Boris Volosatîi

„81 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța”

Primele victime numeroase ale comunismului dintre români au fost cele din teritoriile naționale ocupate militar de fosta Uniune Sovietică. Ieri, 13 iunie, s-au împlinit 81 de ani de la primul val al deportărilor din Basarabia, nordul

Bucovinei și Ținutul Herța. În vara anului 1941, zeci de mii de cetățeni români din cele 11 județe ale țării noastre ocupate de URSS, în marea lor parte etnici români, au fost ridicați cu forța din casele lor, în cele mai multe cazuri, în tăria nopții, îmbarcați în vagoane pentru vite și deportați pe vecie în locurile îndepărtate din Siberia și Kazahstan.

Jalea și suferința românilor basarabeni, nord-bucovineni și herțeni din acele zile ale lunii iunie 1941 nu pot fi comparate cu nimic. Nu există nicio localitate din cele 11 județe românești smulse din trupul țării din care intelectualii, preoții, foștii funcționari români, țăranii gospodari, medicii și profesorii, tinerii și bătrânii, femeile și copiii să nu fi fost deportați în Siberii de gheață. Mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată în locurile natale.

Valul deportărilor din 13 iunie 1941 a fost urmat de alte valuri între 1946 și 1951. Între Nistru și Oceanul Pacific există mii și mii de urme ale suferinței românilor care au trecut prin Holocaustul roșu.

Din păcate, aceste pagini tragice ale istoriei noastre naționale nu sunt cunoscute așa cum s-ar cuveni să fie cunoscute în interiorul patriei-mame. Pe de o parte, manualele de istorie din școlile publice nu le acordă un spațiu corespunzător în programa școlară. Pe de altă parte, guvernele care s-au perindat la București în ultimii 15 ani au sabotat înființarea unui muzeu al românilor de pretutindeni*, în care să fie reflectate aceste pagini de istorie. De asemenea, în timp ce zeci de mii de urmași ai românilor deportați locuiesc în continuare în Siberia și Kazahstan sau alte state medioasiatice,