Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 octombrie 2018
Declarații politice · Trimis la votul final
Eugen Nicolicea
Discurs
46. Avem o inițiativă legislativă pentru care Camera Deputaților e prima Cameră sesizată și al cărei termen pentru dezbatere și vot final a fost depășit. Astfel, Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului privind transportul durabil, semnat la Mikulov la 26 septembrie 2014, la Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003 (PL-x 371/2018); este lege ordinară. Termenul a fost depășit, fiind 16.10.2018.
Proiectul se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituție și ale art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaților.
4. Proiectul de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul jocurilor de noroc; PL-x 828/2015. Este lege organică, am primit raportul, este și procedură de urgență.
Dacă există obiecții sau comentarii?
Nu există.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.