Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2014
procedural · respins
Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
109 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și 3 abțineri. Hotărârea a fost adoptată.
- A cerut cineva intervenție pe procedură? Nu.
Bun.
Trecem la dezbaterea și adoptarea inițiativei legislative înscrise la punctul 5.
La punctul 5 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 112/2013 privind prorogarea unor termene prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2011 pentru aprobarea unor măsuri cu privire la vânzarea unor pachete de acțiuni deținute de Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” – SA și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 31/2004 privind unele măsuri pentru derularea procesului de privatizare a Societății Comerciale de Distribuție a Gazelor Naturale „Distrigaz Nord” – SA Târgu-Mureș, precum și a societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice, precum și a termenelor prevăzute la alin. (2) și (4) ale art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice „Electrica Moldova” – SA și „Electrica Oltenia” – SA.
Declar deschise dezbaterile generale asupra proiectului de lege și aș da cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului.
Vă rog.
Aveți cuvântul.
Vreau să vă prezentați, dacă se poate.
## **Domnul Maricel Popa** _– secretar de stat_
## _la Departamentul pentru Energie_ **:**
Bună ziua, domnule președinte! Bună ziua, domnilor senatori!
Sunt Maricel Popa, secretar de stat în Ministerul Economiei, Departamentul pentru Energie.
Vânzarea de acțiuni către salariații care sunt angajați ai societăților din domeniul energetic este o acțiune de o importanță deosebită, prevăzută de strategia energetică a României.
Neprelungirea termenelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 116/2011 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2005 împiedică realizarea acestui obiectiv de interes public.
Prin pierderea drepturilor de a achiziționa acțiuni, persoanele îndreptățite pot acționa în instanțele de judecată Guvernul României și instituțiile statului pentru plata de daune, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de a vinde acțiuni acestor societăți, deoarece aspectele sus-menționate vizează interesul public și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată.
Propun plenului adoptarea acestui proiect de lege de prorogare a termenelor până la data de 31 decembrie 2014. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .