Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 mai 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Ion Rotaru
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să mă refer nu neapărat strict la acest amendament, ci, în principiu, la stagiul de cotizare și să fac precizarea că, din păcate, avem încă, la această oră, persoane pensionabile ca vârstă care nu îndeplinesc condițiile de stagiu minim de cotizare de 10 ani, și aceștia sunt în afara sistemului. Trebuie să ne aplecăm cu multă atenție asupra acestei categorii, care este nedreptățită pentru 1, 2, 5, 7 sau pentru 9 ani, cât a contribuit în sistem.
A doua chestiune, care nu este tratată de lege și este o problemă extrem de importantă, și este necesar a fi reglementată cumva, este aceea care a apărut ca urmare a evenimentelor de la Revoluția din ’89 sau ulterior acestei etape, faptul că unele arhive au dispărut, au ars sau, din diverse motive, nu mai poate fi reconstituită vechimea în muncă a anumitor persoane, și acest lucru generează mari nemulțumiri în rândul unei categorii destul de reduse de oameni, dar care sunt afectați, iar actuala lege nu reglementează în niciun fel un asemenea tip de situații.
Atrag atenția asupra acestui fapt, fiindcă am remarcat destul de târziu și nu s-a mai putut depune un amendament în acest sens. Aștept un răspuns și de la doamna președinte Pârcălabu. Probabil că va trebui reglementată și această problemă, care, repet, este extrem de importantă și dureroasă pentru această categorie de oameni. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.