3. Recent, a fost aprobată strategia de raționalizare a spitalelor.
În instrumentul de motivare a actului normativ, se prevede că „prin strategie se urmărește descentralizarea actului decizional în materie de îngrijiri de sănătate curative și
responsabilizarea comunității locale față de nevoile de sănătate ale populației din zona respectivă...”.
Fără îndoială, comunitatea locală, prin administrația ei publică, trebuie să aibă ca deziderat o stare de sănătate mai bună a populației pe care o servește, dar deține comunitatea locală în prezent capacitățile și resursele pentru asigurarea sănătății populației din zonă?
Există garanții în acest sens?
Și dacă nu există garanții, cum putem să explicăm acest lucru familiilor celor care mor pentru că sunt prea departe de spital, pentru că nu există doctor, sau pentru că nu sunt medicamente?
Cu alte cuvinte, constatăm că se promovează politici publice disparate, necorelate, care nu au viziune, și în final efectele sunt contradictorii!
Guvernul își încalcă propriul program de guvernare, unde la capitolul „Sănătate” se precizează ca obiectiv de Guvernare:
„...aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a serviciilor sanitare pe o perioadă de minim 8 ani... redresarea și dezvoltarea asistenței medicale din mediul rural.”
Prin această „strategie”, Guvernul distruge și ce a mai rămas din asistența medicală în mediul rural, desființând spitale chiar din mediul rural.
De altfel, Guvernul își încalcă propriile direcții de acțiune prevăzute: „...integrarea serviciilor sanitare în rețele complexe de asistență, de la medicina primară până la nivel spitalicesc.”
Astfel, prin desființarea spitalelor, s-ar desființa implicit ideea de creare a rețelelor integrate.
Nu se poate integra medicina primară cu ceva situat la 100 km distanță?!
Strategia națională de raționalizare a paturilor este chiar și pentru omul de rând de neînțeles.
Este foarte greu de explicat cum, într-o țară cu endemie de TBC, cu cea mai mare mortalitate prin TBC, cu cea mai mare rată de cazuri de bacil Koch multirezistente, cu cea mai redusă rată de complianță la tratament, Ministerul Sănătății desființează sanatoriile TBC.
Toată lumea știe, cu excepția guvernanților, că acești indicatori sunt consecința directă a sărăciei din România, și singura modalitate de tratament a acestor pacienți va fi, în continuare, internarea în sanatorii, unde se asigură tratament sub supraveghere, cazare și hrană special adaptate pacienților care sunt din zona defavorizată a societății românești.
Guvernul a desființat tocmai Institutul Național „Marius Nasta”?!
Desființarea sanatoriilor poate fi catalogată ca eroare majoră de politică sanitară!
Bolile infectocontagioase reprezintă și ele un risc la adresa siguranței naționale.
Guvernul a luat în trecut măsuri eficiente de combatere a epidemiilor, și chiar a avut programe naționale de dotare pentru spitalele de boli infecțioase.
În acest context, „descentralizarea” acestor spitale este o măsură prin care Guvernul își pierde controlul asupra lor. Ca atare, starea de pregătire în fața epidemiilor este pusă sub semnul îndoielii, ceea ce reprezintă un risc real la adresa siguranței naționale.
La solicitarea Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, reprezentantul Guvernului a precizat că reorganizarea spitalelor va avea în vedere două criterii, respectiv: absența liniei de gardă și distanța mică, sub 50 kilometri, față de un spital mai bine dotat, probabil un spital municipal sau județean.
În aceeași ședință a comisiei, deputații au atras atenția reprezentantului Guvernului că spitalele nu pot să decidă și, chiar dacă doresc înființarea unei linii de gardă, nu pot să o realizeze, întrucât angajările sunt blocate de deciziile Guvernului.
Astfel, există o profundă contradicție între vorbe și fapte, între necesități și hotărâri, ceea ce tot spunem de circa doi ani.
De asemenea, realitatea a arătat că s-au închis spitale care se află la peste 80 kilometri distanță de un spital municipal sau județean, și în fapt la peste 2 ore distanță.
Argumentele că reducerea numărului de paturi și că desființarea spitalelor de monospecialitate este o recomandare a Băncii Mondiale sunt contrazise de realitate, dar ne dovedesc că politicienii români răspund la comenzile unor instituții internaționale și acționează fără discernământ ori interes național.
După anumite opinii ori statistici primare, România are sau nu un excedent de paturi la 100.000 locuitori, dar nicio statistică a Guvernului nu face diferența între paturile de acuți și cele de cronici.
Trebuie spus răspicat: nu există în România spitale dedicate tratamentului pacienților cronici.
La acest capitol a fost, este și va fi nevoie de un număr de spitale care să trateze pacienți cu afecțiuni cronice la costuri reduse, știut fiind că, în România de azi, pacienții cronici fie sunt tratați în spitalele generale la costuri mari, fie sunt abandonați la domiciliu.
În ambele situații, costurile medicale și sociale sunt prea mari, dar nimeni nu se mai așteaptă ca Guvernul să înțeleagă chestiuni elementare de management! Pentru că nu există un Minister al Protecției Sociale!
În România, toată lumea face protecție socială, inclusiv Ministerul Sănătății, consecința fiind risipa de resurse materiale și umane, ceea ce înseamnă costuri prea mari ale asistenței sanitare.
În consecință, trebuia, în primul rând, să se înceapă cu evaluarea și clasificarea spitalelor, sau, ca să înțeleagă și onorabilul prim-ministru, să nu se pună „carul înaintea boilor”, și să se înceapă cu desființarea spitalelor.
Apoi, orice analiză managerială a spitalelor județene, arată că numărul paturilor de spital este cu 25 până la 40% mai mare decât necesarul.
Același număr de pacienți poate fi tratat în aceste spitale într-un număr de paturi mult mai mic, chiar la mediile duratei de spitalizare din România.
Guvernul a decis accelerarea descentralizării spitalelor, dar nu a lăsat ca această descentralizare să își producă efectul.
Domnule prim-ministru, trăim într-o democrație, și democrația costă!
Nu sunteți dictator în România!
Trebuie lăsate comunitățile locale să decidă care e viitorul acestor spitalele și, dacă vor să le mențină, trebuie să fie
lăsate să angajeze doctori, dacă acestea trebuie să aibă linie de gardă.
Dacă autoritățile locale decid să finanțeze asistența medicală, Guvernul nu are dreptul să le refuze acest lucru și să decidă închiderea spitalului.
Mai mult, Guvernul nu are dreptul să refuze pacienților dreptul de a primi asistență medicală în aceste spitale prin decizia arbitrară ca aceste spitale să nu mai poată încheia contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Unde este descentralizarea și responsabilitatea comunității locale, cum se manifestă, respectând deciziile Guvernului? O harababură, o confuzie totală de termeni și de aplicare a legislației!
CNAS reprezintă interesele asiguraților, nu ale Guvernului, iar CNAS are obligația de a deconta serviciile medicale efectuate în unitățile medicale autorizate.
Astfel, decizia Guvernului de a modifica contractul-cadru încalcă prevederile Constituției care garantează accesul cetățenilor la serviciile de sănătate și Legea drepturilor pacientului.
Sunteți îngrijorat de pacienții care mor în România, domnule prim-ministru? Nu, credem noi!
Ar trebui, ca „profesor” de drept constituțional, ca cetățean și ca prim-ministru, să fiți îngrijorat de încălcarea dreptului constituțional al celor doi pacienți care au murit în fața spitalelor închise de a primi asistență medicală.
Guvernul vorbește prin vocea prim-ministrului despre „economii” care vor rămâne în sistem. Aceasta demonstrează că prim-ministrul nu înțelege cum se finanțează sistemul sanitar.
Numai pentru acest lucru Guvernul ar trebui să își dea demisia.
Apoi, studiile arată că desființarea și comasarea spitalelor nu aduc economii. Este limpede și ușor de înțeles că un pacient care era tratat în spitalul A cu un cost X va fi de acum tratat în spitalul B la cel puțin același cost X, plus costul transportului cu salvarea. La acestea se adaugă costurile sociale generate de efortul familiei de a asigura pacientului, aflat la peste 50 kilometri distanță, mâncarea și medicamentele necesare tratamentului.
Dar, dacă prim-ministrul dorește argumente științifice, un studiu publicat în „Journal of Health Services Research and Policy” (Jurnalul privind politicile și dezvoltarea serviciilor medicale), revistă cotată ICI, arată că în SUA decizia de închidere a spitalelor comunitare și fuziunea acestora nu a dus la scăderea costurilor și nu a îmbunătățit calitatea actului medical.
Ceea ce ar trebui să fie evident chiar și pentru Emil Boc, calitatea serviciilor medicale nu poate să crească atâta timp cât îndepărtezi asistența medicală de pacient.
În SUA, creșterea distanței de transport, din cauza desființării spitalelor, cu numai 3 kilometri a dus la creșterea mortalității prin infarct cu 6% și prin accidente rutiere cu 10%.
Poate că vi se pare nesemnificativ, dar vă asigur că celor aflați în cei 6%, precum și pacientului care a murit în fața spitalului din Bălcești nu li se pare la fel.
Chiar și pentru un afon în economie trebuie să fie evident că istoria omenirii a însemnat progres tehnologic și progresul înseamnă, de fapt, ca tehnologiile să fie accesibile cât mai multor oameni.
În acest sens, într-o țară care aspiră la modernizare trebuie ca serviciile medicale să fie aduse către consumator, și nu îndepărtate de consumator, or, Guvernul exact acest lucru l-a făcut: a îndepărtat asistența medicală tot mai departe de cetățean.
Un guvern normal ar trebui să înțeleagă mecanismele care fac mai eficiente serviciile medicale și să folosească aceste mecanisme ca să facă serviciile medicale cât mai accesibile.
În acest sens, desființarea spitalelor de monospecialitate este o prostie. Aceste spitale tratează cel mai eficient afecțiuni bine determinate, având indicatori de eficiență excepționali. Indicatorii de eficiență vin din costurile indirecte foarte scăzute față de spitalele generale, unde procesele medicale sunt mult mai complexe, cu costuri indirecte mult mai mari.
A desființa spitalele monospecialitate este o decizie managerială proastă, înseamnă să crești costurile cu tratamentul acestor boli și, astfel, să le faci accesibile la tot mai puțini pacienți.
Domnule prim-ministru,
Guvernul vorbește de scăderea șomajului, dar reprezentantul dumneavoastră, ministrul sănătății, vorbește, în comunicatul de presă din 1 aprilie, de deportarea profesională a 640,5 medici și 2.403,5 asistenți medicali. Da, din păcate nu e o glumă, medicii și asistenții medicali dau cu virgulă la decidenții politici.
Guvernul, prin prim-ministru, ne dă asigurări că „nimeni nu va rămâne pe drumuri”.
Ca să nu vorbim la modul general trebuie să analizăm un caz particular.
O veste tristă, în Strehaia și Vânju Mare șomajul în rândul personalului sanitar este de 30%, iar în rândul personalului administrativ al spitalelor este de 100%. La Strehaia și Vânju Mare numai 70% din personalul medical și-a găsit loc de muncă în Spitalul Județean Turnu Severin. Acceptabil?
Mai mult chiar, și înainte să angajeze cei 87 de medici și asistente la Spitalul Județean Turnu Severin, cheltuielile de personal erau mult peste maximul declarat de Guvern, 70% din buget, fiind chiar mai mari decât valoarea contractului cu Casa județeană de asigurări de sănătate.
Da, era nevoie de medici la Turnu Severin, dar de neurochirurg, endocrinolog, medici de urgență. S-au transferat acești medici de la Strehaia sau Vânju Mare? Dacă erau medici de urgență la Vânju Mare de ce ați închis urgența?
Și ce se va întâmpla la Turnu Severin când conducerea va trebui să respecte Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 și să reducă cheltuielile de personal la 70% din buget? Spitalul va trebui să concedieze personal. Pe cine, pe cei nou-veniți?
Alte localități, aceleași probleme: Caraș-Severin – Bozovici. Aici era un spital cu 5 medici, 50 de paturi și două ambulanțe. Acum au rămas doar cele două ambulanțe, care să asigure asistența medicală a 15.000 de cetățeni aflați în Valea Almăjului în 24 de cătune.
Numai Șopotul Nou are 1.400 locuitori, pe o suprafață de 80 kilometri pătrați, egală cu cea a Bucureștiului!
Cred că nu mai e nevoie să repetăm argumentele manageriale, medicale și constituționale care ar fi trebuit să nu permită vreodată închiderea unui asemenea spital.
Legalitatea actelor normative emise este cel puțin dubioasă: succesiunea de acte normative (ordonanțe de urgență și hotărâri de guvern, ordine de ministru nepublicate în „Monitorul Oficial”), timpul scurt în care afirmați că ați evaluat peste 400 de spitale, comisii de evaluare care nu s-au constituit legal, concluzii care nu au fost comunicate celor direct interesați, lipsa căilor de contestare și lipsa termenelor de conformare.
Așa se întâmplă într-o țară în care legea acționează normal sau în dictatură?
Nu mai vorbim de încălcarea Legii finanțelor publice, prin faptul că instituția care ar trebui să apere drepturile asiguraților – CNAS – încheie acte adiționale la contractulcadru pe 2010, pentru a patra și a cincea lună din 2011.
Toate vor face obiectul unei comisii de anchetă care se va forma în Parlamentul României.
Dar, domnule prim-ministru, toate aceste argumente nu contează dacă primarul din Bozovici a semnat „moțiunea lui Blaga”, iar cel din Oțelul Roșu (aflat la 15 kilometri de Caransebeș) a semnat „moțiunea lui Boc”. Politica este o chestiune serioasă!
Dar politizarea unei strategii de sănătate care influențează sănătatea și dreptul la viață ale zeci de mii de oameni este de neînțeles. Pentru fapte mai puțin dovedite unii au primit pedepse exemplare.
Pe lângă faptul că 65% din spitalele închise aparțin unor comunități conduse de primari ai opoziției parlamentare, iar în comunitățile conduse de primari ai principalului susținător al Guvernului dumneavoastră nu s-a închis niciun spital, iată că ați închis spitale conduse de primari vinovați de delict de opinie.
Această politizare este inacceptabilă și ea va face obiectul unei comisii de anchetă parlamentară.
Domnule prim-ministru,
Argumentele aduse de Ministerul Sănătății în sprijinul raționalizării spitalelor sunt cel puțin discutabile și unele chiar proaste, iar ele nu sunt nici măcar aplicate corect, ceea ce ne arată clar că nu doriți reforma sistemului sanitar sau, și mai grav, nu știți cum să o faceți.
În concluzie, pentru aceste motive, vă solicităm, în numele cetățenilor pe care-i reprezentăm în Parlament, să vă dați demisia.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.