Theodor Paleologu

## „10 Mai – Zi Națională”

Vă fac cunoscută, așa cum am primit-o, o petiție care mi-a fost înmânată pe 10 mai anul curent de către reprezentanți ai societății civile. Unii dintre ei sunt membri sau simpatizanți PNL, alții sunt membri sau simpatizanți PNȚCD, unii or fi social-democrați sau PDL-iști, iar cei mai mulți dintre ei „nu poftesc pe nimeni, dacă e vorba de poftă”. Toți însă sunt patrioți care înțeleg semnificația zilei de 10 Mai. S-au strâns până în prezent peste 2.000 de semnături și sunt convins că numărul susținătorilor acestui demers va crește neîntrerupt.

Nu este vorba despre înlocuirea zilei de 1 Decembrie ca zi națională, Marea Unire rămâne un simbol de neînlocuit, dar fără 10 Mai n-am fi avut 1 Decembrie. Fără independență și suveranitate n-am fi avut unirea.

10 Mai nu împarte românii între monarhiști și nemonarhiști. 10 Mai nu este Ziua monarhiei. 10 Mai este Ziua Independenței și Suveranității. Este o zi de sărbătoare și de demnitate. Este o zi a memoriei și identității.

Să luăm exemplu de la unguri. Ungaria are două zile naționale: 15 martie (revoluția de la 1848) și 23 octombrie (revolta anticomunistă). Ambele sunt la fel de importante pentru mândria națională a acestui popor sigur de sine. Propun, așadar, să serbăm în egală măsură 10 Mai și 1 Decembrie.

Ca fost ambasador nu pot să nu remarc că toți colegii mei vă vor fi recunoscători dacă le veți permite să organizeze Ziua națională în luna mai, „im wunderschönen Monat Mai”, după cum spunea Heinrich Heine. „Atunci când mugurii înfloresc”, continuă poetul german. Atunci, zic eu, să ne lăsăm duși de bucuria sărbătorii. Îmi doresc ca Ziua națională să fie totodată o zi de sărbătoare populară.

Petiție adresată Camerei Deputaților

După 22 de ani de la Revoluția anticomunistă din România, în viața poporului român încă observăm o perpetuare a atitudinii comuniste față de istoria noastră națională, o anomalie inadmisibilă, inexistentă într-o țară civilizată. Independența României, încununarea Războiului din 1877, elogiat în poeziile poeților noștri și ilustrat de pictorii noștri, nu este încă o sărbătoare națională. Această indiferență față de jertfele strămoșilor pentru a câștiga independența națională, uitarea sacrificiului de sânge făcut la Plevna, Smârdan și Grivița de către ostașii și ofițerii Armatei Regale Române nu au nicio justificare și devin – cu trecerea timpului – o rușine inadmisibilă.

Înainte de Revoluția din 1989, regimul comunist a menținut această stare de lucruri sub o continuă presiune și sub control, falsificând istoria, totul pentru a ignora faptul că independența României a fost câștigată de armata română sub conducerea prințului Carol, devenit mai târziu Regele Carol I al României.

După Revoluția din 1989, ca o urmare nefericită a procesului de propagandă comunistă, s-a menținut în mod nejustificat și răuvoitor fobia față de monarhie și regi. Părem a uita că, în fapt, nici Mircea cel Bătrân, nici Ștefan cel Mare, nici Mihai Viteazul nu au fost... președinți!