Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2013
committee report presentation · adoptat
Miron Ignat
Discurs
„70 de ani de la Bătălia de la Stalingrad”
Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, în colaborare cu Ambasada Federației Ruse la București, a sărbătorit „70 de ani de la încheierea Bătăliei de la Stalingrad”. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Parlamentului și au participat aproximativ 350 de invitați.
În această lună, s-au împlinit 70 de ani de la una dintre cele mai ample și sângeroase bătălii din istoria celui de Al Doilea Război Mondial (1941–1945), bătălia de la Stalingrad, la care românii au luat parte cu două armate (Armatele trei și patru române) și Corpul Aerian Român.
La eveniment au fost invitați oaspeți de seamă, care s-au adresat auditoriului: domnul Evgheni Egorov, ministru consilier în cadrul Ambasadei Federației Ruse în România, domnul Alexandr Vinnik, secretar I la Ambasadă și reprezentantul Agenției Federale „Rossotrudnichestvo” în România, domnul Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, domnul general în rezervă Dragnea Badea Marin, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, domnul Silviu Feodor, director adjunct al Comunității Rușilor Lipoveni din România.
Programul artistic dedicat aniversării a 70 de ani de la sfârșitul bătăliei de la Stalingrad a fost susținut de elevii de la Școala Rusă de pe lângă Ambasada Federației Ruse și elevii ruși lipoveni din județul Tulcea. În încheiere, invitații au putut admira expoziția de fotografie tematică.
Avem datoria de onoare și demnitate națională de a nu-i uita pe militarii români căzuți acolo, de a-i evoca, comemora și pomeni.
Pe această cale, doresc să mulțumesc tuturor celor care au participat la acest eveniment, celor care s-au implicat pentru pregătirea emoționantului program și, nu în ultimul rând, colegilor mei, deputați în Parlamentul României, care au avut plăcerea de a ne onora invitația.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.