Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2013
other · adoptat tacit
Puiu Hașotti
Discurs
3.000 de lei pentru fiecare elev ori 122, cam acolo ajunge.
Ordonanța deci și-a făcut efectul, banii s-au dat, foarte bine că s-au dat, cred însă că trebuie să venim cu un proiect de lege. Dar, înainte de aceasta, să știți că din cei 122 de elevi care au primit câte 3 000 de lei, dacă nu mă înșel, toți sunt din mediul urban și intuiția îmi spune că toți fac parte din niște familii destul de bine înstărite sau chiar foarte înstărite.
Nu știu... E bine să-i premiem pe elevi, e bine să premiem excelența, dar poate ar fi bine să ne gândim și cam cum cheltuim banii puțini pe care îi avem, pentru că, dincolo de marile anomalii care există în tot învățământul românesc, de la clasa I până la doctorat – că există mari anomalii –, și încă o dată spun, de acord cu ceea ce spune antevorbitorul meu, noi trebuie să vedem și cum cheltuim banii acestei țări. Adică să vii să dai 3.000 de lei unui elev care, probabil, vine cu limuzina părintelui la școală... Nu știu. O fi bine, o fi rău? Este bine, până una, alta. Să ne gândim însă la un proiect de lege care să fie mai bine aplicat realităților sociale românești.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.