Stenogramă plen

Vă mulțumesc.

O invit la microfon pe doamna senator Elena Mitrea, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, urmează domnul senator Paul Ichim – Grupul parlamentar al PNL.

Vă rog, doamna senator.

## **Doamna Elena Mitrea:**

Vă mulțumesc, domnule președinte.

„Despre pensii, în general, și despre militari, în special”.

Declarația mea politică vine în completarea dezbaterii moțiunii pe tema pensiilor și doresc să-i precizez domnului ministru Oprea că pensiile militare nu sunt doar un subiect de discuție pentru partidele politice și nu sunt invenții ale acestora, sunt discuții generate și create din nemulțumirile unor categorii socioprofesionale, iar reacția partidelor, maniera de răspuns și de acțiune exprimă modul de a apăra interesele, fiecare în maniera sa caracteristică.

Dacă pentru unii subiecte ca pensiile, salariile, învățământul, sănătatea, siguranța cetățeanului de rând sunt doar subiecte de discuție, atunci să nu ne surprindă simpatia pe care o manifestă electoratul pentru politicieni prin al căror vot au ajuns să le hotărască soarta.

Nu exclud și nu ignor respectul și susținerea pentru toate categoriile de pensionari, pentru toate categoriile defavorizate, iar dacă a părut că doar militarii sunt cei mai apărați, este pentru că onoarea și demnitatea nu se apără prin vorbe. Armata și-a câștigat respectul prin fapte și ar fi prea mult să primească doar promisiuni.

Trăim în aceeași țară și înțelegem nevoia de reformă, dar nu putem ignora munca de o viață a unor oameni care nu cer nimic mai mult decât drepturile cuvenite.

S-au ignorat multe prevederi legale și constituționale, dar, cu toate acestea, vreau să amintesc prevederile articolului 47 din Constituție, conform căruia „statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent”.

Or, până acum, Guvernul nu a dat semne că ar avea pe agendă obiective ca dezvoltare economică, creare de locuri

de muncă, investiții serioase sau absorbție de fonduri europene. În schimb, zilnic, numărul șomerilor se îngroașă, cresc taxele, impozitele, cresc prețurile, scad salariile, cum va urma și scăderea pensiilor.

Chiar dacă guvernanții ne asigură că nu vor scădea pensiile după noua lege, este o amăgire. La momentul adoptării în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială a punctului de pensie în valoare de 45% din salariul mediu brut pe economie, domnul ministru Șeitan spunea că acesta nu va putea fi susținut, chiar dacă va fi adoptat și de plen. Acum, punctul de pensie este de circa 39% din salariul mediu brut pe economie. Indexarea cu inflația va duce, în timp, la 18%, ceea ce, după toate regulile matematice, înseamnă micșorare. Recalcularea pensiilor militare mai mari de 3.000 de lei înseamnă micșorarea pensiilor. Și cui? Militarilor cu grade superioare.

Nu cred că poți smulge gradele unui general sau colonel din armată pentru a acoperi parte din deficitul bugetar. Nu cred că pensionarii au vreo vină doar pentru că trăiesc încă și pentru că trăiesc în România, întrucât restul statelor din NATO tratează cu onoare și recunoștință personalul militar.

Introducerea pensiilor militare în sistemul public de pensii presupune impunerea unor obligații. Or, să nu uităm că oamenii mai au și drepturi.

Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice în discuție prevede, printre altele, abrogarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, ceea ce ar putea însemna:

– desființarea tuturor regulamentelor militare și înlocuirea acestora, ca în toate celelalte instituții, cu un regulament de ordine interioară;

– desființarea justiției militare, concomitent cu abrogarea din Codul penal a infracțiunilor cu caracter militar;

– aplicarea integrală a Codului muncii și în armată, în special prevederile referitoare la plata orelor suplimentare efectuate în serviciul de zi, la alarme, la aplicații, la trageri, la catastrofe naturale, și enumerarea ar putea continua.

Însă orice ar dori Guvernul sau o parte a Parlamentului, nu vor putea desființa Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, care consfințește, dincolo de puterea executivă și legislativă, faptul că militarii, ca parte principală a organelor de ordine publică interioară, au dreptul la pensie de serviciu.

De asemenea, Legea nr. 164/2001 prevede că Ministerul Apărării Naționale inițiază propuneri de acte normative în domeniu ca drept exclusiv al acestui minister.

În concluzie, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este în afara legii din acest punct de vedere.

Deci abrogarea legilor ce țin de siguranța națională, spațiu unde se includ Statutul cadrelor militare, legea de pensionare și de salarizare a militarilor, ține strict de responsabilitatea și autoritatea Ministerului Apărării Naționale, ale CSAT și ale Președintelui României. Ar însemna ca România să iasă din Alianța NATO, prin nerespectarea obligațiilor asumate de statul român. Militarii nu cer pensii „nesimțite”, ci solicită respectarea principiilor cu care țara s-a aliniat la standardele organizației, de compatibilitate și interoperabilitate.

Art. 2 din aceeași lege prevede că pensiile militare acoperă riscurile activității militare, precum și pierderile de venituri, fără să facă nicio precizare referitoare la contribuții, unicitate, egalitate proletară sau orice altceva. Deși nu mai este în vigoare, Constituția din 1923, la art. 120, prevedea: „Gradele, decorațiunile și pensiile militare nu se pot lua decât numai în virtutea unei sentințe judecătorești și în cazurile determinate de lege.”, cum, de altfel, menționez că nici regimul comunist nu a îndrăznit să egalizeze pensiile.

Aceste argumente – și enumerarea poate continua – demonstrează ignoranța celor care astăzi hotărăsc soarta românilor prin reforme, indiferent de urmări. Mă întreb ce se va întâmpla cu marea masă a pensionarilor, și nu numai, dacă militarii, prin nenumăratele demersuri, nu au reușit să lămurească autoritățile despre normalitatea cerințelor lor. S-au scurs prea multe ore, zile de dialog surd, s-au adus argumente cum nu s-a făcut în niciun demers până acum și cred că cine trebuia să audă a auzit, dar fără nicio poziție care să deblocheze situația creată.

Vă propun, dacă măcar copiii mai contează în această țară, să vorbiți cu copiii militarilor și vă vor explica ce a însemnat pentru ei și familia lor nu numai faptul că tata, cadru militar, a fost nevoit să se mute dintr-un loc în altul, ci și cum a fost toată copilăria lor, ce a însemnat lipsa acestuia de la cele mai importante evenimente din viața lor. Sunt trăiri prea delicate care să conteze în acest context, dacă ne gândim că argumente solide, prevăzute de Constituție și de legile în vigoare, nu au avut puterea să convingă, şi aici reamintesc că, deși Curtea Constituțională a dat aviz favorabil proiectului de lege, se arată că în cazul magistraților și al militarilor pensiile speciale nu vor putea fi desființate nici pentru cei care urmează să se pensioneze în viitor.

Este relevant, totodată, că există posibilitatea ca un număr mare de pensionari să se adreseze instanțelor de judecată naționale și internaționale pentru contestarea diminuării unui drept câștigat, cu șanse de a obține câștig de cauză în procesele respective – atrage atenția Consiliul Legislativ.

Pentru toate acestea, noi am considerat necesară susținerea cadrelor militare și a altor categorii de pensionari prin amendamente depuse și susținute în comisii și în plen, și încă o dată precizez, chiar că nu au fost doar subiecte de discuție, fapt pentru care merită atenția celor cu putere de decizie.

Mulțumesc.

Mulțumesc doamnei senator.

Domnul senator Paul Ichim, din partea Grupului parlamentar al PNL, se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PDL, doamna senator Mihaela Popa.

## **Domnul Paul Ichim:**

## Stimați colegi,

O să încerc să fiu cât mai scurt, ca să poată să se exprime cât mai mulți dintre colegii noștri.

Declarația politică de astăzi se referă la paradoxurile din lumea medicală.

Săptămâna trecută, am declarat că voi încerca să determin toți parlamentarii medici, de preferință practicieni, din Parlament, indiferent de culoarea politică, să facă lobby corect și eficient pentru un buget rezonabil la sănătate.

Data trecută, am spus că sănătatea nu are culoare politică, lucru pe care îl cred, însă trebuie să recunosc că pe

acest subiect se pierd sau se câștigă alegerile, fiind un capitol foarte sensibil pentru populație.

Conform spuselor lui Napoleon, care zicea „Nu-ți deranja adversarii când greșesc!”, ar trebui să speculez această indiferență, dar cum sunt consecvent cu cele ce am exprimat, sănătatea reprezintă un interes general.

Și acum să fiu mai explicit. PSD, în 2004, a pierdut alegerile și din cauza sănătății. Mai rețineți cozile la farmacii pentru medicamente compensate și gândiți-vă că, la vremea aceea, nu era situația dezastruoasă de acum din sănătate.

În Statele Unite ale Americii, actualul președinte Obama a câștigat alegerile și pentru propusa reformă în sănătate, pe care, trebuie să recunoaștem, a și făcut-o.

Măcar pentru acest ultim argument, adică faptul că ar avea impact politic, încerc să sensibilizez lumea politică, care este total indiferentă, mai ales la mijlocul ciclului electoral.

Intenționez să prezint cu ocazia declarațiilor politice câte un argument privind paradoxurile din lumea medicală și încerc să fac lumea să înțeleagă, conform citatului că „Sănătatea nu reprezintă totul, dar fără sănătate nimic nu contează”, că trebuie făcut ceva în domeniu.

Indiferența aceasta, este adevărat, pe care o recunosc și în lumea parlamentară, încetează în momentul în care stai vreo două-trei zile, cu ochii în sus, în tavan, într-o unitate sanitară. Asta dacă mai apuci să stai cu ochii deschiși, dacă nu faci o alergie acută la viață. Și atunci constați că ai da și taxa pentru Q7, dacă nu cumva ai da și toată mașina, și n-ar mai conta nimic, numai sănătate să ai.

Astăzi, primul paradox se referă la învățământul medical. În momentul când am absolvit Facultatea de medicină, erau în țară vreo șase universități de medicină și farmacie, populația era cam cu vreo două-trei milioane mai mult, spitalele erau cu vreo câteva sute mai multe în țară, mai multe unități sanitare, policlinici și ne ajungeau medicii. La ora actuală, avem 11 facultăți acreditate, una cu autorizare provizorie, un număr mai mare de absolvenți, un număr mai mic de locuitori în țară, un număr mult mai mic de unități sanitare și nu mai avem medici.

Numărul de posturi bugetate la învățământul superior medical este mai mare decât cel de pe vremea mea, iar medicii noștri pleacă din țară. Paradoxal, bugetul național subvenționează lipsa de posturi și completează lipsa de posturi din străinătate, deci noi investim în învățământul universitar medical ca să completăm locurile lipsă în străinătate.

Pe vremea mea, se învăța de luni până sâmbătă, șase zile din șapte, în care două-trei zile erau de dimineață până seara. La ora actuală, în învățământul medical se învață de luni până vineri, de preferință cam până la prânz, am mai inventat și învățământul fără frecvență, la care participă, pe lângă studenți, și cadrele universitare

... şi la distanță, e adevărat, și ne întrebăm de calitatea actului medical?! E adevărat, majoritatea cadrelor universitare au normă de integrare în spital și rezolvă partea asta. Studenții intră în partea a doua.

Paradoxul medical. Cu tot învățământul pe care îl facem în țară, la ora actuală, în domeniul medical, noi reușim să completăm locurile vacante în Europa, iar în țară avem un deficit crâncen.

Ultima știre, ultimul an de reformă în domeniul medical – vin de la unitatea sanitară în care mai activez, compatibil –, 10% din personalul medico-sanitar lipsește într-un an de zile. Previziunea pe anul următor este de încă 10%, asta reprezentând cea mai mare unitate sanitară a județului. Și pe urmă ne întrebăm de ce nu avem sănătate. Or fi doctorii de vină?!

Cam atât pentru astăzi, pentru că lista paradoxurilor este așa de mare, încât ar trebui să monopolizez vreo câteva ședințe.

Vă mulțumesc pentru atenție.

## Mulțumesc domnului senator.

Doamna senator Mihaela Popa, din partea Grupului parlamentar al PDL, se pregătește domnul senator Puiu Hașotti, din partea Grupului parlamentar al PNL. Doamna senator, vă rog.

## **Doamna Mihaela Popa:**

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi este intitulată „Tinerii au fost și trebuie să rămână o voce importantă și decisivă în stabilirea propriului lor viitor”.

Pe 2 mai România a sărbătorit „Ziua tineretului”. În ciuda acestui fapt însă, puțini tineri știu că există o zi a lor. Generația tânără reprezintă o parte a societății mereu în schimbare, tot mai rapidă în dezvoltare și tot mai însetată de cunoaștere. Astfel, dorințele și preocupările tinerilor se schimbă în mod frecvent. Distanța dintre o generație și alta devine tot mai mică în ani și tot mai mare în diferențe privind modul și nivelul de culturalizare și informare. De aceea, comunicarea cu tinerii trebuie să ocupe un loc primordial în viața noastră de părinți, îndrumători sau prieteni.

Avem nevoie de politici coerente pentru tineri, de măsuri și programe care să implice tinerii în viața socială. Tinerii au fost și trebuie să rămână o voce importantă și decisivă în stabilirea propriului lor viitor. Trebuie să oferim tinerilor noștri posibilitatea de a evolua nu doar în România, ci și în întreaga Europă. Să oferim acele inițiative legislative care să aducă în prim-plan decizia tinerilor.

Stimați colegi,

Într-un mod sau altul, ultimii 20 de ani au schimbat ireversibil România. Dreptul la exprimare, dreptul la informare și liberă circulație sunt printre cele mai importante câștiguri ale Revoluției. De aceste drepturi și libertăți, precum și de politicile pe care vrem și trebuie să le promovăm pentru tineri ar fi trebuit să beneficieze și tinerii care au luptat în Revoluție și au murit acum 20 de ani.

În spiritul acestei lupte a tinerilor, vreau să vă readuc aminte că acum un an în Republica Moldova zeci de mii de tineri basarabeni au ieșit în stradă să lupte pentru valorile democrației: respectarea drepturilor omului, egalitatea tuturor cetățenilor în fața legii, separația deplină a puterilor în stat.

În timpul acestor evenimente a fost ucis tânărul Valeriu Boboc.

Declarația mea nu este întâmplătoare. Astăzi, 5 mai, acest tânăr, Valeriu Boboc, ar fi trebuit să împlinească 25 de ani.

## Stimați colegi,

În memoria acestui tânăr și a acestor evenimente, în memoria lucrurilor care s-au întâmplat acum un an, pentru viața pe care și-a sacrificat-o acest tânăr în lupta pentru valorile democratice, vă rog să ținem un moment de reculegere.

## Vă mulțumesc.

Nu vreau să închei înainte de a vă mulțumi tuturor senatorilor pentru susținerea inițiativei mele de a institui Premiul „Valeriu Boboc”, dându-ne, astfel, ocazia ca, în fiecare an, să promovăm valorile democratice, drepturile omului și libertatea de gândire și, totodată, să nu uităm sacrificiul care a fost făcut pentru a obține aceste valori în lupta împotriva comunismului, și ca acest premiu să fie instituit de Senatul României.

Vă mulțumesc.

## Mulțumesc doamnei senator.

Îl invit la microfon pe domnul senator Puiu Hașotti, se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul senator Dumitru Oprea.

## **Domnul Puiu Hașotti:**

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,

Probabil, ați aflat că, ieri, Biroul permanent al Senatului a hotărât ca pe data de 18 iunie, la Constanța, să aibă loc o sesiune aniversară a Senatului și s-ar putea ca unii dintre dumneavoastră să vă fi întrebat de ce. Scopul declarației este tocmai pentru a lămuri acest lucru.

Acum o lună și ceva, colegul nostru, domnul senator Moga, m-a întrebat dacă ar exista vreun motiv pentru care să facem la Constanța o sesiune aniversară extraordinară a Senatului. Am căutat, am tot căutat, împreună cu colegi istorici, și am găsit două motive foarte temeinice pentru ca pe 18 iunie să avem o sesiune aniversară, o sesiune excepțională – să zicem – la Constanța, care, din capul locului spun, a pornit de la domnul senator Moga și s-a concretizat prin ceea ce vă voi expune eu mai departe. Evident însă, la Constanța veți fi oaspeții celor șase senatori dobrogeni.

Și acum declarația.

Așadar, cu voia dumneavoastră, voi evoca astăzi două momente cu profundă semnificație atât pentru istoria statului național modern român, cât și pentru evoluția politică a locuitorilor care trăiesc între Dunăre și Marea Neagră, cu alte cuvinte Dobrogea.

Parte integrantă a vetrei carpato-dunăreano-pontice a poporului român, Dobrogea a intrat în componența statului național modern român în urma Războiului de independență și a prevederilor Congresului de la Berlin, din iulie 1878.

La această dată, cele 7 puteri europene, întrunite în capitala germană pentru revizuirea Tratatului de la San Stefano, care recunoștea independența României, a Serbiei și Muntenegrului, precum și autonomia Bulgariei, au confirmat recunoașterea independenței României pe plan internațional și prin art. 46 al actului final au consfințit faptul că țării noastre îi reveneau Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.

În primii doi ani de la restabilirea suveranității statului român asupra Dobrogei, provincia a fost pusă sub un regim regulamentar. Se înțelege prin aceasta că repetate regulamente cu putere de lege, decretate de domnitorul Carol, viitorul rege Carol I, la 1881, și elaborate de marii oameni politici și de stat ai vremii, veritabili părinți fondatori ai statului modern român, cum ar fi, de exemplu, Mihail Kogălniceanu sau C.A. Rosetti, au stabilit formele administrației publice și ale organizării juridice, sistemul impozitelor, serviciul vămilor, administrarea domeniilor și pădurilor statului și așa mai departe, toate fiind acte normative în copie fidelă a legilor țării.

La 9 martie 1880 – și aici este primul argument în susținerea deciziei Biroului permanent de ieri –, așadar la 9 martie 1880, în urmă cu 130 de ani, ca o replică vie a Constituției României din 1866, a fost promulgată Legea pentru organizarea Dobrogei, elaborată de același Mihail Kogălniceanu, având concursul lui Remus Opreanu, prefectul Constanței, strălucit magistrat și fost procuror general al Curții de Apel din București.

Din legea menționată, redăm unele dintre cele mai importante dispoziții.

„Toți locuitorii Dobrogei, care, în ziua de 11 aprilie 1877, erau cetățeni otomani, devin și sunt cetățeni români. O lege specială va determina condițiunile cu care ei vor putea exercita drepturile lor politice și cumpăra imobilele rurale în România, propriu-zis, o altă lege va statua despre reprezentațiunea locuitorilor Dobrogei în Parlamentul român. Locuitorii din Dobrogea, deveniți cetățeni români, sunt egali înaintea legii, se bucură de toate drepturile cetățenești și pot fi numiți în funcțiunile publice fără deosebire de origine și de religie.

Dobrogea este împărțită în două județe: Tulcea și Constanța.

Județul Tulcea este coborât din patru ocoale și sunt numite, iar județul Constanța din cinci, și acestea sunt numite, la rândul lor.”

După cum s-a menționat mai sus, populația Dobrogei nu a fost reprezentantă până în 1909 în corpurile legiuitoare, doleanțele locuitorilor putând fi înfățișate regelui, în mod oficial, o singură dată pe an, de către delegați ai consiliilor județene.

La un deceniu după legea din 1880, tot Mihail Kogălniceanu cerea în Parlament acordarea locuitorilor Dobrogei a tuturor libertăților constituționale de care se bucurau cetățenii din restul României.

După o serie de demersuri oficiale asupra cărora nu mai stăruim, în urma acțiunilor concertate ale forțelor politice, la 14 aprilie 1910, așadar, în urmă cu exact o sută de ani, a fost promulgată Legea pentru acordarea drepturilor politice locuitorilor Dobrogei.

De fapt, este o reluare, cu importante modificări, a unei legi din 19 aprilie 1909, vizând aceeași problematică.

Menționăm, în acest context, că legea din 1910 a fost urmată, la două zile, la 16 aprilie, de Regulamentul privitor la punerea în aplicare a legilor pentru acordarea drepturilor politice locuitorilor din județele Constanța și Tulcea. Așa se numea.

Din legea datată la 16 aprilie 1910, reproducem foarte pe scurt câteva prevederi, și anume:

– „Se acordă locuitorilor din județele Constanța și Tulcea întregimea drepturilor politice recunoscute românilor prin Constituțiune.”, cea din 1866, firește.

– „Fiecare din aceste județe va alege câte doi deputați în Colegiul 1 și câte unul în colegiile 2 și 3, precum și câte doi senatori în Colegiul 1 și unul în Colegiul 2.”

Doamnelor și domnilor colegi,

Astăzi, Dobrogea – județele Constanța și Tulcea – este reprezentată legislativ de 23 de parlamentari, dintre care

6 senatori și 17 deputați, în ordinea descrescătoare a numărului de mandate, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, din partea Grupului parlamentar al PDL, din partea Grupului parlamentar al PNL și din partea Grupului parlamentar al minorităților.

Pentru toți, sumara lecție de istorie evocată anterior cred că nu poate avea altă menire decât a conștientiza că reprezintă o regiune istorică românească această Dobroge, care merită acum și în viitor orice efort pentru a-i asigura locul cuvenit în ansamblul statului și națiunii române.

Pentru mine, ca reprezentant al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, aceasta este legea de căpătâi în exercitarea până la capăt a mandatului cu care m-au onorat alegătorii din județul Constanța și am convingerea că pentru toți parlamentarii constănțeni și pentru toți parlamentarii României există aceeași menire.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule senator.

Într-adevăr, Biroul permanent a decis organizarea acestei sesiuni solemne a Senatului pe data de 18 iunie la Constanța.

Îl invit la microfon pe domnul senator Dumitru Oprea, din partea Grupului parlamentar al PDL.

Domnule președinte, Dragi invitați,

Distinși colegi,

Înainte de a da curs declarației mele politice, îi felicit pe inițiatorii evenimentului din Constanța și Tulcea și, ca om de școală, m-am bucurat de acele vremuri când Dobrogea s-a așezat și, la Stațiunea de Cercetări Marine „Ion Borcea” din Agigea, Universitatea din Iași a existat înaintea multor altor universități din perioada postbelică, și acolo chiar vă invităm, odată cu evenimentul, să vedeți singura rezervație din Europa de floră marină.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată „PSD sau inconștiența luptei de clasă”.

Nu sunt mulți ani de când domnul Ion Iliescu considera în public că întreprinzătorii privați sunt niște „profitori” ai societății moderne. Probabil că părintele spiritual al PSD mai consideră și acum proprietatea privată și inițiativa particulară ca fiind întinări ale socialismului, dar dacă de la oameni formați în comunism nu te poți aștepta la mai mult, surpriza neplăcută vine din partea noilor social-democrați. Recenta schimbare de gardă la vârful PSD nu a adus niciun suflu doctrinar nou.

Stângismul modern de tip Tony Blair, de deplasare a laburiștilor britanici către centrism, nu pare să le spună nimic social-democraților autohtoni. Putem vedea, în schimb, aceeași ancorare în trecut, aceleași discursuri, manifestări și acțiuni politice care au dat mereu faliment.

Impactul negativ al acestui tip de acțiune politică este incalculabil. Nu e întâmplător faptul că orice mesaj venit din partea PSD este sub semnul „luptei”. Președintelui partidului îi place să spună „bătălia abia acum a început”. Acest lucru arată obsesia pentru conflict social, o predispoziție genetică izvorâtă din măruntaiele marxismului.

Ca de obicei, și de această dată, 1 Mai a fost un prilej pentru PSD pentru a-și arăta mania privind amplificarea tensiunilor sociale. Partidul a făcut eforturi disperate pentru a agita sindicatele, iar de la tribune improvizate s-a strigat că actualul Guvern vrea distrugerea pensionarilor, asta în vreme ce propriii membri erau ademeniți să strângă rândurile prin acordarea de carduri cu reduceri la restaurant sau răsplata participării cu 50–80 de lei.

Vorbim de o inconștiență tradițională pentru acești politicieni. Agită sindicaliștii bugetari, după ce tocmai guvernările lor au umflat până la absurd birocrația de stat. Irită acum oamenii în vârstă, după ce, chiar ei, au impus măsuri care afectează grav sistemul de pensii, și le fac tot din perspectiva luptei de clasă.

Evident, toate partidele democratice din România au defectele lor. PNL și PDL au propriile probleme, la care trebuie să găsească soluții pentru viitor.

Imobilismul doctrinar, conflictualitatea și populismul congenital ale PSD depășesc orice limită, iar manifestarea lor agresivă, într-o perioadă de mari sensibilități sociale, devine și mai îngrijorătoare.

Sper însă că românii au trecut de vremurile în care se lăsau convinși de propaganda socialistă, mai ales când „lupta de clasă” este dusă de mobilizatori „luminați” precum Marian Vanghelie.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc, domnule senator.

Cu aceasta, am încheiat seria intervențiilor de la microfonul Senatului.

Doresc să vă informez că următorii colegi au depus declarații politice, care fac parte integrantă din stenograma ședinței de astăzi, 5 mai anul curent:

– din partea Grupului parlamentar al PDL, domnii senatori Dorel Borza, Dorin Păran, Iulian Urban, Vasile Nistor, Traian Constantin Igaș și Gabriel Mutu;

– din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, doamna senator Doina Silistru și domnii senatori Gheorghe Pop și Sorin Constantin Lazăr;

– din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna senator Minerva Boitan, domnii senatori Marius Petre Nicoară și Emilian Valentin Frâncu;

– din partea senatorilor independenți, domnul senator Sorin Serioja Chivu.

Proiectul legii educației produce spaime într-un sistem educațional depășit, situație indubitabilă în acest sens, motiv pentru care, conștient sau nu, o pleiadă de profesori universitari cu studii în țări străine, care nu știu și nici nu doresc să afle situația din mediul preuniversitar românesc, scriu, scriu în neștirea lor, au păreri pe care le consideră adevăruri demne de postulat și musai trebuie să le reverse peste neamul românesc. Au un exemplu emblematic, îl au ca exemplu pe singurul fost ministru al educației care a vândut o cantină studențească unui privat pentru a construi un mall comercial. Vă vine să credeți?

Aș fi putut intitula această declarație „Acești universitari multilateral neinițiați și ideile lor năucitoare”, pentru tot ce afirmă.

Mergeți în școli, domnilor, luați un an sabatic, peregrinați la fel ca apostolii și o să reveniți, vă asigur, vindecați de

populism, vindecați de prea multă știință de carte inutilă în spațiul pedagogiei românești. Veți fi, cu siguranță, decenți în aprecieri.

Proiectul legii va avea ca efect indirect repartiționarea ponderii celor trei principii de muncă ce s-au cristalizat în învățământul românesc în acești 20 de ani: „Nu avem cu ce sau cu cine.” – 80%, „Vă rugăm să ne sponsorizați!” – 15%, „Haideți să facem!” – 5%, va elimina acest obicei păgubos al egalitarismului în evaluare și, implicit, în retribuire.

Priviți în facultăți, în unitățile școlare, avem o clasă de cadre didactice în cvasitotalitatea lor cu calificativ FB la final de an. Este ca și cum am spune că toți oamenii planetei sunt la fel de sănătoși. Nu aveți frisoane determinate de ipocrizie?

Dacă mă raportez la cele scrise de dumneavoastră, vă mărturisesc că eu cred că universitarii ar trebui să știe că în practica europeană, invocată de cei care nu o cunosc, unde există 8 niveluri de calificare, învățământul obligatoriu se încheie la 16 ani: tânărul are nivelul 2 de calificare și drept de muncă. Legea propusă oferă românilor de orice vârstă șansa capitalizării creditelor profesionale în orice țară europeană, potrivit _European Credit System for Vocational Education and Training_ . În România, acum, există doar 5 niveluri de calificare, iar din 2005 se fac eforturi pentru ralierea sistemului național (NCVET) la cel european (ECVET).

Pe de altă parte, durata propusă a studiilor postobligatorii – teoretice/tehnologice – este: 3-4 ani – liceul, 3 ani – licența, 2 ani – masteratul. Total: 8-9!

Să fie această adunare chiar atât de dificilă pentru universitari? S-au uitat vremurile, nu prea apuse, cu 4 ani liceu și 4 ani facultate, total 8?

Mai gândiți, domnilor, înainte de a vă da cu părerea!

Ați atacat problema titulatura pe post, desigur, un fel de a dormi liniștit, statul plătește..., un mod de a vorbi, de a te găsi în treabă, doar ca să nu taci...

Un exemplu tot vă dau, în învățământ, nu-i așa?, or fi salariile mici, dar sunt sigure, iar „odată intrat în sistem, nu mai poți fi dat afară decât cu Procuratura” (din folclorul profesional).

Titularizarea pe post garantează oricărui profesor – cu sau fără definitivat, cu sau fără performanțe și multe altele de tip mioritic – căldura unui post sigur, iar directorului de școală i se răpește șansa de a fi cu adevărat responsabil atât uman, cât și material, o tragedie, desigur.

Și acum doresc să mă adresez, retoric desigur, unui rector matusalemic, așa-zis reformator, placat de PNL în zona educațională, un mentor al antireformei cu orice chip, dacă cere partidul... Un om care vine de nicăieri până în anul de grație 1989, 15 ani la rectorat, să recunoaștem performanța carapacelor, trei ani la președinția Consiliului academic al UBB, trei ani la Ministerul Educației! Ce altă universitate din țară cu tradiție a mai avut o astfel de continuitate managerială, potențată și de șansa unui mandat ministerial complet, în regim de simultaneitate chiar?!

Dar oare de ce UBB nu se numără printre primele 500 de universități de prestigiu din lume? Nu v-ați întrebat? Oare nu au existat resursele intelectuale pentru o analiză în profunzime, pentru o viziune strategică, pentru o schimbare? De ce am crede în profețiile privind „reforma de trei parale” a actualului ministru al educației, când domnul rector, potrivit proverbului, „nu a fost profet nici măcar în satul lui”? Domnul Marga pretinde, poate pe drept cuvânt, că „învățământul din România, la nivelul anului 2000, era la nivelul Ungariei, Poloniei sau Cehiei. Că l-au stricat mai târziu, mai ales oamenii puși de domnul Băsescu, este altceva.”

Domnul Marga ne crede tare uituci. După 2000, educația a fost condusă cinci ani de către PSD (Andronescu, Atanasiu, Andronescu), doi ani de către PNL (Adomniței, Anton), 2,5 ani de către PDL (Miclea, Hărdău, Funeriu). Ca să fiu înțeles și de universitarii școliți în țări apuse, cei cinci A, citiți apocaliptici, nu puteau fi corectați de cei de la PD. Să fie oare oamenii PDL-ului atât de puternici pentru a distruge, în mai puțin de trei ani, într-un astfel de sistem preponderent inerțial, tot ceea ce crease bun domnul Marga în anii 1997–2000 și continuaseră ceilalți în următorii șapte ani? Ca să vezi...

Cel care azi reproșează, în ritm crescendo, actualului ministru al educației faptul că „n-a condus vreodată o clasă, o grădiniță, o școală, o catedră, o facultate” este membru în Biroul politic central al PNL.

Să fie oare vinovat domnul Funeriu pentru faptul că nu este inginer inspector de șantier, precum domnul Adomniței acum doi ani? Pe atunci, domnului Marga acest lucru nu i se părea nefiresc... Amnezie să fie, rea-voință să fie, inconștiență să fie sau ceva mai rău, să uiți ce afirmi sau să semnezi ce afirmă alții, câte variante, domnilor...

Domnul Marga pretinde că „Proiectul noii legi a educației este peticit, defazat și fără viziune, este anacronic în raport cu ce se întâmplă în Europa și defazat în raport cu nevoile României”. S-ar zice că domnul Marga nu a mai fost de multă vreme nici prin țară și nici prin Europa.

Dincolo de lacunele sale de caracter, domnul Marga pune sub semnul întrebării chiar concepte științifice: „România are nevoie și de copii educați, nu numai de copii cu competențe”. Să fi uitat domnul Marga, brusc, definiția educației – aici este copiat, cu _copy-paste_ , de tot felul de universitari –, să se afle oare întreaga Europă într-o gravă eroare, recomandând insistent dezvoltarea de competențe?

Sunt multe de spus, o mină de aur este domnul Andrei Marga, o mină de aur prin combinațiile permanente, conjuncturale dintre consecvență și inconsecvență. Este fabulos acest domn, o gogoașă care mă fascinează prin ipocrizia sa, prin apetența sa pentru putere. Nu este un pericol pentru Proiectul legii educației, dacă este decopertat de o mască, care pe mulți i-a păcălit...

Vă dau doar câteva exemple, sunt multe, nu vreau să vă plictisesc.

Pozițiile actualului rector UBB Andrei Marga față de Legea educației naționale:

– autonomie universitară/răspundere civilă/reglementare externă: autonomia universitară oscilează, pe de o parte, între nevoia de normativitate externă (rigoare), asumarea responsabilității performanțelor, iar, pe de altă parte, acuzele de îngrădire, respectiv de politizare a autonomiei, de către administrația la putere;

– despre viziune și reformă educațională;

– despre „sânge proaspăt” și vârsta de pensionare a universitarilor;

– variații pe tema apartenenței politice: declarații apolitice și politizante;

– despre incompetență și competență.

I. Autonomie universitară/răspundere civilă/reglementare externă

În comunicatul de presă pe marginea Proiectului legii învățământului superior din 2007, Andrei Marga aduce unele observații privind reglementarea autonomiei universitare, procedura de desemnare a profesorilor universitari și deschiderea sistemului universitar față de studenții străini.

Prima observație se referă la art. 9 al proiectului de lege, ce prevedea o autonomie universitară în sensul unei autoorganizări interne în cazul fiecărei universități. Or, răspunderea civilă nu trebuie exclusă din această ecuație, consideră rectorul Marga: „O autonomie parohială, fără răspundere, este nonsens, dar răspunderea devine efectivă numai sub condiția autonomiei. Opțiunea proiectului este nu doar semnificativă, ci și foarte importantă, pentru a pune în mișcare în mod salutar răspunderea pentru performanțe a universităților românești.”, răspundere civilă de altfel precizată în cadrul capitolului 3, punctul 3 al proiectului de lege amintit.

În același sens se pronunță și referitor la numirea profesorilor universitari exclusiv de comisiile interne și senatul universității, exprimându-și dorința unei reglementări externe din partea statului: „A doua opțiune semnificativă pe care o evoc se referă la trecerea întregii proceduri de desemnare a profesorilor universitari – art. 20, art. 62 – în seama universităților însele, în fapt în seama comisiilor de concurs și a senatelor, scoțând, altfel spus, din joc orice alte comisii de validare suprapuse universităților.

Pasul este de salutat în efortul de debirocratizare a sistemului universitar, chiar dacă – trebuie menționat – consacrarea, în baza legii, a nivelului republican și, treptat, european al profesării universitare va trebui asumată undeva în reglementările României (...)”.

Remarcăm în declarațiile domnului Marga o anumită inconsistență în definirea relației dintre autonomia universitară și răspunderea publică față de autorități. Declarațiile oscilează între conturarea când a unei autonomii reglementate și în acord cu cadrul legislativ național, când a unei autonomii absolut independente de ingerințele externe – menționăm declarațiile recente din 2010 acuzând textul legislativ de coerciții naziste ce ar mutila statutul autonomiei prin reafirmarea principiului răspunderii publice.

În primul caz – editorial publicat în „Ziua de Cluj”, 2008 –, autonomia universitară este corelată cu răspunderea publică: „Universitățile de performanță nu au fost și nu sunt nici corporații, nici întreprinderi, nici organizații comerciale, nici asociații civile, ci instituții ce trebuie să dea performanțe folosindu-și autonomia și libertățile academice, iar folosirea optimă a acestora depinde nu doar de legislația universitară, ci și de restul legislației (a muncii, a salarizării, a proprietății etc.), care trebuie, la rândul ei, să fie făcută consistentă.”

În fond însă, ceea ce dorește domnul Marga este o autonomie „efectivă”, deci totală. Referindu-se la posibilitatea ca UBB să intre în clasamentul _World Class University_ (Top 500 sau Clasamentul Shanghai), rectorul enumeră cerințele unei finanțări consolidate, a unei politici guvernamentale performante și a unei autonomii efective: „Numai universitățile efectiv autonome au acest acces. În fapt, cum să ajungi universitate relevantă, când, de pildă, Guvernul României violentează autonomia și blochează posturile în 2009? Or, se știe că efectivul de studenți, raportat la un post didactic ocupat, este un criteriu de ierarhizare a universităților.”

Se știe că unul dintre pilonii autonomiei universitare este „Magna Charta Universitatum” (1988), ce proclamă principiul autonomiei universitare independente de orice ingerință politică sau economică a universităților.

Domnul Marga precizează, ulterior, că principiul autonomiei, așa cum apare el în documentul menționat, este completat de principiul răspunderii sau „accountability”. În contextul globalizării și al masificării sistemului universitar, universitățile își adaptează specializările potrivit economiei și cerințelor unei societăți-cadru, adică ele intră în raport direct cu factorii economici și administrativi ai unei țări. Astfel, nu putem vorbi de o autonomie totală, dată fiind complexitatea globalizării, principiul răspunderii sau „accountability” completează principiul autonomiei. Și domnul Marga însuși tematizează această relație de întrepătrundere: „Vechea temă a autonomiei universitare a fost complementată cu tema responsabilității și, mai nou, cu cea a «accountability». Așa cum s-a menționat în mod convingător în «Magna Charta Universitatum» (1988), universitățile sunt instituții care nu sunt eficace dacă nu se bucură de autonomie, iar guvernele au integrat acest adevăr în legislații ce încurajează asumarea autonomiei, răspunderii și practicarea «accountability» și în politici orientate spre funcționalizarea universităților ca actori ai programelor de dezvoltare.”

Ce rămâne perfect curios pentru opinia publică este cum Andrei Marga adoptă o poziție diametral opusă față de corelarea autonomiei universitare cu principiul răspunderii la nici o lună de la prezenta declarație. Astfel, în contextul publicării proiectului de lege pe 2010 de către MECTS, Andrei Marga reclamă încălcarea principiului autonomiei, așa cum este precizat în „Magna Charta” din 1988, uitând parcă să amintească de corelarea acestuia cu principiul răspunderii publice.

II. Despre viziune și reformă educațională

În perioada 1997–2000, pe durata mandatului său de ministru, reforma educațională a vizat șase capitole principale, ce se regăsesc în volumul său intitulat „Anii reformei 1997–2000”:

- reforma curriculară;

- relansarea cercetării științifice;

- noua interacțiune a învățământului cu mediul economic

- și cultural;

- ameliorarea infrastructurii și informatizarea;

- reforma managementului prin descentralizarea

- sistemului;

- forme devansate de cooperare internațională.

Legile din 1997–2000 privind dezvoltarea pregătirii profesionale – iată câteva dintre schimbările aduse în formarea meseriașilor de reforma cuprinzătoare a învățământului din 1997–2000: Legea nr. 199/1998, prin care se reglementau școlile profesionale private; Ordonanța Guvernului nr. 115/2000, prin care se instituia parteneriatul public-privat în formarea profesională; Ordonanța Guvernului nr. 102/1998, care organiza formarea profesională continuă; hotărârile de guvern nr. 191 și 855 din 1998 și nr. 779 din 1999, prin care se înființau Centrul Național „Leonardo da Vinci”, Centrul Național al Învățământului Profesional și Tehnic, respectiv Consiliul Național de Standarde Ocupaționale și Atestare; Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.354/1998, prin care pregătirea în școli de

ucenici și în școli profesionale a devenit parte a pregătirii liceale – cu recunoașterile corespunzătoare –, apoi ordinele ministeriale nr. 327, 3.406, 3.407, 4.765 din 1998 și nr. 4.759 din 1999, care reglementează diferite laturi ale formării profesionale într-un efort de a o consolida în învățământul din România.

În 1998, s-a publicat un raport (Madlene Șerban, Adela Rogojinaru, coordonator, „Învățământul profesional și tehnic universitar”), cuprinzând măsurile de până în acel moment. Se pot cita, pentru cine este interesat de adevăr, numeroase inițiative, reglementări și decizii care arată că în 1997–2001 a fost cea mai clară, mai bine gândită și mai eficace intervenție în favoarea dezvoltării pregătirii profesionale din România, în comparație cu tot ceea ce a urmat.

Marga acuză o deteriorare acută și o involuție în aplicarea reformelor, în propunerea unei noi legislații educaționale din cauza decredibilizării administrației.

Referitor la Pactul educațional din 2007, el apreciază că sunt necesare:

„a) ameliorarea Proiectului legii învățământului superior existent, pe direcția autonomiei și răspunderii universitare;

b) adoptarea cât mai devreme posibil a unei legi universitare compatibile european.”

Frecvent, e cerută formularea unei noi legislații educaționale universitare, cât și revizuirea formei legislative în care „Declarația de la Bologna” (1999) a fost aplicată în România prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2005 și Hotărârea Guvernului nr. 567/2005, ce prevăd desființarea dublei specializări universitare și restructurarea studiilor pe sistem licență – master – doctorat.

Marga consideră că reforma Bologna nu poate fi aplicată _ad litteram_ în sistemul educațional românesc, câtă vreme ea este gândită nu ca o nivelare a învățământului european – fiecare țară având un nivel diferit în aplicarea reformelor –, ci ca o stimulare a competitivității științifice.

În contextul „Declarației de la Bologna”, soluțiile avansate de Marga pentru reforma educațională românească sunt următoarele:

1. promovarea competitivității sistemelor de învățământ și a universităților;

2. deplasarea accentului de pe durata studiilor – care a fost abia o recomandare în declarație – pe conținutul și valoarea programelor;

3. revizuirea duratei, luată rigid în considerare – șase semestre _bachelor_ , trei ani doctorat –, prin flexibilizare în funcție de nevoi de pregătire și de evoluția sistemelor universitare din afara Europei;

4. lansarea sistematică a politicii excelenței și trecerea hotărâtă dincoace de democrația de masă, la democrația postegalitară și, în acest cadru, de la universitatea masificată la universitățile de cercetare intensivă și de educație ( _Bildung_ ) competitivă;

5. constă în a înnoi concepția asupra educației superioare, recuperând în condițiile de astăzi tradiția _Bildung_ , și nu ignorând-o.

Din punct de vedere diacronic, se observă o recurență a declarațiilor și termenilor ce evaluează negativ starea educației între 2001 și 2009, cerând reformarea legislației: „Problema scăderii calității învățământului: în 2000 învățământul din România a putut închide capitolul «Educație și formare profesională» în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Din 2001 a urmat șirul măsurilor eronate, datorate incompetenței și politizării, care au dus la situația de astăzi, a unei crize profunde a sistemului de învățământ din țară. Ce este de făcut? Ieșirea din criză are nevoie de trei premise: ameliorarea finanțării învățământului, schimbarea legislației educației, o viziune asupra reformei indispensabile.”

În scrisoarea deschisă (rectorat UBB, nr. 23.565/ 10.10.2008) adresată ministrului educației Anton Anton, este cerută insistent reluarea reformei universitare cu privință la următoarele teme:

– revenirea la dubla specializare în universități;

– reglementarea studiilor de doctorat și a studiilor postdoctorale, problema restabilirii educației și a studiilor de pedagogie;

– problema restructurării învățământului universitar teologic și a altor specializări.

Mai mult, rectorul UBB se oferă să trimită ministerului propuneri de lege în domeniul reglementării universitare, probabil pentru a facilita „viziunea sa” asupra sistemului universitar.

Paradoxal, în contextul crizei globale și al scăderii demografice, Marga propune o extindere și diversificare a studiilor universitare din instituțiile superioare (universități) de anvergură ale României, concomitent cu reducerea numărului de universități acreditate: „Sistemul universitar din România – care este, cum se știe, supradimensionat, cu prea multe universități și prea puțini studenți și a cărui reformare stagnează de mulți ani – creează el însuși dificultăți universităților.”

Acesta propune o distincție între „universități” și „institute de învățământ superior”, cât și oportunitatea fuziunii și ierarhizării sistemului universitar: „România ar proceda cel mai bine dacă ar schimba sistemul universitar. O țară cu ceva peste douăzeci și unu de milioane de locuitori, care și-a irosit (din cauza insuficienței reformelor) șansele (excelente) pe care le-a avut de a atrage studenți străini, nu poate susține nouăzeci și opt de universități, câte sunt astăzi recunoscute de Parlament.

Pe de altă parte, orice măsură de reformă, fie ea și inspirată, eșuează câtă vreme sistemul este anacronic. România trebuie să-și asume neîntârziat adevărul că are prea multe universități și prea puțini studenți. Fuziunea universităților nu are, de fapt, alternativă.

Pe de altă parte, este ora diferențierii legale – sub aspectul misiunii, funcțiilor, profilului – a universităților: fiecare universitate trebuie să aibă legea proprie, ieșindu-se din actualul sistem în care fiecare universitate are legea ei de înființare, dar legile diferitelor universități sunt aceleași. În materie de universități, egalitarismul este contraproductiv și se cuvine înlocuit cu programarea profesională.”

Este nevoie de competență și viziune, reafirmă rectorul UBB, însă din partea căror factori de decizie, ne putem întreba, având în vedere că „proiectul PNL (2008) este prea puțin inventiv, iar cel al PDL (2009) este nevrotic (cu formulări de genul cutare este «obligat», recunoașterea este «automată» și multe altele, care nu sunt proprii unei legi) și nu aduce un pas înainte, chiar dacă plagiază reforma 1996–2000.”

Nu întâmplător, în aceeași perioadă, domnul Marga își exprimă sprijinul electoral pentru un eventual guvern liberal și susține nevoia schimbării factorilor de decizie publici. Analiza succintă a nevoii de reformă educațională, deși repetitivă în

argumentație, este premergătoare alegerilor electorale din 2009 și se constituie ca un mic program de reformă instituțională ce își propune să contrabalanseze criza, sub aspectele ei multiple: economică, indigenă (administrativă), criză de legitimare, de motivație, de leadership.

De altfel, e evidențiată și o criză a democrației, prin înlocuirea „reprezentării politice” cu „mandatul imperativ”: străpungerea barierei dintre „zoon politikon și homo oeconomicus”.

Acuzele de îngrădire a democrației vin și pe fondul propunerii Guvernului, în septembrie 2009, de a adopta proiectul de lege privind reforma educațională prin asumarea răspunderii guvernamentale, și nu prin dezbatere publică: „Thomas Mann spunea, la un moment dat, că este grav atunci când în viața unei societăți partea mai puțin calificată și mai coruptă ajunge să o controleze. Nu cumva țara noastră a intrat în această situație?”.

Discursul acuză o societate coruptă, dominată de „sfertodocți validați” – validați însă chiar și pe timpul mandatului său, de exemplu, scandalul diplomelor false eliberate la UMF din Iași în 2000 și interpretarea abuzivă a principiului autonomiei universitare –, în care valorile și cunoașterea sunt puternic erodate.

Or, domnul Marga insistă, în 2009 cel puțin, în reorganizarea legislativă educațională spre „orizonturi tehnologice”, în accepțiunea originară a competențelor („techné”), ceea ce de altfel face actuala Lege a educației naționale (2010).

În ceea ce privește conducerea internă a universităților, în 2009 Marga propune soluția unui consiliu extern de numire a funcțiilor academice, soluție de care se dezice în 2010: „Este, de asemenea, ora externalizării instanțelor de decizie privind conducerea universităților. Mecanismul alegerilor conducerilor academice, aidoma vieții civice, a fost adecvat pentru a demantela totalitarismul, dar nu poate da alte performanțe. Tranziția și posttranziția pretind, în general, alte soluții decât demantelarea. Țările care și-au dat seama de această diferență au câștigat. O formulă de «consiliu extern» – un fel de «board of trustees» – va fi indispensabilă și în România și, cu cât se instalează în lege mai devreme, cu atât este în favoarea cauzei. Sistemul de ocupare a funcțiilor – șef de catedră, decan, director de institut, rector – trebuie în întregime schimbat, în direcția externalizării duse cât mai departe.”

O cu totul altă abordare are în 2010 față de Legea educației naționale, cât și față de propria-i declarație citată mai sus. Într-o solicitare adresată ministrului Daniel Funeriu – nr. 23.086/14.04.2010 –, Andrei Marga precizează faptul că poziția lui, de altfel citată _ad litteram_ de ministrul Daniel Funeriu în Senat, cu ocazia moțiunii simple pe educație dezbătute pe 7.04.2010, nu se reflectă în conținutul actualei legi în articolele: art. 175 privind fuziunea universităților, art. 189 alin. (4) referitor la comisia externă de desemnare a rectorilor, „Daniel Funeriu se folosește repetat de aparente citate din volumele mele pentru a-și susține două idei false, care îi sunt proprii: că eu aș fi apărat, cu propunerea de «board of trustees», externalizarea desemnării conducerii universităților; că eu aș sprijini, cerând să se ia în seamă contexte și tradiții indigene, «reformele» sale de trei parale.

Intervențiile mele sunt publice, firește, și oricine le poate examina. Sunt dator să spun însă, din nou, că Funeriu ar trebui să citească și, mai ales, să citească textele din care citează. «Legea» pe care a încropit-o nu are de-a face cu acele «board of trustees» (oricine își poate da seama comparând textele!). Aceeași «lege» este străină de cunoașterea școlilor, liceelor și universităților din țară (ceea ce poate ușor sesiza oricine compară onest texte și realități!).”

Domnul Marga pretinde că textele citate de ministru în Senat în data de 7.04.2010 nu îi aparțin („aparente citate”) și invită la o analiză „onestă”, or, aici este vorba de comunicate de presă autentice ale rectorului, ce se regăsesc pe site-ul UBB, Biroul de presă, și care nu lasă niciun dubiu asupra autorului. Ceea ce pune în discuție intervenția dură a domnului Marga este cel mult motivația proprie în a face astfel de declarații contradictorii. Oare acea „falsificare a trecutului” despre care vorbește frecvent Marga, acuzând autoritățile publice, nu i se aplică chiar și dânsului, care își anulează auctorial declarațiile?

Trivialitatea modului de adresare – adresa nr. 23.086/14.04.2010 –, nedemnă de un universitar de talia sa, cât și negarea că ar fi sprijinit vreodată ideile articulate în noua lege reflectă, probabil, iritarea unui om care nu mai este consecvent în declarații și care folosește prea ușor și des acuzele unui interes politic, interes de care Domnia Sa nu este străin, dacă avem în vedere parcursul său politic. Probabil, sursa iritării o constituie, în mare parte, articolele din lege ce întăresc răspunderea publică a universităților și relația strânsă dintre autonomie și principiul răspunderii publice.

Desigur, protestele cadrelor UBB față de noua lege pot fi înțelese ca o raliere la poziția rectorului Andrei Marga. Nu același lucru se poate spune despre poziția doctoranzilor, cărora li se adresează sau li se reamintește, via e-mail, cererea de semnare a adeziunii la protest. În ce măsură mai putem vorbi de un protest voluntar sau de un protest impus?

Observațiile aduse de Marga, în 2010, la proiectul de lege sunt:

– legea e „peticită” din diverse surse;

– incoerență la nivel textual/procedural (Legea învățământului ar trebui să instituie cadrul procedural pentru ca o anumită viziune de schimbare a educației să poate fi înfăptuită);

– instituirea unui „moratoriu de proceduri”;

– multe soluții din proiectul 2010 sunt luate din trecut, inclusiv din legea din 1999;

– proiectul 2010 este făcut pentru a susține legislativ schimbări, ar trebui lăsat timp pentru ca implementarea legii să fie posibilă prin acțiuni de formare și de dotare;

– prea multe limite (de exemplu, pensionarea la 65 de ani);

– proiect insuficient detaliat;

– fragilizarea sistemului educațional (așa-numita politizare excesivă a sistemului).

III. Despre „sânge proaspăt” și vârsta de pensionare a universitarilor

În ceea ce privește angajarea profesorilor tineri pe posturi universitare, rectorul UBB declară, în 2009, că accesul este încurajat la nivel „structural”, pe de altă parte el consideră că nu sunt resurse umane suficient de capabile în domeniul universitar și de cercetare științifică, astfel că „România trebuie însă să ridice vârsta de pensionare a universitarilor, procedând (ca, spre exemplu, Germania) la mărirea plafonului dincolo de 65 de ani sau la trecerea pensionării în

seama unei decizii bazate pe voința persoanei și pe evaluarea capacităților sale profesionale, ca în SUA.

Nu există alternativă realistă la soluția creșterii vârstei de pensionare nici în România, nici în multe alte țări europene.”

Valoarea nu este legată de vârstă, întărește domnul Marga, însă de aici și până la răbufnirea inexplicabilă de a compara restricțiile de vârstă din noua lege cu programul nazist din 1938 e cale lungă, iar motivațiile, de natură pur personală. Facem distincția între rectori și „rectozauri”.

IV. Variații pe tema apartenenței politice: declarații apolitice și politizante

„Există partide care își fac reclamă invocându-mi numele pentru tot felul de candidaturi. În august 2005, a trebuit să le dezmint. Acum, sunt nevoit să spun că nu candidez la nicio alegere. Degradarea democrației este mare, nu am fost și nu sunt interesat să particip la parodii.”

Dezmințirea vine pe fondul propunerii PNL (Marius Nicoară), în 2005, ca Andrei Marga să preia portofoliul ministerial al culturii. Într-un mai vechi articol al jurnalistului Octavian Hoandră (din ziarul „Ziua”), se poate releva poziția conjuncturală adoptată de Marga pe plan politic, cât și veșnicele atacuri de diletantism la adresa Guvernului (Tăriceanu, la data publicării articolului).

Dacă în 2005 și 2008 Andrei Marga neagă cu vehemență participarea la jocurile politice ale vreunui partid – cu atât mai puțin ale celui din care face parte! –, nu aceeași poziție o păstrează în 2009, când își exprimă deschis adeziunea și sprijinul său în campania electorală a PNL-ului, uitând declarațiile contradictorii făcute la adresa acestuia.

Totodată, își motivează implicarea activă ca membru PNL, cel puțin în 2009, ca o preocupare constantă pentru reformarea învățământului românesc, desigur, pentru continuarea singurei reforme reale inițiate de Domnia Sa: „Cele mai greșite măsuri s-au luat în educație în anii 2005–2006” – când miniștri au fost democrații clujeni Mircea Miclea și Mihail Hărdău, n.red. –, a afirmat Marga.

El a mai apreciat că Legea educației (2009), pe care Guvernul Boc și-a angajat răspunderea la începutul lui septembrie, este o lege care „nu rezistă și care va suferi numeroase modificări”.

Implicarea rectorului în campania PNL-ului poate fi elucidată prin dorința acestuia de a prelua portofoliul educațional în eventualitatea unui Guvern liberal. În mod cert, Marga se poziționează constant în salvatorul educației naționale de la un dezastru iminent.

Cu atât mai interesante par acuzațiile din ultima vreme, că proiectul, respectiv Legea educației naționale 2010, ar fi o manifestare a politicului ca factor decizional motivat de interese de grupuri, și nu o reformă în adevăratul sens al cuvântului, dar care este adevăratul sens al declarațiilor domnului Marga, când traiectoria declarațiilor și a pozițiilor politice este evident fluctuantă și conjuncturală?

V. Despre incompetență și competență

În multe declarații de presă, Andrei Marga acuză „incompetența administrativă indigenă” a autorităților în gestionarea reformelor educaționale. De remarcat faptul că propria perioadă de mandat ministerial este mereu pusă în contrast laudativ cu totalitatea mandatelor ministeriale ulterioare, post 2001: „Odată ce s-a abandonat reforma (singura apreciată internațional) din 1997–2001, s-a ajuns la consecințele pe care le-am prevăzut mulți dintre noi:

a) creșterea abandonului școlar (care a fost redus, în 2000, la 1% – 2%, dar care acum trece de 5%); b) scăderea nivelului de pregătire (în 1998 România aplica, împreună cu Ungaria, Polonia, Cehia, un curriculum național bazat pe formarea de competențe de limbă, de calcul, de gândire științifică și pe alegerea unei părți din curriculum de către elevi, pentru ca apoi, prin modificări anuale, să se ajungă la deteriorarea sistemului);

c) scăderea calificărilor în societate (care se conturează vizibil, profesioniștii veritabili fiind tot mai rari).”

Or, ne întrebăm în ce măsură diabolizarea discursivă constantă a factorilor publici de decizie, pe lângă decredibilizarea pe care o produce, ajută semnificativ și la sustragerea autonomiei universitare din fața răspunderii publice coercitiv resimțită.

La o adică, spune domnul Marga în 2010, de ce să subordonăm autonomia universitară principiului răspunderii publice, dacă legislația – educațională, și nu numai – e formulată și autorizată de „incompetenți”.

Remarcăm virulența atacurilor nu numai față de actuala lege aprobată în 2010, dar și față de legile și proiectele de lege educaționale anterioare (2001–2010).

Este semnificativă formarea grupului „Inițiativa Universitară 2009”, din care domnul Marga și alți profesori UBB fac parte, grup ce se constituie ca o alternativă de analiză, strategie și proiectare a legislației universitare românești, dat fiind că „nicio «strategie» și nicio «lege» propuse până în acest moment nu fac față problemelor actuale ale României, toate sunt depășite de evoluția internațională. Nu dă rezultate efortul de a elabora «strategii» și «proiecte de lege» împotriva cuiva. Nu dă rezultate convertirea frustrării în «argumente» și ocolirea interesului public în numele considerentelor de partid. Politizarea este excesivă și păguboasă. În România există forțe intelectuale capabile să conceapă și să facă reforme, doar că acestea trebuie folosite înțelept.”

România suferă de o „criză a competenței decidenților”, acuză Andrei Marga, „iar faptul că în învățământ măsurile luate se verifică în trei-patru ani este folosit la noi ca pretext pentru a scuza măsurile greșite (iar 2004–2008 a fost guvernarea cea mai diletantă, nu doar în învățământ, dar și aici). Nu sunt de inventat roțile, în fapt este nevoie ca oameni competenți să evalueze ce s-a făcut în alte țări și să gândească onest ce este de făcut la noi.”

Marga interoghează, în repetate rânduri, legitimitatea factorilor de decizie publici – lipsa unei legitimități invalidează procesul democratic și conduce la despotism legislativ:

„Pentru a ajunge la legislație care să exprime «interesul public», nu este de ajuns să se aplice anumite proceduri, mai sunt necesare, cel puțin, competența juridică și imaginația socială, care nu rezultă, desigur, din proceduri. Conștiința democratică este chemată să tematizeze calitatea legislației și căile pentru a o atinge.”

Andrei Marga: „De mult s-a remarcat dramatismul situației din țări sau instituții în care cei care conduc sunt mai nepricepuți decât cei care se supun. Ne vine însă în minte, văzând ce se întâmplă în administrarea țării, reflecția lui Winston Churchill: «Este mai bine să îndrăznești soluții inteligente, care aduc rezolvări, decât să apuci pe drumuri greșite, pretinzând că ești responsabil.»”, afirmă Marga, cel care contestă reformele educaționale inițiate de alții decât Domnia Sa.

Posibil ca în cazul domnului Marga să fie vorba de un blocaj conceptual, de o viziune idealistă asupra universității

sub aspect cultural, moral și civic și mai puțin sub aspect funcțional, formator de specialiști, în acord cu nevoile societății de consum sau ale societății în criză. Și totuși, ar fi reductor și naiv să facem această afirmație în condițiile în care domnul Marga se mândrește cu cel mai performant management educațional aplicat în domeniul universitar, desigur, într-o universitate care încă nu face parte din Top 500. Discontinuitatea în declarații a lui Andrei Marga este conștient asumată, credem, poate pentru că orgoliile rănite sunt mai primejdioase decât interesele lezate.

Dacă ați reușit să citiți până aici, vă felicit, dar vă anunț că este doar o mică parte a operei caracterizate de incertitudine a acestui domn, care înveninează, inconștient spun eu, învățământul românesc. Este timpul să se pensioneze, să citească ce a scris, să se minuneze de unul singur, desigur...

Marga nu este filozof, Marga este fizician fără să știe. Marga utilizează principiul incertitudinii, enunțat de Werner Heisenberg, cu susul în jos, glisează ceea ce este în mintea sa, la nivel micro, spre sistemul de învățământ național, la nivel macro.

Principiul incertitudinii a fost un pas important în dezvoltarea științei, dar, aplicat în sens invers, bulversează echilibrul educațional spre care se tinde prin reforma propusă.

Mesajul meu: uitați-l pe Marga, ignorați-i veninul de orientare politică și personală, dacă doriți binele învățământului românesc!

Retoric, vă întreb: credeți că un rector trebuie îmbălsămat în funcție? Dacă da, uitați ce am scris.

Domnul Andrei Marga este un intelectual incontestabil, foarte probabil inspirat din Kundera și mai puțin din Thomas Mann, tehnic vorbind – dovadă variațiunile tematice ale Domniei Sale –, dar are un mare defect: scrie sau semnează mai mult decât citește, mă refer la propriile articole, editoriale etc., de aici inconsecvența, presupun, desigur. Este timpul să citească ce a scris și, mai cu seamă, să-și asume propriile antinomii discursive, nu doar pe cele universitare.

Declarația politică se intitulează „Legea lustrației, după 20 de ani”.

Mă voi referi în cele ce urmează la un proiect de lege care nu se află în Senat, ci în Camera Deputaților. Este vorba de Legea lustrației, care, săptămâna trecută, a trecut prin Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale și mai așteaptă doar votul în plen, programat pe data de 20 mai. Coincidență sau nu, în acea zi se împlinesc exact 20 de ani de la primele alegeri postrevoluționare din România.

Ca timișorean, ca senator de Timiș, m-am oprit la această lege, fiindcă ea are la bază un celebru „punct 8” dintr-o și mai celebră „Proclamație de la Timișoara”. După cinci ani de tărăgănări, acest proiect a făcut, în fine, un prim pas extrem de important, prin adoptarea sa în comisiile Camerei Deputaților.

Pentru mulți, la două decenii de la Revoluție, această lege poate părea desuetă și chiar fără efecte – poate așa și este –, dar ea are, în primul rând, o importantă valoare morală. În mod cert, această lege trebuia adoptată cu mulți ani în urmă, dar, pe atunci, opozanții la un astfel de act legislativ erau prea puternici și prea mulți. Dacă această lege era adoptată cu mai mult timp în urmă, probabil că România nu ar fi cunoscut derapajele pe care le-a trăit în această istorie recentă.

Ca țară membră a Uniunii Europene, trebuie să arătăm totuși că avem conștiința împăcată față de trecutul întunecat, că România s-a despărțit cu capul sus de acel trecut. Așa au făcut și alte țări precum Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia sau Albania.

În acest moment, se fac și răsfac liste cu cei care ar fi afectați de această lege, dar nu aici este marea problemă. Ca și în cazul arhivelor Securității, este vorba de o curățenie morală, este vorba de oameni șantajabili și oameni care șantajează.

La urma urmei, legea nu este chiar foarte restrictivă. În categoria lustrabililor sunt incluse persoanele care au ocupat funcții de conducere și au fost remunerate pentru aceasta în structurile de partid și ale Securității. Cei care intră în această categorie vor avea cinci ani interdicție la funcții publice numite sau alese: președinte, premier, deputat sau senator, aleși locali. Simplu!

Din păcate, și în ultimii ani s-au făcut unele abuzuri când se lucra la această lege. De exemplu, după ce Theodor Stolojan a plecat din PNL, parlamentari din acest partid au introdus paragrafe în lege care să-l lustreze și pe fostul lor președinte. Doar așa, din răzbunare. Și, din cauza acestor măsuri vindicative, s-a întârziat foarte mult în adoptarea acestei legi.

Acum văd declarații dure ale „primului lustrabil”, cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu, despre cât de „stalinistă” este această lege. Același domn amenința legea cu instituțiile Uniunii Europene. Interesant, totuși, de la cine vine recursul atât la Stalin, cât și la Uniunea Europeană!

Declarația politică este intitulată „Legea ANI sau despre secretul vieții private de persoană publică”.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Subiectul cel mai fierbinte al ultimelor zile a fost legat de Agenția Națională de Integritate și de modul în care aceasta funcționează. Doresc să fac în plenul Senatului României câteva referiri la acest subiect.

Pornind de la decizia Curții Constituționale privitoare la examinarea din oficiu a funcționării și organizării ANI, s-a ajuns într-o situație pe care, personal, aș numi-o nefericită.

După ce o perioadă suficient de îndelungată de timp s-a încercat transparentizarea sursei și a valorii averilor demnitarilor, căci acesta este fondul de bază al funcționării ANI, a existat un moment în care Curtea Constituțională a bulversat această regulă.

Nu spun că, în sinea ei, prin decizie, Curtea Constituțională a greșit, ci spun că unul dintre argumentele invocate, anume că Legea ANI încalcă dreptul la viața privată, este cel puțin forțat, și aici vreau să detaliez.

Dreptul la viața privată este cea mai importantă libertate civilă și așa trebuie să rămână. De aici însă și până la a nu fi făcute publice declarațiile de avere ale demnitarilor, căci mai bine rămân dosite de ochii lumii, e prea mult.

Orice politician, funcționar și angajat care face parte dintr-o structură care funcționează din bani publici trebuie să declare, din punctul meu de vedere, proveniența și valoarea averii pe care o deține. Dacă nu suntem de acord cu acest lucru, atunci nu ar trebui să avem pretenții să fim persoane publice, să fim reprezentanți ai cetățenilor, să ocupăm

demnități publice sau funcții plătite din banii publici, căci statutul de „persoană publică” nu este echivalentul conceptului de „viață privată”.

Vechea Lege ANI s-a adoptat în 2007, ca o recomandare venită din partea Uniunii Europene, și a fost un mecanism poate nu perfect, dar eficient de verificare a declarațiilor de avere ale demnitarilor. Acum, ca stat membru al Uniunii Europene, avem obligația morală de a fi, în continuare, în acord cu principiile și valorile acesteia.

Cred că doar cine are ceva de ascuns nu este de acord cu principiul de funcționare a ANI. La propunerea Guvernului, Parlamentul, respectiv Camera Deputaților, a votat în cursul săptămânii trecute noua Lege ANI, cu titlul imperativ că această lege trebuie să existe în spațiul public.

Părerea mea este că această lege votată de colegii deputați putea să fie și mai dură, cu prevederi explicite referitoare la declarațiile de avere ale demnitarilor și transparența legată de acestea.

La modul principial însă, trebuie menționat că legea este totuși în acord cu angajamentele României față de Uniunea Europeană, iar, pe de altă parte, corespunde exigențelor Curții Constituționale, de al cărei punct de vedere trebuie ținut cont.

Doamnelor și domnilor senatori,

La finalul declarației mele politice de astăzi, mai vreau doar să spun că necesitatea unei legi ANI în spațiul public românesc este absolut necesară. De ce să nu o spunem, au existat remarci și îndemnuri în presă din partea unor diplomați străini acreditați la București (cazul ambasadorului american Mark Gitenstein), care au subliniat necesitatea și funcționarea Legii ANI în țara noastră. Nu ne mai putem întoarce din drum.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Cui trebuie să mă mai adresez în țara asta în calitatea mea de senator pe care autoritățile nu dau doi bani?”.

Profesorul Vârtej, un venerabil medic cu care de peste cinci decenii zeci de mii de cupluri de români și-au adus pe lume copiii, un om care a făcut cu adevărat ceva pentru această țară, persoana pe care am decis că trebuie să o ajut, este aruncat în derizoriu de instituțiile statului român, care ar trebui să oprească această ilegalitate, ilegalitate care, pe scurt, constă în faptul că un vecin potent și cu relații la Primăria Sectorului 1 își face un mamut de imobil lângă casa domnului profesor Vârtej, dărâmând locuința în care profesorul și soția lui sperau să își trăiască în pace și liniște partea de final a unei vieți puse în slujba românilor.

Eu tot sesizez Inspectoratul de Stat privind Calitatea în Construcții, fără să se ia nicio măsură, iar cu fiecare zi de lucrări executate casa familiei Vârtej se surpă peste ei.

I-am scris și ministrului Videanu, premierului Boc..., probabil că voi scrie și voi cere și ajutorul Papei de la Roma, însă îmi dau seama că puterea îți ia mințile și îți diluează conștiința.

Cum este posibil să se tragă de mine, de exemplu, ca luni să nu cumva să lipsesc din Senat, unde se dezbate moțiunea opoziției pe pensiile militarilor, însă eu, ca senator, atunci când cer ajutor pentru o personalitate a lumii medicale, pentru un om strivit de golănia, lăcomia și setea de înavuțire a unor șmecheri de sectorul 1, care construiesc fără autorizații de construcție sau cu autorizații anulate în instanța de judecată, să nu mi se dea importanță sau răspuns?

Este o rușine fără margini unde s-a ajuns, iar eu unul mă delimitez ferm de acest „jemanfișism” ordinar. Vă mulțumesc.

Azi, doresc ca prin această declarație politică să aduc un omagiu Armatei Române, să celebrez imaginea românului învingător, o imagine care, în condițiile crizei actuale, în toate formele ei, socială, economică, politică, este înlocuită, din nefericire, prea des cu imaginea românului înfrânt, dezamăgit sau sărac.

Am participat, recent, la comemorarea generalului Nicolae Șova, erou național din zona Bacăului, și m-a surprins în mod plăcut faptul că românii nu își uită rădăcinile. Prea puțin cunoscut în alte zone geografice, generalul Șova a fost un ofițer model al Armatei Române, apreciat pentru calitățile sale de comandant, pentru bravură în luptă, primind înaintări în grad la excepțional.

A fost, pe rând, atașat militar la Viena, comandor, general de brigadă, comandant al Brigăzii 20 Infanterie din Alba Iulia, director al personalului în Ministerul Apărării Naționale, comandant al Diviziei 1 gardă din Corpul 3 Armată – zona de operații pe Prut, în Basarabia, Odessa, subsecretar de stat pentru marină în Ministerul de Război, general de corp de armată, comandant (la solicitare expresă personală) al Corpului 7 din Armata Română în teatrul de operații Frontul 2 Ucrainean, erou în Operațiunea militară „Budapesta”.

A participat, prin luptă, la cele trei războaie:

– Războiul balcanic pentru recunoașterea statalității României (1912–1913), fiind decorat cu Ordinul „Onoarea României” clasa V (1913), Medalia „Avântul Țării” (1913);

– Primul Război Mondial (1914–1918), fiind decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară (1917), Ordinul „Coroana României” cu spade, în grad de Ofițer cu panglică de Virtute Militară și Medalia „Victoria în Marele Război pentru Civilizație (1916–1918), Ordinul „Steaua României” clasa I (1922), în grad de Ofițer (1930), „Furajera Mihai Viteazul” (1931);

– Al Doilea Război Mondial (1939–1944), fiind decorat cu Ordinul austriac „Pentru merit” în grad de Mare Comandor (1938), Medalia Centenarul Regelui Carol I (1939), Ordinul „Mihai Viteazul” (1941), Ordinul „Virtutea maritimă” clasele I, II, III (1944).

Drept mulțumire, regimul comunist l-a învinuit pentru crime de război, fiind condamnat între ianuarie 1946 și ianuarie 1956.

Am ținut neapărat să evoc figura acestui erou și aici, în fața Parlamentului, și de câte ori se va impune am să-i evoc și pe alții care au contribuit cu toată ființa lor la crearea statului românesc.

Pentru că și-au apărat principiile, mulți militari au murit în închisori și au fost dați, pe nedrept, uitării. Ei au pus bazele statalității și identității naționale de azi și, da, azi, România se poate baza pe o reală securitate externă, azi, nimeni nu-i mai pune la îndoială identitatea și avem chiar prietenia și sprijinul unor mari națiuni ale lumii, inclusiv apartenența la NATO.

În contextul actual de criză națională și internațională, Guvernul României a fost nevoit să ia decizii extreme din punct de vedere financiar, iar în cazul unor categorii sociale

s-a folosit nejustificat sintagma nefericită de „pensii nesimțite”.

Dacă și cadrele militare pensionate în prezent s-au simțit incluse în această categorie și s-au simțit lezate sau jignite, atunci profit de această ocazie pentru a cere scuze eu, în calitate de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, pentru acest lucru.

În cazul acestei categorii de pensionari ce au reprezentat cu onoare această instituție fundamentală a țării, Armata Română, consider că nu există oricum suficienta răsplată. Aceștia, indiferent de regimul sub care și-au desfășurat activitatea, nu trebuie să devină victime ale istoriei, ei sunt făuritori ai acesteia și merită tot respectul și aprecierea noastră.

Cred cu tărie în valorile societății românești și cred că nu avem voie să uităm cine suntem, pentru a ști încotro vrem să ne îndreptăm.

Mulțumesc.

## Domnule președinte, Stimați colegi,

Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă aminti că astăzi se sărbătoresc 61 de ani de la semnarea Tratatului de înființare a Consiliului Europei. O organizație internațională de o asemenea importanță ar trebui să fie avută în vedere așa cum se cuvine și de către decidenții politici de la București.

Din păcate, în ultimii ani, activitatea Consiliului Europei a intrat într-un con de umbră, deși aceasta este cel puțin la fel de intensă ca în deceniile anterioare. Lupta pentru respectarea drepturilor omului, lupta pentru respectarea drepturilor copilului, implicarea în programe cu rol informativ despre statul de drept reprezintă, în continuare, câțiva dintre pilonii existențiali ai acestui organism internațional.

Imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial, principalele puteri ale Europei au trebuit să aibă în vedere un plan prin care, printr-o voință politică asumată în comun, să reușească să facă imposibilă proliferarea unei noi conflagrații mondiale. Știm cu toții că Europa fusese traversată, în primele decenii ale secolului trecut, de două războaie mondiale și tocmai de aceea miza găsirii unei soluții pentru depășirea unor posibile sentimente revizioniste și revanșarde era foarte mare.

Practic, discursul susținut de Winston Churchill la Universitatea din Zürich, prin care a susținut ideea necesității apariției „statelor unite ale Europei”, a reprezentat temelia ideologică de la baza acestui proiect ambițios ce avea să se numească Consiliul Europei.

Consiliul Europei a reprezentat, de-a lungul timpului, o organizație cu rol consultativ la nivel interparlamentar. În pofida caracterului său consultativ, nu de puține ori rezoluțiile sale au fost puse în practică sau au reprezentat linii directoare pentru statele membre. Dintre cele mai importante realizări ale Consiliului Europei, am putea menționa cel puțin adoptarea Convenției europene a drepturilor omului și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Prin semnarea Tratatului de la Londra de la 5 mai 1949, 10 state, printre care Franța, Marea Britanie, Italia, Luxemburg sau Olanda, și-au asumat să respecte un set de principii care să reprezinte un punct comun de luptă împotriva războiului. Astăzi, legitimitatea organizației este dată de apartenența la aceste principii a nu mai puțin de 47 de state, printre care și România, începând cu 1993.

În prezent, obiectivul principal al Consiliului Europei este realizarea unei unități mai strânse între cele 47 de state membre pentru protejarea libertăților individuale, a libertăților politice și a statului de drept, principiile care constituie fundamentul tuturor democrațiilor autentice și care influențează viața tuturor europenilor.

Toate statele membre ale organizației au obligația de a face ca libertățile, demnitatea omului și bunăstarea indivizilor să devină principii ferme ale acțiunilor guvernamentale. Tocmai de aceea trebuie să acordăm un respect deosebit acestei organizații, care a avut un rol deosebit și în democratizarea statului nostru imediat după ieșirea de sub regimul comunist.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Alegeri anticipate sau despre nonsensuri în politica dâmbovițeană”.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarațiile din ultimele zile ale președintelui PNL, senatorul Crin Antonescu, au dat dovadă cel puțin de o neasumare a responsabilității în politică. Din păcate, acest cuvânt, acest concept, începe să ocupe un spațiu din ce în ce mai limitat în politica românească.

Tot mai puțini oameni politici își ordonează acțiunile din spațiul public după acest principiu. Se pare însă că nici domnul Crin Antonescu nu face rabat de la această regulă. După ce, la începutul săptămânii, a ieșit în public cu niște documente de la Ministerul Finanțelor Publice, neasumate de nimeni, acum declară sus și răspicat că se impun alegeri anticipate.

Deși prima declarație pare să nu aibă nimic de-a face cu cea de-a doua, acestea sunt legate ombilical, pentru că, după ce apare în public și susține că actuala guvernare va majora TVA-ul și cota unică, domnul Crin Antonescu anunță că, sub presiunea străzilor, a oamenilor nemulțumiți, se vor organiza alegeri anticipate. Asta, bineînțeles, după ce Guvernul va fi demis în urma unei moțiuni de cenzură.

Evident că la acest demers nu avea cum să nu se ralieze și domnul Ponta, la fel cum nu avea cum să nu stea deoparte o parte a mediei, care deja titrează, alarmant, că urmează o nenorocire prin scumpirea produselor și scăderea salariilor. Acestea sunt, în opinia actualilor lideri ai opoziției, premisele de la care pornesc pentru a-i scoate pe oameni în stradă.

Pornind de la aceleași premise, nu pot să nu îmi pun câteva întrebări:

1. Nu cumva tot domnul Ponta și domnul Antonescu au fost principalii susținători ai moțiunii de cenzură din toamna anului trecut?

2. Nu cumva din cauza faptului că au reușit să dea jos Guvernul Boc țara a fost paralizată din punct de vedere instituțional mai bine de două luni?

3. Nu cumva din cauza acestei situații tranșa de la FMI și Banca Mondială a venit cu întârziere?

4. Nu cumva criza politică din toamnă, generată de cei de la PSD și PNL, a condus la augmentarea efectelor negative ale crizei economice?

5. Nu cumva din cauza acestor orgolii personale ale unor lideri politici cu experiență cel mai mult au avut de pierdut cetățenii?

Din punctul meu de vedere, cel mai evident este faptul că domnul Crin Antonescu nu a înțeles mare lucru din ce presupune un blocaj instituțional de acest nivel și vrea cu tot dinadinsul ca, la sfârșitul acestei primăveri, să îi încurajeze pe oameni să iasă în stradă și să impună o nouă ordine politică.

Dincolo de iresponsabilitatea declarațiilor, cel mai frapant este că artizanii acestui proiect au fost, în urmă cu trei ani, susținătorii unui alt proiect, prin care l-au suspendat pe președintele în funcție Traian Băsescu. Și atunci, ca și în toamna trecută, criza instituțională nu a făcut altceva decât să ne aducă multiple deservicii atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

Pe de altă parte, mă gândesc că domnul Antonescu se teme de un prag electoral crescut sau de un sistem electoral majoritar, care ar putea scoate de pe scena politică PNL și, tocmai de aceea, vrea cu tot dinadinsul să obțină un alt mandat de senator, chiar dacă tot de pe poziția a doua. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „2 mai – O zi dedicată tinerilor din România”.

Ziua Tineretului este sărbătorită la date diferite, în funcție de fiecare țară în parte. România și-a instituit ziua de 2 mai ca Zi Națională a Tineretului, prin lege, în anul 2004, după ce în perioada comunistă aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret. Cu prilejul acestei zile, sunt organizate activități sociale, culturale, artistice și sportive dedicate tinerilor.

Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret (ANST) organizează numeroase acțiuni în toate marile orașe ale țării, iar principiile care guvernează organizarea evenimentelor de anul acesta sunt: voluntariat, parteneriat și participare.

Voluntariatul este foarte practicat în țările Europei Occidentale și în SUA de către oricine, fie că sunt studenți, șomeri, angajați sau pensionari. Voluntariatul însuflețește cele mai nobile aspirații ale omenirii: pacea, libertatea, siguranța și justiția pentru toate persoanele.

Voluntariatul este o atitudine europeană care a început să conteze inclusiv pe piața forței de muncă din România, pentru că una dintre cheile succesului este implicarea în proiecte a căror miză este dobândirea de experiență.

Voluntariatul a fost adus în România de organizațiile neguvernamentale (ONG-uri). Tinerii români care se îndreaptă către ONG-uri o fac pentru că beneficiază de stagii de practică internaționale la companii de renume din străinătate, pentru că își dezvoltă capacitatea de a lucra în echipă, învață să își asume responsabilități și, nu în ultimul rând, este o carte de vizită.

Tinerii reprezintă atât o sursă enormă de resurse umane pentru dezvoltare, cât și factorii cei mai importanți în schimbarea socială, în dezvoltarea economică și în inovațiile tehnologice. Principalul factor în educația tânărului este chiar tânărul și, de aceea, trebuie stabilite obiective și metode subsecvente acestuia, de natură să îmbunătățească abilitățile tinerilor de a-și coordona în mod autonom activitățile proprii. În paralel, trebuie urmărită și dezvoltarea abilităților instituțiilor școlare de a putea dezvolta aceste abilități ale tinerilor. Viața socială reprezintă un aspect foarte important al tinerilor, care astfel învață cum să relaționeze în comunitate, dovedindu-și, totodată, și capacitatea de a influența și a decide ceea ce se întâmplă în jurul lor. O viață socială activă presupune a cunoaște aspectele acesteia, la momentul actual, și decizia de a te implica.

Ajunși în punctul de a alege facultatea pe care doresc să o urmeze, tinerii părăsesc România în favoarea țărilor mult mai dezvoltate. Studenții români aleg să studieze în țări precum Marea Britanie, SUA, Danemarca, Finlanda sau Olanda. Nivelul academic ridicat, facilitățile moderne de studiu și o piață a muncii care le permite joburi mai bine plătite decât în țara de origine sunt principalele motive pentru care tinerii vor să studieze în străinătate.

Mulți adolescenți români exclud din start posibilitatea de a rămâne în țară în cazul în care se ivește o ocazie prielnică, considerând că România le scade în mod considerabil șansele de a avea cariera pe care și-o doresc. Un alt argument pare să fie și sistemul, care îi împiedică să se realizeze prin proasta organizare sau prin lipsa pragmatismului dovedită de atâtea ori.

Munca este un mijloc de bază în integrarea socială a tinerilor din România. Se pune problema unei bune alegeri a profesiei și a locului de muncă, precum și o bună cunoaștere a pieței muncii, ca și a aspectelor legale ale relațiilor de muncă.

Din păcate, în România a fi tânăr reprezintă pentru cei mai mulți un dezavantaj. Salariile de încadrare sunt mici, insuficiente pentru a-și întemeia o familie fără grija zilei de mâine, recunoașterea meritelor vine după eforturi îndelungi și ani de muncă în posturi prost plătite.

Tinerii sunt printre primii afectați de lipsa locurilor de muncă, generată de criză, iar unii par să fi acceptat situația. Familiile sunt cele care îi îndeamnă pe tineri să-și caute un loc de muncă și, totodată, le oferă informații în acest sens.

Rata șomajului în rândul tinerilor români sub 24 de ani este de circa 20%, peste media din UE. În țările dezvoltate din Uniunea Europeană există o flexibilitate extraordinară a indivizilor în a aborda piața muncii. Peste jumătate dintre tinerii români sub 25 de ani, care nu au un job, își petrec timpul stând în fața televizorului sau pe internet, în special pe rețele de socializare, potrivit unui studiu realizat de firma de cercetare „Data Media”, la comanda ANOFM. Cei mai mulți dintre tineri urmăresc la televizor emisiuni de divertisment, urmate de știri și dezbateri (25%), filme și seriale (8,4%) sau emisiuni sportive (8%).

Mulți tineri emigrează în căutarea unor condiții mai bune și a unei recunoașteri a meritelor lor. În general, românii care pleacă în străinătate reprezintă o forță de muncă competitivă, bine instruită. Astfel, ne mândrim cu tineri români care muncesc pentru companii de prestigiu din străinătate sau care predau în universități europene și americane. Puține sunt companiile românești care au îndrăzneala sau chibzuința de a oferi posturi de răspundere unor tineri aparent neexperimentați, iar faptul că alte corporații internaționale sau multinaționale au acest curaj, dovedindu-se, ulterior, că au fost inspirați în alegerea lor, nu constituie, din păcate, un exemplu demn de urmat. Este nevoie de un program viabil și eficient de promovare a tinerelor valori din orice domeniu de activitate și de recompensare prin avansare și salarizare corespunzătoare a tinerilor.

Imaginația, idealurile, capacitățile intelectuale considerabile și concepțiile tinerilor români sunt esențiale pentru dezvoltarea continuă a societății în care trăiesc. Problemele ivite în viața tinerilor, cât și concepțiile și aspirațiile lor reprezintă componentele esențiale ale provocării și ale perspectivelor pe care societatea le are în prezent, cât și pentru cele ale viitoarelor generații.

2 mai este o zi pe care ar trebui să o sărbătorim cu toții, dat fiind faptul că tineretul este cel care poartă semnul dezvoltării noastre. Această zi reprezintă o ocazie de a promova participarea tinerilor și de a aborda problemele lor.

Declarația politică este intitulată „Neîncrederea populației în clasa politică”.

Stimați colegi,

Sondajele de opinie, dacă sunt făcute științific și fără vădite scopuri electorale, reprezintă un ajutor enorm pentru politicieni. Ele arată adevărata stare de spirit a națiunii, speranțele și dezamăgirile milioanelor de oameni care ne-au ales, în numele cărora noi am depus jurământul să le apărăm interesele legitime cu cinste și dăruire.

Ei bine, aceste sondaje manifestă, în mod sistematic, o tendință care ar trebui să ne îngrijoreze: crește în mod constant neîncrederea cetățenilor în clasa politică (cel mai bun exemplu, prezența la vot în Colegiul nr. 19 din București – 14,65%).

S-a ajuns la o situație paradoxală: Parlamentul, deși învestit prin Constituție ca primă putere în stat, ocupă ultimul loc în topul încrederii populației. Parlamentul României nu este ceea ce ar trebui să fie în primul rând, și anume reprezentantul suveranității poporului.

Trist, dar adevărat! Oare de ce? O să încerc să argumentez.

Unele dintre partidele politice din România au deformat grav procesul parlamentar. Anumiți deputați și senatori acționează, de cele mai multe ori, la comanda partidului. Partidul politic stabilește care sunt legile bune sau nu, deciziile corecte sau incorecte, apoi își coagulează membrii care trebuie să voteze după vrerea partidului. Nu credeți că e greșit?

Un membru al Parlamentului ar trebui să voteze o lege nu pentru că așa o cere partidul, ci pentru că așa cer interesele țării și ale cetățenilor săi. Nu votăm o lege pentru că Executivul are aceeași culoare politică cu noi, ci pentru că suntem convinși că este o lege bună. Mergând pe același raționament, nu votăm împotriva unei legi pentru că facem parte din opoziție, ci pentru că o considerăm proastă.

Stimați colegi reprezentanți ai partidelor aflate la guvernare, chiar nu credeți că e greșit să votați legi despre care sunteți convinși că nu sunt bune, cu atât mai mult cu cât cei în cauză, pensionarii, profesorii, medicii, funcționarii publici și lista ar putea continua, sunt de câteva săptămâni în stradă și protestează? Nu credeți că adevărata misiune a unui parlamentar este să judece, să cântărească și să voteze așa cum îi dictează conștiința, nu partidul?

Noi nu reprezentăm aici interesele partidului, ci interesele poporului, adică ale oamenilor, pe care, din patru în patru ani, îi chemăm la vot pentru a le obține încrederea.

Parlamentarul este o instituție în sine și el acționează pentru binele celor care l-au votat. A vota altfel înseamnă a ne disprețui pe noi înșine. Este periculos să fii drept atunci când Guvernul greșește? Lașitatea îndeamnă politicienii să devină simple obiecte de decor, fără o părere sau conștiință proprie?

Ce reprezentant al poporului este acela care îi iasă pe alții să hotărască în locul lui? Doar unul care reprezintă orice altceva, doar pe cetățeni nu. Este cazul să ne luăm misiunea în serios.

Vă propun ca, de azi înainte și, mai ales, în săptămânile încărcate care urmează și în care trebuie să luăm decizii foarte importante pentru semenii noștri, să redăm demnitatea acestei instituții care poartă numele de Parlament al României.

Vă propun să legiferăm nu de dragul de a legifera, ci pentru că suntem conștienți de importanța acestui act. Să facem lucrurile așa cum trebuie ele făcute.

Ne-am văzut semenii bucurându-se în 1989, cu ochii plini de speranță pentru viitor. Cu regret o spun, dar clasa politică românească a spulberat de multe ori speranțele acestor oameni.

Cred că este cazul să le demonstrăm că putem guverna mai bine. Cred că este cazul să le redăm speranța și vă îndemn să nu așteptăm până va fi prea târziu. Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „O Constituție doar pentru președinte”.

Surprinde neplăcut, ba chiar îngrijorează, graba cu care oamenii președintelui Traian Băsescu se reped să schimbe legea fundamentală a României. La numai o zi de la consultările cu șeful statului și de la înființarea Comisiei parlamentare de revizuire a Constituției, Guvernul a aprobat un proiect de modificare a legii fundamentale.

Într-o perioadă în care situația socială din țara noastră e pe cale să explodeze, Cabinetul Boc ar trebui să fie mult mai focalizat pe soluțiile de revigorare a economiei decât pe inovații legislative controversate. Există destui politicieni ai puterii care încearcă să acrediteze ideea că nu incompetența Guvernului ar fi responsabilă pentru prelungirea recesiunii economice, ci anumite legi, și mai ales cea mai importantă dintre ele, Constituția.

Au spus-o foarte mulți specialiști din țară și din străinătate. Legile din România sunt bune, păcat că nu se aplică! De ce nu se aplică? Întrebați-i pe actualii guvernanți.

Dar de ce atâta grabă pentru modificarea Constituției? E simplu. În proiectul propus de Guvern – cu acordul Președinției! –, Președintele României poate dizolva Parlamentul, dar nu mai poate fi el însuși suspendat de acesta decât dacă magistrații Curții Constituționale decid că există argumente solide pentru acest demers. Acum, verdictul Curții are doar titlu consultativ, decizia finală aparținând, așa cum este și normal, forului legislativ.

Cu alte cuvinte, puterea președintelui crește, în timp ce a Parlamentului scade. După cum s-a mai spus, proiectul noii Constituții pare a fi făcut anume pentru PDL și pentru președintele Traian Băsescu. E și motivul principal pentru care toate celelalte forțe politice se opun modificărilor propuse de actuala putere.

Reamintim că proiectul mai prevede desființarea Senatului României, o Cameră cu tradiție în România, precum și reducerea termenelor de alcătuire a Cabinetului, dar și de aprobare a sa de către Parlament. De asemenea,

șeful statului ar putea organiza mai ușor referendumuri naționale, adică ori de câte ori consideră că nu a fost înțeles cum trebuie de către populație.

Multe dintre aceste modificări nu au întrunit nici măcar aprobarea partenerului de guvernare al PDL, și anume UDMR. Or, un demers atât de important precum cel referitor la revizuirea Constituției ar trebuie să beneficieze de acordul de principiu al tuturor partidelor, așa cum s-a întâmplat în 2003, la ultima modificare a Constituției.

Ceea ce este foarte grav este aspectul că modificările vizate de PDL aduc un dezechilibru între puteri, avantajându-l pe președintele Traian Băsescu în relația cu Guvernul, adevărata putere executivă, și cu Parlamentul, adevărata putere legislativă. Modificările nu țin cont de faptul că nimeni nu este veșnic, nici măcar Traian Băsescu, oricât de mult și-ar dori Domnia Sa și unii „prieteni” așa ceva.

Pentru a ajunge la formula cea mai bună a unei noi Constituții, toți actorii politici importanți sunt obligați să se așeze la masa negocierilor. Nu trebuie uitat că tocmai acesta este spiritul unei legi fundamentale, acela de a crea premisele unei veritabile democrații.

România nu mai are nevoie de dictatori, oricât de luminați ar considera clientela de partid că sunt aceștia.

Nu mai vrem ca oamenii să fie obligați să spună că le este tot mai bine, când în țară este din ce în ce mai rău. Unii au început deja să o facă.

Nu vă mai jucați cu Constituția României! Cine seamănă vânt culege întotdeauna furtună! Vă mulțumesc.

## Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația politică de astăzi este de actualitate indiferent de momentul prezentării ei. Rolul acestei declarații nu este din categoria „cât mai multe apariții la tribuna Senatului”, ci, din contră, ar trebui bine analizată și măcar ascultată de colegii din actuala putere.

În ultimele zile, am auzit câteva declarații nedemne din partea unui profesor universitar de drept constituțional, care este, în același timp, și prim-ministru al României, privind proiectul de lege de revizuire a Constituției României.

Din istoria instituțională a statului român am învățat că, atunci când comuniștii au avut puterea deplină, în 1946, au creat o așa-numită reformă a statului român..., o reformă instituțională, una dintre ele fiind cea prin care au modificat ordinea de drept constituțional și parlamentar, respectiv desființarea Parlamentului bicameral, care a funcționat în perioada interbelică, reducerea puterii legislative printr-un parlament cu atribuții simbolice, denumit Marea Adunare Națională, și prin marginalizarea decizională a Curții Constituționale și a altor instituții ale statului. Comuniștii și, în special, aparatul lor de constrângere instituțională – Securitatea – au învățat, la fel ca și fasciștii și naziștii înaintea lor, următoarele obiective ale existenței unei societăți controlate:

– cu cât slăbești transparența și puterea decizională ale unor instituții ale statului, cu atât manipulezi mai ușor mase din națiunea respectivă și, în final, obții un control mai facil al puterii; – puterea legislativă, care a derivat din democrația ideală antică – ca putere legalizată a poporului –, este cel mai mare dușman al totalitarismului sau al oligarhiei instituționale, grupată în jurul unui om sau al unui grup de interese politice;

– civilizația și cultura unei societăți pot fi mai ușor eliminate dacă scapi de unul dintre factorii instituționali cu reprezentare la toate nivelurile națiunii respective, în cazul de față chiar Parlamentul;

– îndobitocirea unui popor este mai lesne de realizat în timp, dacă procesul decizional se realizează prin intermediul unui partid reprezentat în toate structurile publice, decât prin existența unei opoziții puternice într-una din instituțiile statului... și iar ne referim la Parlament.

Parcă aplicând rețeta de mai sus, domnul premier Boc încearcă să ne convingă cât de utilă este diminuarea puterii Parlamentului prin renunțarea la sistemul bicameral. Aducând argumente de ordin financiar, de ordin oratoricopopulist de genul discursului bolșevic, domnul Emil Boc, cel care era – în 2002, în Comisia de revizuire a Constituției de atunci – împotriva diminuării rolului Parlamentului și pentru transparența decizională, fiind adeptul unui Legislativ bicameral cu atribuții precise pentru fiecare Cameră, același domn Boc, altfel spus profesorul de drept constituțional Emil Boc, vine în sprijinul propunerii sale actuale cu argumente demagogice și puerile, de impact public prezent, care ar pune pe gânduri orice om neutru, cu mintea limpede, cu un nivel mediu de inteligență.

Totuși, ar trebui să recunoaștem că, de fapt, domnul Boc știe prea bine care este efectul propunerilor sale, știe că în momente de criză economică crearea unui haos legislativ și instituțional sporește forța de manipulare și de control din partea celui care se află la putere.

Domnul Boc, chiar dacă trasează direcțiile date de domnul Băsescu, cunoaște rolul Parlamentului bicameral și importanța sa în luarea deciziilor necesare funcționării unui stat democratic, dar tot domnul Boc împreună cu președintele Băsescu mai cunosc câteva ingrediente în rețeta succesului unicameralismului:

– folosirea până la saturație a conceptului de parlamentari leneși și incompetenți;

– înlocuirea în ochii opiniei publice a atribuțiilor Guvernului cu atribuțiile Legislativului;

– emiterea unor acte normative mai ilegale și mai neconstituționale într-un sistem unicameral este mai ușor de controlat, sub aspectul transparenței decizionale și al anchetelor media, decât într-un sistem bicameral, unde ești verificat de cel puțin două ori pentru a se observa legalitatea actelor respective;

– slăbirea rolului partidelor de opoziție și crearea senzației publice de partide clientelare, supuse unor oligarhi financiari sau corupției politice;

– utilizarea conceptelor strategice specifice celebrului părinte al propagandei Joseph Goebbels: cu cât o instituție politică, în cazul de față Parlamentul, este mai ușor șubrezită decizional și sub aspectul reprezentării populare, cu atât este mai ușor de condus un sistem politic... și, ulterior, o națiune sărăcită de la an la an.

Toate aceste ingrediente sunt utilizate cu succes de cuplul Băsescu–Boc, mai ales că propaganda privind diminuarea puterii „celor care-și pierd scaunele de sub fund” (cum afirma chiar premierul) prinde la un popor dezamăgit, sărăcit și ușor de manipulat și convinge aparatul organizatoric al membrilor

unui partid care nu are viziunea viitorului, ci doar interesul prezentului. Doar însuși Goebbels afirma că „misiunea propagandei nu este să fie inteligentă, misiunea sa este să aducă succes”.

Se pare că aceasta este rețeta succesului lui Traian Băsescu și a funcționarului său personal Emil Boc. Să sperăm că viitorul va fi altfel decât se dorește să fie planificat astăzi și depinde de noi, senatorii și deputații din Parlamentul României, să facem acest lucru.

Stimați colegi,

În concluzia acestei declarații, mă întreb, dacă domnul Boc, domnul Băsescu și partidul său consideră insuficient rolul Senatului, dacă nu găsesc justificare pentru existența acestei instituții, atunci de ce senatorii portocalii se mai agită politic în această Cameră a Parlamentului.

Dacă se consideră imperfect acest sistem dual al Legislativului, dacă Senatul este doar o mașină de tocat banii contribuabililor, atunci senatorii Partidului Democrat Liberal ar trebui să demisioneze din această Cameră, ca să demonstreze justificarea demersului de reformare a clasei politice și a Legislativului României, dar demagogia și puterea funcțiilor sunt mai mari pentru senatorii PDL și, aplicând teoria „cu capul în nisip”, se fac că uită de acest subiect și încearcă să deturneze atenția acestei situații fără precedent în ultimii 20 de ani, doar pentru a nu supăra Cotroceniul și pe marioneta sa de serviciu, Emil Boc.

Atitudinea acestor parlamentari ai primei Camere va avea efecte dezastruoase pentru viitorii 20 de ani ai acestei națiuni, iar rezultatele se vor vedea imediat după ce se va organiza referendumul pentru revizuirea Constituției și, ulterior, cel mai vizibil rezultat va fi observat la alegerile ce vor deveni pseudoparlamentare din 2012.

Vă mulțumesc.

Declarația politică este intitulată „Alți bani, altă distracție...”.

Scuzați-mă, dar nu pot lua în serios ordonanța de urgență care modifică acordarea concediilor medicale angajaților și, mai ales, introduce acea prevedere potrivit căreia persoanele aflate în concediu medical trebuie „să fie prezente la domiciliu sau la adresa indicată, după caz, în intervalul de timp și în condițiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, în vederea exercitării verificării de către reprezentanții plătitorilor de indemnizații de asigurări sociale de sănătate”.

Aștept cu nerăbdare normele de aplicare, dar mărturisesc că n-am auzit decizii și ordonanțe mai ciudate decât cele date de Cabinetul Boc. Modul în care înțelege premierul să rezolve lucrurile nu încetează să mă uimească. În cazul de față, rezolvă problema celor care își iau concediu pentru boli inexistente prin încărcarea inutilă și greoaie a activității și cheltuielilor angajatorilor și ale caselor de sănătate, și ale altor autorități.

Auzisem că vrea și implicarea poliției în acest demers de a depista „bolnavul închipuit”... Asta lipsea Poliției Române, o acțiune în forță în casele celor care își iau concediu medical. Băncile sparte și violatorii sau traficanții de droguri pot să aștepte, polițiștii vor avea ceva mai important de făcut.

Exagerez cu prezentarea acestei ordonanțe aberante tocmai pentru a sublinia absurdul guvernării Boc, dispusă mai degrabă să crească TVA-ul și cota unică de impozitare decât să încurajeze economia, să taie pensii și salarii decât să folosească fondurile europene pentru investiții...

Recordul ordonanțelor neconstituționale pare să nu-l influențeze pe Emil Boc, așa că vom continua, probabil, parodia aceasta și războiul surzilor. Spun asta pentru că fiecare întrebare adresată primește un răspuns evaziv, fiecare interpelare pe care o facem se întoarce nelămurită, iar întrebările presei se aleg cu discursuri ilogice despre reduceri de cheltuieli închipuite.

Cu riscul de a mă repeta și de a folosi cuvinte mari, fac apel la responsabilitatea acțiunilor acestui Guvern, la asumarea deciziilor, dar și la corectarea greșelilor elementare pe care le-a făcut. În felul acesta, nu vom mai fi puși în situația de a vâna bolnavii, ci ne vom ocupa de adevăratele probleme.

Vă mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „1 Mai... românesc”.

Pentru români, sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii este puternic asociată cu perioada comunistă. Manifestări muncitorești uriașe, pancarte, scandări de lozinci, an de an, toate acestea țineau de normalitate. După 1990, 1 Mai este încă sărbătorită ca zi liberă, dar și-a pierdut de mult simbolistica muncitorească.

În acest context, este interesant să abordăm problema din punct de vedere al culturii politice. Adeseori, auzim la televizor că românii nu au cultură politică. Nimic mai neadevărat. Fiecare popor are propria sa cultură politică, determinată de factorii istorici în care s-a dezvoltat, de contextul internațional în care a fost nevoit să interacționeze și de deciziile agenților politici dintr-o anumită perioadă.

Dacă dorim să vorbim despre o absență, se poate discuta despre cea a spiritului civic de tip american, despre exercitarea dreptului de asociere de la cel mai mic la cel mai înalt nivel, iar dreptul de asociere este un concept care transcende ideologia socialistă, fiind prezent, deopotrivă, în doctrina liberală și în principalele documente internaționale care enumeră drepturile omului.

În ceea ce privește Ziua Internațională a Muncii, aceasta ar trebui să apară ca o manifestare a solidarității, a asocierii dintre anumite categorii sociale, care, prin extensie, se poate aplica tuturor, dar pentru că regimul comunist din România a mizat tocmai pe distrugerea relațiilor interumane, de asociere firească, în momentul în care acesta a dispărut, același lucru s-a întâmplat și cu sărbătoarea de 1 Mai.

Există o glumă care compară puternicul sindicat muncitoresc „Solidaritatea” din Polonia cu lipsa totală a unui fenomen social asemănător în România și care spune așa: „Dacă România era să aibă o Solidaritate, fiecare român ar fi avut Solidaritatea lui.”

Lăsând la o parte individualismul românesc care reiese din glumă, putem afirma că, într-adevăr, lipsa exercitării dreptului de asociere este simptomatică pentru poporul nostru.

Cu toate acestea, faptul că românii aleg să-și petreacă 1 Mai în grupuri, mergând la mare sau la grătar, este la fel de interesant, pentru că, alegând să ne petrecem timpul liber împreună, putem alege, ca pas următor, să creăm asociații și în alte sectoare ale activității noastre. Astfel, contribuim la consolidarea unei societăți civile care va dori, în viitor, să

participe activ la viața politică, și nu cum s-a întâmplat la ultimele alegeri, când prezența ei a fost foarte scăzută.

Declarația politică este intitulată „1 Mai – A venit timpul să ne rezolvăm problemele, nu să le adâncim!”.

Stimați colegi,

Data de 1 Mai a reprezentat, de-a lungul istoriei moderne a României, o dată pe cât de importantă, pe atât de controversată.

Poate că importanța ei inițială s-a pierdut în momentul în care a fost asociată cu istoria nefastă a comunismului, omițându-se astfel ceea ce ea cu adevărat reprezintă.

Istoria zilei de 1 Mai este strâns legată de profilul poporului român, un profil axat pe ideologia stângii. A trece în uitare această zi din cauza traumelor unui regim dictatorial care s-a folosit și a degenerat valorile stângii ar fi o mare greșeală și o nerecunoaștere a nevoilor românilor.

Să nu uităm istoria zilei de 1 Mai, zi care a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii și care își are originea în Statele Unite ale Americii – polul recunoscut al democrației –, la noi fiind pentru prima dată celebrată în 1890. Sunt date importante care ne permit să recunoaștem la adevărata lor însemnătate simbolurile acestei sărbători: valoarea muncii, a unității, a solidarității sociale și a respectului față de cetățean, așa cum și Nicolae Iorga, una dintre personalitățile cu care noi, românii, ne vom mândri mereu, spunea: „Țara noastră are, înainte de toate, o datorie, aceea de a munci. Munca, adevărată și spornică, nu se poate face decât prin solidaritate națională.”

Toate acestea reprezintă, în același timp, componente esențiale ale interesului național, care trebuie adus printre oameni, recunoscut și aplicat, după ani întregi în care binele și nevoile cetățenilor au fost omise în favoarea intereselor personale sau de grup.

Într-o astfel de zi, noi, reprezentanții Uniunii Naționale pentru Progresul României, am decis să facem lansarea oficială a partidului, alegând nu întâmplător această dată ca simbol al unui nou început printre oameni, cu oameni și alături de ei.

A venit timpul ca întreaga clasă politică românească, fie ea la putere sau în opoziție, să critice constructiv ceea ce de 20 de ani se întâmplă, prin participare directă, mai ales într-un moment atât de delicat cum este acesta pe care țara noastră îl traversează.

Tocmai de aceea, se impune schimbarea și aducerea a ceva nou, care să rezolve problemele, nu să le adâncească, iar Uniunea Națională pentru Progresul României asta își și propune.

Solidaritatea socială, ca parte intrinsecă a interesului național, reprezintă calea prin care românii vor avea, în sfârșit, o „voce” a lor. De aceea, am salutat cu bucurie și mândrie deschiderea pe care sindicatele au oferit-o și au arătat-o față de nașterea unei noi formațiuni politice mai mult decât necesare.

Astfel, data de 1 Mai nu este deloc întâmplătoare, ea marcând alăturarea noastră nevoilor și dorințelor fiecărui român care a participat sau participă, prin munca sa, la un viitor mai bun al țării și sperăm ca și ceilalți oameni politici de bună-credință să ni se alăture în efortul nostru de a lăsa deoparte, o dată pentru totdeauna, dezinteresul, instigările cu rezultate negative și de a pune umărul la construcția unei societăți noi, care să răspundă nevoilor sociale ale românilor, iar acest lucru, așa cum marele Titulescu spunea, nu se poate face decât prin ceea ce cu toții trebuie să purtăm în suflet: „sentimentul național, acela care asigură existența popoarelor”, același care, aș adăuga eu, face diferența dintre o clasă politică adevărată și una amatoare.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Aș dori să spun un cuvânt, în condițiile în care se împlinesc, în aceste zile, 20 de ani de la „Podul de flori” dintre România și Republica Moldova, anume că Senatul României este alături de cei care comemorează la București, la Cercul Militar Național, acești 20 de ani, într-un moment de imensă emancipare națională și regăsire peste timp.

La debutul acestei manifestări care începe astăzi la Cercul Militar Național și va continua în următoarele zile, suntem reprezentați de domnul Teodor Meleșcanu, vicepreședinte al Senatului, și de domnul senator Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă.

De asemenea, doresc să adresez o invitație colegilor senatori care doresc să participe la aceste evenimente de marcare a unui moment de mare emoție și patriotism, să facă acest lucru în cursul zilei de astăzi, mâine și poimâine, timp de trei zile. Acest moment important va fi comemorat, Senatul României având privilegiul și onoarea să fie alături de organizatorii acestei acțiuni.

Stimați colegi,

## Stimate colege,

În ședința noastră de astăzi...

Mă scuzați, l-am văzut pe domnul senator Iordănescu, care, ieri, a împlinit un număr de ani, pe care nu vreau să-i fac public de la acest microfon, să-i spunem lui Puiu „La mulți ani!” și, cu multă prietenie, să-l salutăm, așa cum facem de fiecare dată.

De asemenea, mulțumesc doamnei Doina Silistru și domnului senator Orest Onofrei, secretarii Senatului, care mă vor asista astăzi și mă vor ajuta să conducem ședința noastră de plen.

În acest moment, suntem în cvorum de ședință.

95 de senatori și-au înregistrat prezența.

Doresc, de asemenea, să vă supun atenției și votului ordinea de zi de astăzi.

Este o singură sugestie – dacă veți crede că este interesantă –, avem două proiecte de lege, înainte de Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, care sunt cu termen de adoptare tacită pe 6 mai anul curent, adică mâine. Evident, aș dori să vă propun să le putem dezbate astăzi.

Aveți ceva pentru ordinea de zi, domnule senator Câmpanu?

Vă rog, aveți cuvântul, pentru a putea să avem toate punctele de vedere înainte să

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Știu că sunt în asentimentul dumneavoastră, știu că bat la o ușă deschisă, dar cred că este doar o problemă procedurală, pentru că, așa cum bine știți, vom avea în dezbatere Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, care are termen de adoptare tacită data de 10 mai – asta înseamnă lunea viitoare –, și, din respect pentru

instituția Senatului, din respect pentru invitații noștri care sunt prezenți astăzi aici, v-aș ruga să fiți de acord să prelungim programul nostru de astăzi până la epuizarea tuturor dezbaterilor de pe ordinea de zi.

Cred că nimeni nu are interesul ca din Senat să iasă o lege fără a fi dezbătută.

Vă mulțumesc.

## Vă mulțumesc.

Această propunere este legată de programul de lucru. Eu aș dori, înainte să putem să decidem care este ordinea de zi de astăzi, după aceea vă voi supune atenției și programul de lucru de astăzi, în condițiile în care luni, 10 mai anul curent, vom avea o ședință de plen în care sunt convins că vom putea să finalizăm și să dăm un vot final pe Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice.

De aceea, singura întrebare pe care vreau să v-o pun, față de ordinea de zi care v-a fost prezentată, este – și mă adresez, în principal, domnului senator Igaș și Grupului parlamentar al PDL, pentru că este vorba de punctul 7 din ordinea de zi –, este dacă există o dorință să dezbatem astăzi – este o lege relativ complexă – sau veți dori să o putem programa pentru miercurea viitoare.

Suntem Cameră decizională, nu este un termen de adoptare.

Este o întrebare strict practică, pentru a putea să acordăm mai mult timp Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice astăzi. Este doar o întrebare pe care o adresez domnului senator Igaș, pentru că inițiatorii sunt un grup de senatori din partea Grupului parlamentar al PDL.

Credeți că astăzi este foarte necesar să dezbatem propunerea legislativă sau considerați că poate aștepta o săptămână?

Am putea să facem acest lucru miercurea viitoare și s-o punem prima în ordinea de zi de miercuri, 12 mai 2010. Domnule senator Igaș, aveți cuvântul.

## Mulțumesc, domnule președinte.

La punctul 7 din ordinea de zi este înscrisă o propunere legislativă depusă de către colegii noștri din Grupul parlamentar al PDL, o propunere legislativă importantă, care nu cred că necesită o foarte mare dezbatere.

Suntem de acord și ne dorim să epuizăm, până cel târziu luni, 10 mai 2010, dezbaterile asupra Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice și cred că putem să îmbinăm activitatea noastră în așa fel încât să dezbatem și inițiativa colegilor noștri de la Grupul parlamentar al PDL, și inițiativa Guvernului în ceea ce privește Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Mulțumesc.

În aceste condiții,

Cu privire la programul de lucru, avem propunerea avansată de domnul senator Câmpanu, de prelungire a ședinței de astăzi până la epuizarea ordinii de zi. Problema pe care o avem este că, începând cu ora 14.00, avem comisii, avem un termen de depunere a amendamentelor pe Legea ANI, inclusiv câteva inițiative legislative foarte, foarte importante.

Îndrăznesc, în aceste condiții, să vă sugerez să prelungim, poate cu 10, 20, 30 de minute, programul de astăzi, ceea ce nu ar fi o problemă deosebită, să permitem colegilor să meargă la comisiile permanente.

Înțeleg, din discuțiile pe care le-am avut în Biroul permanent, că există un consens, practic, din partea grupurilor parlamentare ca luni, 10 mai 2010, să putem da vot final pe Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice.

Ora 13.30 este o oră corectă, care să ne permită să mai extindem astăzi programul de lucru și să ne permită ca luni, 10 mai 2010, să dăm votul final.

Domnule senator Câmpanu, aveți cuvântul. Microfonul 2.

Domnule președinte și stimați colegi,

Nu am propus altceva decât să acționăm în Senatul României cu responsabilitate și să ne facem datoria, aceea de a legifera. Dacă vă uitați pe ordinea de zi de astăzi, veți vedea nenumărate proiecte de lege care trec de Senatul României prin adoptare tacită.

Vom vorbi astăzi despre Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice. Vorbim astăzi de numeroase amendamente, pentru care Grupul parlamentar al senatorilor independenți și-a asumat responsabilitatea să le susțină, pentru a demonstra că suntem consecvenți promisiunilor făcute.

Nu cred că vreun grup parlamentar are interesul, în momentul de față, ca, pe un proiect de lege atât de important pentru țară, să nu arătăm toată disponibilitatea de care putem da dovadă pentru a legifera în mod corespunzător, cu atât mai mult cu cât comisiile permanente despre care făceați vorbire își pot desfășura activitatea și în cursul zilei de mâine, pentru că așa știm, în programul Senatului joia sunt activități în comisiile permanente ale Senatului.

Insist, deci, să supuneți la vot propunerea pe care am făcut-o.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Doamna senator Silistru, vă rog.

## **Doamna Doina Silistru:**

## Mulțumesc, domnule președinte.

Cu tot respectul pe care-l port domnului senator Câmpanu, dacă dădea dovadă de o așa mare responsabilitate de care face caz astăzi, luni după-amiază ar fi rămas tot Grupul parlamentar al senatorilor independenți, grup parlamentar care susține partidul care se află la guvernare, am fi legiferat și nu ar fi trecut foarte multe legi prin adoptare tacită.

Îi ofer cuvântul domnului senator Câmpanu, pentru un drept la replică generic.

Sigur, sigur.

Nu vreau să răspund unor acuzații. Vreau să spun doar că am văzut că încercăm să dezbatem un proiect de lege ce conține 201 articole de mai bine de două săptămâni. Am reușit, în aceste două săptămâni, să dezbatem 6, 7 articole din acest proiect de lege.

Dacă dumneavoastră considerați, în special Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, pentru că bănuiesc că în numele acestui grup parlamentar ați discutat că Grupul parlamentar al senatorilor independenți a făcut în așa fel încât dezbaterile pe acest proiect de lege să nu se desfășoare normal, vrem să demonstrăm contrariul. Vă mulțumesc.

Mulțumesc. Domnule senator Coca, aveți cuvântul.

De obicei, nu intervin, domnule președinte. Cu tot respectul pentru colegul nostru, Domnia Sa spunea că au de susținut foarte multe amendamente, dar ca să le susțină, din punctul meu de vedere, trebuia să le și depună. După câte știu, nu cred că au depus prea multe sau nu au depus deloc amendamente în ceea ce privește Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, mai ales în ceea ce privește pensiile militare.

Din punctul meu de vedere, cu tot respectul pentru domnul senator Câmpanu, am impresia că iar este un exercițiu de imagine și se folosește Parlamentul României pentru acest gen de lucruri.

Doamna senator Silistru a pus punctul pe i foarte bine. Dacă aveau acest interes, rămâneau la ultima ședință. Vă mulțumesc.

Haideți să nu transformăm acest moment într-un moment hiperpolitizat. O să fie suficient timp la dezbaterea asupra Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice să existe un astfel de moment.

Domnule senator Câmpanu, văd că jucați și pe stânga, și pe dreapta.

Aveți cuvântul. Microfonul 3.

## Domnule președinte,

Din păcate, sunt nevoit să fac acest lucru. Voiam să-i aduc aminte colegului nostru de faptul că, dincolo de a depune amendamente, senatorii au dreptul la vot în Senatul României și vreau să-i spun colegului nostru că eram pregătiți să susținem toate amendamentele depuse de domnul senator Coca, de doamna senator Mitrea, toate amendamentele care au fost aprobate și adoptate de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională. Acesta este punctul de vedere asumat și aceasta este modalitatea de acțiune în aceste dezbateri a Grupului parlamentar al senatorilor independenți.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc.

Haideți să tranșăm această problemă. Încă o dată, din discuțiile pe care le-am avut cu liderii grupurilor parlamentare, inclusiv la începutul acestei ședințe, cred că există un consens pentru parcurgerea accelerată a Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, cu sublinierea amendamentelor cu adevărat strategice, cu adevărat importante, ceea ce cred că ne va permite ca astăzi și luni să putem dezbate întreaga lege.

De aceea, din punctul meu de vedere, avem varianta unui program până la ora 13.30, astăzi, iar ziua de luni să fie dedicată integral Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, dar acest lucru îl veți decide dumneavoastră.

- Listă pentru domnul senator Câmpanu. Domnule senator Câmpanu, aveți cuvântul. Microfonul 3.

## **Domnul Liviu Câmpanu:**

Voiam să solicit, din partea Grupului parlamentar al senatorilor independenți, listingul de vot, pentru a arăta invitaților care dintre senatorii din Parlamentul României au alte probleme mai importante decât problema pensiilor.

Vă mulțumesc.

Am anticipat și deja am solicitat să vi se prezinte lista. Îi ofer cuvântul doamnei senator Boitan, pe procedură.

## Domnule președinte,

Vă rog să întrebați acest grup parlamentar – nu știu dacă este grup parlamentar sau partid în acest moment – dacă dorește să discutăm legea sau nu. Am discutat-o în comisie preț de o lună și jumătate, am discutat toate amendamentele. Nu-mi aduc aminte ca reprezentanții acestui grup parlamentar să fi venit în comisie, să fie interesați dacă se întâmplă ceva bun cu această pensie. Imaginea este imagine.

Vă rog să mă iertați, domnule senator, cu tot respectul – pentru că așa se procedează aici, dar fără respect –, noi,

de fapt, ne facem sau unii își fac imagine în condițiile în care la balcon stau pensionarii, chiar interesați să vadă ce facem aici.

Vă rog să mă iertați pentru intervenție. Mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc, doamna senator.

Vă propun să avansăm în discuția noastră.

La punctul 2 din ordinea de zi este înscrisă aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 10–15 mai 2010.

Avem un plen suplimentar marți, 11 mai 2010, pentru Legea ANI și aș dori să vă propun ca luni – și cu acceptul liderilor de grupuri parlamentare, și al dumneavoastră – să putem să dedicăm întreaga sesiune de luni, începând cu ora 15.00, pentru Proiectul de lege privind sistemul unitar al pensiilor publice și, evident, atunci vom putea să prelungim, eventual, programul de lucru, până când vom epuiza dezbaterea, aceasta fiind ziua când va fi adoptat tacit acest proiect de lege.

Programul de lucru pentru perioada 10–15 mai 2010 este următorul: ziua de luni, 10 mai 2010, dedicată integral, de la ora 15.00 până la epuizarea programului de lucru, dezbaterii Proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice; marți, 11 mai 2010, plen suplimentar pentru Legea ANI și miercuri, 12 mai 2010, zi de plen. După aceea, programul obișnuit de lucru în comisiile permanente și în teritoriu.

Săptămâna viitoare vom acorda votul final pe Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice și vom dezbate Legea ANI.

Trecem la punctul 3 din ordinea de zi, aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea următoarelor inițiative legislative:

1. Proiectul de lege privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

2. Propunerea legislativă pentru reglementarea unor măsuri privind exercitarea comerțului în unele zone publice.

Referitor la Propunerea legislativă pentru reglementarea unor măsuri privind exercitarea comerțului în unele zone publice, inițiatorul este prezent?

Este o propunere legislativă cu privire la comerțul în zonele publice.

Inițiatorul nu este prezent, deci intră în procedură normală.

În legătură cu Proiectul de lege privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, rog reprezentantul Guvernului să prezinte succint acest proiect de lege.

Doamna secretar de stat, aveți cuvântul. Microfonul 8.

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

Statul este obligat la acțiuni menite a preveni și a combate corupția la nivel instituțional, precum și de a prezerva integritatea în exercitarea demnităților și funcțiilor publice. Pentru aceasta trebuie identificate mecanismele adecvate. Unul dintre aceste mecanisme este chiar Agenția Națională de Integritate, devenită, deopotrivă, obiect de analiză al Mecanismului de cooperare și verificare (MCV) și subiect de dialog al României cu partenerii săi europeni și internaționali.

Guvernul a solicitat Parlamentului României dezbaterea și adoptarea proiectului de lege în procedură de urgență, în condițiile art. 76 alin. (3) din Constituția României, cu referire la art. 107 alin. (1) din Regulamentul Senatului României, pentru a asigura continuarea, în mod nestingherit, a dialogului dintre România și partenerii săi europeni și internaționali pe marginea, în principal, a îndeplinirii obiectivelor de referință cuprinse în Decizia 2006/928 a Comisiei Europene din luna decembrie, de stabilire a Mecanismului de cooperare și verificare a progreselor realizate de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice din domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției.

În egală măsură, independent de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 415 din 14 aprilie 2010, Guvernul a receptat necesitatea amendării Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, pentru a înlătura normele care se opun respectării și promovării drepturilor omului, materii care reclamă urgența.

La toate acestea se adaugă nevoia stringentă de a răspunde așteptărilor cetățenilor, atât de derutați de evenimentele promovate de media românească extrem de frecvent în jurul unor fapte sau suspiciuni de corupție și lipsă de integritate...

## Doamna secretar de stat,

Vă rog să prezentați elementul de urgență. Elementele de natură generală le cunoaștem suficient de bine și, din dorința de a putea optimiza programul nostru, vă rog să prezentați elementele esențiale ale intervenției dumneavoastră.

Al doilea argument, impactul social-economic al proiectului, care nu poate fi neglijat. Acesta urmează să producă efecte benefice asupra societății românești, să contribuie la promovarea unei economii sănătoase și a unui climat de încredere a societății în mecanismele care o gestionează.

Nu în ultimul rând, Guvernul își exprimă convingerea că Senatul României va aprecia chiar din inițiativă proprie nevoia dezbaterii și adoptării proiectului de lege în procedură de urgență, în sensul art. 101 alin. (1) din Regulamentul Senatului, al interesului național, la care se alătură și dispozițiile art. 108 lit. c) și d) din Regulamentul Senatului.

Proiectul de lege în discuție este necesar pentru îndeplinirea obligațiilor României în calitate de membru al Uniunii Europene.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Mulțumesc.

Cu această ocazie, aș dori să mulțumesc doamnei Lidia Barac, secretar de stat la Ministerul Justiției. Cred că este pentru prima oară alături de noi și cred că un ușor trac de debut poate fi înțeles.

La punctul 4 din ordinea de zi este înscrisă nota privind adoptarea tacită, prin împlinirea termenului la data de 3, respectiv 4 mai 2010, a următoarelor inițiative legislative:

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii patronatelor nr. 356/2001;

– Propunerea legislativă privind stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor aparținând întreprinzătorilor tineri, debutanți în afaceri;

– Propunerea legislativă privind holdingurile;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 14 din Legea nr. 69 din 2000 a educației fizice și sportului, cu modificările și completările ulterioare;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție;

– Propunerea legislativă privind transmiterea către Consiliul Local al Municipiului Roman a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române” în vederea realizării obiectivului de investiții „Microhidrocentrală pe râul Moldova, în municipiul Roman – județul Neamț;

– Propunerea legislativă privind transmiterea către Consiliul Local al Municipiului Tulcea a dreptului de administrare asupra unui bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Administrației Naționale „Apele Române” prin Direcția Apelor Dobrogea – Litoral;

– Propunerea legislativă privind siguranța digurilor;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic;

– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control;

– Propunerea legislativă privind suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2010;

– Propunerea legislativă pentru asigurarea bugetului minim necesar realizării politicii externe a statului român;

– Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor și studenților; – Propunerea legislativă pentru abrogarea cap. IV (art. 17–26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional;

– Propunerea legislativă pentru abrogarea cap. IV (art. 17–26) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional;

– Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României.

Aceste proiecte vor fi transmise Camerei Deputaților pentru deliberare și vot final.

La punctul 5 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare.

Inițiatorul acestui proiect de lege este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Îl invit pe domnul Sorin Chelmu, secretar general adjunct în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Vă rog.

Microfonul 9.

Domnul secretar de stat Nazare a evadat?

Propun să trecem la punctul 6 din ordinea de zi și sunt convins că, între timp, reprezentantul Guvernului va reveni, deoarece este prezent.

La punctul 6 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

Dau cuvântul domnului secretar de stat Alexandru Nazare, pe care îl rog să prezinte punctul de vedere al Guvernului.

Vă rog, microfonul 9.

## **Domnul Alexandru Nazare** – _secretar de stat_

_în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**

## Mulțumesc.

Având în vedere restricțiile bugetare, după cum știți, plata sumelor rezultate din titlurile executorii, și având în vedere că drepturile salariale formulate de personalul din sectorul bugetar implică acum un efort deosebit pentru bugetul de stat, este absolut necesară extinderea modalității de executare prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și pentru titlurile de venit executorii după data de 31 decembrie 2009 și până la data de 31 decembrie 2010.

Astfel, în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2010 se stipulează că plata acestor sume, prin hotărâri judecătorești în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 ianuarie 2010, se va realiza după o procedură care începe astfel: în anul 2011 se plătește 34% din valoarea titlului executoriu, în anul 2012 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu și în anul 2013 se plătește 33% din valoarea titlului executoriu. Astfel se asigură atenuarea impactului financiar asupra bugetului general consolidat, al hotărârilor judecătorești pronunțate în acest an. Aceste hotărâri sunt estimate la circa 1.321.000.000 de lei, prin plata eșalonată a acestora în perioada 2011–2013.

## Mulțumesc.

Dau cuvântul domnului președinte Cristian Rădulescu, pentru a prezenta raportul comisiei.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Comisia sesizată în fond a întocmit un raport de respingere a acestei ordonanțe. Sigur, discuțiile au fost exclusiv politice, ca și votul, reflectând majoritatea din acel moment din comisie.

Ceea ce ne propune Guvernul este respectarea unor hotărâri judecătorești apărute între timp, chiar dacă influența financiară este extrem de mare.

Pe ansamblu, prima ordonanță dată pentru asemenea plăți reieșind în urma hotărârilor definitive se referea la o sumă de circa o jumătate de miliard de euro. În momentul de față, suma suplimentară este de aproximativ 300 de milioane de euro. În final, eu cred că numai până la sfârșitul acestui an, prin astfel de hotărâri, se vor acorda sume care, cumulate, vor ajunge la circa un miliard de euro.

Soluția negociată de către Guvern a fost de eșalonare pe câte trei ani a acestor sume, o soluție acceptată în acest moment și care nu afectează dreptul la aceste plăți al celor cărora li se cuvin, cum, de altfel, a opinat și Curtea Constituțională.

Raportul a fost de respingere, dar, la urma urmei, prin această ordonanță se acordă niște drepturi. Voturile împotrivă au fost asupra modalității pentru eșalonarea pe 3 ani.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc domnului președinte. Este o problemă, într-adevăr, severă. Invit colegele și colegii la dezbateri generale. Constat că nu sunt intervenții. Este o problemă ce creează o presiune excepțională asupra finanțelor publice ale statului.

În condițiile în care cele prezentate sunt suficient de clare pentru a trece la vot,

Ne reîntoarcem la punctul 5 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, în condițiile în care domnul secretar a revenit în sală.

Dau cuvântul domnului secretar general adjunct, pe care îl rog să prezinte punctul de vedere al Guvernului. Microfonul 8.

integrale a contribuției publice către beneficiari, indiferent de natura acestora, publici sau privați.

La această dată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a acceptat punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice, datorită urgenței adoptării cadrului legislativ, dar și sperând că documentele atașate la cererea de finanțare de către beneficiarii publici să confere garanția efectuării plății componentei de cofinanțare națională.

În luna august a anului 2009, prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2009 privind unele măsuri de accelerare a absorbției sumelor alocate prin Fondul european agricol pentru dezvoltare europeană și prin Fondul european pentru pescuit, s-au modificat anumite articole din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009.

Ca urmare a deciziei luate privind transferul Autorității de Management pentru POP de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, autoritatea de plată este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca urmare a recomandărilor primite de la Comisia Europeană.

Din practica Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, s-a constatat că actualele prevederi legislative privind efectuarea plăților către beneficiarii publici ai Programului Național de Dezvoltare Rurală și ai procedurilor APDRP nu dau garanția respectării regulamentelor comunitare.

De aceea, în luna februarie 2010 s-a luat decizia inițierii unui proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2009, în sensul corelării prezentului cadru legal cu prevederile regulamentelor comunitare.

Vă supunem spre dezbatere și adoptare proiectul de lege. Vă mulțumim.

Dau cuvântul domnului senator Ovidiu Marian, pentru a prezenta punctul de vedere al comisiei.

## **Domnul Sergiu Sorin Chelmu** – _secretar general adjunct_

_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**

## Domnule președinte,

## Doamnelor și domnilor senatori,

În luna iunie a anului 2009 a fost aprobată de Guvern Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009, care comasează, de fapt, trei ordonanțe de urgență ale Guvernului.

Vă pot spune, pe scurt, despre ce este vorba. În cazul beneficiarilor publici, punctul de vedere, la această dată, al Ministerului Finanțelor Publice a fost ca aceștia să-și cuprindă în bugetul propriu valoarea integrală a proiectelor ce urmează a fi finanțate din Fondul european agricol de dezvoltare rurală pentru a-și asigura sursa de finanțare a proiectelor.

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, după autorizarea cheltuielilor declarate de acești beneficiari, virează numai componenta de finanțare externă și nu în contul beneficiarilor de unde s-au efectuat cheltuielile, ci în conturile de venituri din care sunt finanțate instituțiile respective.

Această prevedere a fost introdusă, deși contravenea regulamentelor comunitare care prevăd obligativitatea plății

## Mulțumesc, domnule președinte.

În ședința din 21 aprilie 2010, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte raport de admitere în forma prezentată de Guvern.

Au transmis avize favorabile Consiliul Legislativ, Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală. Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc.

Intervenții pe fond?

Nu.

Trecem la punctul 7 din ordinea de zi, Propunerea legislativă privind parteneriatele încheiate între sectoarele public și privat.

Inițiatorii doresc să prezinte acest proiect? Sunt senatori și deputați din toate grupurile parlamentare. Domnul senator Fodoreanu. Microfonul 6.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Vă propun o inițiativă legislativă care a fost îmbrățișată și semnată, ca inițiatori, de colegi parlamentari din Senat și Camera Deputaților, care fac parte din toate grupurile parlamentare. Acest fapt dovedește, alături de susținerea mediului de afaceri, că acest proiect de act normativ se dorește de mult timp.

Proiectul de act normativ pe care noi vi-l propunem spre dezbatere și adoptare se referă, ca obiect, la reglementarea proiectării, finanțării, construcției, operării, reabilitării, dezvoltării, închirierii și transferului oricărei lucrări publice, bun sau serviciu public care se realizează prin procedura de parteneriat public-privat.

Sunt convins că toți ați studiat propunerea legislativă, dar în câteva cuvinte vreau să vă argumentez unele dintre principiile care au stat la baza gândirii acestui proiect.

În primul rând, s-a urmărit ca procedura de selecție a parteneriatului public-privat să respecte în totalitate reglementările comunitare, dar, având în vedere că în ultima perioadă sau, mai bine zis, în ultimii 10 ani mecanismul de parteneriat public-privat nu are rezultate semnificative în România, am gândit o procedură care să respecte normele comunitare, cum vă spuneam, dar care să simplifice și să dea un mecanism în folosul comunităților sau al autorităților publice centrale și locale.

Un alt principiu pe care l-am avut în considerare pentru aplicarea acestui proiect de act normativ a fost acela ca, prin mecanismele folosite, să se evite afectarea gradelor de îndatorare ale comunităților locale și ale deficitelor bugetare. Cred că toți cunoaștem că un număr foarte mare de comunități locale, primării, în momentul de față, au un grad de îndatorare care nu le mai permite alte îndatorări.

În principiu, această propunere legislativă poate rezolva o problemă majoră atât în momentul de față, moment de criză, cât și în alte situații chiar mai bune din punct de vedere economic, aceea a atragerii de investiții și a punerii la dispoziția comunităților locale și centrale a unui mecanism prin care aceste investiții să poată fi utilizate pentru crearea de bunuri publice.

Un ultim argument pe care vreau să-l evidențiez în fața dumneavoastră este acela că propunerea legislativă reglementează acest mecanism de parteneriat public-privat în toate domeniile, deci este la dispoziția atât a comunităților locale, cât și a comunităților centrale, a autorităților centrale, în toate domeniile de activitate: sănătate, infrastructură, educație, justiție, apărare și alte domenii de activitate, deci motivul pentru care noi vă propunem ca această propunere legislativă să fie dezbătută și adoptată de dumneavoastră este, în primul rând, pentru a rezolva cât mai repede reglementarea unui mecanism care să stea la dispoziția autorităților centrale și locale pentru atragerea de investiții private.

## Vă mulțumesc.

Domnule secretar de stat Alexandru Nazare, punctul de vedere al Guvernului.

Microfonul 9.

Guvernul încă nu a formulat un punct de vedere asupra acestei legi. Ceea ce pot să vă spun însă este că, dată fiind importanța impactului estimat al acestei legi pentru dezvoltarea României, există un acord de principiu de susținere a acestei propuneri legislative.

Acord de principiu de susținere, în condițiile în care nu există un punct de vedere formulat? ( _Râsete, discuții.)_

Bun. În mod clar, tema este importantă.

Raportul comisiei, domnul președinte Vosganian.

## Domnule președinte,

Comisia noastră a dezbătut acest act normativ, inclusiv amendamentele prezentate de comisiile avizatoare, și înaintează un raport favorabil, cu mențiunea că la nivelul Consiliului Legislativ s-a decis caracterul ordinar al acestei legi, reținând faptul că totuși Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a dat un aviz de lege organică pentru această propunere legislativă.

Reținând totuși această controversă în care noi nu putem discuta în termen de priorități, considerând însă că la nivelul Consiliului Legislativ există o expertiză, pe care trebuie să o respectăm ca atare, noi am decis să o prezentăm plenului în această formă.

## Vă mulțumesc.

## Intervenții pe fond?

Înțeleg că a existat o dispută la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări cu privire la caracterul legii, ordinar sau organic?

Microfonul 7, domnule președinte.

Există această solicitare, mergând pe ideea că acest act normativ are incidență asupra regimului general al proprietății. Noi însă am reținut, în primul rând, sugestia Consiliului Legislativ, care este instituția abilitată în aceste chestiuni, astfel încât am făcut această prezentare plenului, aducând în discuție avizul Consiliului Legislativ.

## Vă mulțumesc.

Domnul senator Vosganian, punctul de vedere politic, la microfonul central.

## Stimați colegi,

Există, în ultima vreme, diverse discuții cu privire la structura hipertrofiată a administrației. Dacă nu mă înșel, chiar și astăzi la dezbaterile politice s-a vorbit despre faptul că avem foarte mulți salariați în sectorul bugetar, că sectorul bugetar este foarte mare, se fac comparații cu alte țări pentru a arăta cât de mare este sectorul bugetar din România. ## Dragi colegi,

Faptul că în România sistemul de stat este birocratizat este o consecință a evoluției istorice a țării noastre. În timp ce alte țări s-au format prin centralizarea unor burguri, cetăți, România s-a construit ca un stat birocratic. Noi am făcut prima oară comerț după Pacea de la Adrianopole, 1829.

În 1919, România era 90% rurală și cea mai mare parte a structurii administrative era în plan central. Am început să descentralizăm abia după 1918. Firește că la noi sunt mai mulți salariați, dacă tot învățământul este de stat, dacă toată sănătatea este de stat, dacă atunci când iei niște avize pentru calitatea apei sau calitatea cărnii nu te duci la o structură privată, ci te duci la stat, dacă la noi nu există camere agricole, care sunt private, ci direcții agricole județene, care sunt de stat și așa mai departe.

Deci faptul că la noi structura este prea mare nu este din cauză că sunt atribuții excesive, ci din cauză că ele trebuie delegate zonei private, și trebuie să existe o mai bună comunicare între stat și domeniul privat și un transfer de responsabilitate.

De aceea, eu socotesc că a spune că, de pildă, trebuie să dăm afară 100.000 de oameni nu e formula cea mai bună. O parte dintre ei sunt necesari, dar trebuie activități externalizate. Parteneriatul public-privat este o modalitate de lucru care, pe de o parte, mobilizează sectorul privat, pe de altă parte, înlătură această frontieră extrem de periculoasă care se creează la limita dintre interesul public și cel privat, care, adesea, face corupția să înflorească, și, în al treilea rând, mobilizează o seamă de resurse, care, în urma economiei centralizate, au rămas în administrarea statului și care nu sunt utilizate astăzi.

De aceea, eu cred că o astfel de lege, simplificarea procedurilor și adaptarea ei la legislația europeană pot înlătura unele dintre carențele care au făcut ca o bună parte dintre investițiile mari ale țării să nu se poată face, pentru că nu am avut un interlocutor privat și, de asemenea, o parte din terenurile, din clădirile pe care statul le-a deținut să nu poată fi folosite ca atare.

Gândiți-vă că, de pildă, astăzi, statul nu mai este capabil să facă un baraj ca la Vidraru sau un pod cum este cel de la Giurgeni-Vadu Oii, și poate nici nu este nevoie.

Grupul parlamentar al PNL susține acest proiect de act normativ.

## Domnule președinte,

Vă semnalez că ne-au venit puțin mai târziu și niște observații de la Consiliul Economic și Social și le vom anexa deciziei finale a plenului, pentru a fi reluate în discuția Camerei Deputaților.

Grupul parlamentar al PNL susține acest proiect de act normativ.

Vă mulțumesc. Domnul senator Oprea.

Propunerea este una venită din toată zona politică și argumentul forte a fost un demers al instituțiilor europene pentru a încerca să găsească un numitor comun și a încuraja țările membre ale Uniunii Europene ca și la investiții din fonduri europene să poată interveni parteneriatul publicprivat.

Astăzi-dimineață am auzit la radio un lucru pe care îl aud de ani de zile. În București, anul acesta, 10.000 de copii cerșesc un loc la o grădiniță. Statul probabil că, se înțelege, nu poate să creeze atâtea grădinițe câte ar fi necesare, dar, pe o experiență declanșată în urmă cu câțiva ani, soluția este exact asta. Mulți oameni doresc să investească în creșe, în grădinițe, chiar în școli private, iar partea de așa-zisă franciză, logistică, să-i revină școlii. Deci școală de stat cu capital privat, iată o primă utilitate a unei astfel de legi.

Mulțumesc celor care nu pun patimă într-un astfel de proiect, fiindcă, practic, nu înțeleg de ce Guvernul nu și-a exprimat punctul de vedere, dar sunt convins că se va bucura de ce va ieși din legea asta.

Un acord de principiu pozitiv. Domnul senator Rotaru.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În rândul inițiatorilor sunt și parlamentari ai Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Este o propunere legislativă extrem de interesantă și de importantă, pe care o susținem.

Îmi exprim nedumerirea că în această situație de criză, care se accentuează de la o zi la alta, când tot ce înseamnă mediu privat este pus în pericol major privind funcționarea și locurile de muncă, Guvernul – spre nedumerirea mea și a noastră, cred – nu are un punct de vedere, care ar fi trebuit să fie fără echivoc și clar, de susținere a unei asemenea inițiative, care, repet, este extrem de importantă, necesară și, poate, ușor întârziată față de momentul în care ne aflăm.

Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC susține această propunere legislativă.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenții,

Punctul 8, Proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice.

Ne reîntoarcem la subiectul atât de important al Legii pensiilor.

Domnul ministru Șeitan nu ne face astăzi onoarea de a fi aici, doamna președinte Pârcălabu, microfonul 10. ## **Doamna Domnica Doina Pârcălabu** – _președintele_

_Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale_ **:**

Deocamdată, domnul ministru este la ședința de guvern.

## Este ședință de guvern. Stimați colegi,

Vă reamintesc faptul că săptămâna trecută ne-am oprit în dezbaterea noastră la art. 6, punctul V, de la numărul curent 5, la amendamentele respinse, atunci când s-a votat acest amendament și în urma căruia Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC a inițiat o moțiune simplă.

Suntem în fața acestui punct pe care îl avem de dezbătut și vă propun să avansăm, dacă și domnul președinte Rădulescu este de acord, pe metodologia pe care am parcurs-o.

Înțeleg că ne va putea permite să parcurgem astăzi un număr de amendamente și, după aceea, evident, luni, să putem să finalizăm cu un vot pe ansamblul legii.

De aceea, rog, atenția dumneavoastră pentru a ne reîntoarce la punctul în care am lăsat dezbaterea săptămâna trecută și îl întreb pe domnul președinte Rădulescu dacă are un comentariu în acest moment, pentru a permite colegilor să se pregătească pentru susținerea eventuală a amendamentelor.

Microfonul 7, domnule președinte.

Dacă colegii au fost atenți, eram la art. 6. A fost un prim amendament respins, care se referea la eliminare, cum e și corect procedural, începusem cu el. Dacă nu se susțin alte amendamente respinse, trecem mai departe la alte articole.

Corelarea ar fi fost necesară dacă treceau amendamentele anterioare cu privire la neincluderea în sistemul unitar de pensii a pensiilor militarilor.

Doamna președinte Pârcălabu.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Pentru corelarea cu articole deja adoptate privind includerea cadrelor militare în actualul sistem de pensii publice, eliminarea alin. (2) al art. 9 ar face imposibilă aplicarea sistemului unitar de pensii publice, prin eliminarea din categoria asiguraților a acestei categorii, dorindu-se, de fapt, să fie exceptați de la plata contribuțiilor, deci păstrarea beneficiilor actuale.

Se dorește eliminarea acestora din cadrul categoriilor de persoane asigurate conform proiectului de lege. Mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc foarte mult.

Dacă nu sunt alte intervenții, lucrurile cred că sunt suficient de clare și

- Liste pentru liderii de grupuri.

Mergem mai departe, la numărul curent 7 de la amendamentele respinse, respectiv art. 10 pct. 2 din textul proiectului de lege.

- Se susține amendamentul? Nu.

Mai departe, numărul curent 8, art. 11 pct. 3 din textul proiectului de lege.

Există intervenții în plen? Doamna senator Minerva Boitan.

E în regulă.

Deci suntem în fața anexei nr. 2 cu amendamentele respinse.

Ultima dată ne-am oprit la numărul curent 5, art. 6, punctul V, referitor la cadrele militare trecute în rezervă. Aici deja am dat un vot săptămâna trecută. Deci de aici redemarăm dezbaterea în plen pe amendamente și invit colegii să intervină pentru susținerea unor eventuale alte amendamente.

Numărul curent 7 se referă la art. 10 din proiectul de lege. Iertați-mă, suntem la numărul curent 6, cu referire la art. 9 alin. (2).

Domnul senator Moga, microfonul 4.

## Domnule președinte,

Vrem să se elimine alin. (2) al art. 9, pentru corelarea cu articolele deja adoptate privind includerea cadrelor militare în sistem.

## Alte intervenții?

Domnule președinte Rădulescu, microfonul 7.

La art. 11 pct. 3 dorim să eliminăm plafonarea contribuțiilor, astfel că...

Doamna senator, dacă doriți să veniți puțin mai aproape de microfon, având și foarte mulți invitați, astăzi, din toate generațiile.

Având în vedere că la pct. 3 al art. 11 se plafonează contribuțiile la nivelul a maximum cinci salarii medii brute, susțin să se elimine și art. 11 pct. 3 să rămână în felul următor: „Venitul lunar asigurat pentru persoanele menționate la alin. (1) este cel stabilit prin declarația individuală de asigurare și nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”

Mulțumesc foarte mult, doamna senator. Domnul președinte Rădulescu.

Da, este un amendament care nu a trecut de comisie. Formula finală este mult mai apropiată de cea a inițiatorului și amendamentul admis al comisiei, în comun, se referă nu la salariul mediu brut, ci se referă la câștigul salarial mediu, fiindcă peste tot s-a introdus sintagma „câștig salarial mediu”, pentru că unii sunt salariați, alții au alte tipuri de venituri sau de câștiguri. Este formula aprofundată.

Mulțumesc. Doamna ministru Pârcălabu.

S-a menținut...

Și dumneavoastră dacă doriți să veniți mai aproape de microfon, pentru o sonorizare cât mai bună.

Se dorește eliminarea plafonului superior, echivalentul a cinci salarii medii brute, care ar duce la necorelarea dintre venitul asigurat și pensia primită, putând crea dezechilibre pe termen mediu și lung și o presiune considerabilă asupra bugetului asigurărilor sociale de stat.

Mai mult, având în vedere că funcționează Pilonul II, respectiv pensiile administrate privat, cu contribuție obligatorie, persoanele care realizează venituri peste acest plafon pot participa, în vederea obținerii unor beneficii majore, pe această componentă a sistemului de pensii. Mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Mulțumesc.

Sunt alte intervenții din partea altor grupuri? Nu.

În aceste condiții,

Mergem mai departe, la numărul curent 9 de la amendamentele respinse, care se referă la art. 16 din textul pe care îl avem în fața noastră. Întreb dacă dintre inițiatori dorește cineva să susțină. Nu.

Numărul curent 10, art. 17 pct. 1 – stagiul de cotizare. Domnul senator Coca Laurențiu, microfonul 4, vă rog.

Noi am dori, la art. 17, să constituie stagiu de cotizare și perioadă suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru perioadele realizate în grupele I, II, respectiv în condiții deosebite, condiții speciale și alte condiții, în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. 1 lit. c).

Motivarea: legislația sistemului public anterioară datei de 1 aprilie 2001 reglementează grupele I și II de muncă. Legislația anterioară acestei date reglementează condițiile de

muncă normale, deosebite, speciale. Cadrele militare au avut și anterior datei de 1 aprilie 2001 condiții speciale. Mulțumesc.

Mulțumesc.

Punctul de vedere al comisiei, domnul președinte Rădulescu.

Amendamentul care vine din partea unui grup de senatori ai PSD și din partea Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională urmărește ca, în cazul includerii pensiilor militare în sistemul unic de pensii, cuantumul acestora să fie mai crescut, printr-o reglementare mai specială cum este cea prevăzută de acest amendament propus.

Mulțumesc.

Doamna președinte.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Poate fi admis amendamentul, deoarece armata a beneficiat de condiții deosebite și alte condiții anterior datei de 1 aprilie 2001, fiind prevăzute de legislația în vigoare la acea dată. Admiterea amendamentului ar putea aduce unele clarificări pentru această categorie de beneficiari. Mulțumesc.

Mulțumesc.

Alte intervenții?

Domnul senator Șerban Mihăilescu, microfonul 3.

Grupul nostru susține acest amendament exact în sensul celor spuse și de doamna Pârcălabu. Mulțumesc.

Mulțumesc.

Domnul senator Țuțuianu.

## Domnule președinte,

Un amendament identic am depus și eu la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, din păcate respins acolo. Eu cred că și din rațiuni de tehnică de redactare a textului, amendamentul trebuie admis, pentru că asigură o corelare corespunzătoare cu dispozițiile art. 29 alin. (2) și ale art. 100 din proiectul de lege.

Deci, pentru aceste considerente și pentru cele care au fost prezentate de colegul meu Coca Laurențiu, poziția nu poate fi decât de susținere a acestui amendament.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Mulțumesc foarte mult.

Dacă nu mai sunt alte intervenții după aceste precizări,

Liste pentru grupuri!

## Listă?

Liste pentru liderii de grupuri. Mergem mai departe. Numărul curent 11 de la amendamente respinse, art. 18. Se dorește susținerea acestui amendament? Nu.

Mai departe, numărul curent 12, care se referă la art. 20 alin. (2) și (3).

Există susținere?

Domnul senator Coca Laurențiu, microfonul 4.

Amendamentul nostru este următorul: Guvernul elaborează anual, pe baza propunerilor CNPP și ale instituțiilor care au în subordine case sectoriale de pensii, proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat, pe care îl supune spre aprobare Parlamentului.

Casele de pensii sectoriale elaborează propuneri pentru bugetul asigurărilor sociale de stat și le transmit instituțiilor publice în subordinea cărora funcționează.

Ministrul muncii este ordonator principal de credite – aceasta este motivarea – și deleagă această atribuție către președintele Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Vă mulțumesc, domnule senator. Vă rog, domnule președinte Rădulescu.

Este un amendament care ar fi fost în consecința celor de scoatere a sistemelor speciale din sistemul unic. Așa însă, cum s-a votat un sistem unic, și reglementarea care este prevăzută aici de către inițiatori este cea care trebuie să rămână. Deci este o chestiune de logică procedurală.

Vă mulțumesc. Vă rog, doamna Pârcălabu.

Menținem formularea inițială a articolului.

acest amendament, ca de altfel toate amendamentele susținute de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și de colegii noștri. Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenții, rog colegii să-și ocupe locurile în sală pentru a putea să se concentreze asupra votului.

La numărul curent 13 – care se referă la art. 24 alin. (1) –, se dorește susținerea acestuia?

Vă rog, domnule senator Țuțuianu. Microfonul 3.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Amendamentul a fost admis în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări doar cu două abțineri.

În fond, acest amendament prevede că excedentele anuale ale bugetului asigurărilor sociale de stat se utilizează în anul următor numai pentru plata prestațiilor la care Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale este obligată legal sau la reconstituirea fondului de rezervă, text care este diferit de cel propus de Guvern și pe care, repet, l-a adoptat, cu majoritate de voturi, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Vă mulțumesc.

Îl susținem și noi, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Vă mulțumesc.

Vă rog, domnule președinte Rădulescu.

În afară de această lege referitoare la asigurări, există o legislație fiscală unică, care prevede ce se întâmplă atunci când se produc excedente, ceea ce nu este cazul, bineînțeles, dar trebuie să ne imaginăm și cazurile fericite, nu numai cele de restriște.

În cazul acela, excedentele vor fi folosite în ordinea următoare: subvenții de la bugetul de stat, deficite din anii anteriori și fondul de rezervă – așa este și textul prevăzut de inițiator.

Vă mulțumesc. Sunt și alte intervenții? Vă rog, domnule senator Câmpanu. Microfonul 3.

Așa cum am spus și în deschiderea ședinței de astăzi, Grupul parlamentar al senatorilor independenți va susține

Vă mulțumesc.

Vă rog, doamna președinte Pârcălabu.

Articolul a avut formularea pe care noi am prezentat-o, având în vedere corelația cu prevederile din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc.

Sunt alte comentarii sau intervenții?

Dacă nu sunt,

Numărul curent 14, art. 27 alin. (1), dacă se dorește susținerea lui?

Nu se dorește.

Mai departe, numărul curent 15, care se referă la art. 28. Nici acesta nu se susține în plenul Senatului. Numărul curent 16, art. 30 alin. (1) se susține. Vă rog, domnule senator Coca.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Amendamentul nostru la art. 30 este următorul: „În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din activitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă din luna respectivă.”

Vreau să fac precizarea că în textul inițial al legii se spune numai de instituțiile miniere.

Deci sintagma „activitățile miniere” – și aceasta presupune munca în subteran și la construcțiile hidroenergetice, și la cele de infrastructură – cuprinde mult mai multe activități miniere.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Amendamentul pe care l-a susținut domnul senator Coca este la art. 30 alin. (3), este ultimul de la numărul curent 16. Vă rog, domnule președinte Rădulescu.

Aici, acest amendament conține esența unei discuții îndelungate și repetate care a avut loc în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, în fond și în general în Parlamentul României, de foarte multe ori, referitoare la diverse unități care au un regim, să-i zicem, asemănător cu al celor miniere, cum ar fi hidrotehnica, ca să vă aduceți aminte, pentru că au fost vreo cinci inițiative legislative referitoare la această chestiune.

Sunt amendamente care au fost făcute – și eu admir perseverența cu care au fost repetate la diverse niveluri – și au venit din partea sindicatelor, din partea Consiliului Economic și Social, din partea diverselor comisii, amendatori, dar, în final, e vorba cam de același lucru.

În textul inițiatorului este vorba de unitățile miniere definite conform legii și conform anexelor care sunt aprobate deja, legiferate deja, iar în textul amendatorului se face încă o dată enumerarea exhaustivă a unor astfel de locuri de muncă și activități, incluzând, de data aceasta, și locurile de tipul acelora de care spuneam eu și care, până acum, din cauza constrângerilor europene, nu au putut fi incluse în legislația noastră.

Legislația europeană referitoare la condițiile de muncă ne impune să scădem cât mai mult numărul de locuri de muncă speciale, și nu să adăugăm la ele unele noi.

De aceea, comisia a respins toate tipurile de amendamente care se referă la astfel de probleme.

Vă mulțumesc.

Vă rog, doamna președinte Pârcălabu.

Menținem formularea prezentată în proiectul de lege.

## Vă mulțumesc.

Sunt alte intervenții pe marginea acestui amendament? Vă rog, domnule senator Coca.

Cred că doamna președinte nu a fost atentă. Eu nu am enumerat nimic. Am spus doar atât: activitățile miniere. Or, aceste activități nu se fac decât cu mineri, și este în continuarea a ceea ce ați prins și dumneavoastră în proiect, „activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal din luna respectivă”.

- Deci activitățile miniere nu se fac decât cu oameni de

- meserie.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Vă mulțumesc.

Cu aceste clarificări,

Nu mai sunt alte susțineri la numărul curent 16, din câte înțeleg.

Numărul curent 17 se referă la art. 33 alin. (2) și (3) din proiectul de lege.

Se dorește susținerea?

Nu se dorește.

Numărul curent 18 se referă la art. 34 alin. (3) din proiectul de lege.

Există susținere pentru el? Nu se susține.

Numărul curent 19 se referă la art. 36.

Vă rog, domnule senator Belacurencu Trifon.

## Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Amendamentul nostru se referă la suma minimă privind contribuția de asigurări sociale pentru asigurații prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. 4 și alin. (2).

În textul proiectului de lege, această sumă se propune a reprezenta 35% din salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Amendamentul nostru propune un procent de 25% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Susținerea sau propunerea noastră este motivată de faptul că trebuie să se acorde posibilitatea celor prevăzuți la art. 6 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) să poată participa la sistemul public de pensii.

În acest moment, 35% din salariul mediu brut pe economie reprezintă circa 6,5 milioane de lei vechi, iar contribuția lunară ar fi de circa 2 milioane de lei vechi, o sumă pe care o considerăm prea mare pentru ca cei în cauză să se poată asigura.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc. Vă rog, domnule președinte Rădulescu.

Comisia nu a fost de acord cu aceste amendamente.

Vă mulțumesc. Vă rog, doamna președinte Pârcălabu.

Menținem această referință de 35% din salariul mediu brut pe economie.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc. Alte intervenții? Nu mai sunt.

Numărul curent 20 se referă la art. 37 alin. (1) și, respectiv, pct. b).

Vă rog, domnule senator Coca.

Domnule președinte, Nu-mi dau seama...

Eu aș vrea, în primul rând, să spun că sunt niște amendamente pe care le-au susținut colegii noștri de la PDL, și acum văd că ei tac. Acum, avem un amendament admis, inițiatori sunt toți membrii Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, amendament care spune că lit. j) de la art. 37 alin. (1) se elimină.

La ce se referă acest lucru? La plăți compensatorii și ajutor la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept de pensie.

Motivația: pentru egalitate de tratament între asigurații civili și cei militari, astfel încât cei din urmă să beneficieze de punctaj pe perioada plăților compensatorii.

Eu nu înțeleg, este un amendament admis. Pentru Dumnezeu, suntem o întreagă comisie acolo!

## Domnule senator,

La amendamente respinse, pct. j) nu există, ceea ce înseamnă că este în zona de amendamente admise. Dacă el nu a fost invocat în sens contradictoriu în plenul Senatului,

înseamnă că amendamentul admis este în zona amendamentelor admise și nu este redeschis în plenul Senatului.

Înțeleg că ați făcut o pledoarie suplimentară pentru un amendament admis.

Nu este nici la amendamentele admise? Asta spuneți dumneavoastră?

Din eroare, m-am uitat la art. 36. Vă cer scuze.

Nicio problemă.

Înțeleg că la art. 37 alin. (1) pct. b) nu se susține în plen acest amendament respins.

Mergem mai departe la numărul curent 21, referitor la art. 45 alin. (1).

Se dorește susținerea? Nu se dorește susținerea. Numărul curent 22, art. 48 alin. (2). Se dorește susținerea? Nu se dorește susținere. Numărul curent 23, referitor la art. 49 alin. (1). Punctele c) și g) nu se susțin. Numărul curent 24, referitor la art. 50 alin. (2) – stagiul de cotizare –, nu se susține.

Numărul curent 25, art. 51 nu se susține.

Numărul curent 26, referitor la art. 53 – cred că ne apropiem de zona vârstelor de pensionare, vârsta standard de pensionare – alin. (1).

Doamna senator Elena Mitrea, vă rog. Microfonul 4.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Amendamentul nostru propune ca vârsta standard de pensionare să fie de 64 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei, cu precizarea că în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială s-au supus discuției și votului toate variantele posibile pentru vârsta de pensionare, cât și pentru reducerea acesteia în funcție de numărul nașterilor.

Neadoptarea niciunuia a avut ca motivație alinierea la legislația europeană, pentru care precizez că nicio directivă europeană nu prevede obligativitatea în acest sens, fapt recunoscut și de Consiliul Legislativ al Parlamentului European, care a avizat la sfârșitul lunii februarie o inițiativă cetățenească privind vârsta de pensionare.

De asemenea, proiectul de lege, prin articolul care prevede creșterea și egalizarea vârstei de pensionare, este discriminatoriu pentru femei, care vor munci cu șase ani mai mult decât în prezent, nu ține seama de condițiile de muncă și de viață din România, de speranța de viață, care este mai mică în România cu 10 ani decât în Uniunea Europeană.

Prin creșterea și egalizarea vârstei de pensionare, cu siguranță va crește numărul șomerilor femei, care cu greu își vor mai găsi un loc de muncă la această vârstă sau vor reuși să-și păstreze locul pe care, din fericire, îl au.

Pentru toate aceste lămuriri, aș dori să întreb Guvernul dacă a solicitat Institutului Național de Statistică previziuni, statistici privind populația României, analize privind nivelul de trai și dacă s-a cerut avizul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Bărbați și Femei în ceea ce privește impactul acestor prevederi asupra femeilor din România.

Mulțumesc.

## Mulțumesc foarte mult.

Domnule președinte Rădulescu, aveți cuvântul, pentru a păstra buna rânduială. După aceea, ofer cuvântul reprezentantului Guvernului și colegilor senatori.

Sigur că aceasta este o discuție care a durat mult și s-au făcut diverse amendamente asupra vârstei de pensionare. Multă lume se exprimă în acest domeniu, puțină lume cunoaște. Mulți confundă speranța medie de viață la naștere, ceea ce este un anumit indicator demografic, cu speranța medie de viață la pensionare. Speranța medie de viață la pensionare este de încă 20 de ani, în medie, în momentul pensionării, și anume în momentul pensionării la limită de vârstă standard, dar să ținem seama de faptul că la noi vârsta medie de pensionare este de 54 de ani și 7 luni, și nu este de 63 de ani și 7 luni, cât trebuie să fie acum.

Deci una prevede legea, dar, prin pensionarea anticipată, de invaliditate și așa mai departe, pensionarea se face, în fapt, la o vârstă mult mai mică.

Punctul 2. Această creștere a vârstei de pensionare va fi făcută eșalonat, până la orizontul anului 2030. Deci vârsta de 65 de ani și pentru femei, la care face referire inițiativa guvernamentală, se referă la atingerea acestei vârste de pensionare peste 20 de ani.

Punctul 3. Datele demografice arată că, pe ansamblul Europei, creșterea speranței medii de viață la naștere este de încă doi ani suplimentar la fiecare zece ani. În România, care recuperează, va fi chiar mai mare, dar să zicem că suntem pe media europeană. Speranța medie la naștere va fi, pe populația României, cu patru ani mai mare în 2030.

Sigur că s-au luat în considerare – am discutat cu reprezentanții Guvernului – toate aceste date care vin de la Institutul Național de Statistică, Institutul pentru Calitatea Vieții și care se referă la aceste chestiuni.

Punctul 4. Există deja legea în vigoare, care se referă la bărbați, aceștia trebuie să ajungă, în anul 2015, la vârsta de pensionare de 65 de ani. Noi am afecta legea adoptată deja de ani buni de zile și am da înapoi vârsta de pensionare a bărbaților de la 65 de ani la 64 de ani.

Ultimul punct. Într-adevăr, nu ar fi vorba de o discriminare introdusă prin această lege. Această lege urmărește să repare o discriminare. Toate normele europene se referă la faptul că vârsta de pensionare trebuie să fie egală la bărbați și la femei. Noi nu suntem în această situație. Deci suntem în posibilitate de infringement, însă am rezolvat-o într-un fel, promițând ca, treptat, gradual, nu dintr-odată, cum ar fi vrut poate forurile europene, să ajungem la o vârstă egală de pensionare pentru bărbați și femei.

Mulțumesc.

Îi ofer cuvântul doamnei secretar de stat Pârcălabu, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.

Având în vedere toate argumentele formulate de domnul senator Rădulescu, cred că s-a formulat răspuns și la întrebările doamnei senator Mitrea. Aș vrea să spun că se ajunge la egalizarea vârstelor de pensionare între femei și bărbați la 65 de ani abia în anul 2030, conform acelei curbe de racordare.

Mulțumesc.

Nu, doamna senator Mitrea v-a adresat două întrebări punctuale, legate de statistică și de discriminare, deci dacă au existat puncte de vedere structurate din partea acestor două instituții la baza formulării acestei propuneri din partea Guvernului, aceasta a fost întrebarea. Puteți să comentați?

Da, avem studii de la Institutul de Statistică privind evoluția demografică a României și foarte multe studii detaliate pe care le putem pune la dispoziție.

De altfel, doamna senator Mitrea știe că le-am avut de fiecare dată asupra noastră.

Mulțumesc.

Mulțumesc. Sunt intervenții, comentarii? Domnule senator Țuțuianu, aveți cuvântul.

Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Aș vrea să vin în fața dumneavoastră, mai întâi, cu precizarea că în cadrul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări s-a aprobat, cu majoritate de voturi, un amendament asemănător și, în al doilea rând, cu argumentația din avizul Consiliului Legislativ. Pentru că nu vreau să interpretez eu textul Consiliului Legislativ, am să dau citire doar unor pasaje, care sunt relevante și care vin să susțină ceea ce colega noastră a susținut prin amendamentul respectiv.

Mai întâi de toate, se spune la punctul 9 din avizul Consiliului Legislativ că, pe de o parte, măsura creșterii vârstei de pensionare argumentată de Guvern ca o necesitate a alinierii la cerințele Uniunii Europene, care nu este reală, pentru că acest domeniu nu este comunitarizat, ceea ce înseamnă că fiecare dintre statele membre ale Uniunii Europene au posibilitatea să stabilească vârste de pensionare diferite, și, în al doilea rând, Consiliul Legislativ spune: „Speranța de viață a bărbaților români este printre cele mai scurte din Europa, 68,2 ani, față de 78,4 ani în Suedia.”

Prin stabilirea vârstei de pensionare la 65 de ani ar urma ca un bărbat care lucrează de la 20 de ani până la 65 de ani, adică 45 de ani, să beneficieze de pensie doar o perioadă de 3,2 ani, față de 13,4 ani în alte state europene.

Sunt argumente care vin să pledeze pentru admiterea amendamentului pe care doamna senator Mitrea l-a prezentat și care a fost admis cu majoritatea de voturi, așa cum am spus, și în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Pentru toate acestea, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC susține ferm acest amendament.

Mulțumesc.

Îi ofer cuvântul doamnei senator Minerva Boitan.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Și Grupul parlamentar al PNL susține acest amendament. În plus față de cele spuse de către colegii noștri atât de la PDL, cât și de la PSD, trebuie să amintim că suntem într-o perioadă de criză și pregătim o lege a pensiilor pentru o țară care ar trebui să fie în plină dezvoltare economică. Suntem de 20 de ani într-o perioadă de tranziție și se pare că n-o mai finalizăm sau, cel puțin, nu curând.

În toată această perioadă, românii – femei, bărbați, nu contează – au muncit, au avut perioade de întrerupere de muncă, au avut perioade de șomaj, au avut perioade fără de activitate, au avut un stres permanent. Acest stres social creează mari probleme de sănătate și, uitați, suntem în fruntea indicatorilor de morbiditate pe Europa. Nu putem să ne aliniem prin vârsta de pensie, pentru că nu avem capacitate biologică, în acest moment, de a atinge aceste standarde europene de pensionare la vârsta de 65 de ani. Personal, am rezerve că vom ajunge foarte mulți și la 64 de ani, dacă nu vom reuși să ne stabilizăm economic.

Încă o dată, repet, susținem reducerea aceasta chiar minimă a vârstei de pensionare.

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Îi ofer cuvântul domnului senator Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al PDL.

## **Domnul Cristian Rădulescu:**

## Stimați colegi,

Este interesant să vezi cum niște argumente care sunt expuse, ziceam eu, destul de clar sunt contrazise, după aceea, de pledoariile altor colegi.

În general, este mai ușor ca medicii să se bage peste juriști. Este mai dificil ca juriștii să se bage peste medici, pentru că atunci rezultă niște interpretări mai diferite.

Tocmai spusesem că speranța medie de viață la naștere este un indicator demografic care cumulează speranța de viață a tuturor cetățenilor, inclusiv pentru cel care moare la 103 ani, cu copilul care moare până la un an, și, din păcate, în România, cum spunea și doamna senator Boitan, indicatorii referitori la mortinatalitate și la natalitatea infantilă sunt foarte proști, tot printre cei mai proști din Europa, cum suntem obișnuiți încă dinainte de 1989.

Atunci, dacă aduni speranța de viață la nașterea copilului care a murit până într-un an cu a celui care a murit la 100 de ani, vedeți și dumneavoastră unde iese, așa că nu putem spune – și asta chiar mi se pare un lucru ridicol – că, dacă speranța medie de viață în România este 68,5 ani și noi punem vârsta de pensionare la 65 de ani, se va beneficia numai de 3,5 ani de pensie, pentru că știm foarte bine că mințim când spunem aceste lucruri. Este ca și cum am spune: la 68,5 ani toată lumea, gata, este condamnată să moară automat și la revedere!

Avem și prin sala aceasta câteva exemple notabile, venerabile – și cărora le datorez tot respectul –, care au depășit această vârstă și care beneficiază în continuare de viață și de pensie, așa că să nu amestecăm între ei acești indicatori, pentru că știm foarte bine la ce ne referim.

Pe de altă parte, să nu dăm exemplu Suedia. Dacă vreți un exemplu și mai deosebit de vitalitate mai mare, este Islanda, mai sunt niște locuri în care se trăiește mult și bine.

Și la noi se va trăi și mai bine, și mai mult, dar noi, deocamdată, vorbim de o lege pe care o proiectăm pentru anul 2030. În anul 2030, în țări în care vârsta de pensionare este acum 67 de ani, va crește și mai tare speranța medie de viață și vârsta de pensionare va fi, undeva, pe la 71 de ani. Deci când noi vom ajunge la 65 de ani vârsta de pensionare, acolo va fi 71 de ani vârsta de pensionare, și noi vom fi tot în urmă, conform condițiilor care există în țara noastră. Atunci, să raportăm lucrurile la date statistice corecte și să nu folosim încă o dată statistica ca pe o minciună bine administrată.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc foarte mult. Mai sunt comentarii?

Vă rog, doamna senator Lia Olguța Vasilescu.

Mi se par extrem de cinice comentariile domnului senator Rădulescu. Am înțeles de la Domnia Sa că, dacă vor scăpa de vârsta de un an, copiii, după aceea, vor trăi, undeva, spre o sută de ani.

După 70 și ceva de ani, în orice caz...

Înțeleg că acum se trăiește destul de puțin, 68 de ani este speranța de viață, dar probabil că, după ce va guverna PDL-ul mulți ani, speranța de viață va ajunge undeva mult peste 70 de ani.

Eu zic ca, până să mai facem aceste predicții, eventual, să-l întrebăm și pe domnul Aliodor Manolea, care este consilier la Cotroceni, cam cum va arăta speranța de viață peste câțiva ani, să lucrăm cu datele concrete pe care le avem în prezent.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc.

Nu mai sunt alte comentarii?

Dau cuvântul domnului senator Țuțuianu, microfonul 3.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Nu am adus argumente de acasă și nici nu le-am interpretat, am folosit un argument care este în avizul Consiliului Legislativ, ca să ne lămurim.

În al doilea rând, vorbim de o speranță de viață medie. Sigur că unii au reușit să treacă de 68 de ani.

În al treilea rând, legat de cât de bine trăim, trebuie să constat și eu că trăim bine de vreo 5 ani, de ne mai mirăm că trăim.

Ca atare, sigur că luarea de poziție de aici este una care nu ține cont de realitatea faptică din România. Oamenii au trăit rău, trăiesc rău și speranța de viață este mică, deci puțini vor putea beneficia de pensie pentru o perioadă pe măsura a cât au contribuit, dacă tot vorbim de principiul contributivității.

Pentru toate acestea, repet, noi vom susține ferm acest amendament, care ține de însăși esența politicii unui partid social-democrat.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Mulțumesc.

Pentru a fi clar și pentru a ști asupra cărui amendament dintre cele respinse ne aplecăm, la numărul curent 26, referitor la art. 53 alin. (1), a fost susținut în plen al doilea amendament, care prevede vârsta de 64 de ani.

Primul amendament, vârsta de 63 de ani, și al treilea amendament, vârsta de 65 de ani la bărbați și 62 de ani la femei, nu au fost susținute în plen.

Deci votul pe care îl solicit acum se referă la al doilea amendament respins, de la numărul curent 26, referitor la art. 53 alin. (1).

Liste pentru liderii de grup. ( _Discuții aprinse în sală.)_

Vă consult dacă la numărul curent 26 mai există susținere pentru alt amendament respins.

Dau cuvântul doamnei senator Mitrea.

La art. 53 am propus introducerea unui alineat nou cu următorul cuprins: „Femeile care au născut și au avut în întreținere copii de până la vârsta de cel puțin un an beneficiază de reducerea vârstei de pensionare după cum urmează: un an pentru nașterea și întreținerea unui copil, doi ani pentru nașterea și întreținerea a doi copii, trei ani pentru nașterea și întreținerea a trei copii sau mai mulți.”

Dacă acest amendament va fi adoptat în forma propusă, vârsta de pensionare se va reduce de la 64 de ani, conform amendamentului tocmai respins, la 61 de ani.

Privitor la discuțiile anterioare, vreau să fac o precizare. Noi am înțeles că trecerea la egalizarea vârstei de pensionare se face gradual, dar în niciun caz aceasta nu va duce la creșterea speranței de viață, iar bătrânii nu vor ajunge să trăiască mai mult decât în prezent și să se bucure de pensia pentru care au muncit.

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Dau cuvântul domnului președinte Rădulescu.

Și în acest caz au fost numeroase discuții și s-au avansat diverse variante legate de reducerea vârstei de pensionare pentru femeile care au născut mai mulți copii. Una dintre diviziunile acestei discuții a fost dacă facem o politică de recompensare, să zicem, după prea mulți ani, a mamelor pentru efortul de a fi născut și crescut copiii sau dacă este o politică reală de stimulare demografică. Asupra acestei aserțiuni au existat multe dubii, fiindcă, în general, în momentele în care decizi să naști un copil, ba chiar doi, trei sau patru, nu prea te gândești la pensie.

Discuțiile au fost numeroase, iar concluzia a fost să rămânem pe inițiativa Guvernului.

Mulțumesc.

Dau cuvântul doamnei secretar de stat Pârcălabu.

Pentru egalitatea de tratament între femei și bărbați, ne menținem formularea inițială din textul de lege. Mulțumesc.

Mulțumesc.

Dau cuvântul domnului senator Alexandru Cordoș.

## Domnule președinte,

Stimați colegi,

Aș vrea să întăresc argumentele pentru amendamentul propus de Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, susținut de doamna senator Mitrea, și să reiau, pentru că ne-am obișnuit să venim cu argumente care sunt menționate în anumite documente, Consiliul Legislativ spune, tot în acest domeniu, și întărește necesitatea instituirii egalității de tratament în următoarea situație: „Constituie discriminare atât a trata diferențiat persoanele aflate în situații similare sau comparabile, cât și a trata identic persoane aflate în situații diferite.”

La ce mă refer? Situația femeilor, generată de existența unor particularități fiziologice specifice lor, justifică beneficierea de către acestea de un tratament diferențiat, avem în vedere așa-numita discriminare pozitivă, și asupra acestui lucru vreau să atrag atenția, statul, în cadrul unor politici sociale, putând adopta o legislație care să creeze inegalități de drept menite a corela inegalitățile de fapt.

Aș încheia, fără a cita și o decizie a Curții Constituționale, cu faptul că statele membre pot să prevadă, cu trimitere la directivele Uniunii Europene, că nu constituie discriminare luarea în considerare a criteriului vârstei la fixarea, pentru regimurile profesionale de securitate socială, a unei vârste pentru aderare sau admisibilitate la prestațiile de pensie sau invaliditate.

Drept urmare, cu aceste mențiuni și cele care s-au prezentat aici, aș ruga toți colegii să fie foarte atenți la acest articol, atât cei din Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, care vor vota pentru, cât și ceilalți colegi, care consider că vor vota pentru adoptarea acestui amendament. Vă mulțumesc.

Mulțumesc.

Dau cuvântul domnului senator Dumitru Constantin.

Mulțumesc, domnule președinte.

Excluzând din acest amendament „femeile care au născut”... Da, este adevărat, numai femeile nasc, dar astăzi există în România suficiente acte normative care permit ca îngrijirea și întreținerea unui copil să fie făcute chiar de bărbați. Atunci, dacă tot vorbim de discriminare, cred că discriminarea este făcută deja prin acest amendament. Femeile nasc, dar de întreținerea și îngrijirea copiilor ne ocupăm toți.

În aceste condiții, Partidul Democrat Liberal nu va vota acest amendament.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc, domnule senator.

Astăzi este 5 mai, Ziua bărbatului, și văd că este o declarație în acest sens.

Dau cuvântul doamnei senator Lia Olguța Vasilescu.

Cred că amendamentul este foarte clar: „Femeile care nasc și îngrijesc copii”. Aici nu putem vorbi de egalitatea de șanse – cu toată stima pentru colega de la Comisia pentru egalitatea de șanse –, pentru că dumneavoastră încă nu ați născut copii sau, cel puțin, dacă s-a întâmplat treaba asta și eu nu am aflat, probabil că ați luat și „Premiul Nobel”, între timp.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Nu a funcționat aparatul?

Fără probleme. Dacă se invocă acest lucru, vă propun...

O secundă, pentru a putea verifica sistemul.

Nu apare pe listing numele doamnei senator Lia Olguța Vasilescu. Susținerea este justificată.

Pierdem timpul!

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Am verificat împreună cu domnul secretar. Nu cred că schimbă în mod dramatic situația de fapt.

Vă propun să reluăm votul cu privire la acest amendament, pentru a putea vota cu toții.

amendamentul nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Constat că nu mai sunt alte luări de poziție cu privire la acest subiect...

Vă cer scuze, dau cuvântul doamnei senator Elena Mitrea.

Numărul curent 27, referitor la art. 54 alin. (1), (2) și (3).

## **Domnul Raymond Luca**

**:**

Nu, nu încă!

Microfonul 4.

## Domnule președinte,

Permiteți-mi să amintesc colegilor și celor care nu fac parte din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială că în această comisie s-a discutat inclusiv înlocuirea expresiei „femeile care nasc și îngrijesc copii” cu formularea „persoanele care nasc sau îngrijesc copii”, amendament, de asemenea, respins.

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Dau cuvântul domnului senator Daniel Savu.

## Domnule președinte,

O chestiune de procedură.

Vă rog frumos să fiți foarte atent, când PDL-ul anunță că nu votează, dacă nu votează și cei care nu sunt în sală. Vă rog mult.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Înțeleg că nu mai sunt alte intervenții pe fondul problemei.

## **Doamna Lia Olguța Vasilescu**

**:**

Nu funcționează aparatul de vot!

Dau cuvântul doamnei senator Minerva Boitan.

## Domnule președinte,

La art. 53 alin. (2) este un amendament depus de mine, împreună cu domnul senator Cordoș, referitor la stagiul minim de cotizare.

Art. 53 alin. (2).

Vă rog să-l prezentați.

Stagiul minim de cotizare prevăzut în proiectul de lege este de 15 ani, iar noi propunem reducerea lui la 10 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

Pe de o parte, susținem acești 10 ani, pentru că totuși este un număr de ani în care persoanele respective contribuie la Fondul de asigurări sociale.

Pe de altă parte, în această țară primesc pensie persoane care nu au muncit niciodată, or, de la 0 la 15 ani, este un interval destul de mare, iar noi considerăm că și 10 ani sunt suficienți să primească o pensie chiar mai mică, raportată la contribuția din acești 10 ani.

Mulțumesc.

Mulțumesc foarte mult.

Dau cuvântul domnului președinte Rădulescu.

Unul dintre elementele de bază ale sustenabilității oricărui sistem de pensii este durata stagiului de cotizare, cu cele două componente ale sale: durata normală, pentru limită de vârstă, și durata minimă pentru a putea intra în sistem și a beneficia, chiar și la minimum, de prevederile și avantajele sistemului de asigurări sociale de stat.

În momentul de față, vechimea minimă de 10 ani este considerată de toți cei care au făcut calculele pentru sistem ca insuficientă, de aceea se impune mărirea la 15 ani.

Dau cuvântul doamnei ministru Pârcălabu.

Trebuie spus că până în anul 2015, conform legii actuale, stagiul minim de cotizare este crescut, de la 10 ani ajungând, în anul 2015, la 15 ani. Deci pentru consistență, având în vedere legislația care deja a produs efecte.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Vă mulțumesc.

Comentarii, intervenții cu privire la acest amendament? Nu sunt.

Listă pentru liderii de grup.

La numărul curent 26, art. 53, mai sunt colegi care doresc

să susțină celelalte amendamente? Nu.

Trecem mai departe la numărul curent 27, art. 54. Domnul senator Cordoș, microfonul 3.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Suntem încă în zona articolelor și amendamentelor importante pentru o parte din categoriile vizate.

La numărul curent 27, art. 54, am propus, împreună cu ceilalți colegi, întregul Grup parlamentar al Alianței politice PSD+PC, modificarea alin. (1), (2), (3).

Art. 54 se referă la vârsta de pensionare a cadrelor militare și credem că, pentru activitatea și importanța muncii depuse și pentru toate celelalte lucruri legate de speranța de viață, aceste amendamente se justifică, cu următorul conținut:

„Art. 54 – În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. 1 lit. c) – adică pentru militari –, vârsta standard de pensionare este de 55 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați”, față de textul din lege care prevede 60 de ani.

Îmi permiteți să citesc toate alineatele de la art. 54 sau vorbim despre fiecare alineat în parte?

Vă rog, prezentați-le.

„Alin. (2) – În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. 1 lit. c), stagiul minim de cotizare în specialitate – vorbim despre specialitatea cadrelor militare – este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați”, în raport cu 20 de ani cât prevede actualul proiect de lege.

„Alin. (3) – În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. 1 lit. c), stagiul complet de cotizare este 25 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați”, în raport cu 30 de ani cât prevede actualul proiect de lege.

Drept urmare, domnule președinte, stimați colegi, aș vrea doar să reiau ideea că se referă la cadrele militare și, credem noi, această diminuare de 5 ani este benefică pentru aceste persoane.

Vă mulțumesc.

Domnule președinte Rădulescu, punctul de vedere al comisiei.

Comisia a luat în considerare și aceste argumente și este evident că reducerea tuturor acestor vârste este benefică pentru persoanele care contribuie la sistem și, după aceea, devin pensionare, dar nu este benefică pentru sistem. Unul dintre punctele esențiale ale reformei în sistemul de pensii, pe lângă includerea pensionarilor militari acolo, este și creșterea stagiului de cotizare, pe care l-am argumentat mai devreme, și, în consecință, la aceasta se poate ajunge prin cele două metode: creșterea limitei de vârstă, pe de o parte, pentru stagiul maxim și, pe de altă parte, un stagiu minim, un stagiu de specialitate mai mare cu 5 ani, așa cum este prevăzut în textul Guvernului.

Sunt lucruri care țin de sustenabilitatea sistemului.

Vă mulțumesc. Doamna secretar de stat Pârcălabu.

Propunerea de la art. 54, în forma prezentată, a avut în vedere corelarea cu celelalte articole, care vizează creșterea eșalonată a vârstelor de pensionare pentru toți participanții la sistem și a stagiului minim de cotizare, tocmai în vederea sustenabilității sistemului public de pensii. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc. Intervenții? Domnul senator Nedelcu.

S-a înscris mai devreme la cuvânt. Microfonul 2.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

Grupul parlamentar al senatorilor independenți, consecvent principiilor sale, va susține aceste amendamente, practic, susținute și de mine în Comisia pentru muncă, familie și protecție socială.

Susținem alin. (1) de la art. 54, vârsta standard de pensionare de 55 de ani pentru cadrele militare, cei din sistemul penitenciarelor, servicii de poliție și siguranță națională, de asemenea, susținem și alin. (2) privind stagiul minim de cotizare de 15 ani în specialitate tot pentru cadrele militare și celelalte categorii pe care le-am enumerat și alin. (3), stagiul complet de cotizare de 25 de ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați, tot pentru cadrele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. 1 lit. c).

Această inițiativă este susținută și de grupul nostru, întrucât are în vedere respectarea Directivei 78/2000 a Comisiei Europene de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de muncă, norma de la art. 18, care prevede: „Prezenta directivă nu are ca efect obligarea forțelor armate, a serviciilor de poliție, a penitenciarelor sau a forțelor de securitate de a angaja sau menține în funcție persoanele care nu posedă capacitățile impuse pentru a îndeplini ansamblul de funcții la care ar putea fi solicitate, având în vedere obiectivul legitim de menținere a caracterului operațional al acestui serviciu.”

De asemenea, se are în vedere corelarea vârstei standard de pensionare, a stagiului minim de cotizare în specialitate cu prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și cu prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Toate aceste aspecte ne-au determinat pe noi, cei din Grupul parlamentar al senatorilor independenți, să susținem acest articol cu cele trei alineate.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Mai sunt alte intervenții la acest amendament? Domnul senator Țuțuianu, microfonul 3.

Domnule președinte,

Ca opinia publică să înțeleagă despre ce vorbim, vreau să fac precizarea, mai întâi de toate, că aceste amendamente de la art. 54 alin. (1), (2) și (3) sunt amendamente ale Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, nu ale Grupului parlamentar al senatorilor independenți. Că s-au raliat acestui punct de vedere astăzi, nu poate decât să ne bucure, dar să nu încerce să spună că au promovat un asemenea amendament.

Al doilea lucru. Sigur, pentru argumentele prezentate de domnul senator Nedelcu, și eu, și Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC considerăm că amendamentele trebuie admise și le vom susține fără nicio rezervă.

Sunt deosebit de impresionat și de emoționat de susținerea pe care o avem, dar vreau să spun că munca este a acelor senatori din Comisia pentru muncă, familie și protecție socială care au stat efectiv și au creat aceste amendamente. Este foarte bine că dânșii susțin și votează alături de noi, dar aș dori să nu aud din nou că „se alterează toată esența legii” în momentul în care vom vota.

Mai am o părere personală. Am impresia că s-au făcut foarte bine socotelile. Cu sau fără voturile dânșilor, este clar că până acum nu a trecut decât un amendament. Vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt intervenții pe fondul problemei... Domnul senator Ion Rotaru.

## Vă mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să mă refer nu neapărat strict la acest amendament, ci, în principiu, la stagiul de cotizare și să fac precizarea că, din păcate, avem încă, la această oră, persoane pensionabile ca vârstă care nu îndeplinesc condițiile de stagiu minim de cotizare de 10 ani, și aceștia sunt în afara sistemului. Trebuie să ne aplecăm cu multă atenție asupra acestei categorii, care este nedreptățită pentru 1, 2, 5, 7 sau pentru 9 ani, cât a contribuit în sistem.

A doua chestiune, care nu este tratată de lege și este o problemă extrem de importantă, și este necesar a fi reglementată cumva, este aceea care a apărut ca urmare a evenimentelor de la Revoluția din ’89 sau ulterior acestei etape, faptul că unele arhive au dispărut, au ars sau, din diverse motive, nu mai poate fi reconstituită vechimea în muncă a anumitor persoane, și acest lucru generează mari nemulțumiri în rândul unei categorii destul de reduse de oameni, dar care sunt afectați, iar actuala lege nu reglementează în niciun fel un asemenea tip de situații.

Atrag atenția asupra acestui fapt, fiindcă am remarcat destul de târziu și nu s-a mai putut depune un amendament în acest sens. Aștept un răspuns și de la doamna președinte Pârcălabu. Probabil că va trebui reglementată și această problemă, care, repet, este extrem de importantă și dureroasă pentru această categorie de oameni. Vă mulțumesc.

Domnul senator Câmpanu.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să-i reamintesc colegului antevorbitor că promovarea unui amendament, a unui articol, într-un proiect de lege se face prin vot. Noi vorbeam de vot, de nimic altceva.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc. Domnul senator Coca.

Vă mulțumesc. Mai sunt intervenții? Domnul senator Câmpanu.

## **Domnul Liviu Câmpanu:**

Vreau să fac o observație de procedură: suntem la discuția unui amendament, nu la declarații politice.

Ceea ce se întâmplă în momentul de față, când cinci-șase senatori ai Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC susțin un amendament susținut deja, al unui coleg din același partid, nu arată altceva decât că Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC încearcă să tergiverseze discuțiile pe acest proiect de lege.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Domnule senator Rotaru, aveți cuvântul.

## Domnule președinte,

Este deja o obsesie a unor colegi de-ai noștri. Vreau să subliniez că Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC este poate cel mai interesat de a dezbate această lege și de a susține toate amendamentele pe care le-am avut depuse la comisii, și vrem să le susținem și în plen. Nu avem niciun interes să tergiversăm.

Aș pune și o întrebare. Haideți să stabilească Grupul parlamentar al senatorilor independenți, dacă reprezintă un vârf de lance al cuiva, care este prioritatea: marți trebuie să discutăm Legea ANI, la ora 14.00 avem comisii pe această temă, și, în funcție de această hotărâre, am ajuns la situația în care suntem acuzați că nu vrem să dezbatem legea, dar, în același timp, avem și alte priorități. Vrem să le rezolvăm și pe unele, și pe altele, nu avem nicio intenție să tergiversăm și avem, repet, tot interesul să susținem toate amendamentele noastre și legea să treacă prin vot, nu prin adoptare tacită.

Vă mulțumesc.

## Vă mulțumesc.

Doamna ministru Pârcălabu, domnul senator Rotaru a pus o întrebare legată de situația scriptică...

## **Doamna Domnica Doina Pârcălabu:**

## Vă mulțumesc, domnule președinte.

Există reglementare în ceea ce privește situația persoanelor care nu pot face dovada activității salariale și domnul senator Rotaru știe foarte bine că sunt prevederi exprese...

Legea prevede procedura care trebuie urmată în astfel de situații.

Vă mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

## Vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenții, rog colegii să revină la locurile lor, pentru a putea vota.

Suntem la numărul curent 27, art. 54, amendamentul susținut în plen se referă la alin. (1), (2) și (3) și le

Listă pentru liderii de grup.

Mulțumesc.

Mergem mai departe la numărul curent 28, referitor la art. 55. Se dorește susținerea amendamentului respins? Domnul senator Coca Laurențiu.

„Art. 55 – Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare după cum urmează:

a) conform tabelului...”, și o să citesc rapid tabelul, deci este vorba de stagiul de cotizare realizat în condiții speciale și reducerea vârstei standard de pensionare, ca să știți în ce ordine o să citesc cifrele: pentru 6 ani – 1 an și 6 luni; pentru 8 ani – 2 ani; pentru 10 ani – 2 ani și 6 luni; pentru 12 ani – 3 ani; pentru 14 ani – 3 ani și 6 luni; pentru 16 ani – 4 ani; pentru 18 ani – 4 ani și 6 luni; pentru 20 de ani – 5 ani; pentru 22 de ani – 5 ani și 6 luni; pentru 24 de ani – 6 ani; pentru 26 de ani – 6 ani și 6 luni; pentru 28 de ani – 7 ani; pentru 30 de ani – 7 ani și 6 luni; pentru 32 de ani – 8 ani; pentru 35 de ani – 8 ani și 6 luni.

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Domnul președinte Rădulescu.

Amendamentul propus urmărește menținerea acelorași prevederi și vârste care sunt în legea actuală. Proiectul noii legi propune un alt timing și, în același fel, nu dorește să se introducă discriminări față de persoanele aflate deja în pensie.

Mulțumesc.

Doamna ministru Pârcălabu.

Ne menținem formularea înaintată spre analiza Senatului. Mulțumesc.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc.

Sunt intervenții?

Nu.

La art. 55 se mai dorește susținerea unui amendament? Da, domnul senator Toni Greblă. Microfonul 4, vă rog.

## Domnule președinte,

## Stimați colegi,

Eu sper ca acest nou articol pe care îl propunem spre dezbatere și adoptare să întrunească, dincolo de concepția politică a fiecărui grup parlamentar, o adeziune cât mai mare.

Este vorba de femeile care au născut și au avut în întreținere copii. Pentru acest lucru, consider că femeile care au născut și au crescut 1, 2, 3 sau mai mulți copii trebuie să beneficieze, măcar cu titlu simbolic, de o reducere a vârstei de pensionare.

Este motivul pentru care vă propun ca, după art. 55, să fie introdus un nou articol 55[1] , care să aibă următorul conținut: „Femeile care au născut și au avut în întreținere copii până la vârsta de cel puțin un an beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare după cum urmează: un an pentru nașterea unui copil, doi ani pentru doi copii, trei ani pentru nașterea a trei sau mai multor copii.”

Nu consider că va fi un efort foarte mare pentru stat, consider însă că este datoria societății, mai ales acum, când România depășește o perioadă de declin demografic, să arătăm, și în acest mod, susținerea noastră pentru creșterea natalității și recompensarea, fie și simbolică, a mamelor, a soțiilor, a rudelor noastre.

Mulțumesc.

## Domnule senator,

Pentru mai multă claritate, vă referiți la amendamentul de la numărul curent 30? Art. 55... Pentru că amendamentul, așa cum l-ați prezentat, nu figurează în lista amendamentelor respinse, pe care o am în față.

Este amendamentul care a fost admis în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și transmis ca atare comisiei raportoare. Este amendamentul care în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a fost votat cu majoritate de voturi, doar două abțineri.

Și nu se regăsește în lista amendamentelor respinse?

Am văzut și eu acum. Eu am anexa de la avizul pe care l-am înaintat Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială. În avizul de la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări este trecut la numărul curent 15.

Domnul președinte al Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială poate să confirme acest lucru.

Da.

Domnul președinte Rădulescu.

Da. Asta arată că, într-adevăr, au fost multe amendamente depuse pe această temă, a existat un mare interes. Cred că domnul senator Greblă se referă la amendamentul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, care are un text identic cu cel care în raport figurează în dreptul domnului senator Dan Radu Rușanu, Grupul parlamentar al PNL. Da, îmi confirmați acest lucru?

Aici trebuia să redactăm, în raport, la inițiatori și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Sunt însă...

Din punct de vedere procedural, trebuie văzut ce este la începutul art. 30, amendamentul propus de doamna senator Minerva Boitan, care dorește o altă formulă, dacă mai este susținut și, dacă nu, avem ceea ce spunea domnul senator Greblă, susținut și de domnul senator Dan Radu Rușanu.

## Da.

Deci este vorba de numărul curent 30, în finalul paginii 24, un alineat suplimentar nr. 3, care are conținutul prezentat de domnul senator Greblă și susținut de domnul senator Dan Radu Rușanu. Despre acest amendament respins a făcut vorbire domnul senator Toni Greblă.

Doamna președinte Pârcălabu.

## Mulțumesc, domnule președinte.

Având în vedere toate detaliile formulate în legătură cu vârsta de pensionare și egalizarea acesteia pentru femei și bărbați, și toate explicațiile formulate în ceea ce privește un tratament diferit în favoarea femeilor care au născut și au crescut copii, și argumentat de motivul inițierii acestui act normativ, acela al sustenabilității pe termen lung, nu susținem acest amendament.

Mulțumesc.

Domnul senator Corlățean.

## Mulțumesc, domnule președinte.

S-a discutat foarte mult pe marginea acestui amendament, plecând de la rolul, statutul femeii în societatea românească.

Aș face doar două comentarii.

În primul rând, vorbim despre egalizarea tratamentului și drepturi și obligații egale pentru femei și bărbați. Aș face mențiunea, foarte cunoscută, că bărbații nu nasc. Este mult mai mult decât această afirmație, este o realitate socială de care cred că este corect să ținem cont și în statul român, așa cum se întâmplă și în alte țări.

De asemenea – și acesta este al doilea comentariu –, aș menționa că există o unitate de poziție și din partea marilor confederații sindicale din România și nu întâmplător Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC a preluat, la rândul său, acest amendament și l-a susținut.

În consecință, noi vom vota acest amendament. Mulțumesc.

Mulțumesc.

Domnul senator Rotaru.

## Domnule președinte,

Doar o precizare, o clarificare, mai bine zis, în legătură cu intervenția mea anterioară. Am discutat și cu doamna președinte Pârcălabu, ne-am lămurit sub aspectul că nu a fost foarte bine înțeles ceea ce am vrut să spun. Mă refeream acolo la două lucruri: la stagiul minim de cotizare și la dovada vechimii în muncă pentru anumite categorii de persoane în situația în care dispar și au dispărut arhivele.

Dacă legea reglementează situația în care nu se poate face dovada veniturilor, este un lucru clar și îl știam, această vechime în muncă, prin dispariția arhivelor, nu este reglementată nici în Legea nr. 19/2000 și nici în actuala lege, și asupra acestui lucru am atras atenția, și, sigur, și-a însușit DUPĂ PAUZĂ

și doamna președinte acest punct de vedere, și e necesar să fie reglementat.

Mulțumesc.

Reluăm lucrările ședinței noastre.

## **Domnul Mircea Dan Geoană:**

Mulțumesc pentru această precizare, domnule senator. Alte intervenții cu privire la acest amendament? Nu sunt.

Liste pentru liderii de grup.

La numărul curent 30 mai există susținere pentru celălalt amendament?

Nu.

Numărul curent 31, cu referire la art. 56, avem un amendament care nu este susținut în plen.

Numărul curent 32, art. 57.

Nu este susținut.

Numărul curent 33, referitor la art. 59, nu este susținut.

Ba da?!

Pe procedură, domnul senator Verestóy Attila.

## Domnule președinte,

Ținând cont și de evoluția – să spunem așa – a legii și a altor probleme, care se pare că nu sunt corelate în cadrul coaliției, în numele Grupului parlamentar al UDMR, noi solicităm o întrerupere a discuției și o pauză de consultări.

Mulțumesc.

## Vă mulțumesc.

Domnule senator Verestóy, aveți o estimare de timp pentru durata acestei consultări?

## Domnule președinte,

La această întrebare aș putea să vă răspund după ce o să am o preconsultare cu liderul Grupului parlamentar al PDL. Deci nu pot să vă dau o estimare de timp. Nu pot să afirm că am putea termina această consultare înainte de ora prevăzută pentru lucrările de astăzi.

Vă mulțumesc.

Mulțumesc.

Pauză de consultări și rog colegii senatori să rămână activi și vigilenți în așteptarea unei eventuale reluări a ședinței de astăzi.

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, doriți să ne informați cu privire la rezultatul consultărilor pe care le-ați propus?

Vă rog, domnule senator Levente, dacă doriți să ne prezentați rezultatul consultărilor pe care grupul dumneavoastră parlamentar le-a propus.

Înțeleg că nu a fost o consultare concludentă. Microfonul 2, vă rog.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În sfârșit, nu am ajuns la nicio concluzie, dar vom continua discuțiile în acest weekend, iar luni cred că vom fi în stare să mergem înainte pe drumul cel bun. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Vă rog, doamna senator Vasilescu, urmată de domnul senator Puiu Hașotti.

Domnule președinte, Stimați colegi,

Încheiem o nouă zi de lucru cu o pauză. Nu am trecut nici astăzi Legea privind sistemul unitar de pensii publice și sper să reușim acest lucru luni, 10 mai anul curent, ca să nu plece în varianta Guvernului, iar ceea ce am reușit să obținem până acum să fie trimis la Camera Deputaților.

Știm de ce s-a întrerupt această ședință. Grupul parlamentar al UDMR este supărat că, la Camera Deputaților, le-a fost respinsă o doleanță, și anume ca istoria și geografia românilor să se studieze de acum înainte în limba maghiară.

Iată cum colegii noștri de la PDL sunt pe cale să vândă interesul național pentru a le trece în Senat o lege proastă, care este Legea pensiilor.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Vă rog, domnule senator Puiu Hașotti.

## Vă mulțumesc, domnule președinte.

Eu voiam să-i întreb pe liderii de la PDL și de la UDMR dacă întâlnirea solicitată de Domniile Lor a avut drept subiect de discuție Legea privind sistemul unitar de pensii publice, însă doamna senator Lia Olguța Vasilescu m-a lămurit.

Înțeleg că este vorba despre ce s-a întâmplat la Camera Deputaților și, într-adevăr, este o premieră în viața politică și în viața parlamentară românească, în urma unui eveniment de la Camera Deputaților, se solicită pauză de consultări la Senat. Este foarte, foarte interesant.

Probabil că este pregătirea pentru unicameral. Vă rog, domnule senator Verestóy.

PAUZĂ

L-am ascultat cu mare atenție pe distinsul și cunoscutul senator, domnul Puiu Hașotti. Inconfundabil! Și logica dânsului este perfect adaptată situației care este cea de opoziție.

Era de așteptat să spună că noi, de fapt, am cerut o pauză de consultări pentru cu totul altceva. Nu, am cerut o pauză de consultări pentru că există, în momentul de față, pericolul ca în coaliția pe care o avem să nu existe disciplină, ceea ce s-a văzut și astăzi. Câteva amendamente, uite, care au fost respinse, au trecut. Noi avem în față o întreagă viziune, nu o bucată, din care face parte și ce se întâmplă în Camera Deputaților, și ce se întâmplă în Senat.

Dorim și vom fi consecvenți ca, în orice coaliție ne-am afla, să existe o disciplină a coaliției. Să existe respectul cuvântului dat, domnule coleg.

Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Vă rog, domnule senator Câmpanu.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Sper că, în sfârșit, colegii noștri, în această perioadă de timp, vor reuși să-și rezolve problemele mult mai presante decât această discuție pe Legea privind sistemul unitar de pensii publice și sper că luni, 10 mai anul curent, vom reuși să dezbatem în Parlament și să dăm un vot final pe această lege.

M-am bucurat când am auzit discursul doamnei senator Vasilescu, vorbind preocupată de acest lucru, pentru că Partidul Social Democrat are o mare responsabilitate, și anume trebuie să ne arate că moțiunea de cenzură nu a fost un gest politicianist, ci a fost un gest de responsabilitate politică.

Știu că-i va fi foarte greu să facă acest lucru, dar, măcar în al 12-lea ceas, ar putea, probabil, să accepte ca luni să continuăm discuțiile până la votul final pe această lege. Vă mulțumesc.

## Vă mulțumesc.

Dacă în finalul ședinței noastre de astăzi mai dorește cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule senator Țuțuianu. Anunțați moțiunea de cenzură? Nu.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Voiam să-l întreb pe colegul meu despre ce moțiune de cenzură este vorba. Am înțeles că și astăzi a avut o problemă dificilă. A uitat să-și ia cartela și, ca atare, nu prea a votat la nimic din ceea ce a vorbit pe aici, și cred că este într-un ușor defazaj.

Mai mult, vreau să-i spun că noi nu avem să dovedim nimic acestui grup de senatori independenți, care trec de azi pe mâine dintr-un partid în altul, poimâine cine știe pe unde îi vom regăsi.

Ca atare, cred că e bine să lase politicianismul deoparte și să se ocupe de lucruri mai serioase. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc.

Scena politică românească devine tot mai palpitantă. Pe această notă optimistă, declar închisă ședința noastră de plen.

Ne revedem luni, 10 mai anul curent, cu o ședință de plen dedicată exclusiv finalizării și votării Legii privind sistemul unitar de pensii publice, începând cu ora 15.00.

Vă mulțumesc și vă doresc un sfârșit de zi cât mai frumos.

## _Ședința s-a încheiat la ora 13.35._

**EDITOR: PARLAMENTUL ROMÂNIEI — CAMERA DEPUTAȚILOR**

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)

Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|438996]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 72/14.V.2010 conține 44 de pagini.**

Prețul: 8,80 lei