<chair narration>

6. Politica de cadre

Aceasta a fost poate cea mai vizibilă măsură a guvernanților de la sănătate, în special în teritoriu, unde pe rând în deconcentrate, spitale și alte instituții subordonate sau în coordonare au fost plasați „favoriții” fiecărei guvernări, astfel încât avem spitale cu manageri și fără consiliu director aprobat, șefi de deconcentrate care sunt numiți doi sau trei pe același post, și chiar medici rezidenți directori de direcții sanitare... managementul ineficient promovat de noua conducere a ministerului, preocupată mai degrabă de vânătoarea de vrăjitoare din sistemul sanitar, și nu de calitatea actului medical; (exemple: schimbările de manageri de spitale, reorganizarea ASP-urilor în DSP-uri, pentru a putea numi politruci aparținând majorității guvernamentale, anulare licitații și programe de investiții etc.)

Dar poate că lovitura de grație a venit în momentul în care a fost aprobată Legea salarizării unice prin care personalul medical a fost încadrat într-o categorie neconformă cu importanța socială a muncii, cu durata foarte mare de pregătire profesională, cu categoriile de sporuri salariale specifice existente în sistemul sanitar, ca și dispariția din această lege a unor categorii de personal care efectuează activități conexe actului medical. Se înțelege limpede că guvernanții nu au întreprins nimic în sensul în care acest sistem are nevoie de un tratament aparte pentru a asigura condiții de dezvoltare resurselor umane de specialitate medicală.