Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2019
Camera Deputaților · MO 49/2019 · 2019-04-03
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România” (PL-x 172/2018; retrimis comisiilor) 41
Dezbateri asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2018 pentru modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local (PL-x 30/2019; retrimis comisiilor) 42–44
Dezbaterea Proiectului de lege pentru completarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate acestuia (PL-x 46/2019; rămas pentru votul final) 44–45
· Dezbatere proiect de lege · retrimis
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
· procedural
· Consultare europeană · Trimis la votul final
· Dezbatere proiect de lege
· other
· Consultare europeană
· Comemorativ
· other
306 de discursuri
Bună dimineața!
Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă prima parte a ședinței noastre de astăzi, din data de 3 aprilie 2019, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor.
Declarațiile politice sau alte intervenții se prezintă în scris sau verbal. Dacă declarațiile sau intervențiile se prezintă verbal, acestea nu vor depăși trei minute.
Ordinea luărilor de cuvânt va fi alternativă și se va face pe grupuri parlamentare.
Niciun deputat nu poate prezenta verbal sau depune în scris mai mult de o declarație sau o intervenție în această ședință.
În continuare, dau cuvântul domnului deputat Vasile Cocoș, Grupul parlamentar al PSD.
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea de astăzi se intitulează „Românii urmăresc cu mare atenție bilanțul rezultatelor obținute de România la președinția Consiliului Uniunii Europene”.
Așa cum am promis în declarația mea politică din 27 martie 2019, voi prezenta lunar realizările României la președinția Consiliului Uniunii Europene.
Azi voi prezenta realizările la mijlocul perioadei președinției noastre la Consiliul UE și facem o retrospectivă a dosarelor la a căror închidere am contribuit. Din cele 87 de dosare închise între 1 ianuarie și 27 martie 2019 am selectat câteva pentru a le evidenția.
Președinția României la Consiliul UE a reușit să promoveze, printre altele, Programul Europa digitală, noi reguli ce asigură emisii reduse de dioxid de carbon de la camioane, noi drepturi sociale pentru lucrători, acces la mai multe informații din partea băncilor pentru consumatori și o securitate crescută a cărților de identitate.
În ceea ce privește Programul Europa digitală, am obținut, într-un singur trialog, un acord politic parțial provizoriu cu Parlamentul European. Avem convingerea că acest program va aduce beneficii substanțiale tuturor cetățenilor și companiilor noastre, prin stimularea investițiilor în domenii cruciale pentru competitivitate și inovare, cum ar fi inteligența artificială, computerele cu performanțe ridicate și securitatea informatică.
Pentru un mediu mai puțin poluat România a avansat pe agenda europeană dosarul privind promovarea vehiculelor curate. Am obținut cu Parlamentul European stimularea pieței
și încurajarea autorităților publice să utilizeze vehicule cu emisii reduse de dioxid de carbon. Președinția României și Parlamentul European, în plus, au ajuns la un acord politic privind introducerea mai rapidă a cabinelor aerodinamice pe piața transporturilor. Aceste cabine vor economisi combustibil, vor îmbunătăți vizibilitatea, siguranța și confortul șoferilor și vor spori siguranța pentru ceilalți participanți la trafic.
Din punct de vedere social, România a făcut pași concreți și în ceea ce privește protejarea drepturilor lucrătorilor, finalizând dosare-cheie în domeniul social, reglementări care răspund provocărilor actuale de la nivelul Uniunii Europene, printre care:
– directiva care va asigura o mai mare previzibilitate și claritate în ceea ce privește condițiile de muncă, norme de care vor beneficia milioane de lucrători europeni;
– Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și îngrijitori, cu o contribuție majoră în promovarea egalității de gen sau normele privind reducerea expunerii la factorii cancerigeni la locul de muncă.
Președinția română a făcut, de asemenea, un pas important pentru o mai bună funcționare a pieței muncii la nivel european, ajungându-se la un consens cu Parlamentul European pe regulamentul de instituire a Autorității Europene a Muncii, care va sprijini punerea în aplicare a legislației Uniunii și va oferi informații angajaților și angajatorilor cu privire la mobilitatea forței de muncă.
Mulțumesc frumos, domnule deputat. Domnul deputat Ovidiu Victor Ganț, minorități. Se pregătește domnul deputat Marius Pașcan, PMP, și urmează domnul Silviu Nicu Macovei, PSD.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor deputați,
Dat fiind faptul că ieri, la ședința solemnă referitoare la aderarea României la NATO, ni s-a refuzat dreptul de a prezenta punctul de vedere al grupurilor parlamentare, intenționez să o fac astăzi, printr-o declarație politică, menționând că acest fapt este fără precedent în istoria Parlamentului, ca grupurile politice să nu se poată exprima asupra unei declarații pe care Parlamentul urma să o adopte.
Aniversăm, astăzi, împreună, 15 ani de la un eveniment istoric pentru țara noastră: aderarea la Alianța Nord-Atlantică la 29 martie 2004, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii. Noi credem că a fost un demers politic firesc, dorit de cvasitotalitatea cetățenilor României și ratificat de Parlament la 26 februarie 2004. Grupul parlamentar al minorităților naționale consideră că e un act foarte important în sine, dar îl vede și ca parte a unui context politic, economic și de securitate mai general.
Odată cu succesul Revoluției Române din 1989, parcursul euroatlantic al României a devenit un țel al întregii națiuni. Era clar că după marasmul comunist ne doream cu toții să revenim la o societate democratică și o viață în pace și securitate. Schimbările profunde din România și-au găsit expresia și în planul relațiilor internaționale multilaterale. Primul pas semnificativ spre integrarea euroatlantică l-a reprezentat faptul că în 1993 România a devenit membru al Consiliului Europei. Un rol important în acest sens l-au jucat minoritățile naționale, care, împreună cu majoritatea română, au înscris politica țării noastre, în ceea ce privește conviețuirea multietnică, multireligioasă și multiculturală, pe un parcurs pozitiv.
Din acest moment ne-am angajat să susținem aderarea României atât la Uniunea Europeană, cât și la NATO, prin intermediul relațiilor privilegiate cu statele membre de care suntem strâns legați prin limba noastră maternă și cultură. S-au încheiat în acest sens și tratate bilaterale, unele chiar anterior. De exemplu, cel cu Germania din 1992.
În nenumărate întâlniri pe care membrii grupului nostru parlamentar le-au avut cu politicieni din țările membre NATO și UE am pledat cauza României, eforturile fiind încununate de succes. Cele două aderări, la NATO și UE, nu ar fi fost posibile dacă România nu ar fi îndeplinit standardele democratice necesare, inclusiv în sensul respectării drepturilor cetățenilor aparținând minorităților naționale.
Mulțumim frumos, domnule deputat. Domnul deputat Marius Pașcan.
Urmează domnul Silviu Nicu Macovei, după care Laurențiu Leoreanu, PNL.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Bună dimineața, distinși colegi!
Declarația mea politică se intitulează „Se pregătește, printr-o propunere legislativă, furtul a sute de mii de hectare de terenuri din patrimoniul statului”.
Senatul României a adoptat, de curând, Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor
agricole și a celor forestiere. În rândul inițiatorilor se află Liviu Dragnea, împreună cu șapte deputați și senatori ai PSD.
În legătură cu acest proiect, reprezentanți ai Federației Sindicatelor din Silvicultură „Silva” au protestat zadarnic, timp de mai multe zile, în fața Parlamentului României. Acest proiect legislativ promovează propunerea de constituire a dreptului de proprietate în favoarea unităților de cult pentru terenuri forestiere pe care le-au avut de-a lungul timpului – atenție! – în folosință sau administrare.
Până în prezent, în foarte multe cazuri, unităților de cult li s-a reconstituit dreptul de proprietate pe terenuri forestiere cu suprafețe uneori chiar mai mari decât cele avute în proprietate la naționalizare.
În alte cazuri, unitățile de cult au pierdut procese în revendicare intentate Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, iar instanțele de judecată au respins acțiunile unora dintre acestea pentru reconstituirea dreptului de proprietate cu terenuri forestiere.
Totodată, proiectul legislativ amendat și de care profită parlamentarii UDMR privește și retrocedarea terenurilor forestiere către formele asociative de proprietate ale comunităților din fostele regiuni grănicerești, în condițiile în care acestea nu au avut restricții pe baza legislației în vigoare în procesul retrocedării terenurilor forestiere și li s-au retrocedat suprafețele pentru care au depus cereri la comisiile locale de fond funciar.
În realitate, conform informațiilor furnizate de către Federația Sindicatelor din Silvicultură „Silva”, varianta propusă pentru restituirea terenurilor forestiere către formele asociative de proprietate ale comunităților din fostele regiuni grănicerești încearcă să legifereze retrocedarea forțată, în afara cadrului legal actual, a terenurilor forestiere, câtă vreme solicitări oficiale anterioare au fost respinse definitiv de către instanțele de judecată.
Mulțumim frumos, domnule Pașcan. Domnul Silviu Nicu Macovei, PSD.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața!
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Încă mai putem să ne readucem forța de muncă acasă”. ## Stimați colegi parlamentari,
Sunteți la curent deja cu decizia Guvernului României de a suplimenta anul acesta contingentul de muncitori străini care vor avea posibilitatea de a lucra în România. Creșterea este substanțială: de la 15.000 la 20.000 de muncitori străini. Această decizie este salutară, căci răspunde prompt nevoilor pieței muncii și solicitărilor antreprenorilor, care, de la an la an, reclamă tot mai mult lipsa forței de muncă.
Mai mult, un studiu recent al unei companii particulare de studiu al pieței muncii a arătat că 74% dintre reprezentanții companiilor din România sunt de acord cu această decizie a Guvernului și doar 12% s-au pronunțat împotrivă. În plus, 62% dintre cei chestionați au declarat că sunt dispuși să angajeze forță de muncă din străinătate, dacă vor avea această oportunitate, mulți dintre ei considerând că România poate suplini astfel în mod eficient criza de forță de muncă din sectoarele aflate pe creștere. Din păcate însă, potrivit rezultatelor sondajului, numai 32% dintre respondenți cred că românii plecați la muncă în Occident se vor mai întoarce acasă, în țară.
Acest interes pentru aducerea de muncitori străini care doresc să muncească în țara noastră este, din punctul meu de vedere, un barometru că România merge economic în direcția care trebuie. Creșterea PIB-ului, creșterea veniturilor salariale, investițiile străine și cu fonduri europene au făcut să fim o destinație atractivă pentru forța de muncă din afara UE. Practic, prin apartenența la Uniunea Europeană România a devenit o țară occidentală.
Pe de altă parte, exodul masiv de forță de muncă aduce probleme sociale și demografice deosebite cu care România nu s-a mai confruntat până acum. Este evident că românii care pleacă în străinătate la muncă sunt din categoria forței de muncă tinere. Mulți dintre ei sunt nevoiți să-și lase copiii în țară, adesea în grija bunicilor sau a altor rude; alții și-au luat și își vor lua copiii, întreaga familie, în străinătate. Aici pierderea este dublă, fiindcă devine clar că aceste familii se vor adapta la cutumele țării adoptive și vor pierde valorile tradiționale românești.
Mulțumesc frumos.
Domnul deputat Laurențiu Leoreanu, Grupul PNL. Se pregătește domnul Petru Movilă, PMP.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
„Noi minciuni sunt devoalate în bugetul pe 2019. Primarii din teritoriu au fost din nou păcăliți de Ministerul de Finanțe”.
Bugetul pentru anul 2019 a fost o cârpeală, iar dovezile în acest sens continuă să apară. Cea mai recentă găselniță îl vizează pe ministrul de finanțe, domnul Eugen Teodorovici, care a păcălit primarii din teritoriu legat de alocările bugetare.
După cum știți, dragi colegi, în aceste zile a fost finalizat procesul alocării bugetare la nivelul unităților teritoriale. Ei bine, cu această ocazie am aflat că angajamentele luate în scris de către domnul ministru Teodorovici, cu antetul și semnătura Ministerului de Finanțe, nu au nicio valoare. Sau ele valorează exact cât o promisiune PSD, pentru că putem spune că nu s-au dezmințit în această privință.
Deși, nu mai departe de luna ianuarie, primarii de comune, orașe și municipii au primit garanția scrisă că alocarea bugetară va respecta un prag de 1.200 de lei pe cap de locuitor, în realitate Ministerul de Finanțe a catadicsit să repartizeze fondurile la un plafon de 1.000 lei pe cap de locuitor. Domnul Teodorovici a semnat un document prin care s-a angajat, în fața Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Asociației Municipiilor, Asociației Orașelor și Asociației Comunelor, că va asigura un mecanism de repartizare a impozitului pe venit și a sumelor defalcate din TVA, până la o anumită sumă, dar vedem că o parte din această sumă s-a evaporat. Asta înseamnă că miliarde de lei s-au pierdut la nivelul administrațiilor locale, bani pe care cu siguranță Guvernul i-a redirecționat către acoperirea unor goluri din buget, care și așa a fost făcut pe baze complet nerealiste, pe seama unor indicatori macroeconomici falși.
Guvernul, așadar, nu a respectat aceste asumări și, drept dovadă, chiar săptămâna trecută, ne-a făcut datori pe 30 de ani pentru un împrumut de 3 miliarde de euro. Vedem, practic, că bugetul pe anul 2019 a dus și continuă să ducă la pierderi pe termen lung, iar primarii din teritoriu încep deja să resimtă acest lucru. Nu numai că nu vor putea asigura sume pentru componenta de dezvoltare, pentru finanțarea sumelor neeligibile sau a cofinanțărilor pentru proiectele europene, ci nu vor reuși să asigure în întregime nici componenta de funcționare. Și nu este vorba doar despre aparatul birocratic, în sine, ci vorbim despre lipsuri care vor afecta milioane de români. Iar ministrul de finanțe știe exact care vor fi efectele și că riscăm ca anumite servicii furnizate la nivel local să fie subfinanțate, investiții stopate, funcționarea școlilor și a spitalelor să fie afectate.
Mulțumim frumos, domnule deputat.
Grupul parlamentar al PMP, domnul Corneliu Bichineț. Se pregătește domnul Popescu Daniel, USR.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Atunci când vorbesc despre încercările umane, despre speranță și credință, mai toți gânditorii îl menționează pe sărmanul și credinciosul Iov din Biblie. Iov, căruia boli cumplite îi măcinau trupul și îi chinuiau sufletul, Iov care n-a încetat să creadă, deși dintr-un om bogat a ajuns om sărac, Iov care n-a încetat să creadă, deși, pe rând, și-a pierdut părinții, fiii, apropiații.
Poporul român, românii, atunci când au o greutate, o încercare, spun: „Am trecut o cumpănă.” Cumpănă care este valabilă și la ins, și la poporul în întregimea sa.
Cea mai cumplită cumpănă, uneori fatală, este atunci când omul se îmbolnăvește. Și auzim deseori: „Dacă mai întârziam trei zile, muream. Dacă nu venea salvarea la timp sau dacă medicii nu erau pricepuți, îmi pierdeam viața.”
În afară de cumpăna aceasta, care privește sănătatea, este o alta, a doua ca gravitate, este cumpăna pierderii libertății.
În general, noi îi stigmatizăm pe cei care se află în detenție, deși ar trebui să fim mai nuanțați cu aprecierile, pentru că acolo se află oameni care au săvârșit o greșeală și dau socoteală. Și greșeala aceea îi urmărește tot restul vieții, pentru că societatea nu este pregătită și nici nu acceptă toleranța, nici nu încearcă asumarea celor care, după detenție, vin acasă. În mod cert există viață și după pușcărie. Nu discut despre greutatea vieții în penitenciare. Am făcut de multe ori trimitere la ce se întâmplă în supraaglomeratele penitenciare românești. Aflu că 16% dintre deținuți, în perioada din decembrie până astăzi, au fost eliberați – și aceasta nu este rău. Sigur că recidiviștii ajung aproape imediat înapoi, pentru că asta este, au în sânge răul. Pentru că și răul sălășluiește în om, alături de bine, știm foarte bine. Important este să sădim binele, să-l cultivăm și să-l facem să se manifeste.
Am stat în perioada aceasta de vorbă cu mai mulți șefi de penitenciare și cu ofițeri, subofițeri care lucrează acolo. Mi-au cerut să inițiez un proiect de lege – și-l voi face – și să am o intervenție – aceasta pe care o fac eu astăzi – prin care să propun ca deținuții care donează sânge – astfel făcându-li-se analizele medicale în mod periodic – să primească drept recompensă zile libere. Și eu cred că ar fi un gest foarte frumos din partea societății, mai ales că s-ar împiedica și apariția pe piață a literaturii de proastă calitate, literatura de pripon sau literatura de pârnaie.
Vă mulțumim frumos, domnule deputat. Domnul deputat Popescu Daniel, USR. Se pregătește domnul Vasile Cîtea, PSD.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimate colege, Stimați colegi,
Astăzi voi vorbi despre situația lamentabilă în care continuă să se afle azi Poșta Română. Doamnelor și domnilor deputați,
În urmă cu aproximativ un an Guvernul României adopta o hotărâre deosebit de importantă pentru Poșta Română, și anume majorarea capitalului social al acestei companii cu suma de 170.000 mii lei. Se vorbea în termeni foarte elogioși de această acțiune a Guvernului, ea reprezentând „atât o investiție financiară majoră, cât și una de încredere (...) în capacitatea operatorului național de servicii poștale de a se reinventa pe termen mediu și lung”.
La un an de la această capitalizare, de la această investiție majoră, vin și vă întreb: unde este „această investiție majoră”, unde este „investiția de încredere” și, mai ales, unde este „capacitatea Poștei Române de a se reinventa”? A trecut totuși un an de la această „mutare istorică”, iar consecințele sunt practic inexistente.
Doamnelor și domnilor deputați,
Numai dacă ne uităm la aspectele exterioare putem vedea limpede despre ce vorbesc. Oricine intră astăzi într-un oficiu poștal își poate da seama fără mari dificultăți despre stadiul de modernizare și „reinventare” în care se află Poșta Română la momentul actual. După un an de la majorarea capitalului acestei companii din fonduri publice, oficiile poștale continuă să funcționeze în sedii vechi, degradate, nemodernizate și igrasioase. Aparatura tehnică și calculatoarele sunt practic inexistente în unele dintre acestea sau uzate fizic și depășite. Numărul mic de funcționari la ghișee face ca ritmul de lucru să fie lent, iar cozile, în multe cazuri, interminabile. Calitatea serviciilor este mereu sub așteptări, lucru confirmat și reconfirmat chiar de către angajați și majoritatea celor care apelează la aceste servicii. Tot mai mulți români apelează la serviciile oferite de operatorii privați.
Pe lângă toate acestea, gradul de satisfacție a angajaților Poștei Române este foarte scăzut, ceea ce explică plecările masive de personal din această companie.
În acest context, ce rămâne de făcut? După atâtea încercări eșuate de redresare a Poștei Române, numai în perioada de după 2012, ne aflăm astăzi în același punct de inflexiune, în același stadiu de așa-zisă „reinventare”. S-a vorbit despre privatizare, dar a fost anulată. S-a vorbit despre management privat, dar a eșuat. S-a operat în sfârșit o capitalizare din fonduri publice și nimic nu s-a schimbat. Realitatea din oficiile Poștei Române este mereu aceeași cu care ne-am obișnuit încă din perioada comunistă.
Mulțumim frumos, domnule deputat.
Urmează domnul Vasile Cîtea, PSD, după care Oana Mioara Bîzgan-Gayral, neafiliați.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea de astăzi se intitulează „Programul de guvernare al Partidului Social Democrat”.
Dragi colegi,
În ultima perioadă s-a putut observa un zbucium ridicat în rândul opoziției din Parlament. În timp ce grupurile parlamentare ale coaliției de guvernare acordă un vot de încredere tuturor inițiativelor legislative care urmăresc îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cetățenii României, agenda politică a opoziției parlamentare este ocupată exclusiv cu moțiuni simple împotriva membrilor Guvernului.
Nu vom trata aici motivele care au stau la baza acestei decizii a opoziției, deoarece este mai mult decât evident faptul că opoziția se folosește de practica semnării moțiunilor simple doar pentru a-și verifica prezența propriilor membri în Parlament.
În schimb, voi insista asupra măsurilor luate de Guvernul PSD–ALDE la început de an 2019, măsuri care au căutat să fie întârziate cu orice chip de parlamentarii opoziției, pentru care scopul final este bătălia politică, și nu bunăstarea cetățenilor.
În primul rând, Ordonanța nr. 114/2018, Ordonanța nr. 50/2010 și Ordonanța nr. 52/2016 au fost modificate de Guvernul Dăncilă, măsura vizând crearea unui cadru care să avantajeze scăderea costurilor din creditele viitoare care vor fi obținute de români. Nu în ultimul rând, măsura vizează și înlesniri în regimul acordării creditelor pentru companiile românești sau cu capital majoritar românesc.
Pentru că după scandalul exploziei cursului de schimb valutar în ceea ce privește francul elvețian, românii care dețin un credit bancar erau amenințați de creșterea necontrolată a indicelui ROBOR, cu efecte identice ca în cazul exploziei cursului oficial al francului elvețian. Recentele modificări legislative au vizat calcularea acestui indice într-un mod mai stabil și previzibil, fără posibilitate de manipulare artificială. Nu în ultimul rând, în categoria acelorași măsuri vizate de Executiv pentru populație s-a reconfirmat măsura înghețării prețului la gaze și energie pentru consumatorii casnici.
În altă ordine de idei, Guvernul a anunțat alocarea sumei de 1,2 miliarde de euro pentru documentația tehnică și construirea tronsonului de autostradă Iași–Târgu Neamț, în lungime totală de 68 de km, pentru o perioadă efectivă de patru ani din momentul acordării finanțării, acest tronson fiind unu din cele trei ale Autostrăzii Unirii.
Mulțumim frumos. Doamna Oana Mioara Bîzgan. Se pregătește domnul Sorin Ioan Bumb, PNL.
Dragi colege, Dragi colegi, În 7 aprilie celebrăm Ziua mondială a sănătății.
Accesul la serviciile de sănătate este garantat de Constituția României și de Convenția privind drepturile omului, la care țara noastră este parte. Totuși există cazuri în care românii nu au acces la servicii de sănătate, din diverse motive, iar atunci când au se lovesc de un sistem deficitar, cu oameni puțini, de spitale care nu sunt dotate cu aparatură performantă și în care, de multe ori, se moare cu zile.
Nu cred că este nevoie să vă amintesc de cazuri în care pacienții au murit așteptând să fie salvați: dotările, resursa umană sau chiar medicamentele și consumabilele sanitare sunt insuficiente. Statisticile arată, pe de o parte, că numărul de medici raportat la numărul de paturi, dar și la numărul de pacienți este insuficient, cauzând o supraaglomerare a acestora.
De altfel, deficitul de capacitate rezultat în urma unui studiu complex finalizat în 2016 este de 1,4 milioane. Asta înseamnă că în spitalele din România au fost tratați – mai bine sau mai prost – cu 1,4 milioane de oameni mai mulți, de cele mai multe ori la grămadă, față de capacitatea optimă de funcționare a spitalelor din România.
Pe de altă parte, ne confruntăm și cu un dezechilibru profund în ceea ce privește repartizarea medicilor existenți în teritoriu. Un studiu al INS arată că România avea în 2017 58.583 de medici, dintre care mai mult de 52.000 își desfășurau activitatea la oraș.
Nu e de mirare, în aceste condiții, faptul că în România speranța de viață este de doar 75 de ani, mult sub media unor state precum Franța – 82,8 ani, Austria – 81,6 ani sau Marea Britanie – 81,4 ani.
Ce putem face ca să schimbăm situația? Soluții există, doar că avem nevoie de timp și de implicarea tuturor pentru a le putea implementa.
O modalitate de a rezolva unele dintre problemele sistemului este de a deschide centre de îngrijire primară, unde pacienții cu afecțiuni cronice sau cu probleme care pot fi tratate în afara spitalelor să poată merge pentru ajutor. Asta ar aduce atât reduceri de cheltuieli în sistem, cât și o reducere a numărului de cazuri tratate în spitale și, prin urmare, a deficitului de capacitate cu care se confruntă infrastructura spitalicească din România.
Mulțumim frumos. Domnul Sorin Ioan Bumb, PNL.
Urmează domnul Vasile Daniel, minorități, după care domnul Ionuț Simionca, PMP.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Viorica Mondiala izolează România pe scena internațională”.
Recentele prestații de politică externă ale doamnei prim-ministru, Viorica Dăncilă, au reușit să creeze un val de atenție negativă asupra României, atenție ce nu a mai fost egalată decât de problemele Marii Britanii și de ieșirea sa din Uniunea Europeană.
Într-un acces de zel, doamna Dăncilă a anunțat, cu de la sine putere, că Ambasada României din Israel se mută la Ierusalim, ignorând faptul că politica externă este o chestiune în care Președintele României are ultimul cuvânt. A fost creat, peste noapte, un vârtej diplomatic ce a tras România la fund, riscând să o înece în apele tulburi ale disputelor internaționale.
În loc să folosească prilejul președinției Uniunii Europene pentru a ridica imaginea României și pentru a rezolva cât mai multe probleme la nivel internațional, Viorica Dăncilă a adoptat o atitudine manelistică, afectând grav imaginea și credibilitatea României în rândul partenerilor internaționali. Mai rău, confruntată cu reacțiile rapide și acide ale țărilor Uniunii Europene, Viorica Dăncilă a adoptat o atitudine ezitantă, ambivalentă, căutând să dea înapoi. Degeaba umblă acum prin America, încercând să cumpere indulgențe și dându-se bine pe lângă comunitatea evreiască de peste ocean, la ale cărei evenimente participă. Cu o cazare la hotelul șefului, ca într-o vizită de lucru în Teleorman, nu se rezolvă nimic. Ba din contră, încălcând uzanțele diplomatice, reușește să ducă până în mijlocul Washingtonului apucăturile de Videle și să facă și mai mult rău țării.
Iată cum „Viorica Mondiala” – cum bine i-a spus un cunoscut jurnalist – reușește să strice 50 de ani de bună diplomație cu țările arabe și, totodată, reușește să pună România într-o situație delicată și în raport cu Israelul, care știe acum că ea este un lider de mucava și că decizia nu este nicidecum în mâinile sale.
Din toate aceste bâlbâieli au de pierdut doar românii și România, care au ajuns să aibă o imagine deosebit de șifonată la nivel internațional. În loc să poată sta mândră în prima bancă a țărilor europene, România a fost trimisă iarăși să ude buretele, din cauza unor lideri de amploare județeană ce au început, peste noapte, să creadă că pot face politică de nivel internațional.
Mulțumim frumos. Domnul Vasile Daniel, minorități.
Urmează domnul Ionuț Simionca, PMP, după care domnul Florinel Stancu, PSD.
## **Domnul Daniel Vasile:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor, domnilor deputați,
„Pe 8 aprilie romii din întreaga lume sărbătoresc Ziua internațională a romilor”.
În anul 1971, în data de 8 aprilie, a avut loc la Londra primul Congres internațional al romilor, congres prezidat de actorul american de origine romă Yul Brynner.
În cadrul congresului a fost adoptat steagul internațional al romilor, imnul internațional al romilor și s-au pus bazele Uniunii Internaționale a Romilor, organizație care începând cu anul 1993 dobândește statut de organizație cu caracter consultativ pe lângă ONU.
În anul 2006 Parlamentul României, la inițiativa domnului deputat Nicolae Păun, reprezentantul minorității romilor în Parlamentul României, adoptă Legea nr. 66/2006, lege prin care data de 8 aprilie devine Zi internațională a romilor.
Prezența romilor se pierde în istoria României. Prima atestare documentară a romilor pe teritoriul Țării Române datează din 3 octombrie 1385 și se referă la sclavia romilor. Domnitorul Dan Vodă confirmă dania de „40 de sălașe de ațigani” – sclavi romi – dăruiți de domnitorul Vladislav Mănăstirii Vodița.
Sclavia romilor în fostele Principate Românești marchează 5 secole, iar procesul de emancipare începe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și se finalizează la 20 februarie 1856.
În perioada interbelică ia naștere mișcarea de reprezentare civică și politică a romilor, prin înființarea în anul 1933 a „Asociației Generale a Romilor din România”.
Primele forme de asociere ale romilor au fost curmate violent de regimul antonescian și de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial, prin deportarea romilor în Transnistria, în vederea exterminării.
Astfel ia naștere o nouă pagină neagră în istoria poporului rom, perioada celui de-al Doilea Război Mondial: Samudaripenul – holocaustul uitat al romilor.
România antonesciană și legionară a deportat în Transnistria, în vederea exterminării, 24.686 de romi, dintre care peste 11.000 au murit.
În timpul dictaturii comuniste romii au fost subiect al politicilor de asimilare și sedentarizare forțată, iar orice formă de asociere a fost reprimată. În această perioadă, identitatea rom/țigan reprezenta un stigmat, iar afirmarea identității etnice reprezenta un act de curaj.
Daniel Vasile, reprezentantul minorității romilor în Parlamentul României.
Vă mulțumesc.
Mulțumim frumos. Dau cuvântul domnului Ionuț Simionca, PMP. Urmează domnul Florinel Stancu și se pregătește domnul Dănuț Bica, PNL.
Mulțumim frumos, domnule deputat. La cuvânt, domnul Florinel Stancu, PSD. Urmează domnul Dănuț Bica, PNL.
Bună dimineața, domnule președinte! Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se numește „Bistrițenii s-au săturat să aibă șosea de centură doar pe hârtie”.
Centura municipiului Bistrița, atunci când se va transforma din promisiuni deșarte în realitate – asta dacă se va transforma –, va fi o centură cu totul și cu totul specială: vor sta la baza construcției acesteia cel puțin două studii de fezabilitate, dacă nu trei.
În 2011 Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale a comandat trei studii pentru centurile ocolitoare ale orașelor Bistrița, Miercurea-Ciuc și Gheorgheni. Niciuna dintre cele trei centuri nu a mai fost realizată, însă, în total, pe studiile de fezabilitate s-au cheltuit 3,1 milioane de lei.
Centura Bistriței este un obiectiv de maximă importanță pentru comunitatea în care trăiesc, de care politicienii PSD din județul Bistrița-Năsăud își aduc aminte doar în campaniile electorale.
De doi ani de zile formulez întrebări și interpelări, făcând demersuri să deblochez acest proiect, și văd cum liderii PSD, Bistrița-Năsăud, la început de campanie electorală prezintă o centură pe hârtie și o licitație în curs pentru al doilea studiu de fezabilitate, cu zero bani alocați, fiecare dându-și cu părerea care este traseul potrivit.
Mai mult decât atât, i-am cerut vicepremierului Suciu să aibă în vedere acest obiectiv și lucrurile să înceapă să se miște din nou.
CNAIR a reluat procedurile pentru elaborarea studiului de fezabilitate în vederea construirii variantei ocolitoare a orașului Bistrița. În acest sens, a fost prevăzut un buget de peste 2,5 milioane de lei, fără să fie identificată sursa de finanțare. Termenul pentru depunerea acestor oferte este 17 mai, iar durata contractului este de 14 luni.
Pentru ca statul să nu fie nevoit să comande al treilea studiu de fezabilitate pentru același proiect, vreau să le spun stimabililor guvernanți că centura Bistriței ar putea fi parte integrantă a Autostrăzii Nordului sau complementară cu aceasta, în ultima situație fiind eventual nevoie de intrări și ieșiri din autostradă în centură, de acces intermediar.
Săptămâna trecută Senatul României a aprobat Autostrada Nordului, un proiect de lege pe care l-am inițiat și care am convingerea că va fi susținut la fel de mult ca și în Senatul României.
Domnul deputat Dănuț Bica.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Declarația politică pe care o voi prezenta astăzi se intitulează „Viorica Dăncilă trebuie oprită înainte de a distruge toată credibilitatea externă a României”.
Stimați colegi,
Țara noastră nu a avut parte niciodată de o reprezentare atât de jenantă la nivel guvernamental, atât în plan intern, cât mai ales internațional, cum se întâmplă astăzi, când doamna Dăncilă pretinde că reprezintă România și interesele românilor, în dubla sa calitate, de prim-ministru și de președinte al Consiliului Uniunii Europene.
De la începutul mandatului doamnei Dăncilă o țară întreagă se amuză copios pe seama gafelor monumentale pe care aceasta le comite frecvent și a dificultăților nepermise de care dă dovadă în utilizarea limbii române, chiar și când citește textele scrise de alții.
Din păcate, dincolo de confundarea capitalelor diferitelor state vizitate sau de pocirea numelor personalităților politice întâlnite, doamna prim-ministru a început să facă gafe politico-diplomatice, care generează consecințe deosebit de grave asupra relațiilor internaționale ale țării noastre, precum cea privind mutarea Ambasadei României din Israel, pe care a comis-o recent, în timpul vizitei particulare efectuate în Statele Unite ale Americii.
O asemenea declarație nu mai poate fi tratată zâmbind condescendent, deoarece doamna Dăncilă printr-o singură afirmație iresponsabilă a reușit să facă cel puțin de patru ori rău României: a compromis eforturile diplomatice realizate pentru confirmarea țării noastre ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite; i-a mințit pe reprezentanții statului Israel, pentru că nu premierul, ci Președintele României ia deciziile legate de politica externă, inclusiv cele referitoare la mutarea ambasadelor; i-a jignit pe partenerii noștri din lumea arabă, punând în pericol relațiile construite cu greu, în zeci de ani de diplomație înțeleaptă și pragmatică; și i-a nemulțumit pe toți șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană.
Nu putem să trecem cu vederea faptul că ori de câte ori doamna Viorica Dăncilă transmite mesaje publice, uitând că nu vorbește în calitate de persoană particulară, ci de prim-ministru al României, bursa înregistrează căderi, leul se devalorizează, investitorii intră în panică, iar ambasadorii statelor occidentale se simt jigniți.
Mulțumim frumos.
La cuvânt, domnul Costel Lupașcu, PSD. Urmează domnul Matei Dobrovie, PNL. Și se pregătește domnul Adrian Todoran, PMP.
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, dragi colegi!
Declarația mea politică se intitulează „Klaus Iohannis, președintele nimănui!”.
Dragi colegi,
Din păcate, Klaus Iohannis a demonstrat încă o dată că reprezintă interesele altor structuri decât cele ale statului român și cetățenilor săi. În acest moment el este un președinte confuz, încâlcit și depășit de situația țării.
Într-un mod inexplicabil, locatarul vremelnic de la Palatul Cotroceni nu a vrut să respecte solemnitatea ședinței aniversare a 15 ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică și a 70 de ani de existență a NATO.
Aniversarea aderării României la cea mai puternică alianță militară din istorie trebuia să însemne un bun prilej pentru afirmarea țării noastre pe plan internațional.
Din păcate, felul în care președintele Klaus Iohannis a ales să se comporte în plenul Parlamentului la o manifestare festivă a umbrit întreaga aniversare.
Este regretabilă atitudinea șefului statului, care a preferat să dezbine în loc să unească.
Președintele Iohannis nu a înțeles că era o zi potrivită pentru a transmite mesaje internaționale puternice prin care România să se afirme ca lider regional, beneficiind de o poziție geostrategică extrem de importantă.
În schimb, președintele Iohannis a batjocorit aniversarea aderării României la NATO, printr-un discurs politicianist, devalorizat de accentele de demagogie și de mitomanie, de ură viscerală împotriva tuturor celor care îl încurcă, în încercarea disperată de a mai obține un mandat la Cotroceni, pentru liniștea și confortul personal.
Ceea ce este și mai grav este că, la fiecare ieșire a președintelui, dă dovadă că România nu are cu adevărat un șef al statului care să fie echilibrat. O dată critică Guvernul, de două ori îl laudă și apoi enumeră 10 măsuri bune luate de Guvern.
Din păcate, România are la Palatul Cotroceni un președinte care nu a făcut nimic bun pentru țară timp de cinci ani și care are acum tupeul de a se prezenta în fața electoratului pentru a cere un nou mandat. Un președinte care a reușit de la tribuna Parlamentului, într-o ședință care trebuia să fie solemnă, să împroaște întreaga asistență cu venin și cu frustrare, silabisind acuzații și minciuni deșănțate la adresa oponenților săi politici, dar și la adresa tuturor românilor care nu agreează viziunea sa prezidențială asupra realităților din România.
Mulțumim frumos. Domnul Matei Dobrovie, PNL. Se pregătește domnul Adrian Todoran, PMP.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Tema declarației mele politice de astăzi este „Marșul pentru viață 2019: «Trebuie să înființăm centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină!»”.
Nu voi vorbi astăzi despre PSD, nu voi vorbi despre actuala putere, ci voi vorbi despre o problemă foarte mare, cu care se confruntă multe femei din România.
Ca în fiecare sfârșit de martie, și anul acesta a avut loc în București și în multe alte orașe din România, și nu numai, chiar și din Republica Moldova, „Marșul pentru viață”. Nu este vorba despre un eveniment pentru interzicerea legală a avorturilor, ci despre un marș pentru susținerea vieții, a femeilor aflate în criză de sarcină, a copiilor nenăscuți și născuți, care au șansa și dreptul la viață.
Statisticile privind avortul în România sunt înspăimântătoare. Avem peste 23 de milioane de copii uciși din 1958 până în prezent, adică mai mult decât actuala populație a României. Țara noastră se situează pe unul dintre primele locuri în lume, toate ocupate de țări foste comuniste, în acest tragic clasament al morții, și anume este vorba despre raportul dintre numărul de avorturi și mărimea populației în perioada 1921–2015.
În condițiile în care ne confruntăm, ca și alte state europene, cu o serioasă criză demografică, cred că autoritățile române ar trebui să ia măsuri concrete pentru a încuraja viața și familia, pentru a susține femeile și copiii.
Adesea femeile sunt presate, contrar voinței lor, să facă avorturi de către soți sau parteneri care nu-și doresc copilul, care le amenință că le vor părăsi sau nu le vor mai susține financiar. De asemenea, ele sunt supuse oprobriului public și al rudelor, care consideră, de multe ori, că, dacă nu sunt căsătorite și nasc copii, au întinat onoarea familiei.
Cred că aceste femei au nevoie de ajutor. Au nevoie de ajutor din partea statului român. Ele au nevoie de sprijin și de consiliere într-o perioadă traumatizantă și dificilă a vieții lor. Aceasta este criza de sarcină.
Ca urmare, este nevoie să fie înființate centre de sprijin pentru femeile în criză de sarcină, care să fie denumite ca atare, unde acestea să poată beneficia de consiliere psihologică și de asistență socială specializată.
Mulțumim frumos, domnule deputat.
Urmează domnul Adrian Todoran, PMP, iar apoi doamna Csép Éva Andrea, UDMR.
Bună dimineața! Mulțumesc, domnule președinte.
„PSD și ALDE îngroapă viitorul generațiilor tinere”
În percepția actualei guvernări economia duduie, banii dau pe dinafară, câinii umblă cu colaci în coadă și nu mai este mult și în țară curge lapte și miere. Doar că în această bunăstare a actualei guvernări tocmai ce am împrumutat 3 miliarde de euro pe următorii 30 de ani. Prin acest lucru, o generație care vine după noi va rămâne într-o țară plină de datorii.
Nu trebuie să fii mare expert să-ți dai seama că în momentul în care iei bani cu împrumut nu mai ai. Sacul este gol. Ba mai mult, sacul s-a spart, iar acești bani... nu știe chiar absolut nimeni pe ce se duc. N-ar fi o problemă dacă s-ar duce în investiții, dacă s-ar duce în școli, în grădinițe, dacă s-ar duce în autostrăzi. Dar, astăzi, PSD și ALDE iau acești bani împrumut pentru a mai ține primarii, președinții de consilii județene la semnătura unui condamnat penal, pentru a mai aduce voturi în sacul PSD.
Sigur că, pe lângă cele 3 miliarde de euro, mai avem o mare problemă. România va plăti 2,2 miliarde de euro dobânzi – o sumă exorbitantă!
Gândiți-vă că în ianuarie 2019 România a înregistrat cea mai mare inflație din Uniunea Europeană – 3,5% –, iar prețurile la unele produse și servicii au urcat cu până la 20%. Și aici mă refer la gaz, la curent. Nu este normal ca într-o țară în care toate duduie, toate pe hârtie arată extraordinar, noi să ne împrumutăm!
Domnule Dragnea, generația tânără nu v-a greșit cu nimic! Îndatorarea României este o povară pusă pe umerii generației tinere, pusă pe umerii unor oameni care, chiar dacă astăzi nu votează, vor plăti acest împrumut peste 10 ani, peste 20, până la 30 de ani.
Dragi români,
Îndrăzniți să credeți că PSD–ALDE chiar distruge România și chiar România merită mai mult! Adrian Todoran, deputat de Maramureș.
Mulțumesc frumos.
O invit la cuvânt pe doamna Csép Éva Andrea, UDMR. Se pregătește Alina Teiș, PSD. Urmează Andrei Daniel Gheorghe, PNL.
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Ziua internațională de conștientizare a autismului este marcată în fiecare an la nivel mondial în data de 2 aprilie, cu scopul de a promova o mai bună înțelegere a autismului și de a crește nivelul de informare a publicului larg privind nevoile deosebite ale persoanelor cu autism și ale familiilor acestora.
Potrivit datelor statistice, în România există circa 30.000 de adulți și 20.000 de copii cu autism. Tulburările din spectrul autist sunt complexe, caracterizate prin dificultăți în comunicare și limbaj, au cauze multiple și pot afecta creierul în moduri diferite. Afecțiunea nu se poate vindeca, dar până la jumătate dintre copiii diagnosticați ajung să aibă o viață independentă mulțumită intervenției timpurii.
Părinții/aparținătorii persoanelor cu TSA depun mari eforturi, de la aflarea diagnosticului și până la accesarea serviciilor. Etapele pe care trebuie să le parcurgă alături de copii, toate barierele pe care trebuie să le depășească, duc la oboseală cronică, frustrări sau traume familiale. De cele mai multe ori, acești părinți se implică activ în strângerea de fonduri, înființează asociații, caută soluții, se implică în elaborarea de politici publice, întrucât nu există sprijin real din partea instituțiilor de resort.
Există în legislație prevederi privind integrarea copilului cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă, dar nu există nicio sancțiune dacă nu sunt profesori de sprijin sau nu se aplică un curriculum adaptat, deși art. 24 al Convenției ONU prevede că: „Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilități la educație. Totodată, statele părți vor asigura un sistem educațional incluziv la toate nivelurile, precum și învățarea pe tot parcursul vieții. Se asigură adaptarea rezonabilă a condițiilor la nevoile individului.”
## Stimați colegi,
Nu putem să așteptăm soluții doar din partea ONG-urilor, care, în cazul persoanelor cu TSA, joacă un rol crucial în societate, preluând chiar responsabilitatea autorităților în acest sens. Noi, oamenii politici, suntem cei responsabili și noi trebuie să asigurăm un cadru legal protector și surse de finanțare pe măsură pentru serviciile specializate destinate acestor persoane.
Mulțumim frumos. Doamna deputat Alina Teiș.
Se pregătește Andrei Daniel Gheorghe, PNL.
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi are ca titlu „Promovarea coeziunii ca valoare comună europeană – principalul obiectiv al președinției României la Consiliul Uniunii Europene”.
La 1 ianuarie 2007 România a devenit stat membru al Uniunii Europene, iar odată cu aceasta a primit mai multe drepturi, dar și obligații, toate derivând din tratatele și legislația adoptate de Uniunea Europeană.
În 2009 au avut loc primele alegeri pentru Parlamentul European la care România a participat în calitate de stat membru. Alegeri au urmat și în anul 2014 și tot atunci a fost și finalul perioadei de tranziție în ceea ce privește restricțiile de acces pe piața muncii din Uniunea Europeană pentru lucrătorii din România.
Anul 2019 este unul și mai important pentru relația dintre România și Uniunea Europeană. Este perioada în care consolidăm și mai mult legătura dintre noi și statele Uniunii; România a preluat, pentru prima dată, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Președinția înseamnă, în primul rând, datoria de a promova interesul european prin asigurarea unui cadru concret de negociere. Înseamnă planificarea și conducerea reuniunilor din cadrul Consiliului și al grupurilor sale de pregătire, dar și reprezentarea Consiliului în relațiile cu celelalte instituții ale Uniunii Europene.
Prioritățile președinției țării noastre se înscriu în sfera următorului motto: „Coeziunea, o valoare europeană comună”. Un astfel de mesaj ne duce cu gândul nu doar la banii din politica de coeziune, ci și la viitorul nostru comun, mai ales că acest concept de coeziune se referă la dorința membrilor unui grup de a fi împreună.
Coeziunea este văzută ca un principiu care să ghideze pașii în mai multe domenii: politic, economic și social. Familia europeană nu se poate consolida dacă nu facem din coeziune o valoare comună. Fără coeziune, negocieri importante, precum cele pentru Brexit sau summitul extraordinar al șefilor de state și de guverne de la Sibiu din 9 mai 2019, nu ar putea aduce vești bune pentru toți europenii.
Coeziunea este una dintre cele mai importante și mai complexe politici ale Uniunii Europene, o politică prin care se vrea reducerea decalajelor economice, sociale și teritoriale între diversele regiuni și state membre ale Uniunii Europene. Prin coeziune se obține prosperitate la nivelul întregii Uniuni, aceasta pentru că se abordează dezechilibrele regionale, se acționează rapid în fața crizei și se fac investiții în sectoarele-cheie. Am început președinția Consiliului Uniunii Europene spunând că, pe durata ei, vom face din coeziune o valoare europeană comună. Și consider că așa s-a întâmplat. Toate acțiunile pe care le-am derulat au fost pentru susținerea și consolidarea acestui concept de coeziune, pe care se sprijină întreaga arhitectură europeană.
Mulțumesc frumos. Domnul Andrei Daniel Gheorghe, PNL. Urmează Maricela Cobuz, PSD.
Mulțumesc, domnule președinte.
Declarația mea politică de astăzi: „70 de ani de la înființarea NATO”.
România are șansa istorică de a fi parte astăzi din cel mai mare bloc de securitate colectivă din istoria omenirii, respectiv Pactul Atlanticului de Nord, Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la 4 aprilie 1949 la Washington de o serie de țări din Europa Occidentală, precum Franța, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Belgia, Portugalia, Italia, alături de țările din America de Nord, Statele Unite și Canada.
Iar apartenența noastră la NATO este principalul factor care ne asigură siguranța națională și ne poate previziona un viitor fără amenințări militare sau amenințări directe la adresa securității României. Spun acest lucru deoarece, de multe ori, noi minimalizăm importanța NATO.
Integrarea României în NATO, acum 15 ani, a fost pasul fundamental care ne-a rupt de trecutul totalitar comunist, a îndepărtat orice potențială agresiune care ar fi putut exista la un moment dat dinspre Est sau dintr-o altă zonă geografică a Europei și a spațiului în care ne aflăm astăzi și reprezintă umbrela de siguranță și securitate colectivă care păstrează România într-un mediu politic și militar predictibil, stabil și lipsit de orice tip de amenințare.
Să nu uităm că atunci când NATO a fost înființat principala viziune a fost ca Statele Unite să fie în interior și să fie prezente în Europa, Germania să fie în incapacitatea de a reveni la un regim totalitar precum cel care fusese recent înlăturat, odată cu prăbușirea nazismului la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Rusia Sovietică să fie păstrată în afară. Așa s-au pus bazele NATO la acel moment.
Din păcate, astăzi, în Europa sunt tot mai mulți comentatori, sunt tot mai mulți lideri politici care contestă rolul și importanța NATO. Să nu uităm că NATO a asigurat securitatea Europei într-o măsură mult mai mare decât Uniunea Europeană. Și vă dau doar două exemple: în 1955 intrarea Republicii Federale Germane în NATO a dus la adevărata reconciliere franco-germană și la oprirea oricărui risc de repornire a unui conflict în Europa Occidentală și în Europa în general; și, totodată, în 1952 integrarea în NATO, în același timp, a Turciei și Greciei a îndepărtat riscul unui război care părea aproape iminent.
Vă mulțumesc frumos. Doamna Maricela Cobuz, PSD. Urmează domnul Petru Movilă, PMP.
Bună ziua! Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Declarația mea politică se intitulează „Ziua mondială a sănătății – Sănătatea pentru toți!”.
Pe data de 7 aprilie 2019 este marcată Ziua mondială a sănătății, zi inițiată de către Organizația Mondială a Sănătății în anul 1948 și sărbătorită în peste 150 de state din întreaga lume.
Celebrarea anuală a acestei zile are ca scop conștientizarea tuturor oamenilor, a organizațiilor guvernamentale și nonguvernamentale asupra importanței pe care sănătatea o are pentru viața fiecărui individ și pentru societate.
În acest an, în 2019, tema Zilei mondiale a sănătății este „Acoperire universală de sănătate pentru toată lumea, de peste tot”, având sloganul „Sănătatea pentru toți!”.
Alegerea temei și a sloganului subliniază nevoia evidentă ca toți oamenii, fără niciun fel de discriminare, să beneficieze de serviciile de sănătate atunci când au nevoie. Tema și sloganul sunt de actualitate, cu atât mai mult cu cât, în întreaga lume, milioane de oameni nu au încă acces la servicii de îngrijire a sănătății, principala cauză fiind situația financiară precară.
Acoperirea universală a controlului sănătății, îndeosebi în ceea ce privește asistența medicală primară, reprezintă un obiectiv prioritar al Organizației Mondiale a Sănătății. Tocmai de aceea, forurile de decizie politică ale tuturor statelor trebuie să asigure cadrul necesar unei conduite terapeutice adecvate și corecte tuturor pacienților, indiferent de statutul social.
Uniunea Europeană vine în completarea politicilor naționale de sănătate, sprijinind guvernele statelor membre în acest sens. Politica Uniunii Europene în domeniul sănătății se concentrează pe protejarea și îmbunătățirea sănătății populației, pe accesul tuturor persoanelor la asistența medicală modernă și eficientă, la standarde europene.
Prin programul de guvernare al PSD, domeniul sănătății a beneficiat anul acesta de un buget record, o creștere de peste 6,5 miliarde de lei față de anul precedent, în centrul sistemului având prioritate pacientul, punându-se în același timp accent pe dezvoltarea infrastructurii medicale.
Mulțumim frumos. Domnul Petru Movilă, PMP. Se pregătește doamna Cristina Burciu, PSD.
Bună dimineața!
Declarația politică se intitulează „Cu Poșta prin sufletul românilor”.
Stimate domnule președinte,
Stimați colegi,
În aceste zile a apărut la suprafață un protocol încheiat între PSD și Sindicatul Poștei Române, prin care poștașii vor fi transformați în instrumente de control al informațiilor din teritoriu și vor fi obligați ca, odată cu banii de pensie, să le dea pensionarilor și un material de campanie.
Această golănie fără margini este profund ilegală și imorală. Ce scrie în acest protocol îngrozește pe orice român. Poștașii își asumă să informeze PSD, la nivel local și național, cu privire la ceea ce se petrece în fiecare casă în care intră și să raporteze mai departe impresiile pe care și le-au făcut și discuțiile pe care le-au purtat. În plus, angajații Poștei Române trebuie să participe și la întâlnirile și dezbaterile candidaților partidului-mamă.
Stimați colegi,
PSD s-a întrecut pe sine însuși. Nu știu din ce protocoale s-au inspirat liderii partidului aflat la conducere sau din ce tactici de turnătorie din perioada comunistă, însă este inadmisibil ca un astfel de protocol să fie încheiat în România anilor 2019.
Când Poșta Română a devenit un simplu instrument de manipulare pus la dispoziția PSD, antamată cu o simplă promisiune care nu se știe dacă se va concretiza, consider că cei de la Poșta Română își merită soarta.
De ani de zile am colaborat îndeaproape cu postașii și cunosc foarte bine condițiile dificile în care aceștia lucrează. Indiferent de condițiile meteorologice, de greutatea genților lor, de programul de muncă, dar mai ales de salariile de mizerie pe care marea majoritate le primesc, postașii își fac munca zilnic. Să obligi acești oameni să furnizeze informații personale din fiecare gospodărie nu cred că intră în atribuțiile lor și sunt ferm convins că decizia luată de conducerea sindicatului va provoca un val de nemulțumire!
Ce se va întâmpla cu factorii poștali care vor refuza să fie informatorii PSD? De ce abia acum, prin acest protocol, se va rezolva o problemă cu care postașii se confruntă de ani de zile? Nu au ore libere, nu se plătesc orele de muncă suplimentare. La fel de bine putem să ridicăm și problema datelor personale. Își va face PSD o listă proprie și personală pe baza raportărilor primite de la o companie a statului?
Mulțumim frumos. Doamna Cristina Burciu, PSD.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Declarația politică pe care o prezint astăzi se intitulează „Asigurarea unei vieți normale copiilor instituționalizați, o preocupare primordială a statului”.
Guvernul și majoritatea parlamentară PSD continuă să adopte politici publice în scopul dezinstituționalizării copiilor din România, pentru ca ei să poată avea o viață armonioasă
și un viitor decent, apropiat celor care au avut parte de îngrijirea propriilor familii.
În acest sens, zilele trecute a fost lansat proiectul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, în cadrul Programului operațional „Capital uman” 2014–2020, pe axa prioritară 4 „Incluziune socială și combaterea sărăciei”.
Beneficiarii proiectului sunt asistenții maternali și copiii din instituțiile de ocrotire ale statului, scopul fiind acela de a reduce cât mai mult numărul copiilor și tinerilor aflați în regim instituționalizat.
Obiectivul acestei strategii este să promoveze noi instrumente și proceduri în domeniul asistenței sociale, destinate activității asistenților maternali, servicii alternative la îngrijirea copiilor în instituții, precum și asigurarea tranziției copiilor și tinerilor de la îngrijirea în instituții la îngrijirea în comunitate.
Pe de o parte, vor fi sprijinite programe de formare profesională destinate asistenților și personalului specializat cu atribuții în domeniul protecției speciale. Astfel, asistenții maternali vor beneficia de cursuri de calificare și specializare pentru îngrijirea și creșterea copiilor separați de familiile naturale, ocrotirea sănătății acestora și soluționarea cazurilor de abuz și neglijență.
Pe de altă parte, dezvoltarea și perfecționarea rețelei maternale va avea ca efect asigurarea unui cadru familial de îngrijire pentru cei 22.000 de copii care se află în centrele de plasament din România, având în vedere anvergura națională a proiectului.
Astfel, în anul 2023 rețeaua de asistență maternală se va majora cu 4.000 de persoane, iar 15.000 de asistenți maternali vor fi pregătiți în stagii de formare profesională continuă.
Mulțumim frumos. Doamna Florica Cherecheș, PNL.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Forme fără fond”.
Stimați colegi,
Chiar de la preluarea celui de-al patrulea mandat, ministrul educației, Ecaterina Andronescu, ne-a „amenințat” cu o nouă Lege a educației, iar săptămâna trecută minunea s-a produs în mod parțial. Doamna ministru a prezentat un document de poziție, un fel de scrisoare de intenție, o înșiruire de principii, corecte de altfel, dacă nu ținem cont de context și de persoana care le enunță.
A devenit o obișnuință ca fiecare nou ministru al educației să propună schimbări spectaculoase, adăugând sau eliminând clase, schimbând denumirea examenelor sau a ministerului, ca și cum asta ar conta cu adevărat.
Românii nu mai vor să fie amăgiți cu promisiuni și minciuni, mai ales când ele sunt făcute de oameni aflați la guvernare de mai mulți ani și care se schimbă între ei în mod periodic.
Este pură demagogie să spui că un principiu fundamental în educație este centrarea pe elev și pe nevoile lui, în timp ce în adâncul tău știi că el este centrat pe profesori și pe ce poate oferi școala, indiferent de preferințele elevului, sau să menționezi consilierea școlară ca pe o preocupare reală, când știm cu toții că în școlile din România, din cauza resurselor insuficiente alocate, aproape inexistente, unui consilier îi revin aproximativ 800-1.000 de elevi, iar coaliția de la guvernare respinge cu consecvență amendamentele PNL de dublare a numărului de consilieri școlari. Pe cine încearcă să amăgească doamna ministru?
Nu poți veni în fața românilor să vorbești despre flexibilitate, ca un principiu fundamental, prin care te angajezi să oferi rute flexibile care asigură un traseu profesional fiecăruia, în timp ce documentul prezintă un traseu care duce fiecare elev la liceu, bacalaureat de un anume tip, și tratează cu indiferență învățământul profesional, marginalizându-l și prezentându-l ca pe o finalitate, fără alternativă de dobândire a unui nivel mai înalt de calificare care să excludă liceul!
Nu poți veni în fața românilor să spui că susții școlile profesionale, că e nevoie de meseriași în această criză nemaiîntâlnită a forței de muncă, dar în documentul de poziție să ignori complet această formă de școlarizare și să te referi doar la liceu, teoretic, vocațional sau tehnologic, ca parte din ciclul superior al învățământului secundar!
## **Domnul Marilen Gabriel Pirtea:**
Mulțumim frumos, doamnă deputat.
Dau citire numelor colegilor care au depus în scris declarații politice.
Grupul PNL: Raluca Turcan, Antoneta Ioniță, Florin Claudiu Roman, Găvrilă Ghilea, Dumitru Oprea, Nicolae Giugea, Ioan Balan, Claudiu Vasile Răcuci, Bogdan Iulian Huțucă, Viorica Cherecheș, Vasile Florin Stamatian, Marilen Gabriel Pirtea, Corneliu Mugurel Cozmanciuc și Vasile Varga.
Grupul parlamentar al PSD: Mirela Furtună, Anișoara Radu, Beatrice Tudor, Tudor Ciuhodaru, Ștefan Mușoiu, Ioan Dîrzu, Viorel Stan, Aida Cristina Căruceru, Alexandru Rotaru, Elena Hărătău, Alexandra Presură, Nicu Niță, Neculai Iftimie, Mihai Weber, Natalia Elena Intotero, Laurențiu Nistor, Ciprian Constantin Șerban, Claudiu Augustin Ilișanu, Tamara Dorina Ciofu, Răzvan Ilie Rotaru, Marius Constantin Budăi, Elvira Șarapatin, Georgeta Carmen Holban, Călin Vasile Andrei Matei, Bianca Miruna Gavriliță, Cristina Elena Dinu, Cornel Itu, Mihăiță Găină, Daniela Oteșanu, Angel Tîlvăr, Eliza
Mădălina Peța-Ștefănescu, Alina Elena Tănăsescu și Liviu Ioan Balint.
- Grupul parlamentar al ALDE: Florică Ică Calotă, Mihai
- Niță și Constantin Avram.
- Minorități: Dragoș Gabriel Zisopol și Victoria Longher. Grupul parlamentar al PMP: Constantin Codreanu și
- Eugen Tomac.
- Neafiliați: Mihaela Huncă și Ion Spânu. Dragi colegi,
- Declar închisă prima parte a ședinței de astăzi, 3 aprilie
- 2019, dedicată declarațiilor politice și intervențiilor. Mulțumesc.
„Principalele urgențe ale sistemului de sănătate vor fi rezolvate în acest an!”
România va continua în ritm susținut și în acest an politicile investiționale și programele de dezvoltare începute cu doi ani în urmă de guvernarea PSD. Un procent fundamental al alocărilor bugetare din 2019 este destinat sănătății, fapt care va permite realizarea investițiilor necesare în unitățile sanitare, precum și îmbunătățirea serviciilor medicale destinate românilor.
Finanțarea alocată sănătății va fi folosită pentru: continuarea proiectelor din anii anteriori, implementarea unor noi programe care vizează îmbunătățirea serviciilor medicale de care beneficiază populația, în special pentru diabet, oncologie, boli rare, dar și completarea listelor de medicamente compensate și gratuite, prin introducerea de noi molecule. Astfel, se respectă cu strictețe punctele asumate de PSD prin programul de guvernare la capitolul „Sănătate”, iar în acest an vor continua reformele începute anul trecut, prin majorarea consistentă a salarizării personalului medical, cu investiții în dotarea unităților spitalicești din toată țara, pentru ca românii să fie corect diagnosticați și tratați.
Bugetul sănătății este mai mare în 2019 cu aproximativ 6,1 miliarde lei față de anul trecut, ajungând la aproape 5% din PIB, față de 2%, din care un miliard de lei numai pentru investiții. Aceste sume vor fi folosite pentru achiziționarea de aparatură, reparații capitale, finalizarea lucrărilor de investiții, precum și derularea unor noi obiective. Toate acestea se vor reliefa în îmbunătățirea stării de sănătate a românilor, prin creșterea numărului pacienților cu probleme grave, salvați, pe de o parte, și prin îmbunătățirea calității tratamentelor și a serviciilor medicale, inclusiv în ceea ce privește prevenția, pe de altă parte.
Un exemplu elocvent referitor la investițiile din acest an în sănătate este achiziționarea, pentru prima dată în mod centralizat, după 17 ani, a aparaturii necesare blocurilor operatorii de urologie, care folosesc tehnici chirurgicale minim invazive, conform standardelor europene, în cele 14 centre principale din țară.
Totodată, vor fi majorate sumele destinate cabinetelor medico-sociale, pentru asistența comunitară, medicina școlară și pentru asigurarea cofinanțărilor destinate proiectelor finanțate din fonduri europene, deoarece sunt puncte sensibile, iar sănătatea copiilor este esențială.
„O șansă în plus la asistență medicală”
Săptămâna trecută am votat în plenul Camerei Deputaților Propunerea legislativă de modificare a art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Ca fost director al Direcției de Sănătate Publică din Tulcea, cunosc foarte bine problema deficitului de medici de familie în anumite zone rurale.
Astfel, prin propunerea legislativă se creează o nouă șansă pentru rezolvarea parțială a deficitului de medici de familie, chiar dacă soluția nu este una ideală.
Prin adoptarea propunerii legislative li se va permite medicilor de familie să-și deschidă cel mult două puncte secundare de lucru în altă unitate administrativ-teritorială, acolo unde nu funcționează un cabinet medical cu specialitatea de medicină de familie.
De asemenea, medicii vor avea obligația să asigure un program de funcționare fracționat pentru aceste puncte secundare, de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază, în fapt, cel puțin 40 de ore pe lună.
Am constatat că există anumite observații, pertinente, cu privire la programul mult prea scurt, care nu ar duce la asigurarea unei asistențe medicale ideale.
Într-adevăr, programul de 10 ore pe săptămână nu este ideal, dar reprezintă o îmbunătățire evidentă a accesului la servicii medicale a persoanelor din acea unitate administrativ-teritorială, deoarece până în acel moment nu a existat niciun medic de familie și niciun fel de program.
Trebuie să acceptăm că soluția legislativă propusă este o soluție de compromis, dar are rolul de a ajuta foarte multe persoane să obțină un minim de asistență medicală.
Subliniez că în acest moment există peste 500 de unități administrativ-teritoriale fără medic de familie, iar adoptarea propunerii legislative va duce la diminuarea numărului localităților din zona rurală care nu dispun de astfel de servicii.
Mai mult, cabinetele și punctele secundare de lucru vor aparține de aceeași casă județeană de asigurări de sănătate, astfel încât nu se vor înregistra probleme cu finanțarea sau cu stabilirea corectă a programului de lucru.
„Viitorul României, victimă sigură a degringoladei din învățământ”
„Un popor fără educație este un popor ușor de manipulat” constata Immanuel Kant, în timp ce Joseph Addison avea să completeze că, „fără educație, omul nu este altceva decât un «splendid sclav, un sălbatic al rațiunii»”. Este suficient să reflectăm la aceste două citate pentru a întrevedea viitorul României: un popor manipulat, un popor condamnat la sclavia muncilor de jos ale lumii! Cam asta ne așteaptă, dacă nu vom stopa acest adevărat masacru al învățământului românesc, dacă nu vom înceta să schimbăm miniștri doar din rațiuni ale jocului politic, dacă nu vom fi capabili să acceptăm că societatea românească are o problemă majoră, care înseamnă educația.
Recentele simulări ale examenelor de bacalaureat și evaluare națională au dat dimensiunea adevăratului dezastru, au pus în fața noastră o oglindă în care trebuie să avem curajul să ne uităm. Doar 53% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat medii de trecere. Ce minune s-ar putea întâmpla până la vară pentru ca aceste procente să se modifice? Ori subiecte mai ușoare, ceea ce înseamnă că ne păcălim, ori mici creșteri ale procentului, în urma acestui semnal de alarmă tras.
Să nu ne mințim însă. Pe fond, aproape 40% dintre copiii României intră la liceu doar pentru că învățământul este obligatoriu, dar notele lor sunt mai mici de 5. Da, analfabetismul funcțional este o realitate care devine tot mai apăsătoare și mai presantă! Pentru că, dacă la acest procent de 53% adăugăm și constatarea că dintre cei care au trecut pragul un sfert au obținut medii între 5 și 6, o să avem tabloul sumbru al realității școlare românești.
La simularea pentru bacalaureat, rata cumulată de promovare, la clasele a XI-a și a XII-a, a fost de 36,8%, iar ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea trece ușor de 42%. Nu vă îngrijorează că aproape 40% dintre elevii de clasa a VIII-a nu pot obține un 5 la matematică și că mai bine de 30% dintre ei nu trec de evaluarea la limba română? Nu vă îngrijorează că mai bine de 30% dintre absolvenții de clasa a XII-a nu pot obține un 5 la limba și literatura țării lor? Mă tem că începem să vorbim nu doar despre analfabetismul funcțional, ci și despre un analfabetism real, cauzat de o școală românească tot mai eterogenă, mai lipsită de predictibilitate și de coerență!
„Ziua internațională de conștientizare a autismului”
Ziua internațională a conștientizării autismului este marcată în ziua de 2 aprilie în lumea întreagă, după ce Organizația Națiunilor Unite a stabilit această dată în anul 2008, în speranța că va crește astfel nivelul de informare al oamenilor cu privire la nevoile speciale pe care le au pacienții și familiile lor și că va îmbunătăți calitatea vieții acestora, astfel încât să fie mai ușor integrați în societate și să trăiască vieți împlinite și cât mai normale. Este o zi în care comunitatea națională și globală trebuie să lupte împotriva discriminării persoanelor care suferă de această boală, să le susținem în procesul de integrare și să educăm populația cu privire la autism.
La nivel global unul din 160 de copii suferă de autism. Boala nu ține cont de rasă, etnie, zonă geografică, nivel de educație și este de aproape cinci ori mai frecventă la băieți decât la fete, potrivit datelor disponibile în acest moment. În România sunt peste 30.000 de cazuri. Afecțiunea nu se poate vindeca, dar, printr-o intervenție timpurie, până la jumătate dintre copiii diagnosticați ajung să aibă o viață independentă. Fără terapie însă, simptomele se agravează în timp.
Având în vedere că autismul se manifestă încă din copilărie, este necesar să recunoaștem semnele, să observăm din timp posibilele manifestări și să apelăm la ajutor specializat pentru un diagnostic timpuriu. De asemenea, se impun măsuri concrete la nivel de politici publice, implementate cu scopul de a ajuta persoanele cu autism, dar și familiile lor.
Anul acesta, Ziua internațională de conștientizare a autismului este legată de tehnologii ajutătoare și participare activă. Accesul la tehnologie este esențial pentru îmbunătățirea vieții persoanelor care suferă de această boală, deși în lume doar 50% dintre persoanele cu dizabilități au acces la instrumente tehnologice cu scop ajutător.
Parlamentul trebuie să sprijine Ministerul Sănătății în dezvoltarea unor programe destinate îmbunătățirii accesului persoanelor diagnosticate cu tulburări de spectru autist la servicii integrate de sănătate, sociale și de educație.
„Un nou dezastru nu poate corecta alt dezastru, domnilor din PSD–ALDE!”
Partidul Național Liberal a atras atenția în nenumărate rânduri asupra efectelor extrem de nocive pe care le are asupra economiei celebra, dar nefasta OUG nr. 114/2018, ordonanță dată de Guvernul domnului Dragnea chiar în prag de Crăciun, fără a avea înainte o consultare susținută cu cei afectați de reglementările acestui act normativ, așa cum ar fi fost firesc în orice alt stat democratic, guvernat în mod responsabil.
Mai mult decât atât, în momentul în care această ordonanță a ajuns în dezbaterea Parlamentului, noi, parlamentarii liberali, am adresat tuturor parlamentarilor din arcul guvernamental, dar și celor din celelalte grupuri parlamentare aflate în opoziție o scrisoare deschisă, în care am semnalat toate efectele negative pe care „Ordonanța lăcomiei” le are asupra numeroaselor domenii de activitate, indicând, printre altele, comunicațiile, sectorul energetic, pilonul II de pensii, sistemul bancar, dar și administrația publică locală. Toate aceste efecte se fac deja resimțite atât în buzunarele românilor, cât și în bugetele firmelor.
Am explicat în acea scrisoare exact care sunt acele efecte negative care constituie factori de dezechilibrare a economiei și le-am solicitat colegilor parlamentari din PSD–ALDE să susțină, alături de opoziție, abrogarea OUG nr. 114/2018.
Însă toate aceste semnale de alarmă nu au avut niciun efect asupra celor aflați sub papucul domnului Dragnea, în afară de o nouă ordonanță, dată pe repede înainte, doar de ochii lumii. Aceasta, deși clamează o așa-zisă corectare a OUG nr. 114/2018, are o multitudine de carențe. Chiar Consiliul Legislativ atrage atenția că există riscuri serioase să fie declarată neconstituțională, având în vedere faptul că din nota de fundamentare a noii ordonanțe lipsesc avize deosebit de importante, cum sunt: cel al BNR și al Băncii Centrale Europene, dar și o opinie din partea Consiliului Fiscal. De asemenea, Consiliul Legislativ atrage atenția Guvernului Dăncilă și asupra faptului că nici această nouă ordonanță nu este elaborată în baza unor studii de impact, așa cum ar fi trebuit, fapt ce va conduce ulterior la crearea unor dezechilibre.
„În urma adoptării măsurilor de guvernare ale PSD–ALDE economia națională va beneficia de investiții mai multe, mai consistente, care vor aduce dezvoltare și vor crea noi locuri de muncă”
OUG nr. 114 a fost actualizată astfel încât să aducă soluții bune pentru fiecare român, pentru companiile din România, dar și pentru stat. În ciuda manipulărilor din partea opoziției, care au alarmat populația cu privire la efectele negative ale măsurilor propuse prin OUG nr. 114, am arătat că suntem deschiși la dialog și suntem dispuși să identificăm cele mai eficiente formule, pentru a aduce beneficii pe termen lung, în primul rând populației, și în al doilea rând să aducem plusvaloare în economia României.
Astfel, au fost operate o serie de modificări. Ratele la creditele cu dobândă variabilă nu mai au ca referință indicatorul ROBOR, care era calculat la cotații cu un indice calculat în funcție de tranzacțiile bancare efective. Această reformă este conformă cu modul de stabilire a indicatorului EURIBOR, stabilit la nivelul Băncii Centrale Europene. În acest sens, se ajustează mecanismul taxării activelor bancare, astfel încât să fie încurajată acordarea de împrumuturi atât populației, cât mai ales companiilor la dobânzi cât mai mici, pentru a crește gradul de intermediere financiară și implicit dezvoltarea economică. Totodată, se stabilesc cote diferențiate de impozitare, în funcție de cota de piață deținută de instituția bancară.
În același timp, se instituie mecanisme de reducere a taxei pe active, în funcție de modul în care instituțiile bancare contribuie la îndeplinirea obiectivelor privind creșterea soldului creditelor acordate sectorului neguvernamental, respectiv societăților nefinanciare și gospodăriilor populației, dar și reducerea marjelor de dobândă. Dacă instituțiile bancare, prin activitatea desfășurată, vor acționa în sensul atingerii obiectivelor menționate, vor beneficia de reduceri, parțiale sau totale, la plata taxei.
În primul rând, în urma modificărilor realizate la OUG nr. 114, românii vor avea acces la credite mai ieftine, pentru că ratele vor fi mai mici, ca urmare a înlocuirii indicatorului ROBOR cu un nou indicator de referință, mai mic, stabilit pe baza dobânzilor la tranzacțiile interbancare, nu la cotații. Dat fiind că noul indicator se aplică la creditele noi, începând cu luna mai 2019, românii care au contractat deja împrumuturi bancare pot să beneficieze de noile prevederi în condițiile în care solicită băncilor renegocierea contractelor, respectiv refinanțarea creditelor, în condițiile înlocuirii ROBOR cu noul indicator de referință.
„Drepturile pacienților, în atenția Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților”
Comisia pentru sănătate și familie din Camera Deputaților acordă o atenție deosebită problemelor semnalate de asociațiile de pacienți, fără niciun fel de discriminare. A existat întotdeauna o deschidere maximă pentru toate sesizările primite din partea organizațiilor reprezentative ale pacienților, iar atât eu, cât și colegii mei din comisie le-am arătat respectul cuvenit și am făcut demersurile necesare care țin de noi pentru a avea împreună rezultatele dorite!
Este evident că doleanțele asociațiilor pacienților din România sunt pertinente și bine documentate, deoarece sunt aspecte pe care Domniile Lor le cunosc îndeaproape și, în consecință, pot contribui esențial, astfel încât, în colaborare cu toți factorii implicați în bunul mers al sistemului de sănătate, să ajungem la servicii de calitate pentru oamenii aflați în dificultate.
În plan legislativ, Comisia pentru sănătate și familie este receptivă la propunerile formulate de aceste asociații. Chiar le încurajăm să ne prezinte cât mai multe planuri de acțiune și programe concrete, bineînțeles și cazuri punctuale, care să poată să fie transpuse ulterior atât în inițiative legislative, cât și în programe naționale de sănătate.
Îi asigur pe reprezentanții asociațiilor pacienților de totala noastră conlucrare pe temele propuse și sunt convinsă că, împreună cu Ministerul Sănătății, vom reuși să eliminăm inadvertențele reclamate și să îmbunătățim în mod substanțial rezolvarea celor mai delicate supărări ale pacienților.
Subliniez că noi am votat în Parlament un buget important pentru sănătate, cel mai mare de după 1989, în care investițiile ocupă o pondere foarte însemnată.
Pornind de la această realitate, sunt încrezătoare că vom găsi împreună soluțiile adecvate, pentru ca sugestiile asociațiilor pacienților să își găsească rezolvările așteptate, în favoarea oamenilor, a sistemului și a fiecăruia dintre noi!
„Guvernul PSD–ALDE aduce bunăstare pensionarilor din grupele I și a II-a de muncă. Pensiile majorate vor fi plătite începând cu 1 aprilie”
Încep declarația mea politică de astăzi cu o informație pe care sunt convinsă că mulți dintre români o așteaptă. Zeci de mii de pensionari vor primi, începând cu 1 aprilie, pensiile recalculate. Este efectul unei legi care a fost adoptată în urmă cu puțin timp de Parlamentul României.
Până pe 15 aprilie se va face plata pentru toți pensionarii care au grupele I și a II-a de muncă, dar cărora nu li s-a acordat până acum acest punctaj. Potrivit ministrului muncii, Marius Constantin Budăi, este vorba despre 33.000 de decizii, care au fost deja expediate și care se află în plată. Doresc, pe această cale, să felicit echipa condusă de ministrul Budăi pentru faptul că, așa cum s-a exprimat și dânsul, au reușit, într-un timp scurt și cu resurse umane destul de limitate ca număr, să recalculeze aceste pensii și să le dea în plată, pentru ca pensionarii să primească pensiile mărite înaintea sărbătorilor de Paște.
Prin această acțiune, Guvernul României și coaliția PSD–ALDE demonstrează încă o dată, dacă ar mai fi cazul, că cei pe care eu i-am denumit „cavalerii apocalipsei economice” au semănat gratuit panică în rândul populației. Nu doar că există bani pentru aceste pensii în buget, dar s-a reușit și devansarea majorării prevăzute la 1 septembrie. Dacă președintele Iohannis ar fi continuat ruleta politică pe care a jucat-o cu bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, cred cu tărie că această măsură ar fi fost periclitată!
Vreau să-l mai citez pe ministrul Marius Budăi în următorul aspect – majorările sunt „spectaculoase”, de la 2.000 de lei la 4.000 de lei. Totodată, îmi exprim public aprecierea pentru grija pe care acesta a avut-o față de seniorii țării, asigurându-se că prioritari la recalculare au fost cei de peste 70 de ani și cei care intră acum la pensie.
Este o decizie majoră pentru pensionarii români, care le face dreptate și care demonstrează fermitatea Guvernului și a coaliției pentru creșterea nivelului de trai pentru cei care au mai multă nevoie de ajutor, adică pensionarii acestei țări, cei care au muncit pentru a construi România de astăzi.
„«Să înțelegem autismul! Șanse egale și participare activă!» este tema Zilei internaționale a conștientizării autismului pentru anul 2019”
Cu ocazia Zilei internaționale a conștientizării autismului, vor fi organizate, la nivel național și local, o serie de evenimente pentru creșterea gradului de cunoaștere a acestei afecțiuni în România.
În județul Botoșani, pe care îl reprezint în Parlamentul României, am început de la finalul anului trecut să susțin o caravană pentru depistarea și salvarea copiilor cu tulburări din spectrul autist. Aceasta este o campanie de conștientizare, de acceptare, de recunoaștere și de sprijin pentru cei afectați și familiile lor.
La nivel parlamentar, în urma demersurilor pe care le-am făcut la Ministerul Educației Naționale, la Ministerul Sănătății și la Ministerul Muncii și Justiției Sociale, s-a aprobat Ordinul nr. 3.480/2018, prin care elevii cu autism, boli hematologice, surditate și alte afecțiuni cronice beneficiază de burse sociale. Totodată, datorită solicitărilor transmise, a fost emis Ordinul nr. 3.392, prin care au fost incluși ca beneficiari ai burselor sociale și studenții cu tulburare de spectru autist, TSA, care se află în evidența unităților sanitare.
În același timp, am rezolvat situația privind copiii cu cerințe educaționale speciale, integrați în învățământul preuniversitar de masă, care beneficiază de sprijin din partea statului. Era o nedreptate și o discriminare ca numai cei din învățământul special să aibă dreptul la bursă, alocație de hrană și fonduri pentru îmbrăcăminte, rechizite școlare și cazare, iar cei care suferă de aceleași afecțiuni, dar care sunt integrați în învățământul de masă să nu beneficieze de sprijin din partea statului.
De asemenea, am reușit să modificăm cadrul legislativ, pentru ca elevii cu tulburări de învățare să fie integrați în învățământul de masă. Astfel, din anul școlar 2017–2018, elevii cu cerințe educaționale speciale beneficiază de utilizarea echipamentelor și softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel, iar tinerii cu deficiențe de auz au acces la aparatură specifică și la un interpret mimicogestual la susținerea oricărui tip de testare sau examen.
„Despre violență”
Vremurile pe care le trăim sunt marcate din nefericire de violență, poate ca răspuns social, de foarte multă violență, sub diferite forme: fizică, verbală sau sub forma brutală a amenințării. Unii dintre noi asociem, fără să vrem, fenomenul de escaladare a violenței exclusiv perioadei postrevoluționare, adică a anilor de după 1989.
Nu știu dacă este chiar așa, dar am da dovadă de naivitate dacă am presupune că înainte de 1989 violența sub toate formele ei nu ar fi existat! Cel puțin violența domestică, manifestată de-a lungul timpului, nu o putem trece cu vederea, pentru că a rămas un fenomen social cu caracter continuu, dacă luăm în considerare statisticile furnizate de Poliția Română.
Ce ne facem însă cu mediatizarea excesivă a violenței, din moment ce pe toate posturile de televiziune, în aproape toate dezbaterile politice organizate de acestea, violența verbală, însoțită de înjurături, jigniri, apostrofări, amenințări voalate, capătă caracter permanent, sub privirea îngăduitoare a moderatorilor?! Ce ne facem când pe anumite posturi TV se difuzează cu precădere filme în care violența fizică acoperă peste 50% din scenele filmelor respective?!
O formă indirectă de a promova violența, spun unii specialiști, este și mediatizarea exagerată a accidentelor rutiere, cu morți și răniți, care au un impact emoțional deosebit, dar care asigură o audiență importantă, deci un rating bun! Este suficientă avertizarea posturilor TV privitoare la scenele care conțin violență fizică sau limbaj licențios ale unui film care urmează a fi difuzat sau cadavre împrăștiate pe drumurile publice?
Eu am convingerea că nu este suficient, deoarece avertismentul este lipsit de eficiență, câtă vreme copiii au posibilitatea de vizionare atunci când părinții, preocupați 80% de slujbă, nu sunt acasă! Mai mult decât atât, având în vedere aparatele ultramoderne de comunicare, copiii pot accesa aceste filme care conțin violență de toate felurile chiar și în timpul orelor de școală!
Peste toate aceste aspecte, remarcăm că violența fizică în timpul protestelor de stradă, violența fizică și hărțuirea demnitarilor sau a persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică sunt intens mediatizate de toate mijloacele de informare în masă, uneori chiar încurajate fățiș (violența)! Sunt de notorietate violența verbală și fizică asupra unui deputat și asupra președintelui Curții Constituționale a României, urmate de plângeri penale aflate în atenția instituțiilor specializate, unde nu se întâmplă mai nimic, iar anchetele bat pasul pe loc.
„Mesajul Președintelui Republicii Elene, E.S. domnul Prokopis Pavlopoulos, adresat grecilor de pretutindeni cu ocazia zilei naționale, instituită la 25 martie 1821”
Îmi revine onoarea să prezint mesajul Președintelui Republicii Elene, E.S. domnul Prokopis Pavlopoulos, adresat grecilor și filoelenilor, cu ocazia Zilei Naționale, instituită la 25 martie 1821.
„Sărbătorim perioada definitorie a istoriei noastre moderne, «Învierea» neamului nostru, care a condus la instaurarea noului stat suveran grec. În aceste condiții, aniversarea noastră națională trebuie să fie o permanentă sursă de învățături și inspirație națională pentru fiecare grec.
Revoluția din 1821 a avut loc într-o epocă în care situația politică din Europa, care era pe atunci, în esență, terenul exclusiv al politicii internaționale, nu părea favorabilă pentru așa ceva, și aceasta deoarece corelațiile geopolitice și diferitele tipuri de alianțe între «puternicii» acelei epoci nu constituiau teren favorabil pentru Răscoala Națională a Grecilor. Cu toate acestea, în 25 martie națiunea grecilor a îndrăznit să se revolte împotriva dominației turcești și a luptat cu un eroism neegalat, pentru cucerirea libertății și instituirea suveranității sale.
În această revoltă, grecii au avut și sprijinul necondiționat al unora dintre cele mai luminate minți ale Europei, care au împărtășit idealurile de libertate și autodeterminare ale poporului grec și au contribuit la această luptă totală nu doar cu averile lor, ci, în unele cazuri, chiar cu propria lor viață. Influențați de cele două revoluții majore ale Occidentului, Revoluția franceză din 1789 și Revoluția americană din 1776, și inspirați îndeosebi de mișcarea romantismului, și-au influențat puternic societățile în care trăiau și ai căror aleși membri erau, dezvoltând emblematica și istorica mișcare a filoelenismului. De aceea, ne vom aminti de ei veșnic cu sentimente de profund respect și de sinceră recunoștință.
În paralel, și grecii expați din Odessa, Viena, Sankt Petersburg, Paris, Belgrad, Trieste și multe alte comunități din diaspora doreau cu ardoare să-și vadă patria lor liberă, așa că s-au înrolat, alături de frații lor revoluționari, în lupta «pentru credința cea sfântă în Hristos și libertatea patriei». Figuri istorice, cum ar fi Adamantios Korais, Rigas Fereos, Ioannis Kapodistrias, membri ai Filiki Eteria, au reînviat interesul european pentru limba greacă, pentru cultura clasică și educația despre valorile grecești, pregătind astfel terenul pentru a sprijini revolta istorică a neamului grec. În acest fel, a existat o interacțiune între tendința filoelenă care se dezvolta în străinătate și situația din patria noastră, unde strămoșii noștri și-au păstrat vie conștiința națională de-a lungul secolelor.
„Coaliția PSD–ALDE pune România în conflict cu Europa!”
PSD și ALDE înregistrează o premieră tristă, după aderarea noastră la Uniunea Europeană: vor conduce o campanie electorală bazată pe demonizarea Bruxelles-ului și a regulilor UE, printr-un discurs eurosceptic și profund antieuropean.
Cum s-a ajuns aici într-o țară în care cetățenii au fost constant entuziaști în legătură cu apartenența României la UE? Spre deosebire de liderii Poloniei sau ai Ungariei, care și-au construit ani de zile o întreagă ideologie în jurul naționalismului economic, cei din România fug de răspundere în fața unor probleme de ordin penal. Pe șefii PSD–ALDE nu convingerile de ordin economic sau ideologic îi mână în luptă pentru a ne scoate din Europa, ci interesele lor pur personale, mai cu seamă situațiile lor juridice. Pentru a se salva, au nevoie de un stat slab, aservit partidelor lor. Or, o asemenea situație nu poate fi imaginată într-un stat membru al Uniunii Europene.
Asumarea unui discurs politic toxic, menit să-i întoarcă pe votanții PSD și ALDE cu fața de la Europa, va avea consecințe imposibil de calculat astăzi și este sinonim cu sinuciderea politică a României în fața întregului continent și spre satisfacția blocului sovietic. PSD–ALDE a dus țara pe contrasens cu Uniunea Europeană și amenință să ne scoată din Europa, dacă opoziția democratică și societatea civilă vor tolera corupția și atitudinea despotică. Un asemenea scenariu nu poate fi acceptat și imaginat!
Pe 26 mai avem forța să îndreptăm situația dificilă în care actualii guvernanți ne-au pus pe toți cei care, în majoritate, suntem proeuropeni. Participarea noastră în număr suficient de mare la alegerile europarlamentare și la referendumul anunțat de președintele Iohannis va fi cea mai puternică armă democratică împotriva coaliției PSD–ALDE. Avem șansa de a ne apăra țara și democrația, prin votul liber exprimat. PNL poate să readucă Europa în inimile tuturor românilor și să lupte, împreună cu președintele țării, pentru garantarea statului de drept!
„15 ani de securitate nord-atlantică”
S-au împlinit, ieri, 15 ani de la momentul aderării oficiale a României la NATO și 70 de ani de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai redutabilă alianță politico-militară din lume. Momentul 2 aprilie 2004 a fost precedat de un efort considerabil al întregii clase politice, care a culminat cu Declarația Parlamentului României nr. 2 din 25 noiembrie 2002 cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO, adoptată cu unanimitate de voturi și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 854/26 noiembrie 2002.
Pentru fidela aducere aminte, iată declarația Parlamentului României care a înscris în mod ferm țara noastră pe un drum prooccidental fără echivoc:
„Camera Deputaților și Senatul, întrunite în ședință comună astăzi 25 noiembrie 2002, salută cu deosebită satisfacție decizia adoptată de către statele membre ale Alianței Nord-Atlantice, în cadrul reuniunii la nivel înalt de la Praga, cu privire la invitarea României de a începe negocierile de aderare la NATO.
Parlamentul României consideră că această decizie reprezintă un moment istoric de recunoaștere a progreselor realizate de țara noastră pe calea integrării în structurile euroatlantice, exprimându-și în același timp convingerea că noua extindere va crește eficiența și coeziunea Alianței.
Parlamentul României adresează mulțumiri șefilor de state și de guverne din statele membre ale NATO pentru decizia de la Praga, precum și forurilor legislative și forțelor politice pentru sprijinul permanent acordat țării noastre în procesul de pregătire a aderării la Alianța Nord-Atlantică.
Parlamentul României susține și promovează activ obiectivele fundamentale de politică externă ale țării noastre: consolidarea rolului României în calitate de stat membru al Alianței Nord-Atlantice și integrarea în Uniunea Europeană.
Forțele politice din Parlamentul României vor acționa pentru continuarea reformelor necesare pentru ca țara noastră să devină un membru eficient al Alianței Nord-Atlantice.
Membrii Parlamentului sunt încredințați că aderarea României la NATO va contribui la sporirea securității și stabilității în lume, la combaterea terorismului și va consolida relațiile de cooperare și bună vecinătate. Decizia adoptată la Praga este benefică atât pentru România, cât și pentru întreaga regiune, contribuind la întărirea Alianței și la promovarea valorilor acesteia.
„Programul Uniunii Europene pentru școli, un succes!” La finele lunii martie au fost adoptate alocările bugetare naționale pentru programele UE de încurajare a consumului de fructe, legume și lapte în școli pentru anul școlar 2019–2020. România are la dispoziție aproape 18 milioane de euro, din care 6.866.848 de euro pentru Programul de încurajare a consumului de fructe și legume în școli și 10.815.474 de euro pentru Programul de distribuire a laptelui în școli.
În perioada 2019–2020 milioane de copii din întreaga Uniune Europeană vor primi lapte, fructe și legume, prin intermediul Programului UE pentru școli. Peste 20 de milioane de copii din întreaga Uniune Europeană au beneficiat de acest program în anul școlar 2017–2018. În total, la nivelul UE se alocă 145 de milioane de euro pentru fructe și legume și 105 milioane de euro pentru lapte și produse lactate. Programul de distribuire este completat de măsuri educative, spre exemplu aflarea de informații despre agricultură, care promovează o alimentație sănătoasă.
De asemenea, Comisia a publicat un raport de evaluare care arată faptul că în anul școlar 2017–2018 aproximativ 159.000 de școli au participat la Programul UE pentru școli. În perioada respectivă le-au fost distribuite copiilor din țările europene 255.500 de tone de fructe și legume proaspete și 178 de milioane de litri de lapte, însumând peste 182 de milioane de euro din bugetul Uniunii Europene.
Țările care doresc să participe la Programul UE pentru școli trebuie să transmită Comisiei cererile de sprijin până la sfârșitul lunii ianuarie. Alocarea orientativă din bugetul UE pentru fiecare stat membru se bazează pe numărul de elevi din fiecare țară.
Autoritățile naționale sunt libere să transfere de la un sector la altul o parte a bugetului alocat, 20%-25%. Ele pot, de asemenea, să anunțe că doresc să cheltuiască mai mult decât suma solicitată, în cazul în care alte state membre refuză să își preia întreaga sumă alocată.
Statele membre pot decide și cu privire la modalitatea de punere în aplicare a programului, inclusiv cu privire la produsele agricole pe care le vor primi copiii sau la subiectele măsurilor educative puse în aplicare. Statele membre au posibilitatea de a suplimenta fondurile UE cu fonduri naționale pentru a finanța programul.
„Ocupați-vă de cei care produc ceva pentru economia României și de problemele lor, domnilor din Guvernul PSDragnea, și nu exclusiv de poruncile stăpânului vostru!”
Lovitura pentru mulți dintre micii întreprinzători din România are un impact devastator, deoarece sunt destui cei care nu au apucat să-și modifice numărul de clase de activități prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate impus de noua Lege nr. 182/2016, al cărui termen de implementare în acest sens a expirat la data de 18 martie 2019.
Astfel, potrivit art. II alin. (1) din Legea nr. 182/2016, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de clase de activități prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel prevăzut de prevederile legale în vigoare, și anume maximum cinci clase de activități prevăzute de codul CAEN pentru PFA și maximum 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN pentru întreprinderile individuale, aveau obligația de a solicita Oficiului Registrului Comerțului competent modificarea în mod corespunzător a mențiunilor din Registrul Comerțului referitoare la obiectul de activitate, iar, dacă nu au făcut-o, vor fi radiate din oficiu.
Cu alte cuvinte, dacă unii au știut, au fost informați la timp și au reușit să întreprindă ceva în acest sens, au șansa să mai existe și de acum înainte, dacă nu, au fost pur și simplu radiați de Oficiul Național al Registrului Comerțului, fără să se gândească nimeni că poate o mare parte dintre cei radiați au, poate, proiecte în derulare!
L-am întrebat pe ministrul agriculturii, domnul Petre Daea, ce se întâmplă în situația în care cei radiați din oficiu au proiecte în derulare, legături contractuale cu APIA și AFIR, precum și care sunt soluțiile pe care le are în vedere pentru rezolvarea acestei probleme. Același lucru l-am întrebat și pe ministrul justiției, domnul Tudorel Toader.
Dar cred că domnii miniștri ar fi trebuit să fie dânșii primii preocupați de soarta acestor întreprinzători, care au adus bani la bugetul României prin impozitele și taxele plătite și care, dacă au în derulare proiecte pe fonduri europene, contribuie și ei, nu numai la o creștere a ratei absorbției fondurilor europene – la care Guvernele PSDragnea nu prea s-au priceput –, ci și la dezvoltarea și modernizarea României, chiar dacă vorbim despre proiecte la scara micilor întreprinzători.
„Aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, zi de mândrie pentru toți românii”
România aniversează 15 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică, o alianță care este garantul principal al securității țării noastre, o zi de sărbătoare pe care o cinstim cu mândrie.
Înfăptuit în urmă cu 15 ani, acest pas a reprezentat un succes enorm al diplomației românești de la acea dată, dar și recunoașterea capacităților armatei române.
Apartenența țării noastre la NATO, respectiv materializarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii reprezintă pilonii puternici ai fundamentului securității naționale, iar România rămâne o voce puternică în Uniunea Europeană și în lume.
Aderarea la NATO este un succes al politicii externe contemporane, iar acțiunile în care România s-a implicat arată că ne respectăm toate angajamentele asumate, beneficiind de o credibilitate sporită în fața aliaților noștri.
România va fi mereu alături de aliați în structurile politicomilitare, acolo unde militarii români își reprezintă țara cu mândrie. De aceea, trebuie să le mulțumim celor care au luptat alături de aliați și să le aducem un omagiu celor care și-au sacrificat viața în misiunile la care au participat. Devotamentul și sacrificiul militarilor români nu trebuie uitat și, de aceea, cred că suntem datori să respectăm curajul, dar și sacrificiul lor!
NATO rămâne cea mai importantă alianță militară de pe planetă, iar România este un actor foarte important, grație militarilor români, diplomaților și politicienilor. Este nevoie permanentă de stabilitate și securitate la nivel global, în contextul actual, marcat de numeroase evoluții imprevizibile.
România a fost, este și va fi un aliat de încredere, un aliat responsabil și activ, același partener de încredere, iar prin acțiunile susținute de autoritățile române dovedește partenerilor din NATO că este un aliat de nădejde.
În încheiere, doresc să aduc cele mai sincere urări și gânduri bune tuturor statelor membre din cadrul Alianței Nord-Atlantice, exprimându-mi respectul față de toți cei care au contribuit la aderarea noastră la NATO!
„Fermierii care angajează tineri, susținuți financiar”
Investițiile succesive în agricultură ale guvernării PSD sunt completate și în acest sezon agricol de o nouă serie de măsuri suplimentare, menite să dinamizeze și mai mult acest domeniu, dar și să ofere alte oportunități de dezvoltare a mediului rural. Ultima decizie a Guvernului și a majorității parlamentare PSD pentru susținerea zonei rurale este destinată tinerilor. Acest act normativ prevede acordarea unui ajutor de stat pentru fermierii care angajează tineri. Valoarea subvențiilor este cuprinsă între 500 de lei și 1.000 de lei pentru fiecare angajat în agricultură, acvacultură și industria alimentară. Prin ajutorul acordat lunar, Guvernul vrea să stimuleze financiar angajatorii.
Astfel, potrivit Legii nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară, fermierii care dovedesc angajarea a doi tineri care îndeplinesc criteriile prevăzute de actul normativ beneficiază de sprijin financiar lunar. Pentru fiecare persoană angajată, întreprinzătorii vor beneficia de 1.000 de lei pentru persoanele cu studii superioare de specialitate în domeniul agricol, acvacultură și/sau industrie alimentară, 750 de lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum și cursuri de formare profesională de scurtă durată în domeniul agricol,
al acvaculturii și/sau al industriei alimentare. Nu au fost omiși nici cei care, din varii motive, nu au beneficiat de niciun fel de instruire în unitățile de învățământ pentru acest domeniu. Așadar, angajatorii vor fi ajutați de statul român cu câte 500 de lei pentru încadrarea persoanelor fără studii.
Potrivit exigențelor legii, fermierii sau ceilalți întreprinzători din agricultură vor încheia contracte individuale de muncă doar cu normă întreagă cu tinerii, pe perioadă nedeterminată sau determinată, dar nu mai puțin de 12 luni.
Acest program este avantajos nu doar pentru fermierii care primesc bani de la stat angajând tineri, ci și pentru generația tânără, și asta pentru că aceștia vor fi scutiți de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut, stabilit potrivit contractului încheiat în cadrul programului. Tinerii care doresc să se înscrie în acest program stimulativ o pot face până la sfârșitul anului viitor. Suma alocată pentru anul în curs este de 30 milioane de lei.
„Titluri de stat... degeaba!”
Ministerul Finanțelor Publice a dat startul, în aceste zile, unei noi serii de emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, obligațiunile având scadențe la unu, doi, trei și cinci ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%, aproape duble față de media bonificațiilor bancare oferite în prezent pentru depozitele populației.
Trecând peste faptul că ne aflăm deja la a treia serie de astfel de emisiuni din acest an, după cele din lunile februarie și martie, nu putem decât să privim cu circumspecție comunicatul de presă recent al instituției emitente, care precizează triumfalist că „alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor Publice se bucură de un interes crescut al românilor, astfel că, până în prezent, peste 20.000 de români au investit în titluri de stat mai mult de 1,2 miliarde de lei”.
Prudența în abordarea acestei stări de fapt este mai mult decât necesară, dacă ținem seama că emisiuni similare, dar cu o dobândă la jumătate față de oferta actuală și maturitate la numai doi ani, au mai fost puse în circulație și în anii 2015–2018 de către același emitent.
Dar, cum a venit vremea scadenței, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut încotro, fiind nevoit să pună în funcțiune rotativa obligațiunilor de stat, mărind miza dobânzilor neimpozabile proporțional cu perioada lor de maturitate.
Pe de altă parte, publicitatea persuasivă a randamentului „cincinal” al acestor instrumente de economisire este de natură să ridice mari semne de întrebare asupra sustenabilității reale a unui asemenea plasament, în condițiile în care dobânda la scadența de cinci ani este și în prezent mai mică decât rata actuală a inflației, estimată la 5,4%.
Ce nu se spune decât cu jumătate de gură și numai celor care întreabă și insistă este că aceste titluri de stat nu sunt transferabile, nici tranzacționabile, neputând fi răscumpărate decât la scadența maturității lor, investitorii fiind astfel lipsiți de posibilitatea denunțării anticipate a plasamentului, chiar cu riscul pierderii dobânzii.
Ministerul Finanțelor Publice și-a anunțat deja intenția de a emite titluri de stat pentru populație pe tot parcursul anului 2019, în fiecare lună perioada de subscriere fiind de trei săptămâni, maturitățile urmând să fie stabilite în funcție de interesul manifestat de investitori.
„Fiecare zi de întârziere fără Legea vaccinului reprezintă o bătălie pierdută cu rujeola”
62 de morți și aproape 70.000 de cazuri confirmate – aceste cifre arată ce înseamnă de fapt rujeola în România. Ar fi trebuit să fie un semnal de alarmă! De ce? Pentru că de mai bine de un an Legea vaccinării obligatorii zace în Parlament. Nu s-a mai făcut nimic, deși în fiecare săptămână numărul cazurilor de bolnavi cu rujeolă și numărul deceselor sunt în creștere, iar majoritatea celor care își pierd viața din cauza unei boli banale sunt copiii. Rujeola poate fi prevenită printr-un vaccin care oferă imunitate pe tot parcursul vieții.
UNICEF avertiza în urmă cu câteva zile că numărul de cazuri de rujeolă este în creștere la nivel mondial. Deși există un vaccin sigur și ieftin în același timp, un vaccin care a salvat de-a lungul timpului milioane de vieți, nu puțini sunt cei care îl refuză. Motivul? Nu cred în politica de vaccinare! Rezultatul? Numărul din ce în ce mai mare de decese!
Italia a modificat legislația, astfel încât copiii care nu sunt vaccinați nu au dreptul să meargă la grădiniță, iar, când ajung la vârsta de școală, părinții ai căror copii nu sunt vaccinați sunt nevoiți să plătească o amendă de 500 de euro. Este vorba despre vaccinările împotriva varicelei, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei. „Fără vaccin, fără școală” – este sloganul zilei în Italia.
În Franța, o altă țară europeană, vaccinarea este de asemenea obligatorie. Platforma YouTube a interzis spoturile antivaccinare, iar Amazon a înlăturat documentele antivaccinare de pe platforma video. La fel Facebook și Pinterest. Noi, aici, în Parlament, avem o lege despre care însă de mai bine de un an nu mai vorbim deloc.
Această lege este imperativă. Nu putem amâna la nesfârșit votarea ei. Fiecare zi de întârziere înseamnă o zi în care un copil, un adult, un român poate să moară din cauza unor boli care nu ar mai trebui să existe. Nu ne putem permite o țară de bolnavi, nu ne putem permite să pierdem vieți din cauza delăsării noastre.
Această lege a vaccinului, care este inspirată din legislația țărilor unde gradul de vaccinare depășește 90%, ar trebui să ducă la o reducere drastică a numărului de copii care nu sunt vaccinați. Avem nevoie de legislație, altfel riscăm extinderea epidemiilor în colectivități și implicit creșterea numărul de bolnavi. Fără o politică coerentă de vaccinare nu vom reuși să reducem numărul de morți. În urmă cu câteva săptămâni, profesorul Adrian Streinu Cercel, la o dezbatere în Senat, trăgea un semnal de alarmă, spunând că toți cei care acum sunt antivaccinare au fost vaccinați în trecut.
„Încă un pas legislativ spre dezvoltarea zonelor turistice și de agrement din zonele montane ale României”
Zona montană în general se concentrează printr-o mare acumulare de resurse turistice.
Dezvoltarea turismului montan presupune existența unui potențial turistic care, prin atractivitatea sa, să aibă menirea să incite și să asigure integrarea unei zone, regiuni cu vocație turistică în circuitul turistic intern și internațional și care să permită accesul.
Relieful montan, care include lanțul carpatic, are o altitudine medie de 950 de metri, un grad de fragmentare mare, impus de multitudinea depresiunilor, a văilor adânci și a pădurilor joase, situație care a favorizat atât așezările umane, cât și o intensă circulație a oamenilor.
Carpații Orientali reprezintă cea mai extinsă grupă a Carpaților românești, cu o suprafață de 34.500 de km[2] . În Carpații Orientali se găsesc cele mai extinse păduri de pe teritoriul României.
Vechimea locuirii acestor munți este atestată de vestigii aparținând culturilor paleolitice. Mai sunt numeroase așezări neolitice și din epoca bronzului.
Este de remarcat faptul că 11,5% din capacitatea de cazare turistică a țării noastre este concentrată în stațiunile montane.
Strategia de dezvoltare a turismului din zonele montane trebuie să fie una unitară, aflată în concordanță cu alte politici și programe care vizează această zonă. Astfel, eforturile orientate în direcția relansării agriculturii din aceste zone – de exemplu, programele de dezvoltare montană a zonei aprobate de Parlament – au o legătură directă cu turismul, întrucât turismul rural prezintă un potențial ridicat de dezvoltare. Programele de dezvoltare a infrastructurii de transport trebuie să vizeze recondiționarea și modernizarea rutelor ce asigură accesul în zona montană.
În acest sens, Parlamentul, prin modificarea și completarea Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere și lucrări de corectare a torenților, a dat posibilitatea ca acestea să treacă din domeniul public al statului și din administrarea Romsilva în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale, cu titlu gratuit.
„Directiva Copyright, inițiată încă din 2016, a fost adoptată de Parlamentul European. Sperăm să aducă mai multă echitate și un sprijin mai solid în domeniul drepturilor de autor!”
Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută Directiva Copyright, cu 348 de voturi pentru, 274 de voturi împotrivă și 36 de abțineri. Această directivă a fost inițiată în 2016, pentru ca săptămâna trecută să fie în cele din urmă adoptată. Acum urmează ca, în următoarele săptămâni, statele membre să aprobe decizia Parlamentului privind adoptarea sa. În prezent, statele membre vor aproba decizia Parlamentului în următoarele săptămâni. Dacă statele membre acceptă textul adoptat de Parlamentul European, acesta va intra în vigoare după publicare, urmând, apoi, ca statele membre să aibă doi ani la dispoziție pentru a-l pune în aplicare.
Directiva urmărește să se asigure că drepturile și obligațiile de lungă durată ale dreptului de autor se aplică și pe internet. YouTube, Facebook sau Google reprezintă câteva dintre companiile asupra cărora această nouă legislație va avea un efect sau altul. Directiva Copyright va schimba major conținutul distribuit și încărcat pe internet. Principalele aspecte prevăzute în textul de lege sunt: asumarea răspunderii pentru conținutul postat de administratorii platformelor; obținerea de venituri de către jurnaliști de pe urma distribuirii știrilor pe platformele online; platformele de tip start-up vor fi supuse unor obligații mai puțin rigide.
Prin această nouă legislație în domeniul internetului, Uniunea Europeană dorește să protejeze suplimentar drepturile de autor. Numeroase persoane din cadrul generației tinere au protestat împotriva adoptării acestui proiect legislativ, invocând faptul că acesta ar restrânge libera exprimare și, prin urmare, esența internetului, adică aceea de a aduce contribuții majore la dezvoltarea lumii în care trăim.
Un articol mult dezbătut și contestat este articolul 13, care menționează mai multe obligații referitoare la protecția drepturilor de autor pentru platformele care distribuie orice tip de material, adică se va reduce numărul materialelor postate, de exemplu pe YouTube, pentru că se vor impune verificări stricte ale licențelor de difuzare.
„Directiva «Fără dublu standard în UE» – un succes al președinției României la Consiliul Uniunii Europene”
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a obținut consolidarea legislației europene în materie de protecție a consumatorilor. Ambasadorii statelor membre, reuniți în cadrul Comitetului reprezentanților permanenți al Consiliului, au aprobat acordul obținut de președinția română
și Parlamentul European cu privire la un proiect de directivă de modificare a patru directive existente ale UE care protejează interesele consumatorilor.
Cea mai importantă modificare se referă la Directiva privind practicile comerciale incorecte, respectiv textul cu privire la „dublul standard”. Prevederile sunt menite să ajute statele membre să administreze aspectele legate de dublul standard. În acest sens, textul prevede că pot fi diferențe semnificative între bunuri doar dacă acestea sunt justificate prin factori legitimi și obiectivi, cum ar fi legislația națională, materia primă sau strategiile voluntare care vizează îmbunătățirea accesului la alimente sănătoase.
Consumatorii vor trebui să fie informați cu privire la faptul că bunurile sunt diferite din cauza factorilor legitimi, însă comercianții decid cum vor furniza informația. Autoritățile competente vor avea sarcina de a evalua dacă această diferență este ușor identificabilă de consumatori, prin analizarea disponibilității și a gradului de adecvare a informației.
Societățile care comercializează produse alimentare în cadrul excepțiilor aprobate trebuie să-și informeze consumatorii cu privire la faptul că produsul este diferit, comparativ cu alte produse prezentate ca fiind identice, astfel încât consumatorul să ia o decizie în cunoștință de cauză.
Intenția președinției române a fost să construim un text care să prevină abuzurile și să oferim un cadru juridic care să poată fi la îndemâna statelor membre, ceea ce reprezintă un mare pas pentru cetățeni.
În urma adoptării acestei directive comercianții vor avea obligativitatea să informeze consumatorii români privind dublul standard. Dacă produsele sunt diferite calitativ, devine obligația comerciantului să informeze consumatorul despre faptul că produsul pe care îl are la raft este diferit de cel din alte state. Autoritatea națională de control, în cazul României ANPC, va efectua controale, pentru a verifica dacă informarea pe care a făcut-o comerciantul este suficientă și adecvată înțelegerii publicului larg.
„Guvernul PSD–ALDE ne împrumută cu zeci de milioane de euro pe zi, pe care-i risipește fără să-i pese!”
Din anul 2012, de când PSD a preluat efectiv guvernarea în România, datoria publică a țării a urcat de la 191 de miliarde de lei până la 331 de miliarde de lei, la finalul anului 2018. Așadar, într-o perioadă în care România a înregistrat creștere economică, adică economiei i-a mers destul de bine, PSD i-a îndatorat pe români cu încă 140 de miliarde lei. Fiecare român trebuie să știe că PSD l-a făcut mai dator cu peste 7.100 de lei.
Cu toții știm că împrumuturile nu sunt gratuite și că anual se plătesc peste 10 miliarde de lei în contul dobânzilor la datoria publică, adică anual plătim creditorilor care împrumută Guvernul prețul unei autostrăzi moderne de câteva sute de kilometri sau prețul a câtorva spitale noi, dotate și echipate după ultimele standarde. Săptămâna trecută, Guvernul ne-a luat din nou prin surprindere și a contractat un împrumut uriaș, de peste 3 miliarde de euro, la dobânzi total dezavantajoase, pe termene de până la 30 de ani. Într-o singură zi Guvernul ne-a îndatorat pe fiecare în parte cu peste 150 de euro. Pentru PSD și ALDE este ușor să facă diverse cadouri electorale, atunci când factura guvernării lor va fi plătită de fiecare român în parte. Ceea ce nu spun cei din PSD–ALDE este faptul că ei se împrumută acum, iar datoriile făcute de ei vor fi plătite peste 7, 15 sau 30 de ani, atunci când acest guvern va fi doar o parte din istoria neagră a țării.
Am spus în dese rânduri că PSD–ALDE îi împrumută chiar și pe copiii care încă nu s-au născut, dar care vor trebui să plătească din buzunarele lor datoriile făcute de Dragnea, Teodorovici și Dăncilă. Supraîndatorarea accelerată a României, într-o perioadă în care Guvernul se laudă că avem creștere economică, este o altă dovadă a eșecului total la guvernare pe care l-a înregistrat PSD–ALDE. Când economia crește, banii care intră la buget ar trebui să fie mai mulți, nu mai puțini, iar aceștia ar trebui să ajungă și pentru creșterea veniturilor populației, și pentru construcția de infrastructură și modernizarea serviciilor publice. Din păcate, Guvernul PSD–ALDE nu are bani nici pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, nici pentru eliminarea inechităților din Legea salarizării, iar investițiile publice vor marca în anul 2019 un nou minim istoric, adică nu se va construi mai nimic.
„Șah mat la Regele Iordaniei”
Ca și cum toate problemele sociale și economice ale României erau deja rezolvate, premierul României, doamna Viorica Dăncilă, a simțit nevoia să treacă la următorul nivel și să aducă lumină și pe plan extern. Mutarea Ambasadei României la Ierusalim, o problemă neclară chiar în cadrul Partidului Social Democrat, s-a transformat într-un scandal diplomatic cu repercusiuni asupra imaginii externe a României și, ceea ce este și mai grav, cu efecte asupra
economiei naționale. Regele Iordaniei și-a anulat vizita oficială la București, iar întreaga comunitate arabă începe să privească cu suspiciune spre România, prin prisma deciziilor guvernamentale.
De-a lungul timpului, România și-a câștigat un binemeritat statut de mediator între lumea arabă și comunitatea evreiască, un statut apreciat de ambele părți și chiar de întreaga planetă. Generații întregi de diplomați români au muncit, timp de zeci de ani, pentru ca acest lucru să fie posibil și țara noastră să reprezinte un punct de echilibru într-o parte a lumii măcinată de un conflict interminabil.
Astăzi, cu un prim-ministru care se substituie atribuțiilor prezidențiale și cu un ministru de externe aproape inexistent, atât ca prezență, cât și ca activitate, România este pe cale să piardă definitiv acest rol de stat stabilizator în regiune. Mai mult chiar, o analiză recentă a Ministerului Afacerilor Externe, susținută de însuși președintele Partidului Social Democrat, avea ca concluzie faptul că în acest moment este inoportună mutarea Ambasadei României la Ierusalim.
În anul 2006, România și-a depus candidatura pentru un nou mandat de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, pentru locul alocat Grupului esteuropean, în intervalul 2020–2021. Alegerile vor avea loc în luna iunie a acestui an. Este o poziție foarte importantă, pentru care țara noastră are nevoie de cât mai multe voturi. Angajamentul luat de țara noastră cu privire la mutarea ambasadei la Ierusalim, angajament asumat de șeful Guvernului, va face ca toate voturile țărilor arabe să-și găsească alt destinatar.
Președintele PSD a găsit oportunitatea perfectă de a poza în filoamerican și filoisraelian. România este însă parte a Uniunii Europene, iar cele mai multe state membre sunt extrem de reticente vizavi de mutarea ambasadelor și, în general, față de politica externă a Guvernului israelian. Mai mult chiar, foarte multe state ale UE au refuzat în mod clar mutarea ambasadelor. Dar, cum în ultima vreme discursul antieuropean se află pe primul loc în agenda partidului de guvernământ, susținerea demersului prim-ministrului României de către președintele PSD nu este altceva decât o consecință firească a acestui lucru.
„Programul guvernamental «INVESTEȘTE ÎN TINE», o șansă la educație și viață decentă pentru tineri!”
Cel mai prețios și mai durabil cadou care poate fi oferit de către societate tinerilor este educația. În contextul actual, o educație solidă este absolut necesară atât pentru dezvoltarea personală, cât și pentru integrarea pe piața muncii.
Accesul la educație este, din păcate, un deziderat imposibil pentru mulți tineri din România, motivul principal fiind lipsa fondurilor financiare.
Prin Programul guvernamental „INVESTEȘTE ÎN TINE”, pe care l-am adoptat alături de ceilalți colegi din Grupul parlamentar al PSD în Camera Deputaților, propunem o soluție viabilă pentru această problemă.
Reamintesc că proiectul de lege are ca obiect de reglementare garantarea unui credit în valoare maximă de 40.000 lei, în proporție de 80%, de către stat, prin Fondul național de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii și prin Fondul român de contragarantare, exceptând dobânzile, comisioanele și spezele bancare. Dobânda și cheltuielile privind comisioanele de analiză și de gestiune a garanțiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Creditul acordat poate fi suplimentat cu până la 20.000 lei, dacă beneficiarul se angajează sau este angajat pe perioada derulării creditului. Beneficiarii programului sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 16 ani și 26 ani, care sunt în perioada studiilor, precum și persoane cu vârsta între 26 și 55 ani, dacă acestea sunt cuprinse în sistemul de învățământ sau efectuează cursuri de reconversie și/sau specializare profesională. Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de grație, o singură dată pentru același beneficiar.
Destinația creditului este de a acoperi nevoile beneficiarilor și ale familiilor acestora privind educația, sănătatea, cultura, sportul și de habitat. Conform proiectului adoptat, se consideră eligibile următoarele cheltuieli ale beneficiarului, inclusiv ale familiei acestuia: plata cărților, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate; plata creșelor, grădinițelor, școlilor particulare; plata cursurilor de specializare/calificare; plata cursurilor de pregătire profesională; taxe de studii, inclusiv master, doctorat, MBA; plata chiriei, a cheltuielilor de întreținere și a utilităților; plata locurilor de cazare în căminele studențești; o parte dintre cheltuielile pentru construcția sau achiziția unei locuințe; cheltuielile pentru modernizarea sau renovarea unei locuințe; costul medicamentelor, analizelor, produselor de protezare/ortezare, serviciilor dentare și al intervențiilor chirurgicale; achiziționarea de calculatoare, laptopuri, imprimante, softuri de specialitate; abonamente sau bilete culturale – cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee; costul publicării cărților sau al studiilor de specialitate; achiziția de articole sportive, instrumente muzicale și alte echipamente necesare pregătirii profesionale în învățământul de specialitate, tehnic și de artă; taxa de participare la manifestări științifice și concursuri; cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări științifice și concursuri.
„Liberalii solicită profesionalizarea managementului școlar și depolitizarea sistemului educațional, prin desființarea inspectoratelor școlare județene”
Prima treaptă pentru reconstruirea încrederii în sistemul de educație din România nu poate să fie alta afară de cea a profesionalizării managementului școlar. Simpla reintroducere a temei profesionalizării în actul de conducere a unităților din rețelele școlare poate să producă o schimbare semnificativă în bine, pentru că depolitizarea va da încredere unei largi majorități a profesorilor din sistem și va garanta
pentru neutralitatea managementului carierei lor profesionale, principiul obedienței politice urmând să fie înlăturat, cu avantajarea principiului profesionalizării.
Dacă principalul obstacol al depolitizării sistemului educațional este reprezentat de inspectoratele școlare județene, cele în care se concentrează instrumentele controlului politic, atunci cu siguranță este absolut necesar să desființăm aceste instrumente ale politizării, inspectoratele școlare județene.
În multe dintre inspectoratele școlare județene se face simțită în această perioadă o stare de tensiune și incertitudine, din cauză că cei care se află în posturile de conducere ajung la finalul mandatelor, urmând ca ministerul să organizeze concursuri sau să numească interimari pe postul de inspector școlar general sau inspector școlar general adjunct. Fără să fie exclusă reconfirmarea pe posturi a unor inspectori generali, cei care și-au respectat cu strictețe ordinele date de la șefii politici, etapa de schimbare a conducerilor de inspectorate județene va induce o accentuare a politizării mecanismului public de conducere școlară.
Ministerul Educației Naționale nu explică public criteriile pe baza cărora unii dintre inspectorii școlari generali sau generali adjuncți rămân pe funcțiile de conducere din inspectoratele școlare județene ori care sunt criteriile pentru numirea altora noi. Se pare că devine chiar o politică oficială maniera total netransparentă de angajare a acestor funcționari publici, transformați astfel în instrumente utile pentru deplina subordonare politică a conducerilor de instituții școlare.
„«O Românie puternică într-o Europă unită!»
Acesta este mesajul Partidului Pro România pentru alegerile europarlamentare!”
Lista Partidului Pro România pentru alegerile parlamentare este deschisă de un careu de ași: comisarul european pentru dezvoltare regională, Corina Crețu, și trei foști prim-miniștri: Victor Ponta, Mihai Tudose și Iurie Leancă! Este o listă cu care noi, cei de la Pro România, ne mândrim!
Dacă este să vorbim despre doamna comisar european Corina Crețu nu avem pe cineva care să aibă această experiență în România. Prin tot ceea ce a făcut, este omul căruia îi pasă de țară, îi pasă de români. Atât timp cât s-a aflat în această funcție, România a putut accesa cu 8% mai multe fonduri europene. Păcat că guvernanții, în mod inexplicabil, nu au sprijinit-o în acest sens! Nu uitați că oficialul european pentru dezvoltare regională a susținut în repetate rânduri că autostrada Târgu Mureș–Iași este o prioritate a Comisiei Europene. Din păcate, actualul Guvern nici nu a vrut să audă, văduvind Moldova de posibilitatea unei dezvoltări economice reale.
De asemenea, Iurie Leancă nu va fi doar un reprezentant al României, ci și al tuturor românilor. Împreună, în Parlamentul European, vom pleda pentru ameliorarea calității vieții românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Dacă ne gândim la guvernarea Victor Ponta, consider că a fost competentă și responsabilă pentru țară. Atunci, România era respectată în relațiile cu Uniunea Europeană. Ba, mai mult, ca un exemplu de bune practici de guvernare în infrastructură, nu trebuie să uităm că atunci s-a reabilitat complet drumul Botoșani–Suceava. Din păcate, suntem ignorați acum de Guvernul Liviu Dragnea în ceea ce privește „drumul rușinii” Târgu-Frumos–Botoșani.
Eu cred că Pro România dovedește și prin lista pe care o supune la vot românilor responsabilitate și respect față de cetățeni. Cred că Pro România poate să pună țara acolo unde îi este locul, în Europa civilizată, în Europa statului de drept, în Europa care privește către bunăstarea cetățenilor! Prin echipa pe care o propunem, vom deveni cu adevărat o voce în Parlamentul European!
„Ipocrizia ca stare de normalitate”
Ipocrizia tinde să devină o stare de normalitate în timpurile noastre. Comportamentul machiavelic al unor personaje influente se impune tot mai agresiv ca model pentru societate, fiind acceptat și proliferat cu ușurință prin intermediul formatorilor de opinie. Atunci când se întâmplă ca oamenii onești să atragă public atenția asupra personajelor lipsite de caracter, societatea nu mai reacționează sau prea puțini sunt cei care iau atitudine în cazuri flagrante de fățărnicie, mai ales când ipocriții de profesie sunt înalți dregători, din țară ori din străinătate.
România este grav afectată de fenomenul ipocriziei, exprimat la nivelul absolut, începând cu persoana care ocupă cea mai înaltă funcție în stat, același individ care, până să ajungă președinte, ne promitea că va fi corect și loial țării, că va schimba radical România în bine, că va renunța la imunitate, dar, imediat ce și-a văzut sacii în căruță, și-a devoalat intențiile reale, distructive pentru țara pe care încă pretinde că o conduce.
Înhăitat cu vectori de putere externi, cetățeanul care declara că se simte confortabil la Cotroceni pune umărul cu toată silința la denigrarea propriei țări și susține atacurile antiromânești ale emisarilor acreditați în țara noastră. Prețiozitatea afișată atunci când simulează lupta împotriva corupției nu mai păcălește pe nimeni. Poziția sa duplicitară i-a stimulat pe unii diplomați occidentali, prieteni de nădejde ai Domniei Sale și ostili intereselor României, să-și manifeste fără jenă punctele de vedere belicoase, atacând sistemul democratic adoptat de țara noastră, tocmai după modelul occidental. La ei acasă legile bune sunt bune, iar la noi aceleași legi sunt condamnabile și trebuie schimbate, pentru că le încurcă interesele. Au ajuns cu insolența până acolo încât fac presiune asupra Guvernului să intervină în treburile justiției, contrar normelor democratice și ale dreptului internațional. Părtașă la aceste nereguli, șefa unei instituții importante din justiție afirma că „România s-a cam pripit atunci când a ratificat Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale” – stupefiantă declarație din partea unui judecător, purtător oficial al stindardului dreptății!
„NATO – 70 de ani de garanții de securitate”
Pe 4 aprilie 1949 se puneau bazele Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la Washington. La acel moment, organizația cuprindea 12 state membre, care se angajau să se apere reciproc în cazul unui atac față de una dintre părți. În acest moment, organizația cuprinde 29 de state membre, iar în scurt timp va avea 30, prin aderarea Republicii Macedonia de Nord.
Acest principiu al apărării colective este consacrat în articolul 5 al tratatului: „Părțile convin că un atac împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor și, în consecință, sunt de acord că, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la autoapărare individuală sau colectivă, recunoscut prin articolul 51 din Carta Națiunilor Unite, va sprijini partea sau Părțile atacate, prin efectuarea imediată, individual sau de comun acord cu celelalte părți, a oricărei acțiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forței armate, pentru restabilirea și menținerea securității nord-atlantice (...).”
Merită menționat că articolul 5 din tratat a fost invocat și aplicat o singură dată în toată istoria organizației, ceea ce demonstrează eficiența acesteia în menținerea securității statelor membre. Articolul 5 a fost invocat de SUA după atacurile din 11 septembrie 2001 și a dus la implicarea NATO în Războiul din Afganistan.
Pe 29 martie 2004 România a depus instrumentul de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord, iar pe 2 aprilie a avut loc ceremonia de arborare a drapelului de stat la Cartierul General al NATO de la Bruxelles.
Marcăm astfel 15 ani de la aderarea României la NATO, 15 ani în care România a fost mult mai sigură.
Țin să subliniez că procesul de aderare a României la NATO a început prin semnarea unei declarații de către liderii partidelor parlamentare, pe 21 iunie 1995, la Snagov. Acest proces a fost promovat de președintele de atunci al României, domnul Ion Iliescu, și a fost încheiat în 2004, când președinte era tot domnul Iliescu, iar România avea un guvern susținut de PSD.
Pe parcursul celor 15 ani de când a obținut statutul de membru cu drepturi depline România a reușit să demonstreze că este un aliat respectat, având contribuții substanțiale în acțiunile întreprinse de NATO.
„Administrația liberală, un model pentru dezvoltarea durabilă a României”
Orice activități, servicii, cheltuieli sau venituri sunt întemeiate pe un buget. Indiferent că vorbim despre o familie,
gospodărie, firmă, companie sau statul în sine, toate își justifică veniturile și cheltuielile printr-un buget, care este un vector al bunăstării populației, mai ales dacă facem referire la bugetele administrației locale și la bugetul de stat.
Bugetele locale și bugetul de stat sunt entități speciale, de importanță majoră, pentru că implică cheltuirea banului public în folosul eficient al societății. Astfel, cetățeanul este indisolubil legat de cheltuirea banului public, prin transparentizare, implicarea în prioritizarea investițiilor, informare coerentă și constantă cu privire la raporturile dintre venituri și cheltuieli, trimestrial și anual.
După 1989, România, în calitate de actor politic internațional, a cunoscut trei faze cu privire la prezentarea informațiilor bugetare:
– o fază în care au fost introduse în circuitul intern, ca urmare a implementării economiei de piață și a alegerii parcursului proeuropean, unele standarde internaționale privind transparentizarea informațiilor bugetare;
– a doua fază se referă la avântul tehnologic al domeniului IT și crearea unor medii multiple și rapide de informare cu privire la cheltuirea banilor publici;
– a treia fază, incipientă, în care autorități locale invită cetățenii să participe la prioritizarea investițiilor și consultarea cu privire la cheltuirea banilor publici.
Aruncând o privire asupra dezvoltării României, deopotrivă în mediul rural și urban, putem observa, în primul rând, o dezvoltare neunitară. Actuala guvernare nu a reușit să demareze niciun proiect de anvergură privind infrastructura de orice fel, fără să mai vorbim despre faptul că unele zone sunt de-a dreptul date uitării sau ignoranței. Cu toate acestea, există orașe și comune pe tot cuprinsul țării a căror administrație, liberală, este un exemplu de bune practici – fără a le nominaliza, deși poate ar fi necesar să fac acest lucru, în virtutea faptului că doar așa poate înțelege și actuala coaliție de guvernare cum se face performanță, având ca fundament principiile și valorile liberale. Transparența în cheltuirea banilor publici, consultarea și comunicarea continuă cu cetățenii, edili dedicați comunităților lor – sunt doar câteva dintre principiile care au generat dezvoltare.
„Fixarea drepturilor consumatorilor, un nou succes al președinției României la Consiliul Uniunii Europene”
Drepturile fundamentale ale consumatorilor au constituit, începând cu 2011, când au apărut primele dovezi privind dublul standard al unor produse comercializate în diverse colțuri ale UE, o preocupare constantă a României. Eliminarea acestei inechități, „strecurată” de anumiți comercianți pe piețele Uniunii, a devenit o prioritate pentru guvernarea PSD încă de la începutul anului 2017. Iar în plan extern țara noastră a înregistrat un nou succes la conducerea președinției Consiliului Uniunii Europene.
România a încheiat cu succes negocierile privind Propunerea de directivă OMNIBUS, contribuind, concomitent, la modernizarea legislației de protecție a consumatorilor, prevenind abuzurile și oferind un cadru juridic care să poată fi la îndemâna statelor membre. Ambasadorii statelor comunitare, reuniți în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți pe lângă Consiliu, au convenit, la finalul săptămânii trecute, asupra poziției Consiliului cu privire la un proiect de directivă de modificare a patru directive în vigoare ale UE care protejează interesele consumatorilor. Amendarea directivelor privind practicile comerciale incorecte (Directiva nr. 29/2005/CE), privind drepturile consumatorilor (Directiva 2011/83/UE), privind clauzele abuzive (Directiva nr. 93/13/CEE) sau privind indicarea prețului (Directiva nr. 98/6/CE, care acoperă un domeniu larg de reglementare) a fost necesară în contextul creșterii exponențiale a dinamicii economice și comerciale și pentru respectarea întru totul a drepturilor fundamentale ale consumatorilor.
Succint, printre principalele aspecte reglementate se numără transparența online, prețul personalizat, reducerea de preț, vânzarea la distanță și dublul standard. Propunerea agreată de statele membre transpune drepturile consumatorilor în era digitală și asigură o mai bună implementare a legislației, în special în cazurile transfrontaliere.
Cât privește aspectele ardente ce țin de standardele duble pentru anumite produse alimentare, președinția română a reușit să medieze cu succes acest dosar delicat. Drept urmare, societățile care comercializează produse alimentare în cadrul excepțiilor aprobate trebuie să-și informeze consumatorii cu privire la faptul că produsul este diferit comparativ cu alte produse prezentate ca fiind identice, astfel încât consumatorul să ia o decizie în cunoștință de cauză.
„Oaia lui Daea suferă din cauza declarațiilor Vioricăi Dăncilă”
Este bine că doamna Dăncilă ne-a dezlegat dilema și ne-a explicat de ce nu își ridică niciodată ochii din hârtiile scrise de alții. Aici, de la tribuna Parlamentului, a spus: „Decât să vorbesc liber și să spun prostii, mai bine să am o hârtiuță.” Am urmărit cu deosebită atenție intervenția doamnei Dăncilă la evenimentul „The American Israel Public Affairs Committee” și am constatat că, atunci când a vorbit Domnia Sa, hârtiile au lipsit și, așa cum singură a recunoscut, a spus numai prostii și minciuni.
Doamna Dăncilă a reușit uluitoarea contraperformanță ca, printr-un discurs de numai câteva minute, să supere întreaga comunitate de state din Uniunea Europeană, să îi păcălească pe reprezentanții comunităților evreiești cu privire la o decizie pe care dumneaei nu o poate lua, să compromită candidatura României la o poziție importantă în Consiliul de
Securitate al ONU și să destrame relații politice și economice între țara noastră și statele arabe, relații privilegiate, care s-au construit în peste 50 de ani. Așadar, după ce Liviu Dragnea ne-a păcălit că Viorica Dăncilă este neconflictuală, acum am aflat că este și extrem de toxică pentru relațiile politice internaționale ale țării.
Doamna Dăncilă nu are dreptul constituțional să mute nici măcar capitala Teleormanului de la Alexandria la Videle, dar apoi să mute sediul Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Trist este faptul că gesturile comice ale Vioricăi Dăncilă nu ne aduc decât prejudicii politice, diplomatice și economice. Deși aproape tuturor celor din PSD le este rușine ori de câte ori li se spune că Dăncilă e premierul lor, aceștia nu iau niciun fel de atitudine față de scălâmbele interne și externe ale acesteia.
Mă surprinde faptul că nici măcar Petre Daea nu a reacționat la minciunile Vioricăi Dăncilă, știind că relațiile economice dintre România și statele arabe au o tradiție de peste jumătate de secol. Nu vreau să mă gândesc ce ar însemna pentru crescătorii de oi din România să nu avem acorduri economice cu statele arabe, care anual cumpără, pe bani buni, sute de mii de capete de miei, oi și berbeci din țara noastră. Nu știu cui ar vinde fermierii români atâta carne, lână și ovine în viu, dacă nu ar exista aceste rute comerciale cu statele arabe. Oare ce ar face fermierii români, care exportă anual între 3 și 5 milioane de tone de grâu în Egipt și alte state arabe, dacă aceștia s-ar simți ofensați de declarațiile Vioricăi Dăncilă și ar cumpăra cereale din alte state?
„Guvernul continuă să susțină domenii esențiale, infrastructura și agricultura”
Investițiile în infrastructură și sprijinul acordat fermierilor au fost priorități în ședința Executivului de săptămâna trecută. Astfel, au fost aprobate două hotărâri, pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură și în acvacultură, precum și studiul de fundamentare a proiectului strategic de investiții în parteneriat public-privat „Autostrada Târgu Neamț–Iași”. Agricultura și infrastructura sunt domenii pe care guvernarea PSD–ALDE le susține prin măsuri aplicate.
Executivul a aprobat valoarea schemei de ajutor de stat în acvacultură, care este de 5.100.000 de lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru anul 2019, cuantumul sprijinului financiar pentru agricultori și acvacultori este de 1,7964 lei/litru de motorină. Beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și persoane juridice, grupuri de producători recunoscute, sau organizații de producători recunoscute, după caz, care exploatează terenuri agricole, dețin, cresc sau exploatează animale. În zona acvaculturii vorbim despre transportul materialului piscicol în diferite stadii de dezvoltare, remonți, reproducători, pește de consum, materii prime și materiale în interiorul fermei, lucrări agricole în ferme de acvacultură.
Tot în ședința Guvernului de săptămâna trecută a fost aprobat și studiul de fundamentare a proiectului strategic de investiții în parteneriat public-privat „Autostrada Târgu Neamț–Iași”, vital pentru regiunea Moldovei. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,2 miliarde de euro, iar perioada de proiectare și realizare a autostrăzii este preconizată să fie de 48 de luni. Proiectul are în vedere realizarea a 68 de kilometri de autostradă, iar efectele economice de atragere a investițiilor în această regiune, dar și sociale, sunt evidente, mai ales că autostrada se racordează la drumul de mare viteză București–Suceava, aflat în pregătire la Ministerul Transporturilor. La începutul lunii aprilie, proiectul va fi oferit investitorilor care doresc să-și asume proiectarea și construcția acestei autostrăzi.
„2018, an record pentru agricultura românească”
Agricultura românească a înregistrat anul trecut cele mai bune rezultate din istorie, cu producții record la grâu, porumb și floarea-soarelui. Recolta totală de cereale obținută în 2018, aproximativ 31 de milioane de tone, clasează România pe locul al treilea în Uniunea Europeană.
Acordarea subvențiilor la timp, tehnologiile aplicate de fermieri, mărirea suprafețelor irigate au determinat obținerea acestor producții.
Agricultura și dezvoltarea rurală, în anul 2018, au atras cele mai multe fonduri europene.
La porumb boabe, România este pentru al doilea an consecutiv pe prima poziție în Uniunea Europeană.
În ceea ce privește producția de grâu, țara noastră ocupă locul al patrulea.
Recolta de floarea-soarelui a crescut de la 2,9 tone/ha, în anul 2017, la 3,35 milioane de tone în anul 2018.
Agricultura a avut nu numai producții record, ci și rate foarte bune de absorbție a fondurilor europene, de 99%, care înseamnă peste 6 miliarde de euro anul trecut și în acest an.
În ceea ce privește irigațiile, guvernarea PSD a dublat suprafața irigată și numărul stațiilor de pompare. Dacă în anul 2016 suprafața irigată era de 306.890 ha, în anul 2018 aceasta s-a dublat, ajungând la 626.709 ha. În anul 2019, continuăm implementarea Programului național de reabilitare a infrastructurii principale de irigații din România, ceea ce înseamnă 1,4 milioane ha pregătite pentru irigat, 336 de stații de pompare de irigații, 470 de stații de desecare.
2018 – anul record pentru agricultura românească, cu cele mai bune rezultate obținute, datorate guvernării PSD!
În ceea ce privește bubalinele din România, acestea sunt în pericol din cauza ratei mici de reproducție. Pentru remedierea acestei probleme, deputați și senatori ai PSD au depus Proiectul de lege privind Programul de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor.
Bubalinele crescute în țara noastră se pretează, în egală măsură, atât pentru producția de lapte, cât și pentru producția de carne. Trebuie să existe preocupări pentru consolidarea și ameliorarea efectivului de bubaline, în special în direcția producției de lapte și carne. Programul de susținere a activității de reproducție în sectorul de creștere a bubalinelor de la noi are ca scop îmbunătățirea nivelului de performanță și sustenabilitate al fermelor de creștere și reproducție a bubalinelor. De asemenea, se urmăresc atât creșterea efectivelor de bubaline, cât și eficientizarea sectorului de creștere a bubalinelor.
„Mediul privat de afaceri se dezvoltă în guvernarea PSD” Eficiența programului de guvernare al PSD se manifestă și în mediul privat. În ultimii doi ani, afacerile au crescut consistent, cu beneficii nete atât pentru patronat și acționari, cât și pentru angajați.
20 dintre cele mai mari companii din România raportează afaceri și profit în creștere. Cele mai mari 20 de companii antreprenoriale, după cifra de afaceri din 2017, au raportat vânzări cumulate de 34,4 miliarde de lei, în creștere cu 11% față de 2016.
Această tendință de dezvoltare a afacerilor, ca efect al creșterii economice semnificative de 6,9%, s-a menținut în 2017 și s-a consolidat și anul trecut.
Se face dovada că România continuă să rămână competitivă economic și că majorările de salarii nu au fost și nu sunt o povară care să compromită dezvoltarea afacerilor.
Practic, PSD a demonstrat că poate transforma în realitate ceea ce unii zic că este doar un miraj: creșterea economică, dezvoltarea afacerilor și mai multă bunăstare, prin fiscalitate mai redusă, simultan cu creșterea veniturilor atât ale salariaților, cât și ale pensionarilor.
În același timp, a crescut și încrederea în economie.
Analiștii financiari îi contrazic pe pseudoeconomiștii opoziției. Indicatorul pentru România al Asociației Analiștilor Financiari Certificați privind încrederea macroeconomică a crescut în luna februarie cu peste 10 puncte. Este dovada clară a sustenabilității măsurilor adoptate de Executiv și a programului de guvernare. Analiștii economici evidențiază încrederea în mediul de afaceri și în piața muncii din România și prevăd o evoluție pozitivă a venitului personal la nivel de economie și o majorare a averii personale a românilor.
Economiștii au încredere atât în stabilitatea monedei naționale, cât și în menținerea inflației la un nivel apropiat celui de la finalul anului 2018. Aceste raportări sunt date sintetice ale unor experți, buni cunoscători ai fenomenelor economice, care conturează un tablou al realității care nu are nicio legătură cu vreunul dintre calificativele electorale puse de Iohannis actualului Guvern și nici cu propaganda care tot anunță crize catastrofice și probleme financiare în privința salariilor și a pensiilor.
„Prin importuri, banii românești îi ajută pe fermierii străini!” Mă întreb dacă doamna Viorica Dăncilă sau domnul Petre Daea dau doi bani pe datele comunicate lunar de Institutul Național de Statistică! Întreb și eu, pentru că această instituție, care ne spune tuturor cum merge economia, încotro se îndreaptă agricultura, este direct subordonată Guvernului. Aproape în fiecare lună INS ne spune că importăm tot mai multă mâncare, că am ajuns să luăm din străinătate până și ceapa verde și pătrunjelul, iar agricultura românească nu face decât să exporte materii prime: grâu, porumb, floareasoarelui, legume și fructe.
Importăm peste trei sferturi din mâncarea care ajunge pe mesele românilor. Atunci când o țară importă, beneficiarii sumelor plătite sunt cei care exportă! Mai pe românește, banii românilor, adică miliarde de euro pe care Guvernul le împrumută lunar, ajung să susțină fermierii din statele cu o agricultură dezvoltată, cum ar fi Germania, Franța, Spania și Italia. Aceasta este explicația cea mai simplă și cea mai logică pentru care fermierul român abia dacă își poate întreține familiile, iar fermierul german, francez, spaniol sau italian prosperă de la un an la altul și mai tare.
Domnul Daea ne spune că va reconstitui gostaturile de stat, păcălind populația că așa el va sprijini producătorii români să poată să vândă produse românești. Atenție! Pentru această trăsnaie mai vrea să cheltuiască și peste 100 de milioane de euro. Se vede de la distanță că domnul Daea nici nu știe și nici nu cunoaște adevăratele probleme ale economiei agricole din România!
Decât să arunce pe fereastră 100 de milioane de euro pe înființarea unor magazine de stat, mai bine Guvernul ar dirija acești bani direct către fermieri, să-i ajute să depoziteze producția și să treacă de la vânzarea de materii prime la vânzarea de produse finite. Așa au reușit și țările dezvoltate din Uniunea Europeană. Când fermierii au ajuns să nu mai vândă roșii, ci bulion, să nu mai vândă fructe, ci conserve, atunci veniturile obținute de aceștia le-au dat posibilitatea să prospere și să se dezvolte.
Din păcate, domnului Daea nu-i putem cere exact ceea ce nu are, adică viziune. Nu i-a cerut nimeni să reinventeze roata sau să descopere apa caldă. Toată lumea a așteptat să preia din statele dezvoltate modele de succes.
„Bugetul rușinii naționale a eșuat complet!”
Teodorovici trebuie demis de urgență și anchetat pentru falsificarea datelor din bugetul pe 2019, iar Dăncilă trebuie să plece imediat, pentru că a îngropat țara!
În primele două luni ale anului 2019, investițiile de capital au scăzut cu 78,3%, raportat la anul 2018, când România a înregistrat cele mai slabe cheltuieli pentru investiții publice din ultimii 15 ani. Investițiile sunt de peste 4 ori mai mici decât în perioada de criză economică, din vremea Guvernului Boc. Apoi, fondurile europene gratuite, încasate de la Uniunea Europeană, sunt mai mici cu 25,7%, înregistrându-se o pierdere de 805 milioane de lei în numai două luni.
La fel de gravă este situația de la fondul de pensii! Guvernul a mințit prin lege, spunând că la bugetul asigurărilor sociale se va înregistra un excedent de 2,9 miliarde lei.
Realitatea ne arată contrariul. Fondului de pensii îi lipsesc tot mai mulți bani de la o lună la alta. În luna ianuarie, deficitul la pensii era de 1,27 miliarde de lei, iar în februarie banii lipsă au urcat până la 1,66 miliarde de lei. Și la fondul de sănătate lipsesc peste 421 de milioane de lei!
Dacă luăm în considerare că Ministerul Finanțelor Publice a întârziat cu aproape o săptămână publicarea datelor despre execuția bugetară și mai adăugăm și măsluirea de date bugetare de care au dat dovadă până acum, avem tot dreptul să ne îngrijorăm că situația este mult mai gravă decât ne arată datele de la Guvern! Acum înțelegem de ce Dragnea și Teodorovici au împrumutat numai într-o singură zi 3 miliarde de euro, pe 30 de ani, pe care noi și copiii noștri o să-i dăm înapoi întreit!
„România nu acceptă dublul standard al produselor alimentare și solicită să fie tratată la fel ca toate țările Uniunii Europene!”
Am spus că suntem un partid proeuropean, pentru că dezvoltarea României s-a datorat în bună parte faptului că suntem membri ai Uniunii Europene. Dar cred că România merită mai mult! Românii merită mai mult!
Vrem să fim membri cu drepturi egale în Uniunea Europeană. Nu mai putem accepta standarde duble. Nu mai putem accepta ca aceleași alimente, cu același ambalaj, să fie mai bune în vestul Europei și mai proaste la noi în țară.
Trebuie să ne apărăm țara, astfel încât copiii noștri să mănânce hrană sănătoasă, de aceeași calitate ca cea din vestul Europei.
România are nevoie de patrioți în Europa, astfel încât medicamentele pentru copiii și bătrânii noștri să fie de aceeași calitate ca cele din Europa.
De ce spun că România merită mai mult? Pentru că nu suntem deloc o țară de mâna a doua! Am dovedit în multe rânduri că suntem o țară de primă clasă și avem multe lucruri bune de spus despre România în fața Europei!
Sunt două componente pe care Uniunea Europeană trebuie să pună accent. Prima componentă trebuie să vizeze o reformă în abordarea pe care Uniunea o are față de piața comună, iar a doua componentă se referă la stabilirea clară a actorilor care se confruntă cu dublul standard.
În ceea ce privește prima componentă, trebuie să depășim nivelul de deziderate, principii, obiective generale. Trebuie să intrăm în chestiuni de reguli bine determinate, o disciplină comercială concretă, reguli de concurență unitare, practici unitare de producție, comerț, valorificare și calitate.
În materie de dublu standard, suntem puși în situația unor declarații pozitive, neînsoțite însă de reglementări. Toți simțim dublul standard aplicat în materie de prețuri, de costuri, de calitate, de imagine, de servicii.
Și totuși, undeva, acțiunea de combatere este foarte timidă, iar această lipsă de acțiune conduce la efecte deosebit de grave.
În acțiunea sa de combatere a dublului standard, Uniunea Europeană s-a limitat la etichetare, la informarea consumatorului despre conținutul produsului și la recomandarea ca un produs să aibă același conținut, indiferent de teritoriul unde se valorifică. Este oare de ajuns? Dublul standard se oprește la conținutul produsului? Există un _delay_ între consumul efectiv și o eventuală constatare a unei neconformități?
„Românii vor avea de ales pe 26 mai între continuarea creșterilor de pensii și salarii, promise și respectate de PSD, și tăierea veniturilor, pe care cei de la PNL și USR le consideră exagerate și nerealiste”
Cu toate că domnul președinte Iohannis și colegii săi din opoziție continuă instigarea la conflict și la dezbinare națională și dezinformează cu seninătate asupra situației fondurilor europene, vreau să vă informez că România va beneficia de o creștere cu peste 7 miliarde de euro a finanțărilor din cadrul politicii de coeziune în viitorul Cadru financiar multianual 2021–2027. Astfel, țara noastră va avea 30,7 miliarde de euro, bani europeni pentru mari proiecte de infrastructură.
Realitatea contrazice propaganda care susținea că vor fi tăiate fondurile de la Uniunea Europeană pentru România din cauza reformei justiției sau din cauza așa-zisei ineficiențe a Guvernului în absorbția fondurilor disponibile. În realitate, fondurile cresc, iar actualul Executiv a demonstrat că are capacitatea de a recupera întârzierile tehnocraților domnului Dacian Cioloș.
În acest sens, președintele Iohannis uită ori ignoră intenționat că în 2016 Guvernul său tehnocrat a avut zero absorbție, că nu a elaborat și nu a lăsat proiecte mature și abia anul trecut, în iunie–august, guvernarea PSD a reușit să recupereze întârzierile și să acrediteze autoritățile de management, esențiale în procedura de validare a cheltuielilor.
Acum este evident cât adevăr și câtă propagandă, minciună și dezinformare au fost în discursul public al colegilor din opoziție și în atitudinea domnului Iohannis.
Încă o dată, guvernarea PSD a dovedit că știe și poate recupera întârzierile provocate de Executivul condus de domnul Cioloș în atragerea fondurilor europene.
Ritmul de absorbție se accelerează, după ce am pus în funcțiune instrumentele necesare.
În plus, guvernarea PSD a adoptat anul trecut modificări importante la Legea achizițiilor publice și a realizat o nouă formă a Legii parteneriatului public-privat, tocmai pentru a accelera absorbția acestor fonduri.
Dacă ar fi mai puține lupte politice și mai puține bețe în roate din partea președintelui, am putea face chiar mai multe lucruri.
„Diplomația culturală a fost pe agenda Conferinței internaționale «30 de ani de la prăbușirea comunismului în Europa de Est. Rolul diplomației culturale în dezamorsarea conflictelor înghețate» – un eveniment de succes și un pas înainte pentru un viitor bazat pe cooperare și sprijin reciproc”
Pe 1 și 2 aprilie 2019, Fundația Română pentru Democrație a organizat Conferința internațională „30 de ani de la prăbușirea comunismului în Europa de Est. Rolul diplomației culturale în dezamorsarea conflictelor înghețate”.
S-au scurs trei decenii de la căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, anul 1989 redând Europei libertatea și spiritul democratic. Pe parcursul acestor trei decenii, țara noastră a fost sprijinită în reinițierea relațiilor diplomatice, relații care au stat la baza dezvoltării unor parteneriate care ne-au condus către Uniunea Europeană. Consolidarea acestei poziții a fost posibilă printr-o evoluție în societate, dar și printr-un permanent dialog. În acest sens, evenimentul de marcare a împlinirii a 30 de ani de la prăbușirea comunismului în Europa de Est a dezbătut rolul diplomației culturale și al dialogului ca instrumente și potențiale surse de dezamorsare a conflictelor.
Alături de domnul președinte Emil Constantinescu, evenimentul a reunit participanți din țară și din străinătate, conferențiari și personalități implicate în inițiative, pentru o pace globală, cum ar fi: Man-hee Lee, președintele HWPL din Coreea de Sud, Amir Aziz, imanul comunității islamice din Germania, Vaidya Nathan, secretarul general al comunității hinduse din Germania, și alții. S-a discutat pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor diplomatice care au susținut dialogul între comunitățile sociale și religioase din zonele unde au existat conflicte. S-a făcut recurs și la problematica Balcanilor de Vest pe baza trecutului recent, în acest sens fiind susținute comunicări de către foști șefi de state precum: Boris Tadić, președintele Serbiei între 2004–2012, Rexhep Meidani, președintele Republicii Albania între 1997–2002, și Mladen Ivanić, membru al Administrației Prezidențiale a Bosniei și Herțegovinei. Discuțiile s-au focalizat pe acțiuni comune pentru menținerea unei păci durabile în această regiune, atât de apropiată cultural de România.
„Sunt cele mai importante alegeri europarlamentare din istoria Uniunii Europene!”
Deciziile care se iau acolo ne afectează tot mai mult în fiecare zi! Este vorba despre drepturile noastre în Europa. Dreptul la sănătate, la educație, dreptul la muncă și liberă circulație, toate sunt reglementate în acest for legislativ.
Ce alimente ni se pun pe piață, ce fonduri ne sunt alocate pentru spitale și autostrăzi, pe unde circulăm, cum facem agricultură sau cum protejăm produsele fabricate în România, la ce tratamente avem dreptul și care sunt cerințele pentru un mediu sănătos? Mai devreme sau mai târziu fiecare directivă europeană este transpusă în legislația noastră!
Sunt onorat de nominalizarea făcută de colegii mei din Iași și din întreaga țară. Este un lucru care mă obligă. A fost
votat uninominal fiecare candidat, iar după vot s-au stabilit atât nominalizarea, cât și poziția pe listă.
Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, mă susțin și mă vor susține în continuare!
Sunt multe lucruri de făcut legate de fiecare dintre noi. Dar clar am două priorități: spitalul regional de urgență și autostrada Iași–Târgu Mureș. Sper ca aceste două proiecte, pe care le-am susținut mereu în Parlament, să devină soluția sănătoasă pentru dezvoltarea acestei regiuni.
Și nu uitați că doar noi, împreună, facem România bine!
„Ziua Jandarmeriei”
Ca în fiecare an, la început de aprilie, Jandarmeria Română aduce un omagiu istoriei și înaintașilor săi, sărbătorind un moment cu semnificații aparte la mijlocul secolului al XIX-lea: 3 aprilie 1850, ziua în care domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat Ofisul de constituire a Jandarmeriei moderne, organizată după un model de inspirație europeană.
Astăzi, aniversăm 168 de ani dedicați apărării ordinii și siguranței de drept, echilibrului, normalității sociale, factori vitali într-o comunitate sănătoasă. Este un excelent prilej pentru a sublinia încă o dată rolul fundamental al acestei instituții a statului pentru societatea românească.
Jandarmeria a dovedit în ultimii ani că reprezintă o componentă puternică și stabilă a sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, o instituție-pilon și o autoritate de bază a statului, care își îndeplinește fără echivoc misiunea de a apăra ordinea publică, siguranța cetățenilor și liniștea socială. Încrederea cetățenilor se datorează și faptului că Jandarmeria a fost alături de ei în momente dificile, atunci când, dincolo de încurajări sau promisiuni, aveau nevoie concret de o mână de ajutor. Cred că sunt în asentimentul celor care, greu încercați de inundații, de viscol, de zăpezi, vă mulțumesc pentru eforturile depuse în sprijinul acestor oameni.
Prezentul este provocarea cea mai mare. Problemele sociale, generate de dificultățile economice resimțite în ultimii ani, impun intensificarea eforturilor noastre pentru creșterea siguranței cetățenilor și întărirea nivelului general de ordine publică. Aportul din ce în ce mai consistent al jandarmilor la asigurarea desfășurării în normalitate a adunărilor publice, a manifestărilor revendicative, sportive, culturale sau de orice altă natură, sporirea competențelor în unele domenii de activitate, atenția specială acordată persoanelor vulnerabile, acestea sunt doar câteva dintre premisele care ne confirmă complexitatea problemelor pe care trebuie să le rezolvăm în perioada imediat următoare.
La fel ca mine, cetățenii știu și văd implicarea Jandarmeriei și faptul că jandarmii sunt expuși riscului 24 de ore din 24. Cetățenii îi răsplătesc pe jandarmi prin încrederea și aprecierea lor. Jandarmii trebuie să fie mândri de arma pe care o slujesc! Au dovedit că sunt o forță credibilă în slujba semenilor și prin propriile puteri și-au asigurat un loc de frunte între instituțiile care se bucură de încrederea populației.
Viorica Cherecheș
#241812„Oare cât va mai dura până va funcționa Master Planul de Transport?”
România are un Master Plan de Transport aprobat prin hotărâre de Guvern în luna septembrie 2016, dar de atunci și până astăzi, la doi ani și jumătate, nu s-a aplicat nimic din documentul destul de stufos. Șapte miniștri au trecut pe la conducerea Ministerului Transportului, fiecare a făcut promisiuni, dar niciunul nu a reușit să materializeze ceva. Românii circulă la fel ca în urmă cu 30 de ani, iar investitorii preferă să-și mute afacerile în alte țări unde au asigurată cel puțin partea cu transportul.
Politicile pentru infrastructura de transport asumată de actualul Guvern este o palmă dată românilor, promisiuni fără fundament și fără acoperire. Românilor li se promite din patru în patru ani câte o autostradă, chiar sunt aprobate câteva drumuri de legătură, dar, de făcut, nu se face nimic. Se adună doar grămezi de studii, maculatură care strânge praf în sertarele Ministerului Transporturilor. Actualii guvernanți se laudă cu peste 500 de kilometri de autostradă în operare și 250 de kilometri de autostradă în construcție, dar nu spun nimic despre eventuale termene de finalizare.
Ultimul „cadou electoral” făcut românilor sunt trei autostrăzi, respectiv autostrada Brașov–Bacău, Autostrada Nordului și autostrada București–Brașov, aprobate în ședința de Guvern din 23 martie 2019. Nici acestea nu se vor concretiza, pentru că în Legea bugetului nu au fost prevăzute și fonduri pentru ele.
Nici la transportul feroviar, aerian sau naval România nu stă mai bine. Din cauza problemelor cu infrastructura, România riscă să fie în continuare ocolită de turiști și de investitori, două mari categorii care ar putea să aducă fonduri serioase în România.
„Guvernul PSD face investiții importante în infrastructura rutieră”
Vin cu o veste bună pentru români, care însă s-ar putea să nu fie pe placul celor care tot încearcă să denigreze această guvernare. În România, în timpul guvernării PSD, se realizează proiecte importante de infrastructură. Peste tot în țară se fac demersuri de realizare a acestor investiții, de la studii de fezabilitate și proiectare până la faza de execuție.
Domnul Răzvan Cuc, ministrul transporturilor, a venit săptămâna trecută la Târgu Jiu pentru a le transmite gorjenilor că drumul expres Craiova–Târgu Jiu a intrat în linie dreaptă. Ministrul transporturilor a reconfirmat faptul că cel mai important proiect de infrastructură rutieră a județului Gorj, drumul expres Craiova–Târgu Jiu, va fi realizat, în acest moment fiind în curs de derulare procedura de licitație pentru studiul de fezabilitate și proiectare.
De asemenea, în cursul acestei săptămâni se va lansa licitația pentru centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu, astfel încât putem spune cu certitudine că lucrările vor fi reluate în acest an, centura ocolitoare fiind un alt proiect de infrastructură foarte important pentru județul Gorj.
Veștile bune nu se opresc aici. Domnul Narcis Neaga, directorul CNAIR, ne-a anunțat că și DN 67B va intra
în reparații curente, urmând ca, imediat ce se vor finaliza procedurile legale, să intre în reabilitare și modernizare.
În concluzie, acestea sunt fapte, nu vorbe, sunt lucruri concrete care se întâmplă și se realizează în timpul guvernării PSD.
Sfatul meu pentru colegii din opoziție este să revină la un comportament corect din punct de vedere politic, să lase deoparte minciunile și campania murdară. Românii nu vor putea fi manipulați la nesfârșit, deoarece în acest an programul de guvernare al PSD va începe să-și arate roadele.
Investițiile făcute în toate domeniile importante vor produce efecte, iar românii vor vedea că opoziția este doar o formă fără fond, în timp ce PSD merge pe principiul „fapte, nu vorbe”.
„PSD se ține de cuvânt: România înregistrează cele mai mari creșteri salariale din ultimul an!”
România devansează toate țările din regiune la capitolul creșterilor salariale în ultimul an, fapt ce confirmă justețea politicilor publice promovate de Guvern și majoritatea parlamentară PSD, axate pe creșterea economică și bunăstarea cetățenilor. Astfel, strategiile adoptate au diminuat considerabil gradul de tensionare al pieței muncii, iar etapizarea și creșterile salariale pe termen mediu și scurt au avut efectele pozitive scontate, și anume bani mai mulți în buzunarele românilor.
Dinamica accelerată a creșterilor salariale din ultimii ani, susținute de creșterea salariului minim, confirmă tendința punctată de programul de guvernare al PSD, deoarece este bine cunoscut faptul că salariul și perspectivele de angajare sunt principalele cauze pentru care românii preferă să muncească în străinătate. Din acest punct de vedere, este indiscutabil că din ce în ce mai mulți doritori de a pleca să-și caute locuri de muncă în străinătate au rămas în țară, motivați fiind de creșterile salariale.
Cel mai susținut ritm de creștere a venitului net în ultimul an, mai exact în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2019, l-au realizat angajații din construcții, alături de cei din învățământ și sănătate. Astfel, potrivit datelor oficiale anunțate de Institutul Național de Statistică, salariile din construcții au urcat cu 45% în intervalul respectiv, în învățământ cu 36%, iar în sănătate cu 30%.
Potrivit INS, salariul mediu net din ianuarie 2019 a fost în România de 2.936 de lei. Raportat la ianuarie 2018 câștigul salarial mediu nominal net a crescut cu 18,2%. În topul celor mai mari salarii nete, primul loc este ocupat de sectorul IT, cu 6.768 lei.
Cele mai semnificative creșteri au fost în extracția minereurilor metalifere, cu 25,4%, și în construcții, cu 25,3%. Totodată, creșteri între 3% și 10,5% s-au înregistrat în alte activități extractive, hoteluri și restaurante, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută. În ceea ce privește sectorul public, vorbim și aici despre creșteri însemnate ale câștigului salarial mediu net, după majorările de la începutul acestui an prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: învățământ (+9,9%), administrație publică (+6,2%), sănătate și asistență socială (+3,2%).
„La 15 ani de la aderarea la NATO, România rămâne ancorată fără echivoc în parcursul său euroatlantic”
Suntem în perioada în care marcăm 15 ani din momentul în care țara noastră a devenit parte a celei mai puternice și eficiente alianțe de apărare colectivă din istorie.
Pe 29 martie 2004 România a aderat în mod oficial la NATO, prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, stat depozitar al Tratatului Alianței Nord-Atlantice. Pe 2 aprilie, pentru prima dată, tricolorul românesc a fost ridicat la Cartierul General al NATO.
Prezența României în NATO reprezintă pentru noi, românii, cea mai solidă garanție de securitate. Prezența NATO în România reprezintă pentru aliații noștri garanția că poporul român și-a asumat irevocabil parcursul euroatlantic drept cale de evoluție națională.
România trebuie să continue demersul prin care să își respecte angajamentele privind alocarea celor 2% din PIB sectorului apărării și dezvoltarea de capabilități, precum și contribuția națională la misiuni, operații și activități, conform dezideratului aliat de împărțire echitabilă a responsabilităților.
Pe de o parte, aceste angajamente și eforturi sunt în interesul direct al României, care este astfel mai bine apărată, dar reprezintă și o contribuție valoroasă la întărirea relației transatlantice. Pe de altă parte, ele reprezintă pentru aliații noștri semnalul clar de implicare a României în misiunile NATO.
Realizând pe deplin statutul său de pilon de securitate regională și sprijinind consecvent demersurile de întărire a Alianței, recent, România a ratificat în Parlament Protocolul de aderare a Republicii Macedonia de Nord la NATO. Suntem a șaptea dintre cele 29 de țări membre ale Alianței Nord-Atlantice care ratifică aderarea la NATO a fostei republici iugoslave, după ce autoritățile de la Skopje au rezolvat disputa cu Grecia în privința numelui țării.
Săptămâna viitoare vom marca și 70 de ani de existență a Alianței.
Așadar, la mulți ani, NATO!
La mulți ani, România! _We are NATO!_
„Alexandru Averescu, 160 de ani de la naștere”
Dedic declarația mea de astăzi mareșalului Alexandru Averescu, om de stat remarcabil, om care va rămâne în istorie ca reper de moralitate și competență politică și miliară. Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la nașterea acestuia, prilej deosebit de evocare a personalității sale complexe, una dintre cele mai importante de la începutul secolului al XX-lea.
General de armată, apoi mareșal, om politic, prim-ministrul României în trei cabinete, ministrul apărării, membru de onoare al Academiei Române, Alexandru Averescu a condus armata română spre victoriile de la Mărăști și Oituz în Primul Război Mondial. Același Averescu este unul dintre oamenii care au marcat prin contribuția lor înfăptuirea României Mari.
Pentru generalul Averescu am un respect deosebit și am încercat, acolo unde am avut putere de decizie, să fac ceva pentru a-i păstra vie amintirea.
În 1998, prim-ministrul Radu Vasile m-a primit la Palatul Victoria și m-a întrebat direct ce așteptări am de la Guvernul României. I-am spus atunci, printre altele, că îmi doresc un bust al mareșalului Averescu în Basarabia, în comuna în care s-a născut fostul premier și conducător militar. Mi-a promis că va sprijini acest demers, însă Guvernul său și-a încheiat activitatea la scurt timp, iar guvernele care s-au succedat n-au mai fost interesate de această lucrare, deși bustul fusese deja comandat. Am fost profund impresionat de deschiderea și interesul pe care domnul Radu Vasile le manifesta față de Basarabia și Bucovina.
Peste ani, când am ajuns secretar de stat în Guvernul României, am decis, împreună cu Fundația „Mareșal Alexandru Averescu”, să realizăm două busturi: unul pentru a fi instalat în București, pe bulevardul Averescu, și al doilea, în Basarabia, în comuna Babele, unde s-a născut mareșalul.
În 2012, în urma unui control la instituția pe care o conduceam, Curtea de Conturi ajunge la concluzia că nu era corect să susțin acest proiect și solicită Fundației „Mareșal Alexandru Averescu” să returneze banii Guvernului României.
Eu am plecat din funcție, dar nu am cedat. Am atacat în instanță această decizie rușinoasă și, mai ales, inexplicabilă. Procesul a durat șase ani. În final, am câștigat, așa cum era firesc.
„Politicienii fără șapte ani de acasă transformă în maidan Parlamentul României”
Am militat mereu pentru o conduită a discursului public și combaterea civilizată, cu argumente, a ideilor și viziunilor contrare. Din păcate, nu de puține ori, asistăm la derapaje de limbaj, aruncate de la această tribună. În lipsa argumentelor, se proferează ironii ieftine și, uneori, chiar nepermise atacuri la persoană. Privesc cu îngrijorare cum tot mai mulți colegi recurg la un limbaj jignitor, tributari principiului „Dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră!”. Se încalcă flagrant esența democrației, care înseamnă păreri și viziuni diferite, susținute cu argumente și într-un mod civilizat. Este adevărat, ne-am pregătit pentru profesii diferite, provenim din medii diferite, dar ar trebui să ne caracterizeze eleganța, responsabilitatea și bunul-simț.
Sunt convins că aproape toți suntem îngrijorați când constatăm că românii s-au săturat de politicieni, dar prea puțini sunt cei care caută să înțeleagă și de ce! Nu doar ilegalitățile unora au creat acest dispreț față de clasa politică, ci și comportamentele indecente și agresive, vorbele aruncate fără responsabilitate, într-un limbaj de mahala. Și, realmente, ce poți să crezi despre un politician care susține în fața camerelor de filmat că PSD este „singurul partid format din oameni normali, nu ca ceilalți”? Aceasta nu este o palmă la adresa adversarilor politici, ci o palmă dată milioanelor de români care nu împărtășesc ideile social-democrate și care s-au regăsit în alte formațiuni politice. Este o palmă dată memoriei celor care, în urmă cu 30 de ani, în decembrie 1989, au ieșit în stradă pentru democrație, pentru libertatea de a-și expune public ideile, dar care nu s-au mai întors la casele lor. Este o palmă dată martiriului celor care și-au găsit sfârșitul în închisorile comuniste, uciși pentru ideile și principiile lor.
Din nefericire, ieșiri precum cea la care făceam referire tind să devină pentru unii o obișnuință. Acest tip de discurs public agresiv se propagă tot mai mult, ca o epidemie printre organismele cu imunitate scăzută, nevaccinate cu cei șapte ani de acasă. Spațiul public este invadat de atacuri la persoană, de zeflemea, de jigniri aduse milioanelor de români. Și, din păcate, constatăm că nu doar unii suferă de lipsa de educație, ci ne confruntăm cu o boală extinsă pe tot spectrul eșichierului politic.
„Guvernul PSD–ALDE respectă promisiunile făcute pensionarilor”
Unul dintre punctele importante ale programului de guvernare pe care PSD l-a prezentat românilor a fost cel dedicat pensionarilor, acești oameni minunați care sunt părinții ori bunicii noștri și cărora noi, cei mai tineri de astăzi, le datorăm enorm. Am spus atunci că ne vom îngriji să poată duce o viață decentă, că le vom crește veniturile și ne-am ținut de cuvânt.
Pe parcursul anului 2019, Legea pensiilor va aduce mai multe schimbări, printre care și majorarea pensiilor, dar cele mai multe modificări se vor aplica în perioada 2020–2021.
Majorarea punctului de pensie a fost o cerință importantă și o promisiune respectată, astfel că punctul de pensie va crește de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, potrivit noii Legi a pensiilor.
Asta înseamnă că în ultimele patru luni ale anului pensionarii vor lua mai mulți bani. Din septembrie anul acesta, pensiile vor crește cu 15%.
De exemplu, cine are 1,2 puncte va lua mai mult cu 198 de lei, cine are 1,5 puncte va primi în plus 247,5 lei, iar cine are două puncte va lua 330 de lei.
Cei mai câștigați vor fi pensionarii care au lucrat în locuri de muncă încadrate în grupa I sau a II-a și care, pe lângă majorarea punctului de pensie, vor beneficia și de recalculare în baza Legii nr. 221/2018.
De recalculare vor avea parte toți pensionarii ale căror drepturi au fost stabilite potrivit legislației existente înainte de aprilie 2001. Procedura se realizează din oficiu în perioada octombrie 2018 – octombrie 2019, însă drepturile recalculate se vor acorda începând din octombrie 2018, indiferent de data emiterii deciziei de recalculare.
O veste bună este aceea că s-au emis 42.000 de decizii la nivel național, din cele 100.000 de recalculare conform grupelor de muncă, decizii pe care pensionarii le vor primi acasă.
În situația în care, în urma recalculării, rezultă un punctaj mediu anual mai mic decât cel inițial, se menține cel vechi, astfel încât să nu scadă nicio pensie.
Pensia minimă va crește de la 640 de lei, cât este în prezent, la 704 lei, tot din septembrie. Și în acest an pensionarii care au pensia minimă vor primi aceeași majorare, indiferent de anii lucrați.
Mi-aș dori să vă reamintesc că istoria s-a făcut nu numai pe câmpul de luptă, ci și aici, în băncile parlamentelor, în tranșeele luptei politice. Și totuși înaintașii noștri au reușit să ajungă, în momente de cumpănă, la consens!
Vă întreb: oare am putea să fim în stare și noi de așa ceva? După cum observați, Europa trece prin momente dificile, de genul Brexitului, analiștii economici sugerează o nouă criză economică mondială. Vi se pare că nu este acum iar un moment istoric? Oare n-ar trebui, stimați colegi din opoziție, să lucrăm împreună, pentru binele țării?
Pentru că vreau să vă amintesc un lucru simplu. Da, sunt de acord, opoziția trebuie să critice. Este firesc. Dar constructiv, cu argumente, cu contrapropuneri de legi, nu să fugiți iute să contestați ceva ce deseori nici n-ați citit! Observ că țineți la mare preț toate principiile europene și democratice, mai puțin unul, legitimitatea dată de vot! Vreau să vă reamintesc, cu scuzele de rigoare și deschizând ghilimelele, că nu votanții PSD s-au „pișat pe el de vot”, ci ai dumneavoastră! Noi, cei care ne regăsim acum aici, suntem oglinda votului. Nu noi ne-am dezamăgit votanții, nu?
Cei care își uită istoria sunt condamnați să o repete! Trăiesc cu speranța că putem face ceva împreună, dacă nu o lege, măcar o leapșa, un fotbal... Mesajul pe care îl trimiteți țării este că ne aflăm în tranșee, nu într-o luptă politică dreaptă, în care câștigă, evident, democratic și firesc, cel care are cele mai multe voturi. Ați demonetizat Parlamentul din interiorul lui, din interiorul clasei politice! Mie mi se pare act de harachiri, fără supărare... Ca să nu cad în plasa atacului fără noimă și logică, așa cum o faceți dumneavoastră, prefer să pic în capcana ironiei.
Acum aveți o alianță, „2020 USR Cruce Cruce”, putem discuta aparent de la egal la egal... Începeți să vă curtați cu liberalii, care au o istorie fulminantă... N-au mai guvernat singuri România din 1937, când au avut Guvernul Duca și guvernele Tătărăscu 1, 2, 3, 4! Cine râde de cine? De atunci v-ați mai întâlnit cu puterea în cinci coaliții, care mai de care mai nefericită. Vă rog, deci, stimați colegi, faceți politică! Nu presă, nu trafic pe Facebook, nu colecție de like-uri pe care, inocenți, le cuantificați direct în voturi... Nu cădeți în plasa micilor interese, a hulirii propriei țări și a neamului pentru 30 de arginți sau pentru un presupus vot! Suntem Parlamentul României, aleși de români pentru binele românilor!
## **Doamna Beatrice Tudor:**
„Cine este adevăratul patriot? Guvernul PSD se bate la Bruxelles pentru 22 de milioane de români, opoziția se bate pentru un singur om”
La sfârșitul săptămânii trecute, o veste importantă a devenit publică. În contextul în care țara noastră exercită președinția Consiliului Uniunii Europene, experții Guvernului României trimiși la Bruxelles au reușit să finalizeze negocierile pentru o directivă europeană care va combate în mod direct produsele cu dublu standard.
Concret, după adoptarea acestei directive, comercianții vor avea obligația să informeze consumatorii români privind dublul standard. Dacă oamenii vor fi induși în eroare atunci când achiziționează un produs cum că acesta ar avea calități și proprietăți identice cu un altul similar, prezentat într-un alt stat membru al UE, atunci autoritățile naționale vor trebui să verifice dacă informația a fost prezentată într-un asemenea mod care să permită consumatorului să ia o decizie în deplină cunoștință de cauză. Astfel, ne asigurăm că aceste informări despre standardul dublu nu sunt trecute cu un corp mic de literă, în spatele unui asterisc.
Practic, în timp ce membrii Guvernului României se asigurau că românii nu vor mai fi nevoiți să plătească prețuri ca în Europa de Vest pentru produse care nu sunt nici pe departe la fel de bune calitativ ca în acea parte de Europă, singura preocupare a opoziției la Bruxelles era să denigreze PSD și să facă lobby pentru Laura Codruța Kövesi.
Și culmea este că tot reprezentanții opoziției sunt cei care acuză Guvernul și majoritatea PSD–ALDE de faptul că nu ar acționa în interesul cetățenilor români, când se vede cu ochiul liber că opoziția face tot ce poate pentru a submina România la Bruxelles și în toată Europa.
A spus ceva opoziția despre faptul că cetățenii europeni nu trebuie împărțiți în două categorii, Vestul și restul? A spus ceva opoziția despre faptul că românii nu trebuie să fie înșelați atunci când cumpără un produs? A spus ceva opoziția despre reușita cu adevărat istorică a combaterii dublului standard? Răspunsul este evident: nu! Nimic, niciun cuvânt! În schimb, opoziția nu mai poate de grija locului de muncă european al Laurei Kövesi.
## **Domnul Florin Iordache:**
## Bună dimineața, stimați colegi!
Vă rog să luați loc, să putem începe ședința noastră de plen.
Vă anunț că din totalul celor 329 de deputați și-au înregistrat prezența un număr de 157. Până la ora 11.30 avem dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi.
Imediat vă dau cuvântul!
La ora 12.00, vot final. La finalizarea votului final invit colegii membri ai Biroului permanent la ședința de Birou permanent.
Domnul deputat Cucșa, bănuiesc că aveți o problemă cu ordinea de zi.
Vă rog.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Vă rog ca PL-x 438/2018 – Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 –, de pe poziția 24, să-l retrimitem comisiilor pentru două săptămâni.
## **Domnul Florin Iordache:**
Cu raport de la cele două comisii, de la Comisia pentru industrii și de la Comisia pentru mediu, da?
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Domnul deputat Șerban, Grupul PSD. Vă rog.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Vă rog să supuneți votului retrimiterea, o săptămână, a punctului 11 de pe ordinea de zi – Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului „Schi în România”; PL-x 172/2018.
Retrimitere o săptămână, pentru corelări cu textul legii și anexă.
Este vorba de un raport comun al Comisiei pentru industrii și Comisiei pentru agricultură, da?
Da.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
În unanimitate, a fost retrimisă poziția 11. Domnul Varujan Pambuccian.
Vă rog, din partea minorităților.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Este vorba de punctul 8 – Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; PL-x 638/2018.
Problema este că acolo, în program, sunt prevăzute numai obiective care se află în proprietatea publică sau privată a statului și, dacă ne uităm numai pe Lista obiectivelor UNESCO din România, o să constatăm – numai pe lista aceea – că marea majoritate sunt în proprietatea privată fie a cultelor, fie a altor instituții private.
Aici vorbim de patrimoniul național, nu vorbim de proprietar. Și, dacă vorbim de patrimoniul național și creăm anumite obligații care țin de păstrarea lui, atunci trebuie, după părerea mea, să tratăm egal, indiferent de natura proprietarului.
De aceea, vă solicit... Era sub rezerva raportului. Când a venit raportul, în comisie s-a schimbat și mai mult în rău și de aceea vă solicit o retrimitere la comisii.
Vă mulțumesc.
Termen cât? O săptămână?
O săptămână, da.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bine.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Propunerea de retrimitere nu a întrunit numărul de voturi. Rămâne să-l discutăm.
Domnul Korodi, vă rog. Grupul UDMR. Și apoi domnul Olar.
Bună ziua, stimați colegi!
Domnule președinte de ședință,
Dorim să retrimitem pentru două săptămâni PL-x 30/2019, care privește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2018 pentru modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. A fost adoptat un raport care are, probabil, din păcate, prea multe neconcordanțe cu legislația în vigoare în diferite domenii tehnice. De aceea, este nevoie de o analiză și corelare cu acestea.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Mai departe.
Domnul Olar. Nu mai vreți?
Dacă mai sunt colegi care doresc să intervină la ordinea de zi?
Nu mai sunt.
## **Domnul Nicolae Tudose** _– secretar de stat_
_în Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Nicolae Tudose mă numesc, sunt secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
Guvernul susține raportul suplimentar comun asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2018 pentru modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, întocmit de Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, prin care s-a propus, cu majoritate de voturi, adoptarea acestuia, cu amendamente admise și un amendament respins.
Actualul cadru legal, respectiv Legea nr. 255/2010, este restrictiv în ceea ce privește domeniile în care lucrările executate pot fi declarate de utilitate publică, respectiv nu sunt incluse lucrări în domeniul sănătății, învățământului și sportului.
Totodată, amendamentele admise în raportul suplimentar comun al celor două comisii de specialitate extind cadrul juridic pentru luarea măsurilor necesare lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a obiectivelor prevăzute în proiectele de investiții strategice, inclusiv cele realizate în parteneriat public-privat. Și aici exemplificăm lucrări de reconfigurare a parcelelor în vederea dezvoltării urbanistice a terenurilor agricole și, de asemenea, lucrări de închidere și ecologizare a depozitelor de deșeuri efectuate de stat, prin autoritățile publice centrale, ca urmare a stabilirii în sarcina acestuia de măsuri, în baza unor hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. În acest sens aducem la cunoștință faptul că România a fost condamnată în Cauza nr. 301/2017 și a fost obligată să ia măsuri care să conducă la acțiuni în vederea respectării reglementărilor Directivei nr. 31/26 aprilie 1999 privind depozitele de deșeuri.
Întâi raportul și apoi domnul Árpád.
Domnule Popa, vă rog, raport comun din partea celor două comisii – Comisia juridică și Comisia pentru administrație.
Intrăm în ordinea de zi, da?
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2018 pentru modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local; PL-x 30/2019; procedură de urgență.
Guvernul?
Vă rog, domnule secretar de stat.
Raport de la Comisia juridică și de la Comisia pentru administrație.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Raport suplimentar comun al Comisiei juridice, de disciplină și imunități și Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2018 pentru modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate, în vederea examinării și a depunerii unui nou raport, asupra proiectului de lege.
## Senatul a adoptat proiectul de lege.
## Camera Deputaților este Camera decizională.
La întocmirea prezentului raport comun comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport; avizul favorabil al Comisiei pentru sănătate și familie.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 255/2010 în vederea extinderii domeniului de aplicare al acesteia și asupra lucrărilor din domeniul sănătății, învățământului și sportului și abilitării tuturor unităților administrativ-teritoriale din România de a realiza exproprieri pentru cauză de utilitate publică în domeniile reglementate de lege.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate de către membrii celor două comisii s-a hotărât, cu majoritate voturi, întocmirea unui raport comun suplimentar de adoptare.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Dezbateri generale? Domnule Márton Árpád, vă rog.
## Domnule vicepreședinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Pentru a înțelege o parte din problemele noastre, permiteți-mi să vă prezint câteva date statistice.
Pe data de 15 noiembrie 2018, Guvernul adoptă Ordonanța de urgență nr. 99, pentru a se putea expropria pentru cauză de utilitate publică, în favoarea unor lucrări în domeniul sănătății, învățământului și sportului, și să se extindă nu numai la București, ci și la celelalte autorități publice locale.
Ordonanța de urgență are o singură pagină. O singură pagină! Intră în dezbatere la Senat.
Pe data de 12 decembrie, Camera Deputaților adoptă un proiect de lege care modifică substanțial art. 1 al Legii nr. 255/2010 și abrogă punctul 1 din ordonanță. Deci abrogă punctul 1 din ordonanță.
Pe data de 6 februarie, Senatul adoptă proiectul de lege de adoptare a ordonanței, în formă nemodificată. Adică punctul 1 fiind abrogat, totuși formă nemodificată. După care vine această dezbatere în Camera Deputaților, unde din două pagini ajungem la 23.
Cum e cu bicameralismul, stimați colegi?
Nici să nu vorbim de niște probleme tehnice!
Vă rog să deschideți acest raport!
Ce ne spune raportul?
Punctul 1 – nemodificat. Adică rămâne în ordonanță nemodificat un text abrogat deja.
La ce se referă această nemodificare? Că în cuprinsul art. 1 sintagma va apărea așa.
Ce spune raportul comisiei față de acest text? „Nemodificat”.
După care urmează punctul 2.
Punctul 2 ce conține? O reformulare a întregului art. 1. Adică avem un punct 1 și un punct 1[1] , care este o reformulare a aceluiași articol.
La punctul 11 din raport o să constatați următoarele: punctul 5.
La punctul 14 o să găsiți punctul 6.
Și la punctul 16 iarăși o să regăsiți punctul 5, un alt punct 5, care se referă la alt articol și iarăși urmează renumerotarea până la punctul 11, introducând zeci de alineate și articole noi în lege.
Acest art. 1 de la „Superschi în Carpați” conține toate posibilitățile, inclusiv de investiții în parteneriat public-privat pentru extragerea, de exemplu, a lignitului.
Vă mulțumesc. Domnul Leoreanu, Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Într-adevăr, sunt câteva probleme de tehnică. Este o inconsecvență între ceea ce s-a făcut la Senat și ceea ce a urmat la Cameră.
Ne-am fi dorit ca normele aici să fie suple, flexibile, foarte clare, când vorbim de proprietate. Proprietatea trebuie garantată. Dar mergem pe principiul bunei-credințe și această, până la urmă, extindere a domeniului de aplicare din Legea nr. 255 către domenii precum educație, sport, sănătate și cu aplicabilitate și de către unitățile teritoriale sigur că va aduce un plus în ceea ce înseamnă deblocarea investițiilor.
Este foarte important ca aceste investiții să poată continua, mai ales că în România vorbim de foarte multe investiții blocate și din punctul de vedere al proprietății și din punctul de vedere al finanțării și din lipsa atragerii fondurilor europene, având drept cauză proasta gestiune a fondurilor de către Guvern, încât aici, într-adevăr, am avea un plus.
Sigur că lucrurile trebuie analizate mult mai clar și sigur că trebuie luată o decizie în cunoștință de cauză.
Cred că un punct corect la început ar fi fost retrimitere și analizat la comisie acest lucru.
Drept care vom analiza foarte atent în decizia pe votul final.
Vă mulțumesc.
Domnul Simionca. Vă rog.
## Domnule președinte,
Cu siguranță, pentru a dezvolta infrastructura mare – autostrăzi – nu putem să ne blocăm la o bucată de pământ; sau pentru dezvoltarea rețelei de canalizare sau alte lucruri. Dar, cum spunea și colegul de la UDMR, această lege nu vine într-o formă corectă, nu a parcurs pașii necesari și noi, cei de la PMP, vom contesta această lege pentru nerespectarea bicameralismului, pentru că nu putem să facem o lege la Senat și să o aducem în altă formă la Camera Deputaților. Trebuie să arătăm că suntem serioși și responsabili și că protejăm proprietatea privată. Vă mulțumesc.
Domnul Ion Stelian.
La Camera Deputaților, Camera decizională, s-au introdus foarte multe articole, în Comisia juridică, și s-a deturnat sensul inițial al legii.
De unde ar fi trebuit să faciliteze închiderea unor dosare legate de aceste depozite de deșeuri, s-a ajuns la introducerea a foarte multor situații în care se facilitează exproprierea, în detrimentul proprietății cetățenilor.
Trebuie făcute investiții, dar în același timp trebuie să respectăm și dreptul de proprietate al românilor, așa încât toate aceste amendamente aduse cu încălcarea principiului bicameralismului ne forțează să votăm împotriva acestui proiect și să luăm în considerare o contestare la Curtea Constituțională.
Domnul Varujan Pambuccian.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Sigur că sunt situații în care e bine să se facă exproprieri. Dar, în momentul în care lucrul acesta se transformă – și aceasta s-a întâmplat la Cameră – într-o regulă care deja duce chiar către situații arbitrare, nu e bine deloc. Nici nu cred că aici trebuie să mai discutăm despre tot felul de chichițe avocățești. Aici trebuie să discutăm despre un principiu fundamental pe care eu sper că societatea noastră continuă să se bazeze, pe cel al proprietății. Și spun aceasta către colegi din toate partidele și știu de ce spun aceasta.
Părerea mea este că am votat în mod absolut eronat neretrimiterea la comisie, așa cum a solicitat-o reprezentantul UDMR-ului, și, vă rog, haideți să nu ne jucăm cu o asemenea lege, haideți s-o retrimitem la comisie.
Vă rog să vă gândiți foarte bine că aici nu mai contează nici campanie, nici chichițe avocățești, nici nimic. Aici vorbim despre proprietate.
Vă rog să retrimitem la comisie această lege și s-o readucem în niște parametri funcționali, dar, în același timp, și normali pentru societatea pe care zicem că o reprezentăm. Vă mulțumesc.
O săptămână, da!
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun.
Voi supune votului retrimiterea, dar problema de fond n-o rezolvăm așa. Pentru că, repet, între forma venită de la Senat, care avea un articol – și cel puțin două grupuri parlamentare, PNL și PSD, au fost de acord cu aceste modificări... Văd că singura soluție legislativă ar fi un nou proiect în procedură de urgență, trecut prin Senat și Cameră, pentru că altfel o retrimitem ca să scăpăm de ea de pe ordinea de zi, dar nu rezolvăm problema.
Domnul Korodi.
Imediat
Vot · Amânat
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Da, aveți dreptate.
Dacă comisia va menține să aibă o abordare extinsă a problematicii, atunci este neconstituțională adoptarea acestui proiect de lege, chiar dacă va reveni din comisie.
Trebuie să fim foarte precauți. Cred că ar trebui să ne axăm pe prima inițiativă care a venit de la Guvern, dezbaterea și analiza acelei propuneri. Și, dacă este nevoie de o dezbatere pe tot ce înseamnă PPP și alte tipologii de proiecte, să fie pe un nou proiect de lege.
Domnule Ganț, vă rog.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Ideea e simplă. Se duce înapoi la comisie pentru o săptămână și revine cu raport de respingere, nu de adoptare. Și vom vota în favoarea respingerii, tocmai pe considerentul nerespectării principiului bicameralismului, și vine un nou proiect din urmă, care va fi în regulă și va avea un raport corect, de adoptare.
De ce insistăm să venim cu proiectul acesta care are raport de adoptare? Merge o săptămână înapoi și se întoarce cu raportul corect, de respingere, pentru că așa este în regulă.
Îl respingem și între timp Guvernul vine cu un proiect pe care-l putem aproba.
## **Domnul Florin Iordache:**
O retrimitem. Bun.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Următorul.
5. Proiectul de lege pentru completarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate acestuia; PL-x 46/2019.
Guvernul?
Domnule secretar de stat, vă rog.
Și apoi Comisia pentru apărare.
Domnul Bejinariu sau cine prezintă raportul?
## **Domnul Mihai Valentin Bobescu** _– subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Numele meu este Mihai Bobescu, sunt subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
Prezentul proiect vizează completarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2002 în sensul de a crea un temei legal care să asigure reglementarea, prin hotărâre a Guvernului, a uniformei, însemnelor distinctive, precum și a formei și conținutului documentului de legitimare pentru personalul militar din unitățile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și din structurile subordonate acestora. Vă rugăm să adoptați Proiectul de lege pentru completarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate acestuia, în forma propusă de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Mulțumesc.
Mulțumesc. Comisia pentru apărare?
Proiectul are ca obiect de reglementare completarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2002 în sensul de a crea un temei legal la nivel primar care să asigure stabilirea, prin hotărâre a Guvernului, a uniformei, însemnelor distinctive, precum și a formei și conținutului documentului de legitimare pentru personalul militar din unitățile aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și din structurile subordonate acestora.
Consiliul Legislativ, conform avizului cu nr. 60/31 ianuarie 2019, a avizat favorabil proiectul de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi pentru, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiect de lege în forma prezentată.
Vă mulțumesc. Intervenții?
Nu sunt intervenții.
Raport fără amendamente. Rămâne la votul final.
6. Proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C.; PL-x 47/2019.
## Guvernul?
Domnul secretar de stat, vă rog. Și apoi domnul Bejinariu.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prin proiectul de lege prezentat se propune, printre altele, desemnarea Institutului Național de Criminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, ca punct național de contact care să efectueze interogări automatizate prin compararea profilurilor ADN și interogări automatizate prin compararea datelor dactiloscopice cu datele de referință aflate în sistemele automatizate ale Guvernului Statelor Unite ale Americii.
Vă rugăm să adoptați Proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C., în forma propusă de comisiile de specialitate.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Domnul Bejinariu, vă rog.
Mulțumesc.
În temeiul dispozițiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C.
Camera Deputaților este prima Cameră sesizată. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul.
Proiectul de lege propune desemnarea Institutului Național de Criminalistică drept punct național de contact care să efectueze interogări automatizate prin compararea profilurilor ADN și interogări automatizate prin compararea datelor dactiloscopice cu datele de referință aflate în sistemele automatizate de identificare ale Guvernului Statelor Unite ale Americii.
În urma examinării inițiativei legislative, precum și a documentelor care o însoțesc, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea Proiectului de lege pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Domnul Victor Paul Dobre, Grupul PNL, vă rog.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Grupul PNL din Cameră va susține adoptarea acestui proiect de lege prin care sunt reglementate măsurile de punere în aplicare a Acordului dintre România și Statele Unite în vederea intensificării cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave.
Prin acest acord s-a creat cadrul legal instituțional necesar asigurării unei bune cooperări între România și Statele Unite în ceea ce privește schimbul de date reciproce necesare cercetării infracțiunilor grave.
Totodată, trebuie menționat că acest act normativ reprezintă un pas necesar în demersurile României de îndeplinire a condițiilor tehnice de admitere în Programul Visa Waiver.
Solicit și solicităm pe această cale Guvernului să intensifice demersurile politico-diplomatice și să acționeze cu simț de răspundere, astfel încât cetățenii români să nu mai fie condiționați de obținerea vizelor pentru călătoria în Statele Unite.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Dacă mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu mai sunt.
Raport fără amendamente. Rămâne la votul final. 7. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”; PL-x 49/2019.
Guvernul?
Vă rog, domnule secretar de stat. Și apoi Comisia pentru buget.
## **Domnul Ion Ghizdeanu** _– președintele Comisiei Naționale de Prognoză_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege reglementează modul de funcționare a contului individual de economii „Junior Centenar”, deschis pentru toți copiii la Trezorerie. Pentru toți copiii până la vârsta de 18 ani. Este vorba de peste 3 milioane de conturi.
Titularii de cont beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 lei anual, în completarea sumei pe care au depus-o, dacă au depus minimum 1.200 de lei.
Ceea ce este semnificativ este că acest cont se va deschide și pentru copiii ocrotiți prin serviciile publice și private specializate în protecția copilului.
Având în vedere conținutul proiectului de lege și în consens cu raportul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, vă adresez rugămintea unui vot favorabil pentru acest proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Da. Domnul Lazăr. Și apoi, la dezbateri, domnul Vîlceanu. Raportul Comisiei pentru buge; domnul președinte Lazăr.
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și ale art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect legiferarea unui tip special de cont de investiții – contul individual de economii „Junior Centenar”, titularul contului fiind orice copil care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este cetățean român; b) nu a împlinit vârsta de 18 ani. Titularii de cont beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 lei anual, până la împlinirea vârstei de 18 ani, cu condiția ca suma depusă în cont în anul respectiv să fie de minimum 1.200 de lei. La soldul contului se aplică o rată de dobândă al cărei nivel se stabilește la 3% pe an.
Important de subliniat că de acest program vor beneficia și copiii ocrotiți prin serviciile publice și private specializate în protecția copilului. Depunerea anuală minimă de 1.200 de lei se efectuează din bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”, în forma adoptată de Senat.
Amendamentele respinse se regăsesc în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Dezbateri generale, domnul Vîlceanu.
## **Domnul Dan Vîlceanu:**
Doamnelor și domnilor colegi,
Sunt convins că aveți impresia că avem de-a face cu un alt act de generozitate al Guvernului, care s-a gândit la copiii noștri și dorește să-i ajute să-și continue studiile, să crească nivelul de trai. Da?
Ei, lucrurile nu stau așa. De fapt, este o schemă de escrocare a populației României.
Este inadmisibil să deschizi un cont unei persoane care nu-și dorește să-și deschidă un cont și, pur și simplu, cu forța, da, hai, deschidem un cont cuiva.
Doi. Este inadmisibil să propui o schemă de acumulare a statului prin care ia bani de la cetățeni și promite dobândă peste 18 ani. Da?
Și este inadmisibil să propui populației o dobândă de 3%, cât timp inflația este peste 4% în momentul de față.
Adică, domnule Ghizdeanu, vă rog, dumneavoastră, să veniți să le explicați colegilor acum de ce sunteți atât de generoși cu băncile din străinătate și luați... și vă împrumutați bani cu 5%, iar de la populația României vreți să vă împrumutați cu 3% dobândă?
Veniți dumneavoastră și explicați-le colegilor – care sunt convins că sunt foarte curioși – că dumneavoastră lucrați pentru poporul român. Da?
Veniți să le explicați cum Doamne iartă-mă te împrumuți la băncile străine, acelea pe care le înjurați dumneavoastră, cu 5% pe 30 de ani, iar de la populația României vrei să iei bani cu 3% pe an, sub nivelul inflației. Da?
Haideți și explicați-le, vă rog!
Da. Doamna Csép Éva, Grupul UDMR. Vă rog, doamnă.
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Este bine să începem să ne gândim și la viitorul copiilor noștri. Este bine să ne învățăm să economisim din timp bani pentru ca acești copii, când ajung în pragul unei vârste de peste 18 ani, să aibă din ce să-și finanțeze, eventual, studiile.
Totodată, cred că este o inițiativă bună, dar ar mai trebui să lucrăm la ea, deoarece, din moment ce se deschide pe numele titularului un cont la Trezoreria Statului, mai lipsesc niște „amănunte”. Pentru că nu există un contract care se va încheia între statul român și titularul contului, care să aibă o garanție pentru titularul contului care depune aceste sume.
Deci, în esență, cred că acest proiect de lege este bun. Acest proiect este bun, dar totodată trebuie îmbunătățit.
Așadar, UDMR va lucra la o modificare legislativă pe baza acestui proiect, deoarece credem că siguranța oamenilor care depun și investesc pentru copiii lor trebuie să fie garantată de stat.
Vă mulțumesc.
Da. O să invit toți colegii vorbitori. La final, domnul Ghizdeanu. Îl rog să se pregătească să răspundă tuturor întrebărilor puse de colegii parlamentari.
Deci domnul Năsui. Se pregătește al doilea vorbitor
de la Grupul PNL, domnul Oprea.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Este un program care ar putea fi numit un Robin Hood invers. De ce? Pentru că e o redistribuire de bani de la toți, adică inclusiv de la săraci către bogați.
Practic, cei care reușesc să economisească 1.200 de lei pe an, deci 100 de lei pe lună, mai primesc încă 600 de lei, dar nu acum, ci când împlinește copilul vârsta de 18 ani.
Cine își permite să economisească 100 de lei pe lună? Nu cineva care se află pe salariul minim, de exemplu, pentru care 100 de lei pe lună înseamnă aproximativ 10% din salariu. Deci 10% din salariu, pe care nu-i mai atinge, nu mai are acces la ei decât în momentul în care copilul împlinește vârsta de 18 ani.
Singurul lucru bun care se întâmplă totuși cu acest proiect este faptul că și copiii din centrele de plasament primesc din partea statului banii aceștia. Acesta este un lucru lăudabil. Acesta este lucrul care poate ar fi făcut... Ar fi fost bine să fie proiectul numai pe lucrul acesta.
Dar criza de bani este mare. Și, atunci, practic, ce s-a urmărit prin acest program este tocmai să se atragă economiile populației în acest program. Dar, din nou, pentru a-i ajuta pe cei mai înstăriți, și nu pe cei mai săraci, cei care ar avea mai multă nevoie de ei.
Motiv pentru care USR va vota împotrivă. Vă mulțumesc.
Domnul Oprea, vă rog.
Da. Mulțumesc pentru privilegiul de a vorbi.
Dar să știți că lucrurile acestea stau mult mai încâlcit decât par la prima vedere. Cu atât mai mult cu cât ieri s-a anunțat, din partea Ministerului Finanțelor, consolidarea campaniei de luare a banilor de la populație prin acțiunea „Tezaur”.
Și probabil că mulți dintre colegii noștri nu au fost atenți să vadă și care sunt ofertele pentru sumele depuse la „Tezaur”: 3,5% pe an; 4% pe doi ani; 5% pe trei ani. Iar noi oferim 3%.
Domnule, parcă am fi copii de grădiniță și nu suntem în stare să interpretăm valorile pe care ni le oferă cu generozitate Ministerul Finanțelor, iar noi nu le pricepem.
Acesta este motivul pentru care niciodată nu cred că vreun liberal ar vota o astfel de propunere legislativă. Deci PNL nu o să voteze.
Domnul Movilă Petru, PMP.
## Domnule președinte, Stimați colegi,
La dezbaterea din comisii, din păcate, unele observații pe care le-am formulat nu au fost luate în calcul.
Și vă prezint un exemplu. Județul Iași, cu o populație de aproape un milion de locuitori, câteva sute de mii de copii care se încadrează la această prevedere, are doar patru trezorerii. Sunt localități în județul Iași care sunt la peste 80 de kilometri de trezorerie – localități în mediul rural, localități sărace.
Este unul din argumentele pentru care în comisie nu am votat pentru, din considerentul că această lege nu se poate aplica.
Sunt și alte argumente care au fost prezentate de colegii noștri.
PMP nu va vota acest proiect de lege. Vă mulțumesc.
Și ultimul vorbitor – Grupul PSD, doamna Lia Olguța Vasilescu.
## **Doamna Lia Olguța Vasilescu:**
## Stimați colegi,
Chiar cred că nu s-a înțeles această inițiativă a Guvernului, care există în programul de guvernare și care vine în sprijinul familiilor și în sprijinul copiilor.
Contul Junior se deschide din oficiu, într-adevăr, pentru absolut toți copiii din România. Asta nu înseamnă că vreun părinte este obligat de cineva să depună suma de 1.200 de lei, la care se adaugă un bonus primit de la stat de 600 de lei.
Vă rog să-mi arătați o bancă din România, oricare, care să dea primă de 50% la o depunere, că eu merg acolo și-mi pun toți banii.
Și cred că oricare dintre dumneavoastră ați face același lucru.
Să știți că deja sunt câteva mii de persoane din România care au început să alimenteze acest cont, pentru că au înțeles care sunt beneficiile.
Într-adevăr, abia la vârsta de 18 ani poți să retragi acești bani, pentru care primești – atenție! – nu numai o dobândă care este mai mare decât la celelalte bănci, dar și o primă de 50% la depunere. Însă, dacă copilul este bolnav – și sunt tot felul de alte criterii acolo –, poți să retragi suma și mai devreme.
Din punctul meu de vedere este o opțiune a părintelui dacă dorește sau nu dorește să activeze acest cont „Junior”.
Și, tot din punctul meu de vedere, este un lucru benefic, pe care sunt absolut convinsă că mulți părinți din România îl vor aprecia.
Cei care nu vor să acceseze acest cont n-au niciun fel de problemă, n-au niciun fel de obligație.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da. E procedură de urgență, stimați colegi. Grupul USR și Grupul ALDE. Grupul USR, doamna Prună.
Nu, USR nu a vorbit.
Nu, nu, nu.
Vă rog, vă rog.
Și domnul Băișanu mai este. Și atât.
## **Doamna Cristina Mădălina Prună:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință.
O mică clarificare, pentru că se pare că doamna Vasilescu nu a înțeles.
Înțelegem foarte bine rolul acestui program. Și mai înțelegem și că vor fi doar anumiți părinți care își vor permite să economisească acești 100 de lei pe lună.
Avem 1.800.000 de oameni care lucrează pe salariul minim; credeți dumneavoastră că-și vor permite să economisească lunar 100 de lei pentru copiii lor?
Deci e o iluzie că, de fapt, îi ajutăm pe cei mai nevoiași și că, de fapt, facem bine prin acest program.
În plus, acești bani pot fi accesați doar în momentul în care copilul împlinește 18 ani.
Deci e o manieră mascată prin care statul se împrumută de la populație.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da. Grupul ALDE, domnul Băișanu.
E procedură de urgență, îmi pare rău!
Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul ALDE va susține această propunere. Este una benefică.
Îmi pun totuși o întrebare. Domnule, când face PSD–ALDE ceva, și ceva bun, și nu poate fi negat în totalitate, se găsesc chichițe – ba că e blondă, ba că e brunetă, ba că nu merge, ba că scârțâie.
Domnilor de la opoziție, ca să nu mai dau nume de partide, veniți, domnule, și voi, o dată în viața voastră, în Parlamentul acesta cu o soluție și vă garantăm că o vom susține.
Căutați doar nod în papură și nu înțelegeți că nu există nicio bancă în România care să-ți ofere 50% din cât ai depus, că suma este una mică, de 100 de lei, și cine își dorește o poate face – e opțională, și nu e obligatorie.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vă mulțumesc. Am finalizat.
Nu e cu drept la replică.
Mulțumesc.
Domnul Ghizdeanu, vă rog.
Da, procedură.
Deci, domnule, dacă nu-mi invocați procedura, vă opresc microfonul, ca să știți.
Vă rog.
Procedură. Îmi invocați articolul care a fost încălcat și vă dau cuvântul.
Deci, ca vicelider, am voie să propun...
Propuneți orice, haideți, vă rog, pe procedură. Îmi spuneți ce s-a încălcat pe procedură și...
Domnule președinte, mă bucur că sunteți riguros.
Da.
E un lucru foarte bun.
Voiam să vă propun retrimiterea la comisie pentru două săptămâni.
Bine. Mulțumesc.
...tocmai...
Mulțumesc.
Dar de ce îmi închideți microfonul, că nu am terminat? Nu cred că este o colegialitate corespunzătoare modul în care dumneavoastră vă comportați astăzi. Nu am venit nici să vă acuz, nici să vă fac în fel și chip.
Pur și simplu, ținând cont de toate recomandările colegilor, de ce s-a spus aici, pornind de la faptul că este o idee bună, vă solicit, două săptămâni, retrimiterea la comisie. Absolut normal.
## **Domnul Florin Iordache:**
Bun. Mulțumesc.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Am finalizat dezbaterile. Am avut toate grupurile parlamentare, au fost intervenții, riguroși.
Domnul Ghizdeanu, ultima...
Vă rog să răspundeți.
Mulțumesc, domnule președinte.
La prima întrebare, legată de dobândă. Aș vrea să menționez că eroarea provine din confuzia între credit și împrumut și depozite, așa cum s-a și spus. Și aici vorbim despre depozite pe termen foarte lung, nu pe un an, doi. Depozite care au fixată la 3% dobânda, în condițiile în care acum avem la depozite sub 2%, deci este o dobândă dublă.
Menționez, de asemenea, că, având în vedere evoluțiile pe termen lung, nu se poate discuta că această dobândă este sub inflație. Să nu uităm că este vorba de 10-15 ani, dacă nu chiar 18 ani, pentru copiii care vor depune în viitor.
Referitor la conturi. Menționăm că aceste conturi nu sunt activate. Există diferență între termeni. Conturile sunt deschise, adică sunt disponibile în Trezorerie, dar ele se activează, efectiv, da, atunci când se face prima depunere.
Referitor la dificultățile de depunere, inclusiv în județul Iași. Al doilea articol din proiectul de lege spune că depunerile se fac nu numai în trezorerii, ci și la poștă, chiar și la factorii poștali. Deci există o rețea extinsă a Poștei Române care facilitează această depunere în conturile respective.
Referitor la salariul minim, discuțiile foarte, foarte lungi despre imposibilitatea de a depune. Aș vrea să menționez doar atât. Că salariul minim, de la 1.450 de lei în 2016, este în acest moment de 2.080 de lei și în construcții este de 3.000 de lei. Considerăm că este un salariu minim suficient pentru a se putea depune sumele respective.
Referitor la contract. Aici este, într-adevăr, o problemă care nu se poate... Garanția o reprezintă chiar această lege pentru funcționarea programului și contului de economisire „Junior Centenar”.
În al doilea rând, având în vedere că el este un cont care se desfășoară în sistem electronic, nu este posibil a se face.
După cum știți, contractele se fac în formă scrisă, iar aceste conturi sunt păstrate în Trezoreria Sectorului 1. Cred că nu este posibil ca două milioane de părinți să vină la Trezoreria Sectorului 1 pentru a face aceste contracte, în condițiile în care acest program guvernamental este garantat prin lege.
Da. Mulțumesc. Am finalizat. Avem șapte amendamente respinse. Dacă articolul unic se susține? Nu.
La art. 1? Domnul Prisnel, vă rog. Deci la art. 2 aveți dumneavoastră, da? Vă rog.
„La art. 2, alin. (3) se modifică și va avea următorul cuprins: «(3) Dreptul la prima de stat se constituie la finele anului calendaristic de economisire în care s-au efectuat depunerile, mai puțin pentru anul în care titularul împlinește vârsta de 18 ani. Prima de stat se plătește în Contul individual de economii Junior Centenar, anual...»”
## **Domnul Florin Iordache:**
Da.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
A fost respins.
Mergem mai departe.
Da, vă rog, mai aveți la alin. (4) și la alin. (7). La care...? Vă rog.
„(4) Sumele depuse în Contul individual de economii Junior Centenar, cu excepția sumelor reprezentând prima de stat, sunt purtătoare de dobândă.”
La alin. (7). Dacă se intervine? Nu.
La art. 3 alin. (2). Dacă se intervine? Nu.
La art. 3 alin. (3). Dacă se intervine? Nu.
A rămas în forma comisiei, la votul final. Următorul.
8. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; PL-x 638/2018.
Guvernul? Vă rog, domnule secretar de stat. Și apoi raport comun... Procedură.
Numai puțin, domnule secretar de stat, procedură.
Mulțumesc, domnule președinte.
Reiterăm și noi, Grupul PNL, solicitarea pe care a mai făcut-o colegul Varujan Pambuccian.
Această ordonanță, această reglementare trebuia să rezolve și problema salarizării în domeniul culturii, care este cea mai scăzută. Și vorbim de cultura română, de investiții și așa mai departe.
2. Programul este, bani nu sunt.
Considerăm că e necesar să fie rediscutată în comisie, de aceea vă cerem să supuneți din nou la vot retrimiterea. Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Solicitare de retrimitere. Vă rog.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Ați încercat. Bun. Domnul Korodi.
Vă rog. Domnul Korodi, Grupul UDMR, procedură.
La alin. (4) este acesta, nu?
Da.
Bun.
„La soldul anual al contului se aplică o rată de dobândă al cărei nivel se stabilește la 3% pe an. Dobânda se calculează și se plătește anual. Dobânda se va asigura din bugetul Secretariatului General al Guvernului, prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, al cărei președinte are calitatea de ordonator terțiar de credite.”
## **Domnul Florin Iordache:**
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Acesta a fost alin. (4).
Domnule președinte de ședință,
Aș dori să propun plenului prelungirea programului nostru de dezbateri generale până la dezbaterea punctului 13 de pe ordinea de zi, pentru că ne apropiem de 11.30.
Da. Cu Codul administrativ. Până acolo vom merge. Da?
Da.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
S-a prelungit programul până la Codul administrativ. Am finalizat intervențiile.
Guvernul.
Vă rog, la PL-x 638/2018, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 76/2018.
Domnule secretar de stat, vă rog.
50 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA a II-a, Nr. 49/15.IV.2019
## **Domnul Ion Ardeal Ieremia** _– secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnilor deputați,
## Doamnelor deputați,
În scopul asigurării dezvoltării sectorului cultural și a infrastructurii culturale, prezenta ordonanță de urgență are în vedere constituirea Programului de investiții în domeniul culturii, un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării achizițiilor de imobile monumente istorice și de bunuri culturale mobile clasate, a construirii de obiective culturale, precum și a realizării de lucrări de intervenție, reabilitare sau modernizare și punere în valoare a monumentelor istorice înscrise în lista monumentelor istorice și a obiectivelor culturale, cum ar fi: biblioteci, muzee, centre culturale, instituții de spectacole sau de concerte.
Totodată, având în vedere că în condițiile actuale, respectiv din lipsa fondurilor necesare, Ministerul Culturii și Identității Naționale este practic în imposibilitatea de a exercita dreptul de preempțiune cu privire la imobile monumente istorice și bunuri culturale mobile clasate, statul român pierzând astfel șansa de a achiziționa bunuri de valoare inestimabilă pentru patrimoniul cultural, Ministerul Culturii și Identității Naționale susține adoptarea prezentului act normativ în forma adoptată de comisiile coraportoare din Camera Deputaților.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc. Comisia pentru cultură, raport comun. Vă rog, doamnă.
Doamna vicepreședinte.
Raport comun – Comisia pentru buget și Comisia pentru cultură.
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă au fost sesizate, spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Proiectul de lege supus examinării are ca obiect de reglementare aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, în scopul asigurării în regim de urgență a fondurilor necesare protejării monumentelor istorice proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale care se află într-o avansată stare de degradare și pentru care există riscul semnificativ de a dispărea în timp scurt.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților raportul de adoptare a Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu amendamentele admise prezentate în anexă. Vă mulțumesc.
Mulțumesc. Dezbateri generale dacă sunt? Nu sunt. A, domnul Ganț! Vă rog.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi,
Noi ne bucurăm că s-a lansat această inițiativă, cu atât mai mult cu cât eu, în numele Grupului parlamentar al minorităților naționale, am lansat această idee la dezbaterea unei moțiuni simple la adresa fostului ministru al culturii.
E bine că domnul ministru, la vremea respectivă, a priceput că un program multianual în acest domeniu e un lucru util. De altfel, dacă se grăbea puțin, poate casa lui Spiru Haret nu s-ar fi năruit sub privirile indiferente ale „experților” în materie.
Mai credem că versiunea adoptată de Senat era o versiune foarte bună, care prevedea, așa cum ne-am imaginat și noi, nu numai proprietăți ale statului, ci și obiective care aparțineau, spre exemplu, cultelor. Pentru că, așa cum spunea liderul nostru de grup, domnul Varujan Pambuccian, ce să vezi? Pe Lista patrimoniului UNESCO se regăsesc mănăstirile din Bucovina, biserici de lemn din Maramureș, biserici fortificate din Transilvania, centrul istoric din Sighișoara, niciunul din aceste obiective, care sunt totuși pe Lista UNESCO, neaparținând statului, nici în domeniul privat și nici în cel public.
De aceea intenția noastră ar fi fost ca acest program multianual, pe care, repet, îl salutăm, să se fi adresat și cultelor, spre exemplu, sau altor entități de drept privat.
Deci măsura pe care noi am propus-o și a fost preluată în mod just de către stat este trunchiată și nu știm cum să procedăm în momentul de față – dacă prevalează buna intenție, pe care s-o susținem, sau prevalează proasta punere în aplicare de către Ministerul Culturii, excluzând, prin intermediul Comisiei pentru cultură, entitățile private.
Pe de altă parte, întotdeauna când facem demersuri către Ministerul Culturii o facem cu bună intenție, pentru că ne interesează prezervarea patrimoniului național, indiferent de proprietar și indiferent de conotații etnice sau religioase.
Și atunci când un parlamentar al României, în speță eu, adresează din iunie 2018 Ministerului Culturii niște întrebări tehnice și nu primește răspuns nici până în ziua de astăzi, dincolo de starea de ilegalitate, acest lucru contravine legii, contravine și bunului-simț și contravine intenției oricărui om de bun-simț din România de a face ceva pentru păstrarea acestui patrimoniu.
## **Domnul Florin Iordache:**
Mulțumesc. Mai sunt intervenții? Nu mai sunt intervenții. Bun.
Avem 21 de amendamente admise.
Am prelungit programul, să putem termina trei proiecte. Avem 21 de amendamente admise.
La titlul legii dacă sunt intervenții? Nu. La articolul unic dacă sunt intervenții? De la 3 până la 21 dacă sunt intervenții? Nu.
Rămâne la votul final.
9. Proiectul de hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Planul coordonat privind inteligența artificială – COM(2018) 795; PHCD 14/2019.
Domnule președinte Tîlvăr, vă rog, prezentați pe scurt raportul.
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.
Opinia noastră a avut în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru industrii și servicii, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fișa de informare elaborată de către Direcția pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaților și analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene.
În concluzie, susținem Planul coordonat privind inteligența artificială și eforturile Uniunii de a fi competitivă pe plan internațional în acest domeniu, încurajăm creșterea responsabilității experților în domeniu în ceea ce privește aspectele etice ale programării inteligenței artificiale, în scopul diminuării riscurilor asupra omului sau bunurilor care pot fi minimizate prin menținerea posibilității de intervenție a factorului uman, așa cum s-a procedat și în cazul unor tehnologii similare, acum mature pe piață, cum ar fi pilotul automat.
Și, în același timp, recomandăm elaborarea unor documente descriptive pentru uzul nespecialiștilor din publicul larg, din politică, din administrație și din educație, pentru a sprijini dialogul dintre societățile comerciale din economia reală și din intermedierea financiară în domeniile economice ce se bazează pe inteligența artificială.
În aceste condiții, domnule președinte, și ținând seama de faptul că m-ați rugat să prezint pe scurt acest raport, comisia noastră, întrunită în ședința din 26 martie 2019, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezenta opinie, care să fie transmisă Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară.
Vă mulțumesc foarte mult.
Mulțumesc. Dacă sunt dezbateri generale? Nu.
La titlul proiectului dacă sunt? Nu.
La preambul, obiecții? Nu.
La articolul unic? Nu.
Rămâne la votul final. Următorul.
12. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, PL-x 132/2019.
Cine îl prezintă? Uitați aici raportul. Vă rog.
Domnul Solomon.
A, inițiatorul! Numai puțin!
Doamna Csép Andrea și apoi domnul președinte Solomon.
## **Doamna Csép Éva Andrea:**
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Venim în fața dumneavoastră cu un proiect de lege care privește modificarea Legii privind concediul pentru creșterea copilului și vorbim de niște posibilități cu care putem să venim în sprijinul tinerilor părinți.
În ultima vreme am purtat destul de multe discuții cu mamele și mi-au zis că există o discriminare privind primul concediu de creștere a copilului, indemnizația primită în primul concediu de creștere a copilului _versus_ indemnizația primită pentru al doilea copil. Pentru că pentru mama care se reîntoarce în câmpul muncii după cei doi ani de creștere a copilului și rămâne – sperăm și din fericire – iarăși gravidă și trebuie să nască în mai puțin de un an de zile cuantumul pentru indemnizația de creștere a copilului este calculat din cei 85% care s-au primit și pentru primul copil plus suma aferentă timpului în care a lucrat.
Modificarea legislativă elimină acest demers discriminatoriu și prevede ca suma primită de părintele care pleacă în mai puțin de 12 luni de la terminarea primului concediu de creștere a copilului să nu fie mai mică decât suma primită pentru primul copil.
Totodată, o altă modificare privește sumele de care beneficiază părintele pe perioada aceasta, care sunt impuse impozitului pe venit declarat. Până acum era de trei ori venitul minim de creștere a copilului, deci de trei ori 1.250 de lei.
Potrivit proiectului de lege, această sumă se va ridica de cinci ori, suma finală fiind de 6.250 de lei. Poate să strângă această sumă și nu pierde concediul de creștere a copilului, deci dreptul de concediu, drepturile bănești de care profită mama sau părintele care crește copilul.
Vin în fața dumneavoastră și vă cer sprijinul pentru acest proiect de lege, deoarece cred că suntem cu toții responsabili de generația următoare, suntem cu toții responsabili în a avea un rol important în creșterea natalității în România și în sprijinirea familiilor, pentru că nu este totuna care va fi generația care ne va urma nouă.
Și vă mulțumesc anticipat.
Domnule președinte Solomon, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Cele două inițiative legislative au ca obiect de reglementare modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, vizând următoarele: exonerarea de la plata debitelor create în sarcina beneficiarilor indemnizației pentru creșterea copiilor care au realizat venituri supuse impozitului pe venit, le-au declarat la organele fiscale competente, au achitat impozitele și taxele prevăzute de legislația fiscală și se încadrează în plafonul prevăzut de actul normativ în acest sens; acordarea indemnizației lunare pentru creșterea copilului în cuantumul primit anterior, în cazul în care persoana intră în concediul pentru creșterea copilului înainte de 12 luni de la împlinirea de către copil a vârstei de doi ani, respectiv trei ani, dacă din calcul rezultă un cuantum al indemnizației mai mic decât cel primit anterior; reglementarea interdicției angajatorului de a dispune încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în perioada concediului și implicit pe o perioadă de șase luni după revenirea definitivă a salariatei/salariatului la locul de muncă. Comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea cu amendamente a proiectului de lege PL-x 132/2019 și respingerea proiectului de lege PL-x 55/2017, prevederile acestuia regăsindu-se în forma adoptată de comisie.
Inițiativele legislative au fost adoptate de Senat în ședințele din 22 decembrie 2016, respectiv din 11 martie 2019.
Pentru ambele inițiative legislative, Camera Deputaților este Camera decizională; fac parte din categoria legilor organice.
Prin urmare, comisia propune adoptarea PL-x 132/2019 și respingerea PL-x 55/2017.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Dezbateri generale. Domnul Oprea, Grupul PNL.
De fapt, am venit să prezint și istoria adevărului. Inițial Guvernul nu a fost de acord, dar în sfârșit Guvernul a fost de acord, iar noi, liberalii, am fost, alături de colegii de la UDMR, susținătorii ideii de reglementare a unor aspecte pecuniare vizând copiii României.
Așadar, da, cu certitudine, și de la Partidul Național Liberal!
Curții Constituționale nr. 681 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, în urma reexaminării ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 681 din 6 noiembrie 2018, a respins Legea privind Codul administrativ în data de 25 martie 2019.
În vederea reexaminării Legii privind Codul administrativ al României, comisia specială s-a întrunit în data de 1 aprilie 2019 și a luat act că prin Decizia nr. 681/2018 Curtea Constituțională a constatat că Legea privind Codul administrativ al România este neconstituțională în ansamblul său, fiind contrară prevederilor art. 141.
În consecință, membrii comisiei speciale au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Legii privind Codul administrativ al României.
Prin obiectul de reglementare și conținutul său, Legea privind Codul administrativ al României face parte din categoria legilor organice.
Camera Deputaților este Camera decizională. Domnule președinte,
Îmi pare rău de munca și a mea, și a colegilor mei, ținând cont că decizia Curții nu a intrat pe fond. A fost, în primul rând, din cauza Secretariatului General al Senatului, care nu a cerut aviz de la CES.
Mulțumesc. Alte intervenții dacă sunt? Nu mai sunt alte intervenții. Avem 12 amendamente admise. La titlul legii? De la 2 la 12 dacă sunt intervenții? Nu.
Rămâne la votul final. Are caracter organic.
Și, totodată, avem respingerea PL-x 55/2017, Proiectul de lege pentru completarea art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010.
Și ultimul proiect de astăzi.
13. Reexaminarea Legii privind Codul administrativ al României, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 681 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 11 martie 2019; PL-x 369/2018/2019; procedură de urgență.
Comisia specială.
Domnul președinte al Comisiei speciale, domnul Marcel Ciolacu.
Propunere de respingere. Vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Legii privind Codul administrativ al României; PL-x 369/2018/2019.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat, având în vedere Hotărârea nr. 20/2018 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea Codului administrativ, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală, Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea Codului administrativ a fost sesizată de Biroul permanent al Camerei Deputaților, prin adresa secretarului general al Camerei Deputaților, pentru reexaminarea Legii privind Codul administrativ al României, ca urmare a Deciziei
Dezbateri generale? Domnul Dobre. Și apoi domnul Korodi. Și finalizăm și ne vedem la ora 12.00 la votul final. Un vorbitor.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
În primul rând, trebuie să apreciem efortul făcut de structurile asociative, atât Asociația Primarilor de Municipii, Asociația Orașelor, Asociația Comunelor, Uniunea Națională a Consiliilor Județene, care timp de câțiva ani au lucrat împreună cu ministerele pentru elaborarea acestui cod.
În ceea ce ne privește, cred că pe parcursul dezbaterilor am menționat eu și colegii mei de foarte multe ori o serie întreagă de aspecte de neconstituționalitate, pentru care s-a insistat.
Greșeala de la Senat e impardonabilă. Dar revin. Am avut pe parcursul dezbaterilor și am insistat asupra respectării prevederilor de constituționalitate tocmai ca acest extrem de important proiect de lege să ajungă să fie adoptat.
Este păcat pentru munca celor care l-au făcut, este păcat pentru cei din administrația publică care-l așteptau.
Codul administrativ este o piatră de temelie pentru ceea ce ar trebui să însemne reforma administrației publice românești, care este necesară mai mult ca niciodată.
Partidul Național Liberal va respecta deciziile Curții Constituționale. Vom vota pentru respingere.
Dar vreau să vă spun că vina nefinalizării acestui proiect este în cea mai mare proporție datorată majorității, datorată modului în care s-a administrat procedura de adoptare, datorată faptului că de multe ori există un autism vizavi de o serie de probleme care se ridică ce țin de constituționalitate. Vă mulțumesc.
Domnul Pașcan.
## Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Distinși colegi,
Sigur, e păcat de munca de săptămâni întregi irosită; e un proiect vechi pentru care și ministerul de resort a lucrat vreo doi ani de zile și noi, în principiu, cei de la Partidul Mișcarea Populară, considerăm că este necesar un cod administrativ. Dar acest Cod administrativ trebuie să privească funcționarea administrației publice din România pe termen lung. El nu se poate realiza, așa cum s-a încercat, pe picior. Nu se poate ca în Camera Deputaților să se aducă modificări de fond la unele dintre prevederi pe care Senatul nu le-a văzut și unde nu s-a discutat acest lucru!
Nu se poate ca prin Codul administrativ să se impună prevederi neconstituționale – cele legate de bilingvism –, care transcend chiar cadrul Uniunii Europene și al reglementărilor Uniunii Europene!
De aceea, la timpul oportun și în comisie am arătat aceste lucruri care nu sunt în regulă și chestiuni care țin de neconstituționalitate.
V-am spus ce înseamnă să diluezi atribuțiile instituției prefectului, să-l transformi pe prefect într-o mușcată la fereastră care așteaptă doar să-i vină dosarele conținând hotărârile consiliilor locale sau județene. Să-l transformi pe prefect într-un spectator sau într-un agent care să asigure bilingvizarea unor instituții publice sau servicii subordonate ale acestora.
## Stimați colegi,
Este în interesul nostru, al tuturor, să avem un cod administrativ performant, el să fie reformator în același timp și modernist pentru statul român și să fie o coloană vertebrală legislativă pentru tot ce înseamnă instituții ale prefectului, primării, consilii județene, ministere, Guvern etc.
Vorbim aici de o legislație incumbând, practic, sute de pagini, aproape o Biblie administrativă.
De aceea, eu vă rog, pentru că în spațiul public se vehiculează tot felul de discuții și i-am auzit chiar pe unii lideri ai PSD că vorbesc de intenția de a se promova un cod administrativ printr-o ordonanță de urgență...; și are un singur scop sau o motivație propagandistică această poveste privitoare la nevoia de a-i motiva pe primari, pe aleșii locali, pe demnitari: să primească pensii speciale.
Și eu vă mulțumesc. Domnul Roman.
Primarii trebuie să aibă pensii speciale. Să vă intre bine în cap! Vă rog.
Domnul Roman.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Am auzit tot felul de păreri pe timpul dezbaterii Codului administrativ, și din zona populistă, și din zona neomarxistă, și din zona celor care vorbesc fără să știe măcar ce este în cele 1.000 de pagini ale Codului administrativ.
Eu vreau să le mulțumesc colegilor cu care am lucrat în Comisia pentru Codul administrativ și care au venit la muncă. Pentru că mulți s-au bulucit să vină pe acolo, puțini ne-am trezit, practic, să lucrăm în comisie, zi de zi, așa cum trebuie. Dar suntem criticați. E bine! E bine, că această critică ajută câteodată, dar cred că este corect ca, atunci când vii să critici ceva la care trebuia să lucrezi și n-ai lucrat, cel puțin colegial, să păstrezi o anumită decență.
Administrația publică din România, doamnelor și domnilor parlamentari, are nevoie de Codul administrativ.
Lucrăm pe o structură organizatorică din ’68, de pe vremea lui Ceaușescu. Avem o structură birocratică și greoaie. Tot plângem că nu absorbim fonduri europene, dar nu ne uităm foarte serios că trebuie să ne reorganizăm, că trebuie să intrăm și noi în rândul lumii.
Haideți să ne uităm ce se întâmplă în Europa și vedem că peste tot se lucrează pe regiuni, se lucrează pe departamente. Chiar nu vrem să avem curajul să vedem ce se întâmplă în altă parte?!
Codul administrativ nu înseamnă doar un anumit subiect – pensii speciale. Codul administrativ înseamnă foarte, foarte mult. O Biblie nu poate avea doar un citat; sunt foarte multe citate.
Partidul Social Democrat, din punctul meu de vedere, a comis anumite exagerări în politizarea instituției prefectului și a deconcentratelor, dar și-a asumat-o public.
A spus: „Da, domnule, noi vrem să facem treaba asta!” Partidul Național Liberal a venit și a spus: „Vrem ca redevența să se întoarcă către autoritățile locale!” și și-a asumat treaba asta.
UDMR-ul a venit și și-a susținut punctul de vedere. Un cod administrativ fără o largă majoritate nu poate fi un cod administrativ!
Dacă nu vom înceta cu mesajele marxiste, populiste și ale necunoscătorilor, nu vom avea niciodată curajul ca acest Parlament să facă ceea ce trebuie pentru administrația publică.
Și eu vă mulțumesc. Domnul Dobre, vă rog. Înțeleg că este o intervenție pe procedură. Da? Vă rog.
Și apoi domnul Seidler.
## **Domnul Victor Paul Dobre:**
Domnule președinte, Stimați colegi,
Am folosit într-un mod impardonabil cuvântul „autism” și de aceea mă simt dator să-mi cer scuze celor care suferă de această boală.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Și eu vă mulțumesc.
E procedură de urgență. A vorbit din partea dumneavoastră.
Domnule Seidler, vă rog. Grupul USR.
Și apoi domnul Korodi închide dezbaterea din partea UDMR.
Vă rog, domnule coleg.
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
Discutăm acum despre respingerea Codului administrativ, după ce Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional.
Mă aștept ca însăși atacul la Curtea Constituțională să fie calificat de propaganda majorității ca fiind un abuz. Nu-i așa?! Pentru că folosirea unor drepturi constituționale este considerată un abuz de actuala putere.
Ați eliminat și ați fi eliminat prin acest Cod administrativ majoritatea de două treimi la deciziile referitoare la patrimoniu, înlesnind, practic, legalizarea jafului pe care Gabriela Firea l-a instituționalizat la Primăria Bucureștiului angajând zeci de mii de oameni mai mulți la Primăria Bucureștiului decât are chiar Uniunea Europeană, cu toate instituțiile sale.
Țin să dau o replică celui care ar fi trebuit să coboare aici la microfon, dar conduce momentan lucrările Camerei Deputaților, atunci când spune: „Să vă intre bine în cap că e nevoie de pensii speciale!”
Da, domnule Iordache, să vă intre dumneavoastră bine în cap că există o decizie a Curții Constituționale care spune că pensiile speciale ale aleșilor locali sunt neconstituționale.
Să vă mai intre bine în cap, domnule Iordache, că, dacă o zi vom ajunge la putere, nici dumneavoastră nu veți beneficia de pensie specială!
Doamne ferește!
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
## Așa este!
Încă ceva, către actuala majoritate.
Deși sigur vă bazați pe faptul că Victor Ciorbea, căruia i-ați promis o pensie specială, nu va ataca la Curtea Constituțională o eventuală ordonanță de urgență, asigurați-vă, vă rog, că totuși nu veți face acest lucru, pentru că altfel veți trimite în haos întreaga administrație publică locală și nu veți face altceva decât să legiferați, practic, peste Curtea Constituțională. Asta să vă intre bine în cap!
Domnul Korodi. Vă rog.
## Stimați colegi,
## Doamnelor și domnilor,
Reforma administrației publice și reforma administrației publice locale sunt urgente. Sunt urgente pentru că de ani de zile actuala legislație este revizuită, refăcută, reșapată, dar o abordare modernă europeană încă lipsește când vorbim de administrația publică și administrația publică locală.
La ora actuală România încă transpune anumite convenții internaționale în integralitate, convenții europene care privesc administrația publică locală.
De aceea, a vorbi și a creiona o legislație coerentă pe descentralizare, a vorbi și a creiona o legislație coerentă pe debirocratizare, pe apropierea serviciilor publice de comunitățile locale, de a implica comunitățile locale în deciziile care le privesc, de a aduce utilizarea limbii materne în administrația publică locală și în administrația centrală la nivel local sunt cerințe esențiale și reprezintă o responsabilitate pe care România încă nu și-a îndeplinit-o.
De aceea, Parlamentul, Guvernul au responsabilitatea de a decide cât se poate de urgent o nouă legislație și de a adopta un nou cod administrativ.
Acum avem o procedură de respingere pe care trebuie s-o facem, dar de săptămâna viitoare trebuie să ne reîntoarcem în Parlament și să dezbatem, să discutăm cum ducem până la capăt acele direcții care sunt foarte bine creionate în proiectul de lege care a fost definit de Parlament. Mulțumesc.
Domnul Băișanu. Fiecare grup parlamentar a vorbit. Închidem. Avem vot final.
Vă rog, domnule Băișanu.
Domnule președinte Iordache,
Colegii mei trebuie să știe că nu vă vin în apărare sub nicio formă, dar vreau să-i spun domnului Seidler – sau Zeidler – că e bine să nu mai fie populist.
A declarat aici că, dacă va ajunge măcar o zi la putere, parlamentarii nu vor mai avea pensii speciale, adică și dumneavoastră, domnule Iordache.
Acum, trebuie să-i explic mai tânărului politician că populismele nu sunt tocmai în regulă. Și de ce? Domnia Sa ar trebui să știe că, dacă o lege și-a făcut efectele, beneficiarii care au obținut un drept nu mai pot pierde acel drept.
A, se poate da o lege nouă, prin care să se taie orice pensie specială, dar această lege își va face efectul pentru cetățeni doar din ziua în care legea a devenit oficială. Ceilalți, care au beneficiat și care au fost prinși în fosta lege, vor primi pensii speciale până la capăt. Adică inclusiv dumneavoastră, domnule Seidler, veți primi pensie specială, oricât v-ați tăvăli pentru populația din România că veți tăia pensiile speciale. Vă mulțumesc.
Drept la replică, domnul Seidler. Vă rog.
Fără îndoială, un parlamentar, dacă nu vrea să primească pensie specială, nu solicită.
Vă rog.
„Populism”, spuneți dumneavoastră. Justiție socială într-un stil abominabil, spun eu. Asta înseamnă pensiile speciale.
Nu, nu voi beneficia de pensie specială – dacă sunteți puțin atenți, să vă dau o replică, dar se pare că nu vă interesează –, pentru că nu o voi solicita vreodată.
Iar teoria drepturilor câștigate, cea la care faceți referire cu lipsă de profesionalism și în mod populist, nu se referă la indemnizațiile speciale ale parlamentarilor și nu se referă nici la pensiile de serviciu.
Mai citiți înainte să-i acuzați pe alții de populism și vă asigur că nici dumneavoastră nu veți beneficia de pensie specială!
Mulțumesc. Am finalizat. Pauză cinci minute. Începem votul final.
PAUZĂ * * * DUPĂ PAUZĂ
## **Domnul Florin Iordache:**
Rog colegii să ia loc, să putem începe ședința de vot final.
Am văzut, domnule Varujan Pambuccian. Facem un vot de control și apoi vă dau cuvântul.
Rog colegii să ia loc, să putem începe sesiunea de vot final.
Introduceți cartelele. Facem un vot de control.
Și rog liderii grupurilor să verifice votul.
Vot · Amânat
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
## **Domnul Varujan Pambuccian:**
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Aș fi vrut să fac lucrul acesta ieri, dar formatul ședinței nu a permis. Și cred că este un lucru care are importanța lui.
Noi suntem membri ai NATO și lucrul acesta a fost consfințit și de oamenii care și-au pierdut viața în misiuni.
Aș vrea să vă rog să citesc numele acestor oameni, așa cum le-am găsit pe site-ul Ministerului Apărării Naționale, și după aceea să păstrăm un moment de reculegere în memoria lor:
Sublocotenent Mădălin Stoica; Sublocotenent Adrian Vizireanu; Sublocotenent Iulian Dumitrescu; Sublocotenent Claudiu Constantin Ștefan Vulpoiu; Sublocotenent Adrian Postelnicu; Sublocotenent Vasile Claudiu Popa; Sublocotenent Ion Lucian Leuștean; Sublocotenent Cătălin Ionel Marinescu; Sublocotenent Constantin Laurențiu Lixandru; Sublocotenent Cristian Petru Filip; Sublocotenent Marius Florin Sfecheș; Sublocotenent Dan Ciobotaru; Sublocotenent Paul Caracudă; Sublocotenent Valerică Leu; Sublocotenent Florin Bădiceanu; Maior Iuliu Vasile Unguraș; Maior Tiberius Marcel Petre; Sublocotenent Claudiu Chira; Sublocotenent Dragoș Traian Alexandrescu; Sublocotenent Claudiu Marius Covrig; Sublocotenent Ionuț Cosmin Sandu;
Sublocotenent Ioan Grosaru; Sublocotenent Aurel Marcu; Sublocotenent Ionel Gheorghiță Drăgușanu; Sublocotenent Bogdan Valerian Hâncu; Sublocotenent Narcis Șonei; Sublocotenent Mihail Anton Samuilă; Sublocotenent Iosif Silviu Fogarași; Sublocotenent Remus Brânzan.
Dumnezeu să-i odihnească și să le lumineze sufletul, și să le aibă în pază familiile!
Vă mulțumesc.
Da. Și eu vă mulțumesc. Domnul Silviu Vexler, tot o chestiune de procedură. Vă rog, domnule coleg.
## **Domnul Silviu Vexler:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Nu este o chestiune de procedură, este o problemă personală.
Aș vrea să împărtășesc cu dumneavoastră trei vești pe care le-am primit în mai puțin de o săptămână.
Dacă la finalul zilelor trecute am descoperit că o firmă din județul Prahova a considerat că este frumos și normal să-și pună pe intrarea în curtea întreprinderii mesajul „Munca te va elibera!”, care a fost mesajul inscripționat pe poarta centrală de la intrarea în lagărul din Auschwitz, dacă ieri am descoperit că un cimitir evreiesc din România a fost devastat integral și pietrele funerare din acest cimitir au fost călcate în picioare și sparte, am descoperit chiar acum, înainte de pauză, că o firmă românească – RoStar – de biscuiți consideră că cel mai eficient mod de a-și promova produsul este să-l asocieze cu imaginea lui Adolf Hitler și cu simbolurile naziste, lucruri care, de altfel, sunt interzise de lege în România.
Și aș vrea să vă rog ca, în afară de lucrurile mari și lucrurile importante pe care le discutăm, să vă gândiți și la aceste gesturi, la ceea ce înseamnă ele și ceea ce se poate întâmpla cu adevărat, dacă nu se vor lua urgent măsurile impuse de lege pentru a preveni aceste lucruri.
Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da. Mulțumesc.
Dacă mai sunt și alte chestiuni de procedură, intervenții? Nu.
Bun. Intrăm în ordinea de zi.
1. Proiectul de hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Planul coordonat privind inteligența artificială – COM(2018) 795; PHCD 14/2019.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
2. Proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea și combaterea infracțiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington D.C.; PL-x 47/2019. Comisia pentru apărare și Comisia juridică propun adoptarea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
3. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”; PL-x 49/2019.
Comisia pentru buget propune adoptarea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Adoptat.
4. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiții în domeniul culturii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative; PL-x 638/2018.
Comisia pentru buget și Comisia pentru cultură propun adoptarea.
Vot · Amânat
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
## **Domnul Varujan Pambuccian**
_**:**_
S-a defectat.
## **Domnul Florin Iordache:**
Păi afișați, să anunț rezultatul. Eu...
Da, înțeleg că este o problemă tehnică.
Vă rog, reluăm votul în cazul acestui proiect.
Deci...
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Este o eroare undeva.
Vă rog, scoateți cardurile și reintroduceți-le. Insist să rămânem pe votul cu cartelă. Da?
Bun. Mai încercăm o dată.
Să înceapă votul, vă rog.
Nu... Pasul 2. Deci pe lângă...
Știu, suntem 250 prezenți, dar aș vrea totuși să și votăm. Da?
Ne hotărâm ce vrem? Bun.
Să înceapă votul.
160 de voturi pentru, 95 de voturi împotrivă, 3 abțineri.
A fost adoptat.
Da? Bun. Să sperăm că s-a... Trecem... Legi ordinare. Respingeri. Proiectul de lege privind creșterea... Da, domnule Korodi, vă rog, explicarea votului. Și apoi domnul Varujan Pambuccian.
Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
Cum a reieșit și din dezbaterile generale la acest proiect de lege, este nevoie de o ajustare a Programului național de investiții în cultură și această ajustare trebuie să faciliteze ca și clădirile istorice în proprietate privată să poată să beneficieze de cofinanțare, proprietate privată însemnând proprietatea comunităților, a cultelor și a altor structuri private.
De aceea, împreună cu Grupul minorităților naționale am căzut de acord să propunem un proiect de lege în acest
sens, pentru a îmbunătăți acest act normativ, care a fost astăzi adoptat.
Vă mulțumesc. Următorul vorbitor, domnul Varujan Pambuccian. Vă rog, din partea minorităților naționale.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vă mărturisesc că noi am stat în cumpănă. Pentru că, pe de o parte, proiectul acesta este util și necesar și, pe de altă parte, este înjumătățit de conținutul său.
Inițial voiam să ne abținem sau să votăm chiar împotrivă, dar faptul că este un proiect util ne-a îndemnat să votăm pentru.
Am avut o discuție și cu colegii de la UDMR, așa este, și am convenit să venim cu partea a doua a proiectului, ca o inițiativă legislativă parlamentară care să acopere și monumentele care nu se află în proprietatea publică sau privată a statului.
Colegul meu, domnul Ganț, a enumerat categorii de monumente care sunt pe Lista UNESCO – și vedeți că vorbim despre lucruri foarte serioase acolo și pe care este păcat să nu le abordăm în același fel.
La fel cum este păcat ca locurile în care au locuit mari oameni de cultură, de știință, cum a fost casa lui Spiru Haret, cum este încă locuința lui Dinu Lipatti și multe alte asemenea locuri cu care orice popor din lumea aceasta se mândrește, știe să le pună în valoare și nu le lasă să se dărâme, pentru ca în locul lor să apară o chestie banală, dar probabil foarte rentabilă...
Nu trebuie lăsate în paragină. Nu ne putem lăsa în paragină istoria. Nu putem să ne lăsăm în paragină oamenii mari care au construit istoria aceasta. Mă gândesc inclusiv – bine că s-a gândit cineva să îl repare – la monumentul funerar al lui Victor Babeș.
Este bine să nu uităm că nu suntem definiți doar prin prezentul nostru, suntem, poate, mult mai definiți prin generațiile care s-au succedat înaintea noastră! Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Vă mulțumesc și eu. Secțiunea a II-a. Legi ordinare. Respingeri.
5. Proiectul de lege privind creșterea salariilor medicilor
din sistemul public din România; PL-x 536/2016.
Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă propun respingerea.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
A fost respins.
6. Propunerea legislativă privind declararea zilei de
28 iunie „Ziua ziaristului român”; Pl-x 97/2016.
Comisia pentru administrație și Comisia pentru cultură propun respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Adoptată.
Propunerea legislativă pentru...
Domnule Bulai, vă rog. Explicarea votului, da. Vă rog.
## **Domnul Iulian Bulai:**
## Stimați colegi,
Această lege este de o mare ipocrizie. Pentru că, într-o țară în care aproape nimeni nu respectă jurnaliștii și nimeni nu ia partea jurnaliștilor, în loc să-i respectăm, noi vrem să le dăm diplome și anumite zile de onoare. Este greșit!
Dacă vrem să-i respectăm, stimați colegi, scoateți bocancii și cizmele comuniste din CA-urile TVR, SRR și CNA.
Dacă aveți curajul să faceți aceasta, va fi o mare onoare pentru jurnaliști.
Vreți să respectați jurnaliștii? Dați căldură la TVR!
Știți că managementul este așa de prost încât jurnaliștii se încălzesc la lumina becurilor?
Știați asta? Nu știați! Nu știați, pentru că televiziunea este condusă de către doamna Doina Gradea, care este de o incompetență maximă.
Vreți o schimbare? Dați drumul la acea comisie de anchetă parlamentară pe care am votat-o împreună, în Parlament!
Vă propun să facem un pact pentru un jurnalism mai bun în România. Haideți să începem cu noi! Noi între noi, politicienii.
Haideți să nu-i vedem pe jurnaliștii critici, integri, duri la adresa noastră ca dușmani ai democrației, ci mai degrabă ca parteneri!
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
7. Propunerea legislativă pentru modificarea și
completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră; Pl-x 178/2013.
Comisia pentru transporturi propune respingerea.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
A fost respinsă.
8. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea
Legii concurenței nr. 21/1996; PL-x 105/2016. Comisia pentru industrii propune respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Adoptat.
9. Propunerea legislativă privind amenajările rutiere destinate autovehiculelor cu regim prioritar, precum și dotarea cu sisteme de semaforizare inteligentă; Pl-x 222/2015.
Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi propun respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Adoptată.
10. Proiectul de lege pentru modificarea art. 25 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor; PL-x 418/2009.
Comisia pentru industrii propune respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
12. Propunerea legislativă privind instituirea titlurilor
naționale; Pl-x 409/2014.
- Comisia pentru învățământ și Comisia pentru cultură
- propun respingerea.
-
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
13. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței
de Guvern nr. 27 din 31 august 2011 privind transporturile rutiere; Pl-x 379/2016.
- Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi
- propun respingerea.
-
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
14. Propunerea legislativă pentru modificarea și
completarea Legii nr. 227/2015 – Codul fiscal; Pl-x 385/2016. Comisia pentru buget și Comisia pentru administrație
propun respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
15. Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al
art. 502 din Codul fiscal; Pl-x 459/2016.
- Comisia pentru buget propune respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
16. Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate; PL-x 338/2016.
- Comisia pentru politică externă și Comisia pentru apărare
- propun respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Secțiunea III. Legi organice. Adoptări.
17. Proiectul de lege pentru completarea art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2002 privind demilitarizarea unităților aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate acestuia; PL-x 46/2019.
Comisia pentru apărare propune adoptarea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Adoptat.
18. Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind recuperarea debitelor reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului; PL-x 132/2019.
Comisia pentru muncă propune adoptarea.
Vot · Amânat
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
## **Doamna Csép Éva Andrea:**
Vă mulțumesc frumos, domnule președinte de ședință. Dragi colegi,
Voiam să vă mulțumesc pentru votul exprimat pentru acest proiect de lege.
Iarăși am dat dovadă că, indiferent de coloratura politică sau indiferent de genul din care facem parte, indiferent dacă suntem părinți sau eventual părinți în devenire, putem să dăm un vot favorabil pentru un proiect de lege care vizează viitorul tineretului în România, proiect de lege care va ajuta.
Și dumneavoastră puteți să plecați astăzi acasă cu o știre bună pentru toate mamele, pentru toate familiile pe care le avem.
Și să le sprijinim în continuare. Aceasta este rugămintea mea. Vă mulțumesc pentru votul exprimat.
Da, explicarea votului, vă rog. Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat.
## **Domnul Dumitru Oprea:**
Când am luat cuvântul mai înainte, câțiva colegi au avut ceva de admirat.
Ei, v-am admirat, pentru că ați dat și votul.
Vă mulțumim.
## **Domnul Florin Iordache:**
## Da.
Legi organice. Respingeri.
19. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura; Pl-x 485/2016.
Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu propun respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Adoptată.
20. Propunerea legislativă privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse; Pl-x 442/2016.
Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă propun respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
## Adoptată.
21. Proiectul de lege pentru completarea art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor; PL-x 55/2017.
Comisia pentru muncă propune respingerea.
Vot · approved
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Da, imediat, să anunț și vă dau cuvântul.
237 de voturi pentru, 9 voturi împotrivă, 4 abțineri, doi colegi nu și-au exprimat votul.
A fost adoptată respingerea.
Vă rog, domnule Szabó Ödön.
Vă rog, explicarea votului.
Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Deși legea este respinsă, a fost adoptată ca amendament la proiectul adoptat inițial la legile organice.
Și vreau să le mulțumesc domnului președinte și Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților, pentru că practic a fost o dezbatere în comun a celor două inițiative legislative și, pe tehnică legislativă, una dintre cele două legi a fost gândită pentru adoptare și aceasta a trecut ca amendamente la legea respectivă și a fost respinsă.
Mulțumesc, pentru că totuși inițiativa din 2017 prinde contur și va fi, sper, publicată în Monitorul Oficial. Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Și eu vă mulțumesc. Dacă mai sunt colegi? Nu.
Și ultima lege.
22. Legea privind Codul administrativ al României, reexaminată ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 681 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 11 martie 2019; PL-x 369/2018/2019.
Comisia specială propune respingerea.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
## **Domnul Cristian Gabriel Seidler:**
Pentru că, previzibil, după votul nostru de acum va urma o ordonanță de urgență, îmi permit să vă sugerez un text care ar trebui inclus: „Nu pot fi incluși în organele administrației publice locale cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenția unei situații care înlătură consecințele condamnării.”
Fără penali și fără hoție!
## **Domnul Florin Iordache:**
Este important să ai măcar un primar în toată România. Domnul Dobre.
Este greu, trebuie să citim Constituția, poate o schimbăm. Dar trebuie să ai măcar un primar sau un ales local în toată România.
Vă rog, domnule Dobre.
Domnule președinte, dacă aveți comentarii, trebuie să veniți aici.
Da, da.
## **Domnul Victor Paul Dobre:**
Stimați colegi,
Din păcate, această încercare de elaborare și adoptare a Codului administrativ a eșuat.
Și ne pare rău, dar asupra motivelor pentru care am votat... am explicat deja.
Ceea ce însă cred că trebuie să subliniez: România are nevoie de o reformă profundă a administrației sale.
Administrația românească astăzi este vetustă și ineficientă, începând de la Guvern, ministere și întreaga administrație. De aceea, suntem incapabili să construim autostrăzi, suntem incapabili să facem spitale regionale, suntem incapabili să facem multe.
Rezultatele de excepție într-un oraș, într-o comună sau într-un județ sunt doar excepții de la regulă.
România are nevoie de o reformă profundă a întregii sale administrații, o reformă administrativ-teritorială, o reformă în care bugetul țării să fie utilizat pentru marile investiții pe care le așteptăm cu toții.
Vă mulțumesc.
## Domnul Olar.
Domnule Olar, aveți o problemă? Păi v-ați manifestat... Nu? Da. Mulțumesc.
Păi am crezut că aveți o problemă de procedură. Domnul Pașcan, Grupul PMP. Vă rog.
## **Domnul Emil Marius Pașcan:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Îngăduiți-mi să le mulțumesc colegilor parlamentari care au dat dovadă de responsabilitate, celor care, alături de Partidul Mișcarea Populară, au semnat contestarea la Curtea Constituțională a acestei Legi de promulgare a Codului administrativ.
Le mulțumesc colegilor de la USR, le mulțumesc colegilor neafiliați, le mulțumesc, de asemenea, celor patru parlamentari de la Partidul Național Liberal care au semnat alături de noi și astfel – recunosc, cu mare greutate – am reușit să întrunim numărul celor 50 de semnături.
Poate că este un bun model, exemplu și precedent și pentru alte situații de acest gen, când trebuie să gândim transpartinic la interesul țării și să invalidăm ceea ce este neconstituțional, printr-o asumare parlamentară.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache**
_**:**_
Numai puțin, vreau să vă spun și eu câteva cuvinte. România merge înainte nu prin atacuri la Curte.
România are nevoie de un cod administrativ.
Am votat respingerea codului pentru că au fost niște chestiuni de procedură pe care le-a identificat Curtea.
Dar în continuare spun, să rămână, răspicat: avem nevoie de o reformă administrativă, avem nevoie ca și primarii..., atât salarizarea, cât și descentralizarea, precum și mai ales... Spun pentru partidul care nu are nici măcar un ales local: primarii au nevoie de pensii speciale.
Vă mulțumesc.
Explicarea votului, domnul Băișanu, Grupul ALDE.
## **Domnul Ștefan Alexandru Băișanu:**
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Vreau să vă spun că am votat împotriva acestui proiect și atunci, și acum. Deci am fost consecvent.
De ce am votat împotrivă atunci și de ce am votat împotrivă și astăzi? Pentru că sunt lucruri diferite față de opiniile altora.
Atâta vreme cât în România, într-adevăr, nu se va face reformă în administrația publică, nu vom reuși să progresăm... Reforma pe care a ratat să o facă domnul Dobre, cât a fost secretar de stat la Ministerul Administrației și Internelor, iar acum ne povestește că ar fi trebuit făcută. Da, așa, ar fi trebuit făcută. N-ați reușit s-o faceți; trebuie s-o facă alții.
Ce vreau să vă spun? Atâta vreme cât vom mai avea în România primării care vor avea – în localitatea respectivă – o mie și ceva de locuitori și o să le lăsăm să funcționeze, cu primar, cu viceprimari, cu consilieri, cu angajați și așa mai departe, vă garantez că nu vom face nimic altceva decât să cheltuim banii României degeaba.
În opinia mea, în România n-ar trebui să existe o comună cu mai puțin de 5.000 de locuitori. Bine, cifra se poate discuta.
Aceasta este opinia mea. Și cred că aceasta ar fi o parte din reforma de care România are nevoie.
Sunt multe lucruri de discutat. Și, dacă vom avea înțelepciunea s-o facem, să ne așezăm toți la aceeași masă și să aducem plusvaloare, cred că va fi mai bine.
Vă mulțumesc.
## Da. Grupul UDMR.
Drept la replică, da, domnule Dobre, fără probleme. Domnul Szabó Ödön și vă dau drept la replică. Se poate?
Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Noi am susținut această lege și o s-o susținem și în continuare, indiferent de forma în care va fi adoptată în Parlament sau, prin altă metodă, de către Guvern.
Credem că trebuie realizată o legislație coerentă în administrația publică locală și pentru administrația publică locală. Trebuie ca această administrație publică locală să fie ajutată, să nu se lucreze pe diverse legi care să se contrazică unele cu altele.
Și trebuie să vedem foarte clar că administrația publică locală înseamnă descentralizare, în primul rând. Deciziile trebuie să se ia la nivel local și autoritățile publice locale trebuie ajutate ca să aibă cât mai mari competențe pentru a gestiona problemele comunităților locale.
În altă ordine de idei, trebuie să vă spun că noi nu suntem adepții și n-am fost niciodată adepții să gândim în perspectiva numărului administrațiilor publice locale. O administrație mică poate fi eficientă, indiferent de câți locuitori are. În Europa există țări unde fiecare localitate, fiecare sat are propria primărie – mai înspre vest de noi. Și nu dacă îi adunăm la 5.000, la 10.000, la 20.000, la 100.000 va fi ceva funcțional, ci dacă legislația ajută ca cei care conduc o anumită unitate administrativ-teritorială să poată realiza servicii publice de calitate la nivel local.
Vă mulțumesc.
Și eu vă mulțumesc. Drept la replică. Domnule Dobre, vă rog frumos.
## Stimate coleg,
Dacă o reformă de amploare a statului ar fi putut-o face un secretar de stat, chiar mi-aș fi dorit. Numai că pe vremea aceea mă ocupam de alte lucruri. Îmi aduc aminte că v-am instalat o dată ca subprefect al județului Suceava și a doua oară ca prefect al județului Suceava. Nimeni, când este la putere, nu face și greșeli.
## **Domnul Florin Iordache:**
Da. Mulțumesc.
Și ultimul vot, stimați colegi.
23. Moțiunea simplă inițiată de 74 deputați; MS 3/2019.
Vot · Respins
Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii petrolului nr. 238/2004 (PL-x 438/2018; retrimis comisiilor) 41
Da, explicarea votului.
Explicare, domnul Bode. Și apoi...
Nu, explicarea votului...
Da, domnul Bode. Și apoi domnul Bulai. Și invit colegii la ședința Biroului permanent.
## **Domnul Lucian Nicolae Bode:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Domnule ministru Răzvan Cuc,
Domnilor din majoritatea PSD–ALDE,
Ați ratat o bună oportunitate de a explica românilor cum doriți să construiți autostrăzi, ce se întâmplă cu calea ferată, ce se întâmplă cu TAROM, ce se întâmplă cu fondurile europene, ce se întâmplă cu legislația privind transportul public în România.
Răspunsurile dumneavoastră au vizat obsesiv două persoane – Traian Băsescu și Ludovic Orban.
Nu mă miră faptul că nici domnul ministru Cuc și nici vorbitorii la dezbateri din partea PSD nu știau de câte ori a depus jurământul domnul ministru Cuc la Cotroceni.
Abordarea ministrului transporturilor și a majorității PSD–ALDE în legătură cu această moțiune simplă a fost una, din păcate, neserioasă, iar întrebările rămân:
1. Cum să dați în trafic, în România, în 2019 180 de kilometri de autostradă, în condițiile în care aveți șantiere deschise pe 118 kilometri, unele cu termen de finalizare 2022?
2. Când vom avea primele vagoane și primele locomotive noi din fonduri europene? De trei ani suntem în proceduri.
3. Ce se întâmplă cu Compania TAROM? Mai apucă sfintele Paști fără un ajutor de stat?
4. De ce vă dedublați, domnule ministru? Aici ați votat alături de noi legislația în ceea ce privește transportul public local în România, iar dumneavoastră ați ajuns la minister și schimbați legislația prin ordin de ministru, prin ordonanță de urgență, aceeași legislație pe care dumneavoastră ați votat-o.
5. Și, nu în ultimul rând, cel mai grav lucru, în opinia mea – pentru că nici nu știați despre această situație: riscă România suspendarea plăților din partea Comisiei Europene dacă se confirmă raportul de audit al DG REGIO?
Acestea sunt întrebări la care trebuia să răspundeți și n-ați făcut-o!
Da. Domnul Bulai. Și închidem ședința.
Vreau să vă spun că și eu, și noi am votat pentru această moțiune simplă.
Și vă reamintesc că domnul ministru este declarat _non grata_ în Moldova. Pentru că avem nevoie de autostrăzi. Mulțumesc.
## **Domnul Florin Iordache:**
Declar ședința închisă.
Invit colegii la ședința Biroului permanent.
EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR
#368027„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.73, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYEJT|167181]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 49/15.IV.2019 conține 60 de pagini.**
Prețul: 150,00 lei
Voi continua să prezint lunar românilor declarații politice în care să evidențiez realizările obținute de România la președinția Consiliului Uniunii Europene.
Vă mulțumesc.
Deputat Vasile Cocoș, Colegiul nr. 40, Vâlcea.
Statutul de membru NATO presupune drepturi, obligații și, din păcate, a dus și la sacrificii mari din partea României. Este momentul să ne gândim cu respect și recunoștință la militarii români căzuți la datorie sau răniți în cadrul misiunilor NATO la care au participat. Suntem datori memoriei celor căzuți, precum și față de cei răniți și familiile lor.
Alianța a asigurat, timp de 70 de ani – practic o viață de om –, o pace globală, având în vedere faptul că nu s-a produs în această perioadă niciun conflict global.
Totodată, trebuie să avem în vedere că drepturile ce decurg din tratat, cum ar fi articolul 5, incumbă și obligații. În acest context, salutăm consensul politic realizat în jurul inițiativei domnului Președinte al României, Klaus Werner Iohannis, în sensul alocării a 2% din produsul intern brut pentru cheltuieli de apărare.
Grupul parlamentar al minorităților naționale va susține orice demers pentru continuarea integrării euroatlantice a României, considerând că nu există alternativă la acest proiect național. Angajamentul euroatlantic al României reprezintă garanția apartenenței noastre la o lume civilizată, a păcii, democrației, statului de drept și a prosperității. Vă mulțumesc frumos.
Dacă acest proiect ar fi aprobat în forma votată de Senat ar conduce la diminuarea fondului forestier proprietate publică a statului cu peste 600 de mii de hectare din județele Suceava, Timiș, Neamț, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Argeș, Botoșani, Caraș-Severin și Cluj. În plus, s-ar crea precedentul să se retrocedeze și suprafața de circa 70.000 de hectare de terenuri forestiere, care au făcut obiectul Comisiei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice – CASBI –, din județele Mureș și Harghita, chiar dacă în prezent multe dintre aceste suprafețe se află în diferite stadii de judecată la instanțele de la Curtea de Apel, tribunal, Înalta Curte de Casație și așa mai departe.
Stimați colegi parlamentari,
Nu putem legaliza hoția în privința proprietăților statului aruncând strategic la înaintare unitățile de cult.
Nu-i putem transforma injust în proprietari pe administratorii unor suprafețe importante de terenuri aparținând statului român sau pe cei care au deținut temporar în folosință respectivele proprietăți.
Nu consimțiți prin vot la o astfel de fraudă și hoție care subminează atât legislativ, cât și patrimonial România! Vă mulțumesc pentru atenție. Deputat al PMP de Mureș, Marius Pașcan.
Cred că încă mai putem să ne readucem forța de muncă acasă. Românii aflați la muncă în străinătate trebuie să fie mult mai informați despre posibilitățile din ce în ce mai atractive de a se întoarce acasă. Salariile au crescut foarte mult în ultimii doi ani, ca îndeplinire a programului de guvernare al PSD–ALDE. Apoi, există programele de tip start-up care au dovedit că sunt un real succes, prin numărul foarte mare de noi afaceri deschise cu acești bani guvernamentali nerambursabili.
Românii care au ales să plece la muncă în străinătate au avut în vedere câștigul material. Cred că după ce stau doi-trei ani afară, cu banii economisiți se pot întoarce acasă și să investească aceste sume, nu doar să-i cheltuiască pe bunuri de consum. Dacă există pricepere și voință, există acum posibilități în România de a ajunge la venituri comparabile cu cele din străinătate.
Noi, ca reprezentanți ai tuturor românilor, trebuie să avem ca prioritate întoarcerea acasă a românilor plecați. Este în joc viitorul nostru și al copiilor noștri.
Vă mulțumesc.
Silviu Macovei, deputat al PSD de Iași.
Îi solicităm public ministrului de finanțe, domnului Teodorovici, să repare această eroare și să-și asume angajamentele luate, altminteri se vor anula multe dintre progresele făcute de primari în teritoriu și investiții de interes național vor fi blocate pe termen scurt, mediu și, din păcate, poate chiar și lung.
Vă mulțumesc.
Deputat al PNL de Neamț, Laurențiu Dan Leoreanu.
Închei prin a spune că în perioada aceasta, eu, Corneliu Bichineț, am avut și privilegiul să discut cu ministrul sănătății, care, în vorbe multe, n-a spus nimic; în popor se cheamă „abureală”. I-am cerut redeschiderea Spitalului Orășenesc Negrești și mi-a spus că este foarte preocupată de deschiderea celor opt spitale regionale, care au rămas șase. Există finanțare pentru proiectul tehnic pentru patru și nu se va face niciunul.
Corneliu Bichineț, PMP, Vaslui. Vă mulțumesc.
Doamnelor și domnilor deputați,
Rugămintea și solicitarea pe care o adresez, în special majorității parlamentare și Guvernului României, responsabil de această situație, este luarea unor măsuri de modernizare reală a Poștei Române, având în vedere capitalizarea operată deja în 2018.
Trei sunt direcțiile prioritare pe care le văd: 1) asigurarea unor condiții mai bune de muncă; 2) investiții în modernizarea oficiilor poștale; 3) salarizare corespunzătoare, în funcție de competențe și responsabilități. În absența unor măsuri cât se poate de concrete și palpabile în aceste trei direcții, Poșta Română va continua să se reinventeze doar pe hârtie și din banii contribuabililor, care au ajuns deja să plătească de două ori – o dată prin taxele și impozitele care au acoperit capitalizarea companiei, o dată la ghișeu – pentru aceleași servicii de slabă calitate.
Vă mulțumesc.
Deputat Nicolae Daniel Popescu.
Guvernul României, tot la acest început de an 2019, a dovedit că sprijină fermierii români alăturând măsurii de dublare a suprafețelor agricole efectiv irigate și acordarea subvenției de 1,79 lei pe litrul de motorină, subvenția acoperind o treime din prețul final al unui litru de combustibil. În total, pentru anul 2019 există un disponibil de 588 de milioane de lei, care va fi pus la dispoziția fermierilor, astfel încât și pentru acest an statisticile să plaseze România pe primul loc în Europa la culturile de porumb și floarea-soarelui, așa cum s-a întâmplat și în anul precedent.
Nu în ultimul rând, ministrul muncii a anunțat că pensiile recalculate începând cu luna aprilie 2019 vor ajunge la pensionari înainte de Sărbătorile de Paște. Mai exact, este vorba de pensiile celor care au lucrat în condiții de muncă deosebite, corespunzătoare grupelor 1 și 2 de muncă, și care la momentul pensionării nu au primit un punctaj majorat, fără ca destinatarii acestor măsuri să fie nevoiți să depună cereri.
În speță, este vorba despre o recalculare din oficiu, la care se va adăuga, de data asta pentru toți pensionarii, și recalcularea începând cu 1 septembrie 2019, cu prilejul majorării punctului de pensie de la 1.100 de lei la 1.265 de lei.
Prin aceste măsuri concrete la care opoziția PNL–PMP–USR s-a opus, Guvernul și coaliția de guvernare confirmă faptul că singura lor preocupare este ducerea la îndeplinire a programului de guvernare, program cu care s-a obținut atât simpatia, cât și adeziunea electoratului român. Vă mulțumesc.
Deputat de Iași, Vasile Cîtea.
De asemenea, vă invit să nu uităm că dreptul la sănătate este egal pentru toți românii, iar inițiativa legislativă care acordă acces la servicii de sănătate gratuite pentru copiii și persoanele în situații de risc care nu au acte de identitate este încă în dezbatere aici, la Cameră. Cu cât aceasta va fi adoptată mai rapid, cu atât beneficiarii ei se vor bucura mai repede de niște drepturi pe care le au, prin Constituție, dar pe care nu le pot accesa.
Contez deci în această privință pe sprijinul dumneavoastră. Stă în puterea noastră, dragi colege și dragi colegi, să lucrăm împreună pentru a găsi soluții la problemele din sistemul sanitar, pentru a ne asigura că viața niciunuia dintre români nu este în pericol atunci când se tratează în spitalele din România.
Vă mulțumesc. Oana Bîzgan, deputat independent.
Deputat al PNL de Alba, Sorin Ioan Bumb.
Ziua de 8 aprilie trebuie să devină un simbol al conviețuirii pașnice și al toleranței și un prilej pentru a marca importanța dialogului interetnic între actorii sociali, autoritățile statului, societatea civilă și minoritatea romilor, în vederea accelerării procesului de emancipare socială, culturală și economică a romilor din România.
De asemenea, reprezintă un moment important pentru a condamna manifestările de orice natură, cu caracter rasist, discriminatoriu, la adresa romilor.
În istoria romilor, ziua de 8 aprilie reprezintă un moment de celebrare, de sărbătoare, însă adevăratul motiv de sărbătoare, celebrare îl reprezintă puterea de supraviețuire a acestui popor.
Închei prin a vă spune cine sunt romii: un popor demn, un popor de supraviețuitori.
În acest context, cer Ministerului Transporturilor să lucreze împreună cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și cu Consiliul Local Bistrița, pentru a integra cele două proiecte majore de infrastructură, centura și autostrada, astfel încât bistrițenii să beneficieze cât mai curând de avantajele unei infrastructuri de transport la nivelul secolului în care trăim.
În fiecare an bistrițenii sunt amăgiți de actualii guvernanți, care promit, promit, care nu se mai opresc cu realizările pe hârtie, însă nu pun nimic în practică.
Promisiunile nu țin loc de drumuri, stimați colegi de la PSD!
Vă spun ferm: bistrițenii s-au săturat să aibă șosea de centură doar pe hârtie!
Și închei cu un mesaj pentru toți bistrițenii: într-adevăr, România merită mai mult decât PSD!
Deputat Ionuț Simionca, de Bistrița-Năsăud. Mulțumesc.
Bună dimineața! Stimate domnule președinte de ședință, Dragi colegi deputați, Doamnelor și domnilor,
În ciuda atacurilor la care a fost supusă, actuala coaliție de guvernare a gestionat aproape perfect mandatul președinției României la Uniunea Europeană.
În primele două luni au fost organizate peste 650 de evenimente și reuniuni atât în țară, cât și la Bruxelles. Președinția română a negociat și a închis 67 de dosare cu impact major la nivelul Uniunii, ceea ce înseamnă că Guvernul nostru a obținut în doar două luni consensul pe un număr mai mare de dosare europene decât au obținut alte guverne în șase luni, cât au deținut președinția rotativă.
Cele mai importante succese președinția română le-a înregistrat în domeniile legate de creșterea economică, piața muncii și protecția consumatorilor.
Un acord cu privire la un proiect de directivă de modificare a patru directive existente ale Uniunii Europene care protejează interesele consumatorilor a fost aprobat la sfârșitul săptămânii trecute.
De asemenea, au fost convenite noi reguli privitoare la așa-numitele „alimente cu dublu standard de calitate”, produse de aceeași marcă, comercializate cu ingrediente diferite pe piețe diferite. Putem spune că este o victorie pentru guvernele central și est-europene, obținută sub coordonarea României.
În concluzie, prin acțiuni concrete, apreciate de partenerii europeni, ne-am dezarmat adversarii politici care ne-au ponegrit și ne-au acuzat că nu vom fi în stare să gestionăm un mandat european atât de complicat și de solicitant. Dimpotrivă, pe lângă acțiunile ferme destinate să aducă beneficii tuturor cetățenilor europeni, noi am propus și cea mai bună listă de candidați pentru alegerile europarlamentare. Lideri puternici, inteligenți și patrioți, oameni hotărâți să se bată pentru România, astfel încât românii să nu mai aibă sentimentul că nu sunt recunoscuți drept europeni cu drepturi depline.
Vă mulțumesc pentru atenție. Florinel Stancu, deputat al PSD, Dolj.
Ori de câte ori doamna Dăncilă mai anunță câte o inițiativă a Guvernului se poate ușor constata cum ne mai îndepărtăm cu un pas de valorile democrației și ale economiei de piață, cum ne distanțăm de angajamentele luate ca stat membru al Uniunii Europene și cum se șubrezesc parteneriatele strategice ale țării, la a căror realizare au contribuit toate guvernele din ultimii 30 de ani, indiferent de culoarea lor politică.
Stimați colegi, este foarte clar că prin vocea doamnei Dăncilă vorbește de fapt domnul Dragnea, care este dispus să calce în picioare obligațiile asumate prin tratatele internaționale semnate de România, numai pentru a scăpa Domnia Sa de problemele pe care le are cu legea.
Această stare de fapt nu o face cu nimic mai puțin vinovată pe doamna prim-ministru pentru consecințele faptelor și declarațiilor sale. După ce ne-a mințit afirmând că „a scos țara din noroaie”, acum ne sfidează spunându-ne că „a repus România pe harta mondială”.
Nu, nu a pus România pe harta lumii, ci se străduiește să o scoată de pe harta țărilor civilizate și din rândul statelor care-și respectă statutul de membru al Uniunii Europene.
Înainte de a fi învestită cu demnitatea de prim-ministru, doamna Dăncilă a fost o lungă perioadă europarlamentar. Prin urmare, este foarte greu de înțeles cum, după atâția ani petrecuți la Bruxelles, Domnia Sa pare să creadă că Orientul Mijlociu este în Uniunea Europeană. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns!
În aceste condiții, se înțelege de la sine că este totalmente incompatibilă cu înalta funcție pe care o ocupă și, în consecință, trebuie oprită înainte de a distruge toată credibilitatea externă a României.
Vă mulțumesc.
Dănuț Bica, deputat al PNL de Argeș.
Fără pic de respect pentru eveniment, pentru armata României, pentru militarii căzuți la datorie sub drapelul patriei, domnul Iohannis a aruncat sărbătoarea aderării la NATO într-o retorică insalubră, suburbană și distructivă pentru țară.
Dacă ne dorim ca România să fie puternică la nivel mondial trebuie să avem o cu totul altă abordare, care e obligatoriu să vină din interiorul țării.
Cu regret o spun, România are un președinte care nu are capacitatea de a poziționa țara noastră la acest nivel și care preferă la o astfel de solemnitate să-și atace adversarii politici.
Poate că actualul președinte trebuia să revadă felul în care s-a realizat în urmă cu 15 ani momentul extrem de important al aderării României la NATO, eveniment istoric la care au contribuit toate forțele politice.
În final, dragi colegi, în calitatea mea de membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Organizației Tratatului Nord-Atlantic, regret că într-un astfel de moment solemn și important discursul președintelui a fost unul electoral și îmi cer scuze tuturor militarilor armatei române și aliaților noștri strategici!
Deputat al PSD, Costel Lupașcu, Circumscripția electorală nr. 7 Botoșani.
În momentul de față, criza de sarcină nu este legiferată în România, nu există niciun act normativ care să prevadă acest termen.
De aceea, în cadrul unei interpelări adresate ministrului muncii am solicitat introducerea în COR a ocupației de consilier pentru criză de sarcină și în Nomenclatorul serviciilor sociale a serviciului de consiliere pentru criză de sarcină.
Am primit un răspuns din partea Ministerului Muncii, care este, pe de o parte, încurajator, în sensul că organizațiile, centrele de sprijin pentru părinți și copii, așa cum se numesc în momentul de față, vor putea, printr-o procedură – ce-i drept, destul de complicată și birocratică –, vor putea să ceară introducerea în COR a acestei ocupații.
Aștept în continuare răspunsul Ministerului Muncii referitor la posibilitatea de a prevedea în Nomenclatorul serviciilor sociale acest serviciu de consiliere pentru criză de sarcină.
Cred că avem o datorie extrem de importantă și acesta este următorul mare proiect de țară, și anume să susținem femeile în criză de sarcină, să susținem familiile, să susținem viața, mai ales că ne confruntăm cu o criză demografică foarte gravă și mai ales că forța de muncă este tot mai puțină. Avem tot mai mulți oameni care pleacă peste hotare, avem tot mai multe familii tinere care se confruntă cu dificultăți în a-și construi un cămin, în a-și achiziționa o locuință, în a oferi un viitor copiilor. Este extrem de important, astfel, să le dăm condițiile, pentru că acești copii reprezintă, practic, viitorul României.
În acest sens, voi depune o serie de inițiative legislative pentru încurajarea natalității și pentru ca România să nu piară și să se construiască pe ceea ce înseamnă o cultură a vieții, nu o cultură a morții.
Vă mulțumesc. Matei Dobrovie, deputat de București, PNL, Circumscripția nr. 42.
Vă îndemn, dragi colegi, să nu rămânem indiferenți și să luăm măsuri clare pentru depistarea timpurie a acestor tulburări, pentru dezvoltarea optimă a acestor persoane și pentru a crea șanse egale pentru a facilita integrarea acestora.
## De exemplu:
– aplicarea screeningului gratuit de către toți medicii de familie tuturor copiilor care până la vârsta de doi ani nu au formate abilități de comunicare nonverbale și limbaj impresiv;
– crearea programelor preventive și educaționale pentru părinți;
– susținerea centrelor sociale acreditate și înființarea serviciilor specializate, prin reglementarea unui standard de cost pentru aceste tipuri de servicii;
– cea mai importantă măsură ar fi înființarea de centre de zi pentru adolescenți, întrucât cei care împlinesc 18 ani și termină cele nouă clase nu au nicio posibilitate de a participa la diferite activități specifice.
Trebuie să prioritizăm, în perioada care urmează, nevoile și lipsurile identificate în sistem în ceea ce privește persoanele cu tulburări de spectru autist, care necesită mai multă atenție și iubire decât noi toți.
În încheiere, aș dori să citez cuvintele unui părinte: „Persoanele cu autism nu acționează cu rea-credință, nu sunt răutăcioase, ele nu trebuie să se spovedească, deoarece nu au păcate!”
Vă mulțumesc.
Csép Éva Andrea, deputat al UDMR.
Vă mulțumesc.
Deputat al PSD, Mehedinți, Alina Teiș.
De aceea, este esențial rolul pe care România îl joacă astăzi în NATO, aici, pe flancul estic. România trebuie să susțină în continuare extinderea către est a NATO. NATO trebuie să devină – deși astăzi este cea mai importantă alianță politico-militară a lumii –, să devină principalul vector de pace și stabilitate la nivel mondial. Și cred că extinderea NATO către alte zone, către alte regiuni ale Europei și chiar ale lumii nu trebuie să se oprească și trebuie gândit totul în perspectiva a ceea ce înseamnă o lume sigură, o lume stabilă și o lume care poate fi dominată doar prin pace și prin dialog în secolul XXI.
Așadar, cel mai important moment pentru România, după decembrie 1989, rămâne aderarea la NATO, momentul în care ne-am rupt total de trecutul Pactului de la Varșovia și de oricare risc de revenire la ceea ce fusese România anterior anului 1989.
Vă mulțumesc.
În calitate de medic primar pediatru și deputat în Comisia pentru sănătate și familie, voi susține toate politicile de sănătate, astfel încât pacientul român să beneficieze de tratamente moderne, la fel ca în orice alt stat din Uniunea Europeană.
Mulțumesc.
Deputat al PSD de Suceava, doctor Maricela Cobuz.
Ar fi momentul ca PSD să renunțe la aceste tactici comuniste și să-și asume în fața românilor ce au făcut și ce n-au făcut. Minciunile din aceste materiale de propagandă nu ajută pe nimeni, iar situația ingrată în care sunt puși postașii denigrează și mai tare imaginea Poștei Române.
Vă mulțumesc.
Petru Movilă, deputat al PMP de Iași.
Programul continuă măsurile luate în ultimii doi ani de către Executiv în scopul trecerii treptate a copiilor din instituțiile de stat în sistemul de ocrotire familială. Acești copii nu au nicio vină pentru situația în care se află, iar eforturile statului trebuie să fie considerabile în vederea creării condițiilor optime, pentru ca la maturitate să nu existe discrepanțe semnificative între ei și cei care s-au bucurat de căldura și afecțiunea propriilor familii.
În concluzie, consider că Programul „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” își va atinge obiectivele fixate, în așa fel încât copiii instituționalizați să poată fi integrați, în condiții cât mai puțin traumatizante, în sistemul prietenos al unor familii adoptatoare și, ulterior, în comunitate.
Vă mulțumesc.
Deputat al PSD, Cluj, Cristina Burciu.
Doamna ministru a prezentat o serie de schimbări la nivel de formă: clasa pregătitoare devine clasa I, evaluarea națională își schimbă forma, introduce o clasă remedială, fără a detalia ceva despre aceasta, modifică materiile din care se va da bacalaureatul, scoțând matematica din trei din cele patru tipuri de bacalaureat, reduce opțiunile de carieră ale elevilor care dau un anumit tip de bacalaureat.
Ne-am săturat de forme fără fond, de principii și teorii ignorate de înșiși cei care le enunță. Vrem fapte! Vrem un învățământ corelat cu realitatea secolului XXI, care să valorizeze fiecare copil, un învățământ corelat cu nevoile pieței muncii, incluziv, în care toți să-și atingă potențialul maxim. Vrem profesori pregătiți și specializați permanent. Vrem fapte, nu vorbe, doamnă ministru!
Florica Cherecheș, deputat al PNL de Bihor.
Tot pentru dezvoltarea armonioasă a familiilor românilor, a fost declarat prioritar Programul național de sănătate „Mama și copilul”, care prevede optimizarea serviciilor medicale destinate copiilor. În acest context, se va încheia licitația demarată în 2018 pentru achiziția a 1.000 de incubatoare, în scopul dotării tuturor maternităților din țară. De asemenea, se vor dota cu aparatură imagistică de înaltă performanță secțiile de neonatologie și ginecologie și va fi finanțat testul genetic de screening prenatal neinvaziv care depistează/testează anomaliile genetice ale fătului, de care vor beneficia peste 200.000 de femei gravide. Nu în ultimul rând, se va finanța, într-un număr semnificativ mai mare decât cel de anul trecut, fertilizarea in vitro, 1.000 față de 685. Iată, așadar, suficiente exemple care întăresc preocuparea concretă a PSD pentru sănătatea populației, iar investițiile din acest an vor confirma angajamentele luate în programul de guvernare.
Sunt încrezătoare că la finele acestui an se vor culege roadele acestui buget de dezvoltare, iar românii vor constata o îmbunătățire semnificativă a serviciilor medicale de care beneficiază, la nivel comparativ cu cele din țările dezvoltate!
Prin adoptarea acestei propuneri legislative li s-ar oferi medicilor de familie, precum medicilor din alte specialități sau anumitor cadre universitare, posibilitatea de a presta servicii suplimentare față de norma de bază, prin încheierea unui act adițional la contractul existent cu casele județene de asigurări de sănătate.
Consider că soluția legislativă reprezintă un pas înainte în rezolvarea deficitului de medici de familie din anumite zone rurale și sper ca Președintele României să promulge cât mai repede această lege.
Pentru orice popor rațional, educația trebuie să reprezinte o prioritate. N-ar trebui să fie loc de jumătăți de măsură, de dispute politicianiste, de decizii fără fundament. Pentru că, da, un popor educat este un popor care are istorie și viitor, format din oameni care au aspirații, libertate și speranțe. Am tot mai des sentimentul că parcă s-a dorit ca școala românească a ultimilor 30 de ani să fie veșnic încercată, de o calitate tot mai îndoielnică și cu rezultate tot mai catastrofale pentru societate.
În 30 de ani s-au perindat 26 de miniștri. Fiecare și-a făcut propria lui reformă. Aproape toți au anulat tot ce făcuse predecesorul și au negat cam tot ce se modificase înainte. Degringolada a pus stăpânire pe învățământul românesc, a aruncat în haos elevi, părinți și cadre didactice. Pentru învățământul românesc „predictibilitate” este doar un cuvânt din dicționar, regulile se schimbă în mijlocul anului școlar, gândurile peste noapte ale unui ministru devin ordine și se aplică, iar urmările le constatăm cu toții – 47%, adică aproape jumătate dintre elevii care încheie ciclul gimnazial nu sunt pregătiți pentru evaluarea națională, iar 58% dintre absolvenții de liceu nu fac față unui bacalaureat.
Mă tem că lucrurile nu se opresc aici. Deja, de câteva zile, aud din nou, cuvântul „reformă” din gura unui ministru care a lăsat România fără școli profesionale și de meserii! Deja vorbim despre un învățământ de 13 clase, de modificarea bacalaureatului și de cine mai știe ce abrambureli! Joaca de-a educația continuă în același mod iresponsabil cu care PSD ne-a obișnuit. Numai că pe fiecare dintre noi ar trebui să ne preocupe soarta copiilor noștri, ce fel de indivizi modelează școala românească, ce abilități le dezvoltă, ce cunoștințe le imprimă.
Cât de actual mai este învățământul românesc, cât de racordat este el la nevoile unei lumi globalizate, aflată într-o dinamică fără precedent? Ce șanse dăm acestor copii și tineri și ce șanse dăm, de fapt, României? Pentru că mă tem că tot acest joc nu face decât să condamne viitorul României!
În perioada 2013–2018, aproximativ 12.000 de părinți au beneficiat, la nivel național, de sesiuni de instruire, în cadrul cărora, sub îndrumarea unor profesioniști în domeniul sănătății mintale, cu experiență îndelungată în lucrul cu părinții, au avut ocazia să deprindă metode și tehnici de management comportamental și intervenție asupra copiilor, menite să faciliteze dezvoltarea sănătoasă, armonioasă și pozitivă a personalității acestora, cu grijă, pentru a preveni
tulburările de sănătate mintală, precum anxietate sau depresie, pe care un copil le poate dezvolta atunci când trăiește într-un mediu familial ostil și fără atenție pentru nevoile sale de dezvoltare emoțională.
Este de datoria noastră să elaborăm proiecte și programe care sporesc calitatea serviciilor medicale și, implicit, starea de sănătate a populației, incluzând aici sprijinul față de cei care se confruntă cu tulburări de spectru autist.
Ținând cont de toate aceste aspecte, dar mai ales de superficialitatea cu care, iată, chiar o instituție publică importantă, care avizează toate proiectele de legi și toate inițiativele legislative, și anume Consiliul Legislativ, evidențiază negru pe alb, mă întreb: când veți înțelege dumneavoastră, colegii parlamentari din PSD–ALDE și guvernanții domnului Dragnea, faptul că atacul asupra mediului privat și a traiului de zi cu zi al românilor nu mai poate continua?!
În al doilea rând, companiile românești vor avea acces la credite mai ieftine, ca urmare a cointeresării băncilor de a finanța economia, pentru că astfel vor fi scutiți și vor plăti o taxă mai mică pe activele deținute.
În al treilea rând, băncile vor câștiga din creșterea volumului creditării economiei.
În al patrulea rând, economia națională va beneficia de investiții mai multe, mai consistente, care vor aduce dezvoltare și creare de noi locuri de muncă.
Având în vedere toate aceste aspecte, va crește și încrederea publică în sistemul de finanțe.
Obiectivul principal al guvernării PSD în acest domeniu este ca populația să plătească rate mai mici la credite, apropiate de cele din Uniunea Europeană, ca să se înlăture dublul standard, iar companiile românești să aibă acces la credite și să plătească rate mai mici pentru investiții, ca urmare a unor dobânzi similare celor din alte state europene.
Deciziile guvernării PSD, majorările salariului minim și celelalte majorări salariale au adus mai mulți bani în buzunarele românilor, au generat creștere economică și o distribuție mai echitabilă a plusvalorii în societate, o împărțire mai echitabilă între veniturile salariaților și câștigul patronatului.
Cu toate acestea, există încă o diferență majoră între gradul de creștere a productivității muncii, care a crescut semnificativ și a ajuns la 65% din media UE.
PSD va continua această politică de majorare a veniturilor populației, astfel încât, la sfârșitul anului 2020, să recuperăm decalajul față de țările din Uniunea Europeană.
Măsurile acestea nu se opresc aici. Pentru pensionari și pentru toate categoriile socioprofesionale, programul de guvernare va fi aplicat întocmai, pentru a le permite o viață mai bună, mai ușoară, și pentru a le arăta respectul cuvenit.
Vă invit pe toți, indiferent de culoarea dumneavoastră politică, să duceți în circumscripțiile dumneavoastră această veste bună pentru cei care au grupele I și a II-a de muncă, pentru că viața pensionarilor nu trebuie să facă parte din lupta politică!
În urmă cu două săptămâni am transmis Ministerului Sănătății, care este de acord, inițiativa legislativă de emitere
a certificatului de încadrare în grad de handicap până la vârsta de 18 ani pentru copiii cu autism. Având în vedere emiterea în prima parte a acestui an a Ordinului ministrului sănătății nr. 253/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare, funcționare și autorizare a serviciilor de îngrijiri paliative, am considerat că este necesar ca și minorii diagnosticați de medicul specialist cu autism să beneficieze de certificat de încadrare în grad de handicap, valabil până la vârsta de 18 ani.
Eu, asemenea multor români de bună-credință, mă întreb: ce s-ar întâmpla dacă la violență s-ar răspunde tot cu violență, din moment ce ordinea socială liber consimțită și respectarea legii au fost de mult abandonate...?! Am aluneca ușor, ușor spre confruntări de stradă, spre haos social, la război civil... poate! Mai spun o dată, răspicat: cred că societatea românească are mare nevoie de adevăr, dreptate și ordine!
Asta ne dorim!
Exemplul de neegalat al înaintașilor noștri luptători din 1821 trebuie să ne inspire și să ne conducă spre perpetuitate. Noi, grecii din țară, și voi, grecii de oriunde pe Pământ, ar trebui să creăm un front de neclintit al responsabilității, care să coordoneze acțiunile noastre, pentru a promova interesele patriei, cu condiția evidentă că noi toți vom demonstra întotdeauna respectul cuvenit pentru societățile în care trăiți și prosperați. Acest parcurs comun devine imperativ, mai ales în actuala conjunctură critică, când apar mari provocări, al căror rezultat va determina viitorul pe termen lung al Greciei, ca și cel al marii noastre familii europene, căreia îi aparține în mod irevocabil țara noastră. Mă refer la Uniunea Europeană și la nucleul său esențial, zona euro.
În această direcție, ghidul nostru de maximă importanță trebuie să fie versul lui Andreas Kalvos, «Libertatea are nevoie de virtute și curaj». În special în oda «În Samos» Andreas Kalvos ne-a lăsat o prețioasă moștenire,
întotdeauna națională, încrederea în ceea ce privește semnificația libertății, care trebuie să ne inspire permanent pe noi, grecii. Cu ocazia bătăliei din Samos în 1824, mesajul pentru libertate al lui Andreas Kalvos, chiar atunci când libertatea este rezultat al virtuții și curajului, nu doar pătrunde dintr-un capăt într-altul parcursul istoric al poporului și al națiunii noastre, ci ar trebui să ilumineze prezentul și să ne determine viitorul ca descendenți ai marilor noștri strămoși, având datoria de a scrie propria istorie, completând astfel misiunea ce ne revine, mai ales în aceste vremuri deosebit de critice.
Pentru a înțelege pe deplin moștenirea lui Andreas Kalvos din oda «În Samos», suntem datori să conștientizăm că libertatea este sinonimă cu responsabilitatea. Mai ales noi, grecii, ca popor și ca națiune și în contextul actual, trebuie să considerăm libertatea nu ca o activare a voinței libere absolute și necontrolate, ci, prin excelență, ca virtute, care, prin curaj, se transformă în responsabilitate, pentru selectarea obiectivelor care urmează să fie stabilite și a deciziilor ce trebuie luate, astfel încât să îndeplinim misiunea ce ne revine față de patria și istoria noastră.
În prezent, Grecia reprezintă un pilon al păcii și securității în Balcani și în Marea Mediterană de Sud-Est, care respectă pe deplin și în totalitate dreptul european și internațional. Astfel, aspiră la prietenie și cooperare cu toți vecinii săi, fiind în paralel parte integrantă a Uniunii Europene și nucleul puternic al zonei euro, participă activ la construirea unei Europe de tip federal, în condițiile unei democrații reprezentative și cu respectarea statului de drept și, prin excelență, a statului social de drept. Aceste principii, care guvernează cu stabilitate și consecvență comportamentul internațional al țării noastre, înainte de toate, sunt specificate după cum urmează în relațiile cu vecinii noștri:
A. În ceea ce privește problema Ciprului – și, bineînțeles cu clarificarea faptului că este o chestiune internațională și, mai ales, o problemă europeană –, nădăjduim, cât mai curând posibil, rezolvarea corectă și durabilă a acesteia. Însă Republica Cipru, ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, nu poate fi concepută cu suveranitate limitată, care presupune prezența trupelor de ocupație și garanții anacronice ale unor terțe părți. Această situație este contrară fiecărui concept de drept internațional și european.
B. În ceea ce privește relațiile greco-turce, dorim relații de prietenie și bună vecinătate și susținem perspectiva europeană a Turciei. Acest lucru totuși presupune din partea Turciei respectul sincer față de dreptul internațional și european, precum și față de cele dobândite, ca parte integrantă din Programul european «NATURA 2000». Astfel, prevederile Tratatului de la Lausanne și ale Tratatului de la Paris din 1947 – care sunt absolut clare și complete și nu lasă loc pentru zonele gri – trebuie să fie pe deplin respectate de toți, cu atât mai mult cu cât contrazicerea acestora pune la îndoială granițele nu numai ale Greciei, ci și ale Uniunii Europene. Mai mult decât atât, în special în zona economică exclusivă, Turcia trebuie să respecte dreptul mării, ale cărui dispoziții impun angajamente și sub forma unor reguli general acceptate ale dreptului internațional.
C. În ceea ce privește Republica Macedonia de Nord, suntem în favoarea perspectivei sale europene. Însă această perspectivă presupune din partea acesteia respectul deplin și sincer față de întreaga entitate europeană, prin urmare față de dreptul internațional în totalitatea sa și, în special, față de Tratatul de la Prespa. Acesta trebuie să fie interpretat și aplicat în litera și spiritul său, într-un mod care să nu lase sub nicio formă urme de iredentism. În consecință, orice tactică contrară va bloca de la sine procesul aderării la Uniunea Europeană a Republicii Macedonia de Nord.
D. În ceea ce privește Albania învecinată, nu ne opunem perspectivei sale europene. Dar este evident că se impune condiția respectului deplin și sincer al dreptului internațional și european, deci respectul statului de drept și al tuturor drepturilor fundamentale ale omului.
Prin urmare, comportamente ca cele împotriva minorității naționale grecești, care subestimează brutal valoarea vieții umane sau încalcă drepturi fundamentale – de exemplu dreptul la proprietate –, constituie o barieră insurmontabilă în calea parcursului european al Albaniei. După cum, de asemenea, constituie o barieră orice formă nefondată de revendicare ale așa-ziselor drepturi ale albanezilor Tzami, colaboratori fără scrupule ai naziștilor, după cum s-a dovedit din punct de vedere istoric.
Cu aceste gânduri pentru aniversarea națională instituită la 25 martie 1821, exprim, încă o dată, recunoștința poporului grec față de diaspora elenă, de pe tot Pământul – și acest lucru îl voi repeta constant și cu mare insistență – diaspora elenă, parte inseparabilă și prețioasă a națiunii noastre, a avut o contribuție maximă, astfel încât patria să-și urmeze parcursul său istoric în patrimoniul și destinația sa.”
În încheierea alocuțiunii, în calitate de președinte și deputat al Uniunii Elene din România, doresc să transmit un călduros la mulți ani grecilor și filoelenilor de pretutindeni. La mulți ani, Grecia!
La mulți ani prieteniei româno-elene!
România va pleda cu consecvență pentru o politică a ușilor deschise și pentru intensificarea legăturilor dintre NATO și toate statele partenere.
Parlamentul României se adresează parlamentelor statelor membre NATO, având convingerea că aceste foruri vor iniția cât mai curând procedurile de ratificare a Protocolului de aderare a României și a celorlalte state invitate la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Această declarație a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 25 noiembrie 2002.”
Declarația a fost semnată de președinții celor două Camere parlamentare, respectiv Valer Dorneanu, președintele Camerei Deputaților, și Nicolae Văcăroiu, președintele Senatului.
Am reamintit această zi deoarece, în ultima perioadă, Parlamentul României nu a mai reușit să adopte asemenea documente-simbol, cu adevărat relevante pentru populația țării. Această declarație a fost reconfirmată oficial în data de 2 aprilie 2004, ziua în care România a devenit _de facto_ membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice.
Cei 15 ani de prezență a României în NATO nu trebuie deloc minimalizați. Este vorba despre 15 ani de siguranță și cooperare cu aliați serioși și puternici, pe care îi putem cu atât mai mult prețui în contextul actual geopolitic în care se găsește țara noastră. Suntem astăzi granița estică a Alianței Nord-Atlantice, în vecinătatea unor zone de conflict și în imediata apropiere a unei Rusii impredictibile.
Ca parlamentari ai unei țări membre a NATO și a Uniunii Europene, consider că trebuie să înțelegem cu adevărat că funcționarea eficientă a fiecărei instituții democratice în angrenajul național va ajuta România să reprezinte în continuare un pilon important al stabilității regionale, dar și un aliat de încredere pentru țările din vest.
Parlamentul României trebuie să iasă din letargia ultimilor ani, în care activitatea parlamentară s-a diluat nepermis, făcând loc unor dezbateri sterile și lipsite de substanță și încetinind nepermis actul concret de legiferare.
Consider că trebuie să fim mult mai conștienți și responsabili în legătură cu misiunea noastră în forul legislativ, unde oamenii ne-au trimis și ne-au mandatat cu încredere pentru a face legi bune pentru ei, dar și pentru a contribui la consolidarea și dezvoltarea democrației și a instituțiilor statului.
Produsele distribuite se aleg pe criterii de sănătate și de mediu, în funcție de anotimp, de varietate și de disponibilitate. Statele pot încuraja achizițiile locale sau
regionale, produsele ecologice, lanțurile scurte de aprovizionare, beneficiile pentru mediu și sistemele agricole de calitate.
În concluzie, acest program reprezintă un real succes pentru școala românească!
Oare, în loc să se preocupe 24 de ore din 24 de anihilarea justiției din România, domnul ministru Toader nu s-ar fi putut ocupa și de cum să rezolve problema acestor mii de mici întreprinzători, care au ajuns să fie astăzi radiați din oficiu, fără să-i pese nimănui din Guvern de ei?!
Din păcate, domnul Toader nu face altceva decât să caute cele mai bune metode de a-i face pe plac domnului Dragnea, punând în aplicare _ad litteram_ tot ce-i poruncește acesta, neocupându-se deloc de problemele curente ale țării și mai ales de problemele cu care se confruntă din punct de vedere juridic cei care țin în spate economia și bugetul țării, chiar dacă se numesc mici întreprinzători sau persoane fizice autorizate.
Sintetizând, iată o nouă dovadă că fondurile europene alocate agriculturii românești de către guvernarea PSD vor fi în continuare cheltuite eficient pentru finanțarea proiectelor care pot genera un număr cât mai mare de locuri de muncă.
Țin să subliniez că această nouă măsură va avea un impact considerabil asupra evoluției pozitive a economiei, pentru că va institui noi oportunități pentru oamenii din comunitățile rurale și va duce la stoparea fenomenului dramatic de depopulare a satelor. Prin organizarea de noi exploatații viabile în mediul rural sau extinderea celor existente deja, se urmăresc motivarea tinerilor să rămână în această zonă sau să se stabilească la sat, prevenirea fenomenului de îmbătrânire a populației, precum și oferirea dublului sprijin, atât pentru angajatori, cât și pentru noile generații.
Închei, exprimându-mi încrederea că tinerii beneficiari ai acestui nou program vor fi cât mai numeroși! În acest fel, tinerele generații vor beneficia de aceste noi oportunități, create special pentru ca ele să se integreze și mai ușor în câmpul muncii. Prin intermediul acestui nou suport flexibil de angajare, tinerii își pot construi cu optimism o viață frumoasă în zonele din care provin sau se pot translata către teritoriile agricole ale României pe care ei le consideră mai atractive.
Mă tem că asistăm deja la un circuit de schemă Ponzi, în care investitorii, atâția câți vor mai fi, își vor da seama prea târziu că din sumele atrase prin titlurile puse în vânzare statul le plătește, de fapt, pensiile și salariile.
În aceste condiții, poate că statul nu va da faliment, dar nimeni nu garantează că cetățenii săi investitori în titluri nu își vor declara insolvența atunci când dobânzile promise nu se vor mai vedea de rata inflației.
Având în vedere că la nivel național sunt multe drumuri forestiere care deservesc 100% fondul forestier proprietate publică și, în același timp, zonele turistice și de agrement de pe teritoriul unor unități administrative teritoriale, s-a dat posibilitatea legală ca și aceste drumuri să treacă în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, în vederea dezvoltării și modernizării acestora cu fonduri europene și naționale. Un argument în sensul celor menționate îl reprezintă faptul că drumul forestier deservește și poate deservi cabane turistice, hoteluri, stâne europene și pârtii de schi.
În concluzie, se poate afirma că turismul montan românesc poate fi resuscitat prin pârghii legislative care să ducă la o valorificare optimă a acestui potențial.
O altă reglementare se referă la articolul 11, care stipulează că motoarele de căutare, de exemplu Google, vor trebui să plătească editorii pentru scurte fragmente de știri preluate. Contestatarii acestor articole invocă argumente inclusiv economice, în sensul că blocarea exagerată a datelor va duce la stoparea creșterii economice bazate pe industria digitală și va crea incertitudine în domeniu.
Țara noastră, în contextul deținerii președinției Consiliului Uniunii Europene, participă intens la negocierile pentru proiecte legislative aplicabile și eficiente, iar, în sensul directivei în cauză, suntem convinși că România va avea un cuvânt de spus în această privință pentru o permanentă evoluție digitală și totodată pentru o mai mare echitate și un sprijin mai solid în domeniul drepturilor de autor.
Directiva „Fără dublu standard în UE” este un succes al președinției României la Consiliul Uniunii Europene pentru protecția consumatorilor. Este o reușită pentru care doresc să felicit Guvernul României, pentru că, prin muncă, seriozitate și determinare, vine cu măsuri în sprijinul direct al oamenilor!
În vreme ce Guvernul PSD–ALDE ne îngroapă în datorii, statele dezvoltate din Uniunea Europeană, precum Germania sau Irlanda, își plătesc datoriile acumulate în anii anteriori, pentru ca atunci când vor veni vremuri grele să poată să apeleze fără probleme la împrumuturi guvernamentale la costuri mici.
Împrumuturile nu sunt un lucru rău, dacă Guvernul face ceea ce trebuie cu banii împrumutați! Și Italia s-a împrumutat în trecut, dar din banii luați de la creditori au construit cea mai vastă rețea de autostrăzi din sudul Europei și au legat regiunile sărace din sudul peninsulei de cele bogate din nord, dându-le șansa să se dezvolte. Și Germania s-a împrumutat cu ani în urmă, însă din banii împrumutați a construit una dintre cele mai puternice și competitive economii din lume, a edificat rețele de transport de mare viteză și sisteme energetice care au condus la facturi mai mici pentru populație și agenții economici.
Avem toată îndreptățirea să ne întrebăm: ce au făcut guvernele PSD cu peste 140 de miliarde de lei împrumutați în șapte ani, bani pe care generațiile viitoare vor trebui să îi dea înapoi? Oare ce vor răspunde cei din PSD atunci când vor fi întrebați de copiii lor despre modul în care au risipit atâtea miliarde de lei și nu au reușit să construiască nimic notabil – niciun spital nou, nicio autostradă nouă, nicio școală sau universitate performantă?
Nu o să mă bazez pe mustrările de conștiință ale celor din PSD, pentru că nu o să avem niciodată parte de așa ceva. Ceea ce trebuie să facem cu toții este să dăm o lecție nepricepuților care au condus țara peste 22 de ani în ultimele trei decenii și să dăm țării un guvern responsabil, care să aibă grijă de modernizarea țării, de utilizarea banilor gratuiți de la Uniunea Europeană, care trebuie să fie cheltuiți pentru lucrări de infrastructură. Viitorul guvern condus de PNL va construi politici responsabile atât pentru părinții și bunicii noștri, cât mai ales pentru viitorul acestei țări, pentru copii.
Nu trebuie să uităm și faptul că la ora actuală există oficiali români care își desfășoară activitatea în Orientul Mijlociu, în zone cu o situație extrem de tensionată, în zone în care este nevoie numai de o mică scânteie pentru ca totul să se aprindă. În aceste condiții, nu se mai poate vorbi sub nicio formă de o eficiență a acțiunilor acestor oameni, fiind puși în fața unor situații extreme.
După cum bine știm cu toții, Regele Abdullah II al Iordaniei și-a anulat vizita oficială în România, ca semn de protest față de afirmațiile doamnei Dăncilă. Mai puțin știut este faptul că, alături de delegația oficială, peste 70 de companii iordaniene veneau la București pentru a se întâlni cu reprezentanți ai mediului de afaceri din România și pentru a stabili noi căi de comunicare, în vederea dezvoltării economice dintre cele două state. Nu are rost să discutăm despre puterea financiară a companiilor din Iordania, moneda națională fiind a patra ca putere în lume. Încă o oportunitate ratată de a atrage investiții străine în România, iar, după cum arată lucrurile, cu siguranță nu este ultima.
Este o măsură guvernamentală așteptată de către potențialii beneficiari și perfect justificată într-o societate care se dorește a investi în educație și formare profesională.
În mai multe județe ale țării sunt confirmate în funcțiile de conducere din inspectoratele școlare echipe de management care nu se pot baza pe rezultate școlare de top, la nivel național. Așa se întâmplă la Inspectoratul Județean Timiș, unde Ministerul Educației Naționale a decis prelungirea mandatului conducerii, deși județul Timiș nu este pe primele locuri în țară la rezultatele generale de la bacalaureat și de la evaluarea națională.
Un alt exemplu este Inspectoratul Județean Gorj, unde politizarea a mers în sens contrar, actualul inspector general devenind indezirabil pentru șeful PSD Gorj, care are o altă preferință personală pentru această poziție.
Nici la Inspectoratul Județean Ialomița nu se poate vorbi despre transparență și bună administrare, fosta titulară de la conducerea inspectoratului școlar revenind pe post doar prin forța unei decizii judecătorești a Curții de Apel.
Cazul de la Ialomița nu este singular, o situație similară fiind de curând înregistrată și la Inspectoratul Județean Suceava, unde inspectorul general în funcție a fost demis de fostul ministru Valentin Popa, decizie atacată în instanță de inspector, care a revenit astfel în fruntea IȘJ Suceava, de unde a fost din nou demis de actualul ministru al educației.
Într-o situație aparte se află inspectorul școlar general de la IȘJ Caraș-Severin, cel care s-a remarcat prin ieșiri publice indezirabile, cu totul politice și nepermise pentru un cadru didactic. Este un exemplu tipic de neglijență a ministerului, care-l menține în funcție pe inspectorul școlar general al IȘJ Caraș-Severin în pofida criticilor întemeiate care l-au vizat.
Înțelegem foarte bine motivul pentru care concursurile pentru posturile publice de conducere din inspectoratele școlare județene nu sunt anunțate și procedurate în mod transparent, ba chiar mai mult, în majoritatea cazurilor concursurile sunt înlocuite de numiri temporare, pentru mandate parțiale, de un an sau de doi ani. Sunt mai multe exemple, cunoscute public, care confirmă această practică a politizării rețelelor școlare județene prin numiri politice în pozițiile-cheie din conducerea acestor instituții. Nu mai este niciun secret faptul că alegerea conducătorilor de inspectorate județene se produce ocult, în subteranele rețelelor de influență politică ale PSD–ALDE, o permanentă negociere tensionată între palierul intereselor personale și de grup de influență, între influența politică de la București și cea a rețelei de interese politice din județe. Între aceste paliere politice apar de multe ori conflicte de interese, care conduc, până la urmă, la numirile interesate și dubioase de la conducerile inspectoratelor școlare județene.
Să nu ne mai mirăm că tot mai mulți dintre profesorii dedicați meseriei lor văd în inspectoratele școlare doar cercuri de influență politică, prin care rețeaua politică ocultă își impune oameni loiali la conducerea școlilor, împotriva principiilor profesionalizării managementului educațional. Foarte mulți dintre noi au înțeles că inspectoratele județene nu mai pot să fie reformate și merită să fie desființate, dacă altă cale pentru depolitizare nu mai există.
Solicităm Ministerului Educației Naționale să publice, transparent, pe site lista nominală cu toți inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți, cu perioada mandatelor acestora, procedura prin care au ajuns să ocupe posturile de conducere din inspectorate, dar și termenele la care este obligatoriu să fie organizate concursuri pentru aceste posturi în fiecare județ, precum și metodologiile de concurs pe care Ministerul Educației Naționale le va aplica în aceste concursuri.
Metodele prin care populația este supusă unui val de intoxicare cu informații ambigue sunt bine studiate. Specialiști în dezinformare acționează permanent, mai ales în mediul online. Anumite trusturi de presă nu sunt străine de manipularea voluntară, direcționată în medii propice. Jumătățile de adevăr compilate cu informații false constituie principala activitate a propagandei, prin care populația este dezorientată, dezbinată, iar mentalitatea sănătoasă este afectată pe zi ce trece, societatea fiind contaminată cu idei nocive perspectivei așteptate de români odată cu integrarea în Uniunea Europeană.
Ne-am integrat doar parțial, pe piața muncii, dar nu așa cum era de dorit pentru noi. Acest mod de integrare provoacă dezrădăcinarea și slăbirea statului, prin regresul demografic și insuficiența forței de muncă necesară companiilor autohtone. Străinii știu bine acest lucru și le convine. După modul în care suntem tratați ca parte a Uniunii Europene, putem înțelege că marile puteri n-au nevoie de o Românie puternică și concurentă în economia de piață pe care o clamăm și o dorim sincer, considerând-o necesară ca politică progresistă, dacă este aplicată corect. Numai că, vrândnevrând, suntem nevoiți a ne trezi, în mod neplăcut, la nefasta ipocrizie de care aminteam. Nu suntem suspicioși afirmând asta, ci realiști.
Iată ce spunea în privința ipocriziei marele Abraham Lincoln: „Ipocrit este omul care și-a ucis amândoi părinții... cerând milă pe motiv că este orfan.” Este suficient de convingătoare această definiție pentru a înțelege clar cât de periculoși sunt ipocriții de azi, care vor să ne influențeze viața și viitorul?
Acest aspect reiese din nenumăratele declarații ale oficialilor NATO prin care România este felicitată și apreciată în cel mai înalt grad pentru implicarea ei, precum și pentru pregătirea foarte bună a militarilor români. De asemenea, faptul că pe teritoriul României, la Deveselu, a fost amplasat scutul antirachetă demonstrează că suntem un partener strategic atât pentru SUA, cât și pentru NATO.
Îmi exprim convingerea că apartenența noastră la NATO ne ajută să ne promovăm mai bine interesele, să jucăm un rol de actor regional mult mai important, oferindu-ne un nivel de securitate foarte ridicat.
La mulți ani, România! La mulți ani, NATO!
Subliniez faptul că principiul transparenței ar trebui să guverneze activitatea oricărei instituții a administrației centrale și locale, a oricărei persoane alese prin vot de popor.
Mesajul pe care vreau să-l transmit este următorul – zonele care se bucură de o dezvoltare durabilă se sprijină pe osatura principiilor și valorilor liberale, singurele în măsură, așa cum demonstrează realitatea, să crească relevanța strategică a României în zonă. Realitatea este cea care ne arată că acolo unde există dezvoltare este administrație liberală.
De asemenea, și pe plan intern Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sprijinit implementarea directivelor europene din domeniu. Dar ANPC mai are în vedere promovarea și a altor noi inițiative legislative, pentru a armoniza cadrul legislativ cu ultimele prerogative europene, una dintre acestea fiind înființarea Centrului European al Consumatorilor, proiect finanțat de Comisia Europeană în colaborare cu statul român.
Așadar, sănătatea tuturor consumatorilor comunitari și drepturile acestora, în speță dreptul la securitate, la informare, cel de a fi ascultat și de a alege produse și servicii, constituie o preocupare pentru instituțiile abilitate ale statului român, pentru că de opțiunile acestora depind starea de sănătate a fiecărei națiuni în parte, precum și evoluțiile economiilor naționale.
În concluzie, trebuie să admitem că materializarea eforturilor României, atât în plan intern, cât și la conducerea președinției Consiliului UE, constituie un mare pas înainte pentru cetățenii UE și, implicit, pentru cei români.
Mai zilele trecute, Petre Daea se lăuda public cu faptul că, în termen de șase luni, fermierii din România vor trimite la export numai în Iran aproximativ 800.000 de ovine, precum și alte sute de mii în Iordania, Israel, Turcia, Qatar și Arabia Saudită. Oare de ce tace Daea? De ce nu reacționează la aberațiile șefei sale de Guvern și de ce nu-i spune că prin prostiile spuse poate să pună și agricultura pe butuci?
Am convingerea că oficialii din întreaga lume nu au luat-o în seamă pe Viorica Dăncilă, ci i-au pus și ei aceeași etichetă care circulă și pe la noi, prin România. De asemenea, am speranța că relațiile politice și mai ales comerciale dintre România și statele din Orientul Apropiat și Mijlociu sunt suficient de puternice încât să nu se tulbure numai la unele declarații iresponsabile ale unor politicieni vremelnici.
Într-un an și ceva Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă vor intra definitiv în istoria neagră a țării – Dragnea, pentru modul în care a murdărit instituțiile statului doar ca să scape el de pușcărie, iar doamna Dăncilă pentru faptul că incompetența sa ne-a costat enorm ori de câte ori a deschis gura în declarații publice.
În timp ce unii doar vorbesc și fac gălăgie, Guvernul PSD–ALDE implementează și susține proiecte vitale pentru România, pentru că țara noastră are nevoie de stabilitate și liniște, nu de dezbinare, și de programe serioase, nu de retorică.
Bubalinele reprezintă circa 10% din efectivul mondial de bovine. În țările mari crescătoare, bubalinele aduc un important aport economic, în condițiile în care alte specii de bovine sunt neadaptabile sau realizează niveluri de producție mult inferioare.
Creșterea bubalinelor în țara noastră este o activitate tradițională. Efectivul de bubaline pe teritoriul țării noastre a variat apreciabil de-a lungul timpului.
În buget sunt alocați toți banii pentru pensii și salarii, inclusiv majorările prevăzute în programul de guvernare, în Legea salarizării și în Legea pensiilor.
Din păcate, domnul Daea încă mai trăiește nostalgia gostaturilor de stat din perioada comunistă și numai așa crede el că va salva agricultura. Din păcate, atâta vreme cât fermierul român nu este sprijinit în mod real, pe tot lanțul, de la producție, procesare și până la vânzare, o să mâncăm tot pâine congelată din Germania, suc de roșii din Italia, varză din Franța și salată din Spania.
PSD a propus amendarea Directivei nr. 29/2005 privind practicile comerciale neloiale și introducerea unui punct distinct care să se refere la interzicerea oricărei activități de comercializare a unui bun ca fiind identic cu un bun comercializat în mai multe alte state membre, deși produsele respective au compoziție sau caracteristici substanțial diferite.
PSD a susținut poziția Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală din Parlamentul European, care a publicat, în ianuarie 2018, un proiect de aviz privind dublul standard al produselor de pe piața unică, care conține următoarele propuneri: alocarea a două milioane de euro pentru elaborarea unei metodologii și efectuarea testelor comparative ale produselor alimentare în diferite state membre – se așteaptă ca testarea să fie finalizată cât mai curând posibil, de preferință în 2018; amendarea Directivei 2005/29/CE din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de consumatori și introducerea unei prevederi privind interdicția folosirii calității duale; înființarea unei agenții sau a unei alte unități specializate care să monitorizeze consistența compoziției și utilizarea proporțională a ingredientelor în produsele alimentare identic marcate și ambalate.
Cea de-a doua componentă, care vizează stabilirea clară a actorilor care se confruntă cu dublul standard, trebuie să aibă în vedere identificarea soluțiilor de combatere a acestui fenomen pe întreg lanțul de aprovizionare și transmiterea unui mesaj concret, neechivoc asupra responsabilității acțiunii, deoarece tipul acesta de comunicare care culpabilizează întreg lanțul de valorificare nu poate aduce beneficii unei piețe care se bazează pe încredere și nevoie.
Reglementările ar trebui să garanteze că acești operatori pot concura în mod echitabil, contribuind astfel la eficiența de ansamblu a lanțului.
Economia României continuă să evolueze bine în baza programului de guvernare al PSD.
Președintele Iohannis nu se pricepe la economie. Nici nu-l interesează. Preocuparea față de buget a fost doar de fațadă. În realitate, pentru dânsul este mai important confortul personal decât bugetul țării. Deci să nu-l luăm în serios pe președinte. Când spune că economia va merge rău, să fim siguri că va merge bine.
Consider că, prin declarații de tip alarmist, opoziția încearcă să alimenteze la nivelul societății o dezbinare, care este inutilă și periculoasă, întrucât generează instabilitate la nivel economic.
Toți cetățenii României s-au convins că, în fiecare an și fără nicio întârziere, guvernarea PSD–ALDE a asigurat fără probleme banii de pensii, salarii sau pentru asistență socială. Iohannis a greșit de prea multe ori cu predicțiile economice, încât, atunci când spune că economia va merge rău, putem fi siguri că va merge bine!
În realitate, domnul Iohannis nu înțelege economia. A dovedit-o când ne-a arătat că nu știe să citească un proiect de buget. Spunea că administrațiile locale vor primi cu un miliard de lei mai puțin, deși în realitate proiectul de buget propune cu 4,6 miliarde în plus.
Sunt bani pentru pensii și pentru majorarea acestora și oricine spune altceva minte, așa cum s-a dovedit că a mințit, în mod repetat, în ultimii doi ani!
Sunt alocați bani pentru serviciile sociale, pentru persoanele cu handicap și pentru investiții și cine spune altceva minte, așa cum a mințit repetat în ultimii doi ani!
Este absolut iresponsabil să spui că nu sunt bani de pensii, când, pentru prima oară în ultimii 18 ani, bugetul de pensii a trecut pe excedent, în urma transferului contribuțiilor de la angajator la angajat.
Investițiile sunt prioritatea, dar PSD se ține de cuvânt și alocă toți banii necesari pentru pensii și salarii, inclusiv pentru majorările prevăzute în acest an.
Pensiile și salariile sunt garantate. În buget sunt alocați toți banii pentru pensii și salarii, inclusiv majorările prevăzute în programul de guvernare, în Legea salarizării și în Legea pensiilor.
Deci românii să țină minte: atunci când vor fi cu ștampila în mână în cabina de vot, pe 26 mai, vor avea de ales între continuarea creșterii pensiilor și salariilor, promise și respectate de PSD, și oprirea majorărilor sau chiar tăierea pensiilor și salariilor, pe care cei de la PNL sau USR le consideră exagerate și nerealiste.
O altă sesiune a conferinței a adus în discuție Forumul Marea Baltică–Marea Neagră, axat pe dezvoltarea acestei regiuni aflate într-o zonă de convergență a unor interese economice și politice care pot declanșa conflicte majore, în lipsa unui solid consens diplomatic. În cadrul conferinței, s-au pus bazele unei inițiative pentru pace globală, prin Declarația pentru pace și înțelegere de la București, la care au fost prezenți și reprezentanți ai unor organizații internaționale, pentru crearea premiselor unei societăți pașnice, precum: Coaliția Interparlamentară pentru Etică Globală, Grupul Marmara, International Centre for Baltic – Black Sea Studies and Consensus Practices etc.
Conferința a adus laolaltă reprezentanți de seamă, diplomați, foști oameni de stat, organizații nonguvernamentale și lideri ai unor grupuri religioase care s-au implicat în estomparea unor conflicte înghețate de-a lungul timpului, care depun în continuare eforturi pentru promovarea diplomației culturale.
Îi felicităm pe organizatori pentru acest eveniment, care reprezintă un pas înainte pentru un viitor bazat pe cooperare și sprijin reciproc. Sperăm ca România să fie din ce în ce mai prezentă în această zonă a diplomației culturale, o zonă a statelor mature din punct de vedere geopolitic.
Trebuie să nu uităm că, împreună cu celelalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeria are ca obiectiv prioritar creșterea gradului de siguranță a cetățeanului. De la Jandarmerie cu toții așteptăm fermitate, legalitate și operativitate. Avem nevoie, ca întotdeauna, de oameni cu o integritate profesională și morală, capabili să își îndeplinească atribuțiile la nivelul standardelor consacrate, pentru ca Jandarmeria în ansamblu să-și exercite cu succes misiunea principală – aceea de forță sigură, stabilă și credibilă, echidistantă politic, aflată permanent în serviciul public.
Îmi exprim încă o dată convingerea că Jandarmeria va continua să fie un garant ferm al ordinii constituționale, al democrației și al drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
Vă urez succes în activitatea pe care o desfășurați, putere de muncă și un sincer: la mulți ani!
La mulți ani, doamnelor și domnilor jandarmi!
Extrem de important este faptul că România a avut în această perioadă cea mai mare creștere generală a salariilor, de 18%, dintre toate țările din regiune. Am devansat astfel Ungaria, care a avut o creștere salarială medie anuală de 10%, Cehia – 8%, Polonia – 7% și Slovacia – 6%. În concluzie, Guvernul și majoritatea parlamentară PSD se țin de cuvânt în fața românilor și aplică pragmatic programul de guvernare, astfel încât viața românilor să fie an de an tot mai bună, iar oamenii să își poată construi acasă un viitor liniștit pentru ei și copiii lor.
Din cauza procesului însă a fost amânată nepermis de mult desfășurarea unui eveniment de omagiere meritat al celui care a condus spre biruință armata română în Primul Război Mondial.
Anul trecut un proiect pe care l-am început în urmă cu 20 de ani a devenit realitate. Bustul mareșalului Alexandru Averescu a fost inaugurat în București, lucru de care sunt mândru în mod deosebit. Chiar dacă abia după 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, totuși m-am bucurat că mareșalul Averescu a primit din nou onorul armatei române la dezvelirea bustului inaugurat în București.
Pentru generația de astăzi, mareșalul Averescu ar trebui să fie un model. Noi, românii, avem privilegiul de a ne raporta la trecut cu mândrie, avem privilegiul de a fi avut în istorie oameni de onoare, a căror amintire avem obligația să o cinstim și astăzi!
Da, să nu ne mai mire că încrederea românilor în politicieni sau în Parlamentul României este din ce în ce mai scăzută, de la an la an, cât timp există senatori sau deputați care confundă tribuna parlamentară cu maidanul! Să nu ne mire lipsa de toleranță, care devine tot mai acută la nivelul societății, când printre noi sunt senatori și deputați convinși că urletele și jignirile pot înlocui argumentele, că prostul-gust, agresivitatea sau gesturile obscene conving sau pun la punct un adversar. Nu, acestea sunt palme la adresa românilor, la adresa educației, la adresa tuturor celor care cred în bunul-simț dat de cei șapte ani de acasă!
Cum credeți că ar privi astăzi Brătienii, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș sau Ion Agârbiceanu manifestările unora în Parlamentul României? Personal, consider că ține de noi, de maturitatea și de educația noastră, să sancționăm acest tip de comportament, fie că vorbim despre colegi de partid sau despre parlamentari din alte formațiuni politice. Dacă nu luăm nicio atitudine, dacă stăm impasibili, înseamnă că ne place și suntem de acord. Girăm, devenim complici. Eu, personal, refuz să fiu complice la modul în care tribuna Parlamentului României se transformă în maidan. Refuz să cred că eleganța și bunul-simț nu-și mai pot găsi locul în Parlamentul României!
Corectarea acestei inegalități se va face însă începând cu anul 2021.
Să nu uităm că pensionarii de astăzi sunt cei care au muncit o viață întreagă și au plătit din banii lor veniturile pensionarilor de ieri!
De aceea, oamenii trebuie să înțeleagă că majorările de pensii de acum reprezintă nu doar o măsură justă pentru pensionari, dar și o garanție pentru angajații de astăzi, o garanție că munca lor va fi răsplătită atunci când își vor finaliza perioada de activitate.
Acest lucru demonstrează cine îi pune pe români pe primul loc și cine este preocupat de orice, doar de cetățeni nu! Iar când va veni momentul votului, fie că este vorba despre alegerile europarlamentare, despre locale, despre parlamentare sau despre prezidențiale, țineți minte și sancționați-i pe cei care-și trădează poporul și țara!
## PAUZĂ
## DUPĂ PAUZĂ
De asemenea, prin amendamentele admise sunt nominalizate entitățile care au calitatea de expropriator, în funcție de interesul obiectivelor – național, județean, local –, precum și modalitatea de restituire a imobilelor afectate inițial de lucrarea de interes public național, regional, județean, interjudețean sau local, caz în care, ca urmare a revizuirii studiului de fezabilitate, a modificării sau definitivării proiectului tehnic de execuție, s-a renunțat la acestea.
Având în vedere cele prezentate, vă rugăm să adoptați proiectul de act normativ în forma prezentată. Vă mulțumesc.
Noi știm și suntem convinși că este nevoie de o înlesnire a situației actuale de expropriere pentru cauză de utilitate publică, atât pentru extracție de gaz, cât și pentru gazoducte, precum și pentru autostrăzi, transport, energie electrică. Dar între această necesitate și această formă, care deschide total posibilitatea de a lua de la cetățean proprietatea lui și a acorda unei societăți comerciale în PPP, ca să își facă investiții, este o cale destul de lungă, care, din punctul nostru de vedere, este inacceptabilă.
Vă mulțumesc.
Referitor la faptul că programul nu este accesat sau că nu reprezintă un beneficiu. Aș vrea să menționez doar că acum câteva zile – 28 martie, ultima situație –, să completez datele, aveam peste 10,3 mii conturi „Junior” deschise, ceea ce este semnificativ. Și ca răspuns la întrebările legate de dificultatea de a ajunge... Nu există județ, nu există județ unde să nu fie peste 100, 200 de conturi deschise doar după două luni de funcționare.
Vă mulțumesc.
Deci Ministerul Culturii se află din nou în culpă și din acest punct de vedere, fapt care – revin și spun – contravine legii, nu numai bunului-simț, și solicit public, aici, în plen, ca Ministerul Culturii să se achite de sarcinile legale care-i revin și să răspundă întrebărilor parlamentare, nu să le sfideze. Vă mulțumesc frumos.
Ar fi o mare greșeală, o mare eroare!
Partidul Mișcarea Populară militează împotriva pensiilor speciale, care reprezintă un furt, deopotrivă împotriva pensiilor speciale ale parlamentarilor, ale primarilor, președinților de consilii județene și ale oricui altcuiva!
Este nedrept față de cetățeni, este nedrept față de cei pe care-i reprezentăm și este o insultă la adresa celor care mai muncesc și mai produc plusvaloare și care ajung după zeci de ani de muncă să aibă o pensie de mizerie, iar noi, cei care suntem aici proțăpiți, cocoțați să-i sfidăm.
De aceea, vă rog, în mod rezonabil, să nu promovați un nou cod administrativ printr-o ordonanță de urgență pripită. Ar fi neavenit, o insultă la adresa acestei țări!
Vă mulțumesc.
Îi rog pe toți cei care vorbesc de Codul administrativ măcar să aibă decența să-i întrebe pe cei care au lucrat ce e acolo și ce nu-i acolo, pentru că diferența dintre fapte și povești e foarte mare.
Vă mulțumesc.