Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Domnului Daniel Petru Funeriu
ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului
Discurs
## 15. **Liviu Bogdan Ciucă, deputat PC, Circumscripția electorală nr. 18 Galați**
Obiectul întrebării: numărul insuficient de locuri în grădinițele de stat
Domnule ministru,
Scăderea veniturilor familiilor din România din cauza crizei economice actuale a determinat și o creștere a numărului cererilor de locuri în grădinițele de stat. Deși grădinițele au înscris și mai mulți copii în grupe decât până în prezent, există în continuare un deficit de câteva mii de locuri.
## Domnule ministru,
Având în vedere importanța educației preșcolare în dezvoltare copiilor, vă rog să-mi comunicați care sunt măsurile pe care ministerul le consideră necesare în vederea creșterii numărului de locuri în grădinițele de stat din România.
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită considerație,
_Liviu Bogdan Ciucă,_ deputat PC
## Nr. 4299A/11.10.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.