Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Domnului Valerian Vreme
ministrul comunicațiilor și societății informaționale
Discurs
## 32. **Daniel Buda, deputat PDL, Circumscripția electorală nr. 13 Cluj**
Obiectul întrebării: site-uri false cu nume de bănci Domnule ministru,
Specialiștii IT în securitate atrag atenția asupra faptului că, din totalul site-urilor false existente la ora actuală pe piață, peste 65% din acestea sunt poziționate ca aparținând băncilor. Aceste site-uri se prezintă drept bănci, care, de fapt, au scopul de a fura datele de autentificare ale clienților pentru a le folosi în alte scopuri. În acest sens, hackerii concep în fiecare săptămână peste 57.000 de adrese de web false, cu scopul de a înșela utilizatorii, determinându-i pe aceștia să furnizeze informații financiare și, în special, parole ale conturilor de la băncile unde aceștia sunt clienți. După furnizarea acestor informații, persoanele sunt de cele mai multe ori păgubite, fiindu-le sustrași bani din conturi.
Având în vedere cele menționate anterior, vă rog, domnule ministru, să îmi răspundeți la următoarea întrebare:
Care sunt măsurile pe care le va lua ministerul pe care dumneavoastră îl coordonați, astfel încât utilizatorii de internet să fie informați pentru a nu accesa astfel de site-uri care au drept scop înșelarea acestora?
Solicit răspuns în scris. Cu considerație,
_Daniel Buda,_ deputat PDL
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.