Ion Călin

## „2014 – Anul Brâncoveanu”

Anul 2014 a fost declarat „Anul Brâncoveanu”, ca urmare a contribuției majore a domnitorului Constantin Brâncoveanu la istoria și cultura națională, precum și a faptului că în acest an se împlinesc 300 de ani de la martiriul domnitorului și al fiilor acestuia.

Constantin Brâncoveanu, care a domnit între 1688 și 1714, era după tată strămoș de neam din familia domnitorului Matei Basarab, iar după mamă nepotul domnitorului Șerban Cantacuzino. După moartea lui Șerban Cantacuzino, Sfatul țării (boierii și dregătorii) l-a ales domn al Țării Românești.

În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit a fi un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și pace, iar cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire.

Domnitorul a inițiat o amplă activitate de construcții religioase și laice, îmbinând armonios în domeniul arhitecturii pictura murală, sculptura, tradiția autohtonă, stilul neobizantin și ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit stilul brâncovenesc.

Constantin Brâncoveanu și-a asumat rolul de protector al tiparului și școlilor din Țara Românească, dar și din Transilvania, numele său fiind întâlnit între cele ale donatorilor de la Școala Românească din Șcheii Brașovului.

Constantin Brâncoveanu a înființat în anul 1694, în clădirile de la Mănăstirea Sfântul Sava, Academia Domnească din București, o școală superioară („colegiu public pentru pământeni și străini”), având ca limbă de predare greaca veche. În paralel cu „Academia de la Sfântul Sava”, funcționau și alte școli în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonă și în română. Așa au fost școlile de la mănăstirile Sfântul Gheorghe Vechi și Colțea, amândouă în București, care pregăteau dieci pentru cancelariile domnești, preoți și dascăli. O serie de școli românești existau în orașele țării, în mănăstiri și chiar în mediul rural. În câteva mănăstiri au luat ființă biblioteci, cu lucrări procurate din mari centre culturale din Apusul Europei; printre acestea se remarcau biblioteca de la Mănăstirea Mărgineni (ctitoria lui Constantin Cantacuzino, postelnicul) și biblioteca Mănăstirii Horezu. Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici și mănăstiri din țările române. Încă înainte de a ajunge domnitor, el a ridicat două biserici, una la Potlogi, Dâmbovița, și alta la Mogoșoaia, iar în București încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: Biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, Biserica Mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut, și Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinții împărați Constantin și Elena.

Între anii 1710 și 1711 se declanșează războiul ruso-turc, din care turcii ies învingători. Prin statutul pe care-l avea, Țara Românească era obligată să participe alături de Imperiul Otoman la acest război. Brâncoveanu evită aceasta și armata rămâne în expectativă. Văzând aceasta, turcii îl dușmănesc și, învinuindu-l de trădare, sultanul Ahmed al III-lea hotărăște prinderea și capturarea domnitorului. După cum spune cronica: „...în Săptămâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor mulțime de ostași de -au luat pe Constantin Vodă cu fiii săi și ginerii săi și în jalea tuturor locuitorilor orașului București, l-au dus la Înalta Poartă la Constantinopol”.