Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Natalia Elena Intotero
Discurs
„300 de etnici români, așteptați la ediția de iarnă a taberelor «ARC»”
Programul de tabere „ARC”, dedicat în acest an Centenarului Marii Uniri, continuă din 27 octombrie, pentru prima dată, și cu o ediție de iarnă. În această a doua etapă a programului, în centrele de agrement din județele Hunedoara și Gorj sunt așteptați 300 de etnici români. La ediția de vară a acestui program au participat 2.700 de tineri. De altfel, în 2018, numărul participanților a crescut cu 50% față de 2017, ajungând la 3.000 de copii și tineri.
Anul 2018 este cel în care „ARC” a ajuns la ediția cu numărul 10, un an special, în care s-a dorit ca de acest program să beneficieze mai mulți etnici români. De altfel, în cadrul ediției de vară a Programului „ARC” li s-a oferit participanților șansa de a spune ce înseamnă România pentru ei. Lucrările au fost incluse în broșura „100 de eseuri pentru 100 de ani”. Aceasta a fost lansată cu ocazia Zilei limbii române și cuprinde eseurile a 100 de copii români născuți în diaspora sau în comunitățile istorice, participanți la taberele „ARC-Centenar” din acest an.
La concurs au participat 187 de copii, care au pus pe hârtie ce înseamnă pentru ei România și Centenarul Marii Uniri. Câștigătorii au primit diplome, medalii, _memory-stick_ -uri și brățări, toate personalizate, și vor beneficia de locuri în tabăra „ARC” ediția 2019.
„ARC” este un proiect care depășește granițele țării noastre și care se adresează exclusiv tânărului, copilului, elevului român de pretutindeni și identității românești, o inițiativă de o complexitate inedită, care unește din toate colțurile lumii români dornici să-și cunoască originea, țara, valorile și cultura, care îi definește, indiferent de locul în care se află.
Acest program își propune să creeze și să păstreze legături între cetățenii și etnicii români din diferite țări, să ofere cunoștințe despre cultura și civilizația românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc.
El se adresează etnicilor români din afara granițelor, respectiv elevi, tineri, studenți din țările aflate în jurul granițelor și Balcani – Serbia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, Republica Moldova, Albania, Republica Macedonia, Croația, precum și românilor din diaspora de mobilitate, din țări ca Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Grecia, Canada.
„ARC” este parte a Programului de guvernare 2018–2020 și face parte din Pilonul educație „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acțiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, un program care se desfășoară de 10 ani și care trebuie să continue.
Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat pentru buna derulare a acestui proiect, care reunește elevi, studenți, tineri și profesori români de pretutindeni, care, prin activități interactive, iau contact cu tradițiile, cultura și valorile românești!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .