Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2022
Senatul · MO 68/2022 · 2022-05-03
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Numirea unui judecător la Curtea Constituțională a României
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra legilor depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată Pagina 1–2 2–9; 10–11
· procedural
124 de discursuri
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
## Bună ziua!
Vă rog să luați loc în sală, pentru a putea începe ședința de astăzi.
## Doamnelor și domnilor,
Declar deschisă ședința plenului Senatului de astăzi, 3 mai 2022, și vă anunț că, din totalul de 135 de senatori, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 75 de colegi.
Conduc astăzi această ședință de plen în calitate de vicepreședinte, asistată de domnul senator Sorin Lavric și domnul senator Ion Mocioalcă – aveam emoții că n-ajungeți, domnule senator –, secretari ai Senatului.
Ordinea de zi pentru ședința de plen de astăzi a fost distribuită.
Dacă nu sunt comentarii,
Vot · approved
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Stimați colegi, chiar vă invit în bănci și introduceți-vă cartela, să putem să începem programul.
Stimați colegi, vă rog să votați pentru ordinea de zi a ședinței de plen de astăzi.
Vă rog, vot.
Prezenți – 58: pentru – 54, contra – două, o singură abținere, „nu votez” – unu.
Domnule Prioteasa, n-aveți cartelă?
Urmează...
Mulțumesc.
Cu trei voturi ale colegilor noștri care n-au cartelă, sunt
57 pentru.
Programul de lucru pentru această zi:
– ora 12.00 – lucrări în plenul Senatului: dezbateri și vot asupra punctului înscris pe ordinea de zi; – de asemenea, vă informez că, începând cu ora 14.00, trebuie să mergem la Camera Deputaților pentru ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților.
Dacă sunt intervenții pe acest program?
Nu sunt intervenții.
Vă supun votului dumneavoastră programul de lucru, așa cum vi l-am prezentat.
Vă rog, vot.
72 de voturi pentru, două împotrivă, zero abțineri, „nu votez” – zero.
Pe ordinea de zi avem numirea unui judecător la Curtea Constituțională a României...
Pe ordinea de zi, așa cum vă spuneam, avem numirea unui judecător la Curtea Constituțională a României.
Stimați colegi,
Domnul Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, a informat Senatul cu privire la încetarea mandatului doamnei judecător Mona-Maria Pivniceru la data de 10 iunie 2022.
În consecință, Biroul permanent al Senatului a hotărât declanșarea procedurii de numire a unui judecător al Curții Constituționale.
Vă reamintesc că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Senatul numește, la propunerea Biroului permanent și pe baza recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător persoana care a întrunit votul majorității membrilor prezenți.
Dau cuvântul reprezentantului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru a prezenta raportul cu privire la audierea candidaților pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională.
Doamna senator Moagher, aveți cuvântul, vă rog.
Vă mulțumesc, doamna președintă.
Dau citire raportului privind numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională al Comisiei juridice, de numiri, disciplină și imunități.
Președintele Curții Constituționale, domnul Valer Dorneanu, prin adresa nr. 1.159 din 9 martie 2022, l-a sesizat pe președintele Senatului, potrivit prevederilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în sensul solicitării de a numi un judecător la Curtea Constituțională, în locul doamnei Mona-Maria Pivniceru, al cărei mandat expiră în data de 10 iunie 2022.
În raport cu prevederile art. 68 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, numirea noului judecător la Curtea Constituțională trebuie efectuată cu cel puțin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor, în baza dispozițiilor art. 142 alin. (3) din Constituție.
S-a solicitat grupurilor parlamentare și senatorilor să depună candidaturile la Comisia juridică până la data de 15 aprilie 2022. În ședința Biroului permanent din 11 aprilie 2022 s-a hotărât prelungirea termenului de depunere a candidaturilor până la data de 26 aprilie 2022.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal a transmis candidatura doamnei Laura-Iulia Scântei.
Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România a transmis Comisiei juridice propunerea privind candidatura domnului Péter Eckstein-Kovács.
Grupul parlamentar Alianța pentru Unirea Românilor a transmis Comisiei juridice propunerea privind candidatura domnului Radu Ghidău.
În ședința din 27 aprilie 2022, membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări au procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 143 din Constituția României de către candidații propuși.
Comisia juridică a audiat fiecare candidat, potrivit prevederilor art. 5 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
Potrivit prevederilor art. 143, judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competență profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.
În ședința din 27 aprilie 2022, Comisia juridică a hotărât, cu unanimitatea de voturi ale membrilor prezenți, să avizeze favorabil cele trei candidaturi privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de judecător la Curtea Constituțională din partea Senatului, urmând ca plenul să numească în calitate de judecător la Curtea Constituțională, pentru un mandat de 9 ani, persoana care va întruni votul majorității membrilor prezenți.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc, doamna senator.
Spuneți-mi, stimați colegi, dacă există intervenții din partea dumneavoastră pe aceste aspecte relevate de raportul Comisiei juridice.
Vă invit, doamna senator Șoșoacă, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc.
Aceste numiri, cu excepția uneia, a AUR-ului, duc... Evident, știm cine va fi votată astăzi – din partea PNL-ului – și este dovada elocventă că democrația a murit în România. Constituția, pentru cea care va fi numită, probabil, la Curtea Constituțională, este mai prejos decât dreptul Uniunii Europene, deși pe această Constituție s-a jurat că se va îndeplini acest mandat de parlamentar, pe această Constituție a României s-a jurat că se va exercita profesia juridică.
M-aș fi așteptat la oameni de o înaltă ținută, de o înaltă valoare și care au luptat pentru drepturile și libertățile cetățenești. Mă așteptam să văd un profesionist redutabil, ca domnul Gheorghe Iancu, ca Gheorghe Piperea, Elena Radu, Gheorghe Gabriel Căcescu, Iulia Medeleanu, Marina Alexandru, Gheorghe Marin și atâția..., și o pleiadă întreagă de avocați, doamna judecător Baltag, o pleiadă întreagă de avocați și de judecători, judecătorul Jabre, de la Curtea de Apel București, care a dat palme și Parlamentului, și Guvernului și v-a dat adevărate lecții de drept, v-a anulat tot ceea ce înseamnă starea de alertă. Mă așteptam aici să am pe cine să votez. Mă așteptam să trimiteți la Curtea Constituțională o personalitate care să pună mai presus de orice Constituția României, interesul României și al poporului român.
pentru care Grupul PNL propune distribuirea buletinelor de vot și trecerea la vot.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc liderului Grupului PNL.
Dacă există alte intervenții din sală?
Dacă nu există, stimați colegi, potrivit prevederilor regulamentare, pentru această numire procedura de vot este votul secret cu bile de vot.
Aveți o intervenție. Vă rog.
Liderul Grupului USR are cuvântul.
Ne îndreptăm cu pași...
Și pe raport, vă rugăm, doamna senator.
## **Doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă:**
Ne îndreptăm cu pași repezi..., da, doamnă cedătoare de..., cedantă de suveranitate..., ne îndreptăm cu pași repezi...
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Mulțumesc pentru cuvânt doamnei senator.
Vă mulțumim frumos.
Vă mulțumim, doamna senator, pentru cuvânt, vă suntem recunoscători pentru intervenție.
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
## **Domnul Cătălin-Daniel Fenechiu:**
## Mulțumesc, doamna președintă.
Democrația înseamnă vot, înseamnă majoritate, înseamnă ca majoritatea senatorilor să desemneze unu din cei trei candidați.
Cei trei candidați au fost audiați în Comisia juridică. Toți trei s-au comportat foarte bine. A fost o onoare pentru Comisia juridică să audieze trei candidați bine pregătiți, trei candidați care, în opinia mea, fac onoare profesiei juridice. Și, din punctul ăsta de vedere, eu cred că astăzi plenul trebuie să aleagă între cei trei, oricare din opțiuni fiind o opțiune care nu face altceva decât să onoreze Senatul, pentru că, așa cum am spus – și cred că sunt în asentimentul colegilor de la Senat –, toți cei trei candidați s-au prezentat foarte bine.
Comitetul liderilor... Majoritatea liderilor au decis ca procedura să fie următoarea: citirea raportului, emiterea buletinelor de vot și votul, fiind convinși că fiecare grup parlamentar și fiecare senator interesat au putut să își facă o impresie discutând cu oamenii pe care îi au în comisii sau audiind ședința Comisiei juridice, care a fost live, motiv
## Doamna președintă,
Indiferent de ce au discutat liderii de grup ai majorității parlamentare, vă solicit să putem să ne exprimăm pozițiile în plen pe acest subiect. Deci să
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Deci propunerea dumneavoastră este să vă...? Că nu înțeleg propunerea.
Îl rog pe liderul PSD, de asemenea, pe procedură, să intervină.
Mulțumesc mult, doamna președintă.
Aș vrea să comunic celorlalți lideri de grup care văd că au alte opinii acum, în sala de plen, că, atunci când era momentul să o facă, adică în ședința liderilor de grup, nu s-au exprimat asupra acestui punct, neavând nicio opinie atunci. Drept urmare, procedura a fost votată în cadrul ședinței noastre, adică a liderilor de grup, și-atunci vă propunem ca această procedură să fie și către plen.
Mulțumesc.
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
## Mulțumesc.
Ați făcut o propunere, dați-mi voie să o
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Vă mulțumesc, doamna președintă.
Voi începe prin a-i specifica domnului Oprea, care poate n-a fost atent la ședința Comitetului liderilor, că reprezentantul USR a cerut explicit dezbatere pe acest punct, ca să fie adevărul foarte clar.
În al doilea rând, doamnelor și domnilor, ce se întâmplă astăzi în plenul Senatului este un atac deosebit de grav la democrația românească. O democrație nu moare, așa, într-o secundă, ea moare în timp, prin pași, unii mai mici, unii mai mari, dar constanți.
Ceea ce ați votat dumneavoastră astăzi... Gândiți-vă puțin ce ați votat. Ați votat că Senatul României, care are menirea să numească un reprezentant..., pe cineva, o persoană competentă, meritorie în această instanță, care este cea mai înaltă instanță a democrației românești, a spus că nu vrea să audă niciun fel de altă voce decât părerea pe care o are majoritatea. Deci dumneavoastră ați votat că această majoritate pe care o aveți...
Domnule lider, pe procedură vă rog să interveniți.
...poate să pună pumnul în gură oricui, inclusiv cetățenilor sau opoziției, da?
Vă mulțumesc.
Deci acest lucru este absolut de neimaginat într-o democrație.
Numim un om care va interpreta Constituția României...
Domnule senator, vă cer scuze, o să fiu obligată să vă opresc microfonul dacă nu reveniți la problema de procedură.
...și dumneavoastră nu aveți curajul să vă uitați în fața celor care au studiat cu atenție candidaturile și să acceptați că numirea pe care o propuneți este o numire politică. Politizați o instituție... V-ați obișnuit să o politizați, da, și continuați acest proces, duceți democrația românească în derâdere...
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Mulțumesc.
Puteți să îi opriți microfonul.
Domnule senator, vă rog să... O să iau această intervenție, acest expozeu drept explicarea votului, că în niciun caz nu s-a încadrat la procedură, și pe urmă o să vă
rog să vă manifestați la declarații politice, cu tot respectul. Altfel, o să...
Vă rog să îmi permiteți să o felicit pe doamna președintă Anca Dragu, astăzi este ziua dânsei de naștere.
La mulți ani, doamna președintă, să fiți sănătoasă și fericită!
O invit pe procedură...
A, iertați-mă, doamna senator Sbîrnea, sunteți a doua sărbătorită. Felicitări!
Potrivit prevederilor regulamentare, așa cum vi le-am menționat, această numire de astăzi va avea ca procedură de vot votul secret cu buletine de vot.
Vă
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
## **Doamna Laura-Mihaela Fulgeanu-Moagher:**
Dacă îmi permiteți, pentru domnul lider al USR. În primul rând, se respectă art. 147 din Regulamentul Senatului.
Și, în al doilea rând, aș dori să întreb unde este candidatul dumneavoastră. De ce l-ați ascuns? De ce nu se află astăzi în plen, pentru a respecta regulamentul?
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Vă mulțumesc.
Nu v-a pronunțat numele, chiar nu pot să vă dau drept la replică pentru nimic.
Eu înțeleg nevoia de a face..., de a vă manifesta, dar promit că atunci când va fi dreptul la replică o să îl primiți fără niciun fel de problemă.
Dacă există intervenții cu privire la procedura de vot pe care v-am propus-o?
Vă
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Mulțumesc, doamna președintă.
Domnul Mazilu Lucian va fi reprezentantul Grupului PSD în comisia de numărare a voturilor.
Mulțumesc, domnule lider.
Grupul parlamentar PNL. Propunerea grupului, domnule Daniel Fenechiu.
Mulțumesc, doamna președintă.
Din partea PNL, la numărare va fi colegul nostru IulianMihai Bîca.
Aș mai avea două probleme, dacă tot sunt la microfon.
Constat că lipsește al doilea secretar și n-aș vrea să avem o problemă de procedură. În situația în care domnul Lavric nu este, vă rog să-l invitați pe domnul Pîrvulescu să vă asiste, ca să avem...
Acum a ieșit din sală, în 30 de secunde revine.
Așa. Și chestorii ar trebui să treacă la locurile lor, ca să distribuie buletinele.
Mulțumesc.
De acord cu dumneavoastră, invităm și chestorii imediat după ce facem nominalizările pentru comisie.
Din partea Grupului parlamentar al USR, domnule lider, aveți un reprezentant?
Liderul Grupului USR, aveți reprezentant pentru comisia de numărare sau nu?
Mulțumesc, vă rog.
Din partea Grupului USR va merge domnul Sergiu Vlad. Mulțumesc.
Mulțumesc.
Din partea Grupului parlamentar AUR, îl rog pe liderul grupului, domnul senator Claudiu Târziu, să facă propunerea.
Din partea Grupului AUR merge domnul Sorin Mateescu.
Mulțumesc.
Grupul parlamentar UDMR. Propunerea, domnule lider, vă rog.
Vă mulțumesc.
Din partea UDMR, propunerea este domnul senator Császár Károly Zsolt.
Vă mulțumesc.
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Vă mulțumesc frumos pentru propunerile făcute din partea grupurilor parlamentare.
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
, domnul secretar Ion Mocioalcă să dea citire listei senatorilor.
De asemenea, le mulțumesc chestorilor pentru că și-au ocupat locurile pentru distribuirea buletinelor de vot. Trecem la vot.
Înainte de a începe apelul nominal, îi urez succes doamnei Iulia Scântei, doamna senator, în misiunea importantă care o așteaptă. Sunt sigur că veți avea un număr important de voturi din partea colegilor.
Achiței Vasile-Cristian
Din sală
#19982Prezent, prezent.
Aelenei Evdochia
Roberta Anastase – prezentă Monica Anisie... Monica Anisie...
Din sală
#20130Aici, prezentă.
Domnul ministru Sorin Cîmpeanu Antal István-Loránt... Este?
Din sală
#20255Da, da, prezent.
Vă rog să spuneți. Azamfirei Leonard – prezent Badea Viorel-Riceard
Din sală
#20390Prezent.
Banu Claudia-Mihaela... Este? Berea Cristinel-Gabriel Dănuț Bica Bîca Iulian-Mihail Rodica Boancă – este Bob Virgil-Marius – absent Marius Bodea Florin Bodog Bordei Cristian Bourceanu Septimiu-Sebastian
Din sală
#20652Prezent.
Cristina Breahnă Sorin Bumb Andrei Busuioc Cadariu Constantin-Daniel Robert Cazanciuc Cătană Gheorghe
Din sală
#20813Prezent.
Cernic Sebastian
Din sală
#20889Prezent.
Chirteș Ioan Nicușor Cionoiu – prezent Cioromelea Valentin-Rică Ciucă Nicolae-Ionel Cîțu Florin Titus Corlățean – nu este Dorinel Cosma
Din sală
#21084Prezent.
Costea Adrian Gabriela Crețu Cristescu Ionel-Dănuț – prezent Ioan Cristina Császár Károly Zsolt Attila Cseke – absent Cuc Alexandru Darău Ambrozie-Irineu Mircea Dăneasă... Absent? Deneș Ioan Dinică Silvia... Silvia?
Din sală
#21359E aici, e aici.
Vasile Dîncu Eugen Dogariu – prezent Anca Dragu – prezentă Marius Dunca – prezent Fejér László – prezent Daniel Fenechiu – prezent Gabi Firea – nu este Stela Firu, de la Mehedinți Florean Ovidiu... Florean Ovidiu – absent Laura Moagher – prezentă Genoiu Mihai – prezent Laura Georgescu – prezentă Ghica Cristian Alina Gorghiu Guran Virgil – prezent Hangan Andrei Hatos Adrian – prezent Marius Humelnicu – prezent Ioan Raluca-Gabriela – absentă... Păi...
Din sală
#21879Ioan Raluca – prezentă.
Iordache Ion
Din sală
#21966Prezent.
Diana Șoșoacă – prezentă Dan Ivan... Dan Ivan – absent Kovács Irina Elisabeta – prezentă Sorin Lavric – prezent László Attila – prezent Mateescu Sorin-Cristian – este Bogdan Matei – prezent Călin Matieș – prezent Liviu Mazilu – prezent Mihai Alfred-Laurențiu-Antonio
Din sală
#22292Prezent.
Radu Mihail – prezent Mircescu – prezent Mirea Siminica – prezentă Mîndruță Gheorghiță...
Din sală
#22441Pe Iordache l-ați pus prezent?
## **Domnul Ion Mocioalcă:**
Nu știu...
O secundă... Prezent... Și Iordache – prezent, da.
Din sală
#22598Ivan... Ivan... Dan Ivan – prezent.
Mîndruță Gheorghiță
Din sală
#22704Mîndruță – prezent.
Muntean Lucica Dina Mureșan Claudiu-Marinel... Mureșan – absent Mutu Gabriel – prezent Alexandru Nazare Neagu Ionuț
Radu Oprea – prezent Oprinoiu Aurel
Din sală
#22957Prezent.
Oros Nechita... Oros Nechita – absent Pandea Ciprian – prezent Nicoleta Pauliuc vine mai târziu. Pălărie Ștefan Toma Petcu
Din sală
#23139Prezent.
Pistru Eusebiu Pîrvulescu Eugen – prezent Popa Maricel – prezent Popescu Ion-Dragoș Postică Andrei Potecă Vasilică Poteraș Cosmin Ion Prioteasa – prezent Vlad Pufu Puiu Ovidiu Bianca Purcărin... Bianca Purcărin – nu este Răducanu Sebastian – prezent Resmeriță Cornel... Resmeriță Cornel... Romașcanu Lucian Ion Rotaru – prezent Rujan Ion-Cristinel Liliana Sbîrnea – este Scarlat George... Scarlat George – prezent Iulia Scântei – prezentă Spătaru Elena... Spătaru Elena... Spătaru Elena...
Din sală
#23688Din sală
#23706Prezent.
E aici.
Neagu Nicolae
Din sală
#23818Prezent.
## **Domnul Ion Mocioalcă:**
Negoi Eugen-Remus... Negoi Eugen-Remus... Niculescu-Țâgârlaș Novák Csaba
Din sală
#23963Da, prezent.
Ioan Stan Paul Stănescu Stocheci Cristina... Cristina Stocheci... Adrian Streinu Cercel Felix Stroe – prezent Tánczos Barna – absent Claudiu Târziu – prezent Angel Tîlvăr – prezent ( _Replică neinteligibilă din sală.)_ Angel Tîlvăr Toanchină Marius Trifan Raoul... Trifan Raoul – absent Lucian Trufin – prezent Turos Lóránd – este Eugen Țapu Nazare Marcel Vela – prezent Veștea Mihai Vicol Costel
Cseke Attila – absent Vasile Dîncu – absent Gabi Firea – absentă Cum?
Din sală
#24464Înainte e Dăneasă.
Din sală
#24502Prezent.
Vlad Sergiu... Vlad Sergiu – nu este Sorin Vlașin – prezent Voiculescu Liviu – este Daniel Zamfir
Din sală
#24659Prezent.
E absent.
Din sală
#24758Nu l-ai strigat.
Nu l-am strigat că l-am pus. Florean Ovidiu – absent Oros Nechita... Merg pe mâna ta. Pistru
Și Robert Zob.
Din sală
#24934## **Din sală:**
## **Domnul Sebastian Cernic**
Din sală
#24995**:**
Vlad Sergiu e la..., membru în comisia de numărare, deci e prezent.
## **Domnul Ion Mocioalcă:**
Zob Robert
**Domnul Sebastian Cernic**
**:**
Este, este, uite acolo.
Vlad Sergiu – prezent Acum: Aelenei Evdochia – absentă.
Din sală
#25274Aelenei este. A și votat. E cu piciorul rupt. Uite acolo, sus.
Da. Bob Virgil... Bob Virgil – absent Cadariu – absent
Din sală
#25442A votat.
Ciucă – absent Cîțu – absent Titus Corlățean
Pistru! Pistru!
L-am văzut pe aici.
Din sală
#25614Eu nu l-am văzut.
Eu l-am văzut. Absent. Puiu Ovidiu – absent
Din sală
#25726## **Din sală:**
E acolo.
Frate, dacă nu spun „prezent”, eu ce să le fac?
Din sală
#25847Păi, nici eu nu-l am aici.
Cornel Resmeriță – absent Lucian Romașcanu – absent Stan Ioan – absent Paul Stănescu
Din sală
#26009Nu este.
Din sală
#26037Nu e.
Absent.
Tánczos Barna – absent Angel Tîlvăr – prezent Trifan Raoul
Din sală
#26190Absent.
Atât.
Din sală
#26254Pauliuc este prezentă, da? Pauliuc Nicoleta e prezentă.
Nu știu.
Din sală
#26369Da, este.
Păi, puteam s-o ratez pe Nicoleta? Nimeni n-o ratează pe Nicoleta.
Ați terminat? Mulțumesc frumos.
În această perioadă de timp în care se vor număra voturile – și invit comisia de numărare a voturilor în sala „Constantin Stere”, să-și exercite atribuțiile – vă rog să-mi dați voie să citesc o notă pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale.
În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la Secretariatul General al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
1. Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 190/2020 privind unele măsuri de asigurare a condițiilor de constituire și de depunere a jurământului de către autoritățile administrației publice locale – procedură de urgență;
· other
1 discurs
<chair narration>
#273992. Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2021 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate;
· Informare · adoptat
9 discursuri
Îi dau cuvântul domnului senator Bîca să prezinte procesul-verbal cu privire la rezultatul votului.
Vă rog frumos, domnule senator.
## Mulțumesc, doamnă președintă de ședință.
Proces-verbal referitor la rezultatul votului pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională
Procedându-se la numărătoarea votului cu privire la alegerea unui judecător la Curtea Constituțională, s-au constatat următoarele:
Numărul total al senatorilor – 135.
Senatori prezenți – 118. Numărul total al votanților – 115:
– voturi valabil exprimate – 110;
– voturi nule – 5.
Rezultatul voturilor:
– Laura-Iuliana Scântei – 76 de voturi pentru, 34 contra;
– Péter Eckstein-Kovács – 22 de voturi pentru, 88 contra; – Radu Ghidău – 12 voturi pentru, 98 contra.
Ca urmare a faptului că a fost întrunit votul majorității senatorilor prezenți, Senatul o numește judecător la Curtea Constituțională, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată, ale art. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 143 și art. 147 din Regulamentul Senatului, republicat, cu modificările și completările ulterioare, pe doamna Laura-Iuliana Scântei.
## Mulțumesc, domnule senator.
Vă rog să-mi permiteți să dau citire Hotărârii pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională.
În temeiul prevederilor art. 142 și 143 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 5 și ale art. 67 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 47 din 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Doamna Laura-Iuliana Scântei se numește în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie 2022.
Această hotărâre a fost adoptată în ședința Senatului din 3 mai 2022, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Îi dau acum cuvântul doamnei senator Iulia Scântei, spunându-i, în același timp, că e o pierdere pentru Senat, pentru Comisia juridică, dar e un câștig real pentru Curtea Constituțională.
Vă felicit, doamna senator!
## Doamna președintă,
Distinși membri ai plenului Senatului, chiar dacă unii sunt prezenți dincolo, în sălile de grup, vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, un vot onorant și un vot care mă obligă. Mă obligă să continui ceea ce am făcut vreme de 6 ani, să apăr drepturi și libertăți, aici, în Senatul României, cu votul ieșenilor acordat în două rânduri, în 2016 și în 2020.
De data aceasta, prin votul dumneavoastră, prin încrederea dumneavoastră și cu sprijinul Partidului Național Liberal, care m-a propus pentru această onorantă funcție de judecător constituțional, îmi voi folosi și voi exercita atribuțiile de judecător constituțional pentru a merge mai departe în ceea ce privește consolidarea democrației constituționale în România, pentru ca România să rămână membru cu drepturi depline, parte a lumii libere și a comunității euroatlantice.
Vreau, în scurtul meu cuvânt, să vă mulțumesc dumneavoastră, doamna președintă, senator Alina Gorghiu, pentru modul în care ați condus această ședință de dezbateri și de numire a judecătorului la Curtea Constituțională, pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat în cei 6 ani în care am colaborat aici, în Senatul României, să mulțumesc fiecărui membru al grupului parlamentar din care fac parte pentru sprijinul și funcțiile în care m-au susținut pe parcursul exercitării mandatelor de senator.
Nu în ultimul rând, eu vreau să mulțumesc ieșenilor și vreau să le spun în felul următor: nu este o încetare a mandatului meu de reprezentativitate pe care ei mi l-au acordat, îl voi continua și voi continua să-i reprezint și pe ei, acolo unde îmi voi exercita mandatul de judecător constituțional, apărându-le drepturile și libertățile, potrivit Constituției și cu buna-credință și cu priceperea juridică pe care mi-o cunosc.
Vă mulțumesc încă o dată și doresc plenului Senatului mult succes.
Urmează să ne revedem dintr-o altă postură, dar după data de/sau începând cu data de 11 iunie, așa cum ați menționat în hotărârea plenului Senatului.
Vă mulțumesc tuturor.
## **Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:**
Mulțumim încă o dată, doamna senator, pentru întreaga activitate, vă felicit.
Declar ședința închisă.
|**Nr.**<br>**crt.**|**Denumirea publicației**|**Valoare**<br>**(TVA 5% inclus) — lei**|**Valoare**<br>**(TVA 5% inclus) — lei**|**Valoare**<br>**(TVA 5% inclus) — lei**| |---|---|---|---|---| |||**12 luni**|**3 luni**|**1 lună**| |1.|Monitorul Oficial, Partea I|1.380|380|138| |2.|Monitorul Oficial, Partea I, limba maghiară|1.640||150| |3.|Monitorul Oficial, Partea a II-a|2.460||220| |4.|Monitorul Oficial, Partea a III-a|470||50| |5.|Monitorul Oficial, Partea a IV-a|1.880||170| |6.|Monitorul Oficial, Partea a VI-a|1.750||160| |7.|Monitorul Oficial, Partea a VII-a|600||55|
N O T Ă :
Monitorul Oficial, Partea I bis, se multiplică și se achiziționează pe bază de comandă.
A B O N A M E N T E L A P R O D U S E L E Î N F O R M A T E L E C T R O N I C
#38001||||||**Abonamentul FLEXIBIL**|**Abonamentul FLEXIBIL**||||||| |---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---| |||**(Monitorul Oficial, Partea I + alte 3 părți ale Monitorului Oficial, la alegere)**||||||||||| |**Produs**|||**Lunar**|||||**Anual**||||| ||**Online/**|**Rețea**|**Rețea**|**Rețea**|**Rețea**|**Online/**|**Rețea**|**Rețea**||**Rețea**||**Rețea**| ||**Monopost**|**5**|**25**|**100**|**300**|**Monopost**|**5**|**25**||**100**||**300**| |AutenticMO|60|150|380|910|2.000|550|1.380|3.450||8.280||18.220| |ExpertMO|100|250|630|1.510|3.320|1.000|2.500|6.250||15.000||33.000| |||||||||||||| |||||**Abonamentul COMPLET**||||||||| ||||**(Monitorul Oficial, Partea I + toate celelalte părți ale Monitorului Oficial)**|||||||||| |**Produs**|||**Lunar**|||||**Anual**||||| ||**Online/**|**Rețea**|**Rețea**|**Rețea**|**Rețea**|**Online/**|**Rețea**|**Rețea**||**Rețea**||**Rețea**| ||**Monopost**|**5**|**25**|**100**|**300**|**Monopost**|**5**|**25**||**100**||**300**| |AutenticMO|70|180|450|1.080|2.380|650|1.630|4.080||9.790||21.540| |ExpertMO|120|300|750|1.800|3.960|1.200|3.000|7.500||18.000||39.600| |||||||||||||| |Colecția Monitorul Oficial în format electronic, oricare dintrepărțile acestuia||||||||||100|lei/an||
## Prețurile sunt exprimate în lei și conțin TVA.
Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.expert-monitor.ro, unde puteți aplica online comanda.
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#39519„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; 012329 C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 BCR
și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 DTCPMB (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, www.monitoruloficial.ro
Adresa Biroului pentru relații cu publicul este: Str. Parcului nr. 65, intrarea A, sectorul 1, București; 012329. Tel. 021.401.00.73, e-mail: concursurifp@ramo.ro, convocariaga@ramo.ro Pentru publicări, încărcați actele pe site, la: https://www.monitoruloficial.ro/brp/
&JUYEJT|450672]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 68/24.V.2022 conține 12 pagini.**
Prețul: 30,00 lei