Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2014
other · respins
Maria Andreea Paul
Aprobarea unei modificări a ordinii de zi
Discurs
„3,3 milioane de români își rezolvă problemele în instanță. Pentru ce se judecă ei?”
Aproape 16% din români își rezolvă problemele în instanță, adică doi români din 12. Numărul de dosare de soluționat s-a ridicat la 3,3 milioane în anul 2013, dintre care 85% reprezintă cauze civile.
Peste 1,1 milioane de dosare noi au intrat în atenția judecătoriilor în anul 2013. În materie civilă, românii se judecă cel mai adesea pentru executările silite, de pildă, ca urmare a datoriilor pe care le au la bănci, iar în aproape jumătate dintre cazuri, 44,3%, pentru amenzile primite, pentru divorțuri, terenuri și case.
În materie penală, cele mai multe infracțiuni comise în România sunt legate de încălcarea siguranței circulației pe drumurile publice, peste o treime (38,5%) din noile cauze penale judecate în anul 2013. Urmează infracțiunile patrimoniale, precum furtul și tâlhăria, care reprezintă peste un sfert (25,6%) din noile cazuri penale în anul 2013 și lovirea sau alte violențe, 7% din cazurile penale. Pe partea de politică penală, 3 din 4 infracțiuni cu care au fost sesizate instanțele românești în anul 2013 au privit furtul calificat. Numărul de furturi calificate a crescut constant în ultimii 5 ani, cu aproape un sfert (23,6%) în anul 2013, față de anul 2009. Un caz din 10 privește vătămarea corporală din culpă. La fel, înșelăciunea reprezintă aproape 10% din cazuri.
În urma recursurilor făcute de români, peste 10.000 de cauze noi au ajuns în atenția tribunalelor în anul 2013. Pe partea de cauze civile, cei mai mulți români au făcut recurs în materie de drepturi de proprietate, în aproape 40% din noile cazuri civile judecate de tribunale în anul 2013. Un sfert (21,6%) din cauzele penale care au intrat pe rolul tribunalelor în anul 2013 sunt provocate de nemulțumirea românilor față de sentințele judecătorilor, în ceea ce privește dosarele de evaziune fiscală.
România a plătit peste 17,4 milioane de lei în ultimii doi ani în urma proceselor pierdute la CEDO. Numai în anul 2012, România a plătit aproape 5,8 milioane lei ca urmare a deciziilor greșite ale instanțelor românești.
*
„Românii cu sapa, UE cu tehnologii moderne în agricultură”
România, deși are un potențial de creștere substanțial datorită suprafeței agricole mari, are o producție de aproape 10 ori mai mică decât media UE, din cauza exploatațiilor și fermelor mai mici de aproximativ cinci ori decât cele europene.
Țara noastră a înregistrat pentru prima dată în ultimii 20 de ani un excedent de peste 300 de milioane de euro în comerțul cu produse agroalimentare, dar aceasta nu se datorează nici noilor tehnologii, nici dotărilor speciale. Dotarea unui agricultor din exploatațiile agricole românești, comparativ cu dotarea unui agricultor din UE, este de circa 25–26 de ori mai mică. Dacă vorbim de sistemul de irigații, din cele 3 milioane de hectare amenajate cu infrastructură, doar 50% sunt considerate viabile. Spațiile de depozitare nu acoperă nici măcar 20% din necesarul fermierilor pentru producția de legume-fructe.