Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
<chair narration>
Discurs
6. Activitatea de achiziții publice s-a desfășurat cu nerespectarea prevederilor legale, astfel:
a) Programul anual al achizițiilor publice nu a fost corelat cu bugetul aprobat, nu a fost actualizat în funcție de achizițiile efectuate pe parcursul anului și nu a fost corelat cu programul de investiții publice, respectiv cu poziția „Alte cheltuieli de investiții”. Totodată, pentru achizițiile publice finanțate de la titlul „Cheltuieli de capital”, instituția s-a orientat preponderent către „cumpărarea directă”, în defavoarea procedurilor în sistem competițional, procedându-se la:
– divizarea unor poziții înscrise în lista „Alte cheltuieli de investiții”;
– calcularea eronată a valorii estimate a contractelor fără a se ține seama de produsele similare, de valoarea cumulată, fără TVA, a produselor care se preconizau a se achiziționa sau de momentul prevăzut de lege pentru determinarea valorii estimate a contractelor;
– elaborarea de specificații tehnice cu referiri la brandul producătorului, fapt care a determinat achiziționarea de bunuri de natura mijloacelor fixe, cu precădere prin cumpărare de la un anumit furnizor, cu vicierea mediului concurențial.
b) Agenția Națională de Integritate a achiziționat servicii de închiriere constând într-un apartament duplex într-o zonă centrală a capitalei, achitând pentru o perioadă de trei luni suma de 85.832,12 lei, în condițiile în care:
– în perioada 7 noiembrie 2008 – 31 ianuarie 2009, în care contractul de închiriere a produs efecte, sediul respectiv nu a fost utilizat;
– nu a fost efectuată o evaluare a spațiului de care dispunea Agenția, pentru a determina și justifica situația care a generat necesitatea și oportunitatea închirierii apartamentului și efectuarea plăților din credite bugetare;
– chiria lunară prevăzută în contractul încheiat se situează aproape de valoarea estimată inițial pentru toată perioada contractului, de două luni, ceea ce constituie un indiciu că achiziția s-a efectuat la un preț dublu față de cel real, fapt de altfel confirmat de prețurile de pe piața imobiliară din perioada respectivă pentru aceeași zonă.
De asemenea, Agenția Națională de Integritate a încheiat în luna iulie 2008 un contract de achiziții publice în valoare de 11.777 de euro (echivalentul a 42.900 de lei la cursul din perioada încheierii contractului), cu o durată de patru luni, având ca obiect închirierea a 30 de sisteme informatice, în condiții de lipsă de transparență și cu cheltuirea neeconomicoasă și ineficientă a resurselor bugetare. Concluzia se bazează pe faptul că prețul închirierii pe bucată, pe cele patru luni, reprezenta 58,6% din prețul unui echipament nou cu aceleași performanțe tehnice, de tipul celor pe care Agenția le achiziționase într-o perioadă anterioară. Deosebit de acestea, procedura de achiziție nu s-a derulat în condiții de transparență, iar echipamentele nu au fost închiriate pentru lucrări care ar fi putut comporta o anumită urgență, ci pentru activitatea permanentă a instituției, ceea ce conduce la concluzia că soluția adoptată a fost dezavantajoasă pentru bugetul statului, întrucât, așa cum reiese din analiza efectuată, echipamentele care puteau asigura necesitățile funcționale puteau fi achiziționate la un preț echivalent cu chiria pe aproximativ șapte luni.