Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Dumitru Oprea
Discurs
1. Prin ceea ce fac acum, practic, încalc solicitarea mea de a gestiona timpul mai rapid, dar aș vrea să-l asigur pe domnul Daea că am prea mare încredere în comisie și nimeni n-a comentat raportul de respingere, împreună cu propunerea. Niciun coleg!
2. De ce asociați un om care, pe vot uninominal, are o inițiativă legislativă cu tot felul de structuri care, astăzi, trebuie să fie cântate, că așa pică bine, la prima oră? Cel mai sensibil punct, domnule Daea. Să știți că ai mei copii – de fapt numai unul, care, prin căsătorie, înseamnă doi și un nepot, din păcate, sunt dintre cei care ar cotiza. Nicidecum nu a fost un astfel de punct de vedere, ci mi se pare că prea mult zăbovim pe o propunere legislativă care este din start așa cum este. De ce să stăm două ore pe ea? Este respinsă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.