Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·31 decembrie 2010
other
Doamnei Anca Daniela Boagiu
ministrul transporturilor și infrastructurii
Discurs
## 60. **Andrei Dominic Gerea, deputat PNL, Circumscripția electorală nr. 3 Argeș**
Obiectul întrebării: reducerea posturilor de director la CNADNR — SA
## Doamnă ministru,
La Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România — SA sunt peste 25 de directori de tot felul, cu salarii pe măsură, care nu-și prea justifică existența atâta vreme cât starea celor mai multe căi rutiere aflate în administrarea instituției publice ai cărei angajați sunt se prezintă în condiții necorespunzătoare și pun în pericol participanții la trafic.
Dat fiind că trecem printr-o perioadă în care banul statului trebuie economisit zdravăn, socot că se impune imperios reducerea drastică a numărului lor, cât mai repede cu putință. Așa că rog a se lua de îndată măsuri legale în acest scop și a-mi fi comunicate în scris, prompt și explicit.
Mulțumesc pentru solicitudine și vă asigur de toată considerația mea.
_Andrei Dominic Gerea,_ deputat PNL
Nr. 4734A/10.11.2010
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.