Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Domnului Gheorghe Ialomițianu
ministrul finanțelor publice
Discurs
## 165. **Adrian Miroslav Merka, deputat ales la nivel național**
## Stimate domnule ministru,
În Parlament s-au discutat, în ultima perioadă, mai multe inițiative legislative care prevedeau ca plata TVA-ului să se efectueze la încasarea facturii. Acestea au fost respinse de Camera decizională — Camera Deputaților.
Având în vedere că măsura ar putea fi benefică pentru mediul de afaceri, dar și faptul că în țări precum Germania, Austria, Spania sau Marea Britanie această măsură se aplică, vă rog să-mi comunicați, domnule ministru, dacă ministerul pe care îl conduceți a cerut un studiu din care să reiasă impactul bugetar în cazul introducerii acestei reglementări. Se are în vedere ca, măcar pe viitor, să se adopte o astfel de măsură?
Vă mulțumesc. Solicit răspuns în scris. Cu stimă,
_Adrian Miroslav Merka,_ deputat al Grupului parlamentar al minorităților naționale
Nr. 4965A/29.11.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.