Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2019
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Elena Hărătău
Discurs
„15 ani de securitate nord-atlantică”
S-au împlinit, ieri, 15 ani de la momentul aderării oficiale a României la NATO și 70 de ani de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai redutabilă alianță politico-militară din lume. Momentul 2 aprilie 2004 a fost precedat de un efort considerabil al întregii clase politice, care a culminat cu Declarația Parlamentului României nr. 2 din 25 noiembrie 2002 cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO, adoptată cu unanimitate de voturi și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 854/26 noiembrie 2002.
Pentru fidela aducere aminte, iată declarația Parlamentului României care a înscris în mod ferm țara noastră pe un drum prooccidental fără echivoc:
„Camera Deputaților și Senatul, întrunite în ședință comună astăzi 25 noiembrie 2002, salută cu deosebită satisfacție decizia adoptată de către statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, în cadrul reuniunii la nivel înalt de la Praga, cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO.
Parlamentul României consideră că această decizie reprezintă un moment istoric de recunoaștere a progreselor realizate de țara noastră pe calea integrării în structurile euroatlantice, exprimându-și în același timp convingerea că noua extindere va crește eficiența și coeziunea Alianței.
Parlamentul României adresează mulțumiri șefilor de state și de guverne din statele membre ale NATO pentru decizia de la Praga, precum și forurilor legislative și forțelor politice pentru sprijinul permanent acordat țării noastre în procesul de pregătire a aderării la Alianța Nord-Atlantică.
Parlamentul României susține și promovează activ obiectivele fundamentale de politică externă ale țării noastre: consolidarea rolului României în calitate de stat membru al Alianței Nord-Atlantice și integrarea în Uniunea Europeană.
Forțele politice din Parlamentul României vor acționa pentru continuarea reformelor necesare pentru ca țara noastră să devină un membru eficient al Alianței Nord-Atlantice.
Membrii Parlamentului sunt încredințați că aderarea României la NATO va contribui la sporirea securității și stabilității în lume, la combaterea terorismului și va consolida relațiile de cooperare și bună vecinătate. Decizia adoptată la Praga este benefică atât pentru România, cât și pentru întreaga regiune, contribuind la întărirea Alianței și la promovarea valorilor acesteia.
România va pleda cu consecvență pentru o politică a ușilor deschise și pentru intensificarea legăturilor dintre NATO și toate statele partenere.
Parlamentul României se adresează parlamentelor statelor membre NATO, având convingerea că aceste foruri vor iniția cât mai curând procedurile de ratificare a Protocolului de aderare a României și a celorlalte state invitate la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.