<chair narration>

4. Nu ne cunoaștem istoria.

Din această cauză suntem condamnați să repetăm greșelile trecutului. Habar n-aveam de mărimea și splendoarea Cetății Neamțului. Îl țineam minte pe Ștefan cel Mare doar ca pe un om mic de stat și iute la mânie care mai trântea câte o mănăstire imediat după ce mai omora niște turci sau iubea o ibovnică. Un general de oști priceput și cam atât. Știu mai bine istoria occidentală decât pe cea a României, și asta dintr-un protest subconștient la adresa îndoctrinării naționalist-comuniste practicate în școală.

Dar, înainte de a practica grimasa și de a da cu flegme la adresa propriului popor, ar trebui să știm cât mai precis ce am fost, ca să știm ce suntem și ce vom fi. Fără a face acest exercițiu, vom continua să fim duși de colo-colo de orice vânt venit din afară.

Am rămas impresionat de complexitatea statului moldovean sub conducerea lui Ștefan, de construcțiile masive întinse pe o arie extrem de mare, de bogăția traiului din Țara de Sus, ca și de ingeniozitatea militară de care a dat dovadă în fortificațiile realizate în urmă cu secole, cu nimic mai prejos de cele similare din Occidentul acelei vremi.

Dar am rămas și mai impresionat de cum s-a ales praful de tot ce a făcut din cauza unor urmași nedemni și de cum conflictele care aruncau români contra români au fost mai dese și mai sângeroase uneori decât invaziile ruse, austriece, ungurești, poloneze sau turcești în zonă.

Am citit mai multă istorie românească în 5 zile decât am făcut-o în ultimii 20 de ani și încă mă mândream că știu destulă. E păcat, căci, lăsând la o parte filmele și istoria prefabricată, predată în școli, trecutul nostru ca popor are toate elementele unei adevărate saga, care poate fi foarte ușor ecranizată, într-un mod modern și la un nivel profund uman. Subliniez: uman, nu naționalist-decorativ, cum însă se practică! În fine, nu ne cunoaștem nici măcar înaintașii personali. Câți dintre noi știu măcar numele străbunicilor lor, ca să nu mai vorbesc de ocupația lor, de istoria lor sau de frământările și traiul lor? Câți dintre noi se interesează de așa ceva? Să mai spun că în Anglia sau în alte țări europene își pot trasa linia genealogică uneori mergând până pe la 1200? Un popor, o populație fără istorie este condamnată să fie asimilată de cultura mai puternică, și asta pentru că îi lipsește o identitate reală, iar din această cauză cădem într-o imitație ieftină. Până când?!

De ce să nu insistăm pe lucrurile care ne definesc și care sunt unice în Europa, de ce să nu le scoatem în față nu pentru străini, ci mai întâi de toate pentru noi înșine, nu pentru a vedea ce cred alții despre noi, ci pentru a ne convinge să nu mai credem atât de rău noi înșine despre noi!