Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Domnului Cseke Attila Zoltán
ministrul sănătății
Discurs
## 237. **Nicolae Bănicioiu, deputat PSD, Circumscripția electorală nr. 36 Teleorman**
Obiectul întrebării: cheltuielile pentru informatizarea CNAS
Ca urmare a datelor prezentate în presă, compania Siveco România a semnat un contract de 191,3 miliarde lei, parte a unui contract mai mare, în valoare de 119,55 milioane euro, derulat încă din anul 2002 cu Ministerul Sănătății și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru furnizare de programe de gestiune a resurselor.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate se află în topul instituțiilor publice în ceea ce privește sumele cheltuite cu informatizarea, iar din 2002 până în 2010, pe lângă acest contract de 119 milioane de euro, au mai fost încheiate alte 16 contracte și două contracte-cadru.
Având în vedere acestea, vă adresez următoarele întrebări:
Care este suma exactă care a fost cheltuită în ultimii ani pentru informatizarea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate?
Dumneavoastră considerați că aceste cheltuieli au adus vreun plus de eficiență în activitatea acestei instituții? Dacă da, sub ce formă?
Solicit răspuns în scris.
_Nicolae Bănicioiu,_ deputat PSD
Nr. 5038A/8.12.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.