Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Domnului Ioan Nelu Botiș
ministrul muncii, familiei și protecției sociale
Discurs
## 109. **Andrei Valentin Sava, deputat PDL, Circumscripția electorală nr. 31 Prahova**
Subiectul: abandonul copiilor nou-născuți Stimate domnule Ioan Nelu Botiș,
Starea de sănătate precară a copilului constituie în România, așa cum arată mai multe studii, unul dintre motivele de abandon al copilului. Fenomenul abandonului nou-născuților la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie din Ploiești a început să ia amploare în acest an, nu mai puțin de 12 bebeluși fiind lăsați în grija personalului din maternitate de către cele care le-au dat naștere, în doar o lună și jumătate.
Dacă până acum doi ani majoritatea copiilor nou-născuți abandonați erau din rândul copiilor născuți cu malformații, acum sărăcia este un nou motiv care le determină pe mame să își abandoneze copiii imediat după naștere.
De asemenea, abandonul copiilor imediat după naștere sau cel din spitale se datorează și faptului că mamele nu cunosc procedurile prin care copiii lor pot ajunge în serviciile oferite de direcția pentru protecția copilului.
În plus, legislația actuală privind protecția copilului nu este explicită în privința modului în care ar trebui să se acționeze pentru prevenirea abandonului în unități de tip medical. Legislația nu cuprinde nici responsabilități pentru instituție în ceea ce privește practicile de îngrijire a mamei și copilului. Domnule ministru,
Având în vedere cele expuse mai sus, vă rog să-mi comunicați:
— Care sunt soluțiile pentru prevenirea abandonului de nounăscuți și cum se va acționa local pentru implementarea lor.
— Are în vedere ministerul elaborarea unor proiecte de lege prin care să contribuie la clarificarea/îmbunătățirea legislației din domeniul protecției copilului și adaptarea acesteia la nevoile persoanelor aflate în situație de risc de abandon maternal?
Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
_Andrei Valentin Sava,_ deputat PDL
Nr. 4875A/24.11.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.