Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 octombrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Petru Gabriel Vlase
Discurs
Raport asupra Proiectului de lege privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniul electoral – PL-x 712/2015 și respingerile pe care le-ați citit și dumneavoastră, domnule președinte: Proiectul de lege privind votul prin corespondență exercitat de cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara granițelor țării – PL-x 382; Proiectul de lege privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot în afara teritoriului României – PL-x 399.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea cadrului normativ în materia exercitării votului prin corespondență și reglementează în principal următoarele aspecte: tipuri de alegeri, categorii de alegători, modalitate de înregistrare, modalitate de informare, confecționarea și întocmirea materialelor necesare votării, procedura de transmitere către alegători a materialelor și procedura exprimării opțiunii de vot.
În funcție de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituția României, republicată.
În conformitate cu art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei, republicat, Comisia comună a dezbătut Proiectul de lege în ședința din 27 octombrie 2015. La lucrările comisiei au fost prezenți 15 senatori și deputați din totalul de 15 membri ai comisiei.
În baza art. 54 și art. 55 din Regulamentul Camerei, republicat, la dezbateri au fost invitați reprezentanți ai AEP, MAE, Ministerului de Interne, Ministerului Dezvoltării, Secretariatului pentru Relația cu Parlamentul, Administrației Prezidențiale, Institutului Național de Statistică, Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Potrivit art. 75 din Constituția României și art. 92 din Regulamentul Camerei, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
În conformitate cu art. 68 din Regulamentul Camerei, republicat, s-a examinat Legea privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniul electoral nr. 712/2015, împreună cu Proiectul de lege privind votul prin corespondență exercitat de cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara granițelor țării – PL-x 382 și PL-x 399/2015. Având în vedere cele prezentate, s-a reținut ca proiect de bază Proiectul de lege privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea unor acte normative în domeniul electoral – PL-x 712/2015, pentru care urmează a se face propunere de adoptare, iar pentru celelalte proiecte de lege se face propunere de respingere.
În urma dezbaterii în ședința din 27 octombrie, comisia, cu majoritatea voturilor, a hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Legii privind votul prin corespondență – PL-x 712/2015, cu amendamentele admise și respinse din anexele 1 și 2, și respingerea celorlalte două PL-x-uri menționate mai sus.
Aș vrea la început, pentru că sunt câteva erori materiale, să vă supun atenției un prim aspect: dorim eliminarea împărțirii legii în titluri și, respectiv, referirea la prezentul titlu, și se va citi: „la prezenta lege”. Mulțumesc.