Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2011
Camera Deputaților · MO 56/2011 · 2011-05-09
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Prezentarea și dezbaterea moțiunii simple cu titlul „Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roșu”, inițiată de către deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL (respingerea moțiunii)
Informare privind demisia domnului deputat Octavian Bot din Partidul Democrat Liberal și revenirea în Partidul Național Liberal și activarea în Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal
Informare privind demisia domnului Florentin Gust-Băloșin din Grupul parlamentar al PSD și activarea în Grupul parlamentar al PNL, membru al PC
· Informare · informare
9 discursuri
## Doamnelor și domnilor deputați,
Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 332 de deputați și-au înregistrat prezența, până la această oră, 201; sunt absenți 131; participă la alte acțiuni parlamentare 40.
Prin urmare, cvorumul legal de lucru este îndeplinit.
În conformitate cu prevederile regulamentare, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente:
– ordinea de zi pentru ședințele în plen în zilele de luni – 9 mai și marți – 10 mai;
– programul de lucru pentru perioada 9–14 mai;
– informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie, evident, avizate de comisiile permanente;
– lista rapoartelor depuse în perioada 3–9 mai;
– sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Potrivit ordinii de zi și programului de lucru, urmează dezbaterea moțiunii simple intitulate „Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roșu”. În legătură cu timpul alocat pentru dezbaterea acestei moțiuni simple, vă prezint următoarele:
– moțiunea simplă va fi citită de către unul dintre semnatari;
– Guvernului i se rezervă 50 de minute, pe care le utilizează la începutul și la încheierea dezbaterilor, pentru dezbateri luându-se în calcul câte 10 secunde pentru fiecare deputat, timpul maxim alocat astfel... – imediat după ce închei prezentarea, între cele două momente, vă dau cuvântul, domnule deputat –...
– Partidului Democrat Liberal: 21 minute îi sunt alocate;
– Grupului parlamentar al PSD: 15 minute;
– Grupului parlamentar al PNL: 10 minute;
– Grupului parlamentar al UDMR: 4 minute;
– minorităților naționale: 3 minute;
– Grupului parlamentar al deputaților independenți:
3 minute;
– deputaților independenți fără apartenență la un grup parlamentar: un minut.
Dacă sunt observații? Dacă nu, supun la vot aceste propuneri. Voturi pentru?
Pe procedură, vă rog. Doamna președinte, ați schimbat sistemul de vot?
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Nu, nu, nu! Vă rog să pregătiți cartelele. Scuze!
O să vă rog să luați loc și să pregătiți cartelele de vot. Este în regulă. Votul este deschis.
Vot · approved
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaților
Conform prevederilor regulamentare, întreb dacă este cineva dintre semnatari care își retrage semnătura de pe moțiune?
Nu.
Reamintesc, de asemenea, faptul că nu pot fi propuse amendamente.
Înainte de a trece la prezentarea moțiunii, am să-i rog pe liderii grupurilor parlamentare să depună la secretarii de ședință numele deputaților înscriși la dezbatere.
Vreau să-i dau cuvântul domnului deputat Octavian Bot. Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.
## **Domnul Octavian Bot:**
Mulțumesc, doamnă președinte.
Fără să supăr pe nimeni din Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal, pe care îl asigur de întreaga mea considerație și simpatie în continuare, vreau să vă spun câteva probleme de ordin personal, pe care eu nu le înțeleg.
Fac politică de 20 de ani și n-am înțeles, și nu s-a adus niciodată în discuție ceea ce înseamnă „greii” unui partid. Văd că în Partidul Democrat Liberal oameni se împart în „grei” și, probabil, unii mai „ușori”.
Am făcut politică alături de oameni precum Nicolae Manolescu, Ștefan Augustin Doinaș, Alexandru Paleologu, Dan Grigore, să-l mai amintesc și pe Mihai Șora, pe Dan
Amedeo Lăzărescu, și niciodată nu s-a vorbit în partidul respectiv despre „intelectualii” partidului. Văd că în Partidul Democrat Liberal există această categorie pe care cu greu am descifrat-o.
Dar, în sfârșit, nu mai trebuie să vorbesc despre „greii” partidului, despre „intelectualii” partidului, pentru că comunicatorii Partidului Democrat Liberal – și aici, cred că sunteți în asentimentul meu, cei din Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal – bat orice record. S-a ajuns, și nu vreau să dau nume, ca oameni care se prezintă în fața electoratului, în fața telespectatorilor, să fie luați peste picior de către moderatori, să fie, practic, desconsiderați, iar unitatea de măsură, cred eu, după cum am văzut că sunt promovați oamenii în spațiul public, unitatea de măsură a capacității de comunicare este „tălmăceanul”.
În concluzie, pentru că eu am simțul ridicolului, vă rog să luați act de demisia mea din Partidul Democrat Liberal, revenirea în Partidul Național Liberal și activarea, în continuare, în Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.
Vă mulțumesc.
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Domnul deputat Florentin Gust, vă rog, aveți cuvântul. Vă despărțiți cu greu.
## **Domnul Florentin Gust-Băloșin:**
Bună ziua!
Foarte scurt: vreau să-mi anunț demisia din Grupul parlamentar al PSD și trecerea în Grupul parlamentar al PNL+PC.
Acum o invit la microfon pe doamna deputat Rodica Nassar, pentru a da citire moțiunii.
Vă rog, doamna deputat, aveți cuvântul.
Mulțumesc, doamnă președinte.
Doamnelor și domnilor deputați,
Prezenta moțiune este îndreptată către adevărații responsabili ai modului în care sistemul sanitar este distrus sistematic: Traian Băsescu și Guvernul PDL condus de Traian Băsescu, uneori de Emil Boc, și mai des de Elena Udrea, în numele lui Traian Băsescu.
Toate măsurile nesăbuite, toate măsurile de chinuire a poporului român sunt asumate de Traian Băsescu și de acoliții lui PDL-iști, ori de transfugi de la alte partide, cei care sunt răspunzători de soarta din ce în ce mai greu de îndurat de către românii de rând.
Traian Băsescu a împins România în brațele FMI, el a propus reducerea cheltuielilor din sănătate, reducerea paturilor de spital, închiderea de unități medicale, trecerea în șomaj a medicilor și asistenților medicali, deteriorarea activității medicilor de familie, interpretările ticăloase la adresa clasei medicale în general, generalizarea sărăciei din sistemul sanitar românesc și lipsa de acces la tratamente, medicamente, micșorarea salariilor, diminuarea puterii de cumpărare a pensionarilor și a salariaților...
Grupurile parlamentare ale PNL și PSD, sub egida Uniunii Social-Liberale, au efectuat analize periodice la nivel central și local, au dezbătut temele sănătății la nivelul comunităților locale pe care le reprezintă în Camera Deputaților, iar constatarea este una gravă, dramatică chiar: sănătatea românilor este din ce în ce mai precară!
Analiza indicatorilor stării de sănătate este sugestivă în acest sens.
România are situația cea mai proastă față de oricare alt stat membru al Uniunii Europene, dar stă mai prost și în comparație cu situația din țară din anii precedenți.
Astfel, pentru anul 2009, România avea o natalitate de 10,4 născuți vii la 1.000 de locuitori, inferioară mediei Uniunii Europene, care este de 10,7‰, și inferioară, practic, tuturor statelor nou-membre, cu excepția Letoniei și Ungariei, dar care a crescut în ultimii 10 ani.
Anii de criză economică și recentele măsuri de restrângere a duratei concediului pentru îngrijirea copilului vor afecta însă din nou și suplimentar acest indicator, iar efectele vor fi vizibile abia în următorii doi-trei ani. Din păcate, corecția acestor efecte, chiar și în cazul fericit al adoptării unor măsuri susținute, este nerealizabilă pe termen scurt, pentru că acum tendința este negativă și va continua, în absența unor măsuri inteligente și ferme.
Speranța de viață la naștere este și ea una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană.
Cetățenii români trăiesc mai puțin decât cetățenii europeni (bărbații în medie 69,8 ani, cu 6,5 ani mai puțin decât media Uniunii Europene, iar femeile 77,4 ani, cu 5 ani mai puțin decât media Uniunii Europene).
Femeile din România au cea mai scurtă durată de viață din Uniunii Europene, iar bărbații se află, de asemenea, pe ultimele locuri la speranța de viață, după statele baltice.
România are cea mai mare mortalitate infantilă (10,1 decese copii sub un an la 1.000 de născuți vii), de 2,3 ori mai mare decât media Uniunii Europene.
Mortalitatea în România este cu 55% mai mare decât în Uniunea Europeană (959,4:620,3 decese la 100.000 locuitori).
Românii mor mai mult din cauza bolilor cardiovasculare (mortalitate de 2,2 ori mai mare decât media Uniunii Europene), prin cancere (mortalitate peste media UE) și prin ciroză hepatică (mortalitate de 3,3 ori peste media UE).
Aproape o treime din cazurile de tuberculoză ale Uniunii Europene sunt în România.
Cel mai grav este faptul că problemele de sănătate ale populației României devin tot mai grave la populația tânără și sunt atribuite unor cauze evitabile.
Astfel, numai în anul 2009, 12,2% din decesele înregistrate la populația României s-au datorat unor cauze evitabile (după Organizația Mondială a Sănătății), ceea ce a însemnat 31.537 de vieți omenești care puteau fi salvate.
În acest context al stării de sănătate a populației, sistemul nostru de sănătate se află într-o disfuncționalitate cronică, care se accentuează de la an la an.
Argumentul invocat în principal de către toate părțile este reprezentat de subfinanțarea cronică, dar, dacă se știe acest lucru, de ce s-a diminuat din 2009 încoace finanțarea statului român?
De ce nu s-a implicat Guvernul și nu a contribuit la o asigurare cu resurse financiare în mai bune condiții, mai ales că are responsabilități prin însăși legea fundamentală: Constituția României.
Cetățenii români trebuie să știe că viața lor atârnă de indiferența guvernanților, de faptul că sănătatea lor nu este o
problemă prioritară pentru Traian Băsescu și PDL, precum și pentru susținătorii acestora.
Problemele sistemului sunt complexe:
1. Acoperirea cu medici și cu personal sanitar mediu a
devenit o cauză a nefuncționării normale a sistemului sanitar.
Chiar și în trecut, România avea cu puțin peste jumătate din media Uniunii Europene de personal medical, raportat la numărul de locuitori.
În prezent, tinerii specialiști părăsesc cu relativă ușurință țara, iar specialiștii cu mai multă experiență sunt mult prea ușor excluși din activitate, în ciuda lipsei de personal calificat.
În ultimii zece ani, au plecat din România mai mulți medici decât cei care și-au finalizat formarea prin specialitate și de trei ori mai multe asistente medicale. Și nu au plecat specialiștii cei mai slab pregătiți.
În paralel, tinerele generații de specialiști nu își găsesc loc de muncă în România (după ce statul a finanțat între 6 și 13 ani de zile pregătirea fiecăruia dintre ei), ca urmare a hotărârilor aberante ale Guvernului de a bloca angajările. Așadar, nu avem destui specialiști, cei pe care îi avem optează cu ușurință să plece în spațiul european pentru condiții mai bune de lucru și de trai, iar pe cei care s-au pregătit și care încă au rămas în România, sistemul nu îi poate angaja.
Așadar, cine consultă și tratează pacienții români?
· other
1 discurs
<chair narration>
#130312. Reforma sistemului de sănătate este o afirmație demagogică, ea continuă, dar nu are direcție.
Actualul program de guvernare are doar prevederi segmentare privind sănătatea și sistemul de sănătate și nu există un scop definit sau niște rezultate măsurabile ale acestei guvernări.
Medicina primară, de familie, este un segment elocvent, semnificativ pentru cum nu trebuie să se facă o reformă, pentru modul în care se distruge ceea ce ar fi trebuit dezvoltat, consolidat, sporit pentru a se realiza prevenție, educație sanitară, consultații și o triere a pacienților la intrarea în sistem, o integrare a datelor pacienților și a serviciilor medicale din România.
Medicii de familie sunt victimele reformei băsesciene, împreună cu cetățenii români, victime de mai multe ori ale conducerii actuale a României.
Înainte de a prezenta aberațiile instituite de guvernanți la acest capitol, afirmăm că Uniunea Social-Liberală este solidară cu medicii de familie care, într-o majoritate covârșitoare, de peste 80%, refuză, în continuare, să semneze în condițiile umilitoare atât pentru ei, cât și pentru pacienții pe care-i deservesc contractul-cadru cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și cu Ministerul Sănătății.
Argumentele pertinente, susținute de date și previziuni sumbre pentru sistem, susținute de reprezentanții legali și autorizați ai medicilor de familie – mă refer aici la Societatea Națională de Medicină de Familie, precum și la Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie – pun în primplan interesul pacienților, și anume:
a) Bugetul alocat medicinei de familie reprezintă numai 7,1% din Fondul Național Unic al Asigurărilor Sociale de Stat, față de 12% media europeană.
(FNUASS reprezintă 3% din PIB, față de 8% media în Uniunea Europeană.)
Cele 12.000 de cabinete la nivelul lui 2008 au fost finanțate cu circa 9,1% din FNUASS, cel mai mare procent din 1998, dar de atunci sumele alocate s-au redus, an de an, semnificativ: în anul 2009 cu 35%, în anul 2010, cu încă 10%, iar în anul 2011, din nou cu 10%, adică în trei ani s-au redus cu peste 55 de procente din finanțarea medicinei primare.
b) Medicii au afișat pe ușile cabinetelor, pe lângă programul de lucru, mesaje către pacienți pentru a-i preveni asupra consecințelor generate de acest buget:
– plafonarea consultațiilor la un număr de 20 pe zi;
– pacienții care sunt consultați în plus nu vor mai primi rețete gratuite sau compensate.
Întrebarea care trebuie pusă este: cum se respectă dreptul constituțional și drepturile din contractul de asigurare al pacienților care plătesc contribuții de asigurări sociale de sănătate, dar care se prezintă la cabinetul medicului ca a 21-a persoană, nemaibeneficiind de pachetul de servicii medicale și trebuind să plătească tot: consultație, medicamente, chiar dacă este asigurată și beneficiază de prevederile legale?
Un demers total neconstituțional!
În același timp, bugetul propriu al CNAS este de 3% din FNUASS, adică jumătate din bugetul medicinei de familie, în condițiile în care această sumă nu se regăsește în servicii acordate contribuabililor la fond, în investiții, în SIUI și în card.
De aceea, Uniunea Social-Liberală propune un buget de austeritate și pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate de 1%, iar restul de 2% să fie realocați către serviciile de asistență primară.
c) Încheierea contractului-cadru pe doi ani, în condițiile în care nu se cunosc sumele alocate pentru anul 2012, dar mai ales nu se cunosc normele de aplicare care se întocmesc anual, ceea ce reprezintă doar propagandă.
România nu a adoptat legea care să prevadă bugetele multianuale. Atunci cum se poate încheia un contract pe doi ani, când este vorba de fonduri publice cuprinse în bugetul consolidat?
Altă mostră de incompetență și ilegalitate!
USL solicită renunțarea de urgență la varianta de contract multianual, atât timp cât cadrul legal este incomplet, cât normele de aplicare depind de bugetul anual și sunt anuale.
d) Costurile neprevăzute legate de implementarea Cardului Național de Sănătate prin achiziționarea de către medicii de familie a cititoarelor de carduri, a tehnicii de calcul și a serviciilor de comunicare electronică.
Guvernul scade finanțarea medicinei de familie, dar obligă firme private, cum este un cabinet medical, să efectueze cheltuieli ca să operaționalizeze aberațiile politicii guvernamentale.
Curat neconstituțional!
Dacă Guvernul vrea să impună o politică publică, atunci trebuie să o finanțeze în condițiile legii, sau are anumite firme care trebuie protejate, ajutate, cum ar fi unele producătoare de cititoare de carduri, și le aruncă în brațele cabinetelor medicale care, fiind private, nu sunt obligate să facă licitații?!
De fapt, CNAS are această sarcină care, în mod evident, nu reprezintă un serviciu medical direct prestat către pacient, ci un instrument de lucru al CNAS, pe care trebuie să-l plătească, dacă îl vrea, sau, dacă face o șmecherie, ar trebui să răspundă pentru ea.
Toate raportările și comunicările dintre CNAS, Ministerul Sănătății și medicii de familie se vor desfășura în sistem
informatic centralizat, prin internet de bandă largă (3G), cu viteze de 144–256 kbit/sec, în condițiile în care România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privința accesului de bandă largă, cu o acoperire de doar 3% în mediul rural și 18% în mediul urban.
Se poate înțelege că se face o escrocherie din partea CNAS, cu susținerea Guvernului, și, de aceea, trebuie să-și asume finanțarea și, mai ales, să răspundă pentru faptele și consecințele produse.
e) Proiectul de lege nr. 11/2011 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare prin centre de permanență încalcă flagrant Constituția și drepturile fundamentale ale omului, prin introducerea obligativității medicilor de familie de a participa la activitatea centrelor de permanență.
Medicul de familie este obligat să asigure servicii doar pacientului din lista proprie, în timp ce în Centrele de permanență se oferă servicii oricărui cetățean, serviciu suplimentar „obligatoriu” și neremunerat, din partea medicului de familie.
Pentru medicul de familie se introduce astfel munca voluntară!
Se încalcă dreptul la libera asociere pentru prestarea unui serviciu și, totodată, se instituie obligativitatea pentru un serviciu suplimentar, care trebuie să fie opțional pentru medicul de familie.
Uniunea Social-Liberală consideră că acolo unde medicii doresc și optează pentru acest serviciu în mod liber consimțit, la propunerea Direcției de Sănătate Publică și a autorității locale, aceștia pot să se asocieze pentru a crea un centru de permanență pe baza unui protocol între cele trei părți, cu obligații și sancțiuni pentru fiecare parte, inclusiv modalitatea de asigurare a decontărilor și finanțării.
Potrivit Constituției, statul, deci guvernul, trebuie să asigure toate costurile referitoare la servicii medicale de urgență, ceea ce ar fi normal și corect.
Din punct de vedere legal și al normelor profesionale, asistența se poate desfășura doar în centrul de permanență, și nu pe teren, pentru că medicul de familie nu are competențe de medic de urgență, nu este șofer profesionist atestat și nu poate părăsi centrul.
CNAS și ministerul nu pot schimba calificările profesionale!
USL consideră că centrele de permanență sunt necesare în virtutea disparităților între mediul rural, mic urban și cel urban privind accesul la serviciile medicale primare, însă în acest moment centrele de permanență nu au un cadru legal, ci ilegal de organizare și funcționare.
În concluzie, USL acordă o atenție deosebită medicinei primare, care reprezintă interfața indispensabilă cu celelalte niveluri de asistență medicală din sistem, și atrage atenția guvernanților că, prin vulnerabilizarea medicilor de familie, se clatină, practic, un întreg sistem care este în prag de a intra în faliment prin efect de domino.
· Informare · informare
1 discurs
<chair narration>
#210303. Recent, a fost aprobată strategia de raționalizare a spitalelor.
În instrumentul de motivare a actului normativ, se prevede că „prin strategie se urmărește descentralizarea actului decizional în materie de îngrijiri de sănătate curative și responsabilizarea comunității locale față de nevoile de sănătate ale populației din zona respectivă...”.
Fără îndoială, comunitatea locală, prin administrația ei publică, trebuie să aibă ca deziderat o stare de sănătate mai bună a populației pe care o servește, dar deține comunitatea locală în prezent capacitățile și resursele pentru asigurarea sănătății populației din zonă?
Există garanții în acest sens?
Și dacă nu există garanții, cum putem să explicăm acest lucru familiilor celor care mor pentru că sunt prea departe de spital, pentru că nu există doctor, sau pentru că nu sunt medicamente?
Cu alte cuvinte, constatăm că se promovează politici publice disparate, necorelate, care nu au viziune, și în final efectele sunt contradictorii!
Guvernul își încalcă propriul program de guvernare, unde la capitolul „Sănătate” se precizează ca obiectiv de Guvernare:
„...aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare a serviciilor sanitare pe o perioadă de minim 8 ani... redresarea și dezvoltarea asistenței medicale din mediul rural.”
Prin această „strategie”, Guvernul distruge și ce a mai rămas din asistența medicală în mediul rural, desființând spitale chiar din mediul rural.
De altfel, Guvernul își încalcă propriile direcții de acțiune prevăzute: „...integrarea serviciilor sanitare în rețele complexe de asistență, de la medicina primară până la nivel spitalicesc.”
Astfel, prin desființarea spitalelor, s-ar desființa implicit ideea de creare a rețelelor integrate.
Nu se poate integra medicina primară cu ceva situat la 100 km distanță?!
Strategia națională de raționalizare a paturilor este chiar și pentru omul de rând de neînțeles.
Este foarte greu de explicat cum, într-o țară cu endemie de TBC, cu cea mai mare mortalitate prin TBC, cu cea mai mare rată de cazuri de bacil Koch multirezistente, cu cea mai redusă rată de complianță la tratament, Ministerul Sănătății desființează sanatoriile TBC.
Toată lumea știe, cu excepția guvernanților, că acești indicatori sunt consecința directă a sărăciei din România, și singura modalitate de tratament a acestor pacienți va fi, în continuare, internarea în sanatorii, unde se asigură tratament sub supraveghere, cazare și hrană special adaptate pacienților care sunt din zona defavorizată a societății românești.
Guvernul a desființat tocmai Institutul Național „Marius Nasta”?!
Desființarea sanatoriilor poate fi catalogată ca eroare majoră de politică sanitară!
Bolile infectocontagioase reprezintă și ele un risc la adresa siguranței naționale.
Guvernul a luat în trecut măsuri eficiente de combatere a epidemiilor, și chiar a avut programe naționale de dotare pentru spitalele de boli infecțioase.
În acest context, „descentralizarea” acestor spitale este o măsură prin care Guvernul își pierde controlul asupra lor. Ca atare, starea de pregătire în fața epidemiilor este pusă sub semnul îndoielii, ceea ce reprezintă un risc real la adresa siguranței naționale.
La solicitarea Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, reprezentantul Guvernului a precizat că reorganizarea spitalelor va avea în vedere două criterii, respectiv: absența liniei de gardă și distanța mică, sub 50 kilometri, față de un spital mai bine dotat, probabil un spital municipal sau județean.
În aceeași ședință a comisiei, deputații au atras atenția reprezentantului Guvernului că spitalele nu pot să decidă și, chiar dacă doresc înființarea unei linii de gardă, nu pot să o realizeze, întrucât angajările sunt blocate de deciziile Guvernului.
Astfel, există o profundă contradicție între vorbe și fapte, între necesități și hotărâri, ceea ce tot spunem de circa doi ani.
De asemenea, realitatea a arătat că s-au închis spitale care se află la peste 80 kilometri distanță de un spital municipal sau județean, și în fapt la peste 2 ore distanță.
Argumentele că reducerea numărului de paturi și că desființarea spitalelor de monospecialitate este o recomandare a Băncii Mondiale sunt contrazise de realitate, dar ne dovedesc că politicienii români răspund la comenzile unor instituții internaționale și acționează fără discernământ ori interes național.
După anumite opinii ori statistici primare, România are sau nu un excedent de paturi la 100.000 locuitori, dar nicio statistică a Guvernului nu face diferența între paturile de acuți și cele de cronici.
Trebuie spus răspicat: nu există în România spitale dedicate tratamentului pacienților cronici.
La acest capitol a fost, este și va fi nevoie de un număr de spitale care să trateze pacienți cu afecțiuni cronice la costuri reduse, știut fiind că, în România de azi, pacienții cronici fie sunt tratați în spitalele generale la costuri mari, fie sunt abandonați la domiciliu.
În ambele situații, costurile medicale și sociale sunt prea mari, dar nimeni nu se mai așteaptă ca Guvernul să înțeleagă chestiuni elementare de management! Pentru că nu există un Minister al Protecției Sociale!
În România, toată lumea face protecție socială, inclusiv Ministerul Sănătății, consecința fiind risipa de resurse materiale și umane, ceea ce înseamnă costuri prea mari ale asistenței sanitare.
În consecință, trebuia, în primul rând, să se înceapă cu evaluarea și clasificarea spitalelor, sau, ca să înțeleagă și onorabilul prim-ministru, să nu se pună „carul înaintea boilor”, și să se înceapă cu desființarea spitalelor.
Apoi, orice analiză managerială a spitalelor județene, arată că numărul paturilor de spital este cu 25 până la 40% mai mare decât necesarul.
Același număr de pacienți poate fi tratat în aceste spitale într-un număr de paturi mult mai mic, chiar la mediile duratei de spitalizare din România.
Guvernul a decis accelerarea descentralizării spitalelor, dar nu a lăsat ca această descentralizare să își producă efectul.
Domnule prim-ministru, trăim într-o democrație, și democrația costă!
Nu sunteți dictator în România!
Trebuie lăsate comunitățile locale să decidă care e viitorul acestor spitalele și, dacă vor să le mențină, trebuie să fie lăsate să angajeze doctori, dacă acestea trebuie să aibă linie de gardă.
Dacă autoritățile locale decid să finanțeze asistența medicală, Guvernul nu are dreptul să le refuze acest lucru și să decidă închiderea spitalului.
Mai mult, Guvernul nu are dreptul să refuze pacienților dreptul de a primi asistență medicală în aceste spitale prin decizia arbitrară ca aceste spitale să nu mai poată încheia contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Unde este descentralizarea și responsabilitatea comunității locale, cum se manifestă, respectând deciziile Guvernului? O harababură, o confuzie totală de termeni și de aplicare a legislației!
CNAS reprezintă interesele asiguraților, nu ale Guvernului, iar CNAS are obligația de a deconta serviciile medicale efectuate în unitățile medicale autorizate.
Astfel, decizia Guvernului de a modifica contractul-cadru încalcă prevederile Constituției care garantează accesul cetățenilor la serviciile de sănătate și Legea drepturilor pacientului.
Sunteți îngrijorat de pacienții care mor în România, domnule prim-ministru? Nu, credem noi!
Ar trebui, ca „profesor” de drept constituțional, ca cetățean și ca prim-ministru, să fiți îngrijorat de încălcarea dreptului constituțional al celor doi pacienți care au murit în fața spitalelor închise de a primi asistență medicală.
Guvernul vorbește prin vocea prim-ministrului despre „economii” care vor rămâne în sistem. Aceasta demonstrează că prim-ministrul nu înțelege cum se finanțează sistemul sanitar.
Numai pentru acest lucru Guvernul ar trebui să își dea demisia.
Apoi, studiile arată că desființarea și comasarea spitalelor nu aduc economii. Este limpede și ușor de înțeles că un pacient care era tratat în spitalul A cu un cost X va fi de acum tratat în spitalul B la cel puțin același cost X, plus costul transportului cu salvarea. La acestea se adaugă costurile sociale generate de efortul familiei de a asigura pacientului, aflat la peste 50 kilometri distanță, mâncarea și medicamentele necesare tratamentului.
Dar, dacă prim-ministrul dorește argumente științifice, un studiu publicat în „Journal of Health Services Research and Policy” (Jurnalul privind politicile și dezvoltarea serviciilor medicale), revistă cotată ICI, arată că în SUA decizia de închidere a spitalelor comunitare și fuziunea acestora nu a dus la scăderea costurilor și nu a îmbunătățit calitatea actului medical.
Ceea ce ar trebui să fie evident chiar și pentru Emil Boc, calitatea serviciilor medicale nu poate să crească atâta timp cât îndepărtezi asistența medicală de pacient.
În SUA, creșterea distanței de transport, din cauza desființării spitalelor, cu numai 3 kilometri a dus la creșterea mortalității prin infarct cu 6% și prin accidente rutiere cu 10%.
Poate că vi se pare nesemnificativ, dar vă asigur că celor aflați în cei 6%, precum și pacientului care a murit în fața spitalului din Bălcești nu li se pare la fel.
Chiar și pentru un afon în economie trebuie să fie evident că istoria omenirii a însemnat progres tehnologic și progresul înseamnă, de fapt, ca tehnologiile să fie accesibile cât mai multor oameni.
În acest sens, într-o țară care aspiră la modernizare trebuie ca serviciile medicale să fie aduse către consumator, și nu îndepărtate de consumator, or, Guvernul exact acest lucru l-a făcut: a îndepărtat asistența medicală tot mai departe de cetățean.
Un guvern normal ar trebui să înțeleagă mecanismele care fac mai eficiente serviciile medicale și să folosească aceste mecanisme ca să facă serviciile medicale cât mai accesibile.
În acest sens, desființarea spitalelor de monospecialitate este o prostie. Aceste spitale tratează cel mai eficient afecțiuni bine determinate, având indicatori de eficiență excepționali. Indicatorii de eficiență vin din costurile indirecte foarte scăzute față de spitalele generale, unde procesele medicale sunt mult mai complexe, cu costuri indirecte mult mai mari.
A desființa spitalele monospecialitate este o decizie managerială proastă, înseamnă să crești costurile cu tratamentul acestor boli și, astfel, să le faci accesibile la tot mai puțini pacienți.
Domnule prim-ministru,
Guvernul vorbește de scăderea șomajului, dar reprezentantul dumneavoastră, ministrul sănătății, vorbește, în comunicatul de presă din 1 aprilie, de deportarea profesională a 640,5 medici și 2.403,5 asistenți medicali. Da, din păcate nu e o glumă, medicii și asistenții medicali dau cu virgulă la decidenții politici.
Guvernul, prin prim-ministru, ne dă asigurări că „nimeni nu va rămâne pe drumuri”.
Ca să nu vorbim la modul general trebuie să analizăm un caz particular.
O veste tristă, în Strehaia și Vânju Mare șomajul în rândul personalului sanitar este de 30%, iar în rândul personalului administrativ al spitalelor este de 100%. La Strehaia și Vânju Mare numai 70% din personalul medical și-a găsit loc de muncă în Spitalul Județean Turnu Severin. Acceptabil?
Mai mult chiar, și înainte să angajeze cei 87 de medici și asistente la Spitalul Județean Turnu Severin, cheltuielile de personal erau mult peste maximul declarat de Guvern, 70% din buget, fiind chiar mai mari decât valoarea contractului cu Casa județeană de asigurări de sănătate.
Da, era nevoie de medici la Turnu Severin, dar de neurochirurg, endocrinolog, medici de urgență. S-au transferat acești medici de la Strehaia sau Vânju Mare? Dacă erau medici de urgență la Vânju Mare de ce ați închis urgența?
Și ce se va întâmpla la Turnu Severin când conducerea va trebui să respecte Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2010 și să reducă cheltuielile de personal la 70% din buget? Spitalul va trebui să concedieze personal. Pe cine, pe cei nou-veniți?
Alte localități, aceleași probleme: Caraș-Severin – Bozovici. Aici era un spital cu 5 medici, 50 de paturi și două ambulanțe. Acum au rămas doar cele două ambulanțe, care să asigure asistența medicală a 15.000 de cetățeni aflați în Valea Almăjului în 24 de cătune.
Numai Șopotul Nou are 1.400 locuitori, pe o suprafață de 80 kilometri pătrați, egală cu cea a Bucureștiului!
Cred că nu mai e nevoie să repetăm argumentele manageriale, medicale și constituționale care ar fi trebuit să nu permită vreodată închiderea unui asemenea spital. Legalitatea actelor normative emise este cel puțin dubioasă: succesiunea de acte normative (ordonanțe de urgență și hotărâri de guvern, ordine de ministru nepublicate în „Monitorul Oficial”), timpul scurt în care afirmați că ați evaluat peste 400 de spitale, comisii de evaluare care nu s-au constituit legal, concluzii care nu au fost comunicate celor direct interesați, lipsa căilor de contestare și lipsa termenelor de conformare.
Așa se întâmplă într-o țară în care legea acționează normal sau în dictatură?
Nu mai vorbim de încălcarea Legii finanțelor publice, prin faptul că instituția care ar trebui să apere drepturile asiguraților – CNAS – încheie acte adiționale la contractulcadru pe 2010, pentru a patra și a cincea lună din 2011.
Toate vor face obiectul unei comisii de anchetă care se va forma în Parlamentul României.
Dar, domnule prim-ministru, toate aceste argumente nu contează dacă primarul din Bozovici a semnat „moțiunea lui Blaga”, iar cel din Oțelul Roșu (aflat la 15 kilometri de Caransebeș) a semnat „moțiunea lui Boc”. Politica este o chestiune serioasă!
Dar politizarea unei strategii de sănătate care influențează sănătatea și dreptul la viață ale zeci de mii de oameni este de neînțeles. Pentru fapte mai puțin dovedite unii au primit pedepse exemplare.
Pe lângă faptul că 65% din spitalele închise aparțin unor comunități conduse de primari ai opoziției parlamentare, iar în comunitățile conduse de primari ai principalului susținător al Guvernului dumneavoastră nu s-a închis niciun spital, iată că ați închis spitale conduse de primari vinovați de delict de opinie.
Această politizare este inacceptabilă și ea va face obiectul unei comisii de anchetă parlamentară.
Domnule prim-ministru,
Argumentele aduse de Ministerul Sănătății în sprijinul raționalizării spitalelor sunt cel puțin discutabile și unele chiar proaste, iar ele nu sunt nici măcar aplicate corect, ceea ce ne arată clar că nu doriți reforma sistemului sanitar sau, și mai grav, nu știți cum să o faceți.
În concluzie, pentru aceste motive, vă solicităm, în numele cetățenilor pe care-i reprezentăm în Parlament, să vă dați demisia.
· Informare · informare
1 discurs
<chair narration>
#356184. Tot recent, Guvernul a aprobat Hotărârea Guvernului nr. 212/2011, conform căreia autoritățile administrației publice locale pot decide, prin hotărâre a consiliului local sau județean, înființarea de cămine pentru persoane vârstnice, prin reorganizarea unor unități sanitare cu paturi aflate în rețeaua proprie a acestora, care se desființează.
Sunt aceste unități nominalizate în hotărâre cele mai potrivite a fi desființate? Au fost ele stabilite ca urmare a vreunei analize a nevoilor de instituționalizare ale populației vârstnice din zonă sau s-a ținut cont, cel puțin, de reprezentarea numerică a acestei populații? Este instituționalizarea celor 1.500–4.200 de persoane vârstnice – prevăzută ca rezultat așteptat în actul normativ susmenționat – cea mai eficientă soluție pentru acestea?
Și ce se va întâmpla cu aceste cămine după cele 33 de luni pentru care se prevede finanțare? O altă politică publică făcută pe fugă, ca o amăgire suplimentară a oamenilor!
· questions interpellations
1 discurs
<chair narration>
#365905. În continuarea considerentelor de mai sus, afirmăm că managementul general al sistemului este deficitar.
Legislația suferă multiple modificări, dar cele mai greu de acceptat sunt politizarea excesivă la nivelul unităților medicale și ritmul schimbărilor foarte accelerat ale persoanelor din pozițiile de management.
Nu există evaluări reale ale activității manageriale, nu sunt respectați termenii contractelor manageriale și nu există consecințe ale devierilor de la litera legii.
Cu alte cuvinte, cine nu e cu dumneavoastră este împotrivă și trebuie să plece, indiferent de competența profesională și de legalitatea contractului de management.
· other · respins
32 de discursuri
## **Domnul Ioan Oltean:**
Mulțumesc.
Vă mulțumim și noi, doamnă deputat.
Îl rog acum pe domnul ministru al sănătății să exprime poziția Guvernului și a ministerului, în raport cu moțiunea al cărei conținut a fost acum redat.
Vă rog, domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Cseke Attila** _– ministrul sănătății_ **:**
Domnule vicepreședinte, Doamnelor și domnilor deputați, Dragi colegi,
Am citit cu atenție textul moțiunii și trebuie să vă mărturisesc că față de moțiunea anterioară de la Senat, tot pe problematica domeniului sănătății, există un progres. Și spun că există un progres deoarece, la momentul respectiv, am apreciat că textul moțiunii depuse la Senat este un exemplu aproape perfect de incoerență, dar trebuie să recunosc acum că prezenta moțiune o depășește pe cea anterioară la aceste capitole.
La acestea se mai adaugă acum în plus contradicțiile evidente, generate nu doar de necunoașterea legislației în domeniu, ci și de compilația care a rezultat din alăturarea a două componente, scrise sub influența unor vectori politici divergenți.
Contradicțiile sunt evidente, pentru că mi se pare cel puțin ciudat, aș spune chiar hilar, să critici alocarea a 3% din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru cheltuieli de administrare a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, când această prevedere există de la intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2006, promovată de domnul ministru Nicolăescu.
Tot împotriva acestui ministru probabil că se îndreaptă vehemența cu care moțiunea contestă „operaționalizarea aberațiilor politicii guvernamentale, referitoare la cardul de sănătate”, deoarece această aberație a fost prevăzută în aceeași Lege nr. 95/2006, având ca termen de implementare data de 1 ianuarie 2008, termen care, evident, din motive necunoscute nouă, nu a putut fi respectat de guvernanții de atunci, opozanții de astăzi.
Similar, la afirmația dumneavoastră, USL acordă o atenție deosebită medicinei primare. Întrebarea care se poate pune este la care parte din USL vă referiți, deoarece, exact în anul 2009, când ministrul sănătății era domnul Bazac, sumele alocate pentru medicina primară au scăzut cu cel mai mare procent, 35%, așa cum se afirmă în moțiune.
Partea liberală a USL ar trebui să fie mai îngăduitoare cu domnul ministru Bazac, deoarece procentul de reducere, deși rămâne cel mai mare din epoca postdecembristă, a fost doar de circa 25% față de anul anterior.
Tot dumneavoastră, semnatarii moțiunii, criticați strategia de raționalizare a spitalelor și măsurile de restructurare care au fost implementate. Interesant, având în vedere că dumneavoastră le-ați propus și le-ați susținut.
Citez: „Din cele 460 de spitale existente în țară peste 100 ar putea fi transformate sau chiar desființate fără ca asistența medicală să aibă de suferit. Acțiunea demarată de Ministerul Sănătății și Familiei va fi finalizată în două luni”. Este o declarație din anul 2011? Nu. Deși este asemănătoare cu măsura pe care am aplicat-o noi, declarația de intenție aparține ministrului PSD Daniela Bartoș și e datată de peste opt ani, mai exact în data de 24 februarie 2003.
După cum știți și dumneavoastră, hotărârea fermă a doamnei ministru Bartoș a fost rapid înmuiată de presiunile politice și situația a rămas neschimbată.
Un comunicat de presă oficial al Ministerului Sănătății ne confirmă: „Se intenționează transformarea, restructurarea sau închiderea spitalelor care nu sunt eficiente sau care sunt lipsite de adresabilitate”. Deși ar putea să se gândească cineva că data acestui comunicat de presă este undeva la începutul anului 2011, surpriză: acesta provine exact din data de 12 octombrie 2005! Vă rog să verificați dacă nu vă vine să credeți.
Mai recent, după domnul ministru Nicolăescu, căci desigur lui îi aparține afirmația anterioară, avem următoarea declarație interesantă sau chiar șocantă: „România are de trei ori mai multe spitale decât are nevoie. Soluția nu este decât restructurarea. Noi avem nevoie de maximum 150 de spitale”. Nu mi-aș permite să citez din subsemnatul, astfel încât cred că ați ghicit deja, afirmația este a ministrului sănătății Ion Bazac, Târgu-Mureș, 14 august 2009.
Toți miniștrii sănătății citați mai sus aveau dreptate, dar nu ei, ci Guvernul actual a fost singurul care a avut curajul de a-și asuma riscul politic al trecerii de la vorbele goale la fapte reale.
Să ceri altcuiva socoteală pentru ceea ce chiar tu ți-ai propus să faci, dar nu ai reușit, este desigur o dovadă de ipocrizie.
Sunt alte afirmații în moțiune care arată necunoașterea sau ignorarea unor prevederi specifice ale cadrului legal referitor la sectorul de sănătate.
Astfel, se clamează încălcarea de către Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate a legislației, prin încheierea de acte adiționale la Contractul-cadru 2010, pentru a patra și a cincea lună din 2011. Pentru toți cei care nu cunosc legislația specifică, vă informez că temeiul legal îl puteți identifica în prevederea din art. III al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2011, care menționează explicit dreptul unităților sanitare de a prelungi contractele de furnizare sau de servicii încheiate anul precedent, până la data de 30 iunie 2011.
Stimați colegi semnatari ai moțiunii, abordați la un moment dat cu inconștiența copilului care se joacă cu focul și problematica evoluției indicatorilor stării de sănătate a populației.
Atenție, stimați colegi din PSD, sabia pe care o învârtiți deasupra capului are două tăișuri și cel mai ascuțit dintre ele este îndreptat către dumneavoastră.
Mie mi-ar fi fost foarte ușor să vă răspund că cea mai mare scădere a ratei natalității a fost între anii 1990 și 1996,
când a scăzut de la 13,6‰ la 10,2‰, iar cea mai mică valoare postdecembristă s-a înregistrat în 2002, când rata natalității a atins un minim de doar 9,7‰, că cea mai mare rată a mortalității după 1989 a fost de 12,7‰ și s-a înregistrat în 1996 sau că din anul 1973 și până astăzi cea mai mică valoare a indicatorului speranței medii de viață s-a înregistrat între anii 1994 și 1996 și a fost de doar 69,05 ani.
Cu toate acestea, răspunsul meu nu va fi unul politicianist, deoarece știu și eu, după cum sunt convins că și dumneavoastră cunoașteți, faptul că acești indicatori sunt în primul rând o reflectare a nivelului de trai al populației și a gradului de dezvoltare a societății în ansamblul ei și de abia într-un plan secundar ei pot să fie influențați de capacitatea de intervenție a mecanismului de asistență medicală și de promovare a sănătății.
Tocmai de aceea, odată cu creșterea semnificativă a nivelului de trai de după anii 2004–2005, majoritatea acestor indicatori încep să prezinte evoluții favorabile, sprijinite evident și de programele de sănătate care au fost derulate de toate guvernările de până acum.
Și pentru că am vorbit despre sănătatea publică, aș dori să comentez afirmația de la pagina 16 a moțiunii: „Cea mai importantă problemă a sistemului de sănătate și probabil domeniul în care s-au înregistrat cele mai multe pierderi rămâne sănătatea publică”.
Stimați colegi,
Depinde ce înțelegeți dumneavoastră prin sănătate publică. Sănătatea publică, după definițiile unanim acceptate, este un concept politico-administrativ și economic care exprimă o voință politică legiferată pentru protejarea și promovarea stării de sănătate a populației.
Asistența medico-sanitară reprezintă doar un segment cu o pondere de maximum 15% din posibilitățile de intervenție, pentru a sprijini realizarea acestui obiectiv.
Cu toate acestea, în intenția de a crește în continuare eficiența părții medico-sanitare a sănătății publice, am procedat la reorganizarea structurilor și atribuțiunilor profesionale ale unităților specializate în acest sens, prin reglementări legale, asigurând astfel o structură identică, verticală, cu activități bine definite, care se regăsesc atât pe plan național, cât și pe plan regional și teritorial-administrativ, cu următoarele trei componente de bază: supravegherea și controlul bolilor transmisibile, monitorizarea factorilor de risc din mediul de viață și muncă și evaluarea și promovarea stării de sănătate.
M-aș opri, totuși, la acest domeniu, pentru a clarifica anumite afirmații din moțiune.
Prima afirmație: una dintre cele mai mari pierderi pentru serviciul preventiv o reprezintă desconsiderarea imunizărilor.
Țin să vă informez că avem un program național de imunizări și un calendar național de vaccinare care cuprind produse imunogene identice și comparabile cu oricare dintre țările Comunității Europene, care acoperă toate nevoile populației pentru prevenirea bolilor infecțioase cu pondere în masă sau care reprezintă reale amenințări pentru starea de sănătate.
Finanțarea acestui program este asigurată din fondurile Ministerului Sănătății și se derulează fără sincope.
Din semestrul II al anului 2011 se va implementa Registrul Național Electronic al Vaccinărilor, iar plata per serviciu a imunizărilor la nivelul asistenței medicale primare este reglementată prin normele contractului-cadru.
A doua afirmație. Nu există registre funcționale pentru principalele boli netransmisibile, iar o anchetă a stării de sănătate nu s-a mai efectuat de câteva decenii.
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Stimați colegi,
După cunoștințele mele, există o evidență funcțională pentru principalele boli netransmisibile, de foarte mulți ani, cu date de sinteză publicate și difuzate de Ministerul Sănătății, prin fostul Centru de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare Medicală, actualmente inclus în structura Institutului Național de Sănătate Publică, care are în acest sens atribuții clare și bine definite.
Îmi pare foarte bine că ați avut imprudența de a aborda problema centrelor de permanență pentru medicii de familie, deoarece îmi oferiți astfel oportunitatea de a vă reaminti că nu eu am inițiat aceste forme de organizare și nici nu am promovat modificări legislative care au dus la mai mult de înjumătățirea numărului acestor centre, de la 285 în 2005 la 63 în 2008.
În schimb, chiar săptămâna trecută am pus în dezbatere publică un proiect de ordin care va asigura atractivitatea unei astfel de activități pentru medicii de familie, ceea ce va duce, în perspectivă, la creșterea numărului pentru aceste atât de necesare centre de permanență.
Proiectul prevede o creștere substanțială a veniturilor medicilor de familie și – atenție! – și a asistenților medicali: de la 10 lei pe oră, în total, în care erau incluse și cheltuielile cu utilitățile, la 12,8 lei pe oră pentru medici și 8 lei pe oră pentru asistenți medicali.
De asemenea, pentru prima dată, în cazul centrelor de permanență, care sunt organizate în cabinetele medicilor de familie, aceștia primesc în plus încă 6,4 lei pe oră.
Fondurile alocate în 2011, reprezentând 21 de milioane de lei noi, permit înființarea, până la sfârșitul anului, a încă cel puțin 60 de centre de permanență cu sediu independent.
Au trecut 7 ani de la intrarea în vigoare a actului normativ, dar finanțarea a rămas aceeași de ani de zile. Noi propunem, practic, dublarea veniturilor personalului medical din aceste centre. Și, atunci, vă întreb și eu: cine și ce a făcut pentru funcționarea acestor centre de permanență?
Aș dori să abordez și problematica acoperirii cu medici și cu personal mediu sanitar care, în opinia semnatarilor moțiunii, reprezintă o cauză a nefuncționării normale a sistemului sanitar.
Într-adevăr, pentru sistemul de sănătate, deficitul de personal a fost și rămâne o problemă de actualitate, determinată atât de exodul de medici și asistenți medicali către țările membre ale Uniunii Europene, unde oferta financiară este mai tentantă, cât și de reorientarea personalului cu o bogată experiență profesională către unități sanitare private mai atractive din punct de vedere financiar.
Cu toate acestea, afirm: problema nu este doar a sectorului de sănătate românesc. Fenomenul migrației personalului sanitar este o realitate a Europei unite.
Ca să fiu foarte clar, v-aș prezenta exemplul Franței, una dintre țările spre care se îndreaptă personalul sanitar din România.
Consiliul Național al Ordinului Medicilor din Franța, în situația membrilor activi care provin din alte țări, în număr
total de 9.631 de medici, prezintă la 1 ianuarie 2009 următoarea situație privind cetățenia acestora; cetățeni belgieni – 16,37%; cetățeni români – 12,04%; cetățeni germani – 10,89%; algerieni – 10,26%, italieni – 8,30%. Rezultă, de aici, că acest fenomen este general și cuprinde toate statele Uniunii Europene.
Ministerul Sănătății are, desigur, obligația de a asigura, în colaborare cu instituțiile administrației publice centrale și locale, resurse umane necesare funcționării instituțiilor din sistemul public de sănătate.
În acest sens, am luat următoarele măsuri: reducerea duratei rezidențiatului pentru un număr de 36 de specialități; numărul de locuri de pregătire prin rezidențiat este de 4 mii pentru anul 2011. Am creat temeiul legal pentru angajarea, cu competențe limitate, a medicilor care nu reușesc la concursul de rezidențiat, pentru a-i menține în sistemul sanitar și pentru a câștiga experiență profesională.
Întrucât asigurarea cu personal de specialitate medicosanitar a reprezentat o prioritate în activitatea Ministerului Sănătății, în cursul anului 2010 s-a deblocat un număr de 3.072 de posturi pentru ocuparea acestora în cadrul sistemului sanitar.
Alături de atâtea inadvertențe și texte contradictorii, este îmbucurător că există și am reușit să identific în moțiune și anumite afirmații cu care sunt perfect de acord. Astfel, este corectă afirmația că în România toată lumea face protecție socială, inclusiv Ministerul Sănătății. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care am propus pentru cele 67 de spitale reprofilate posibilitatea de a intra într-un program, susținut financiar de Guvern, prin care acestea pot continua să funcționeze drept cămine pentru persoane vârstnice.
În mare parte, activitatea acestor spitale era de fapt axată pe componenta socială, deoarece doar așa se poate explica faptul că, din totalul pacienților care erau internați la data de 31 martie 2011 în aceste spitale, doar 10% au necesitat transferul în alte unități sanitare pentru continuarea tratamentului, în timp ce restul de 90% au fost direct externați, și nu a decis ministrul aceste externări. Au decis medicii în urma evaluării stării de sănătate a pacienților.
La fel de corectă mi se pare afirmația că „orice analiză managerială a spitalelor județene arată că numărul paturilor de spital este cu 25 până la 40% mai mare decât necesarul. Același număr de pacienți poate fi tratat în aceste spitale într-un număr de paturi mult mai mic.”
Da. Eu sunt de acord, dar afirmația dumneavoastră înseamnă că este într-o vădită contradicție cu criticile din aceeași moțiune, referitoare la reducerea numărului de paturi: „este chiar și pentru omul de rând de neînțeles”.
De fapt, cred că aveți dreptate cu privire la reducerea numărului de paturi. Orice om de bună-credință care ar urmări în timp declarațiile politicienilor nu ar reuși să înțeleagă nimic. Declarațiile tuturor miniștrilor sănătății, indiferent de culoarea politică, sunt fără echivoc în această privință, toți susținând necesitatea reducerii numărului de paturi, dar imediat după încheierea mandatului unii sunt brusc loviți de amnezie și uită ce au susținut când erau în funcții.
Stimați colegi parlamentari,
Mi-a mai rămas să vă mulțumesc pentru campania mediatică de dezinformare a populației ce a avut ca scop păstrarea mandatelor dumneavoastră. Trebuie să vă mulțumesc pentru că mi-ați dat ocazia să pot explica măsurile de reformă și acelor oameni care nu lucrează în sistemul sanitar și care s-au alarmat peste măsură auzind că nu vor mai avea asistență medicală.
Un fost ministru al sănătății declara în timpul mandatului său că sistemul de sănătate românesc a fost cel mai studiat. Rând pe rând, toți miniștrii sănătății apelau la consultanți străini pentru a-i sfătui cum să reformeze sistemul. Eu am identificat un număr de cel puțin 6 planuri și strategii de reorganizare a sistemului sanitar, elaborate în perioada 2003–2009.
Noi ne deosebim de toți ceilalți printr-un amănunt esențial: nu doar am citit și citat măsurile de reformă, ci le și punem în aplicare, am descentralizat spitalele, am redus numărul de paturi, implementând un plan național de paturi pe 3 ani, am reprofilat unitățile sanitare ineficiente, am demarat clasificarea spitalelor după competență, vom introduce cardul național de sănătate, am remodelat centrele de permanență pentru medicii de familie, am inițiat programe noi, cum este programul de infarct miocardic acut, sau am revitalizat programe care nu au funcționat niciodată, ca programul de fertilizare _in vitro_ .
Am stabilit standarde de cost pentru serviciile de ambulanță, eliminând inechitățile de finanțare și am inițiat noi reguli de finanțare pentru spitale. Avem și multe alte proiecte în analiză. Dar v-am enumerat doar câteva dintre cele deja funcționale, deoarece nu vreau să cad în capcana de a rosti de mai multe ori cuvintele „vom face” decât „am făcut deja”.
Indiferent de rezultatul votului la această moțiune, eu voi susține în continuare aceleași idei ca și până acum: că asistența medicală nu înseamnă doar spitale, ci înseamnă totalitatea serviciilor medicale acordate pacienților în cadrul cabinetelor de medicină de familie, în cadrul cabinetelor de specialitate, precum și prin serviciile medicale de urgență și, ca ultimă posibilitate, pentru cazurile cele mai grave și pentru intervenții chirurgicale prin spitale, că instituțiile care acordă mai multă asistență socială nu se pot numi spitale, că nu se poate numi spital instituția în care seara, la ora 8.00, nu este un medic în linia de gardă, că fără reformă, care de foarte multe ori înseamnă măsuri radicale, sistemul sanitar nu mai poate rezista mult și, nu în ultimul rând, că sistemul de sănătate necesită o finanțare adecvată. Am plătit arierate moștenite din anii anteriori în 2010 și vom plăti și în 2011.
## Stimați colegi,
Moțiunea este un drept al opoziției, pe care-l voi respecta întotdeauna. Ar trebui să fim totuși atât de maturi, toți cei care am condus acest minister și am avut tangență cu problemele multiple ale sistemului sanitar, să criticăm când este de criticat, dar să și venim cu soluții, dacă avem altă viziune. Altfel, întotdeauna, moțiunile pe sănătate vor rămâne un demers strict politic, iar sistemul sanitar românesc și noi înșine, ca beneficiarii lui, mai repede sau mai târziu, vom avea numai de suferit. Știu că recunoașteți că sistemul sanitar se schimbă și, chiar dacă nu o spuneți, gândiți măcar că aceste măsuri trebuiau luate demult.
Eu vă chem să fiți alături de noi în această bătălie adevărată, pe care cred eu că o vom câștiga. Sunt sigur. Vă mulțumesc mult.
Vă mulțumesc, domnule ministru. Doamnelor și domnilor,
Trecem acum la dezbateri pe marginea moțiunii prezentate de către opoziție.
O să-l invit la microfon pe domnul deputat Drăgulescu, domnul profesor Drăgulescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
Domnule deputat, domnule ministru, aveți cuvântul.
## **Domnul Iosif Ștefan Drăgulescu:**
Domnule președinte de ședință, Stimate colege, Stimați colegi, Domnule ministru,
Stimați reprezentanți ai Ministerului Sănătății,
Mă bucură acest dialog, un dialog al unui stat de drept, în care atât opoziția, cât și puterea își prezintă punctele de vedere. Ambele speechuri au fost bine documentate, dar trebuie să remarc că, întotdeauna, fiecare partid politic, când este la putere, are un discurs, și când este în opoziție, are alt discurs.
Pentru a puncta însă elementele foarte importante ale sistemului de sănătate, m-am lăsat speechul scris și o să spun după experiența unui om care de la rezident a ajuns și ministrul sănătății și cunosc istoria la fel ca și rectorul Universității de Medicină și Farmacie din București, care, alături de mine, a trecut prin toate etapele dezvoltării sau involuției sistemului de sănătate.
Îmi aduc aminte că în 1992, după victoria PDSR-ului în alegerile generale, conducerea Ministerului Sănătății a fost preluată de o personalitate medicală, profesorul Iulian Mincu, care începea primii pași de transformare, și nu spun reformă, ci transformare a unui sistem rigid, sovietic, sistemul Semașko, într-o încercare de descentralizare și de transformare a acestui sistem.
S-a implementat primul experiment al Băncii Mondiale în 6 județe și, bineînțeles, ca orice român, deja a început să fie o rezistență a opoziției de atunci împotriva acestui experiment.
Au început primii pași ai Legii asigurărilor sociale de sănătate, iar viitorul ministru, doamna profesor Daniela Bartoș, a reușit, împreună cu secretarul de stat Florian Popa, să treacă Legea asigurărilor sociale de sănătate prin Senat. Dar politicienii, fie din opoziție, fie de la putere, și-au dat seama că pierd controlul banilor din sănătate și iată dar că Legea asigurărilor sociale de sănătate, în decembrie 1996, a fost blocată de toți politicienii din Parlamentul respectiv, indiferent că era PDSR, PNȚCD, sau PNL, sau PRM, sau PUNR, au blocat legea la Senat.
Decembrie 1996. Alternanța la guvernare – bine-venită într-un stat care se dorea să fie stat de drept – și, în decembrie 1996, preluam conducerea Ministerului Sănătății de la colega mea, Daniela Bartoș. Preluam acest transfer în prezența doamnei ministru Daniela Bartoș și mi s-a reproșat cum de pot să preiau conducerea împreună cu un dușman politic al Convenției Democrate. Sigur că am colaborat cu opoziția de atunci – PUNR, PRM și PDSR – și, în iulie 1997, prin sesiunea de urgență a Camerelor reunite ale Parlamentului României, Legea asigurărilor sociale de sănătate a trecut.
Vă mulțumesc, domnule ministru, pentru intervenția dumneavoastră.
Îl rog acum pe domnul profesor, domnul deputat Florian Popa, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, să poftească și să exprime poziția grupului în raport cu moțiunea depusă.
Domnule profesor, stimate domnule deputat, aveți cuvântul.
## **Domnul Florian Popa:**
Domnule președinte, Stimați colegi, Domnule ministru,
Am ascultat cele spuse aici și am înțeles câteva lucruri pe care, evident, cred că toți le percepem la fel.
Care a fost interesul pentru textul moțiunii? Infim. Noi, cei din sală, făceam orice altceva, numai nu ascultam acest text, după mine, muncit.
Doi, tot cu un i. Am auzit de la domnul profesor Drăgulescu o istorie a miniștrilor de la sănătate de după ’90. Și vă întreb: condiția de ministru al sănătății, câți dintre noi ar accepta-o? Ea, după mine, este și incomodă, și deloc de invidiat. Și eu cred că toți miniștrii sănătății au încercat să facă câte ceva într-un domeniu care nu-i deloc ușor de schimbat și au reușit ceea ce societatea le-a pus la îndemână.
Comisia pentru sănătate și familie din Cameră – vorbea profesorul Drăgulescu că suntem acolo un colectiv disciplinat și prietenos. Zic eu că avea o mare dreptate. Eu nu cred că în sănătate problemele trebuie privite politic, nu cred că un ministru al sănătății – și numai câteva partide nu au dat în România un ministru al sănătății –, ca persoană, poate face neapărat politică pe seama sănătății poporului.
Care este însă interesul pentru sănătate?
Îl pot aprecia drept mare și foarte mare în campanie. În campanie, toate partidele vorbesc destul de mult timp despre sănătate și toate oferă, cel puțin declarativ, sume importante în buget pentru acest sector, până când campania ia sfârșit și până se adună aici și discută bugetul, care totdeauna este la jumătatea sau cel puțin la jumătatea celui propus de fiecare partid în parte. Și toți votăm bugetul cunoscut.
Când este același interes mare și foarte mare? Evident, la nivel individual, când ne atacă o boală și când fie plecăm aiurea, ca să fim tratați de multe ori de aceiași medici de origine română, desconsiderați aici, și ne întoarcem cu rezultate, unele foarte bune, dar cele mai multe asemănătoare cu ceea ce se întâmplă în toată lumea. Adică, un traumatism cranio-cerebral, vine să învețe să vorbească încă vreo câțiva ani, o pancreatită, rămâne în afara vieții obișnuite timp de iar câțiva ani –, tratată la AKH sau în altă parte –, iar alte boli, dimpotrivă, își termină cursul tot aici, după cheltuieli greu de cuantificat în afară, dar făcute, evident, în afară.
Mulțumesc, domnule deputat.
Ați epuizat 11 minute din cele 15 alocate Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
În continuare, îl invit la microfon pe domnul deputat Eugen Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, și se pregătește domnul Derzsi Ákos, din partea Grupului parlamentar al UDMR.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
## **Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu:**
Domnule președinte de ședință Ioan Oltean, Domnule ministru,
Stimați colegi,
Am fost surprins de răspunsul domnului ministru Cseke. Am avut impresia că totuși, în România, suntem în normalitate, adică opoziția are dreptul să facă moțiuni și are dreptul să vorbească. Eu cred că totuși Coaliția actuală majoritară nu ne poate lua și acest drept.
În al doilea rând, aș spune că, iarăși, actuala putere – și aici mă refer în primul rând la Guvern – nu înțelege că o moțiune este extraordinar de importantă, măcar că se pune o temă în dezbatere. Le e frică să și vorbească despre o anume temă, stimați colegi. Le e frică pentru că este o temă care afectează întreaga populație. A venit Guvernul, prin domnul ministru, să ne spună tuturor ce reformă minunată fac dumnealor în România.
Reforma din România, în sănătate, este la comanda Fondului Monetar Internațional. Este o reformă care se referă la: reducere de paturi, reducere de fonduri pentru medicamente, reducere de personal medical, reducere de orice. Aceasta este reforma pe care o face Guvernul României! Reformă pe care, din păcate, cetățenii României nu o văd.
Și cetățenii României ne întreabă pe noi, deputați pe care ei, cetățenii, ne-au ales, să le spunem de ce se fac reforme împotriva lor. Și noi ce să le spunem? Că vine Guvernul în Parlament și ne spune nouă, parlamentarilor, ce minuni se fac cu această reformă. Când se închid spitale și oamenii mor la poarta spitalelor închise, când medicamentele nu mai ajung pentru că nu s-au plătit farmaciștilor și farmaciile încep să falimenteze, că orice pacient trebuie să plătească coplată, chiar dacă este asigurat și așa mai departe.
Ce să le spunem noi cetățenilor?
Acest lucru cred că ar trebui Guvernul să vină să-l spună Parlamentului. Dreptul nostru constituțional de a verifica ce face Guvernul aici se realizează, iar dacă Ministerul Sănătății nu înțelege că trebuie să dea socoteală, asta este problema ministerului, nu e problema Parlamentului.
Sigur, mai e o problemă pe care cred că trebuie s-o clarificăm: Guvernul și-a asumat această reformă sau nu? Pentru că, până la urmă, constatăm că se aduc măsuri din spate, de la vechile guverne, unele își termină acum efectele sau își produc efecte și poate vor trece și peste această guvernare, dar actualul Guvern spune nici da, nici ba, ci le face. Dar de ce le face, dacă nu e de acord cu ele? De ce nu le schimbă?
Mulțumesc, domnule deputat.
Ați epuizat cinci minute din cele zece alocate. Îl rog acum pe domnul deputat Derzsi să ia cuvântul și se pregătește domnul deputat Petru Movilă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
## **Domnul Derzsi Ákos:**
Mulțumesc. Domnule președinte, Domnule ministru, Doamnelor și domnilor deputați,
Trebuie să recunosc că nu este ușor să iei cuvântul la o astfel de moțiune și să vorbești după trei miniștri și un distins rector.
Astfel, eu nu am pregătit un material foarte fundamentat, dar doresc să vă atrag atenția că, dacă ținem o evidență exactă, atunci cred că, din ’96 încoace, participăm la moțiunea numărul 11 împotriva sănătății.
Și, cum am spus și data trecută, la moțiunea numărul 10, au fost titluri foarte incitante și acum încerc să vă spun câteva dintre aceste titluri. Și anume: în 2005 – „Copiii din România mor de rujeolă datorită Guvernului iresponsabil”; în 2006 – „Antireforma sănătății”; în 2006 – „Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta – reforma sanitară, marea păcăleală!; 2007 – „Astăzi, criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolăescu” (nu știu de ce s-a dat acest titlu); 2007 – „Sănătatea publică este grav bolnavă. Ministrul sănătății dăunează grav sănătății”; și urmăm noi, de la UDMR, în 2010 – „La sănătate nimic nu este sănătos”; și azi participăm la „Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roșu”.
Aveți dreptate. Într-adevăr, este cod roșu, pentru că, în 20 de ani, am rămas în urmă cu reforma sistemului.
Cod roșu, probabil, pentru că am stricat noi ceva de când conducem acest minister, pentru că, dacă citesc atent textul moțiunii, până în acest moment, acest sistem a funcționat aproape perfect: Ministerul s-a înțeles cu Casa, Casa cu Colegiul medicilor, Colegiul medicilor cu medicii de familie, medicii de familie cu farmaciștii. Și, uite așa, sistemul a funcționat în bună regulă. A existat doar un singur element perturbator, care a încercat să dezechilibreze acest sistem, și anume pacientul.
Pacientul întotdeauna a fost pretențios, pentru că, pentru banii lui, dorea leac pentru suferința lui și voia servicii de calitate.
Eu cred că, în acest moment, am ajuns să ținem cont, într-adevăr, de pacient, și trebuie să vă spun, stimați colegi, că pe acest buton roșu, cu inscripționarea „alarmă de cod roșu”, a apăsat deja, în 2009, domnul ministru Ion Bazac, pentru că altfel nu afirma că „Sistemul de sănătate din România are o mare problemă. Are 431 de spitale și cheltuiește 85% din buget. Soluția nu este decât restructurarea.”
Mulțumesc, domnule deputat.
Îl invit la microfon pe domnul deputat Petru Movilă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Bănicioiu.
Din sală
#86364De la ce partid? De la PSD? Ce-ai spus?
Deci are cuvântul domnul Petru Movilă, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se pregătește domnul Bănicioiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
Domnule deputat, aveți cuvântul.
Doamnelor și domnilor colegi,
Moțiunea „Sistemul sanitar din România: alarmă de cod roșu” face referire la faptul că, în România de azi, sistemul sanitar este bolnav, cuprins de metastaze.
Asta înseamnă că, în viziunea semnatarilor, sistemul sanitar a depășit codul galben și codul portocaliu.
Mă întreb unde erau atunci domnii parlamentari ai celor două mari partide care au avut pe rând Ministerul Sănătății în custodie. Ce au făcut Domniile Lor ca România să nu ajungă în această situație critică pe care o reclamă. Nu cumva doar moțiuni? Este și acesta un talent, până la urmă. Românii au talent, după cum ne arată televiziunile, iar parlamentarii USL
chiar foarte mult talent, dar nu în alte cântatului sau ale dansului, ci în a manipula opinia publică, prezentând informații eronate, jonglând cu cifrele, folosind date din diverse statistici, rupte din context.
O altă temă foarte la modă în discursul parlamentarilor din opoziție este exodul cadrelor medicale în alte țări. Și textul moțiunii spune așa: „În ultimii zece ani au plecat din România mai mulți medici decât cei care și-au finalizat formarea prin specialitate și de trei ori mai multe asistente medicale.”
Iar eu întreb – în ultimii zece ani, la guvernare, au fost pe rând PSD și PNL: Ce ați făcut, domnilor, pentru a stopa acest fenomen? Nimic!
Vă mirați că acum, în perioada de criză economică, pleacă medicii și asistentele?
Ce măsuri au luat guvernele PSD în perioada 2000–2004 și PNL în 2004–2008? Modeste și nerelevante.
Asta așteptam să aud de la dumneavoastră: date concrete, fapte. Ce ați făcut dumneavoastră și nu a făcut Guvernul actual.
Ce măsuri considerați că erau oportune și nu s-au aplicat de Guvernul Boc?
Ce este oare mai greu: a sta pe gard și a striga hoții sau a pune umărul la treabă, a veni cu soluții, propuneri, pentru a putea depăși o situație care nu e doar în România.
Guvernul Boc a preluat această situație și încearcă prin soluții și metode – unele mai puțin populare și pe placul celor din USL – să țină situația sub control.
Nu spune nimeni că e ușor. Ba, din contră, inclusiv premierul a spus-o mereu: „E foarte greu, pentru că ai de luptat cu mentalități, cutume, dar mai ales cu resurse financiare reduse.”
Mulțumesc, domnule deputat.
Domnul deputat Bănicioiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și se pregătește domnul deputat Horia Cristian, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.
Domnule coleg, aveți cuvântul.
Doamnelor și domnilor colegi, și de la putere, și din opoziție,
Domnule ministru,
N-am venit astăzi aici să vorbesc nici despre politică, nici despre politica de stânga, nici de dreapta, nici măcar despre guvernarea dumneavoastră, dar dați-mi voie, până se mai liniștesc colegii, înainte de a vă spune ceea ce voiam să spun din capul locului, dați-mi voie să vă citesc câteva fragmente dintr-o statistică oficială de la Eurostat, poate pe ei îi credeți.
2010, Eurostat, cum vă spuneam, spune că România înregistrează cea mai mare rată din Uniunea Europeană a mortalității infantile – 10,1% la 1.000 de copii, mai mare chiar decât în Bulgaria.
Tot acești oameni ne spun că, în 2010, 3.000 de copii cu vârsta între 0 și 1 an au murit în spitalele din România. Poate vă interesează, totuși, acest lucru.
Și aș mai vrea să vă spun că România are cea mai mare rată de mortalitate a femeilor la naștere.
Dacă nici aceste lucruri nu v-au făcut să vă gândiți un pic mai mult atunci când veniți să susțineți aici politica de reformă a Guvernului, poate vă gândiți când vă spun că 80 de mii de oameni, repet, 80 de mii de oameni au murit în 2010 ca o consecință a reformei pe care dumneavoastră o susțineți chiar și astăzi.
Și dați-mi voie să vă mai aduc aminte că „doamna cu coasa”, sora domnului cu coasa, nu vă cere carnetul portocaliu sau carnetul de partid când vine și vă cheamă lângă ea, din contră, iar dacă ați urmărit zilele trecute, chiar un tânăr șef al organizației dumneavoastră de tineret a murit pe treptele unui spital în weekend-ul trecut pentru că nu i s-a putut acorda îngrijirea medicală competentă, așa cum era necesar.
Poate totuși asta vă face să priviți lucrurile acestea cu mai multă seriozitate și cu mai puțin politicianism.
Cred că dumneavoastră, ca și mine de altfel, ați fost trimiși aici să votați ceea ce vor oamenii, ați fost trimiși să apărați ceea ce vor oamenii și dați-mi voie să vă citesc un paragraf pe care ați jurat și pe care v-ați luat angajamentul că-l veți respecta. Este art. 34 din Constituție, și anume așa scrie acolo: „Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și sănătății publice.”
## Mulțumesc, domnule deputat.
Ați epuizat timpul consacrat intervențiilor din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
Îl rog pe domnul deputat Horia Cristian, din partea Grupului parlamentar al PNL, să ia cuvântul.
Vă amintesc că mai aveți la dispoziție 5 minute.
## Domnule președinte de ședință, Stimați colegi,
## Moțiune simplă.
Nu am să repet ceea ce s-a scris în moțiune și acolo sunt șapte capitole care fiecare dintre ele ar putea să reprezinte el însuși un subiect de moțiune. Toate cele descrise în această moțiune pot să reprezinte o moțiune de cenzură la adresa Guvernului, pentru că să nu aveți vreo impresie că Ministerul Sănătății trăiește pe o altă lume. El trăiește în interiorul acestui Guvern și ceea ce face Ministerul Sănătății este consecința politicii guvernamentale.
Și aș vrea să vă vorbesc doar un minut despre investițiile străine directe. Și o să mă întrebați ce dracu’ caută ăsta cu investițiile străine directe într-o moțiune de sănătate. Și am să vă spun un lucru foarte simplu: în dorința sa de populism, domnul prim-ministru Emil Boc a desființat, comasat, transformat agenții în România. Una dintre ele este Agenția Națională a Medicamentului pe care a transformat-o... a comasat-o și a transformat-o dintr-o agenție autofinanțată într-o agenție bugetară. Ce face ANM-ul? Sau ce făcea ANM-ul? Una dintre atribuțiunile importante ale Agenției Naționale a Medicamentului era aceea de a aviza studiile clinice. La ora actuală, Agenția Națională a Medicamentului, nemaifiind autofinanțată, nu poate să stimuleze angajații, nu poate să externalizeze studiile și, ca atare, procesul de avizare a studiilor clinice în România este un proces foarte greoi și la ora actuală studii clinice în valoare de peste 200 de milioane de euro sunt în pericolul de a nu mai fi avizate în România.
Adică, cu alte cuvinte, investiții străine directe de 200 de milioane de euro se vor duce în alte țări. Și aceasta este consecința unei politici guvernamentale lipsite de orice fel de orizont.
Spunea domnul ministru Cseke în alocuțiunea sa despre reformele radicale și dure de care e nevoie în România. Reformele sunt ca medicamentele, domnule ministru. Medicamentele nu sunt tari și slabe, sunt doar potrivite și nepotrivite. Așa și reformele. Reformele nu sunt radicale sau dureroase. Reformele sunt potrivite sau nepotrivite.
Așa cum bine ați remarcat, într-adevăr, spitalele județene pot să renunțe la 20–30% din paturi fără niciun fel de problemă. Și atunci întrebarea clară și limpede pentru cetățeanul de pe stradă este de ce nu ați redus paturi de spitale în aceste spitale care sunt în subordinea dumneavoastră? De ce le-ați redus în spitalele care nu sunt în subordinea dumneavoastră, în spitalele unde, practic, teoretic, constituțional și legal nu aveți nicio putere de decizie.
Da. Mulțumesc, domnule deputat.
Am epuizat lista vorbitorilor înscriși.
Îl rog pe domnul ministru dacă dorește să-și mai valorifice timpul rămas pentru a răspunde la diversele probleme ridicate.
Domnule ministru, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule vicepreședinte. Stimați colegi,
Vă mulțumesc în primul rând celor care ați luat cuvântul, indiferent că au fost din partea guvernamentală sau din partea celor care au semnat această moțiune simplă, și vă mulțumesc și pentru climatul de dezbatere pe care l-am avut astăzi în Camera Deputaților, un climat deschis și care totuși a fost caracterizat de un anumit echilibru.
Cred că cu toții, indiferent că suntem la guvernare sau în opoziție, ne dăm seama, și eu îmi dau seama din aceste discursuri, că domeniul sănătății este un domeniu foarte important și căruia ar trebui să-i dăm o atenție mult mai mare și trebuia să-i dăm o atenție mult mai mare, și vorbesc despre toate guvernele, inclusiv despre cel din care fac parte, pentru că este un domeniu în care vorbim despre noi înșine, vorbim despre fiecare cetățean al acestei țări, vorbim chiar și despre noi înșine, ca parlamentari, pentru că în orice moment putem să fim nevoiți să apelăm la acest sistem sanitar.
Dați-mi voie doar în două minute să reflectez la două–trei afirmații ale dumneavoastră.
Sunt de acord cu domnul profesor Florian Popa, domnul rector, și garantez că următorul ministru al sănătății și următorii vor fi la fel de criticați cum au fost și cei dinaintea mea și cum e și subsemnatul. Este un domeniu extraordinar de greu de gestionat, un sistem, aș spune, rigid, conservator uneori, dar sper că, așa cum fiecare a încercat să-și aducă contribuția, și următorii vor face la fel.
Îmi exprim convingerea că trebuie cumva, și este răspunderea noastră, a politicienilor, a tuturor, de a găsi un moment în care să convenim că toți privim acest sistem sanitar ca un sistem prioritar. Dacă nu vom conveni acest moment, indiferent care ar fi el în istoria postdecembristă a României, șansele de a ridica acest sistem sanitar vor fi foarte reduse, și cred că o dezbatere publică în acest sens ar trebui repede demarată, pentru că aceasta ar fi singura soluție.
În ceea ce privește implicarea autorităților locale, rămân și voi rămâne în continuare un frecvent susținător al descentralizării și cred că măsura a fost bine-venită.
Cred, de asemenea, că dacă ea era prezentă de mai mult timp, efectele s-ar fi văzut mai rapid. În mod cert, există diferențe de abordare a autorităților locale față de spitale și în mod cert și, dacă vreți, atrag și de aici atenția primarilor și președinților de consilii județene, chiar dacă o să se spună că e o intervenție de la nivel executiv: trebuie o implicare mult mai mare în ceea ce privește susținerea sistemului sanitar. Pe datele din 2010, din bugetele locale aprobate ca susținere a sistemului sanitar, a spitalelor, în principiu, este sub 1%. Deci sub 1% din bugetele locale se alocă pentru sistemul sanitar. Eu cred că este foarte puțin, indiferent de culoarea politică a autorității locale, și trebuie să găsim soluții și să dăm mesaje prin care această implicare să fie mult mai mare. În ceea ce privește...
Numai puțin, domnule ministru.
Domnilor deputați, vă rog să ocupați locurile în sala de ședință.
Domnilor colegi, vă rog să ocupați locurile în sala de ședință, pentru a nu tulbura intervenția domnului ministru. Vă rog să continuați, domnule ministru.
## **Domnul Cseke Attila:**
Mulțumesc. Închei imediat.
În ceea ce privește măsurile aduse din spate, din urma altor guvernări și a altor miniștri, n-am să spun niciodată că toate măsurile au fost neavenite, așa cum sper că nici după mine nu se va spune acest lucru. Sigur, este o speranță.
Vreau să vă spun că au fost măsuri inclusiv la nivel legislativ pe care le-am preluat și aș aminti două–trei dintre ele care nu au fost puse în practică și le-am pus noi în practică și eu cred că, ca reglementare, Legea nr. 95/2006, prevederea că Guvernul poate aproba un plan național de paturi pe trei ani de zile, care este o prevedere din 2006, este o prevedere bună, și este sigur pentru prima dată pusă în aplicare, dar cred că este bună.
De asemenea, implementarea cardului de sănătate trebuie făcută pentru că aici avem în spate zeci de ani de zile pe care trebuie să-i recuperăm, față de aproape toate statele membre ale Uniunii Europene, și informatizarea este, cred eu, următorul proiect, cel mai important care urmează.
În ceea ce privește cifrele pe natalitate, mortalitate, cred că am răspuns în răspunsul la moțiune. Reducerea numărului de paturi la spitalele județene, vreau doar să confirm că Ministerul Sănătății are în totalitate cinci spitale județene în subordine, toate celelalte sunt descentralizate și eficientizarea lor este în sarcina autorităților locale.
Sunt de acord cu dumneavoastră că nimeni nu deține adevărul absolut și cred că dacă convenim acest lucru cu privire la sistemul sanitar, deja am făcut un pas înainte, chiar și cu această dezbatere.
Vă mulțumesc tuturor pentru ideile pe care le-ați prezentat și sunt sigur că răspunsurile pe care le-ați primit o să vă convingă să votați împotriva acestei moțiuni.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Ioan Oltean:**
Mulțumesc, domnule ministru.
Aș vrea să fac următoarea precizare: doamna deputat Lucreția Roșca, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, și domnul deputat Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al PNL, n-au putut să mai intervină întrucât timpul alocat celor două grupuri parlamentare a fost epuizat de către ceilalți vorbitori.
Stimați colegi,
Dezbaterea fiind finalizată prin intervenția domnului ministru,
Vot · Amânat
Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului
Domnule deputat Ioan Oltean, președinte de ședință, Înainte de a vota trebuie să votăm procedura de vot pe care o vom utiliza.
În consecință, nu dumneavoastră trebuie să ne spuneți cum votăm, ci trebuie să respectăm regulamentul. În această situație putem să avem mai multe variante, dar una este obligatorie, și anume să fie secretă.
În consecință, putem utiliza tehnica de vot electronică în regim de vot secret, dar trebuie să aprobăm acest lucru. Dacă nu aprobăm, nu poate fi votat așa. Trebuie votat cu bile, secret.
Eu vă propun să votăm într-adevăr electronic, cu cartele de vot, în regim secret, pentru că se poate, tehnic, să se realizeze acest lucru, dar plenul Camerei Deputaților trebuie să fie de acord cu această procedură de vot.
Asta voiam să vă propun, ca să fim regulamentari, corecți.
## **Domnul Ioan Oltean:**
## Mulțumesc.
Aș vrea, numai spre informarea corectă, să precizez următorul lucru. Votul este secret în următoarele situații: în cazul în care prin regulament se stabilește astfel, și în cazul în care, la propunerea președintelui de ședință, domnule deputat, sau a unui lider de grup, Camera hotărăște altfel.
## **Domnul Gheorghe Eugen Nicolăescu**
**:**
La moțiuni.
## **Domnul Ioan Oltean:**
## Stimați colegi,
Este propus de către domnul vicelider votul prin cartelă, votul secret prin cartelă.
Vot · approved
Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului
Rog acum să facem o probă, să verificăm dacă toate voturile sunt corect înregistrate.
Deci vă rog să...
Domnilor colegi, o verificare.
Vot · Respins
Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului
- Da. Înțeleg că nu există niciun fel de neregulă tehnică. Liderii grupurilor parlamentare au constatat exactitatea
- funcționării aparatului de vot.
- Domnule Mircea Toader, vă rog să vă ocupați locul. Stimați colegi,
- Vă rog să vă pronunțați asupra moțiunii simple depuse de
- grupurile parlamentare ale opoziției.
- Vă rog să vă exprimați prin vot.
- Vă rog să votați. Domnilor colegi,
137 de voturi împotriva moțiunii, 3 abțineri și 134 voturi pentru.
Art. 161 din regulament spune că „Moțiunile simple se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.”
În consecință, această moțiune a fost respinsă, neîntrunind numărul necesar de voturi.
Vă mulțumesc.
Vă doresc o după-masă plăcută tuturor!
În cinci minute, urmează ședința consacrată interpelărilor și răspunsurilor la întrebările adresate membrilor Guvernului.
PAUZĂ *
* * DUPĂ PAUZĂ
## Stimați colegi,
Începem ședința consacrată răspunsurilor orale la întrebările adresate Guvernului și, de asemenea, dedicată interpelărilor la adresa Executivului.
În ceea ce privește răspunsurile orale la interpelări, vreau să vă precizez că față de interpelările depuse de domnul Chiriță Dumitru, deputat PSD, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, și de doamna Mitrea Manuela, de asemenea, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Guvernul a solicitat o amânare, pentru a fundamenta răspunsurile, într-o ședință ulterioară.
În ceea ce privește interpelările depuse de către domnii deputați, vă voi prezenta lista colegilor noștri care au depus interpelări și, în măsura în care există solicitanți ca acestea să fie și citite de la tribuna Camerei Deputaților, vă rog ca deputații care-și vor auzi numele să ne anunțe acest lucru.
Domnul deputat Radu Eugeniu Coclici a depus o interpelare scrisă.
Nu dorește să intervină.
Domnul deputat Ciprian Florin Luca, o interpelare depusă în scris.
De asemenea: domnul deputat Eugen Bejinariu, două interpelări depuse în scris; domnul deputat Costin Florin Pâslaru, opt interpelări depuse în scris; domnul deputat Culiță Tărâță, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Petru Movilă, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Cristian Buican, trei interpelări depuse în scris; domnul deputat Mircea Irimescu, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Mircia Giurgiu, zece interpelări; domnul deputat Ciprian Minodor Dobre, o interpelare depusă în scris.
Vă rog, aveți cuvântul, domnule deputat Mircia Giurgiu.
Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
O să prezint doar o singură interpelare la microfon, celelalte le depun în scris.
Este vorba despre interpelarea adresată domnului primministru Emil Boc și ea se referă la problemele cu care se confruntă companiile naționale de stat și regiile autonome, și anume este vorba despre directorii care au fost numiți și care și-au asumat un angajament prin contractul de management, drept pentru care solicit domnului prim-ministru să verifice modul în care acești directori și-au făcut datoria și și-au respectat angajamentele. Altfel, o să ne trezim iar cu companii care au pierderi și o să aibă de suferit doar salariații, fără ca cei care trebuie să răspundă de soarta companiilor să sufere vreo pedeapsă.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Marian Sârbu:**
Mulțumesc și eu.
Continui lista deputaților care au depus interpelări: domnul deputat Vasile Popeangă, o interpelare; domnul deputat Aurel Vlădoiu, trei interpelări; domnul deputat Cristian Rizea, o interpelare; domnul deputat Marian Neacșu, o interpelare; domnul deputat Sorin Stragea, o interpelare; domnul deputat Ioan Cindrea, o interpelare; domnul deputat Nicolae Ciprian Nica, o interpelare; domnul deputat Iuliu Nosa, o interpelare; doamna deputat Aurelia Vasile, o interpelare depusă în scris; domnul deputat Petru Călian, două interpelări depuse în scris; doamna deputat Roberta Alma Anastase, cinci interpelări; domnul deputat Mihai Cristian Apostolache, o interpelare; domnul deputat George Ionescu, o interpelare; domnul deputat Florin Serghei Anghel, o interpelare; domnul deputat Sever Voinescu-Cotoi, o interpelare; domnul deputat Andrei Valentin Sava, o interpelare, și domnul deputat Cristian Ion Burlacu, de asemenea, o interpelare.
Cu acestea, închidem ședința de azi consacrată interpelărilor depuse și consacrată răsunsurilor orale la întrebări.
Vă mulțumesc.
**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**
„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|590526]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 56/19.V.2011 conține 20 de pagini.**
Prețul: 6,00 lei
Dar aici vreau să menționez că starea sistemului de sănătate este influențată de factori extrinseci și de factori intrinseci. Factorii intrinseci sunt organizarea și calitatea corpului medical, iar factorii extrinseci sunt finanțarea și politizarea. Din păcate, niciun partid politic care a fost la putere nu a reușit să se debaraseze de politizarea sistemului de sănătate. Cum venea un nou ministru, cum se schimba totul – de la portar până la ministru, lucruri pe care ar trebui să le învățăm toți cei care suntem aici, ca să colaborăm împreună, nu pentru a avea spitale portocalii, spitale roșii, spitale galbene și spitale verzi, ci să avem spitale și sistem de sănătate pentru națiunea română, și nu pentru partidele care sunt la guvernare în mod trecător și altele la opoziție, tot în mod trecător, fiindcă trebuie să înțelegem jocul democratic când alternanța la putere este benefică și nu este împotriva nimănui.
În sfârșit, anul 2000, după câteva schimbări, doctorul Bárány și profesorul Bruckner, vine la conducerea ministerului un reprezentant al UDMR, domnul Hajdu Gabor, care înțelege foarte rapid sistemul de sănătate și preia ideile pozitive și aplică sistemul de transformare și de reformă în mod înțelept și pozitiv, apreciat foarte bine la vremea respectivă.
Revine la putere, în 2000, PDSR în frunte cu primministrul Adrian Năstase și revine la conducerea Ministerului Sănătății doamna profesor Daniela Bartoș. Ne-am bucurat toți că, în sfârșit, este nominalizată, la nivelul Ministerului Sănătății, o personalitate care cunoștea foarte bine și care putea să ducă în continuare reforma și transformarea sistemului sanitar. Nu pot să spun de la microfon, fiindcă cunosc, dar foarte mulți din sistemul de sănătate cunoaștem motivele subiective care au dus la schimbarea acelui ministru, profesor Daniela Bartoș, urmând disfuncționalitățile în sistem. Nu le spun, că le cunoaștem foarte bine.
În perioada 2000–2004 însă factorul extrinsec a influențat în mod negativ finanțarea sistemului de sănătate, a apărut așa-zisul excedent bugetar, în care se considera că banii pentru sănătate sunt foarte mulți și 15% din banii pentru sănătate erau introduși în bugetul de stat, iar, după aceea, între 2004 și 2008, contribuția la sistemul de sănătate a scăzut de la 7% angajat, 7% angajator, la 5,5–5,2%.
Apreciez însă faptul că, în ciuda schimbărilor politice, a existat o continuitate în interiorul conducerii Ministerului Sănătății și toți miniștrii care au fost, inclusiv domnul ministru Eugen Nicolăescu... și apreciez câteva elemente pe care Domnia Sa le-a făcut, și anume: noțiunea de manager de spital, chiar dacă în unele locuri nu a fost aplicată în mod rațional și obiectiv, dar introducerea acestui sistem cu o conducere economico-financiară și o conducere medicală a făcut să existe o îmbinare între managementul medical și managementul economico-administrativ.
De asemenea, în ciuda unor defecțiuni ale Legii sănătății, totuși Legea sănătății a fost finalizată în 2006, cu aspectele negative, dar și aspecte pozitive. Urmează marea Coaliție, pe care toți am sperat-o, atât PSD, cât și PDL au format o mare coaliție pentru România și, la vremea respectivă, a fost numit un ministru pe care eu l-am introdus în sistemul de sănătate în 1997, un om care a fost director general, un om care a fost secretar de stat, dar opoziția de atunci, din 2008, spunea că este ministrul Ferrari. Nu este adevărat și, dacă Bazac ocupa funcția de ministru al sănătății și era o moțiune
simplă împotriva Domniei Sale, aș fi votat împotriva moțiunii, fiindcă la vremea respectivă a făcut exact ce trebuia.
Și, în fine, domnule ministru Cseke Attila, vreau să vă spun... și de aceea nu am citit textul, prin faptul că acest text arată în mod foarte clar preluarea prerogativelor și a elementelor pozitive din tot ceea ce s-a făcut din 1992 până acum și-l felicit pentru acest discurs și pentru cele spuse la ora actuală, fiindcă nu ar fi fost nicio diferență între ceea ce a spus la ora actuală Cseke Attila și ce ar fi spus Ionuț Bazac de la acest microfon.
Deci, dragi colegi, vreau să vă spun încă o dată că, dacă am luat cuvântul de la acest microfon, l-am luat pentru sprijinirea acestei echipe din fruntea Ministerului Sănătății, nu ca deputat PDL, ci ca fost ministru al sănătății, ca om care a îmbătrânit în sistemul de sănătate și care știe ce înseamnă factorul intrinsec în dezvoltarea sistemului de sănătate și factorul extrinsec.
Dacă ar fi – și mă refer la perioada în care am fost eu ministru –, aș fi acceptat cu bucurie o moțiune simplă împotriva ministrului de finanțe, fiindcă, de multe ori, miniștrii de finanțe blochează tocmai ceea ce se declară în momentul când ești în opoziție, că sănătatea reprezintă prioritate națională, iar în momentul când ajungem la putere uităm de aceste declarații în campania electorală.
Deci în calitate, de data asta, de om politic, sprijin actuala conducere a Ministerului Sănătății, dovada că este competentă și bine-intenționată este tocmai acest discurs al ministrului sănătății, și nu în ultimul rând, și de față este întreaga Comisie pentru sănătate și familie de la Camera Deputaților, în fiecare săptămână, secretarul de stat Irimie este prezent, foarte deschis și obiectiv în ceea ce privește dialogul. Și vă mai spun ceva: ne înțelegem perfect în Comisia pentru sănătate și familie și niciodată nu am aplicat ca prioritate elementul politic, ci elementul profesional de dezvoltare a sistemului de sănătate.
Vă mulțumesc.
Când este însă interesul pentru sănătate mic și foarte mic? Păi, este la prezentările moțiunilor de cenzură, când eu sunt de acord cu domnul ministru Attila Cseke că mare lucru nu poate să se schimbe, este mic atunci când suntem puși să alocăm fonduri din bugetul de stat și este tot atât de mic în fața unei reformări reale a sistemului, care reformare nu aș fi de acord cu ideea repetată de ministrul Attila Cseke că e de tipul unei săbii cu două tăișuri.
Sigur că este cu două tăișuri, pentru că alternanța la guvernare va aduce probabil un alt ministru la sănătate și va fi la fel de bine criticat într-o moțiune a opoziției viitoare. Dar, după părerea mea, o reformă reală nu trebuie lăsată – și am mai spus asta – în mâna orbului, care să învârtă o făclie de reformă și în mișcarea lui nevinovată să dea foc și să se aleagă praful.
Comparațiile, din păcate, în domeniu – așa cum s-au făcut și în moțiune, și de către ministrul sănătății – sunt, după mine, nedorite. De ce? Rezultatele acestor comparații nici acum, vizavi de partenerii europeni, nu ne aduc niciun fel de poziționare, ci, dimpotrivă, o situație cunoscută nu numai în domeniul sănătății, ci și în altele, de foarte multe ori pe ultimul loc, dar, din păcate, nici cu noi înșine la ceea ce se întâmpla anterior. Și aici devenim ușor dornici de lipsă de comparație.
Un lucru rămâne, după mine, foarte simplu și vreau să mă opresc aici.
A schimba un sistem de sănătate este extrem de dificil, din cauza unor factori umani absolut greu de urmărit și de apreciat în mișcarea lor.
A schimba un sistem de sănătate este ca și cum ai schimba obiceiul alimentar al unui popor, care este mult mai greu de schimbat decât istoria lui, prin ceea ce a făcut el.
Am avut discuții cu ministrul Cseke Attila în ultima perioadă multe, am vorbit și cu miniștrii dinaintea dânsului și mă bucur de prezența domnului ministru Nicolăescu, și îmi dau seama că fiecare dintre ei, și eu, la rândul meu, când am lucrat în acest minister, am dorit să facem foarte mult bine. Și am ajuns la rezultate care nu ne-au bucurat și nu au dus la modificări interesante în sistem.
Mi-a plăcut o aserțiune a domnului Cseke Attila, într-una din discuțiile – cred că de anul trecut – „Vom face, prin descentralizarea sistemului de sănătate, atenți la condițiile de sănătate conducătorii din comunitățile locale.”
S-a realizat asta, domnule ministru? Nu cred! Nu cred și sunt convins că greșim și noi, greșesc și ei, dar un lucru este de remarcat, după părerea mea, că sistemul de sănătate trebuie reformat. El trebuie să ducă la realizarea unor condiții de tratament cu totul altele decât cele existente astăzi și în această zonă a Europei. Nu trebuie să ne simțim jenați de comparația cu Austria, cu Franța, cu Anglia. Eu, unul, nu sunt deloc în asemenea postură, pentru că cunosc foarte bine ce se întâmplă acolo. Și cred însă că și noi, așa cum prezentăm sistemul, și mai ales media, așa cum ar trebui să îl prezinte, ar trebui să se apropie mai mult de el și să îl ajute să se modifice.
Voi susține, evident, moțiunea, la care vă rog să mă credeți că am participat și eu, cu toate criticile aduse de dumneavoastră, mai ales în prima ei formă. Cred că aveți dreptate criticând-o, dar cred că este mai util de a exprima o moțiune care să atragă atenția asupra unui sistem greu de condus și împovărat de nevoi, decât a nu face nimic.
Prin acest lucru, cred că social-liberalii și-au spus un punct de vedere care trebuie să se facă auzit.
Vă mulțumesc.
Cu alte cuvinte, încerc să vă spun, stimați colegi, câtă incoerență există la acest Guvern în ceea ce înseamnă politicile publice din sănătate.
Nimeni nu vede că se face reformă, numai Guvernul crede că face reformă.
Și, atunci, cine trebuie să-și asume această reformă?
Noi, parlamentarii din opoziție, nu ne-o asumăm, pentru că este proastă, pentru că este împotriva cetățenilor. De aceea am făcut această moțiune, ca lumea să știe că nu suntem de acord cu o reformă făcută la comanda FMI și cu măsuri incoerente și măsuri care n-au de-a face cu cetățeanul român.
În consecință, noi nu înțelegem de ce se continuă o asemenea politică sanitară aberantă.
În rest, sunt vorbe multe, vorbe care n-au nicio legătură cu viața reală, sunt vorbe de politicieni, dar nu sunt vorbe pentru cetățeni.
În consecință, Grupul parlamentar al PNL va vota cu foarte multă seriozitate și fermitate ca această moțiune să treacă și acest Guvern să respecte ceea ce noi am recomandat și am cerut prin textul moțiunii.
Vă mulțumesc.
În aceeași ordine de idei, domnul Bazac a afirmat că pentru reforma în sănătate, ca să capete un contur, ar trebui să se pornească de la descentralizare.
Toată lumea recunoaște că avem nevoie și de descentralizare, și de restructurare, dar „nu așa, nu la spitalul nostru, nu cu personalul nostru, la alții, și noi nu vrem să participăm. Când este gata și toate merg șnur, să ne anunțe și pe noi cineva”. Din păcate, așa nu merge. Facem parte din sistem și, ne place, nu ne place, trebuie să fim prezenți.
Nu doresc să creionez statistici europene, pentru că nu are niciun sens. Știm cu toții unde ne situăm, și la fel de bine știm cu toții că așa nu merge mai departe.
Dacă avem un sistem contributiv, ca și la pensii, unde din 4,1 milioane de persoane care contribuie dorim să plătim pensii mari la peste 6 milioane, atunci trebuie să vă spun că din aproape 9 milioane de persoane care contribuie, nu putem beneficia de servicii de calitate noi, cei 22 de milioane.
Pe lângă faptul că avem bani puțin, nu suntem obișnuiți cu programări la medicul de familie, căutăm portițe când trebuie să stăm la coadă, dorim să obținem servicii de calitate, dar, dacă se poate, fără bani, să nu așteptăm prea mult, că de fapt dorim doar o rețetă, o adeverință sau un bilet de trimitere. Sunt lucruri care au caracterizat foarte multă vreme acest sistem.
În altă ordine de idei, știm foarte bine cu toții că sistemul informatic este necesar, dar, totuși, credem că nu acum, nu suntem pregătiți, evidențele devin poate prea clare, nu avem acces la internet și, până la urmă, găsim argumente pentru toate ca să nu le facem.
În același timp, știm foarte bine cu toții că nu de explicații avem nevoie, ci de soluții, și, dacă vine cineva cu soluții, nu vreau să fiu absurd și să spun că toate sunt perfecte sau nu pot fi îmbunătățite, atunci devine un dușman al sistemului, trebuie să plece și să vină altcineva mai domol, cu mai multă răbdare și înțelegere față de pierderile sistemului, sistem care, după cum v-am subliniat la început, ar funcționa aproape perfect dacă n-ar exista pacientul.
Iar în ceea ce privește codurile, stimați colegi, să știți că codul roșu este al PSD-ului. Codul portocaliu ar fi al PDL-ului, dar dânșii n-au avut parte ca să conducă acest sistem. Codul galben este al Partidului Liberal, iar codul verde, la care puteți să stați liniștiți – nu este nicio problemă –, este, incontestabil, al UDMR-ului.
Deci noi nu susținem această moțiune.
Reforma în sănătate nu se face peste noapte și nici pe hârtie, cum au gândit alții înainte.
Măsurile sunt dure, și nu doar în sănătate, ci și în învățământ și în asistență socială, asta este realitatea. S-a ajuns într-un moment când doar astfel de măsuri pot redresa România.
Nu se poate la nesfârșit să consumăm mai mult decât producem, să ne întindem mai mult decât ne este plapuma. E ca și într-o familie, când cheltui mai mult decât câștigi ajungi la împrumuturi la vecini, dar asta n-o poți face la nesfârșit. Vine vremea când trebuie să-ți evaluezi bine situația, să-ți chibzuiești bine venitul, să vezi de unde mai poți reduce cheltuielile, ca să nu intri în colaps.
Dacă ar fi fost luate măsuri corecte din timp, alta era poziția României în Europa, acum alta era starea sistemului de sănătate românesc.
Recent, a fost aprobată strategia de raționalizare a spitalelor, se mai arată în moțiune. La fel cum se face referire și la comasarea spitalelor.
Domnilor,
Conceptul de comasare a spitalelor a apărut pe vremea ministrului Bazac, dar nimeni nu s-a ridicat atunci să tragă un semnal de alarmă că nu e bine, că sistemul sanitar va ajunge la cod roșu.
Un spital din mediul rural sau unul mic din mediul urban nu te salvează în caz de urgență, cel mult contribuie la menținerea funcțiilor vitale până vine SMURD-ul sau ambulanța.
Aproape 90% din cazurile ajunse în astfel de spitale depășeau posibilitățile cadrelor medicale de a le rezolva, fiind redirecționate către spitalele județene sau universitare. Asta însemna de multe ori pierderi de timp și bani, dar mai ales risc pentru viața pacientului.
Sunt foarte mulți pacienți cronici care ar trebui monitorizați de medicii de familie și, în cazul în care se impunea, să fie trimiși direct în spitalele mari, unde există posibilitatea investigațiilor amănunțite.
Cabinetele de specialitate ambulatorii pentru analize de rutină există în continuare în localitățile unde s-au comasat spitalele, dar despre aceste lucruri nu se amintește nimic în moțiune, pentru că nu dă bine.
Au plecat cadrele medicale. Atunci cum se face că, în marile orașe, în special în centrele universitare, există o inflație de medici și asistente medicale? Nimeni nu vrea să-și desfășoare activitatea într-un centru rural. Toată lumea vrea la oraș.
Credeți că toți cei care au plecat în străinătate lucrează în spitale universitare? Foarte mulți au ales localități mai mici, mai puțin dezvoltate, în locații care nu convin cadrelor medicale din țara respectivă – au și ei alintații și mofturoșii lor, nu numai noi.
Desigur, nu acesta este principalul motiv pentru care au plecat cei din spitalele românești. Știm cu toții că salarizarea este unul dintre cele mai importante motive.
Ce putem face acum? Să plătim angajații din sistemul sanitar românesc la nivelul celor din țările puternic și foarte puternic dezvoltate și cu zeci de ani de democrație în spate? Eu îmi doresc acest lucru, dar încă nu este posibil.
Nu-i posibil ca într-o democrație autentică și o economie de piață unde cererea și oferta chiar funcționează să poți interzice sau să blochezi dreptul unui cetățean de a alege locul unde să muncească.
Ideal ar fi ca noi toți cei ce suntem la cârma acestei țări, fiecare în bucățica lui, să facem tot ce-i posibil bine și corect, pentru a oferi condiții cât mai acceptabile pentru standardele sociale și de viață ale celor ce învață ani de zile pentru a fi în slujba sănătății omului, și aici mă refer și la cadrele didactice.
Cu problema deficitului de medici pe anumite specialități, în zone mai puțin dezvoltate, se confruntă toată Europa, nu numai România, iar salariile nu sunt foarte mari, raportate la nivelul de trai-cost nici în țările europene.
În timpul ministrului liberal al sănătății, în perioada 2007–2008, s-a demarat un program național de evaluare a stării de sănătate a populației. S-au aruncat pe geam milioane de euro, pentru că programul a fost prost conceput, iar informațiile obținute nu au fost relevante.
Sute de mii de euro s-au cheltuit doar pentru trimiterea de plicuri către cotizanții la CAS pentru a le reaminti că beneficiază de consultații anuale gratuite, lucru de altfel foarte clar specificat în legislație. Cu banii respectivi s-ar fi putut demara programe de depistare precoce a cancerului la sân, col uterin etc., dar s-a preferat achiziționarea de doze de vaccinuri anti HPV, fără să se analizeze mai întâi feed-back-ul campaniei în rândul populației.
Vaccinurile respective au stat în sertarele direcțiilor de sănătate publică până la expirarea lor. A dat cineva socoteală pentru acest lucru?
Vreau să vorbim puțin și despre medicii de familie.
Își pot programa pacienții în cele 20 de consultări zilnice, iar urgențele intră peste acest număr. În toate țările civilizate se practică sistemul.
Semnatarii moțiunii uită aceste aspecte. Ei susțin că din banii și așa puțini trebuie plătite toate.
Medicina de familie a înghițit sume fabuloase pentru pacienți inexistenți, aflați doar scriptic în baza de date a medicului, ori pentru pacienți decedați. Zeci de mii de rețete compensate, eliberate pe numele decedaților, au fost decontate de noi toți. Acest lucru s-a întâmplat multă vreme, dar nu s-au luat măsuri.
Toate decesele din România nu țin doar de asistența medicală directă, ci de lipsa de educație sanitară a populației.
În multe cazuri, pacienții se prezintă târziu la medic sau prea târziu, și nu se mai poate interveni curativ, ci doar paliativ, iar parlamentarii USL care sunt medici de profesie știu perfect aceste aspecte.
Mulți pacienți nu respectă recomandările medicilor de a nu consuma alcool sau țigări, nu iau medicația prescrisă, ceea ce duce la agravarea stării de sănătate sau chiar la deces, iar statistica devine una sumbră chiar pentru noi toți, care susținem că starea de sănătate a populației este una gravă.
Stimați semnatari ai moțiunii,
Dacă sunteți atât de îngrijorați de starea sistemului sanitar, de ce nu ați venit cu soluții, și numai cu critici?
De ce nu vă consumați energia și potențialul intelectual în a pune pe hârtie măsuri concrete pentru a îmbunătăți situația, și nu doar pentru a concepe moțiuni?
Chiar nu aveți nicio soluție corectă de salvare a sistemului de sănătate din România?
Vă mulțumesc.
## Domnilor,
În condiția în care în România s-a atins un număr record de mortalitate în spital, ce drept apărați, ce drept mai garantați? Suntem într-un stat european în care un om, dacă omoară un alt om, face pușcărie. La noi cine răspunde pentru cei 80 de mii de morți? Nimeni? Deci la noi nu răspunde nimeni pentru cei 80 de mii de morți. Și atunci, încă o dată, susțineți Guvernul.
Eu am venit astăzi conform voinței alegătorilor care m-au trimis în Parlament, sper că și dumneavoastră i-ați consultat, și am venit să pledez pentru dreptul la viață. Nu este o pledoarie politică, nu este o rugăminte într-un interes nici personal, nici pecuniar, vreau doar să vă rog să garantați ceea ce vă cere și Constituția, dreptul la viață. Înainte de a vota gândiți-vă la cei 80 de mii de oameni și poate că n-ar strica ca măcar din când în când să vă amintiți de ei și poate să țineți din când în când și câte un moment de reculegere, dincolo de discuțiile și discursurile politice.
Vă mulțumesc.
Foarte multe persoane s-au întrebat aici ce am făcut, ce a făcut PSD-ul când a fost la guvernare, ce a făcut PNL-ul când a fost la guvernare, dar vă pot spune ce am făcut eu în ultimii ani: șase ani am făcut Facultatea de Medicină și Farmacie, am făcut încă cinci ani de rezidențiat, am făcut doi ani de masterat în management sanitar, am făcut un doctorat, și toate astea le-am făcut pentru a învăța să citesc, domnule ministru, pentru a învăța să-i citesc pe clasicii reformelor sanitare din lume. Pentru că să știți că nici dumneavoastră, nici eu nu deținem adevărul absolut.
Trebuie să învățăm să-i citim pe clasici, să înțelegem ce trebuie făcut, să analizăm sistemul sanitar românesc și să-l transformăm. Nu să-l reformăm. Cuvântul ăsta, „reformă”, este un cuvânt care deja provoacă fiori cetățeanului român.
Această transformare a sistemului sanitar românesc trebuie să afecteze toate domeniile, începând cu medicina de familie. Medicii de familie trebuie să schimbe radical și profund modul în care abordează medicina. Medicina a evoluat de la medicina intuitivă la medicina de precizie. Medicii specialiști trebuie să-și modifice modul de a gândi și de a privi pacienții. Spitalele trebuie transformate, restructurate și făcute să fie profitabile, un element care în România este foarte departe de realitate. Trebuie să modificăm radical modul de rambursare a serviciilor medicale și, nu în ultimul rând, modul de colectare a banilor și de realizare a asigurărilor de sănătate.
Toate astea sunt subiectele unei moțiuni simple și, din păcate, toate aceste dezbateri la care am asistat nu fac decât să încingă spiritele, și în loc ca aceste întrebări care au fost ridicate prin această moțiune să primească răspunsuri clare, din păcate, n-au primit decât riposte și acuzații asupra guvernărilor trecute.
Știu, Guvernul Boc trăiește din greaua moștenire, dar este momentul să trecem de această grea moștenire și să începem să transformăm sistemul medical românesc. De aceea cred că această moțiune trebuie votată pentru că ea este un semnal de alarmă la adresa Guvernului României. Vă mulțumesc.