, ca să avem câștiguri comune și avantaj reciproc.
China și România sunt hotărâte să înființeze și niște grupuri de lucru în ceea ce privește construirea căilor ferate cu trenuri de mare viteză și de reactoare la centrale nucleare. Acestea au fost discutate cu domnul prim-ministru Ponta în ziua când am avut convorbiri. Deja au început discuții avansate între grupurile de lucru despre finanțare pentru echipamentele de cooperare. Credem că o să existe pași uriași. Partea chineză sprijină întreprinderile chineze să efectueze cooperarea în aceste domenii cu România și încurajăm instituțiile financiare din China să acorde finanțare pentru proiectele de colaborare chino-română _. (Aplauze.)_
În al patrulea rând, dorim să construim o punte de schimburi culturale și interumane. Deși China și România se află la o distanță mare, totuși popoarele noastre sunt atât de apropiate, iar schimburile culturale și interumane pot să construiască o punte de schimburi sufletești. Cultura, educația și schimburile dintre China și România trebuie să fie consolidate și dezvoltate, ca semințele de inspirație culturală reciprocă să crească în sufletul celor două popoare.
China va continua să organizeze „Festivalul Cultural Chinez”, „Festivalul Primăverii Chineze” și alte activități de marcă și invităm Orchestra Națională Radio România să viziteze China și sperăm să avem cât mai mulți spectatori. China va continua sprijinul pentru Institutul „Confucius” din România, ca să satisfacă cerințele de învățare a limbii chineze. Salutăm și stabilirea unui centru cultural român la Beijing. Vom oferi și burse din partea Guvernului, pentru ca studenții români să candideze pentru burse din China. Salutăm participarea și candidatura tinerilor români în programul cu 5.000 de burse pentru țările din Europa Centrală și de Est. Sperăm ca tot mai mulți tineri români să fie candidați la aceste burse, în acest program. Noi avem responsabilitatea ca prietenia chino-română să se continue din generație în generație.
În urmă cu peste 20 de ani, când am făcut o vizită în țara dumneavoastră, eram tânăr. Aici am cunoscut mulți prieteni români, inclusiv prieteni tineri pe atunci. Domnul președinte al Senatului, Antonescu, mi-a spus că diseară poate să-mi ofere o surpriză, să mă întâlnesc cu un prieten vechi care m-a primit atunci – acum este senator –, să aibă o întâlnire cu mine. Aștept cu nerăbdare acest moment.
## Doamnelor și domnilor,
Anul acesta, economia chineză, ca și unele țări din piața emergentă, a suferit o presiune de a merge în jos, dar noi am depășit greutățile. Noi susținem o politică de stabilitate, să avem stabilitate și siguranță. Nu am crescut deficitul financiar, nu am tipărit nici bani, dar am făcut eforturi pentru descentralizare, pentru inspirarea vitalității din piață, să crească mai mult dividende din reformă, să încurajăm mai multe investiții nonguvernamentale. În trimestrul al treilea, economia chineză merge bine și acum merge în continuare pe un drum bun.
China are convingerea că o să realizeze o creștere de aproape 7,5% anul acesta, ca țintă de creștere economică.
Nu demult, în cea de-a treia plenară a celui de-al 18-lea Comitet Central al Chinei am făcut planuri generale pentru reformă în continuare. Vom aprofunda reforma și vom continua deschiderea către exterior, pentru ca piața să joace un rol important și decisiv în alocarea resurselor pe piață și o să mandatăm Guvernul să joace rolul cuvenit în vederea promovării creșterii permanente și durabile a economiei chineze.
Avem convingerea că aceasta va oferi și condițiile bune pentru cooperarea chino-română, precum și pentru cooperarea dintre China și Europa Centrală și de Est. Sunt oportunități oferite de creșterea economică.
Săptămâna trecută, la reuniunea liderilor China – Uniunea Europeană, a fost adoptată Strategia 2020 de cooperare China – Uniunea Europeană și această cooperare în relațiile China – Uniunea Europeană intră pe un nou drum.
Ieri, împreună cu domnul prim-ministru Ponta, am participat la reuniunea șefilor de guvern din China și Europa Centrală și de Est. Noi am elaborat și publicat Programul de acțiune de la București pentru cooperarea China – Europa Centrală și de Est. Cooperarea viitoare dintre China și Europa Centrală și de Est va fi bazată și îndrumată prin acest program fulminant, Programul de la București.
Am convingerea că cooperarea chino-română poate să devină un fanion al cooperării dintre China și Europa Centrală și de Est. România este un pilon strategic pentru cooperarea dintre China și Europa Centrală și de Est, iar cooperarea dintre China și Europa Centrală și de Est va servi drept nou motor pentru relația China – UE. Dumneavoastră care, în prezent, sunteți nu numai cunoscători, ci și contributori pentru relația chino-română, o să contribuiți și la relația China – UE. Aceasta este sarcina noastră comună.
Ca să mergem mai departe avem nevoie de un vapor mare
, avem nevoie și de vânt potrivit. Acum avem vapor, am făcut toate eforturile, avem și vântul care este
potrivit. Acum acest vapor de cooperare chino-română va tăia valurile și va merge înainte.
Acest vapor va tăia valurile și va merge mai departe. Vă mulțumesc foarte mult.
## **Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:**
Onorabili membri ai Corpului diplomatic, Domnule prim-ministru al României,
Distinși membri ai Guvernului României,
Domnilor președinți ai consiliilor județene din România, Domnilor primari de mari municipii din România,
Onorabili membri ai Senatului și ai Camerei Deputaților,
Mulțumim Excelenței Sale domnul Li Keqiang, premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, pentru acest mesaj deosebit rostit astăzi în plenul reunit al Parlamentului României, o ilustrare grăitoare a tradiționalelor relații dintre țările și popoarele noastre, care, putem spune, după evenimentele de amploare găzduite în aceste zile la Palatul Parlamentului, intră acum într-o nouă etapă de dezvoltare.
Reiterăm importanța majoră pe care o acordăm promovării acestei colaborări speciale, clădită pe fundamentul solid al respectului, al înțelegerii, al prețuirii reciproce, ca și al unei statornice prietenii.
Parteneriatul româno-chinez are perspective foarte promițătoare și diversificate. În pofida distanței geografice dintre noi, avem afinități evidente.
Îi asigurăm încă o dată pe înalții noștri oaspeți de întreaga disponibilitate și deschidere a membrilor Parlamentului României spre o cooperare eficientă, de dorința noastră de a folosi mijloacele specifice diplomației parlamentare pentru a contribui la promovarea relațiilor dintre țările noastre, în ansamblul lor.
Transmitem, la rândul nostru, un mesaj de profundă și sinceră prietenie poporului chinez din partea poporului român, împreună cu cele mai bune urări de prosperitate și progres.
Mulțumim încă o dată Excelenței Sale domnul Li Keqiang, premierul Consiliului de Stat al Republicii Populare Chineze, pentru discursul rostit la tribuna Parlamentului României. Declar închise lucrările ședinței de astăzi.
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#23395„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|648104]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 151/2.XII.2013 conține 4 pagini.**
Prețul: 10,00 lei