Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 noiembrie 2017
Camera Deputaților · MO 172/2017 · 2017-11-23
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Prezentarea, dezbaterea și respingerea moțiunii de cenzură intitulate „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarei legi depuse la secretarii generali ai Senatului și Camerei Deputaților, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Legea pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)” – procedură de urgență _ut la ora 11.10._ Vă rog, liderii de grup Vă invitați Pagina 2 2–24 18 colegii în bănci.
· procedural · adoptat
· government confidence
· Informare
98 de discursuri
Vă rog eu din suflet.
Bună dimineața!
Domnule prim-ministru,
Rog liderii de grup să-și invite colegii în sală.
Doamnelor și domnilor miniștri,
Doamnelor și domnilor deputați și senatori,
PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ
Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că, din totalul de 465 de deputați și senatori, și-au înregistrat prezența...
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Vă rog, stimați colegi, să luăm loc în bănci, să începem ședința.
**Doamna Ioana Bran**
**:**
274.
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
...274 de colegi.
Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite.
Dacă sunt comentarii?
Nu.
Vă rog.
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
veți cuvântul.
## **Doamna Nicoleta Ramona Dinu:**
Mulțumesc. „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă” Îndrăznește să crezi că Dragnea și PSD au mințit! Domnule președinte al Senatului, Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Dragi români,
În mai puțin de un an, guvernarea PSD–ALDE a aruncat la coșul de gunoi promisiunile făcute în campanie și, odată cu ele, speranțele românilor într-un trai mai bun.
Beneficiile unei creșteri economice substanțiale au fost anulate de măsurile populiste și haotice luate în economie de cuplul Dragnea–Tudose împotriva mediului de afaceri și a contribuabililor onești din această țară. Minciuna PSDragnea a avut picioare atât de scurte, încât, în niciun an, românii au văzut că programul de guvernare, pus sub titulatura „Îndrăznește să crezi!”, a avut... a fost o iluzie vândută cu nerușinare și tupeu.
Nu doar că această guvernare a devenit ilegitimă prin minciună, dar a devenit și un pericol real pentru oamenii din această țară. Iresponsabilitatea, prostia și ticăloșia sunt puse împreună de Dragnea și camarila sa într-o combinație letală, care nu poate conduce România decât spre dezastru.
Am cules din țară o întrebare care ne-a fost adresată despre dumneavoastră, domnilor de la PSD și ALDE, de un om simplu, cu un gând simplu. Ar fi bine să cugetați asupra ei, domnilor parlamentari din coaliția majoritară.
Cităm: „Ce rău le-a făcut, domnule, România, de se răzbună și ne batjocoresc în halul ăsta? Ce nu le-am dat sau ce le-am luat, că nu pot măcar să ne lase să ne vedem de treburile noastre?”
Ați luat la începutul anului frâiele guvernării cu o economie stabilă, cu perspective bune și sănătoase. Leul era solid, inflația aproape de zero făcea ca puterea de cumpărare să fie una reală, dobânzile erau mici, datoria statului la fel, creșterea economică promițătoare – toate premisele ca să guvernați bine, fără prea mult efort.
Practic, ați primit o fundație bine făcută, cu structura de rezistență aferentă, pe care ați avut-o la cheie. Ce ați făcut cu ea? V-ați apucat s-o demolați ca să improvizați o casă din chirpici.
Și v-ați trezit acum că puneți proptele la proptele, legați cu sârmă unde trebuie să bateți piroane, în loc de cărămizi, folosiți cartoane, nu mai înțelegeți care e structura de rezistență și loviți la temelie... Și nu încetați să prezentați această cocioabă, care evident că stă să cadă, ca pe o megainginerie arhitecturală.
Poate pe dumneavoastră, domnule Dragnea, domnule Tudose, vă umflă râsul în sinea voastră, gândindu-vă la ce potlogărie faceți. Dar pe români îi umflă plânsul când se uită în buzunar și când constată că toate prețurile cresc, ratele la fel, salariile scad sau, în cel mai fericit caz, rămân aceleași, contribuția la pilonul 2 de pensii scade, iar impozitele și taxele cresc.
„Îndrăzniți să credeți” că nu le-ați spus nimic angajaților din sectorul public despre creșterile fictive de salarii. I-ați mințit în față pe bugetari, iar acum au toată îndreptățirea să fie revoltați. De altfel, cum să nu fie revoltați, după ce le-ați promis creșteri de salarii de 25%, care se dovedesc a fi praf în ochi?
La începutul anului viitor, românii vor vedea că salariile le-au crescut doar pe hârtie, în timp ce în mână vor ține calendarul promisiunilor PSD din campanie și vor constata că Dragnea și ai lui și-au bătut joc de ei.
„Îndrăzniți să credeți” că nu ați vorbit nimic, dar absolut nimic în campania electorală de mutarea contribuțiilor sau de furtul de proprietate declanșat din pilonul 2 de pensii. Mai mult, nu le-ați suflat nicio vorbă pensionarilor că promisiunile de creștere a pensiilor sunt făcute prin sacrificarea pensiei copiilor și nepoților lor. Cine ar fi fost de acord cu un plan atât de cinic?!
„Îndrăzniți să credeți” că în programul prezentat alegătorilor ați promis reducerea contribuțiilor sociale la 35%, și nu la 37,25%, nivelul pe care l-ați fixat acum, iar veniturile sub 2.000 de lei trebuiau scutite de impozit, dar acum v-ați făcut că uitați. Nu-i așa că aceasta este o dovadă mai clară că nu v-ați ținut de cuvânt?
„Îndrăzniți să credeți” că ați bulversat pe toată lumea cu modificările aduse Codului fiscal, călcând în picioare prima revendicare a sectorului privat, să știe pe ce legi își fac planul de afaceri. Fără explicații clare, fără studiu de impact, fără dialog și susținere din partea patronatelor și a sindicatelor, împotriva tuturor, ați impus această harababură fiscală. Nici măcar parlamentarii care vă susțin din partea coaliției nu pot pune rămășag că nu vor scădea salariile. E bomboana de pe colivă, după experimentul fiscal cu TVA split, prin care ați băgat groaza în mediul de afaceri.
„Îndrăzniți să credeți” că ați promis reducerea fiscalității și nicio taxă în plus, însă ați eliminat plafonarea contribuțiilor sociale și ați plafonat, în schimb, indemnizațiile pentru creșterea copilului, ați reintrodus supraacciza la carburanți și ați majorat taxarea contractelor part-time. Unii oameni și-au pierdut locul de muncă doar pentru că nu sunteți în stare să rezolvați o problemă punctuală și preferați să loviți otova.
„Îndrăzniți să credeți”, lideri ai coaliției guvernamentale, că ați promis o creștere a nivelului de trai, însă în realitate puterea de cumpărare a românilor scade în plină creștere economică. Inflația a crescut de 13 ori față de începutul anului (de la 0,2% la 2,6%) și este mai mult decât dublă față de ceea ce ați spus în campania electorală (1,2%).
„Îndrăzniți să credeți” că prețurile la carburanți au crescut cu 12% numai din august până în noiembrie. Electricitatea s-a scumpit cu 7% în octombrie față de septembrie și cu 12% față de decembrie anul trecut. Și prețul la gaze urmează să crească cu 6%. Practic, toate alimentele s-au scumpit în ultimele 11 luni de zile, în timp ce ne spuneți că avem producții-record în agricultură.
„Îndrăzniți să credeți” că leul a luat-o la vale și a atins minime istorice. În loc să păstrați un nivel de 4,46 lei/euro,
așa cum ați prezentat în campanie, cursul a depășit 4,64 lei/euro. Mai mult, indicele ROBOR este la un nivel mai mult decât dublu față de începutul anului (de la 0,8% la peste 2%). Românii trebuie să vă mulțumească pentru iresponsabilitatea de care dați dovadă, pentru că ratele pe care le plătesc sunt mai mari cu peste 150 de lei la un credit pentru „Prima casă”.
„Îndrăzniți să credeți” că numai până la 1 septembrie ați depășit cu 0,8% din PIB nivelul de îndatorare al României pe care l-ați angajat în campanie, mai precis cu aproximativ 6,6 miliarde de lei. Nu vrem să ne imaginăm unde o să ajungeți la finalul anului, dar vă întrebăm: realizați că aceste împrumuturi vor fi plătite din buzunarele tuturor românilor care muncesc cinstit și plătesc taxe la bugetul statului?
„Îndrăzniți să credeți” că aveți cele mai mici investiții de la aderarea României în Uniunea Europeană până în prezent, în vreme ce ați promis pentru acest an investiții de peste 4% din PIB, adică 39 de miliarde de lei. Unde sunt banii, domnule Dragnea, domnule Tudose? Dacă i-ați fi pus acolo unde ați promis, nu ne îndreptam acum spre o fundătură economică. Însă ați tăiat deja 10 miliarde de lei la rectificare și mai pregătiți și alte tăieri.
„Îndrăzniți să credeți” că ați dopat economia, printr-o creștere bazată pe consum, dar aveți o gaură..., sau nu, un crater în buget la colectarea din TVA, adică vorbim, atenție, de principala taxă pe consum, unde veți strânge cu 2% din PIB mai puțin decât ați estimat! Chiar sub nivelul colectat anul trecut! Într-un asemenea paradox economic e greu să ajungi, dar actuala guvernare a reușit și această contraperformanță.
„Îndrăzniți să credeți” că ați exportat bunăstarea României, ați scos banii din țară, fără ca românii să beneficieze. Deficitul balanței comerciale (importuri _versus_ exporturi) a crescut în primele nouă luni cu 28% față de anul trecut, respectiv cu 8,8 miliarde de euro. Și în acest caz tot investițiile ar fi echilibrat balanța.
„Îndrăzniți să credeți” că investițiile private s-au diminuat în primele nouă luni ale anului, față de anul trecut, cu 20%. De altfel, ați făcut tot posibilul să alungați investitorii prin conduita dumneavoastră, demnă de o țară bananieră, și nu de o țară membră a Uniunii Europene. Recent, cea mai mare delegație de companii americane care a vizitat România a fost la București, de unde a plecat fără niciun anunț de investiție. Investițiile străine înseamnă locuri de muncă, înseamnă bani în plus din taxe și impozite, înseamnă aport de tehnologie, calificarea forței de muncă, dezvoltare economică pe verticală și orizontală, comenzi pentru furnizori români. Cine mai crede că investitorii americani se vor mai întoarce, după ce au văzut în ce hal guvernați? Banii investitorilor fug de incertitudine, fug de guvernare mincinoasă și haotică.
„Îndrăzniți să credeți” că ați promis primarilor că 100% impozitul pe venit va reveni autorităților locale, în virtutea consolidării autonomiei acestora. Nu doar că nu v-ați onorat promisiunea, dar ați tăiat sălbatic din bugetele locale, adică ați luat cu japca banii oamenilor care muncesc în acele comunități și care finanțau proiecte pentru reabilitarea străzilor, a spitalelor, a școlilor, extinderea utilităților de apă, canal și așa mai departe. Practic, ați blocat fără scrupule orice perspectivă de dezvoltare pe care acei români și-o construiseră prin muncă cinstită.
„Îndrăzniți să credeți” că Dragnea a mințit atunci când a promis eliminarea impozitului pe dividende. Cum justifică Dragnea minciuna? „N-o vrea mediul de afaceri”. Culmea! Încă o dovadă despre cum ați furat voturi anul trecut, fără vreun gând de a respecta ceva din ce ați promis.
Alt exemplu: taxa auto, pe care ați eliminat-o cu mare vâlvă și pe care acum trebuie să o reintroduceți, pentru că s-au umplut orașele de rable aduse de prin toate colțurile Europei. Chiar primarii dumneavoastră au ajuns să critice public eliminarea pripită a taxei auto.
Aveți în față două opțiuni raționale posibile: ori vă recunoașteți minciuna și mandatul obținut de această guvernare prin fraudă, ori continuați acest plan de distrugere economică și socială și nota de plată pe care o vom plăti cu toții va fi pe măsură.
„Îndrăzniți să credeți” că PSDragnea ne scoate din Uniunea Europeană și face ca România să abandoneze orice plan de aderare la zona euro. Nu doar că nu faceți nimic pentru a pregăti terenul, dar faceți totul pentru a fi siguri că nu vom atinge acest obiectiv prea curând.
România sărbătorește anul viitor Centenarul Marii Uniri, dar, din punct de vedere economic și social, este ruptă-n două. Nu vă pasă și nu vă preocupă faptul că regiuni întregi sunt depopulate, în sărăcie lucie și fără vreun viitor, că tinerii fug în lume unde văd cu ochii pentru a-și căuta un rost, că se rup de familiile lor, de bătrâni și de țara lor. În sinea voastră, probabil, vă bucurați pentru că pe cei rămași ați învățat să-i amăgiți ușor. O Românie resemnată cu dezastrul este pariul domnului Dragnea.
„Îndrăzniți să credeți” că nu puteți nega principiul egalității în fața legii, oricâte scamatorii de tipul OUG 13 ați încerca! Justiția a căpătat independență și, cu cât veți încerca să o puneți sub control, cu atât mai multă ostilitate veți obține din societate.
Domnule Dragnea, ar fi bine să înțelegeți că românii nu acceptă și nu vor accepta să dea liber la furat din bani publici prin companii cu acțiuni la purtător, după modelul de grup infracțional organizat Teldrum, în spatele cărora sunt ascunse domenii imobiliare personale impresionante, anchetate de procurorii din România, Uniunea Europeană sau America de Sud.
Domnule Dragnea, cu cât insistați cu atacul la independența justiției, cu atât îi veți convinge pe tot mai mulți că, în realitate, urmăriți doar închiderea propriilor dosare penale, iar demersul dumneavoastră va fi sortit eșecului. Ideea că PSD realizează o presupusă „reformă în justiție” este echivalentă cu un nonsens, e ca și cum hoții strigă hoții!
„Îndrăzniți să credeți” că sistemul medical și de sănătate este în metastază, iar managementul dumneavoastră este sub orice critică. Cinismul înfiorător pe care îl arătați părinților care și-au pierdut copiii în criza vaccinurilor demonstrează că sunteți lipsiți de conștiință și de scrupule. Sau cu ce ar fi diferită situația astăzi, dacă tragedia de la Colectiv s-ar repeta? Unii plâng, alții petrec – a fost răspunsul dumneavoastră când oamenii își comemorau victimele. Iar concluzia domnului Florin Iordache arată mentalitatea dumneavoastră sfidătoare. Cităm: „asta-i viața...!” Chiar nu aveți niciun pic de rușine?!
„Îndrăzniți să credeți” că sistemul energetic este aproape de colaps, pentru că ați decapitalizat toate marile companii, le-ați luat toți banii de investiții, în timp ce pregătirea pentru sezonul rece este un dezastru. Este un pericol iminent în această iarnă să rămânem fără căldură și fără lumină. Probabil nu va trece prea mult timp și veți putea fi acuzați, și nu exagerăm, de atentat la siguranța națională.
Vă mai invităm să „Îndrăzniți să credeți” că avem în fața noastră singurul partid din istoria României care s-a pus în situația ridicolă de a-și demite propriul Guvern. Motivul declarat? Incompetența! Ați uitat? Bineînțeles că era singurul pretext pe care îl puteați invoca, pentru că era credibil, era argumentul opoziției susținut din primul moment.
Problema fundamentală este că motivul incompetenței la guvernare este cu atât mai valabil și evident acum. Aveți Guvernul cu cel mai mare număr de demnitari (miniștri, secretari de stat, șefi de agenții, fiecare cu propriul cabinet și funcționarii aferenți) din câte guverne au existat până acum, dar livrați cel mai prost exercițiu guvernamental dintre toate. Dacă punem în balanță ceea ce faceți dumneavoastră astăzi, României i-ar fi fost cu siguranță mai bine dacă nu era guvernată! Magnitudinea răului produs era semnificativ mai mică.
Prin urmare „Îndrăzniți să credeți” că aveți cel puțin la fel de multe motive să votați pentru demiterea acestui Guvern, ca și în urmă cu 5 luni de zile, când ați mai votat o moțiune de cenzură. Acum lucrurile chiar s-au agravat, întrucât guvernarea a urmat aceeași rețetă falimentară.
Mai „Îndrăzniți să credeți” că nu au existat până acum în România guverne a căror activitate să fie contestată de atât de mulți oameni în stradă la nici un an de la momentul alegerilor. Și nici nu a existat vreo altă guvernare care să fie atât de surdă, de indiferentă și sfidătoare față de revendicările unor mișcări de protest ale unui mare număr de români, fără precedent în România.
„Îndrăzniți să credeți” că singurii vinovați pentru eșecul lamentabil al acestei guvernări nu sunteți decât dumneavoastră, domnilor guvernanți! Degeaba ridicați perdele de fum, degeaba invocați dușmani imaginari, oculte mondiale, forțe nevăzute, degeaba inventați teorii ale statului paralel, nimic nu vă poate justifica neputința și ticăloșia.
Dacă există un stat paralel, domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, acela este cu certitudine patronat de dumneavoastră. Este statul în care domnesc hoția și înșelăciunea, statul în care nu dumneavoastră trebuie să fiți în slujba poporului, ci poporul și instituțiile statului trebuie să vă fie supuse și obediente.
Domnule Dragnea, statul paralel este cel pe care dumneavoastră îl puneți la cale, statul în care liderul partidului de guvernare este acuzat de organizarea unui grup infracțional, iar tripleta odioasă Florin Iordache–Eugen Nicolicea–Șerban Nicolae conduce asaltul la instituțiile judiciare pentru schimbarea șefilor de parchete și închiderea dosarelor dumneavoastră penale. Nu vă cerem să îndrăzniți să credeți acest lucru, doamnelor și domnilor, pentru că știți că este așa!
„Îndrăznește să crezi”, domnule Dragnea! „Îndrăznește să crezi” că nu există! Nu există în istoria postdecembristă cineva care să-și fi bătut joc într-un asemenea hal de cei care l-au votat. Iată un citat din Liviu Dragnea: „Nu e de joacă, vom fi dați jos. Programul de guvernare este lege și, dacă nu o respecți, te consideri demisionat ca Guvern (...). Eu nu pot să-mi permit să vin cu un program de guvernare pe care românii să-l voteze, să nu-l aplic și eu să mai am curaj să merg pe stradă.”
Noi nu încurajăm actele de violență, nu-i îndemnăm pe români să vă înjosească, atunci când ieșiți pe stradă, adică să suportați tratamentul despre care chiar dumneavoastră ați spus că ar fi unul just.
Vă îndemnăm, în schimb, să vă țineți cuvântul și să „demisionați” acest Guvern. Apoi să demisionați și dumneavoastră, domnule Dragnea, ca să puteți merge la piață și să nu vă înjure lumea în plină stradă.
Doamnelor și domnilor, ce trebuie făcut?
– Demiterea acestui Guvern trebuie să ducă imediat și automat la abrogarea ordonanțelor de urgență care au generat haosul fiscal și să oprească atacul la independența justiției. Principalul lucru de care are nevoie România sunt stabilitatea și predictibilitatea, astfel încât investitorii să-și recapete încrederea. Orice eventuale modificări fiscale vor respecta termenul de 6 luni pentru intrarea în vigoare.
– Promovarea unui buget de stat pentru anul 2018 cu o pondere semnificativă a investițiilor. În același timp, este esențială reformarea instituțiilor și a companiilor care gestionează aceste investiții publice. Starea actuală a infrastructurii de transport este o frână în calea dezvoltării economice. România are nevoie urgent de autostrăzile care traversează Carpații: Sibiu–Pitești și Târgu-Mureș–Iași, România are nevoie de căi ferate de secolul XXI, de aeroporturi moderne.
Un astfel de buget va conduce la reconsolidarea monedei naționale, reducerea inflației, reducerea dobânzilor și atragerea de noi mari investitori în România.
– E nevoie de transparență totală în instituțiile publice, la toate nivelurile. Este garanția că orice manevră cu bani publici se va vedea din stradă, fapt care va inhiba eventualii paraziți ai bugetului. Altfel, vor răspunde penal.
– Eficiența statului prin folosirea tehnologiilor pe care le avem la îndemână, astfel încât să reducem drastic birocrația. Niciunui cetățean nu i se va mai solicita un document sau o informație care se află în posesia unei instituții a statului. Va fi un proces dificil de reformare instituțională, dar este singura cale corectă.
– Abandonarea oricăror proiecte de natură să afecteze independența justiției ori menite să dilueze sau să dezincrimineze infracțiuni.
În paralel, Parlamentul, într-o colaborare instituțională cu Consiliul Legislativ, este obligat să pună ordine în legislație, cu prioritate în cea care trebuie respectată de autoritățile locale. Hățișul actual trebuie corectat prin simplificare legislativă, sistematizare și condensare, și nu prin dezincriminarea unor fapte.
În ansamblu, întreaga abordare a guvernării trebuie să se schimbe radical. Este un imperativ pe care românii îl așteaptă și de care România are nevoie ca de aer. Astăzi este sufocată din cauza agendei paralele cu realitatea cotidiană pe care actualul Guvern se încăpățânează să o urmărească.
Stimate colege, stimați colegi!
Vă cerem, prin urmare, să votați prezenta moțiune de cenzură cu responsabilitate. Vă cerem să vă gândiți la ceea ce ar fi trebuit să fie exercițiul guvernării și cât de departe este față de ceea ce le-ați spus oamenilor atunci când le-ați cerut votul. Nu sunteți nici parlamentarii lui Dragnea, nici ai lui Tudose, nu sunteți proprietatea politică a vreunui baron ori grup de interese.
Vă cerem să fiți oameni liberi și să vă gândiți la ceea ce le doriți copiilor sau nepoților dumneavoastră ca și cum ați fi unul dintre cei care v-au votat, dintre cei care, în mod sincer, v-au învestit cu încredere și cu speranță. Știți la fel de bine ca și noi că rețeta politică a actualei guvernări este putredă, este compromisă și nu va aduce nimic bun nici României și nici dumneavoastră!
Vă solicităm, în concluzie, să nu fiți complici la un dezastru pe care suntem datori cu toții să-l prevenim!
Vă cerem să cugetați, independent de un coleg sau altul de partid, pornind de la gândul că votul primit de la români pentru a fi în această sală vă stabilește o îndatorire, și nu un privilegiu!
Vă îndemnăm să votați pentru adoptarea acestei moțiuni de cenzură, pentru că știm că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment!
Opriți distrugerea economiei, încetați atacul la justiție, nu scoateți România din Uniunea Europeană!
O puteți face chiar astăzi, cu votul dumneavoastră! Mulțumesc frumos.
Mulțumesc.
Îl invit la tribună pe domnul prim-ministru Mihai Tudose, pentru prezentarea poziției Guvernului cu privire la moțiunea de cenzură.
Aveți cuvântul, domnule ministru.
## **Domnul Mihai Tudose** _– prim-ministrul_
_Guvernului României_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Apreciez, în primul rând, gestul colegilor de la Partidul Liberal de a lăsa o colegă mai nouă să citească, neasumându-și, practic, conținutul.
## Doamnelor și domnilor,
O moțiune de cenzură reprezintă un drept constituțional și un exercițiu cât se poate de democratic. Din păcate, dumneavoastră ați transformat acest drept legitim într-o oportunitate de a fi populiști, demagogi, de a face un spectacol bazat pe un scenariu rupt total de realitate. O să profit însă de această oportunitate pe care mi-ați oferit-o pentru a spune românilor și dumneavoastră ceea ce s-a întâmplat și ceea ce s-a realizat în acest an de guvernare și care este, de fapt, realitatea.
Din sală
#26290Mai clar, mai tare!
Vă rog, vă rog.
## **Domnul Mihai Tudose:**
Lasă-i, domnule președinte, că există un mod de manifestare. Asta e! Atâta pot!
Spun asta pentru că, în mod evident, avem repere diferite în ceea ce privește realitatea.
Încă de la începutul moțiunii, dumneavoastră vorbiți și spuneți că am reușit să provocăm un haos generalizat în domenii vitale precum sănătatea, educația sau infrastructura.
Despre ce haos vorbiți, stimați colegi?
Haideți să le luăm pe rând.
Sănătate. În acest an avem investiții-record în infrastructura de sănătate, concretizate în: modernizarea și extinderea a 17 spitale publice, reparații capitale la alte 8 spitale publice, finalizarea Maternității Brașov și a Spitalului de Urgență pentru Copii din Iași, cel mai mare din Regiunea N–E. S-au identificat terenurile pentru viitoarele spitale regionale de la Cluj, Iași și Craiova, au fost și preluate de Guvern în vederea demarării construcției, de asemenea, pentru spitalul republican al capitalei. S-au alocat 100 de milioane de lei în aparatura medicală pentru 22 de spitale, alte 66 de milioane de euro pentru unitățile de primiri urgențe, acele recunoscute ca fiind UPU, 230 de milioane de euro pentru dotarea ambulatoriilor, 18 milioane de euro pentru centre comunitare integrate.
Și, de asemenea, aș dori să vă mai dau doar câteva exemple. S-au livrat 277 de mașini de anestezie pentru blocurile operatorii, acestea fiind alocate în 50 de unități sanitare. S-a demarat achiziția pentru 12 aparate de computer tomograf, astfel încât astăzi, când dumneavoastră depuneți moțiunea și invocați haosul în sănătate, toate spitalele județene din România să aibă acest tip de echipament. S-au făcut demersurile și sunt în curs de achiziționare 21 de aparate de rezonanță magnetică nucleară, la fel, pentru ca toate spitalele județene să aibă acest tip de echipament. În plus, s-au comandat 5 echipamente de radioterapie pentru 5 centre oncologice din țară: Baia Mare, Constanța, Galați, la Institutul Fundeni și Spitalul de Urgență Elias.
Dacă acesta este haos, ne asumăm acest tip de haos. Probabil că liniște era când dumneavoastră ați închis spitalele. Atunci era liniște, într-adevăr.
Mai departe. Ați vorbit despre haosul din educație. Vă reamintesc că acesta este primul an, din mulți ultimi ani, când manualele școlare au fost la timp la începutul școlii. ( _Râsete, discuții în sală.)_
Nu au mai învățat după fițuici, ca pe vremea dumneavoastră.
În al doilea rând, am finalizat construcția a 46 de grădinițe, 24 de școli...
Din sală
#28907Și manualul de clasa a V-a!
## **Domnul Mihai Tudose:**
Ăla de clasa a V-a, pentru dumneavoastră, vi-l dăm personal. Dacă acolo sunteți, e în regulă.
S-au făcut progrese semnificative în ceea ce privește învățământul dual...
...în ceea ce privește învățământul dual, unde am reușit să realizăm peste 100 de clase.
În ceea ce privește măsurile luate în sprijinul studenților, pot să vă spun că am acordat transport gratuit pentru toți studenții pe calea ferată, a fost crescut de 2,5 ori fondul de burse pentru studenți, de la 83 de lei pe lună, cât l-am găsit la dumneavoastră, la peste 200 de lei pe lună/student.
Am lansat programul „România angajează”, adică cel mai mare pachet de măsuri destinat șomerilor și îmbunătățirii situației de pe piața muncii din România. Prin acest program, de 550 de milioane de euro, sprijinim în același timp și angajatorii, și pe cei care își doresc să găsească un loc de muncă, oferind stimulente care să-i pună în valoare pe tineri.
Am lansat cel mai important proiect din ultimii ani destinat formării a 55.000 de profesori din învățământul primar și gimnazial, pentru a preda în conformitate cu noile planuricadru și programe școlare aferente celor două cicluri de învățământ. Programul de finanțare a fost semnat în Parlament, la dumneavoastră, puteați lua cunoștință de el.
Vorbim despre infrastructură. La momentul preluării guvernării, toate proiectele de infrastructură – dar toate! – ori erau blocate, ori nu existau. Pe parcursul anului am reușit să îndreptăm această situație, să facem progrese semnificative.
În materie de autostrăzi, a fost finalizată procedura de transmitere la Comisia Europeană a aplicației de finanțare pentru proiectul autostrăzii Sebeș–Turda. De asemenea, pentru Ploiești–Brașov, Guvernul a demarat procedurile de acord cu Banca Mondială, iar primul lot a fost deja contractat. În ceea ce privește autostrada Sibiu–Pitești, au fost deschise ofertele pentru loturile 1 și 5, iar pentru drumul expres în regim de autostradă Pitești–Craiova au fost deschise ofertele pentru toate loturile. În total, anul acesta am trimis către ANAP lucrări de proiectare și execuție în valoare de 14,8 miliarde de lei.
Calea ferată. În acest domeniu au fost lansate licitații însumând peste 2,8 miliarde de lei din fonduri europene. De asemenea, în acest an s-a început și construcția tronsonului Lac Străulești–Gara Progresul, din cadrul liniei 4 de metrou.
La transport aerian este primul an din ultimii mulți ani când s-au luat două aeronave noi la Tarom. De asemenea, Aeroportul „Henri Coandă” a suferit modernizări, s-au asfaltat 67.000 de metri pătrați din calea de rulare, de asemenea modernizarea terminalelor și dublarea capacității de procesare a pasagerilor pe ambele fluxuri.
Pe scurt, într-un singur an, ceea ce dumneavoastră nu ați realizat împreună cu tehnocrații în tot timpul cât ați fost la putere.
Tot la capitolul investiții, aș dori să menționez... și spuneați că ați cules impresii de pe la oamenii cu care v-ați întâlnit. Întrebați-i și despre PNDL, PNDL 2. PNDL-ul a intrat în faza a doua în 2018, iar nivelul investițiilor publice va crește. Din păcate, nici PNDL 1, pe vremea dumneavoastră, nu a funcționat.
Anul acesta nu a fost un an propice investițiilor, aici aveți dreptate, fiindcă nu am avut ce continua. A trebuit să sădim noi, să construim, să facem proiecte, să le depunem. În ceea ce privește infrastructura mare, pe SEAP sunt licitații de peste 4 miliarde de euro. ## Doamnelor și domnilor,
Acesta a fost un răspuns pe scurt doar la prima frază din moțiunea dumneavoastră.
Punctual, la întrebările dumneavoastră sau la problemele ridicate lucrurile ar sta în sensul acesta.
Ați spus că „Îndrăznește să crezi!”, programul nostru de guvernare, votat de milioane de români, a fost o iluzie. Dacă dumneavoastră vi se pare o iluzie că după nouă luni avem o creștere economică de 7%, cea mai mare din Uniunea Europeană și a doua din lume, după China, iar pe ultimul trimestru am ajuns la 8,8 creștere economică, atunci dumneavoastră trăiți într-o lume iluzorie. Tot iluzie vi se poate părea și faptul că veniturile statului au crescut în primele 10 luni cu 20 de miliarde de lei: de la 187 de miliarde de lei în 2016, la 207,5 miliarde de lei în 2017. Sau poate tot o iluzie vi se pare că am reușit să înregistrăm peste un sfert de milion de noi contracte de muncă. Numai iluzii...
Ați spus că am preluat o guvernare cu o economie stabilă, iar toate premisele erau bune. Probabil vă referiți și la scrisoarea de la Comisia Europeană cu depășirea deficitului, din ianuarie. Bravul Guvern tehnocrat a ratat spectaculos ținta de deficit agreată, de sub 3%. Am ajuns la contraperformanța de a avea cea mai mare creștere de deficit bugetar din Uniunea Europeană, de la 0,8% în 2015, la 3% în 2016. Practic, pe guvernarea de anul trecut au fost călcate în picioare toate limitele stabilite în cadrul celebrului MTO.
Despre ce economie stabilă vorbiți dumneavoastră că ne-ați lăsat?! Aia în care am găsit blocate toate programele și toate autoritățile de management? Aceea în care agricultorii și fermierii plângeau că nu-și primesc sub nicio formă subvențiile la timp? Sau că nu am reușit să avem și noi un deficit excesiv, fără să se ia nicio măsură economică în favoarea cetățenilor sau investitorilor?
Dacă tot facem comparații cu anul trecut, cu cheia de la casa în flăcări, hai să spunem că gradul de absorbție al fondurilor europene anul trecut a fost de 0,24. Foarte bine. Pentru ceea ce s-a întâmplat atunci, superb. Chiar este mult pentru ceea ce a reprezentat fostul guvern. Totodată, această economie stabilă despre care vorbiți, pe care ne-ar fi predat-o Guvernul Cioloș, tocmai încheiase un exercițiu financiar cu venituri mai mici decât în anul precedent cu aproximativ 9,8 miliarde de lei. Sunt cifre de la Statistică și acest lucru, această scădere a fost pentru prima dată în ultimii mulți ani. Puterea de cumpărare pe care o clamați că ar fi fost anul trecut a reprezentat doar 50% față de puterea de cumpărare de anul acesta, asta dacă ne referim la pensionari, și cu 10% mai mică față de anul acesta, dacă ne referim la salariați. În plus, este bine să nu uităm că în anul 2016 s-au acordat doar șase ajutoare de stat, coincidență sau nu, toate fiind firme cu capital străin, comparativ cu – atenție, vă rog! – 8.900 de firme anul acesta, poate nu e o coincidență, toate cu capital autohton.
Vă rog așadar să nu ne mai dați exemplu un guvern care a pus țara pe butuci. Am făcut eforturi mari, s-au făcut eforturi foarte mari să reașezăm lucrurile pe linia de plutire și în bună măsură am reușit. Este totuși un efort de durată, pentru a repara tot ceea ce am găsit stricat.
Ați spus în moțiune: nu le-ați spus nimic angajaților din sectorul public despre creșterile fictive de salarii. Este puțin
ciudat să spuneți acest lucru tocmai dumneavoastră, care în timpul guvernărilor le-ați tăiat 25% din leafă. Dar, continuând să vă dezamăgesc, vă asigur că noi suntem un guvern responsabil, care aduce bunăstare, și nu austeritate.
Haideți să vă dăm câteva cifre: anul trecut am avut 58,7 miliarde de lei cheltuiți la salarizare, anul acesta – 68,9 miliarde, anul viitor – 81,9 miliarde pe salarizare în sectorul public. Evident că dumneavoastră vi se pare că acest lucru este o scădere. Anul acesta, salariile în sectorul bugetar au crescut în medie cu 21,2% în sectorul bugetar și cu 12,4% în mediul privat. Cea mai importantă creștere, așa cum am anunțat și în programul de guvernare, a fost creșterea salarială din sectorul de sănătate, care a reprezentat 35,9%. Da? Eu înțeleg că nu aveți contact cu realitatea, ci cu acel unic alegător care vă dă citate. De asemenea, în 2017 am crescut salariul minim cu 16%, de la 1.250 la 1.450 de lei, iar în 2018 – la 1.900 de lei.
Ne acuzați că transferul contribuțiilor de la angajator la angajat va fi un eșec.
Dragi colegi, mult timp v-ați luptat să induceți în populație teama că de la 1 ianuarie o să le scadă salariile, o să vină apocalipsa. Între timp, toată lumea de bună-credință s-a convins că știrile lansate de dumneavoastră și de asociații dumneavoastră sunt false. Salariile vor crește în mod evident. Acum, bineînțeles că v-ați nuanțat mesajul: bine, cresc, dar nu foarte mult. La anul, probabil că o să faceți o nouă moțiune de cenzură fiindcă nu au crescut suficient de mult și apoi o să mai faceți o moțiune de cenzură fiindcă au crescut prea mult și nu e sustenabil. Adevărul este simplu: există beneficii reale, pe care această măsură le va aduce tuturor salariaților din România, atât pe termen scurt, prin creșterea veniturilor, cât mai ales pe termen lung, prin asigurarea unei pensii mai mari la bătrânețe.
În primul rând, pentru 1,7 milioane de angajați care sunt plătiți în România cu salariul minim se va înregistra o creștere a veniturilor nete de 9,1%. Altfel spus, de la 1.065 de lei net la 1.163. Sigur, dumneavoastră o să-mi dați celebrul exemplu aplicabil celor cu salariul mediu, care se vor alege doar cu 3 lei. Este adevărat. Deocamdată. Doar că acel salariat va avea o creștere substanțială a contribuției la pensie, de la 706 lei în prezent, la 849 de lei începând de anul viitor. Cu alte cuvinte, contribuția netă a acestui salariat va fi mai mare cu 143 de lei în fiecare lună. Asta înseamnă că, atunci când va ieși din activitate, acest salariat va avea o pensie mai mare cu 20,25%.
Din sală
#38361## **Din sală:**
## Nu e adevărat!
## **Domnul Mihai Tudose:**
Nu vă pasă de salariați, am înțeles. Nici de pensionari, știm. În plus, trebuie să se știe că, de la 1 ianuarie, pentru milioanele de români care obțin venituri din dobânzi, chirii, arende, pensii peste 2.000 de lei, drepturi de autor, persoane fizice autorizate sau alte activități independente vor crește, în medie, cu 7,2%, prin reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%. Deci, iarăși, e ca la Radio Erevan. Așa e, se umblă, dar nu scade, ci crește.
Singura problemă care este reală încă, în curs de rezolvare săptămâna viitoare, este cea cu angajații în IT, care sunt scutiți de impozit. Pentru această categorie vom da o ordonanță care să echilibreze lucrurile, astfel încât niciunui salariat din mediul IT să nu-i scadă veniturile. Sectorul IT este o prioritate, va fi o prioritate strategică în continuare pentru România și ne dorim să-l susținem, să contribuim la dezvoltarea sa. La fel vom proceda și cu veniturile persoanelor cu dizabilități.
Să nu uităm un alt lucru important. La data de 30 august 2017 existau aproximativ 158.000 de angajatori care nu plătiseră integral sau parțial contribuțiile sociale a peste două milioane de angajați. Nu ne mai putem permite ca acești oameni să meargă la medic și să nu poată fi tratați pentru că patronul nu le-a plătit contribuțiile. De asemenea, vorbim mereu că în România este birocrație și că avem o legislație stufoasă, care pune presiune pe antreprenori. Iată că prin această măsură vom reduce contribuțiile aferente salariilor de la 9 la 3, adică angajatorii vor avea cu 6 ordine de plată mai puțin de completat.
Sigur, pentru cei care se vor dovedi de rea-credință și vor încerca să profite pe spatele angajaților avem o ordonanță de urgență care spune că neplata la buget a sumelor reținute la sursă va fi infracțiune, pentru toate firmele din România, inclusiv cele aflate în insolvență. În plus, prin această măsură vom aduce aproape un miliard de lei în plus la bugetul anual viitor, pentru că gradul de colectare va crește de la 95,8 la 96,9.
Ați vorbit despre experimentul fiscal cu TVA split, prin care am fi băgat groaza în mediul de afaceri. „Experimentul” fiscal la care faceți referire într-adevăr bagă groaza în cineva, dar acel cineva nu este mediul de afaceri serios, ci cei care până acum au profitat de diverse scăpări sau portițe legislative pentru a nu plăti TVA-ul de zeci de miliarde. Datele Eurostat arată că România a fost în ultimii ani campioana neîncasării TVA-ului. Da, la firmele care nu au plătit TVA-ul, la aceste firme, într-adevăr, va fi simțită groaza, fiindcă vor trebui să îl plătească.
Susțineți că unii oameni și-au pierdut locul de muncă. Când vă referiți la oamenii care și-au pierdut locul de muncă, nu cred că vă referiți la cei 266.471 de noi salariați cu contracte de muncă. Nu la ăștia, la alții probabil. Aceste date sunt valabile pentru 31 octombrie anul curent, comparativ cu 31 decembrie 2016. Nu cred că vă referiți nici la cei 573.000 de români care au trecut în categoria populației ocupate de la începutul anului până în prezent, România depășind astăzi, când vorbim, la data prezentei moțiuni, ținta de 70% grad de ocupare, stabilită conform Strategiei Europa 2020. Peste 86.000 de persoane au ieșit din categoria populației ocupate, așa cum relevă datele institutului național, anul trecut.
Spuneți că puterea de cumpărare a românilor scade în plină creștere economică. Complet fals! Puterea de cumpărare a salariaților a crescut, în primele opt luni din acest an, cu 12,6%, iar cea a pensionarilor cu 14,6%. Să nu uităm că această creștere a puterii de cumpărare ia în calcul inclusiv inflația, că am auzit comentarii: da, dar a crescut inflația. Puterea de cumpărare se judecă luând în calcul și inflația, care, în primele 10 luni, această inflație era de 0,95%, adică sub 1%, conform datelor din programul de guvernare.
Tot dumneavoastră susțineți că numai până la 1 septembrie noi am depășit cu 0,8% din PIB nivelul de îndatorare al României. Vă readuc aminte că în programul de guvernare
ne-am angajat ca în 2017 să nu depășim un grad de îndatorare de 39% din PIB, România fiind una din țările cu cel mai mic grad de îndatorare din PIB din Uniunea Europeană. La 1 septembrie acest grad de îndatorare era de 37,4% din PIB, deci cu 1,6% din PIB mai puțin, și nu așa cum, mincinos, afirmați dumneavoastră în moțiune.
Mai departe. Spuneți că avem cele mai mici investiții de la aderarea României la Uniunea Europeană până în prezent. În sfârșit, ceva adevărat! Dar doar dacă discutăm de anul 2016, atunci da. 2016. Este adevărată afirmația. Atunci investițiile au atins un minimum istoric. În 2017, investițiile au avut de suferit doar în prima parte a anului, din cauza faptului că, așa cum am mai afirmat, nu au existat proiecte mature care să poată fi implementate. Mai mult, autoritățile de management, responsabile de atragerea fondurilor europene, nu erau acreditate. Doar în luna octombrie a acestui an sumele atrase din fonduri europene au fost de 4,8 miliarde de lei, mai mult cu 20% decât totalitatea sumelor atrase în lunile octombrie, noiembrie și decembrie la un loc anul trecut.
Vorbiți de colectarea deficitară a TVA. Deși TVA-ul... Apropo de măsurile făcute peste noapte, într-o zi ați modificat Codul fiscal pe trei măsuri importante, în ianuarie, dar atunci, la dumneavoastră, nu se pune. TVA-ul a fost redus cu un procent față de anul trecut, veniturile încasate anul acesta din taxa pe valoarea adăugată sunt cu 238,5 milioane mai mari, după primele 10 luni, cu toate că TVA-ul a fost mai mic. Astfel, acel crater, gaură, de care vorbeați dumneavoastră, la colectarea TVA-ului este în imaginația dumneavoastră, atâta timp cât veniturile nu numai că nu au scăzut, ci au crescut. Pentru trimestrul al III-lea anul acesta, comparativ cu trimestrul al III-lea din anul precedent, creșterea a fost de 7,9%. Repet, pe un TVA mai mic.
Afirmați că investițiile private s-au diminuat în primele nouă luni ale anului, față de anul trecut, cu 20%. Investițiile străine directe, stimați colegi – private, cum le spuneți dumneavoastră –, sunt de două feluri: cele străine directe în economie, în capitalizarea firmelor, și acestea au crescut în primele opt luni ale anului precedent cu 13,3%, de la 2,47 de miliarde de euro la 2,8 miliarde de euro. Ceea ce s-a redus – și aici, da, aveți dreptate – au fost creditele intergrup sau interbancare, ca urmare a reducerii în aprilie a nivelului ratelor rezervelor minime obligatorii de către Banca Națională, ceea ce a făcut ca 285 de milioane de euro să fie trimiși de către aceștia, de către bănci, în afara țării, către firmele-mamă. Dacă aveți o problemă în acest sens, adresați întrebări către Banca Națională. Când aveți răspuns, faceți-l public.
Susțineți că am promis primarilor că 100% impozitul pe profit va reveni autorităților locale. Da, este adevărat și ne vom ține de cuvânt. Acest lucru îl vom face prin Legea bugetului de stat. Mai mult, tot prin Legea bugetului de stat, fiecare primărie, fiecare consiliu județean va avea și un buget minim de funcționare asigurat, la nivel de 750 de lei pe locuitor pentru fiecare primărie și 250 de lei pe locuitor pentru fiecare consiliu județean. Totodată, ne vom asigura că nicio localitate nu va avea un buget mai mic față de cel de anul trecut.
Vă hazardați efectiv afirmând că am pierdut bani din colectarea taxei auto. Două afirmații scurte. Pe lângă faptul că această taxă a fost declarată ilegală de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, să înțelegem că dumneavoastră doriți să mai punem din nou o taxă pentru români? Din fericire, vestea bună pentru români e că nu sunteți la guvernare și n-o s-o puneți.
Tot în moțiunea dumneavoastră am citit ceva foarte grav, și anume că educația ar fi în declin și că elevii nu ar avea manuale. V-am răspuns deja la început. În lumea dumneavoastră nu erau manuale. Diferența, anul acesta față de anul trecut: anul trecut s-au cheltuit pe manuale și pe acele suplimente 700 de milioane de lei, anul acesta s-au asigurat toate manualele cu 40 de milioane de lei. Poate mai puneți niște întrebări despre unde și cine a cheltuit banii respectivi.
Vorbiți cu mult cinism despre vaccinuri. La preluarea guvernării de la guvernul minunat erau vaccinați 12% dintre copiii României. 12%! Astăzi sunt 77%.
## Dragi colegi din opoziție,
Înțelegem cu toții că trebuie să vă justificați prezența în Parlament și activitatea în fața electoratului sau în fața celor 2.000 de oameni aduși din toate județele țării.
Dar nu mai răspândiți știri false, ci încercați să veniți cu soluții pentru cetățeni. Sau pentru cetățeanul dumneavoastră, cel care vă dă sfaturi pentru moțiune.
România are o situație economică stabilă, sustenabilă, recunoscută de toate organismele internaționale, europene și internaționale mondiale. A veni dumneavoastră acum, când media europeană începe să ne numească „tigrul Europei”, a veni cu aceste știri false despre cum dispare zahărul din ceai pe guvernarea noastră, despre cum nu mai zboară albina și începe dezastrul în România dacă nu se întâmplă ceva, dumneavoastră, prin acest demers, faceți rău țării.
Mulțumesc, stimați colegi.
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Mulțumesc, domnule prim-ministru. Începem dezbaterile.
Dau cuvântul doamnei deputat Raluca Turcan.
## **Doamna Raluca Turcan:**
Atât de previzibil pentru PSD! Oare unde plecați? Să vă susțineți șeful pe treptele DNA-ului?
PSD-ul rămâne, în mod evident, cel mai mare dușman al democrației și la fel de intolerant cu libertatea de exprimare ca în anii ’90.
Este limpede pentru toată țara că liderii actualei coaliții de guvernare aleargă într-o direcție opusă României. Acțiunile acestui Guvern sunt din ce în ce mai evident orientate împotriva interesului național. Se guvernează împotriva cetățenilor, iar sfidarea și aroganța de care ați ajuns să dați dovadă au atins cote greu de imaginat.
Domnilor absenți Dragnea și Tăriceanu, Domnule prim-ministru Tudose, Dragi colegi,
Au mai fost aroganți cu dosare penale, însă niciunul nu a îndrăznit, asemeni dumneavoastră, să destructureze instituții, să schimbe legi și reguli pentru a scăpa din fața justiției sau de eventuale sentințe.
Domnilor Dragnea și Tăriceanu, în absență, Domnule prim-ministru,
Vreți să dați timpul înapoi, la practici și modalități de operare dinaintea integrării în Uniunea Europeană. Este, practic, imposibil să realizați lucrul acesta. Vă faceți iluzii și trăiți într-un film din anii ’90, pentru că țara nu va tolera așa ceva. Trăiți cu iluzia că puteți să umpleți toate funcțiile publice cu agramați și needucați, că puteți schimba legile pentru a scăpa de propriile dosare, că vă puteți da proprietăți de la stat la prețuri derizorii. Dar vă faceți socoteli greșite și veți ajunge să dați socoteală pentru tot ceea ce faceți în momentul de față.
A avut dreptate un europarlamentar PSD, care și-a dat demisia, spunând că actuala guvernare a scos la suprafață toată ura antioccidentală aflată în subconștientul PSD.
Niciun inamic al României nu ar fi reușit să acționeze mai eficient împotriva interesului țării decât o faceți dumneavoastră. Crimă politică este atunci când la nivelul comisiilor parlamentare audiați condamnații. De ce nu mutați comisiile parlamentare direct la Jilava, dacă vă preocupă mai mult condamnații decât cei mulți, dacă vă preocupă mai mult audierile fictive decât să faceți legi pentru popor? Niciun lider al majorității, niciun ministru, niciun europarlamentar nu a luat atitudine atunci când, într-un mod securistic, au fost atacate organizațiile nonguvernamentale, atunci când au fost inițiate legi care să le facă viața un coșmar.
Domnilor Dragnea și Tăriceanu, absenți, Domnule prim-ministru,
Ați indus un haos fără precedent în domenii-cheie precum finanțele, educația, sănătatea, infrastructura.
Cel puțin în domeniul sănătății, combinația de incompetență și sfidare echivalează cu un act de terorism intern, pentru că se moare în spitalele din România, în ciuda eforturilor uriașe pe care le fac medici extraordinari. Nimeni și nimic nu v-a împiedicat să remediați situația din sănătate. Ați transformat medicii în gestionari de birocrație, în loc să se ocupe de viețile pacienților. Pur și simplu, nu pot salva viețile oamenilor pentru că nu au stocuri suficiente de medicamente. Refuz să cred că nu se pot face progrese în acest domeniu, pentru că ar însemna că România nu are un viitor.
O să vă mai dau câteva exemple – Legea pensiilor. Ați spus că o să creșteți punctul de pensie începând cu iulie anul viitor, însă îi mințiți pe pensionari spunându-le că, dacă ați fi aplicat actuala lege a pensiilor, veniturile lor de anul viitor ar fi fost cu 30% mai mari. Dar cine să răspundă de așa ceva?! Pentru că doamna ministru al muncii se ocupă de rețelele on-line de postaci PSD care acționează în județele din sudul țării.
Propunerile ministrului de finanțe și ale domnilor Dragnea și Tudose au devenit celebre în toată Europa din cauza haosului generat, dar mai ales din cauza potențialului lor distructiv. Mai trebuie menționat, așa cum ați spus și dumneavoastră, că salariații din IT și din cercetare vor avea salariile diminuate. Și loviți exact în domeniile unde România poate obține productivitate, competiție și valoare adăugată mai mare.
În fiecare zi, dimineața, zeci de mii de mașini sunt sufocate în traficul din București și nu ați reușit să construiți nici măcar un pasaj la intrarea în București, astfel încât să faceți viața mai ușoară. Nici măcar în armată nu ați reușit să fiți în termen. Spuneți aici, acum, dacă în privința achiziției de corvete, de exemplu, asigurați un cadru transparent al competiției. Vă este greu să răspundeți la lucrul acesta. Nu există, practic, nicio decizie a guvernării care să nu fie sub spectrul lipsei de predictibilitate și haosului.
Aș vrea să menționez că actuala moțiune prezintă viziunea PNL asupra stării de fapt, iar starea de fapt mai are două aspecte.
Acest Guvern nu este condus de Mihai Tudose, este condus direct de Liviu Dragnea. Pentru că altfel probabil că ar fi putut să facă niște remanieri, probabil că ar fi putut să nu scoată de la sertar teme discutate și uitate, ar fi putut, pur și simplu, să nu saboteze interesele României.
Mai mult decât atât, această alianță de guvernare este ținută captivă de grupuri de interese cu comportament infracțional și marea majoritate a parlamentarilor sunt ținuți doar ca masă de manevră.
Vă atragem atenția că există soluție și că poate fi recredibilizat și Parlamentul, și dată și o guvernare, astfel încât să avem sprijin pentru cei care muncesc, să existe ajutor țintit pentru cei care au nevoie să avem infrastructură care să ne lege de Europa. Puneți, dragi parlamentari, în balanță interesul unui grupuscul unit întru interes personal sau interesul României, al celor mulți, interesul celor care vor o Românie predictibilă, apreciată, o Românie care să fie respectată în străinătate.
Partidul Național Liberal vă solicită să votați pentru România și să votați această moțiune de cenzură care poate să conducă la instituirea unui guvern care să dea României acel parcurs predictibil al bunăstării de care are nevoie fiecare cetățean.
Vă mulțumesc.
## Mulțumesc.
Domnul senator Iulian Dumitrescu. Tot de la Grupul PNL, pentru... Vă rog, domnule senator.
## **Domnul Iulian Dumitrescu:**
## Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri,
## Stimați colegi,
Săptămâna trecută, principalul partid de guvernare, PSD, a avut o reuniune a Comitetului executiv la Băile Herculane, unde a adoptat Rezoluția împotriva statului paralel și ilegitim.
Ceea ce sperie pe oricine analizează și urmărește ce face PSD sunt cinismul și perfidia nemaiîntâlnite în România de pe vremea Partidului Comunist. Pentru a vă justifica rateurile și neputința, ați inventat un dușman fără chip, un balaur despre care spuneți că nu lasă Guvernul să-și vadă de treabă, și anume statul paralel, numit, pleonastic, și ilegitim.
Orice prostie a guvernanților pare justificabilă: nu pot să fac un lucru nu fiindcă nu mă pricep, ci sigur fiindcă mă încurcă statul paralel.
## Stimați colegi,
Această moțiune de cenzură este o rezoluție a noastră, a partidelor din opoziție, împotriva Guvernului paralel și ilegitim condus de domnii Mihai Tudose și Liviu Dragnea. Și, când spun Guvern paralel, mă refer mai ales la faptul că Guvernul premierului Mihai Tudose este paralel cu interesele, nevoile și așteptările românilor, iar când spun „Guvern ilegitim” mă refer la faptul că Guvernul adevăratului premier, Liviu Dragnea, a declarat război românilor și economiei românești într-un vârtej de minciuni și populism nemaiîntâlnit în România.
## Domnule prim-ministru Mihai Tudose,
Aș vrea să vă întreb dacă Ordonanța de urgență privind modificarea Codului fiscal e scrisă de membrii Guvernului sau ați primit-o în plic de la așa-zișii reprezentanți ai statului paralel și ilegitim. Dacă ați primit-o în plic, înseamnă că sunteți un premier-marionetă, pe care nu doar opoziția ar trebui să-l dea jos, dar și deputații și senatorii PSD–ALDE.
Dacă nu ați primit-o în plic, înseamnă că nu aveți nimic de-a face cu interesele, nevoile și problemele românilor și toți cei care au fost aleși de români, indiferent de culoarea lor politică, ar trebui să voteze demiterea dumneavoastră.
## Domnule prim-ministru,
Aș vrea să vă mai întreb dacă dumneavoastră i-ați ales în Guvern pe cei câțiva miniștri..., pe cei..., pe lângă cei câțiva miniștri recunoscuți ca oameni competenți, pe cei pe care tot un lider de marcă al PSD i-a numit foarte inspirat „miniștri de unică folosință” sau ați primit numele lor în plic de la așa-zișii reprezentanți ai statului paralel și ilegitim. Dacă ați primit numele lor în plic, înseamnă, încă o dată, că sunteți un premier-marionetă, paralel cu interesele românilor.
Dacă nu ați primit numele lor în plic, sunteți și mai greu de înțeles. Dacă vă aruncați ochii în zona deputaților și senatorilor PSD, oricare din ei ar fi mult mai buni decât mulți din membrii cabinetului dumneavoastră. Dar, probabil, vreți ca lumea să vă aprecieze inteligența și competența în antiteză cu cei din jurul dumneavoastră, după cum am văzut de multe ori în deschiderea ședințelor de guvern.
În încheiere, domnule prim-ministru Mihai Tudose, vreau să vă spun că, dacă nu vă asumați responsabilități și nu faceți lucruri, aruncând vina pe cai verzi pe pereți, vă declar răspicat aici, în fața membrilor Parlamentului României, că ați merita porecla de „premierul paralel” și că trebuie să lăsați pe altcineva în locul dumneavoastră, care știe și poate să se ocupe de treburile țării.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Domnul Dan Barna.
## **Domnul Ilie Dan Barna:**
## Doamnelor și domnilor,
Voi folosi această dezbatere pentru a mă adresa, în principal, majorității deputaților și senatorilor PSD–ALDE. Pe 21 iunie ați votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Las la o parte situația absurdă, în care un partid de guvernământ își dă jos propriul guvern. Las la o parte și meschinăria, căci nu o pot numi altfel, pe care același partid a făcut-o oferind o sinecură premierului demis, după ce acesta, depășind probabil un puseu de revoltă, s-a dovedit ulterior, s-a pocăit și a pupat obedient inelul. Vreau doar să aduc în discuție textul moțiunii dumneavoastră din luna iunie. Și spuneați așa: „La cinci luni de la instalarea Guvernului condus de domnul Sorin Grindeanu, partidele coaliției majoritare, în cadrul forurilor statutare de conducere, au analizat, au dezbătut și au evaluat stadiul implementării măsurilor programate pentru perioada de referință scursă de la învestirea Guvernului și au decis retragerea sprijinului politic acordat prim-ministrului Sorin Grindeanu.”
Analiza la care se referea textul moțiunii este Raportul privind stadiul realizării programului de guvernare, prezentat de Liviu Dragnea în Comitetul executiv din 14 iunie, la momentul respectiv. Potrivit acelui raport, Guvernul Grindeanu realizase numai 13% din măsurile programate pentru perioada de referință, adică 50 de măsuri din cele 393 care au fost prezentate. Las la o parte faptul că, după demiterea lui Sorin Grindeanu, PSD l-a propus premier pe domnul Mihai Tudose, unul dintre miniștrii Guvernului Grindeanu care, potrivit exact acelui raport, nu reușise să bifeze nici măcar o singură măsură la portofoliul de economie pe care l-a deținut. Las la o parte și faptul că din noul Guvern Tudose făceau parte 17 din cei 26 de miniștri ai Cabinetului Grindeanu, care erau responsabili, evident, în egală măsură, de lipsa de performanță pe care chiar dumneavoastră, prin acel raport, ați constatat-o. Las deci la o parte toate aceste secvențe de capodoperă a ridicolului politic, aș putea să le numesc, și mă întorc la subiectul dezbaterii de astăzi: moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Mihai Tudose.
Am văzut în răspunsul premierului că am fost acuzați la textul moțiunii de populism și demagogie. Haideți să discutăm despre elemente concrete. Pe 15 noiembrie, la Băile Herculane, ați prezentat un nou raport de evaluare. Un raport complet diferit de cel folosit pentru evaluarea Guvernului Grindeanu, un raport în care nu se mai găsesc măsuri neîndeplinite sau îndeplinite parțial, cum era în situația anterioară, un raport făcut pentru Guvernul... În acest raport făcut pentru Guvernul Tudose toate lucrurile sunt bune, toate măsurile sunt îndeplinite, iar România este, spre bucuria, înțelegem acum, a cetățenilor care ies în fiecare duminică în stradă și și-o manifestă, România este noul tigru economic al planetei, noul tigru economic în care, chiar ieri, în București, deci nu într-un cătun izolat, în București, școli din sectoare și-au anunțat părinții că vor trebui să plătească femeia de serviciu (personal auxiliar), pentru că nu mai au bani de salarii. Probabil o fi tigrul nostru prea fioros, trebuie să înțelegem de aici.
Spre deosebire de raportul Grindeanu, în realitate, raportul Tudose nu e tocmai un raport, este, de fapt, o odă de înălțare pe care dumneavoastră, PSD, v-ați închinat-o dumneavoastră înșivă. Nouă, USR-ului, cel puțin, ni s-ar fi părut normal ca PSD să continue evaluarea pe care a făcut-o Guvernului Grindeanu pe aceleași coordonate, să vedem și noi, și cetățenii câte dintre măsurile care nu fuseseră îndeplinite atunci – și 87%, conform datelor dumneavoastră,
nu fuseseră îndeplinite –, câte au fost îndeplinite de noul Guvern Tudose, acesta performant despre care vorbim astăzi.
Și, pentru că nu ați făcut acest lucru, l-am făcut noi. În această dezbatere, Uniunea Salvați România a actualizat Raportul privind stadiul realizării programului de guvernare. La aproape 5 luni de la învestire, Guvernul Tudose a reușit să îndeplinească doar 11 dintre cele 343 de măsuri pe care Guvernul Grindeanu nu le îndeplinise sau le îndeplinise doar parțial în momentul în care dumneavoastră l-ați dat jos. 11 măsuri îndeplinite, dintr-un total de 343! Dacă Guvernul Grindeanu reușise în 5 luni să ducă la bun sfârșit 50 de măsuri (în 5 luni de mandat), Guvernul Tudose a reușit 11. Guvernul Grindeanu îndeplinise 13% din programul de guvernare cu care PSD câștigase alegerile. Pentru asta, dumneavoastră l-ați dat jos. Până la această oră, când dezbatem această moțiune de cenzură, Guvernul Tudose a îndeplinit numai 3% din programul de guvernare cu care dumneavoastră ați ajuns în Parlament și v-ați asumat guvernarea, acel program de guvernare pentru care românii v-au votat. 3%!
În iunie, ca să justifice decizia de a-i retrage sprijinul politic lui Sorin Grindeanu, domnul Liviu Dragnea a îndemnat – și știu că vă amintiți acea afirmație – că „Adevărul trebuie spus, oricât ar fi de crud, pentru că, mai important decât orice joc politic, această țară trebuie să beneficieze de prevederile programului de guvernare”.
Adevărul crud, doamnelor și domnilor, este că nici Guvernul Tudose nu a reușit să implementeze programul de guvernare, pentru care dumneavoastră ați primit votul oamenilor și în numele cărora v-ați asumat guvernarea.
Adevărul crud este că Mihai Tudose – și Cabinetul său – a arătat că este un premier chiar mai slab decât Sorin Grindeanu.
Adevărul crud, doamnelor și domnilor, este că PSD și ALDE... Adevărul crud, doamnelor și domnilor, este că vă aflați într-o fundătură și vă aflați într-o fundătură pentru că, dacă votați împotriva moțiunii de cenzură, nu faceți decât să lăsați în funcție un guvern care dovedește zi de zi că este profund incapabil să pună în aplicare programul de guvernare, iar dumneavoastră purtați și veți purta această responsabilitate. Dacă votați, în schimb, pentru moțiunea de cenzură, veți confirma încă o dată ceea ce este evident de un an de zile pentru orice cetățean onest al acestei țări: că PSD și ALDE nu sunt în stare să guverneze.
În ciuda votului pe care oamenii vi l-au dat anul trecut, în ciuda majorității confortabile pe care o aveți în Parlament, în ciuda numărului mare de primari și consilieri cu care guvernați România profundă, rezultatele arată că graficele colorate nu țin loc de guvern, iar acest Guvern este incapabil să guverneze.
Iau doar două exemple, pentru că restul au fost... s-a discutat deja despre ele. Investițiile publice s-au prăbușit cu 30%. Vorbim de autostrăzi, școli și spitale. Ați promis 90 de kilometri de autostradă în acest an, rezultatul este un zero curat, iar performanța prezentată de prim-ministru a fost: s-au mutat niște hârtii, s-au depus niște documente. Acestea nu țin loc de autostrăzi și de infrastructură în România, iar omul care v-a dus în această fundătură, ca să nominalizăm și situația reală a României, este nimeni altul decât Liviu Dragnea, omul care a confiscat toată puterea. Da, toată puterea! Inclusiv pe a Guvernului, devenit marionetă, inclusiv puterea dumneavoastră, ca parlamentari, cei care reprezentați poporul român. A confiscat toată puterea, ca să rezolve, ducându-vă cu el, cu totul alt obiectiv decât programul de guvernare, un obiectiv mic, meschin și uman, niște probleme personale și de grup, de natură penală. Iar pentru atingerea acestui obiectiv, România, statul de drept, justiția acestuia sunt sacrificate în aceste zile cinic și conștient, trebuie să fim foarte clari aici, ca daune colaterale. Pentru atingerea acestui obiectiv de soluționare a problemelor penale și folosind șefi bucătari politici de nivelul domnilor Iordache, Nicolicea sau Șerban Nicolae, principiile infamei Ordonanțe 13 sunt feliate acum mai mărunt și, cumva, cu mai multă garnitură, în speranța că societatea va înghiți această toxină pentru debilitarea justiției.
## Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Uniunea Salvați România va vota moțiunea de cenzură pentru demiterea Guvernului Tudose și cerem, încă o dată, demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților. România nu merită ca al treilea om în stat să fie o persoană condamnată penal pentru furt de voturi și anchetată într-un nou dosar de fraudă și constituire de grup infracțional, care ne propune un stat cu justiție decorativă, paralel cu statul de drept, într-adevăr.
Și o să închei intervenția mea cu două întrebări la care vă invit pe toți să reflectați.
Unde am fi fost astăzi noi, ca stat, dacă nu am fi avut penali în funcții publice, dacă nu am fi avut penali în Parlament și nu s-ar fi consumat atât de absurd de multă energie pentru această direcție?
Și a doua întrebare: ce ar fi făcut oare acest Guvern – și vă întreb, domnule Tudose! –, ce ar fi făcut oare acest Guvern și acest Parlament dacă, timp de un an de zile, nu ar fi funcționat ca o casă de avocatură și mentenanță pentru domnul Liviu Dragnea? Ați fi guvernat, poate, pentru România?
Mulțumesc.
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Mulțumesc.
Domnul senator Florin Cîțu. Nu? Domnul Roman.
## **Domnul Florin Claudiu Roman:**
Bună ziua, stimați colegi!
Doamnelor și domnilor din majoritatea PSD–ALDE, Onorați membri ai Guvernului,
Vorbesc azi de la tribuna Parlamentului în numele oamenilor simpli, al celor care au ieșit în stradă, al celor care protestează și acum în stradă, al românului care iubește această țară.
## Românii vă văd și vă aud!
O familie de oameni simpli m-a rugat astăzi să vin cu aceste produse în fața dumneavoastră și să vorbesc în numele ei. Au cumpărat, de dimineață, alimentele de bază și
le-au comparat cu cele din luna septembrie. Un litru de ulei – 4,29, acum este 7,01. Un litru de lapte – 4,10, acum l-au cumpărat cu 5 lei și 10 bani. Au luat unt, aproape că s-a dublat prețul, de la 6,45 s-a dus la 11,14. Au luat oamenii, ca noi toți, o pâine de 600 de grame, pe care o mănâncă o familie, de la 4,41 s-a dus la 5,99. Este o familie mai înstărită, pentru că și-a permis să cumpere și carne, carne de porc. Costa 20,12 lei kilogramul, acum este 24,99 de lei. Ei nu au orbul găinilor, domnule Daea! Și, vă rog, nu am fost la un hipermarket
, am fost la un magazin de cartier; prețul ouălor pe care dumneavoastră nu le vedeți a crescut de la 45 de bani la 1 leu și 10 bani.
Aici este bonul acestor cumpărături pe care le-a făcut această familie. În total au plătit 65 de lei și 95 de bani. Pentru aceleași produse, în septembrie plăteau 43 și 87 de bani, cu 22 de lei mai puțin.
Dragii mei, am întrebat această familie dacă dorește să las aceste produse prim-ministrului. Mi-au spus: „Domnu’ Roman, nu, că nu ne permitem, dar vă rog să-i lăsați punga, plasa, să știe ce am luat și noi.”
Domnule prim-ministru,
Această familie, din păcate, nu mai îndrăznește să creadă în promisiunile dumneavoastră.
Un tânăr de la o multinațională (pe care, din păcate, dumneavoastră o tot înjurați zi de zi) a crezut, a îndrăznit să creadă în România. Și să știți că v-a votat! Și-a luat o mașină, sperând că o s-o ducă mai bine. Și-a luat un credit de 82.000 de lei. În august plătea o rată de 1.487 de lei, astăzi plătește 1.535 de lei. Dar nici ROBOR-ul nu-l mai vede nimeni și de vină, probabil, este Soros.
Dragii mei, bietul om, acum, trebuie să-și pună și motorină în mașină și, dacă în august, pentru un plin de 60 de litri, plătea 269,4 lei, astăzi plătește 324 de lei. El nu are norocul domnului Tăriceanu! Din păcate pentru el, vede prețul la pompă, dar, ce este mai grav, îl simte și la buzunar.
Un bucureștean m-a rugat, domnule prim-ministru, să vă arăt factura la curent: 93,31 – în august, 105,62 – în octombrie. Încă nu a venit majorarea, factura majorată, și omul este îngrozit, că vine și factura la gaze.
Nici oamenii ăștia, domnule Tudose, oricât ați prezenta dumneavoastră de romanțat ceea ce este negru, nu mai cred în România dumneavoastră.
Un privat m-a rugat să vă aduc dosarul cu modificările pe care le-ați făcut la Codul fiscal.
Priviți, stimați colegi!
Priviți, stimați reprezentanți ai Guvernului!
Domnule Mișa, o să aveți pe conștiință cele câteva sute de file care dau peste cap România. Acest privat m-a rugat să vă spun, domnule Mișa, să lăsați economia în pace. Nu vă lăudați cu creșterea economică, toate țările din zonă au creștere economică. Nu mai aruncați cu banii, domnule Mișa, pe apa Sâmbetei, ca și cum ar fi ai dumneavoastră, nu ai românilor.
80% dintre români spun că duceți țara în prăpastie. Ați reușit să scoateți în stradă sindicate, patronate, ONG-uri, societatea civilă, bugetari, privați, pe toată lumea. Oare de bine ce-o duc ies oamenii ăștia în stradă?! Nu cred. Programul de guvernare este o perdea de fum pentru legile justiției și asta o știm cu toții. Poate vă mai ajută mirul
să nu fie cazul.
Un bugetar de la APIA m-a rugat, domnule prim-ministru – căruia tocmai i-ați spus că va lua cu 2.000 de lei mai puțin de la 1 ianuarie –, m-a rugat să vă fac un cadou: un ou Kinder cu surprize. Nu știu ce surpriză este înăuntru, însă acest om l-a găsit la ofertă. El costă... Ofertă de sărbători! El costă la ofertă aproape cât un ou de găină.
Promisiunile pot fi șterse, dragi guvernanți, promisiunile pot fi uitate, dar nu poți recupera cei 137 de lei în plus pe care o familie de români îi cheltuie de la o lună la alta. Asta este România reală și statul paralel la care faceți referire.
În final, domnule Tudose, eu v-am mai spus o dată, vă spun și a doua oară, vă rog să încetați să mai fiți arogant din postura de prim-ministru. Și vă mai rog un lucru: nu mai luați România la mișto, sunteți prim-ministrul României!
Vă mulțumesc.
Din sală
#71318Bravo!
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Mulțumesc.
Domnule deputat, am rugămintea să luați de acolo produsele agroalimentare, din respect pentru următorul care va fi la cuvânt.
Domnul președinte Traian Băsescu.
**Domnul Traian Băsescu**
**:**
Lasă-le acolo!
Atunci lăsați-le, că vrea domnul președinte.
Las ouăle. Vă las ouăle.
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Eu zic mai bine să le luați.
**Din sală**
**:**
Nu le lăsa, că le fură! Lasă doar palinca!
## **Domnul Traian Băsescu:**
Lipsește cuiva?
Din sală
#72022Celor de la PNL!
Vă mulțumesc, domnule președinte. Sper că-mi lăsați câteva minute din timpul mare al PSD-ului.
Vă rog.
## **Domnul Traian Băsescu:**
Anul acesta s-au produs câteva evenimente: a crescut salariul în sectorul bugetar cu 21,2%, au crescut pensiile cu 12%, a crescut salariul mediu la 1.450 de lei.
Rezultatele: a crescut prețul la combustibil; a crescut prețul la energie electrică și gaze; a crescut prețul
la alimente; s-a produs o diminuare masivă a investițiilor din bugetul de stat; deficit bugetar – în creștere; deficit de cont curent – în creștere explozivă; decapitalizarea companiilor naționale; investiții Greenfield – doar 78 de milioane de dolari..., de euro (Greenfield sunt acele investiții care pornesc de la zero); companiile activând într-un mediu fiscal absolut incert.
În actualul mediu fiscal se raportează creștere economică masivă și reală. Și vreau să vă spun că nu provine numai din consum, avem și o creștere de producție industrială de 7,7%. Dar, în aceste condiții, mă întreb: de ce modificăm Codul fiscal la 1 ianuarie, atâta timp cât el stimulează creșterea economică?
De asemenea, tot în acest an, prin scoaterea taxei de mediu pentru mașinile second-hand, România s-a umplut de rable aduse de prin toate țările Uniunii Europene.
Sigur, lucrurile pot fi abordate și în această manieră și vor fi pe înțelesul tuturor. Aș vrea să mă adresez însă guvernanților, pentru că programul „Dragnea–Vâlcov” va duce țara într-o situație extrem de dificilă și cred că următoarele lucruri ar trebui făcute anul viitor:
Primul și cel mai important lucru, înghețarea oricărei creșteri de cheltuieli și trecerea la un program de reducere a cheltuielilor bugetare astfel: ar trebui înghețate angajările în administrația centrală și administrația locală; ar trebui suspendată aplicarea noii Legi a salarizării; ar trebui desființate pensiile speciale; ar trebui suspendată orice achiziție de mașini și mobilier în ministere și administrațiile locale; ar trebui suspendată plata tichetelor de vacanță în aparatul de stat; ar trebui suspendată creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2018; ar trebui suspendată aplicarea split TVA; ar trebui suspendată aplicarea reducerii impozitului pe venit de la 16 la 10%, operațiune care lovește puternic bugetele administrațiilor locale; ar trebui interzisă angajarea pensionarilor în aceleași instituții din care s-au pensionat, a pensionarilor de stat, la ei mă refer. Iată câteva măsuri care ar genera o economie de circa 10 miliarde de lei în bugetul de stat.
Dacă aceste lucruri ar trebui oprite, aș vrea să spun și câteva lucruri care ar trebui făcute.
Până în luna martie, când se redeschide sezonul de construcții, ar trebui finalizate și atribuite contractele de achiziții publice pentru construcția a cel puțin 250 de kilometri de autostradă.
De asemenea, până în luna martie, ar trebui finalizate și atribuite contractele de achiziții publice pentru reabilitarea a 250 de kilometri de cale ferată. Și acestea, ca și autostrăzile, din bani europeni.
Cu banii economisiți din reducerea cheltuielilor de funcționare a statului, vor trebui executate lucrări de finalizare a viaductelor și a podurilor lăsate de izbeliște în urma anulării contractului Bechtel.
Și, pentru că domnul... domnul Daea tot plimbă oaia prin toată patria, i-aș face sugestia ca până în luna martie să finalizeze licitațiile și atribuirea de contracte pentru apă curentă și canalizare în cel puțin 150 de comune.
De asemenea, ar trebui lansate lucrările de interconectare a rețelelor energetice, gaze și energie electrică, între România și Republica Moldova. Când vorbesc de gaze, mă refer la prelungirea gazoductului Iași–Ungheni până la Chișinău, iar, când vorbesc de interconectări pe energie electrică, mă refer la interconectarea de la Galați și cea de la Siret.
Ar trebui să crească alocațiile bugetare pentru sănătate și educație.
Ar trebui deblocat procesul de obținere a cetățeniei române. Sunt 200.000 de dosare care stau aproape în nelucrare la funcționarii statului.
Ar trebui rezolvată urgent criza lemnului de foc. În pădurile din România, în momentul de față, sunt 1,4 milioane de metri cubi de arbori și crengi căzute datorită intemperiilor, care nu sunt scoși din pădure. În schimb, cea mai mare parte a populației nu are lemn de foc și a venit iarna.
De asemenea, o politică masivă de acordare de ajutoare de stat pentru a stimula investițiile noi. Sunt cele care, alături de investițiile din bugetul de stat, vor genera o creștere durabilă, o creștere economică bazată, în primul rând, pe investiții, și mai puțin pe consum.
Nu în ultimul rând, aș da prioritate modificării codurilor, fie că vorbim de cele două Coduri penale, cel de procedură și Codul penal, sau de codurile comerciale, în baza hotărârilor Curții Constituționale.
De asemenea, aș da prioritate introducerii prevederilor Directivei nr. 343/2016 a Uniunii Europene, care vizează respectarea drepturilor fundamentale în justiție și care are termen de implementare în statele membre până la 1 aprilie anul viitor.
Aș face modificarea legilor justiției prin procedură normală, nu cu o comisie specială, discreditată chiar prin nominalizarea președintelui, așa cum ea a fost făcută de coaliția la guvernare.
De asemenea, nu putem vorbi de modificarea legilor justiției și de scoaterea în afara CSM-ului a Inspecției Judiciare fără să avem legea nouă a Inspecției Judiciare pe masă.
Și pentru că am convingerea că această moțiune de cenzură are mari șanse să treacă, și pentru că nimeni nu a făcut vreo propunere, aș vrea să vă propun și viitorul prim-ministru, dragi majoritari: Siegfried Mureșan
, actualul vicepreședinte al Comisiei pentru buget, finanțe a Parlamentului European și negociator al Parlamentului European cu Consiliul European pentru bugetul anului viitor. Vă mulțumesc mult.
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Mulțumim.
Domnul Kelemen Hunor.
## **Domnul Traian Băsescu**
**:**
Uite ce dar îți fac liberalii: ți-l dau, apoi ți-l iau!
Vă rog, domnule președinte.
Domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați colegi, Doamnelor și domnilor,
În câteva minute nu voi reuși să ating toate subiectele din moțiunea de cenzură. Unele din această listă lungă
de probleme sunt vechi, altele sunt legate de mai multe guvernări, și nu neapărat de această guvernare, dar sunt și subiecte care sunt doar declarații politice sau proiecte de legi, și nu acțiuni sau decizii guvernamentale. Deci mă voi limita la câteva chestiuni din reforma fiscală.
Trebuie să recunosc, nu mică mi-a fost mirarea când am auzit că un guvern de stânga, un guvern social-democrat promite, dar nu numai promite, ci și adoptă un set de măsuri fiscale neoliberale: reducerea cotei unice de la 16 la 10%; abandonarea principiului consacrat conform căruia angajatorul și angajatul, în mod solidar, suportă contribuțiile sociale, prin transferul integral al acestor contribuții de la angajator la angajat; extinderea aplicării impozitului pe cifra de afaceri la firmele cu o cifră de afaceri de până la un milion de euro pe an, cu un dezavantaj evident pentru firmele de producție cu profit mic, dar cu rulaj mare, și, sigur, aș putea continua, dacă timpul acordat mi-ar permite.
Deci toate acestea arată fără doar și poate că există o proiectare strategică, nu este vorba de o greșeală, nu este vorba de un favor făcut școlii neoliberale. La prima vedere, am fi putut gândi că Guvernul dorește transformarea României într-un paradis fiscal în interiorul Uniunii Europene, cu gândul de a atrage cât mai mult capital și investiții uriașe, care vor echilibra, atât pe orizontală, cât și pe verticală, lumea întreprinderilor mici și mijlocii. Deci o mișcare brutală, dar pe termen mediu și lung cu efecte benefice pentru economia națională.
Exemple de reușite putem găsi, deci am avea, teoretic, la ce să ne raportăm. Însă contextul economic și social mă obligă să fiu mai prudent cu această reformă fiscală – unii îi spun „aventură fiscală” –, care conține și o doză mare de risc.
Creștere economică avem, ceea ce este foarte bine. Și nu aș vrea să intru în detalii, dacă se bazează mai mult pe consum sau pe producție, dacă este o creștere sănătoasă sau mai puțin sănătoasă. Cresc salariile, crește și consumul, crește și deficitul balanței comerciale: se apropie de 9 miliarde de euro. Crește inflația și scad investițiile, semn serios de îngrijorare. Și ceea ce mă pune și mai mult pe gânduri: gradul de colectare ajunge la un minim istoric de 25%. Este și din cauza scăderii TVA-ului, dar mai există și un alt motiv: acțiunea aproape criminală a celor de la ANAF în 2015 și 2016. Sute de mii de firme s-au închis, au fost închise, radiate, distruse. Deci, pe de o parte, măsuri fiscale neoliberale, pe de altă parte, niște vulnerabilități enorme.
Una dintre problemele cu care ne vom confrunta se află la nivelul administrațiilor locale. Și vorbim de niște cifre astronomice în minus, mai ales la nivelul municipiilor reședință de județ și al celorlalte orașe mari și mijlocii din toate județele țării.
Reducerea cotei unice de impozitare pe venit de la 16 la 10% înseamnă un deficit, o scădere cu 37,5 procente a veniturilor autorităților locale. Unii deja vorbesc că ar fi vorba despre un tertip care să-i oblige pe primari să cheltuiască din economiile lor, doar că asta va însemna reducerea investițiilor, așa puține cum sunt, la nivel local. Alții cred că Guvernul urmărește o centralizare mascată, legarea, subordonarea, înrobirea financiară a autorităților locale de către Guvernul central, ceea ce iarăși nu ar fi corect. Deci, după angajați, autoritățile sunt cele mai afectate pe termen scurt de aceste măsuri fiscale. Bineînțeles, există și posibilitatea compensării. Noi propunem modificarea legislației fiscale înainte de dezbaterea bugetului pe 2018, o modificare prin care impozitul pe venit rămâne în întregime la dispoziția autorităților locale, cu o repartiție în felul următor: 66,8% pentru consiliile locale, 18% pentru consiliile județene și 15,2% pentru echilibrare. Iar modificarea trebuie operată în Legea finanțelor publice locale, și nu în Legea bugetului. Dacă această modificare se face în Legea bugetului, rămâne o doză mare de suspiciune și lipsă de predictibilitate. Va fi un element de presiune asupra autorităților locale, fiindcă ar fi o soluție doar pentru un singur an, ceea ce iarăși nu este bine. De aceea, noi insistăm ca, săptămâna viitoare, proiectul de lege aflat în dezbatere la comisiile de specialitate să fie votat.
Dar, din păcate, nici aceste variante nu ar compensa toate pierderile. Guvernul trebuie să vină și cu alte mecanisme, probabil sume defalcate din TVA. Altfel, autoritățile locale vor sărăci din ce în ce mai mult, poate vor fi obligate să închidă instituții locale și servicii publice importante pentru comunități.
În același timp, este nevoie de reducerea birocrației, a aparatului de stat, de foarte multe ori „de stat degeaba” – știm care sunt domeniile unde există un surplus. Și, atenție!, putem echilibra pentru 2-3 ani bugetul de pensii, dar uitați-vă la cifrele statistice și, pe baza lor și a trendului demografic și de mobilitate, faceți un calcul simplu: România în anul 2030 va avea o lipsă acută de populație activă. Vom ajunge undeva sub 17 milioane de cetățeni și în jur de 4 milioane de oameni care vor munci și vor întreține un stat din ce în ce mai mare, dar și o populație îmbătrânită.
Doamnelor și domnilor colegi,
Opoziția bine face că depune o moțiune de cenzură. Este un instrument constituțional de control și chiar de schimbare de Guvern și, în condițiile în care anul trecut, acum un an, ați pierdut alegerile, de aceea sunteți în opoziție. Până aici nu este nimic interesant. Trebuie să vă mărturisesc că nu mică mi-a fost mirarea, chiar am rămas perplex când am văzut că un partid liberal critică măsurile fiscale neoliberale adoptate de un guvern de stânga. Eu credeam că îl veți aplauda pe premier în picioare. Până la urmă și această defazare doctrinară se poate explica, mai ales în țara noastră, unde aproape niciodată nimic nu este exact ceea ce pare, ci cu totul și totul altceva.
Totuși, dacă vrei să dai jos Guvernul, vrei să găsești parteneri, vrei să fii credibil în acest demers, e musai să faci un efort puțintel mai mare. Trebuie să spui ce vei face după ce cade Guvernul, trebuie să spui în ce direcție vrei să duci țara. Nu este deloc rău să spui ceva palpabil și credibil despre un eventual program de guvernare, dincolo de chestiunea deficitului sub 3%, transparență și mai puțină birocrație, așa, la modul general. Și trebuie să propui și un premier. E bine să știm și cine va prelua portofoliile cele mai importante. Sunt niște condiții minimale pentru a fi credibil și luat în serios, o garanție minimală că nu vom ajunge din lac în puț.
Doamnelor și domnilor, analizând toate acestea, din cauza motivelor arătate nu-i putem susține pe inițiatorii moțiunii de cenzură.
În același timp, suntem de acord că există multe semne de întrebare. Este nevoie de multă corecție, de predictibilitate, de stabilitate și de mai multă încredere
și dialog. Deci nu putem vota nici alături de coaliția de guvernare, mai ales că ar fi extrem de bizar să votăm împotriva moțiunii noi, în situația în care ei lipsesc de la vot.
Am ajuns la concluzia că ne vom abține la vot, vom introduce ambele bile în urna neagră.
Vă mulțumesc _. (Aplauze.)_
Vă mulțumesc. Domnul Cîțu. Domnul Cîțu mai e? Nu mai e.
Din sală
#85787E, măi, e!
E?
Vă rog, vă rog, vă rog. Nu v-am văzut. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi, Domnilor senatori și deputați, Stimat Guvern, Domnule prim-ministru,
Sunt interesante evaluările Partidului Social Democrat pentru că țin... în ceea ce privește economia... pentru că ele depind de relația dintre Liviu Dragnea și premier. Când Liviu Dragnea are o relație bună cu premierul, evaluările ies bune. Când Liviu Dragnea nu are o relație bună cu premierul, nu ies bune.
Acum o lună, pe 10 octombrie, ne spunea Liviu Dragnea că acest Guvern al premierului Tudose, chiar înaintea întâlnirii CEx, nu îndeplinise decât 7 din cele 45 de măsuri. Astăzi avem o evaluarea fantastică. Așa că nu putem să așteptăm evaluările Partidului Social Democrat și am să vă spun eu adevărul despre această economie și cum este ea guvernată astăzi.
Moțiunea de cenzură de azi nu este moțiunea de cenzură doar a Partidului Național Liberal. Partidul Național Liberal este doar cel care prezintă și vă demonstrează, și dumneavoastră, domnule prim-ministru, și echipei dumneavoastră, că ați rămas singurii români care ori nu înțelegeți unde duce această propunere de cod fiscal România, ori o faceți intenționat. Personal vă suspectez că o faceți intenționat.
Acest cod fiscal – care nu este al dumneavoastră și nici al ministrului de finanțe, ci este al lui Dragnea și Vâlcov – reprezintă un atac frontal la bunăstarea tuturor românilor. Combinația TVA defalcat, negocierea a 5 milioane de contracte de muncă într-o singură lună, impozitul pe cifra de afaceri pentru 80% dintre companiile din România și interpretarea mult prea restrictivă a Directivei nr. 1.164 se va dovedi nimicitoare pentru economia României. Așteptați-vă la haos de la 1 ianuarie 2018, și nu doar în administrația fiscală!
Dând dovadă de o crasă incompetență, ministrul finanțelor publice a gândit modificări la Codul fiscal bătându-și joc de legislația în vigoare – apropo, încă nu avem un buget al României, astăzi, deși trebuia să-l depuneți pe 15 noiembrie –, atacând principiile fundamentale ale economiei de piață și încălcând toate tratatele pe care România le-a semnat ca membru UE. Vă aduceți aminte, domnule ministru, când v-au certat cei de la Comisia Europeană!
Domnule prim-ministru, dacă vreți să ieșim din Uniunea Europeană, aveți curajul și spuneți asta răspicat, să fie clar pentru toată lumea!
Și acum să vorbim de dezastrul în care ne-ați băgat în cele 11 luni de guvernare!
De ce, dacă avem creștere economică – și câteva întrebări la început, așa, retorice, pentru că știu că nu-mi veți răspunde –, dacă avem creștere economică, de ce nu ați majorat salariile din 2017, așa cum ați promis? Dacă avem creștere economică, de ce ați tăiat investițiile la ambele rectificări bugetare? De ce, dacă avem creștere economică, amânați Legea pensiilor? Și, dacă economia crește și o duce foarte bine, de ce e nevoie să modificăm Codul fiscal? Și, mai ales, domnule prim-ministru, dacă avem creștere așa de economică și..., creștere economică mare și Cod fiscal bun, de ce ies oamenii în stradă? Și vor ieși și duminică și ies cei care v-au susținut.
Vă tot lăudați cu creșterea economică și, în același timp, îi mințiți pe români în legătură cu toți ceilalți indicatori macroeconomici. Poate nu știți cifrele. Vă rog frumos să le notați și să le țineți minte.
Contribuția investițiilor la creșterea economică – 0, cifrele INS. Pe înțelesul dumneavoastră: nimic din această creștere economică nu se datorează investițiilor. Această creștere economică este doar un foc de paie și de aceea nu se vede în buzunarele românilor, se vede doar în prețuri, iar până la sfârșitul anului situația se va înrăutăți și veți mai avea un record cu care să vă mândriți: contribuția negativă a investițiilor.
Deficitul comercial – mai mare cu 30%. Asta înseamnă că importăm mai mult decât exportăm, dar asta se întâmplă atunci când crești salariile fără discernământ și în același timp omori sectorul privat cu taxe, impozite, controale ale ANAF și amenințări din fotoliul de prim-ministru. Iar efectul cel mai vizibil al acestui deficit comercial este ceea ce se întâmplă cu moneda națională de 11 luni de zile. Ați distrus cu bună știință încrederea în moneda națională și ar trebui să răspundeți pentru asta.
Inflația. Rata inflației a crescut de la 0 la 2,6-2,7, peste ținta Băncii Naționale, și în continuare crește.
În 2018, când salariile nete rămân neschimbate și chiar scad în urma negocierilor la care ați obligat o țară întreagă, o rată a inflației de 5 sau 6%, pentru că acolo ajungem, înseamnă tăieri de salarii și tragedii pentru milioane de familii.
România, domnule prim-ministru, este țara din UE unde cresc dobânzile...
Concluzionați, domnule deputat.
## Senator.
De la începutul anului, s-au dublat dobânzile cu care statul împrumută la scadențe la peste 3 ani și au crescut și celelalte dobânzi.
Datoria publică, pentru că ați tot vorbit de ea – ar trebui să verificați site-ul Ministerului Finanțelor! –, în ianuarie
era 39,8%, astăzi este la 41,8% din PIB, adică cu 32 de miliarde de lei mai mult.
Iar despre fondurile europene știți opinia mea, nu ar trebui să vă zic: zero peste tot, dar mai ales că este confirmată și de colegul dumneavoastră, președintele Comisiei pentru buget, finanțe din Senat, care vă face și mincinos, iar aici trebuie să fiu și eu de acord cu el, în premieră. Ar trebui să aveți încredere în el, că este pesedist.
Am lăsat execuția bugetară la final și, pentru că nu am așa de mult timp, am să vă spun exact cifrele, ca să nu vă mai păcălească domnul Ionuț Mișa. Și trebuie să rețineți trei lucruri despre execuția bugetară: într-un an de creștere economică, veniturile fiscale sunt mai mici cu 1,1% din PIB, asta înseamnă cu 10 miliarde de lei mai puțin decât trebuia să încasați. Exact cât ați tăiat de la investiții.
În al doilea rând, după 9 luni de zile ați dezechilibrat structura bugetului pe termen mediu și lung. Ați crescut de la 60 la 75 procentul din venituri fiscale cheltuit pe salarii, pensii și ajutoare sociale. Pe înțelesul dumneavoastră, majoritatea banilor colectați din impozite din sectorul privat se duc pe cheltuieli neproductive, iar pentru 2018 acest procent crește la 90. Cu așa structură, o să vă împrumutați de la investitori pentru salarii, pensii și asistență socială, investitorii pe care îi...
Vă rog să încheiați, domnule senator.
## O să împrumut de la...
O secundă, imediat termin. Mai am puțin.
Și, în fine, în al treilea rând, structura bugetului și colectarea dezastruoasă au făcut ca într-un an cu creștere economică peste așteptări să aveți un deficit bugetar dublu față de anul precedent, după 9 luni de zile. Imagine mai clară a incompetenței și a iresponsabilității nu cred că o să găsiți. Vă rog să vă lăudați și cu asta!
Dar ce este mai grav, domnule prim-ministru, este că această structură a bugetului vă dă de gol, arată că 2017 nu reprezintă o situație specială pentru investițiile publice, arată clar că ați premeditat această situație, ați sacrificat investițiile în mod conștient. Mai mult, tot structura bugetului arată că veți face la fel și în anii următori, dacă România are ghinionul să rămâneți la guvernare. Românii trebuie să știe cât sunteți de iresponsabili cu viitorul lor!
Și, domnule prim-ministru, ca pe viitor domnul Ionuț Mișa să nu vă mai mintă și să înțelegeți ce înseamnă diferența dintre rectificarea bugetară pozitivă și cea negativă, vă recomand o carte: „Economie. Idei fundamentale” – are și poze –, și data viitoare nu o să mai spuneți că o rectificare negativă este pozitivă.
Mulțumesc.
Mai discutați în privat cu dumnealui.
Mulțumesc mult de tot.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc _. (Aplauze.)_
Vă mulțumesc. Domnul Munteanu.
## **Domnul Ioan Munteanu:**
Domnule prim-ministru, Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor parlamentari,
Un coleg de-al nostru, parlamentar, și-a început astăzi intervenția astfel: „PSD rămâne cel mai mare dușman al democrației.”
Fals, nimic mai fals! Iată o probă chiar de astăzi, PSD-ul la care vă refereați dumneavoastră dă o dovadă clară de democrație: prezența parlamentarilor PSD în sală asigură cvorumul de ședință. Fără parlamentarii PSD, această dezbatere nu ar fi putut avea loc. Sigur, ar fi o întrebare retorică: dacă cei care au semnat moțiunea ar fi procedat la fel în situația în care ar fi avut această armă politică în mână. Sincer – personal spun, nu în numele grupului – cred că nu.
Îmi pare rău că argumentele domnului prim-ministru Mihai Tudose nu v-au convins că textul moțiunii nu corespunde cu realitatea din țară, dar, în același timp, sunt convins că pe cei mai mulți dintre români i-au convins. Sigur că ne cereți voturile nouă. Nu o s-o facem, bineînțeles. Vă reamintesc că, de-a lungul anilor, fiecare grup parlamentar a votat în funcție de interesele politice și nu am avut de a face comentarii împotriva deciziilor acestora. Așa vom proceda și noi astăzi.
Așadar Grupurile parlamentare ale PSD vor fi prezente pentru a asigura, repet, cvorumul de ședință. Vorbim de democrație: unii clamează, noi o facem.
Decizia luată în Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat din 16–17 noiembrie anul curent a fost aceasta la care m-am referit eu. Acolo s-a făcut o analiză până în detaliu a modului în care este îndeplinit programul de guvernare, acțiunile de pe sectoarele, de pe domeniile de activitate și concluzia a fost unanimă: că au fost recuperate multe din rămânerile în urmă și astăzi putem vorbi că suntem aproape de a fi la zi cu toate acțiunile respective.
Trebuie să vă spun, stimați colegi care ați inițiat moțiunea de cenzură, că vă respectăm acest drept constituțional și nu ne opunem. Dovadă că suntem aici să putem să dezbatem moțiunea, dar, în același timp, așa cred că..., cum sunt eu convins acum, sunteți și dumneavoastră, că moțiunea nu are nicio șansă sau, cum ar spune unii colegi mai vocali, va fi un eșec al opoziției.
Totodată, asigurăm premierul, miniștrii, Guvernul României că au tot sprijinul parlamentarilor PSD și, sunt convins, și al colegilor noștri din ALDE. Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Încheiem aici dezbaterile. Vă rog, domnule prim-ministru.
## **Domnul Mihai Tudose:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Am să încep prin a mulțumi celor doi colegi parlamentari care, într-adevăr, în numele lor sau și în numele grupului, chiar s-au dovedit a fi purtătorii unor mesaje constructive, cu critica de rigoare: domnului Kelemen și domnului Băsescu.
Domnule președinte Băsescu, multe din lucrurile pe care le-ați spus sunt în curs de rezolvare, unele sunt deja rezolvate – blocarea posturilor, interconectarea și așa mai departe –, ceea ce mă face să cred că există și o opoziție serioasă.
În altă ordine de idei, domnule președinte, ați început să îmbătrâniți. Când erați mai tânăr, nu mai dădeați niciodată ouăle alea înapoi.
În ceea ce privește demersul celeilalte părți a opoziției, de la fantome și, într-adevăr, lucruri de neexplicat cred că nici medical..., să vii la tribuna Parlamentului să spui că deficitul este dublu față de anul trecut, având și o carte cu poze, mi se pare o inconștiență.
Ceea ce totuși rămâne definitoriu pentru zona pe care o reprezentați unii, cel puțin, dintre dumneavoastră, dragi colegi liberali, este gestul colegului nostru care, de la o familie săracă, în loc să ia pâinea de 1 leu, pe care o știe tot românul că atâta e, în jur de 1 leu, a luat o pâine de 6 lei...
Da, dar de 6 lei, nu de 1 leu! Cam de 6 ori mai scumpă, că, de!, probabil că era o familie săracă liberală!
Domn’e, l-ați lăsat și fără mâncare, i-ați luat-o! Asta este, efectiv, politica dumneavoastră: aveți grijă de români luându-le tot!
Din păcate pentru dumneavoastră și din fericire pentru România, cred că mai stați departe de guvernare o lungă perioadă de timp.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc.
Încheindu-se dezbaterile, urmează să ne exprimăm votul asupra moțiunii de cenzură.
Vă reamintesc că, potrivit art. 113 din Constituție, moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, în prezent minimum 233 de voturi „pentru”.
Votul este secret și se exprimă prin bile.
Vă reamintesc prevederile art. 48 din Regulamentul activităților comune și ale art. 126 din Regulamentul Camerei: fiecare parlamentar primește o bilă albă și una neagră; bila albă introdusă în urna albă, bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot „pentru” moțiunea de cenzură; bila neagră introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot „contra”; ambele bile introduse în urna neagră înseamnă „abținere”.
Vă rog, doi chestori ai Camerei – începem cu Camera – să ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor și secretarul, un secretar de la Cameră, pentru citirea listei. O scurtă informare pe care trebuie s-o fac plenului. Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, astăzi, 23 noiembrie 2017, s-a depus la secretarii generali ai Camerei Deputaților și Senatului, în vederea exercitării de către deputați și senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, Legea pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”, adoptată în procedură de urgență de ambele Camere.
Termenul de sesizare este de două zile, începând de astăzi.
Vă rog, începeți apelul și votul.
O să începem cu lista miniștrilor. Domnul prim-ministru Mihai Tudose. Prezent, nu votează.
Din sală
#99993Zi să mai vină un chestor.
## **Domnul Petru Gabriel Vlase:**
Încă un chestor, vă rog. A venit. Mulțumesc.
Doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu. Prezentă, nu votează. Domnul Ion Marcel Ciolacu. Prezent, nu votează. Doamna Lia Olguța Vasilescu. Prezentă, nu votează. Domnul Toma Florin Petcu. Prezent, nu votează. Doamna Adriana Doina Pană. Prezentă, nu votează. Domnul Lucian Șova. Prezent, nu votează. Domnul Mircea Titus Dobre. Prezent, nu votează. Domnul Gabriel Petrea. Prezent, nu votează. Domnul Gheorghe Șimon. Absent.
Achiței Vasile Cristian prezent Adnagi Slavoliub absent Alexe Costel prezent Ambrus Izabella Agnes prezentă Anastase Roberta Alma prezentă Andrei Alexandru Ioan absent Andronache Gabriel prezent Andrușcă Dănuț prezent, nu votează Antal István János prezent Anton Anton prezent, nu votează
Ioana, citește și senatorii, să poată să plece.
## **Doamna Ioana Bran:**
Domnul Bodog Florin Dorel. Prezent, nu votează. Doamna Dan Carmen Daniela. Prezentă, nu votează. Domnul Dunca Marius Alexandru. Prezent, nu votează. Domnul Fifor Mihai. Absent. Domnul Ilie Viorel. Prezent, nu votează. Domnul Meleșcanu Teodor Viorel. Absent. Domnul Pop Liviu Marian. Prezent, nu votează. Domnul Romașcanu Lucian. Prezent, nu votează. Domnul Paul Stănescu. Prezent, nu votează.
Apjok Norbert prezent Ardelean Ben Oni prezent Avram Constantin absent Axinte Vasile absent Babuș Radu prezent, nu votează Balan Ioan prezent Balint Liviu Ioan absent
Domnul Meleșcanu Teodor Viorel. Prezent, nu votează. Banias Mircea Marius prezent Barna Ilie Dan prezent Băișanu Ștefan Alexandru absent Bălănescu Alexandru absent Bănicioiu Nicolae absent Bârlădeanu Dragoș Petruț absent Bejinariu Eugen prezent, nu votează Bende Sándor prezent Benedek Zacharie prezent Benga Tudor Vlad prezent Benkő Erika absentă Bica Dănuț prezent Bichineț Corneliu prezent Birchall Ana absentă Biró Rozália Ibolya absentă Biro Zsolt Istvan prezent Bîzgan-Gayral Oana Mioara prezentă Boboc Tudorița Rodica absentă Boboc Valentin Gabriel prezent, nu votează Bode Lucian Nicolae prezent Bodea Marius prezent Bogaciu Alexandra Corina prezentă, nu votează Bogdan Gheorghe Dănuț absent Bontea Vlad prezent, nu votează Boroianu Aurel Robert prezent Borza Remus Adrian prezent Bota Marius Sorin Ovidiu Botez Mihai Cătălin Bozianu Nicoleta Cătălina Bran Ioana
Bucura-Oprescu Simona Budăi Marius Constantin
Buican Cristian Buicu Corneliu Florin
Bulai Iulian Bumb Sorin Ioan Burciu Cristina Calista Mara Daniela Calotă Florică Ică Căciulă Aurel Călin Ion
## Birchall Ana
Căprar Dorel Gheorghe Căruceru Aida Cristina
Cătăniciu Steluța Gustica
Cherecheș Florica Căprar Dorel Gheorghe
Cherecheș Viorica Chichirău Cosette Paula Chiriac Viorel
Ciocan Dan
Ciofu Tamara Dorina Ciuhodaru Tudor Cîmpeanu Sorin Mihai Cîtea Vasile Cobuz Maricela
Cocoș Vasile
Codreanu Constantin Coliu Doru Petrișor Constantin Daniel Cosma Andreea Cosma Lavinia Corina Cozmanciuc Corneliu Mugurel Cristache Cătălin Csép Éva Andrea Csokany Petronela Mihaela Csoma Botond Cuc Alexandru Răzvan Cucșa Marian Gheorghe
Culeafă Mihai Cupă Ion
absent Bucura-Oprescu Simona prezentă, prezent nu votează prezentă Cupșa Ioan prezent prezentă, Dan Nicușor Daniel prezent nu votez Dehelean Silviu prezent absentă Dinu Cristina Elena prezent, nu votează prezent, Dîrzu Ioan absent nu votează Dobre Victor Paul prezent prezent Dobrică Ionela Viorela prezentă, prezent, nu votează nu votează Dobrovici-Bacalbașa Nicolae absent prezent Dobrovie Matei Adrian prezent prezent Dohotaru Adrian Octavian absent absentă Dragnea Nicolae Liviu prezent, prezentă nu votează absent Drăghici Mircea Gheorghe prezent, absent nu votează prezent, Drulă Cătălin prezent nu votează **Doamna Steluța Gustica Cătăniciu**
**:** prezentă, nu votează Cătăniciu, vă rog. Prezentă, nu votează. absent M-ați strigat și vorbeam cu... prezentă, **Doamna Ioana Bran:** nu votează Cătăniciu Steluța Gustica. prezentă, Prezentă, nu votează. nu votează prezentă Dumitrache Ileana Cristina absentă prezent, Dunava Costel Neculai absent nu votează Durbacă Eugen prezent prezentă Duruș Vlad Emanuel prezent absentă Erdei-Dolóczki István prezent Farago Petru absent prezent, Fădor Angelica prezentă nu votează Firczak Iulius Marian absent prezent, Florea Damian absent nu votează Florea Oana Consuela prezentă, absentă nu votează absent Floroiu Ionel absent absent Furic Iarco absent absent Furtună Mirela absentă prezentă, Ganț Ovidiu Victor absent nu votează Gavrilă Camelia absentă prezent, Gavriliță Bianca Miruna absentă nu votează Găină Mihăiță prezent, prezent nu votează prezent Georgescu Nicolae prezent, prezent nu votează Gerea Andrei Dominic absent absentă Gheorghe Andrei Daniel prezent prezentă Gheorghe Tinel prezent prezent Gheorghiu Bogdan prezent prezent Ghera Giureci Slobodan absent absentă Gherman Dumitru absent absentă Ghilea Găvrilă prezent prezent Bîzgan-Gayral Oana Mioara prezentă absent Ghinea Cristian prezent prezent, Gilia Claudia prezentă, nu votează nu votează prezent Giugea Nicolae prezent prezent, Goga Octavian absent nu votează Grosaru Andi Gabriel absent
## 20
Gudu Vasile Halici Nicușor Havrici Emanuel Iuliu Heiuș Lucian Ovidiu Holban Georgeta Carmen
Huncă Mihaela Huțucă Bogdan Iulian Iancu Iulian Iancu Marius Ionel
Ibram Iusein Iftimie Neculai
Ignat Miron Ilișanu Claudiu Augustin Intotero Natalia Elena
Ion Stelian Cristian Ionescu George Ioniță Antoneta Iordache Florin Itu Cornel Iurișniți Cristina Ionela Jivan Luminița Maria Kelemen Hunor Korodi Attila Kulcsár-Terza József György Lazăr Sorin
Leoreanu Laurențiu Dan Longher Victoria Lovin Dumitru Lungu Tudorița Lupașcu Costel Lupescu Dumitru Macovei Silviu Nicu Magyar Loránd Bálint Manole Petre Florin
Mareș Mara Marica Petru Sorin
Márton Árpád Francisc Matei Călin Vasile Andrei Mărgărit Mitică Marius Meiroșu Marilena Emilia Mihalescul Dumitru Mihălcescu Carmen Ileana
Mînzatu Roxana
Moagher Laura Mihaela
Mocanu Adrian Mocioalcă Ion Mohaci Mihai Moldovan Sorin Dan Moșteanu Liviu Ionuț Movilă Petru
prezent Munteanu Ioan prezent, absent nu votează absent Mușoiu Ștefan prezent, prezent nu votează prezentă, Nasra Gabriel Horia prezent, nu votează nu votează absentă Năsui Claudiu Iulius Gavril prezent prezent Neagu Nicolae prezent absent Neață Eugen prezent, nu votează prezent, Nechifor Cătălin Ioan absent nu votează Nicoară Romeo Florin prezent prezent Nicolae Andrei prezent, prezent, nu votează nu votează Nicolicea Eugen prezent, prezent nu votează absent Nistor Laurențiu prezent, prezentă, nu votează nu votează Niță Mihai absent prezent Niță Nicu absent prezent Nosa Iuliu absent prezentă Olar Corneliu prezent absent Olteanu Daniel prezent absent Oprea Dumitru prezent absentă Oprișcan Mihai Doru absent absentă Oros Nechita Adrian prezent prezent Oteșanu Daniela absentă prezent Palăr Ionel prezent absent Pambuccian Varujan absent prezent, Paraschiv Rodica prezentă, nu votează nu votează prezent Pașcan Emil Marius prezent absentă Pau Radu Adrian prezent, absent nu votează prezentă Păle Dănuț prezent, absent nu votează absent Oprișcan Mihai Doru prezent absent **Domnul Georgian Pop:** prezent prezent, Raluca, e aici. Oricum, la sfârșit se face lista cum trebuie, nu votează adică îi trecem pe toți. prezentă **Doamna Ioana Bran:** prezent, nu votează Petrețchi Nicolae Miroslav absent Petric Octavian absent prezent Pirtea Marilen Gabriel prezent absent Pistru-Popa Eusebiu Manea absent absent Pleșoianu Liviu Ioan Adrian prezent, absentă nu votează prezent Plumb Rovana absentă prezentă, Ponta Victor Viorel absent nu votează Pop Andrei prezent, prezentă, nu votează nu votează Pop Georgian prezent, prezentă nu votează nu votează Pop Tudor Rareș prezent prezent Popa Florin absent absent Popa Mihai Valentin absent absent Popa Ștefan Ovidiu prezent, prezent nu votează prezent Popescu Mariana Venera absentă prezent Popescu Nicolae Daniel prezent
Raluca, e aici. Oricum, la sfârșit se face lista cum trebuie, adică îi trecem pe toți. Popescu Pavel Popescu Virgil Daniel Preda Cezar Florin Predoiu Marian Cătălin Presură Alexandra
Prisnel Adrian Claudiu Prișcă Răzvan Sorin Prună Cristina Mădălina Radu Anișoara Radu Nicolaie Sebastian Valentin
Raețchi Ovidiu Alexandru Răcuci Claudiu Vasile Rădulescu Alexandru
Rădulescu Cătălin Marian
Rădulescu Dan Răzvan Răduț Violeta
Rodeanu Bogdan Ionel Roman Florin Claudiu Roman Ioan Sorin
Roman Ioan Sorin. Prezent, nu votează.
Romanescu Cristinel Roșca Lucreția Rotaru Alexandru Rotaru Răzvan Ilie Săftoiu Ana Adriana Sămărtinean Cornel Mircea
Absent.
Absent?
Nu, prezent.
Prezent.
Schelean-Șomfelean Valeria Diana Sebestyén Csaba István Sefer Cristian George Seidler Cristian Gabriel Seres Dénes Sighiartău Robert Ionatan Simion Lucian Eduard Simionca Ionuț Simonis Alfred Robert Sitterli Ovidiu Ioan Socotar Gheorghe Dinu
Solomon Adrian Spânu Ion Stamatian Vasile Florin Stanciu-Viziteu Lucian Daniel Stancu Florinel Stativă Irinel Ioan Stănescu Alexandru
prezent prezent prezent prezent prezentă, nu votează prezent prezent prezentă absentă prezent, nu votează absent prezent prezent, nu votează prezent, nu votează prezent prezentă, nu votează prezent prezent prezent
prezent absentă absent absent prezentă
prezentă prezent prezent prezent prezent prezent absent prezent absent prezent prezent, nu votează absent absent prezent absent absent absent prezent, nu votează
Steriu Valeriu Andrei prezent Stoica Bogdan Alin absent Stroe Ionuț Marian prezent Suciu Matei absent Suciu Vasile Daniel absent Surgent Marius Gheorghe absent Szabó Ödön prezent Șarapatin Elvira absentă Șerban Ciprian Constantin prezent, nu votează Șișcu George prezent Șotcan Theodora absentă Șovăială Constantin prezent Ștefan Corneliu prezent, nu votează Ștefan Ion prezent Ștefan Viorel absent Ștefănescu Eliza Mădălina prezentă, nu votează Știrbu Gigel Sorinel prezent Tabugan Ion prezent Tănăsescu Alina Elena prezentă, nu votează Teiș Alina prezentă, nu votează Terea Ioan absent Tîlvăr Angel prezent, nu votează Todor Adrian absent Todoran Adrian Mihăiță prezent Toma Ilie prezent, nu votează Tomac Eugen prezent Trăilă Cristina prezentă Tripa Florin Dan prezent, nu votează...
Șișcu George Șotcan Theodora Șovăială Constantin Ștefan Corneliu
Ștefan Ion Ștefan Viorel Ștefănescu Eliza Mădălina
Știrbu Gigel Sorinel Tabugan Ion Tănăsescu Alina Elena
Teiș Alina
Terea Ioan Tîlvăr Angel
Todor Adrian Todoran Adrian Mihăiță Toma Ilie
Tomac Eugen Trăilă Cristina Tripa Florin Dan
Absent, absent!
Tudor Beatrice
prezentă, nu votează prezentă prezent prezentă, nu votează prezent prezent, nu votează prezent prezent absent absent prezent prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează
Turcan Raluca Turcescu Robert Nicolae Tușa Adriana Diana
Ungureanu Emanuel Dumitru Ursu Răzvan Ioan
Varga Glad Aurel Varga Vasile Vasile Daniel Vasilică Radu Costin Vass Levente Văcaru Alin Vasile
Velcea Nicolae
Vexler Silviu
Vișan George Gabriel Iordache Florin
prezent, nu votează prezent prezent, nu votează prezent prezent, nu votează prezentă, nu votează prezent absent prezent, nu votează absent prezent prezent, nu votează absent prezent
Vîlceanu Dan Vîrză Mihăiță
Vlad Sergiu Cosmin Vlase Petru Gabriel
Vlăducă Oana Silvia
Voicu Mihai Alexandru Vosganian Varujan Vrăjitoru Sorinel Marian
Weber Mihai Zainea Cornel Zamfira Constantin Cătălin
Zisopol Dragoș Gabriel Lupescu Dumitru
Invit doi chestori ai Senatului să ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor și voi da cuvântul domnului secretar Vela pentru a da citire listei senatorilor și votului.
Bodog Florian Dorel prezent, nu votează
Domnule senator Vela, vă rog să facem o pauză până vin colegii chestori.
## **Domnul Ion Marcel Vela:**
Dan Carmen Daniela
prezentă, nu votează prezent, nu votează absent prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent, nu votează prezent
Dunca Marius Alexandru
Fifor Mihai Viorel Ilie Viorel
Meleșcanu Teodor Viorel
Pop Liviu Marian
Romașcanu Lucian
Stănescu Paul
Alexandrescu Vlad Tudor
Vă rog să vă luați bilele.
Andronescu Ecaterina Arcan Emilia Arcaș Viorel
absentă absentă prezent, nu votează absent prezent prezent prezent, nu votează
Avram Nicolae Baciu Gheorghe Badea Viorel Riceard Bădălău Niculae
Bădulescu Dorin Valeriu prezent Băsescu Traian prezent Benea Adrian Dragoș absent Botnariu Emanuel Gabriel prezent, nu votează Brăiloiu Tit Liviu absent Breaz Valer Daniel absent Bulacu Romulus prezent Butunoi Ionel Daniel absent Cadariu Constantin Daniel prezent Caracota Iancu prezent Cazan Mircea Vasile prezent Cazanciuc Robert Marius absent Cârciumaru Florin absent Chirteș Ioan Cristian prezent Chisăliță Ioan Narcis absent Chițac Vergil absent Cîțu Florin Vasile prezent Coliban Allen prezent Corlățean Titus delegație Costoiu Mihnea Cosmin absent Covaciu Severica Rodica prezentă Craioveanu Elena Lavinia prezentă, nu votează Crețu Gabriela absentă Cristina Ioan prezent Császár Károly Zsolt prezent Cseke Attila Zoltan prezent Dan Carmen Daniela prezentă, nu votează Dănăilă Leon prezent Deneș Ioan prezent, nu votează Derzsi Ákos prezent Diaconescu Renică absent Diaconu Adrian Nicolae absent Dinică Silvia Monica prezentă Dinu Nicoleta Ramona prezentă Dircă George Edward prezent Dogariu Eugen absent Dumitrescu Cristian Sorin absent Dumitrescu Iulian prezent Dunca Marius Alexandru prezent, nu votează Fălcoi Nicu prezent Federovici Doina Elena prezentă, nu votează Fejér László Ődőn prezent Fenechiu Cătălin Daniel prezent Fifor Mihai Viorel prezent, nu votează Filipescu Răducu George prezent Ganea Ion prezent Ghica Cristian prezent Gorghiu Alina Ștefania prezentă Goțiu Remus Mihai prezent Hadârcă Ion absent Hărău Eleonora Carmen prezentă Ilea Vasile absent Ilie Viorel prezent, nu votează Ionașcu Gabi Iordache Virginel Iriza Scarlat
László Attila Leș Gabriel Beniamin Lungu Dan Lungu Vasile Cristian Lupu Victorel Manda Iulian Claudiu
Manoliu Dan Marciu Ovidiu Cristian Dan
Marin Gheorghe
Marin Nicolae
Marussi George Nicolae Matei Constantin Bogdan
Mazilu Liviu Lucian
Meleșcanu Teodor Viorel
Mihail Radu Mihai
Mihu Ștefan
Mirea Siminica Moga Nicolae
Nicoară Marius Petre Nicolae Șerban Niță Ilie
Novák Csaba Zoltán Oprea Mario Ovidiu Oprea Ștefan Radu
Cazanciuc – prezent, nu votează.
Orțan Ovidiu Florin Pavel Marian
Pațurcă Roxana Natalia
Pauliuc Nicoleta Pănescu Doru Adrian Pereș Alexandru Pîrvulescu Eugen Pop Gheorghe Pop Liviu Marian
Popa Cornel Popa Ion
prezent Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton absent absent Preda Radu Cosmin absent prezent, Presadă Florina Raluca prezentă nu votează Resmeriță Cornel Cristian absent prezent Romașcanu Lucian prezent, absent nu votează prezent Rotaru Ion absent absent Ruse Mihai absent absent Salan Viorel absent prezent, Savin Emanoil prezent, nu votează nu votează absent Sbîrnea Liliana prezentă, prezent, nu votează nu votează Scântei Laura Iuliana prezentă prezent, nu votează Sibinescu Ionuț prezent, prezent, nu votează nu votează Silistru Doina prezentă, prezent nu votează prezent, Simionca Ioan absent nu votează Smarandache Miron Alexandru absent prezent, Soporan Aurel Horea prezent, nu votează nu votează prezent, Stan Ioan absent nu votează Stănescu Paul prezent, absent, nu votează în delegație Stângă George Cătălin prezent prezent, Stocheci Cristina Mariana prezentă, nu votează nu votează prezentă Șoptică Costel prezent prezent, nu votează Talpoș Ioan Iustin prezent Tánczos Barna absent prezent absent Teodorovici Eugen Orlando absent prezent, Toma Cătălin Dumitru prezent nu votează Toma Vasilică absent prezent Trufin Lucian prezent, prezent nu votează prezent, Turos Lóránd prezent nu votează Țapu-Nazare Eugen prezent Țuțuianu Adrian prezent, nu votează Valeca Șerban Constantin absent Verestóy Attila absent Vulpescu Ioan prezent, absent nu votează prezent, Wiener Adrian absent nu votează Zamfir Daniel Cătălin prezent prezentă, nu votează Vela Ion Marcel prezent
absent prezent, nu votează prezentă, nu votează prezentă absent prezent prezent absent prezent, nu votează prezent prezent
Cazanciuc.
Revin la apelul doi. Cazanciuc Robert Marius
prezent, nu votează
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor, domnilor senatori și deputați,
În temeiul prevederilor art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune, îi invit pe membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească în sala de ședințe a Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru verificarea și numărarea voturilor exprimate.
Vom relua lucrările în plen după constatarea rezultatului votului și întocmirea procesului-verbal. Mulțumesc.
PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ
Doamnelor și domnilor deputați și senatori, Reluăm lucrările și o invit pe doamna deputat Ioana Bran pentru prezentarea procesului-verbal referitor la rezultatul votului asupra moțiunii de cenzură.
Vă rog, doamna deputat.
Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură inițiate de 148 de deputați și senatori
Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 44 alin. (4) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu bile,
asupra moțiunii de cenzură inițiate de 148 de deputați și senatori, au constatat următoarele:
- numărul total al deputaților și senatorilor: 465;
- numărul deputaților și senatorilor prezenți: 317;
- numărul total de voturi exprimate: 185;
- numărul de voturi anulate: 0;
- numărul total de voturi valabil exprimate: 185, din care:
- voturi pentru adoptarea moțiunii de cenzură: 159;
- voturi contra moțiunii de cenzură: 3;
– abțineri: 23.
Potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) din Constituția României, moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, ceea ce reprezintă în prezent minimum 233 de voturi „pentru”.
Ca urmare a faptului că din totalul de 465 de parlamentari au fost prezenți 317, din care 159 au votat pentru moțiunea de cenzură, se constată că nu a fost întrunită majoritatea voturilor cerută de Constituție pentru adoptare.
Prezentul proces-verbal a fost semnat de membrii Birourilor permanente.
## **Domnul Niculae Bădălău:**
Mulțumesc, doamna deputat.
Având în vedere rezultatul voturilor exprimate de deputați și senatori, constatat de Birourile permanente și consemnat în procesul-verbal prezentat, moțiunea de cenzură nu a întrunit numărul necesar de voturi, prevăzut la art. 113 alin. (1) din Constituție, pentru adoptare.
Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă ședința comună.
Mulțumesc.
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#119306„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|084273]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 172/5.XII.2017 conține 24 de pagini.**
Prețul: 60,00 lei