Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 mai 2015
other
Laurențiu Chirvăsuță
Discurs
„9 mai – 138 de ani de independență”
„Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare” afirma în urmă cu 138 de ani Mihail Kogălniceanu, într-o sală ca aceasta, în plenul Camerei Deputaților, marcând astfel momentul în care România
își proclama independența absolută, rupând legăturile cu Înalta Poartă.
Anul acesta s-au împlinit 138 de ani de independență, de stat național de sine stătător, timp în care România și-a continuat drumul sinuos pentru înfăptuirea acestui ideal. Avem datoria să nu uităm trecutul și să marcăm așa cum se cuvine momentele de referință ale istoriei naționale care ar trebui să primeze în fața celor europene. Afirm aceste lucruri deoarece am auzit frecvent în evenimentele dedicate zilei de 9 mai referiri mai degrabă la Ziua Europei care, desigur, are importanța ei în viața politică internațională, dar nu trebuie să neglijăm istoria națională care ne definește astăzi ca stat și națiune. Avem datoria să le vorbim copiilor noștri de sacrificiul făcut de cei aproximativ 120.000 de soldați masacrați de-a lungul Dunării, în Războiul de Independență.
Desigur, data de 9 mai are conotații numeroase pentru viața politică europeană, de care trebuie să ne amintim. Cel puțin la fel de importantă pentru viitorul statelor europene și al poporului român este data de 9 mai 1945, când Germania a capitulat în fața aliaților, sfârșindu-se astfel o lungă și dureroasă conflagrație mondială, cel de Al Doilea Război Mondial. Tot pe data de 9 mai sărbătorim Ziua Europei, dată la care au fost puse bazele pentru crearea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului, precursoarea actualei Uniuni Europene din care țara noastră face parte de 8 ani.
Pledez pentru continuarea și consolidarea drumului european, dar trebuie să vorbim mai des de istoria națională care ar trebui să ne definească astăzi ca stat și de interesul național ca traiectorie viitoare pentru dezvoltarea României.
Avem datoria morală să nu uităm trecutul și să marcăm așa cum se cuvine momentele de referință ale istoriei naționale.
Dumnezeu să binecuvânteze România!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.