Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2014
other · respins
Ion Cupă
Declarație politică susținută cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități
Discurs
„1 Decembrie – ziua care unește românii”
Crearea și manifestarea României ca stat unitar și independent a presupus adoptarea unei set de însemne oficiale, care să consolideze și să întețească sentimentul de apartenență al fiecărui român la conceptul de țară.
Imnul, drapelul, stema țării, dar și Ziua Națională sunt un concept integrator, care cumulează și articulează un anumit set de valori și tradiții ale națiunii române, fiind o incursiune în istorie, simbolizând entitatea statală a poporului român, originea acestuia.
Edificarea Unirii de la 1 Decembrie 1918 s-a bazat pe câteva principii care au fost enumerate în „Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”, principii care au fost și încă sunt de mare actualitate. Deplina libertate națională, egala îndreptățire și libertatea confesională, regimul curat democratic, votul direct, egal și secret, libertatea de presă și asociere sunt câteva dintre conceptele fundamentale pe care s-a constituit noul stat român.
Acum, mai mult ca niciodată, să întețim eforturile fiecăruia dintre noi, să facem cunoscute și să urmăm întocmai valorile care au stat la baza formării României ca stat unitar.
Închei, citând cuvintele marelui om de stat liberal Ion I.C. Brătianu, cuvinte care au încă o mare rezonanță: „Sunteți, domnilor, reprezentanții unui popor care este mândru și poate fi mândru de trecutul său și care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeți rolul pe care trebuie să-l aibă în lume; fiți cât de modești pentru persoana dumneavoastră, nu fiți modești pentru poporul pe care îl reprezentați.”
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.