Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 iulie 2002
other
10. Valentin Vasilescu Ñ Grupul parlamentar al P.R.M.
Valentin Vasilescu Ñ Grupul parlamentar al P.R.M.
Discurs
1. În luna iunie 2001 am adresat directorului S.R.I., prin intermediul Comisiei de control a activitãþii Serviciului Român de Informaþii, solicitarea de a se pronunþa pe baza unui set de documente transmise de mine, care aveau legãturã cu contrabanda de þigãri efectuatã în România. Din pãcate, dumneavoastrã domnule Timofte Radu Alexandru aþi ales o metodã inabilã de a evita rãspunsul, pe care eraþi dator sã mi-l daþi prin intermediul comisiei. Îmi permit sã vã fac mai întâi câteva precizãri, aducându-vã la cunoºtiinþã cã ”petentulÒ, adicã subsemnatul Valentin Vasilescu sunt, cu sau fãrã voia dumneavoastrã, deputat P.R.M. de Bucureºti în urma alegerilor din anul 2000 ºi totodatã membru al Comisiei pentru apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã al Camerei Deputaþilor, lucru extrem de facil de constatat chiar ºi pentru dumneavoastrã, cu condiþia de a fi consultat Monitorul Oficial. Fãrã a avea vreo legãturã cu poziþia
Nr. 488A/9.04.2002 Rãspuns: scris. mea anterioarã sau actualã, îmi fac datoria sã vã reamintesc cã înainte de a fi director al S.R.I. aþi fost senator în Comisia de apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã ºi cã în aceastã calitate aþi participat la ancheta parlamentarã dedicatã cazului ”Þigareta 2Ò. ªi datoritã declaraþiilor fãcute încã de la apariþie scandalului ”Þigareta 2Ò, opinia publicã v-a perceput ca pe o persoanã publicã avizatã, care aducea probe care contraziceau varianta însãilatã de autoritãþi. Este foarte posibil ca o datã devenit director al S.R.I., dumneavoastrã sã fi pierdut din vedere exact acele elemente, pe care le evocaþi cu cea mai mare frecvenþã atunci când eraþi parlamentar al Opoziþiei. De aceea eu îmi permit sã vã reamintesc prevederile art. 110 din Constituþia României, care consfiinþeºte controlul parlamentar asupra Executivului, prin intermediul comisiilor de specialitate. Ori, pentru a evita orice suspiciune în acest sens, eu, adicã ”petentulÒ, am apelat la Comisia de control a activitãþii S.R.I. pentru a vã adresa ea, în numele Parlamentului României, întrebãrile pe care eu le-am formulat. Ulterior, în data de 29 octombrie 2001 v-am adresat o interpelare cu alt subiect la care am ataºat ºi câteva anexe. Deºi rãspunsul dumneavoastrã demonstra o stare de disconfort provocatã de interpelarea mea, am luat act de faptul cã reacþia organelor statului român în ceea ce-l priveºte pe cetãþeanul Mahmoud Ahmad Hammoud a fost cea doritã de mine. Consider cã acest exemplu poate fi privit ca o reevaluare a raporturilor dumneavoastrã cu Legislativul ºi totodatã un posibil început al colaborãrii noastre pe viitor.
2. Dupã apariþia ”Raportului Armagedon IIÒ ºi anchetarea presupuºilor autori, a apãrut suspiciunea cã telefoanele unor demnitari sau foºti demnitari sunt ascultate, fãrã a fi respectate prevederile Legii siguranþei naþionale (51/1991). Pentru a fi legale interceptãrile telefoanelor trebuie mai întâi autorizate printr-un mandat eliberat de un procuror special desemnat. Organele abilitate de aceastã lege, pentru a produce probe prin astfel de metode specifice, sunt serviciile de informaþii ale statului român (S.R.I., S.I.E., D.G.I.M., U.M.0962, S.I.P.A.). Dupã cum ºtiþi, obiectul de activitate al fiecãruia din aceste servicii, exceptând S.R.I., este strict limitat la structurile pe care le deservesc. ªi suspiciunea iniþialã a fost confirmatã chiar prin demiterea adjuncþilor procurorului general, aceastã decizie sporind credibilitatea faptului cã ascultarea telefoanelor persoanelor mai sus amintite ar fi fost fãcutã de mai multã vreme în mod ilegal, adicã fãrã autorizare datã printr-un mandat eliberat de Parchet. Abia acum pot trage cu adevãrat concluziile cu privire la aprecierile ”de bunã purtareÒ, pe care dumneavoastrã în rãspunsul evaziv pe care mi l-aþi trimis afirmaþi cã au fost fãcute de Parchet la adresa activitãþii S.R.I. în soluþionarea cazului ”Þigareta 2Ò. Dacã ar fi sã mã refer doar la condiþiile realizãrii ”flagrantuluiÒ de cãtre S.R.I., în absenþa organelor de cercetare penalã ºi fãrã nici un mandat eliberat de Parchet, Ministerului Public, ar fi trebuit cel puþin sã se ruºineze de o asemenea ”colaborareÒ cu S.R.I. Vã reamintesc cã inventarea unor acte procedurale precum transcrierea unor convorbiri telefonice inexistente, pentru care nu existã mandat