Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Domnului Borbély László
ministrul mediului și pădurilor
Discurs
## 25. **Manuela Mitrea, deputat PSD, Circumscripția electorală nr. 14 Constanța**
Obiectul întrebării: situația plajelor românești
Anual, 80 de hectare de uscat sunt înghițite de Marea Neagră din litoralul românesc, care are 244 de kilometri lungime. Conform datelor oficiale, în ultimii 30 de ani, România a pierdut peste 2.400 de hectare de plajă, iar specialiștii spun că în 20 de ani vom rămâne fără stațiunile din sud.
În stațiunea Mamaia sunt zone în care apa a acoperit până la 10 metri de uscat într-un singur an. Cele șase diguri paralele cu malul făcute la Mamaia aveau inițial patru metri deasupra mării, dar în zece ani giganții de ciment aproape au dispărut sub apă. O mare parte din plajele românești, cum ar fi cele de la Neptun, Olimp sau Eforie Nord, sunt obținute artificial, prin aducerea nisipului de pe fundul mării pe mal. Între Agigea și Vama Veche, marea înghite doi metri pe an. În nord, zona Portița către gurile Dunării, se pierd 7-8 metri pe an. Schimbarea structurii curenților nord-sud, care aduceau cam 40% din transportul de aluviuni de pe Dunăre, a cauzat creșterea puterii erozive a valurilor. În prezent, curentul nu mai aduce nisip pe mal, ci, dimpotrivă, îl trage spre larg. Sunt zone unde apa mării a ajuns să bată direct în faleză. Între Eforie Nord și Eforie Sud am pierdut mai bine de 40 de metri de plajă. Până la șoseaua principală mai sunt doar câțiva metri. Fostul sanatoriu stă să cadă, apele i-au mâncat temelia.
În anul 2005, o serie de specialiști japonezi au întocmit un studiu și au venit cu soluții tehnice alternative pentru tot litoralul, soluții care ar fi costat 320 de milioane de euro. Erau prevăzuți kilometri de diguri submersibile și înnisipări, pentru care era nevoie de 3,2 milioane de metri cubi de nisip.
În 2007, specialiștii au recomandat ca lucrările de stabilizare să înceapă la Mamaia și Eforie. De atunci, din fonduri europene, pentru litoral s-ar fi putut accesa peste 100 de milioane de euro. Suntem la finalul anului 2010, dar nu s-a întâmplat nimic.
## Domnule ministru László Borbély,
Doresc să vă întreb care este poziția Ministerului Mediului și Pădurilor față de această situație și ce măsuri intenționați să întreprindeți pentru ca România să nu rămănă fără plajă. Solicit răspuns atât verbal, cât și în scris.
_Manuela Mitrea,_ deputat PSD
Nr. 4456A/20.10.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.