<chair narration>

7. Goana după aur: coplata și taxa pe fast-food Un alt cuvânt mare de care Guvernul Băsescu–Boc–Udrea s-a îndrăgostit a fost cel de coplată. Nu contează că nimeni nu a fost în stare până acum să prezinte avantajele concrete ale utilizării unui asemenea sistem în România, mai ales în forma brutală anunțată.

Am fost intoxicați cu exemple din statele vecine care folosesc coplata și care au sisteme de sănătate mai performante decât cel românesc, o altă manipulare guvernamentală deoarece s-au utilizat informații trunchiate.

Guvernul Boc uită un lucru esențial, însă toată lumea interesată se poate informa ușor pe internet, iar coplata este un mecanism de control al suprautilizării serviciilor medicale, nu o metodă de creștere a finanțării sistemului de sănătate.

În România, în prezent, nu se cunoaște nevoia reală de servicii medicale, nu există nici măcar un studiu, ci numai păreri politice, în consecință nu se poate spune că există un exces de consum și asta mai ales la nivelul medicului de familie, de exemplu.

Am fi putut avea pentru 11 milioane de români informații referitoare la riscurile de îmbolnăvire din Programul național de evaluare al stării de sănătate a populației, dar am aflat de la jurnaliști că atunci când au solicitat diverse date din acest program, ministerul a declarat în scris că nu le mai are, că le-a pierdut, deși în primăvara lui 2009 s-au făcut declarații de presă și aprecieri publice despre rezultatele programului.

Înțeleg că nu se dorește să fie făcute publice aceste informații pentru că ar impune anumite măsuri din partea autorităților.

Argumentul că serviciile spitalicești sunt folosite în exces poate fi valid, cu un singur amendament esențial însă. El este un mecanism de supraviețuire, unicul de altfel, în condițiile în care nu există un sistem de prevenție funcțional, o rețea de asistență medicală primară finanțată corespunzător și un ambulatoriu de specialitate prezent și eficient, o stimulare a spitalizării de zi și a îngrijirilor pentru cronici și cele de lungă durată, care au fost disprețuite, nefinanțate, deci nefuncționale din cauza statului.

Spitalul este un debușeu sau în anumite localități și regiuni este singura instituție care asigură servicii de sănătate și servicii medico-sociale pe o rază de 50–100 de kilometri.

Aceasta este România anului 2010 a cărei clasă politică de la putere consideră că investiția în turism este esențială și mai benefică decât cea în servicii și infrastructură de sănătate.

În loc să se asigure bani pentru construirea de spitale s-a luat decizia anulării acelor spitale care nu sunt interesante din punct de vedere politic.

O altă metodă ingenioasă de a crește finanțarea sistemului de sănătate a fost trâmbițarea introducerii unei așa-zise taxe pe alimentele nesănătoase, similară taxei pe viciu.

Încă o dată realizăm disprețul pentru cetățean al guvernării Boc care, în loc să gândească modalități de educație pentru o alimentație sănătoasă integrate într-o strategie de nutriție, încearcă să impoziteze hamburgerul și halvița.