Varol Amet

„18 mai 1944 – comemorarea a 70 de ani de la teribilul genocid al tătarilor din Crimeea”

Anul acesta, pe data de 18 mai, s-au împlinit 70 de ani de la teribilul genocid al tătarilor din Crimeea. Această zi de doliu sau „Ziua Surghiunului” este comemorată de etnicii din întreaga lume, fiind data în care populația tătară din Crimeea, din ordinul lui Iosif Visarionovici Stalin, a fost îmbarcată cu forța în vagoane de tren și deportată în Siberia și în ținuturile pustii ale Uzbekistanului. Întreaga călătorie s-a întins pe o durată de 12 zile, cu opriri la două sau trei zile, tătarii fiind supuși unui regim de exterminare în masă. Pe parcursul deplasării au murit mulți bătrâni, copii și bolnavi, din cauza setei, a foamei, a frigului, a lipsei medicamentelor și a asistenței sanitare. Autoritățile sovietice au creat contextul unui motiv plauzibil pentru această exterminare mișelească, catalogând tătarii crimeeni drept trădători de țară, dușmani ai patriei, hoți și colaboratori ai Germaniei, astfel asigurându-se că toate aceste acuze aduse la adresa lor vor fi suficient de persuasive pentru a determina populația locală să nu intervină în ajutorarea acestora.

La data de 18 mai tătarii din lumea întreagă comemorează Genocidul tătarilor crimeeni – deportarea tătarilor din Crimeea –, cel mai întunecat moment al istoriei tătarilor din lumea întreagă.

Tătarii din România reprezintă 0,11% din populația țării și cei mai mulți dintre ei s-au stabilit în județele Constanța, Tulcea și, mai nou, în București. Tătarii dobrogeni au creat o cultură proprie, inspirată din istorie și tradiții, în care sunt respectate atât sărbătorile naționale, cât și cele religioase. Deși mulți s-au născut aici, ei au fost crescuți și educați în spiritul religiei și culturii musulmane și încearcă, la rândul lor, să impună și generațiilor tinere acest mod de viață.

Originari din Asia Central-Estică și înrudiți cu turcii, majoritatea mai păstrează și astăzi legătura de suflet cu locurile din care au fost izgoniți – Crimeea.

În Crimeea trăiesc aproximativ 400 de mii de tătari, care zi de zi duc o luptă continuă pentru păstrarea tradițiilor și a identității lor.

Deportarea a fost practic o „călătorie a morții”, de 2-3 săptămâni, în vagoane de marfă sau pentru vite, înghesuiți la maximum, întocmai ca în camerele de gazare hitleriste. Această călătorie lungă a dus la masacrarea a peste 50% din cei surghiuniți, iar, pentru cei care au supraviețuit, amintirea Crimeei, fost regat tătar până la sosirea rușilor în secolul al XVIII-lea, nu se va șterge niciodată.

Timp de 23 de ani, până în 1967, tătarii crimeeni au avut foarte mult de suferit, fiind privați de libertate. Prin Decretul din 5 septembrie 1967 primeau dreptul de a se strămuta, dar nu în patria-mamă, Crimeea.

Prin hotărârea Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice din noiembrie 1986, tătarii care au avut de suferit în timpul regimului stalinist au fost autorizați să se întoarcă în locurile natale din zonele de unde au fost surghiuniți. O mare parte dintre ei și-au vândut bunurile și casele pentru a-și plăti costurile călătoriei de întoarcere și ale instalării.