Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2014
Senatul · MO 117/2014 · 2014-11-24
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 3
Informare privind conducerea Grupului parlamentar al PNL 4
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului 4
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de hotărâre privind bugetul Senatului României pe anul 2015 4–5
· Comemorativ · adoptat tacit
· procedural
· Informare · informare
· other
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· other
255 de discursuri
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Bună ziua, doamnelor și domnilor!
Deschid lucrările ședinței plenului Senatului din data de 24 noiembrie.
Îi invit la pupitru pe domnii senatori secretari, care mă asistă la această ședință la care am fost delegat de președintele Senatului, domnii senatori Pereș și Rotaru.
Vă rog să luați loc în bancă, doamnelor și domnilor senatori.
Până putem să începem să intrăm în ordinea de zi, doresc să vă prezint nota pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art. 15 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi...
## Numai să termin asta și vă dau cuvântul.
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene – procedură de urgență;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2014 privind abrogarea alin. (9) al art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2014 pentru modificarea și completarea anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 198/2005 privind constituirea, alimentarea și utilizarea Fondului de întreținere, înlocuire și dezvoltare pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii serviciilor publice care beneficiază de asistență financiară nerambursabilă din partea Uniunii Europene – procedură de urgență;
– Lege pentru modificarea art. 184 alin. (6) și (11) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și
– Lege pentru completarea art. 50 din Legea apelor nr. 107/1996.
Termenul pentru sesizare este de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun și de 2 zile pentru
legile adoptate în procedură de urgență de la data depunerii (astăzi, 24 noiembrie 2014).
Termenele se calculează luând în considerare ziua anunțului, astăzi, 24 noiembrie 2014.
Mulțumesc. Domnule senator...
## **Domnul Dumitru Dian Popescu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Ca membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, rog colegii din Senatul României să ținem un moment de reculegere pentru cei căzuți la datorie în elicopterul de la Sibiu.
Vă mulțumesc, doamnelor și domnilor senatori.
Vă mulțumesc.
Să ne rămână în memorie!
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Dumnezeu să-i odihnească!
Doamnelor și domnilor,
Declar deschisă ședința de astăzi, cum v-am amintit.
Din 168 de senatori, și-au înregistrat prezența un număr
de 130, cvorumul legal de lucru fiind îndeplinit, minimum 85.
Împreună cu domnii secretari Ion Rotaru și Alexandru Pereș, am fost desemnat de președinte să conduc această ședință.
Programul de lucru pentru astăzi este: de la ora 9.00 la ora 11.00 – activități în comisii parlamentare; la ora 14.00 – ședința Biroului permanent; la ora 15.00 – lucrări în grupurile parlamentare; de la ora 16.00 la ora 18.00 – lucrări în plenul Senatului, dezbateri; de la ora 18.00 la ora 19.30 – întrebări, interpelări și răspunsuri.
Sunt comentarii în legătură cu programul?
- Dacă nu sunt comentarii în legătură cu programul, vă
-
Vot · approved
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
- Ordinea de zi pentru ședința plenului de astăzi a fost
- distribuită.
- Sunt comentarii din partea doamnelor și domnilor
- senatori?
Dacă nu sunt, deschid votul și supun la vot ordinea de zi.
Doamnelor și domnilor, vă rog să vă exprimați votul în legătură cu ordinea de zi pentru astăzi.
Cu 111 voturi pentru, două voturi împotrivă și nicio abținere, ordinea de zi pentru astăzi a fost aprobată.
- Domnul senator Hașotti dorește să facă un anunț înaintea
- începerii ședinței.
- Microfonul central.
## **Domnul Puiu Hașotti:**
Domnule Sârbu, ce faceți, vă pregătiți să...
Vă rog să nu comentați cu sala. Vă rog, domnule senator, aveți cuvântul.
## Stimați colegi,
Doresc să vă anunț că noul vicelider al Grupului parlamentar al PNL este domnul senator Tudor Barbu.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Vă mulțumesc.
Domnul senator Ilie Sârbu, liderul Grupului parlamentar al PSD, microfonul central.
Sincer, vă spun că am avut emoții, dar mi-au trecut. Dacă a rămas domnul Hașotti lider, au trecut emoțiile. Domnule președinte, Stimați colegi,
Aș vrea să fac două anunțuri de modificări la comisii în cadrul grupului: la Comisia pentru cultură și media, înlocuirea domnului senator Vasiliev Marian cu domnul senator Rogojan Mihai Ciprian; la Comisia juridică, înlocuirea domnului senator Șerban Nicolae cu domnul senator Mihai Neagu. Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc.
Plenul Senatului a luat notă de modificările făcute. Doamnelor și domnilor, intrăm în ordinea de zi propriu-zisă. Note...
Supun la vot.
Doamnelor și domnilor,
Ați auzit modificările propuse de către liderul Grupului parlamentar al PSD în interiorul Grupului parlamentar al PSD. Doamnelor și domnilor, comentarii nu sunt. Deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 107 voturi pentru, două voturi împotrivă și nicio abținere, a fost aprobată solicitarea Grupului parlamentar al PSD.
Intrăm în ordinea de zi.
Punctul I, note, rapoarte, informări, proiecte de hotărâre și alte acte prevăzute de lege.
Punctul 1, Proiectul de hotărâre privind bugetul Senatului României pe anul 2015.
Doamnelor și domnilor,
Îl invit la microfonul central pe domnul senator Moga – domnul chestor, vă rog – pentru a prezenta Proiectul de hotărâre cu privire la bugetul Senatului pe anul 2015.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,
Informare privind Proiectul de buget al Senatului pe 2015. Potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Constituția României, republicată, resursele financiare ale Camerei sunt prevăzute în bugetele aprobate de către acestea.
1. Proiectul de buget propus de Senatul României pentru anul 2015, finanțat din resurse de la bugetul de stat, este în sumă de 109.467 de mii de lei, din care:
- cheltuieli curente – 102.667 de mii de lei;
– cheltuieli de capital – 6.800 de mii de lei.
La fundamentarea bugetului propus de Senatul României pentru anul 2015 s-au avut în vedere următoarele:
La titlul „Cheltuieli de personal”, asigurarea creditelor necesare pentru plata indemnizațiilor senatorilor, a salariilor personalului angajat în aparatul Senatului și a contribuțiilor aferente acestora către bugetul general consolidat, a sumei forfetare cuvenite senatorilor, calculată la nivelul indemnizației, și a diurnelor de deplasare a senatorilor în țară și în străinătate.
Fondul de salarii a fost fundamentat potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010, Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 103/2013 privind neplata orelor suplimentare și neacordarea premiilor de vacanță la nivelul personalului remunerat în prezent.
Plata celorlalte drepturi de personal ale senatorilor, respectiv suma forfetară și diurnele de deplasare în țară, a fost calculată potrivit prevederilor Legii nr. 96/2006, completată și modificată prin Legea nr. 219/2013.
La titlul „Bunuri și servicii”, creditele asigură, în principal: – cheltuieli privind consumul de utilități aferente părții din imobilul Parlamentului aflate în administrarea Senatului României, referitor la poștă, telefon, achiziție de carburanți;
– cheltuieli cu reparații curente la partea din imobilul Palatului Parlamentului aflată în administrarea Senatului;
– achiziția de carburanți, bunuri strict necesare desfășurării activității;
– reparații curente la autoturismele aflate în dotarea parcului auto central al Senatului și altele;
Vă mulțumesc și eu, domnule chestor Moga. Doamnelor și domnilor, sunt observații, intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori?
Dacă nu sunt, închid dezbaterile gene...
Doamna senator Cristiana Anghel are cuvântul. Microfonul 2.
## **Doamna Cristiana Irina Anghel:**
Tot anul acesta Senatul a mers pe avarie. În 2015 facem același lucru?
E foarte bine. Mărim bugetul DNA, mărim bugetul ANI, îl dublăm, îl triplăm și ne mirăm, după aceea, de ce se întâmplă ce se întâmplă.
Domnilor, cei care faceți parte din Biroul permanent, mergeți cu mașinile cu care merge orice senator? Le-ați văzut cum sunt de ruginite?
Ați văzut că nu avem coli? Dacă vrem programul întreg, nu sunt coli. Trebuie să aducem de acasă. Cum e posibil așa ceva?
Și Legea aceea a salarizării unice când o punem în aplicare?
Nu sunt de acord cu așa ceva!
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Doamnelor și domnilor,
Mai sunt alte intervenții la dezbateri generale din partea doamnelor și domnilor senatori, ale grupurilor parlamentare?
Dacă nu mai sunt, închei dezbaterile generale și trecem la votul hotărârii.
Dați-mi voie, în conformitate cu procedura, să citesc hotărârea.
Hotărâre privind bugetul Senatului pe anul 2015
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) și ale art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 36 lit. l) și ale art. 204 alin. (1) din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – (1) Bugetul Senatului României pe anul 2015, finanțat din resurse de la bugetul de stat, se stabilește la suma de 109.467 de mii de lei, din care:
- a) Cheltuieli curente – 102.667 mii lei, din care:
- cheltuieli de personal – 80.107 mii lei;
- bunuri și servicii – 21.500 mii de lei;
- transferuri între unități ale administrației publice –
- 1.050 mii de lei;
- alte transferuri – 10 mii de lei.
- b) Cheltuieli de capital – 6.800 mii de lei.
(2) Detalierea bugetului pe anul 2015, pe structura clasificației bugetului de stat, se prezintă în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. – (1) Bugetul de venituri și cheltuieli pentru activități finanțate integral din veniturile proprii, desfășurate pe lângă Senatul României, cuprinde la venituri suma de 300 de mii de lei, iar la cheltuieli suma de 550 mii de lei.
(2) Veniturile realizate de Senatul României vor fi reținute integral de către acesta pentru acoperirea unor cheltuieli curente și de capital aferente activităților finanțate din venituri proprii, organizate cu aprobarea Biroului permanent.
Eventualele disponibilități înregistrate la sfârșitul anului se vor raporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceleași destinații. Biroul permanent al Senatului poate aproba utilizarea încasărilor și pentru alte destinații în condițiile legii.
98 de voturi pentru, două voturi împotrivă și 4 abțineri. Vă mulțumesc.
Art. 2. Observații? Nu sunt.
Supun la vot. Deschid votul. Vă rog să vă exprimați prin vot.
Vot · approved
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
Art. 3. Observații? Nu sunt. Supun la vot. Vă rog. Deschid votul. Vă rog să vă exprimați prin vot.
104 voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 3 abțineri. Art. 3 a fost adoptat.
Supun la vot hotărârea, împreună cu anexele nr. 1 și 2, parte integrantă din hotărâre.
- Doamnelor și domnilor,
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Vot · approved
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
Hotărârea cu privire la Proiectul de buget pe anul 2015 și cele două anexe au fost adoptate.
Trecem la punctul 2 din ordinea de zi, aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea unor inițiative legislative.
Se supune aprobării plenului Senatului, conform prevederilor art. 107 din Regulamentul Senatului, dezbaterea și adoptarea, în procedură de urgență, aprobată de Biroul permanent din 24 noiembrie, a următoarelor inițiative legislative:
1. Proiectul de lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar – îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar) dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 17 iunie 2014. Adoptat de Camera Deputaților.
Guvernul României susține? Vă rog, domnul... Microfonul 10. Domnul secretar de stat Iliescu.
## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– secretar de stat_
_în cadrul Departamentului pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte, Bună ziua, doamnelor și domnilor senatori! Acordul de împrumut dintre România și Banca Internațională...
Susțineți, da? Nu... E suficient să spuneți că susțineți.
Este nevoie ca pârghie de susținere a reformei în domeniul sanitar, în sensul îmbunătățirii calității și eficienței sistemului.
Adoptat de Camera Deputaților. Inițiator, doamna Anghel Cristiana Irina, senator PC. Susține urgența?
Susținem.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc, doamnă. Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot în legătură cu solicitarea de procedură de urgență.
Vot · approved
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
4. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 18 din
Legea educației naționale nr. 1/2011.
Adoptată de Camera Deputaților.
Inițiator: Cernea Remus Florinel, deputat independent. Domnul...
Microfonul 5.
Susțineți?
## **Domnul Remus Florinel Cernea** _– deputat_ **:**
Vă mulțumesc. Doamnelor și domnilor, Nu mai sunt intervenții. Deschid votul. Vă rog. Supun la vot. Cine este...
Vă rog să vă exprimați prin vot. Vă rog să vă exprimați prin vot.
107 voturi pentru, un vot împotrivă și 3 abțineri.
A fost aprobată procedura de urgență.
2. Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre România și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind micul trafic de frontieră, semnat la Kiev la 2 octombrie 2014. Adoptat de Camera Deputaților. Guvernul României. Microfonul 8. Domnul secretar de stat Podgorean. Susține Guvernul?
Intrarea cât mai urgent în vigoare a prezentului acord va constitui pentru România o reflectare a atitudinii deschise și obiective în relațiile bilaterale cu Ucraina, evident și un motiv de satisfacție pentru Uniunea Europeană.
Mulțumesc. Doamnelor și domnilor, Observații? Nu sunt. Supun la vot. Doamnelor și domnilor, deschid votul. Vă rog să vă exprimați prin vot.
101 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o singură abținere.
Procedura de urgență a fost aprobată.
3. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 262 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011.
## Da, domnule președinte.
Vreau să vă spun că, recent, Curtea Constituțională a luat o decizie în acord cu propunerea legislativă de față. Așadar, cred că este important să existe o decizie a Senatului bazată pe principii, bazată pe valori...
Domnule deputat, aici susțineți procedura de urgență. Decizia o s-o vedem.
## **Domnul Remus Florinel Cernea:**
Da.
Vot · Amânat
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
## Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor, vă rog, deschid votul. Vă rog să vă exprimați prin vot.
14 voturi pentru, 77 de voturi împotrivă și 17 abțineri. Propunerea de a fi adoptat acest proiect de lege în procedură de urgență a fost respinsă.
5. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 62 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Inițiatori sunt mai mulți domni și doamne senator. Cine susține? Susține cineva urgența?
Dacă nu se susține urgența, nu se susține din partea inițiatorilor, nu se aprobă.
Mergem mai departe.
6. Propunerea legislativă pentru modificarea anexei din
Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor. Dintre inițiatori, susține cineva procedura de urgență? Dacă nu o susține, nu se susține, nu se aprobă.
7. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 41 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.
Inițiatori, un număr de senatori și alți parlamentari. Domnul senator Fifor.
Microfonul 3, vă rog.
Susținem procedura de urgență.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Doamnelor și domnilor,
Pe cale de consecință, supun la vot procedura de urgență.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Am deschis votul.
Vot · approved
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
8. Propunerea legislativă privind reglementarea meseriei de asistent-supraveghetor în ciclul preșcolar de învățământ. Inițiatori, mai mulți senatori și deputați.
Susține cineva procedura de urgență pentru propunerea legislativă?
Din partea inițiatorilor.
Nu o susține nimeni. Nu se susține, nu se aprobă. Doamnelor și domnilor,
Am încheiat acest punct al ordinii de zi.
Trecem la punctul următor.
Suntem la aprobarea procedurii de urgență... Trecem la proiecte de...
Inițiative legislative.
## Punctul II – inițiative legislative.
La punctul 1 este Proiectul de lege privind ratificarea Protocolului nr. 15 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, încheiat la Strasbourg la 24 iunie 2013 și semnat de România la 24 iunie 2013.
Adoptat de Camera Deputaților.
Comisia sesizată în fond este Comisia pentru drepturile omului, care are raport de admitere.
Legea este ordinară.
Inițiator este Ministerul Afacerilor Externe.
Participă domnul secretar de stat Podgorean. Domnule Podgorean, la microfonul 8.
Vă rog să prezentați proiectul de lege.
## **Domnul Radu Podgorean** _– secretar de stat_
## _Externe_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Vă rugăm să adoptați prezentul Proiect de lege privind ratificarea Protocolului nr. 15 la Convenție.
Protocolul vizează includerea în preambulul Convenției a unei referiri la principiul subsidiarității și al marjei de apreciere, modificarea condițiilor de vârstă pentru judecătorii Curții, modificarea condițiilor pentru desesizarea Camerei în favoarea Marii Camere, prin eliminarea posibilității părților de a se opune desesizării, reducerea la 4 luni a termenului de sesizare a Curții și modificarea criteriului de admisibilitate privind prejudiciul minim.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul doamnei președinte Biró – microfonul 7 –, din Comisia pentru drepturile omului.
Vă rog să prezentați raportul, doamna senator.
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, prin adresa L/499 din 9 septembrie, a fost sesizată de către Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării raportului asupra Proiectului de lege privind ratificarea Protocolului nr. 15 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Inițiator, Guvernul României.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, Comisia pentru politică externă a avizat favorabil proiectul de lege și membrii Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități au dezbătut proiectul de lege în ședința din 29 septembrie și au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte un raport de admitere, fără amendamente, a proiectului de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Supunem, spre dezbatere și adoptare, plenului Senatului raportul de admitere, fără amendamente.
Proiectul de lege urmează să fie dezbătut de Senat în calitate de Cameră decizională.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc și eu. Doamnelor și domnilor,
Dacă îmi permiteți, deschid dezbaterile generale.
Sunt intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori pe marginea proiectului de lege?
Dacă nu sunt, închid dezbaterile generale și trecem la procedura de vot.
Legea are caracter ordinar.
Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților și face parte din... Și Senatul este Cameră decizională.
Vot · approved
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
Trecem la punctul următor al ordinii de zi, punctul 2.
Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului privind protecția mediului marin al Mării Negre împotriva poluării provenite din surse și activități de pe uscat, semnat la Sofia la 17 aprilie 2009.
Adoptat de Camera Deputaților.
Comisia sesizată în fond este Comisia pentru mediu. Are un raport de admitere. Caracterul legii este ordinar.
Inițiatori sunt: Ministerul Dezvoltării și Ministerul Mediului. Dau cuvântul domnului secretar de stat Pásztor Sándor, de la Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură (DAPP).
Microfonul 8.
Aveți cuvântul.
- Nu, microfonul 9.
Are cuvântul domnul secretar de stat Pásztor.
## **Domnul Pásztor Sándor** _– secretar de stat_
_în cadrul Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Sărut mâna! Bună ziua!
Guvernul susține în forma prezentată la comisii inițiativa legislativă.
Dumneavoastră sunteți nu scurt, laconic! Doamnelor și domnilor,
Având în vedere cele prezentate, am să-l invit pe domnul președinte al Comisiei pentru mediu, Popa – microfonul 7 –, pentru a prezenta raportul comisiei.
În ședința din 29 septembrie, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitatea de voturi a membrilor prezenți, să adopte raport de admitere.
Comisia pentru mediu supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere și proiectul de lege.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează a fi adoptat în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituția României, revizuită.
Potrivit art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și al art. 88 alin. (8) pct. 2) din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Senatul este Cameră decizională.
Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor,
Dacă sunt intervenții?
Deschid dezbaterile generale.
Doamnele și domnii senatori doresc să intervină pe marginea proiectului de lege?
Dacă nu sunt intervenții, trecem la procedura de vot.
Doamnelor și domnilor,
Este vorba despre un proiect de lege care are caracter ordinar. Suntem Cameră decizională și vă supun la vot raportul și proiectul de lege.
Vă rog. Deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
98 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și nicio abținere. Raportul și proiectul de lege au fost adoptate. Legea merge la promulgare.
Punctul 3 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru înființarea Muzeului Istoriei Totalitarismului.
Comisia sesizată în fond este Comisia pentru cultură și media. Raportul este de respingere, legea are caracter ordinar. Inițiator este un domn deputat.
Părți vizate: Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Culturii.
Punctul de vedere este favorabil, cu amendamente.
Dau cuvântul domnului secretar de stat Oprean, din Ministerul Culturii.
Microfonul 8.
Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
## **Domnul Alexandru Oprean** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Culturii_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul României a susținut și susține în continuare o astfel de inițiativă legislativă, deși pe parcursul procedural legislativ a făcut o serie de observații și propuneri de fond și formă care, din nefericire, nu au fost însușite de inițiator.
Vă mulțumesc.
## Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor, îl invit pe domnul senator Georgică Severin, președintele comisiei, să prezinte raportul comisiei.
Microfonul 6.
## Stimați colegi,
Acest raport, chiar dacă este negativ, nu exprimă altceva decât dorința comisiei – și cred că a întregului Senat – de a avea un asemenea muzeu, dar, simplu, în condițiile respectării legii.
Pornind de la faptul că inițiatorul ne-a indus în eroare, după cum ne-a arătat și Ministerul Culturii, iar Fortul 13 nu este în posesia Ministerului Culturii, ci este la Ministerul Justiției, și deci problemele de proprietate nu sunt rezolvate, ne-am lovit, practic, de aceeași situație pe care am avut-o, dacă vă amintiți, când am mai avut o propunere de creare a Muzeului Brâncuși la Târgu Jiu.
Este vorba, pur și simplu, de o prevedere legală, care spune că muzeele se creează prin hotărâre de ministru, cu avizul comisiei de creare a muzeelor.
Nu există un asemenea aviz, iar crearea unui muzeu prin lege ne poate pune într-o situație cel puțin jenantă, dacă respectiva comisie nu și-ar fi dat avizul.
În consecință, toți membrii comisiei care am participat sprijinim ideea. Am discutat cu inițiatorul că, sub altă formă, va avea total sprijinul nostru, dar raportul a fost de respingere, pentru că nu se îndeplineau condițiile legale. Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule președinte. Domnul senator Vosganian. Microfonul 2.
Am deschis dezbaterile generale.
## Stimați colegi,
Am făcut și eu parte din plenul Comisiei pentru cultură când am discutat aceste lucruri. Vă mărturisesc însă că sentimentul de a vota împotriva unui muzeu de acest tip ar fi foarte stânjenitor.
Eu vă propun o formulă în care să dăm aviz acestui proiect, dar să atragem atenția Guvernului ca, până la dezbaterea în Camera cealaltă, să se reglementeze aceste chestiuni, adică să existe un aviz din partea comisiei de specialitate și să regleze problema patrimoniului. Ce se poate prin hotărâre de guvern se poate și prin lege. De aceea, argumentul că nu se poate fonda prin lege nu rezistă, dar celelalte două sunt consistente.
Eu vă propun să dăm un aviz favorabil cu această recomandare Guvernului: să regleze celelalte chestiuni până când se dezbate și la comisia cealaltă.
Mulțumesc.
Este punctul de vedere al grupului parlamentar.
## Mulțumesc.
Domnul senator Popa. Microfonul 2.
## **Domnul Nicolae Vlad Popa:**
Constat că sunt oameni care, în România, în 2014, consideră că nu a existat nici Holocaust, nici totalitarism.
Reveniți la subiect, domnule senator.
Revenim. La totalitarism, că ăsta este subiectul.
Holocaustul reprezintă mai mult decât atât. Vă rog frumos.
Bine.
V-a deranjat pentru că, mă rog, aveți o problemă, dar asta este o chestiune care ar fi trebuit discutată și în Senat mai serios decât modalitatea aceasta de a băga lucrurile sub preș.
Totalitarismul în România nu are un muzeu, deși o perioadă dificilă a României a fost sub un asemenea regim totalitarist. Sigur că mă șochează formula aceasta: suntem de acord, lucrurile se pot înființa cu semnătura... un ordin de ministru... cu semnătura unui ministru...
Și totuși nu s-a înființat. Ajungem noi, la Senat, să ne temem, cum spune domnul președinte al comisiei, de o eventuală neaprobare a unei comisii de înființare a muzeelor! Nu vă supărați: chestiunea este mult mai serioasă, mult mai complicată. Lucrurile proprietății, așa cum au fost, nenumărate legi – nenumărate legi! – prin care dumneavoastră ați încercat și ați transferat proprietăți dintr-o parte în alta... Îmi amintesc acum de tentativa cu Consiliul Județean Brăila, se putea – chit că este la justiție, chit că este în altă parte – rezolva problema proprietății, dacă – dacă! – era voință politică! Nu este această voință politică și ați găsit de cuviință să respingeți în formula arhicunoscută un asemenea proiect legislativ!
Dacă ați fi de bună-credință, nu ne-ați duce, cum se zice, cu zăhărelul și l-ați fi înființat de un an de zile! Chiar de doi.
Legea muzeelor și colecțiilor publice nr. 311/2003, republicată, precizează:
„Acreditarea muzeelor și a colecțiilor publice se aprobă, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, prin ordin al Ministrului Culturii.”
Această aprobare are la bază ceea ce se numește valoare științifică, tot ceea ce înseamnă organizarea unui muzeu, de la circuitul muzeistic până la căi de evacuare, valoare de patrimoniu și toate celelalte, și astea nu se stabilesc prin lege, ele există sau nu. În consecință...
Iar mai departe: „Acordarea titulaturii de muzeu sau, după caz, de colecție publică de importanță națională” – regională, județeană sau locală, după caz – „se aprobă prin hotărârea Guvernului, inițiată de Ministerul Culturii, cu avizul Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.”
Eu știu că putem să creăm un precedent și să stabilim o lege, dar, iertați-mă, nu cred că este cazul să creăm muzee prin lege. Există un cadru foarte clar, iar în momentul în care apare un muzeu, el trebuie să îndeplinească mult mai multe criterii decât cel de a ne oferi doar suportul unora să dăm mesaje, să arătăm ce interesanți suntem. Aici toți am picat de acord că trebuie să respectăm legea. Nu trebuie să creăm un precedent prin care, cu tot respectul, fiecare dintre cei 580 de parlamentari să vrea să-și facă un muzeu, prin lege, în propriul său județ, colegiu, spunând că: „Domnilor, dacă l-ați făcut pe ăla, haideți să-l facem și pe acesta!”
Iar în al doilea rând, câtă vreme nu există acel Fort transferat la Muzeul Culturii, Comisia de acreditare a muzeelor nu poate să dea un aviz, pentru că nu știe dacă se îndeplinesc condițiile.
Deci, dacă dintr-o decizie de respectare a legii ne ducem în mesaje politice, este foarte simplu.
Vă rog frumos, să nu creăm un precedent aiurea, să respectăm legea și să votăm în consecință!
Putea să fie muzeul pachidermelor, putea să fie muzeul copiilor, putea să fie ce muzeu doriți.
Câtă vreme acesta sunt... Este baza legală prin care se creează un muzeu, noi nu puteam să fim altfel. Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor, nemaifiind alte intervenții... A! Doamna senator Cristiana Anghel. Microfonul 3.
Sau din 2008, 2009, când erau alții la guvernare!
Aveți, domnule senator, cuvântul, în nume propriu.
Haideți, vă rog, domnule senator, că eu nu v-am întrerupt pe dumneavoastră când ați deviat de la subiect!
Vă rog.
Mă rog, puțină decență față de ordinea de zi!
## **Doamna Cristiana Irina Anghel:**
## Eu nu sunt lămurită.
Deci muzeul ar urma să aibă sediul în Fortul 13 din satul Jilava, comuna Jilava, județul Ilfov, amplasat în incinta penitenciarului omonim? Deci în incinta actualului penitenciar va trebui să fie muzeul acela?
## **Domnul Nicolae Vlad Popa**
**:**
Este dezafectat.
Precizarea pe care am făcut-o s-a bazat pe discuțiile noastre din comisie, unde domnul Vosganian a fost de acord, unde vicepreședintele Marius Pașcan a fost de acord și toți am fost de acord, dintr-un simplu motiv, că esența antitotalitarismului este respectarea legii. Și, dacă dorim să respectăm legea, dați-mi voie să vă citez. Este foarte ușor să dăm mesaje politice: ne pricepem mai mulți, nu numai unii!
## **Doamna Cristiana Irina Anghel:**
## Poftiți?
Și cum va fi vizitat dacă este în incinta penitenciarului, că eu nu pot să pricep!
Facem o vizită la penitenciar și trecem și pe acolo?
E dezafectat?
Domnul senator Motoc, pentru că este viceliderul grupului. Microfonul central.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am înțeles foarte bine ceea ce colegul nostru de la comisia de specialitate ne-a precizat în legătură cu acest demers.
În același timp, doresc să nu fie finalizat demersul în cauză printr-o renunțare la această idee, care este una extrem de benefică.
De foarte multe ori suntem tentați să uităm ceea ce a însemnat totalitarismul comunist pentru această țară.
Eu l-am avut pe bunicul din partea mamei pe care niște oameni l-au ridicat din curte în picioarele goale, l-au dus într-o închisoare, l-au plimbat prin mai multe închisori, inclusiv prin aceasta în care se dorește să se facă muzeul, și bunica a primit mai târziu un certificat de deces. Nici măcar nu știa unde a fost îngropat. Eu nu mi-am cunoscut bunicul, doar pentru faptul că cineva a spus că este chiabur și că are prea multe hectare de teren din munca lui cinstită.
Deci eu aș dori ca ministrul culturii să efectueze toate acele demersuri necesare, pentru ca un astfel de proiect să nu fie abandonat. Este o datorie a noastră, ca membri ai Parlamentului, dar și a Guvernului acestei țări.
Îmi pare rău că celelalte dinainte nu au fost capabile să facă un asemenea lucru, dar suntem datori față de cei care au avut de suferit în urma totalitarismului comunist ca acest muzeu să existe.
Vă mulțumesc.
## Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor, închid dezbaterile generale. Intrăm în procedură de vot.
Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați votul.
Am supus raportul de respingere la vot.
59 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă și 5 abțineri.
Raportul de respingere a fost adoptat. Legea a fost respinsă.
Domnule secretar de stat,
Transmiteți-i domnului ministru Kelemen Hunor, noului ministru, doamna Hegedüs, ceea ce ați auzit astăzi în Parlamentul României și dorința de a studia cu maximă atenție această propunere care este la îndemâna, cum se spune în românește, pixului Domniei Sale.
Vă mulțumesc foarte mult.
Ați văzut care a fost punctul de vedere al Senatului. Vă mulțumesc.
Doamnelor și domnilor,
Trec mai departe, la punctul 4 din ordinea de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea art. 21 alin. (4) lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Comisia sesizată în fond este Comisia pentru buget.
Raportul este de respingere. Legea este ordinară; sunt mai mulți inițiatori.
Dau cuvântul unui inițiator sau mai multora, dacă doresc să susțină proiectul legislativ.
Nu doresc.
Atunci, dau cuvântul domnului Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, minister care este vizat de către acest proiect legislativ. Microfonul 9.
## **Domnul Dan Manolescu** _– secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă are drept obiect stabilirea sau modificarea regimului fiscal al cheltuielilor înregistrate de către societățile agricole pentru dreptul de folosință a terenului agricol, adus de către membrii asociați peste cota de distribuție, din producția realizată din folosința acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere reglementată în Legea nr. 36/1991.
Guvernul nu susține propunerea legislativă. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul domnului senator Arcaș – microfonul 7 –, președintele Comisiei pentru buget, pentru a prezenta raportul.
Aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Membrii comisiei au analizat în data de 12 iunie 2014 respectiva inițiativă legislativă și avizele primite și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative.
Vă mulțumesc.
Deschid dezbaterile generale.
Intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori legate de raport sau de proiectul supus dezbaterii?
Dacă nu sunt, închid dezbaterile generale și intrăm în procedură de vot.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative.
Această propunere legislativă face parte din categoria legilor ordinare; suntem prima Cameră sesizată.
- Supun la vot raportul de respingere.
Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 65 de voturi pentru, 24 de voturi împotrivă și 3 abțineri, raportul de respingere a fost adoptat, propunerea legislativă a fost respinsă.
Pe cale de consecință, vă rog să transmiteți cât mai urgent acest proiect legislativ Camerei Deputaților.
Punctul 5 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 257 lit. i) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Comisia sesizată în fond, Comisia pentru buget, are un raport de respingere.
Legea are caracter ordinar.
Dintre inițiatori, dorește cineva să prezinte proiectul legislativ?
Dacă nu există susținători, dau cuvântul domnului Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, minister vizat de acest proiect de lege.
Microfonul 9.
Aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Această inițiativă legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 257 lit. i) din Codul fiscal, în sensul eliminării din categoria terenurilor scutite de la plata impozitului a acelor terenuri care, prin natura lor, dar nu și prin destinația dată, sunt improprii pentru silvicultură.
Guvernul nu susține propunerea legislativă. Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Dau cuvântul domnului președinte Arcaș.
Domnule senator – microfonul 7 –, aveți cuvântul să prezentați raportul.
Membrii comisiei au analizat inițiativa legislativă în data de 12 iunie 2014, au analizat și avizele primite și au hotărât, cu 7 voturi pentru și două abțineri, să adopte raport de respingere.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Doamnelor și domnilor, deschid dezbaterile generale. Intervenții pe marginea propunerii legislative sau la dezbateri din partea doamnelor și domnilor senatori.
Dacă nu sunt, închei dezbaterile generale.
Intrăm în procedură de vot.
Legea are un raport de respingere.
Legea are caracter ordinar și noi suntem prima Cameră sesizată.
Supun la vot raportul de respingere.
Doamnelor și domnilor, vă rog să vă exprimați votul.
Cu 84 de voturi pentru, două voturi împotrivă, două abțineri, raportul de respingere a fost adoptat, propunerea legislativă a fost respinsă.
Vă rog să transmiteți cât mai repede la Camera Deputaților.
Punctul 6 al ordinii de zi, Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv a dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat.
Comisia sesizată în fond este Comisia juridică.
Are raport de respingere.
Legea are caracter organic.
Dintre inițiatori sunt prezenți pentru a susține propunerea legislativă?
Nu sunt.
Dau cuvântul domnului secretar de stat Liviu Stancu, Ministerul Justiției, minister vizat de proiectul de lege. Microfonul 8.
Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
## **Domnul Liviu Stancu** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Justiției_ **:**
## Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori,
Din expunerea de motive care însoțește proiectul de lege rezultă că inițiatorii acestuia propun, în esență, excluderea
avocaților în mod absolut din sfera funcționarilor publici, principalul argument fiind acela al incompatibilității avocatului cu funcționarul public, ale cărui reguli de organizare a activității sunt cuprinse în Legea funcționarilor publici nr. 188/1999.
Guvernul României nu susține acest proiect legislativ pentru simplul motiv că nu se poate confunda noțiunea autonomă de funcționar public din materie penală cu înțelesul funcționarului public din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
## Mulțumesc.
Doamna secretar al Comisiei juridice, Federovici – microfonul 7 –, aveți cuvântul.
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În ședința din 3 iunie 2014, membrii Comisiei juridice au luat în dezbatere propunerea legislativă și au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte raport de respingere.
Guvernul nu susține această inițiativă legislativă.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind prima Cameră sesizată.
Doamnelor și domnilor, deschid dezbaterile generale. Intervenții. Domnul senator Popa, microfonul 2.
## **Domnul Nicolae Vlad Popa:**
Stimați colegi,
În ultima perioadă am avut legi care, de la nivel de deputați, senatori, până la doctori, medici, defineau că aceste profesii nu sunt funcționari publici, evident, pentru ca să aibă un efect la nivelul legii penale.
Avocații nu au fost niciodată funcționari publici. Acest text pe care ni-l oferă cei doi sau trei inițiatori a fost în legea de funcționare până când a intervenit Codul penal și au intervenit modificări, și anume excepția privind regula aceea că nu este funcționar public se referă la certificarea, deci la activități specifice muncii notariale: certificarea de dată, persoană, situație.
Și, atunci, e firesc ca nimeni să nu poată comenta. Eu am făcut acest comentariu tocmai ca să lămuresc niște lucruri, pentru că se vorbea și avocații nu vor să iasă din sfera respectivă. Nu este așa. Această activitate de avocat este tipică, independentă în totalitate, nu poate fi exercitată altfel și evident că, în această situație, nu pot fi nici asimilați funcționarilor sau altor persoane care sunt asimilate funcționarilor publici.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Alte intervenții? Alte intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori avocați?
Nu sunt.
Pe cale de consecință, închid dezbaterile generale și intrăm în procedură de vot.
Doamnelor și domnilor, raportul comisiei este...
## Poftiți?
A... Mâine, la ora 12.00, conform cutumei.
Dacă am văzut atâta pasivitate...Trece, așa, azi...
Punctul 7, Propunerea legislativă privind achiziționarea de la persoane fizice a deșeurilor metalice feroase și neferoase care provin din sectorul de îmbunătățiri funciare.
Doamnelor și domnilor,
Punctul 7 al ordinii de zi este propunerea legislativă...
Comisia sesizată în fond este Comisia juridică, care are un raport de respingere.
Legea este ordinară.
Inițiatori... Din partea inițiatorilor doresc să susțină proiectul de lege?
Nu.
Dau cuvântul domnului Cătălin Olteanu, secretar de stat în Ministerul Economiei, minister care este vizat de acest proiect de lege.
Microfonul 9.
## **Domnul Cosmin Cătălin Olteanu** _– secretar de stat în Ministerul Economiei_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori,
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare interzicerea achiziționării de la persoane fizice a deșeurilor metalice feroase și neferoase provenite din sectorul de îmbunătățiri funciare, respectiv irigații, desecări și lucrări antierozionale, ca urmare a creșterii numărului de sustrageri de astfel de materiale care periclitează activitățile economice specifice, având consecințe deosebit de grave asupra mediului și securității alimentare.
Inițiativa legislativă nu poate fi adoptată, întrucât a fost adoptat un proiect de lege cu obiect de reglementare similar în data de 11 martie 2014, devenind Legea nr. 38/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 31/2011 privind interzicerea achiziționării de la persoane fizice a metalelor feroase și neferoase și a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară.
Având în vedere cele prezentate mai sus, propunem respingerea acestui act normativ. Vă mulțumesc.
Doamna secretar Federovici, de la Comisia juridică – microfonul 7 –, vă rog să prezentați raportul.
Pentru această propunere legislativă, Consiliul Legislativ a acordat un aviz negativ. Comisia economică și Comisia pentru agricultură au transmis, de asemenea, avize negative.
În ședința din 28 mai 2014, membrii prezenți ai Comisiei juridice au analizat propunerea legislativă și, cu unanimitate de voturi, au adoptat un raport de respingere.
Senatul, în acest caz, este prima Cameră sesizată.
Vă mulțumesc, doamna senator. Doamnelor și domnilor,
Deschid dezbaterile generale.
Dacă sunt intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori?
Domnul senator Popa. Microfonul 2.
## Stimați colegi,
Așa cum ați văzut, avem lege, avem deci cadru legislativ. A existat voință politică pentru a interzice achiziția, dar, în fapt, nu s-a întâmplat absolut nimic, acele obiecte se fură în continuare, deci trebuie să existe o reacție și cred că dumneavoastră, în Guvern, în minister, puteți transmite și la celelalte ministere mesajul că, dacă ai lege și n-ai niciun rezultat, înseamnă că ceva nu funcționează.
Trebuie să găsim soluțiile pentru ca, într-adevăr... N-am auzit despre un achizitor sau o firmă care, _in rem_ sau cum vreți dumneavoastră, să fie cercetați, să fie pedepsiți, să le fie luați banii până la urmă, în situația unor asemenea furturi. Și lucrurile deja au luat-o pe o pantă îngrozitoare, pentru că de la capac de canal și până la linie și cabluri, mai ales cabluri, pe autostradă, delimitări, semne de circulație și așa mai departe se fură, cum se zice, ca în codru. Nu se poate așa ceva!
Mulțumesc.
Mai sunt alte intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori?
Domnul senator Cadăr. Microfonul 2.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Pe lângă faptul că această propunere este clarificată într-o altă lege, vreau să scot în evidență faptul că nu putem dramatiza în acest mod, pentru faptul că, în această industrie, nu se mai utilizează materiale pe bază de aluminiu de 20–25 de ani, pe de o parte, iar pe de altă parte este absolut imposibil ca, într-o bază de achiziție a materialelor feroase, neferoase, să putem distinge motoare, vane și alte elemente care sunt utilizate în multe alte tehnologii și cred că ar complica lucrurile și ar fi ineficient.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Vă mulțumesc. Doamnelor și domnilor,
Dacă nu mai sunt intervenții, închid dezbaterile generale și intrăm în procedură de vot.
Doamnelor și domnilor, deschid votul. Supun la vot raportul de respingere.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 79 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o singură abținere, raportul de respingere a fost adoptat.
Pe cale de consecință, propunerea legislativă a fost respinsă.
Doamnelor și domnilor, avem o problemă de natură procedurală.
Vă cer atenția și mă uit către liderii de grup.
Legea de dinainte, legea cu avocații, la care cam toată lumea a fost de acord că nu este oportună aprobarea ei și care are raport de respingere, este lege organică.
Noi am îndreptat-o către votul final de mâine.
Din păcate, ea are termen de adoptare 24 noiembrie 2014. Înțeleg că există din partea liderilor politici consensul de a introduce pe ordinea de zi, să nu lăsăm un proiect de lege...
Păi, poate ne mai „efortăm”! ## **Domnul Alexandru Pereș**
**:**
Nu avem 85...
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Hai să încercăm!
Asta este. Nu pot... Încercăm măcar... Haideți, să vină colegii în sală... Da? Să încercăm totuși să dăm un vot de respingere. A fost dezbătută. Nu e normal, o lege care a trecut prin analiza...
Nu iese? Chiar dacă votează toți?
Hai să încercăm! Cu puțină voință, eu cred că găsim 86 de voturi, da?
Vă rog, măcar să ne exprimăm votul. Doamnelor și domnilor...
Vă rog, domnule senator Barbu. Microfonul 2.
Tudor Barbu
#61111Cu tot respectul pentru buna dumneavoastră intenție, cu care pare-se că suntem toți de acord, vă rog să constatați că n-o să avem suficiente voturi. Poate dacă amânați votul cu un pic, pentru ca liderii de grup să facă ceea ce uzual se face, să-și mai cheme dintre colegi în sală. Una.
Și, al doilea, nu știu dacă, procedural, este conform regulamentului să facem ce propuneți dumneavoastră.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Din punct de vedere procedural, să nu aveți nicio inchietudine, domnule senator! Fiți convins că atâta timp cât m-am consultat din priviri... din priviri binevoitoare, cu liderii de grup și au fost în asentimentul de a supune la vot, nu am încălcat regulamentul, deci putem să facem acest lucru.
Eu mai aștept un sfert de oră! Poate ceilalți colegi, care sunt la bufet sau pe hol, se întorc în sală.
Am să rog pe cineva să meargă până la bufet și să spună că...
Pentru că e păcat ca o lege să fie adoptată pe cale tacită, după ce a trecut prin comisii, după ce a fost dezbătută în plen și unde există... Măcar îi dăm un vot și am rezolvat ideea că ne-am încheiat procesul de...
Punctul 7...
Nu. Punctul 8 al ordinii de zi.
## **Domnul Ion Rotaru**
**:**
Da, 8.
Domnule senator Vegh, vă rog să mă scuzați. Domnul senator Vegh, din partea inițiatorilor, căruia îi dau cuvântul pentru a prezenta propunerea legislativă. Aveți cuvântul. Microfonul 5.
Mulțumesc frumos, domnule președinte. Stimați colegi,
De fapt, vreau să susțin un amendament care a fost respins de Comisia pentru muncă. De fapt, propunerea legislativă vizează modificările la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Așa cum dumneavoastră bine știți, în cursul anului trecut, prin Legea nr. 380 a fost modificat art. 55 al Legii nr. 263/2010 prin care pensionarii care au efectuat minimum șase ani de muncă în grupa I sunt luați în considerare la reducerea vârstei de pensionare.
Sigur, a fost un pas mare, dar considerăm că această introducere a acestui criteriu este discriminatorie și propunerea pe care am făcut-o este, de fapt, să reducem acea limită de la șase ani la doi ani de zile, pentru că sunt foarte multe cazuri în care mulți care au lucrat cinci ani și jumătate nu beneficiază de această propunere, iar cei care au lucrat șase ani și un pic beneficiază de această reducere.
Sigur, Comisia pentru muncă a acceptat parțial modificările la art. 158, dar eu totuși susțin că art. 55 ar fi bun, și ar fi oportun, și în interesul celor care au muncit în grupa I de muncă, și am elimina o inechitate deosebit de mare în rândul celor care nu numai că au muncit, dar au și contribuit prin CAS-ul plătit în plus la acea vreme.
Ca atare, supun dezbaterii dumneavoastră și adoptării art. 55 în forma în care am depus amendamentul, de a reduce cei șase ani de zile la doi ani de zile minimum. Vă mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc foarte mult.
Păi, nu... Haideți să le... Că și asta e tot organică. Mergem în continuare. Suntem în aceeași situație și cu această propunere legislativă.
Nu, nu, v-am spus că suntem în aceeași situație cu această propunere legislativă care are termen de adoptare tacită astăzi.
Pe cale de consecință, o să vă rog s-o supunem și pe asta la vot.
Dau cuvântul domnului secretar de stat Iliescu pentru a prezenta poziția Guvernului la această propunere legislativă.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Punctul 8.
Votăm puțin mai încolo, când o să fie mai animat.
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 55 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială are un raport suplimentar de admitere, cu amendamente admise. Legea este organică.
Sunt mai mulți inițiatori.
Este domnul Erdei, nu?
## **Domnul Ion Rotaru**
**:**
Domnul Vegh.
Nu mai revin asupra obiectului de reglementare prezentat de inițiator.
Suntem de acord cu raportul comisiei. Chiar apreciem punctul de vedere prin care, pentru persoanele cu activitate mai mică de doi ani în grupa I de muncă, această perioadă va fi considerată a fi desfășurată în condiții deosebite de muncă.
Suntem de acord, repet, cu punctul de vedere al comisiei. Vă rog să fiți de acord, prin vot, cu raportul comisiei.
Vă mulțumesc.
Domnul Pop, președintele Comisiei pentru muncă. Microfonul 7.
Prezentați, vă rog, raportul.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În data de 23 septembrie 2014, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială s-a întrunit în ședință.
În prezența reprezentanților Ministerului Muncii, am reanalizat propunerea legislativă, precum și argumentele de drept pentru care Guvernul nu susține adoptarea inițiativei legislative.
Pentru egalitate de tratament între asigurații sistemului, textul propunerii legislative a fost amendat astfel încât, pentru persoanele care au desfășurat activitate mai mică de șase ani în grupa I de muncă, această perioadă va fi considerată a fi desfășurată în condiții deosebite de muncă, amendament cu care reprezentanții Guvernului au fost de acord.
În urma dezbaterii, membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială au hotărât, cu unanimitatea de voturi ale senatorilor prezenți, să adopte un raport de admitere, cu amendamentele din anexă.
Senatul este prima Cameră sesizată.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Deschid dezbaterile generale.
Sunt intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori
pe marginea propunerii legislative sau a raportului? Doamna senator Cristiana Anghel. Microfonul 2.
Este o propunere legislativă îndelung așteptată de oamenii care au lucrat în grupa I de muncă și nu pot să pricep de ce merge atât de greu sau de ce punem atâtea piedici.
Normal ar fi și dacă ai lucrat un an de zile să ți se considere lucrul acesta. De ce?
Și pentru grupa a II-a era chestia aceea cu 12 ani. Și, dacă ai lucrat 11 ani și 11 luni, ce se întâmplă?
E un drept al cetățenilor, domnilor!
Hai să le respectăm dreptul! Măcar atâta și măcar la pensie!
Susțin amendamentul domnului pentru art. 55, cu doi ani – grupa I de muncă.
Alte observații, intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori sau a grupurilor parlamentare?
Domnul senator Verestóy Attila – microfonul 2 –, Grupul parlamentar al UDMR.
Aveți cuvântul, domnule senator. Microfonul 2.
## Domnule președinte de ședință, Onorați colegi,
Trebuie să punem problema în sensul că cei care au acceptat, pentru că trebuiau să accepte, să lucreze în condiții mai grele, dificile, care consumă omul și mental, și fizic, au acceptat să lucreze în condițiile grupei I de muncă știind că asta le va aduce totuși un beneficiu, măcar la pensie, și au răbdat, și au așteptat să treacă cei doi ani, cum spunea vechea lege, măcar să aibă o parte de drept câștigat.
Deci, aici, amendamentul se referă, de fapt, la un drept câștigat de cei care au lucrat în aceste condiții și ar fi nedemn de noi să luăm acel drept pe care ei considerau că l-au câștigat prin a sta patru, cinci ani în aceste condiții de muncă, care aduceau foarte multe daune omului care a prestat aceste activități.
Domnilor colegi, gândiți-vă că, de fapt, am lua un drept câștigat. Vechea lege spunea doi ani. Ar trebui să revenim măcar la acele condiții în care cei care au lucrat în aceste situații au știut că vor beneficia de aceste drepturi. Să nu luăm drepturile câștigate în favoarea angajaților care au acceptat acest serviciu, în situația în care era o anumită lege, un act normativ, care reglementa în acest sens situația anilor de muncă.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Doamnelor și domnilor,
Dacă nu mai sunt alte intervenții, închid dezbaterile generale.
Doamnelor și domnilor, suntem în situația cu propunerea legislativă cu privire la avocați.
Iarăși mă consult din priviri cu domnii lideri de grup.
Și această propunere legislativă, dacă nu o votăm astăzi,
ca lege organică, înseamnă că ea se adoptă tacit.
Văd că există un oarecare consens.
Beneficiem și de un – mi-au spus domnii colegi – cvorum consistent în acest moment. Deci am putea, dacă sunteți de acord, domnilor lideri de grup, să votăm cele două propuneri legislative acum, când sunt legi organice: legea cu avocații și legea aceasta.
Domnule senator Sârbu, sunteți de acord, da? Sunteți de acord.
- Nu mai zic de domnul Hașotti cu care... Și cu Domnia Sa
- m-am înțeles din priviri.
Doamnelor și domnilor, ne întoarcem atunci...
## **Domnul Ion Rotaru**
**:**
Pașcan.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Și domnul Pașcan.
Dar m-am uitat chiar în ochelarii domnului senator Blaga, care e și mai important, și dânsul a fost de acord.
Suntem la punctul 6 al ordinii de zi. Este o lege cu caracter organic.
Propunere legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv a dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat.
Raportul comisiei este de respingere a propunerii legislative.
Pe cale de consecință, doamnelor și domnilor, vă
Vot · Respins
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
Pe cale de consecință, propunerea legislativă a fost respinsă și vă mulțumesc foarte mult. Revenim la punctul 8 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 55 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Raportul suplimentar al comisiei este de admitere, cu amendamente admise.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
Noi suntem prima Cameră sesizată.
Supun la vot raportul cu amendamente admise.
## **Doamna Cristiana Irina Anghel**
**:**
Amendamentul și după aceea raportul.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Amendamentul...
O clipă, o clipă, o clipă!
Doamnelor și domnilor, supun la vot amendamentul.
Doamnelor și domnilor, supun la vot amendamentul...
Nu, admis.
Păi, atunci...
Doamnă, vedeți, mă emoționați de fiecare dată când interveniți dumneavoastră intempestiv, așa!
Doamnă,
Raportul cu amendamente admise înseamnă că se votează raportul odată cu amendamentele. Numai dacă sunt amendamente respinse...
Nu, e bine, că poate mai sunt și alți colegi...
Amendamentele respinse, dacă se susțin în plen, se
Vot · Amânat
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
Lăsați, doamnă... Nu, că vă mai explic în particular. Haideți să facem acum votul!
Aveți cuvântul, domnule senator inițiator. Microfonul 5.
Domnule președinte, îmi cer scuze!
Art. 55, prin raport, a fost eliminat. A fost un raport al Comisiei pentru muncă în urmă cu două săptămâni, când s-au acceptat amândouă variantele. În raportul suplimentar, art. 55 a fost eliminat și tocmai de aceea vă rog să supuneți la vot amendamentul pe care l-am făcut, urmând ca, după aceea, să supuneți la vot raportul comisiei.
Cred că asta este procedura legală.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Corect.
Avem un amendament respins, în sensul eliminării. Deci respins sau modificat, nu contează.
Domnule senator, președinte al comisiei, avem informația totuși că a fost un amendament admis. Vorbim de alin. (1) art. 55 lit. a)... Se introduce o nouă literă, lit. a[1] ), da?!
Domnule președinte, vă rog, uitați-vă în raport! Lămuriți plenul Senatului, să votăm în cunoștință de cauză!
Vă rog, la microfon, domnule Pop. Domnule Pop, la microfon!
Stați, că lămurim.
Da, dar întâi trebuie să supunem la vot raportul... Respins sau eliminat, dacă se susține în plen.
## **Domnul Liviu Marian Pop:**
Propunerea legislativă este pe art. 55. Comisia a eliminat acest art. 55 și a propus un amendament pe art. 158. Deci nu are în momentul de față... Care este în raportul actual.
Trebuie votat raportul cu amendamentele din anexă. Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
OK.
Doamnelor și domnilor, am lămurit...
Doamna senator, vă rog.
## **Doamna Cristiana Irina Anghel:**
Vreau să știu exact ce votăm. Să citească domnul exact, dacă sună la fel cu propunerea inițială.
S-a făcut așa o zăpăceală că, până la urmă, ajungem să votăm ce nu vrem.
Vă rog, să citească exact ce votăm, conținutul articolului, ca să vedem dacă este în concordanță cu ce a vrut domnul.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Doamna senator a făcut o solicitare.
De la... De acolo, domnule președinte, citiți alineatul. De acolo, domnule senator, că sunteți președinte de comisie.
Nu, nu.
S-a creat o presiune și asupra dumneavoastră.
## **Domnul Liviu Marian Pop:**
Nu este nicio presiune.
Art. 158 alin. (1): „Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă, mai mici de șase ani, precum și perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă, până la data de 1 aprilie 2001, constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite în vederea reducerii vârstei de pensionare, cu excepția celor realizate în activitățile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiții speciale.”
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Doamnelor și domnilor,
Doamna senator, luați loc, vă rog frumos. Luați loc! Luați
loc!
## Doamnelor și domnilor, raportul...
În primul rând, mulțumesc liderilor de grup și plenului pentru bunăvoința de a supune această propunere legislativă astăzi.
Raportul suplimentar al comisiei este de admitere, cu amendamente admise. Propunerea legislativă are caracter organic. Senatul este prima Cameră sesizată.
Vot · Amânat
Moment de reculegere în memoria victimelor accidentului aviatic de la
Doamnelor și domnilor,
Haideți că, până la urmă, trebuie să vorbim așa, mai pe înțelesul tuturor!
E o problemă de comunicare. Avem această... E o problemă de comunicare. Și, pentru că sunt de la PSD, îmi doresc să eliminăm această dificultate și, pe cale de consecință, vă explic care este situația.
Domnule senator, din păcate, nu ați prezentat nici dumneavoastră, nici președintele comisiei!
A existat un articol. Acest articol s-a supus votului în comisie și a fost eliminat. Pe cale de consecință, acest articol a fost respins. În locul acelui articol, comisia a propus un alt articol. Pe cale de consecință, avem un raport cu amendamente admise și cu amendamente respinse.
Domnul senator...
Nu-l mai încurcați doamnă, că s-a lămurit. Imediat.
Deci, pe cale de consecință, avem un raport cu amendamente admise și cu un amendament respins, cel care a fost eliminat. Eliminarea sau modificarea înseamnă respingere, da?
Domnul senator inițiator a venit în fața noastră – ceea ce s-a prins și doamna senator Anghel – și a spus: „Eu susțin acel articol inițial, care a fost eliminat, ca amendament... ca respins, ca articol respins, îl susțin în plen.”
Pe cale de consecință, procedăm așa: supunem la vot acel...
Doamnă, nu mă... Iar mă stresați?!
Supunem la vot amendamentul, de fapt articolul inițial al dumneavoastră, care a fost respins, pentru că e considerat amendament respins.
Dacă se respinge, adoptăm raportul cu amendamente admise și s-a mulțumit și doamna Anghel. Tot acolo am ajuns.
Deci, dacă domnul senator nu mai susținea, nu-l mai introduceam.
Vedeți că mai-binele s-ar putea să fie dușmanul binelui.
Domnule președinte, Doar pentru o clarificare.
Sigur, până în momentul de față eu am avut... am susținut doar primul amendament.
Am avut două amendamente, de fapt. Am avut un amendament și la art. 158, la care încă nu am ajuns.
Art. 55 se referă la reducerea vârstei standard de pensionare pentru cei care au lucrat minimum doi ani de zile în grupa specială, grupa I de muncă.
La art. 158 am colaborat... cei care au lucrat sub 2 ani de zile în grupa I de muncă se consideră muncă deosebită și se asimilează cu grupa a II-a de muncă.
Deci de aia vă spun că trebuie supuse la vot amândouă amendamentele, deci art. 55 și art. 158, în forma prezentată de mine. Ulterior, se supune la vot, bineînțeles, raportul comisiei.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor, s-a înțeles.
Supun la vot art. 55 în forma inițială, ca amendament respins, susținut de domnul inițiator.
- Doamnelor și domnilor, deschid votul.
- Amendamentul respins.
Amendamentul respins! Doamnelor și domnilor...
Nu ne grăbim.
Doamnelor și domnilor, avem o susținere pentru un amendament respins, de către inițiator. Îl supunem...
## **Doamna Doina Silistru**
**:**
A avut susținere verbală.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Susținere verbală în plen, când în raport nu a fost prins! Dar dumneavoastră trebuia să-l prindeți în raport, da?
Doamnelor și domnilor, supunem la vot amendamentul
propus de către inițiator, amendament respins.
Doamnelor și domnilor...
Da, vă rog.
Problema care apare este că nu a fost prins în raport ca amendament respins. Aia e.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Inițiatorul a spus foarte clar: sunt două amendamente care au fost respinse. Prin urmare, dorește să le susțină în plen și noi să le votăm. Or, pentru a vota în cunoștință de cauză, trebuie să le și lectureze pe rând și atunci să le votăm separat. Vom vedea mai apoi dacă rămâne varianta care este în momentul de față în raport.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Deci eu am fost foarte explicit, doamnelor și domnilor... Vom citi primul amendament, dacă îl respingem, vom citi al doilea amendament, dacă îl respingem, supunem raportul cu amendamentele admise.
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Supunem la vot art. 55 alin. (1) și art. 158?
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Păi asta facem. Ați văzut? Acum începem cu amendamentul nr. 1, primul amendament, la art. 55, forma inițială, susținută de inițiator. Forma inițială, știe toată lumea. Doamnelor și domnilor, deschid votul. Vă rog să vă exprimați prin vot.
## **Doamna Cristiana Irina Anghel**
**:**
Dar noi ce votăm?
Votați „nu”!
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
9 voturi pentru, 72 de voturi împotrivă și 4 abțineri. Amendamentul respins, susținut în plen de inițiator, nu a fost admis.
Avem al doilea amendament...
## **Doamna Cristiana Irina Anghel**
**:**
Eu nu știu ce votez! M-ați înnebunit de creier azi!
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Vă rog, stați jos!
Vă rog să mă... Doamnă...
Microfonul 2. Domnul senator Barbu.
Tudor Barbu
#81740## **Domnul Tudor Barbu:**
Încep prin a spune că respect femeia oriunde s-ar afla ea, mai abitir în Senatul României, ales al neamului, dar este prea mult!
Cer în mod explicit liderului de grup de la PC să rezolve această problemă!
Nu se poate să stăm minute întregi într-o polemică absolut aiuritoare între doamna senator Anghel și plen.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc.
## **Doamna Cristiana Irina Anghel**
**:**
Drept la replică.
Drept la replică 30 de secunde, doamna senator Anghel. Microfonul 2.
Dacă domnul ar respecta așa de mult femeia, până acum nu ar fi spus ce a spus despre mine.
Și, apropo, dacă tot mi-a amintit că respectă așa de mult femeia, Comisia juridică, am o plângere împotriva domnului Barbu pentru ce a spus anul trecut în plen. De un an și jumătate nimeni nu a luat în considerare lucrul acesta.
Vă rog frumos să vă aplecați asupra cererii!
Și eu nu vreau să respectați femeia, domnule...
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc, mulțumesc. Doamna senator, vă rog...
Doamnelor și domnilor,
Avem cel de-al doilea amendament susținut de către inițiator. Este un amendament respins. Dacă vom respinge și acest amendament, vom vota raportul cu amendamente admise și vom adopta propunerea legislativă.
Doamnelor și domnilor...
## **Domnul Mărinică Dincă**
**:**
Al cui este amendamentul?
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Poftim? Sigur. Doamnelor și domnilor, Vă rog să vă exprimați...
Nu. Supun la vot amendamentul. Dacă votați pentru, să...
Da. Bravo! Doamnelor și domnilor, deschid votul. Vă rog să vă exprimați prin vot.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
N-au scris în raport.
Cu 14 voturi pentru, 81 de voturi împotrivă, 3 abțineri, amendamentul respins, susținut de către inițiator în plen, a fost respins din nou.
Pe cale de consecință, ne rămâne raportul suplimentar al comisiei, cu amendamente admise.
Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 97 de voturi pentru, două voturi împotrivă și nicio abținere – vă felicit, domnule senator – ați adoptat propunerea legislativă.
Am însă o rugăminte către președintele de comisie și către comisii: să menționați amendamentele respinse, pentru că, altfel, intrăm în situații din acestea...
Propunerea legislativă în ansamblul ei. Vă rog să vă exprimați prin vot. Propunerea legislativă.
Vă rog, am deschis votul.
Propunere legislativă.
90 de voturi pentru, două voturi împotrivă, 3 abțineri. Trecem la punctul următor al ordinii de zi.
## **Doamna Cristiana Irina Anghel**
**:**
Explicația votului.
Doamnelor și domnilor... A, explicația votului, da. Doamna senator Cristiana Anghel, explicația votului. Microfonul 2.
Da.
Eu pot să mă explic. Am votat pentru amendamentele respective, pentru că au fost condiții ale votului primit în 2012 de la cetățeni. Ne-au cerut lucrul acesta și eu pot să spun cu mândrie că mi-am respectat cuvântul dat.
Din sală
#85081## **Din sală:**
Bravo!
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Da.
## **Doamna Cristiana Irina Anghel:**
Uităm atât de repede! Uităm atât de repede! Știți cum așteaptă oamenii lucrurile acestea?
Ne este atât de greu? Cât s-ar fi pierdut de la buget, dacă s-ar fi votat?
18 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 117/3.XII.2014
Mulțumesc.
Și cât ne-ar fi costat să ne ținem măcar o dată de cuvânt față de amărâtul acela de cetățean care ne plătește indemnizațiile?
Mulțumesc.
Și mulțumesc plenului Senatului pentru înțelegerea de a adopta acest proiect legislativ important.
Și iată că a fost și adoptat, fără ca să fie adoptat tacit într-o formă care, probabil, nu ar fi trecut în Camera Deputaților.
Trecem la punctul 9 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru completarea art. 4 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.
Comisia sesizată în fond: Comisia pentru muncă.
Are raport de respingere. Legea este organică. Inițiatorii susțin? Nu susțin.
Dau cuvântul domnului Valentin Iliescu, secretar de stat. Poziția Guvernului. Microfonul 10. Aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 4 din Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, urmărindu-se ca alocația de stat să nu se mai plătească persoanelor care-și abandonează copilul, dezinteresându-se de acesta mai mult de o lună.
Guvernul nu susține, prin punctul său de vedere, această inițiativă legislativă, pe considerentul că soluțiile legislative preconizate de inițiator vin în contradicție cu mecanismele și procedurile prevăzute de Codul civil și de Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Vă mulțumesc foarte mult. Îl invit la microfon pe domnul președinte Pop.
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
În data de 17 iunie 2014, membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere, pe considerentul că soluțiile legislative preconizate vin în contradicție cu procedurile prevăzute de Codul civil.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere, inițiativa făcând parte din categoria legilor organice, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc.
Deschid dezbaterile generale.
Intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori? Dacă nu sunt, închid dezbaterile generale și trecem la procedura de vot.
Raportul comisiei este de respingere.
Legea are caracter organic.
O vom vota mâine, la ora 12.30.
Punctul 10, Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
Comisia sesizată în fond: Comisia pentru muncă. Raportul este de respingere.
Legea are caracter ordinar.
Dau cuvântul domnului secretar de stat Iliescu – microfonul 10 –, să prezinte poziția Guvernului.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Propunerea legislativă aflată în dezbaterea Senatului are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, preconizându-se repartizarea consumului mediu anual de energie termică pentru încălzire pe o perioadă de șapte luni, față de o perioadă de cinci luni, astfel încât furnizorii de energie termică pentru încălzire sunt obligați să asigure încălzirea locuințelor în localitățile din zonele reci și în lunile octombrie și aprilie.
Guvernul nu a fost de acord cu această propunere legislativă, considerând că în legea care se dorește a fi modificată prin inițiativa colegilor senatori și deputați există procedură în vederea prelungirii, de la cinci la șapte luni, a perioadei sezonului rece pentru încălzirea locuințelor.
Vă rugăm să fiți de acord cu raportul comisiei, care este unul de respingere a inițiativei.
Nu-mi amintesc, dar inițiatorii nu doresc să intervină. Îi mai invit o dată. Nu sunt.
Dau cuvântul domnului președinte Pop. Microfonul 7.
Vă rog să prezentați raportul comisiei.
## Mulțumesc, domnule președinte.
În data de 23 septembrie 2014, membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de respingere a propunerii legislative, caracterul fiind unul ordinar, Senatul fiind prima Cameră sesizată. Vă mulțumesc.
## Mulțumesc.
Deschid dezbaterile generale.
Intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori pe marginea proiectului de lege?
Dacă nu sunt, închid dezbaterile generale. Intrăm în procedura de vot.
Raportul comisiei este de respingere.
Legea este ordinară. Suntem prima Cameră sesizată. Supun la vot raportul de respingere.
Doamnelor și domnilor, deschid votul. Vă rog să vă exprimați. Cu 57 de voturi pentru, 23 de voturi împotrivă și 6 abțineri, raportul de respingere a fost adoptat, propunerea legislativă a fost respinsă.
Vă rog să transmiteți la Camera Deputaților.
Punctul 11 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2014 pentru prelungirea valabilității licențelor de traseu și a programului de transport, în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov.
Comisia pentru administrație și cea de transporturi au avut un raport comun. Raportul este de admitere. Legea are caracter ordinar.
Dau cuvântul domnului Dragoș Titea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor – microfonul 9 –, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.
## **Domnul Virgil Dragoș Titea** _– secretar de stat_
## _în Ministerul Transporturilor_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Prin acest act normativ se prevede prelungirea valabilității programului de transport persoane prin servicii regulate între municipiul București și localitățile județului Ilfov până la data de 30 iunie 2015.
De asemenea, prin acest act normativ se asigură următoarele:
– continuitatea efectuării serviciilor regulate de transport persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov;
– evitarea practicilor ilicite în activitățile de transport persoane și asigurarea cadrului legal de efectuare a serviciilor regulate de transport persoane între municipiul București și localitățile județului Ilfov.
## Mulțumesc.
Dau cuvântul domnului președinte al Comisiei pentru transporturi.
Vă rog, domnule președinte, aveți cuvântul. Microfonul 7.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege a fost dezbătut pe parcursul mai multor ședințe comune ale Comisiei pentru transporturi și energie, în datele de 22 și 30 septembrie, și ale Comisiei pentru administrație publică și organizarea teritoriului. Membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi ale celor prezenți, să adopte raport comun de admitere, fără amendamente.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Comisia pentru transporturi și energie și Comisia pentru administrație publică și organizarea teritoriului supun spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul comun de admitere, fără amendamente, și proiectul de lege.
Mulțumesc.
## Doamnelor și domnilor,
Mulțumesc domnului președinte Constantinescu. Dau cuvântul domnului senator Popa, în cadrul dezbaterilor generale. Microfonul 2.
## Stimați colegi,
Vă atrag atenția din nou, am mai spus-o de nenumărate ori: acest Guvern ne trimite propuneri, ordonanțe, care nu au ce căuta la nivelul de aprobare al acestei instituții legislative. Nu aceasta este treaba Senatului, să aprobe sau să prelungească licențe.
Chestiunile acestea sunt... La nivel de minister trebuie rezolvate. Dacă nu vor să rezolve la nivel de minister, să rezolve la nivel de Guvern, dar asta este activitate executivă. Și dovadă că este activitate executivă: această așa-zisă lege de aprobare nu se aplică decât la nivelul Ilfov.
Păi, noi facem legi pentru România sau facem legi pentru Ilfov?
Eu, vă rog să mă credeți, dacă nu încetăm odată să mai acceptăm asemenea „atribuții” de a guverna efectiv înseamnă că nu înțelegem rolul Senatului.
Vă mulțumesc. Domnule senator Mocanu, poftiți. Microfonul 2.
Domnule senator, aveți cuvântul.
## Distinși colegi,
Ca urmare a Hotărârii nr. 747/2014 a Tribunalului Buzău, prin care s-a dispus suspendarea Programului de transport de persoane, era necesară până... Suspendarea Programului de transport s-a făcut până la judecarea pe fond a cauzei. În acest caz, era necesar ca Programul de transport persoane pentru zona metropolitană București și județul Ilfov să fie prelungit până la o dată care a fost dispusă de Ministerul Transporturilor, adică 25 iunie... 2015... 30 iunie 2015.
Prorogarea acestui termen este absolut necesară pentru respectarea dispozițiilor art. 14 alin. (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ținând cont că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare și de urgență a căror reglementare nu poate fi amânată.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Mulțumesc.
Alte intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori? Dacă nu mai sunt, închid dezbaterile generale. Intrăm în procedură de vot.
## **Domnul Alexandru Pereș**
**:**
Doamna Firea.
A! Doamna senator Firea. Microfonul 3. Mă scuzați.
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Îi rog pe colegii care poate nu au fost foarte atenți la explicațiile ministerului de resort sau la explicațiile din partea comisiei să rețină următorul aspect: nu sunt vinovați elevii, studenții, cadrele didactice, bugetarii, pensionarii care locuiesc în Ilfov și trebuie să ajungă în București sau invers, cei care locuiesc în București și lucrează în Ilfov, că există un conflict în justiție. Este nevoie ca aceștia să aibă mijloace de transport în comun pentru a-și duce o viață normală: să ajungă la serviciu, la spital sau unde au nevoie.
Fac apel, așadar, la colegii noștri să nu pedepsim populația pentru că există un conflict în justiție în materie de acordare a licențelor.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Vă mulțumesc foarte mult.
Doamna senator Anghel. Microfonul 2.
Dacă am înțeles bine, dacă nu o aprobăm și nu prorogăm, oamenii aceia vor rămâne fără mijloc de transport. Prin urmare, trebuie să o aprobăm.
Mulțumesc foarte mult. Domnul senator Mocanu.
Îi dăm cuvântul, deși din grupul parlamentar s-a mai vorbit.
Aveți cuvântul, domnule senator.
## Mulțumesc, domnule președinte.
În primul rând, trebuie să spunem că există o lege pentru toate județele – ea există pentru toate județele! – țării privind modul în care funcționează transportul în comun, cu licitații, cu toată procedura prevăzută de lege. Repet, pentru toate județele.
Pentru Ilfov este o chestiune aparte, delicată, în care noi vrem să lăsăm oamenii fără transport. Greșit. Guvernul a avut grijă de județul Ilfov și de restul țării nu, pentru că a dat o legislație separată!
Nu împiedică Guvernul... Nu-l împiedică nimeni să rezolve această problemă, aplicând aceeași lege pe perioada în care instanța urmează să se pronunțe. Suntem în situația, astăzi – și bineînțeles că există o majoritate care va vota pentru –, în care să prorogăm un termen. Imediat ce se va ajunge la termen, ni se va solicita din nou o prorogare, pentru că interesul nu este să aplicăm aceeași lege pe teritoriul țării sau al întregii țări, ci interesul este să aplicăm o lege doar pentru județul Ilfov.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Închid dezbaterile generale. Intrăm în...
## **Domnul Nicolae Vlad Popa**
**:**
Zece secunde.
## **Domnul Alexandru Pereș**
**:**
Motoc.
Nu.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Motoc, mă scuzați. Microfonul central.
## **Domnul Octavian Motoc:**
Sunt întru totul de acord cu ceea ce a spus colegul nostru, domnul senator Popa, și anume că nu orice lucru care ar fi de competența Guvernului trebuie trecut prin ordonanță de urgență și, ulterior, transformat în lege.
Întrebarea pe care o punem noi, cei din cadrul Grupului parlamentar liberal, este: de ce nu s-a emis o hotărâre de guvern în acest sens?
Pentru că, în privința utilității acestor intervenții, nu mai punem problema, pentru că, într-adevăr, oamenii ăia nu au nimic..., mă rog, nu sunt vinovați pentru ceea ce se întâmplă acum.
Pe perioada în care este suspendată activitatea acelor firme, este normal ca altele să preia, în condițiile prevăzute de lege, acest lucru.
Deci de ce nu hotărâre de guvern sau altă...
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Nu, nu!
Nu înainte să-l premiem pe domnul senator Dincă Mărinică pentru că astăzi nu ne-a admonestat din sală.
Vă rog. Microfonul 2.
Oricum... Atunci închid ședința.
Nu. Nu.
Domnule senator, dumneavoastră vreți să vorbiți și eu am aici trei colegi care doresc să vorbească.
Domnule senator Marin. Vă rog.
Domnule senator, poftiți la loc, nu abuzați de microfon, nu
vă agățați de microfon. Vă rog.
Vă rog. Vă rog. Microfonul 3.
Domnul senator Marin. Aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Numai Vasile Roaită s-a agățat de...
## **Domnul Nicolae Marin:**
Pentru antevorbitorii mei, probabil că nu cunosc, Programul de transport la nivel național este valabil până în 2019.
Ceea ce s-a întâmplat la Ilfov este un caz aparte.
A apărut un litigiu și Guvernul nu face altceva decât, în această perioadă, vine cu această inițiativă pentru a pune în legalitate operatorii de transport și a veni în întâmpinarea cetățenilor.
Deci programul de transport la nivel național este valabil până în 2019. Nu este nevoie să dăm o lege pentru toată țara. Este vorba de Ilfov, unde este un caz aparte. Mulțumesc. DUPĂ PAUZĂ
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc, domnule senator.
Intrăm în procedură...
Nu. Intrăm în procedură de vot.
Mai sunt 30 de secunde și se încheie ședința.
Din sală
#100586## **Din sală:**
La vot.
Bună seara! Doamnelor și domnilor senatori,
Deschid sesiunea de întrebări și interpelări adresate Guvernului.
O invit la microfon pe doamna senator Firea Gabriela.
Așa că, doamnelor și domnilor, constatăm că, de fapt, ședința s-a încheiat.
Reluăm lucrările mâine... vă mulțumesc... cu acest punct al ordinii de zi.
Din sală
#101137## **Din sală:**
Vot! Vot!
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Păi, realizăm votul, nu?
Înainte de a încheia ședința realizăm votul.
## **Domnul Puiu Hașotti:**
Foarte scurt, stimați colegi.
Vreau să vă spun că vom vota.
Vom vota acest proiect de lege, mai ales că doamna senator Firea a intervenit în susținerea acestei legi și îi mulțumesc, cu această ocazie, că ne-a ajutat foarte mult în campania electorală.
Mulțumim, doamna senator.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Doamnelor și domnilor senatori, intrăm în procedură de
vot.
Este vorba despre un raport comun al comisiilor, de admitere a proiectului de lege.
Legea are caracter ordinar.
Supun la vot raportul și proiectul de lege.
Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 71 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 6 abțineri, raportul și proiectul de lege au fost adoptate.
Vă rog să-l transmiteți la Camera Deputaților.
Închei lucrările... continuăm... de dezbatere.
Continuăm cu întrebări și interpelări.
Mâine reluăm lucrările la ora 9.00.
La ora 10.30, dezbatere în plen.
Vă mulțumesc foarte mult.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Bogdan Stanoevici, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni. Stimate domnule ministru,
Date fiind numeroasele probleme survenite la cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale în legătură cu votul românilor de peste hotare, v-aș ruga să ne precizați modul în care departamentul pe care îl conduceți ține legătura instituțional cu asociațiile românilor din diaspora.
De asemenea, v-aș ruga să ne spuneți ce acțiuni concrete au fost întreprinse în cursul acestui an la nivelul DPRRP pentru a se cunoaște problemele care ar putea surveni în cadrul procesului electoral.
În acest context, suntem interesați să aflăm în ce măsură aceste probleme ar fi putut fi anticipate și soluționate în timp util, dacă structura specializată a Guvernului ar fi oferit informațiile necesare în urma consultării cu organizațiile românilor de peste hotare.
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită considerație, Gabriela Firea, senator PSD de Ilfov.
## **Domnul Vasile Nistor:**
Mulțumesc, doamna senator.
O invit la microfon pe doamna senator Steliana...
Începem totdeauna cu doamnele. Doamna senator Miron Steliana. Vă rog. Se pregătește domnul senator Motoc.
Întrebare adresată domnului ministru Liviu Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Domnule ministru,
România are vreo strategie reală de dezvoltare? Dacă are această strategie, aceasta se referă la întreg teritoriul țării sau se focalizează doar pentru anumite regiuni?
În ultimii 25 de ani, județul Suceava a cunoscut o dezvoltare economică accentuată, constând în comercializarea masei lemnoase. Suceava riscă să ajungă, într-o perioadă extrem de scurtă, o zonă fără potențial economic, izolată de restul României.
Nu cred că prioritatea Guvernului României va fi în curând dezvoltarea industrială a județului Suceava, dar sper că județul Suceava nu trebuie condamnat la sărăcie veșnică.
Cu o investiție minimă, se poate crește atractivitatea agenților economici și în județul Suceava, dacă s-ar moderniza drumul european E85, drum ce traversează județul, acesta fiind, de la Roman până la Siret, doar o uliță. Cu un efort bugetar extrem de limitat, se poate lărgi acest drum. Astăzi facem două ore cu mașina de la Suceava la Roman, o distanță de aproximativ 100 de kilometri, dar nouă, sucevenilor, ni se spun povești frumoase, cu autostrăzi ce vor lega Iașiul de Sibiu prin Piatra-Neamț.
Domnule ministru, pentru Guvernul României, România înseamnă și Suceava?
PAUZĂ Și, dacă da, vor fi resurse și pentru investiții în județul Suceava?
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, doamna senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Motoc Octavian. Se pregătește domnul senator Cordoș Alexandru. Vă rog, domnule senator.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului viceprimministru Nicolae Liviu Dragnea, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, și doamnei ministru Ioana Maria Petrescu, Ministerul Finanțelor Publice.
Obiectul interpelării: „Încetarea reținerilor salariale, exonerarea de la plata sumelor restante, respectiv restituirea sumelor reținute după intrarea în vigoare a Legii nr. 124/2014 reprezentând venituri de natură salarială încasate în anul 2011 de funcționarii publici ai Primăriei Municipiului Tulcea”.
Doamnă și domnule ministru,
Un memoriu venit din partea Sindicatului Salariaților din Administrația Publică Locală Tulcea prezintă o situație juridică particulară, legată de aplicarea legii, care este generalizată la nivel național.
Ca urmare a aplicării Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, angajații din UAT, municipiul Tulcea, au formulat o notificare adresată Primăriei Municipiului Tulcea, prin care au solicitat încetarea oricărei rețineri salariale și exonerarea de la plata sumelor restante care au făcut obiectul deciziilor de impunere. Această cerere a fost îndreptățită, în condițiile în care s-a constatat neaplicarea prevederilor Legii nr. 124/2014 încă din luna septembrie a anului curent. Neaplicarea dispozițiilor imperative ale respectivului act normativ a condus în continuare la poprirea pe veniturile respectivilor angajați.
Primăria Municipiului Tulcea a comunicat un răspuns prin care a precizat, în opinia mea eronat și cu interpretare juridică subiectivă, că drepturile speciale acordate conform contractului colectiv de muncă și acordului colectiv de muncă nu se circumscriu domeniului de aplicare a Legii nr. 124/2014.
În condițiile în care personalul păgubit de Primăria Tulcea este protejat de prevederile art. 1 lit. a) și art. 2 din respectivul act normativ, vă rog să precizați, în termen legal, dacă prevederile legii respective se referă și la drepturile speciale pentru refacerea capacității de muncă, așa cum este cazul angajaților de la Primăria Tulcea.
Mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Cordoș Alexandru. Se pregătește domnul senator Pop Liviu.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Întrebarea este adresată domnului Attila Korodi, ministrul mediului și schimbărilor climatice.
Obiectul întrebării: „Finalizarea sistemului de management integrat al deșeurilor din județul Cluj”.
Stimate domnule ministru,
Groapa de gunoi de la Pata Rât, județul Cluj, deși este unul dintre proiectele importante pentru locuitorii municipiului Cluj-Napoca și ai județului Cluj, este departe de a fi finalizată.
Constructorul principal a intrat în insolvență, firma rămasă să continue lucrările și-a oprit recent activitatea, proiectul fiind astfel blocat.
Gestionarea defectuoasă a deșeurilor menajere și nemenajere generate de localități precum municipiul Cluj-Napoca constituie un pericol grav pentru sănătatea locuitorilor și a animalelor din zonă.
Domnule ministru,
Având în vedere faptul că promovați un mediu curat și sănătos, vă rog să-mi răspundeți cum veți sprijini demersurile Consiliului Județean Cluj pentru finalizarea acestui proiect. Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Domnule președinte, pot să prezint și interpelarea?
Vă rog, domnule senator.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, viceprim-ministru.
Obiectul interpelării: „Susținerea inițiativelor micilor producători”.
Stimate domnule viceprim-ministru,
La nivel național, necesitatea înființării centrelor de colectare a produselor agricole rămâne o problemă de actualitate a micilor producători. Aceste centre oferă avantajul preluării cantităților mici de produse.
O inițiativă lăudabilă este cea a micilor producători din zona Câmpia Turzii, județul Cluj, care, sprijiniți de Primăria Câmpia Turzii și de Consiliul Județean Cluj, au demarat construirea unui astfel de centru, investiția costând aproximativ 3,3 milioane de euro.
Domnule viceprim-ministru,
Având în vedere faptul că vă preocupați permanent de dezvoltarea agriculturii, vă rog să-mi precizați care este strategia ministerului pentru implementarea unui astfel de proiect la nivel național și cum veți sprijini inițiativa micilor producători din municipiul Câmpia Turzii, județul Cluj. Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
## Vă mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Pop Liviu Marian. Se pregătește domnul senator Pereș Alexandru.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Am două întrebări și o interpelare.
Interpelarea o adresez doamnei Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice. Obiectul interpelării: „Nedreptăți privind acordarea și distribuirea cupoanelor pentru ajutoarele de la Uniunea Europeană persoanelor cu dizabilități”.
Stimată doamnă ministru,
Am primit mai multe memorii, dintre care vi-l atașez pe cel al domnului Voicu Ion, din București, prin care persoane cu dizabilități se plâng de faptul că, deși sunt încadrate în gradul I de handicap, nu beneficiază de cupoanele și ajutoarele acordate din fondurile Uniunii Europene.
Având în vedere cele prezentate anterior, precum și cele menționate în memoriul alăturat, vă întreb care este situația de fapt cu privire la problema expusă și cum vedeți dumneavoastră rezolvarea acesteia.
## Solicit răspuns în scris.
Întrebare adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Obiectul întrebării: „Probleme la încadrarea personalului didactic auxiliar la Colegiul Economic «Pintea Viteazul», din localitatea Cavnic, județul Maramureș”.
## Domnule ministru,
Am primit un memoriu, pe care vi-l atașez, din partea unui analist cu studii superioare, care își desfășoară activitatea la Colegiul Economic „Pintea Viteazul”, din localitatea Cavnic, județul Maramureș, și care se plânge în legătură cu modul ilegal de încadrare pe un post de informatician cu studii medii, deși are studii superioare și, mai mult decât atât, a fost încadrat până la începutul anului acestuia pe un post care necesita o astfel de pregătire superioară.
În acest sens, vă solicit, domnule ministru, un răspuns cu privire la cele expuse anterior și în memoriul anexat.
Solicit răspuns în scris.
Și ultima întrebare, pe care o adresez doamnei Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, și domnului Robert Marius Cazanciuc, ministrul justiției.
Obiectul întrebării: „Probleme cu care se confruntă pensionarii care au recâștigat în instanță dreptul la pensia de serviciu”.
## **Domnul Vasile Nistor:**
## Vă mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Pereș Alexandru. Se pregătește domnul senator Grigoraș Viorel. Vă rog, domnule senator.
## **Domnul Alexandru Pereș:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Am să susțin o interpelare adresată domnului prim-ministru Victor Viorel Ponta.
Obiectul interpelării: „Când va aloca Guvernul fonduri financiare autorităților locale din Alba Iulia, necesare pentru sărbătorile ocazionate de Ziua Națională a României”.
Domnule prim-ministru,
La 1 decembrie, românii sărbătoresc 96 de ani de la Marea Unire. An de an, la Alba Iulia, capitala Marii Uniri, au loc manifestări dedicate Zilei Naționale. În ultimii doi ani, Guvernul condus de dumneavoastră nu a alocat fonduri pentru desfășurarea manifestărilor dedicate acestui eveniment. Efortul financiar a căzut pe umerii autorităților locale – și mă refer la consiliul județean și la Primăria Alba Iulia –, iar fondurile financiare guvernamentale, în marea lor majoritate, au fost reținute pentru manifestările din capitală.
Doresc să vă întreb, domnule prim-ministru, ce vă determină, chiar și în acest an, să nu aprobați un ajutor financiar pentru manifestările de la Alba Iulia, dedicate Zilei Naționale.
Solicit răspuns în scris.
Cu stimă, senator de Alba, Alexandru Pereș.
Mulțumesc, domnule senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Grigoraș Viorel.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea din această seară este adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale, și are ca obiect: „Provocările sistemului de învățământ românesc pentru integrarea tinerilor în piața muncii”.
## Domnule ministru,
Sistemul de învățământ trebuie să pregătească generația tânără pentru locuri de muncă actuale. Piața muncii e dinamică și implică adaptarea forței de muncă la noile provocări.
Conform statisticilor, peste 23% din românii cu vârsta sub 25 de ani sunt șomeri, majoritatea, absolvenți de liceu. Consider că trebuie crescută șansa absolvenților de a se integra pe piața muncii.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în România, numărul absolvenților de studii superioare s-a dublat în ultimii 12 ani, de la 7% în 2002 la 14% din numărul total al locuitorilor.
Statul român finanțează anual de la buget aproximativ 62.000 de locuri la facultăți pentru primul an de studiu universitar, cele mai multe dintre acestea fiind la științe economice, științe juridice, administrație, studii europene și chiar jurnalism.
Datele statistice de la Ministerul Educației și de la Institutul Național de Statistică arată că, anual, statul produce, în medie, 190.000 de absolvenți de studii superioare, cei mai mulți dintre aceștia fiind în științe economice, învățământ juridic sau învățământ universitar, unde sunt incluse toate domeniile din care poți deveni profesor.
Cu toate acestea, datele de la Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior arată că 80% din absolvenții de facultăți din România profesează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit. ## Domnule ministru,
Având în vedere cele expuse, vă rog să-mi comunicați ce măsuri intenționați să luați pentru a integra absolvenții de licee și facultăți pe piața muncii.
Vă mulțumesc.
Vă solicit răspuns în scris.
Vă rog să fiți de acord, domnule președinte, să prezint și interpelarea.
Vă rog, domnule senator.
Mulțumesc.
Interpelarea este adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, și are ca obiect „O strategie pentru tinerii șomeri”.
Doamnă ministru,
Consider că situația tinerilor șomeri ar trebui să constituie o prioritate pentru ministerul pe care îl conduceți, având în vedere că, în România, mai bine de 94.000 de persoane tinere sunt înregistrate ca fiind șomere. În procente, peste 20% din românii cu vârsta sub 25 de ani sunt șomeri, majoritatea, absolvenți de liceu.
Acest șomaj al tinerilor este consecința lipsei de corelare între nevoile pieței muncii și abilitățile dobândite în sistemul de învățământ românesc, la care se adaugă persistarea efectelor crizei economice. România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare pondere a tinerilor care nu au nicio slujbă și nici nu sunt cuprinși în vreo formă de școlarizare.
Conform unui studiu al Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), România este pe ultimele locuri din punctul de vedere al procentului de tineri care își găsesc un loc de muncă în decurs de un an de la finalizarea studiilor: 51,6%, comparativ cu 66%, media europeană.
## Doamnă ministru,
Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să-mi comunicați care este strategia ministerului pentru a include în piața muncii tinerii absolvenți care s-au declarat șomeri.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Vasile Nistor:**
Și eu vă mulțumesc, domnule președinte... Domnule senator. Scuze!
Având în vedere că nu-i mai văd pe colegi în sală, citim lista întrebărilor și a interpelărilor depuse în scris de colegii noștri senatori.
Întrebări:
– Bodog Florian Dorel, Coca Laurențiu Florian, Pop Gheorghe, Saghian Gheorghe, Butnaru Florinel, din partea Grupului parlamentar al PSD;
– Tătaru Nelu, Ichim Paul, din partea Grupului parlamentar al PNL;
– Ghilea Găvrilă, Tișe Alin, Ariton Ion, Pereș Alexandru, Oprea Dumitru, Igaș Traian Constantin, Ungureanu Mihai, din partea Grupului parlamentar al PDL;
- Nistor Vasile, din partea Grupului parlamentar Liberal
- Conservator;
– Biró Rozalia Ibolya, din partea Grupului parlamentar al UDMR;
– Agrigoroaei Ionel, Marian Valer, senatori fără apartenență la grupurile parlamentare. De asemenea, interpelări:
– Belacurencu Trifon, Pop Gheorghe, Saghian Gheorghe, Popa Constantin, din partea Grupului parlamentar al PSD;
- Nicoară Marius Petre, din partea Grupului parlamentar
- al PNL;
– Ghilea Găvrilă, Tișe Alin Păunel, Oprea Dumitru, Pașcan Emil Marius, Igaș Traian Constantin, Dincă Mărinică, Ungureanu Mihai Răzvan, din partea Grupului parlamentar al PDL;
– Nistor Vasile, din partea Grupului parlamentar liberalconservator;
- Biró Rozalia Ibolya, din partea Grupului parlamentar
- al UDMR;
– Agrigoroaei Ionel, Marian Valer, senatori fără apartenență la grupurile parlamentare.
- Cu acestea, dragi colegi, închidem sesiunea de întrebări
- și interpelări.
- O seară bună!
Vă solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#119995„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|813144]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 117/3.XII.2014 conține 24 de pagini.**
Prețul: 60,00 lei
– cheltuieli cu deplasările în străinătate, în țară ale senatorilor;
– cheltuieli de cazare (suma forfetară cuvenită senatorilor care nu au domiciliul în municipiul București a fost fundamentată la nivel de 4.000 de lei pe lună/senator), transport și suma forfetară cuvenită senatorilor care nu beneficiază de autoturism pentru desfășurarea activităților legate de exercitarea mandatului (suma respectivă a fost fundamentată la nivel de 1.000 de lei pe lună/senator). Nivelul sumelor forfetare în anul 2015 este similar cu cel din anul 2014;
– cheltuieli de protocol și reprezentare, în principal cheltuieli cu delegațiile străine sosite la Senat și cheltuieli cu primele de asigurare pentru autoturismele aflate în dotare din parcul auto al Senatului.
La titlul „Transferuri între unități ale administrației publice”, creditele asigură funcționarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, ordonator terțiar de credite aflat în subordinea Senatului României.
La titlul „Alte transferuri, contribuții și cotizații la organismele internaționale”, creditele sunt necesare pentru plata de către Senatul României a cotizației la Asociația Secretarilor Generali de Parlamente.
La titlul „Cheltuieli de capital”, creditele sunt necesare, în principal, pentru efectuarea de lucrări de intervenții asimilate investițiilor la partea de imobil a Palatului Parlamentului aflată în administrarea Senatului și pentru achiziția unor bunuri de natura mijloacelor fixe.
2. Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.014 din 6 octombrie 2010 privind aprobarea înființării pe lângă Senatul României a unor activități finanțate integral din venituri proprii, a fost fundamentat Proiectul de buget pentru anul 2015, cu sume alocate pentru activitățile finanțate integral din venituri proprii, care cuprinde la venituri suma de 300 de mii de lei și la cheltuieli suma de 500 de mii de lei. Față de cele prezentate, propun spre aprobare plenului Senatului Hotărârea privind bugetul Senatului României pe anul 2015.
Vă mulțumesc.
(3) Numărul de personal salarizat din venituri proprii se aprobă de Biroul permanent al Senatului, în funcție de necesități și de veniturile realizate.
(4) Cheltuielile prevăzute în bugetul activităților finanțate din venituri proprii pot fi depășite numai în cazul obținerii unor venituri suplimentare.
(5) Detalierea bugetului de venituri și cheltuieli pentru activități finanțate integral din venituri proprii ale Senatului României pe anul 2015, pe structura clasificației bugetului de stat, se prezintă în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. – Bugetul Senatului, adoptat prin prezenta hotărâre, va fi transmis Ministerului Finanțelor Publice și inclus în Proiectul bugetului de stat pe 2015.
- Doamnelor și domnilor, Conform procedurii, supun la vot art. 1. Doamnelor și domnilor, deschid votul.
Vă rog să vă exprimați votul.
Mulțumesc.
Pe cale de consecință, nu se susține prezentul proiect legislativ.
Vă mulțumesc.
În condițiile diferitelor interpretări date de către ordonatorul de credite local respectiv, solicit să exprimați un punct de vedere privind recuperarea prejudiciului financiar de către salariații din Primăria Municipiului Tulcea.
Vă mulțumesc.
## Doamnă ministru,
## Domnule ministru,
Am primit din partea unui pensionar, fost grefier, un memoriu pe care vi-l atașez, prin care se plânge că, deși în urma eliminării pensiilor de serviciu de către Guvernul Boc, în anul 2010, instanța i-a restabilit acest drept, organele abilitate nu pun în aplicare această hotărâre a instanței.
Având în vedere cele prezentate anterior, precum și cele din memoriul anexat, vă întreb, doamnă și domnule ministru, care este situația de fapt și care sunt posibilitățile de aplicare a unei hotărâri definitive, astfel încât cei îndreptățiți să-și primească aceste drepturi care li se cuvin.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.