Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Domnului Cristian Apostol
secretar de stat în Ministerul Mediului și Pădurilor
Discurs
## 102. **George Ionescu, deputat PDL, Circumscripția electorală nr. 31 Prahova**
Obiectul întrebării: monitorizarea permanentă a rafinăriilor Stimate domnule secretar de stat,
În seara zilei de 22.11.2010, cetățenii din cartierul Mihai Bravu, municipiul Ploiești, cartier în care locuiește și subsemnatul, m-au sesizat că în zona Combinatului Lukoil, între orele 16.00 și 24.00, s-au auzit mai multe zgomote puternice, precedate de un miros insuportabil. Menționez că în seara zilei de 22.11.2010, în jurul orei 23.00, am luat legătura cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Prahova și ai Agenției de Mediu Prahova, care m-au informat că în Ploiești, un municipiu înconjurat de rafinării, nu există personal permanent de intervenție, care să acționeze la fața locului în caz de urgență, indiferent de oră.
În calitate de deputat al județului Prahova, am fost sesizat că pe timp de noapte aceste societăți nu respectă legislația în vigoare și emit în atmosferă tot felul de produse toxice pentru organism, lucru pe care l-am adus la cunoștință și Ministerului Mediului și Pădurilor.
Vă rog să luați măsurile legale care se impun pentru a investiga cele sesizate, în vederea preîntâmpinării acestui disconfort pentru cetățenii din zona cartierului Mihai Bravu, și să asigurați o echipă care să monitorizeze pe timp de noapte activitatea rafinăriilor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.