Stenogramă plen

Mulțumim și noi.

Are cuvântul în continuare domnul deputat Sorin Constantin Stragea.

Doamnă președinte, Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „15 mai – Ziua internațională a familiei”.

Ziua internațională a familiei a fost instituită de Adunarea Generală a ONU la 20 septembrie 1993 în baza Rezoluției 47, sărbătorită pe întreaga planetă începând cu anul 1995, cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei.

Accentul este pus pe dezvoltarea și implementarea politicilor în acțiunile pentru reducerea sărăciei familiilor, asigurarea locurilor de muncă, echilibrul familiei, promovarea integrării sociale și a solidarității între generații. Guvernele, agențiile ONU, organizațiile societăților civile, instituțiile academice și sectorul privat sunt încurajate să contribuie la consolidarea rolului familiei în societate, în general, și, în particular, pentru fiecare membru al familiei.

La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia României, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române.

Familia este înțeleasă drept cea mai însemnată uniune socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea și mai ales existența întregii societăți. Ea ocupă un loc tot mai important în preocupările tuturor factorilor responsabili de viitorul omenirii.

Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toți o ocazie de sărbătoare, de liniște și pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanță pentru comunitatea internațională, care acordă, la rândul ei, sprijin în mod constant și contribuie la îmbunătățirea cadrului legislativ și social în vederea creșterii rolului familiei în viața socială.

Deputat PSD, Sorin Stragea. Colegiul nr. 7 Lugoj–Timiș. Vă mulțumesc.

Dau cuvântul în continuare domnului deputat Grigore Crăciunescu.

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Doamnelor și domnilor deputați,

„Zilele de 9 și 10 mai, zile de sărbătoare pentru poporul român”.

Ziua de 9 mai are în conștiința poporului român o triplă semnificație: proclamarea independenței de stat a României la 9 mai 1877, victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de Al Doilea Război Mondial, la 9 mai 1945, și Ziua Europei.

În ziua de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu declară în Parlamentul țării: „Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare.” Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă, spre a putea fi impusă forțelor militare turcești și recunoscută apoi de puterile europene. Pe 9 mai 2015, s-au împlinit 138 de ani de când strămoșii noștri au luptat și au câștigat independența României.

Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care aliații din cel de Al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european. Al Doilea Război Mondial a fost un conflict care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare și mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii.

Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirectă a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populația mondială de la acea vreme. După 70 de ani de la terminarea acestui război, s-a reușit, în cele din urmă, instaurarea unei păci mondiale, pace care continuă și astăzi, va continua atât timp cât civilizația și respectul pentru fiecare națiune există.

La 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman, a propus înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, nucleul franco-german al viitoarei Uniuni Europene. Ziua Europei nu înseamnă numai data de naștere a proiectului european, ci și o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinței de solidaritate, o zi a marii comunități din care fac parte toți cetățenii Uniunii Europene.

Pe 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte Parlamentul României vota moțiunea care declara „Independența absolută a României”, Regele Carol I proclama solemn independența României. Pentru a marca acest eveniment, ziua de 10 mai a fost declarată Zi Națională a României.

După venirea comuniștilor la putere, ziua de 10 mai a fost ștearsă deliberat din memoria colectivă, iar noilor generații li s-a ascuns rolul monarhiei în câștigarea independenței României și în înfăptuirea Marii Uniri.

Anul acesta s-a sărbătorit Ziua regalității pentru prima dată după 45 de ani de comunism și 25 de ani de la revoluție, ca urmare a promulgării unui proiect de lege care a întrunit majoritatea parlamentară.

S-au bucurat și au sărbătorit Casa Regală și toți simpatizanții monarhiei.

Vă mulțumesc.

Deputat Grigore Crăciunescu, de Iași.

Mulțumim domnului deputat Grigore Crăciunescu și în continuare are cuvântul domnul deputat Cosmin Necula.

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință.

Stimate domnule ministru al educației și cercetării științifice,

Învățământul este una dintre principalele căi prin care o națiune își poate asigura viitorul. Suntem toți de acord că este nevoie de o reformă structurală profundă, atât în componența ariei curriculare, cât și în materia profesioniștilor acestui sistem. Este obligația întregii clase politice să vă acorde tot sprijinul pentru a ajusta sistemul de învățământ la realitățile și provocările cărora această țară va trebui să le facă față. Este necesar să avem profesioniști adevărați la conducerea acestui sistem. De asemenea, este obligatoriu ca acești profesioniști să fie selectați pe criterii profesionale și pe baza competențelor pe care le dețin, dar, în egală măsură, trebuie verificat care este metoda cea mai corectă, eficientă și justă pentru a selecta sau promova acești oameni. Necesitatea profesioniștilor în acest sistem este certă, dar verificarea competențelor acestor profesioniști

și selecția acestora trebuie făcută în deplin acord cu obiectivele de reformă și, mai ales, prin metode echilibrate.

Este vital să ai inspectori școlari competenți, directori de școli și directori ai caselor corpului didactic profesioniști bine pregătiți, structuri teritoriale capabile să recalibreze sistemul și să aplice toate măsurile pe care o reformă adevărată le cere, dar e foarte important cine îi va selecta pe acești profesioniști și cum.

Din punctul meu de vedere, trebuie verificat, în primul rând, dacă cei care selectează și discern cu privire la acești profesioniști sunt capabili să facă acest lucru. Trebuie să vedeți dacă funcționărimea ministerială poate să exprime verdicte și să discearnă obiectiv care sunt criteriile de selecție, care sunt obiectivele pe care le pot îndeplini acești oameni și dacă nu cumva însăși această funcționărime trebuie reformată și ajustată unor vremuri din care pare desprinsă. Poate că această categorie profesională din sistemul de învățământ, funcționarii ministerului, trebuie să se desprindă de o serie de principii care au funcționat timp de 25 de ani. Poate că bibliografiile pe care aceștia le propun pentru concursuri nu sunt cele mai actuale. Poate că această bibliografie nu reflectă în mod constant nevoia de adaptare la realitățile europene ale învățământului. De asemenea, sunt convins că poate o primă etapă de selecție se poate referi în mod direct la această funcționărime, care trebuie reîmprospătată și desprinsă de ideea că tot ce este bun sau tot ce este valabil se învârte prin birourile bucureștene și le aparține exclusiv.

Poate că a venit timpul unui _refresh_ dat prin birourile ministerului, prin direcțiile și directorii ministerului, deoarece este necesar ca această adaptare a sistemului de învățământ la noile realități și la provocările acestor timpuri să fie făcută de oameni care sunt cu adevărat capabili să selecteze profesioniștii acestui sistem. Sistemul românesc de învățământ nu duce lipsă de oameni capabili să creeze generațiile de care această țară are nevoie, dar aceștia trebuie să fie corect identificați și selectați, pe baze obiective și avându-se în vedere capacitățile acestora de a pune în aplicare măsurile de reformă pe care dumneavoastră le promovați. Reușita acestei selecții va depinde foarte mult de cei care decid ce este important, de cei care dețin adevărul și care spun că un dascăl este bine pregătit sau nu.

Trebuie să vă aplecați cu sinceritate și cu bună-credință la cei care sunt puși să aplice proiectele dumneavoastră și ale Guvernului în teritoriu. Poate că nu tot ceea ce este nou este bun, poate că nici funcționarii ministerului n-au cele mai bune răspunsuri și poate că și cei mici au ceva de spus, poate că există o cale de mijloc, o normalitate în învățământ, un drum drept pe care să-l găsim împreună, clasa politică, decidenții și dascălii.

Vă mulțumesc.

Cosmin Necula, deputat de Bacău.

Vă mulțumim și noi.

În continuare, domnul deputat Gudu Vasile.

Bună dimineața!

Vă mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Declarația politică de astăzi am intitulat-o „Implementarea cardului de sănătate, un proiect marca PSD”.

Expirarea termenului-limită pentru implementarea cardului unic de sănătate a creat un haos în sistemul public de sănătate, generând confuzie, iritare și nemulțumire în rândul pacienților din România. Cu toate că din data de 1 mai 2015 a devenit obligatorie folosirea cardului de sănătate, în acest moment sunt județe din țară în care nu au fost distribuite toate cardurile, la care se adaugă și numeroasele disfuncționalități de ordin tehnic ale sistemului integrat de informații, serverele blocându-se în momentul activării cardurilor de sănătate.

S-au înregistrat probleme legate de funcționarea cardului de sănătate în mai multe unități medicale, astfel încât cetățenii sunt puși în imposibilitatea de a beneficia de acest unic sistem de validare și decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Faptul că, din totalul de 14,3 milioane de carduri la nivel național, 840.000 nu ajunseseră la pacienți demonstrează lipsa de profesionalism a Guvernului Ponta și disprețul cu care îi tratează pe români. Pentru că au existat și 9.000 de încercări de activare pe secundă, sistemul a avut mari probleme în mai bine de jumătate de țară. Drept urmare, medicii de familie fie nu au putut valida serviciile oferite pacienților, fie nu au putut activa documentele electronice. Din acest motiv, multor bolnavi cronici nu li s-au putut elibera rețete compensate. După ce sistemul cardurilor de sănătate s-a blocat complet, Casa Națională de Sănătate a găsit imediat vinovații, în viziunea lor aceștia fiind furnizorii de servicii medicale.

În cazul județului Tulcea, a fost eliberat un număr de 158.037 de carduri de sănătate, din care au fost activate doar 39.000. Disfuncționalități majore au fost constatate, în afară de cabinetele medicilor de familie din județ, și la Spitalul Județean de Urgență Tulcea.

Implementarea acestei măsuri a dus la o dezordine fără precedent în sistemul sanitar, generată de introducerea nepregătită corespunzător a cardurilor de sănătate, un sistem al cărui rol este acela de a vindeca boli, nu acela de a agrava boli, cum se întâmplă acum. Pacienții n-au intrat în posesia cardurilor, iar atunci când le dețin, acestea nu pot fi activate.

Toți factorii implicați în acest demers trebuiau să dea dovadă de responsabilitate și să informeze populația corect legat de tema deficiențelor în implementarea acestui proiect strategic pentru sistemul de sănătate, iar acolo unde este cazul să se aplice sancționarea factorilor decizionali care nu au semnalat la timp imposibilitatea implementării noului sistem începând cu data de 1 mai 2015. Toate aceste inadvertențe pot conduce, potrivit Societății Naționale de Medicină a Familiei, la externarea masivă a pacienților cu diverse afecțiuni și la neprimirea în spitale a celor care nu posedă carduri de sănătate.

Partidul Național Liberal a luat act cu îngrijorare de situația creată în țară în urma intrării în vigoare a cardului național de asigurări sociale de sănătate și solicită de îndată Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Sănătate să ia toate măsurile necesare pentru remedierea situației.

Cardul de sănătate este un lucru necesar, însă implementarea acestei măsuri este un proiect marca PSD, iar lipsa de competență a Guvernului, precum și a instituțiilor implicate a condus la rezultatul pe care o țară întreagă astăzi îl trăiește. Având în vedere situația gravă din sistemul sanitar, atât la nivel local, cât și la nivel național, consider absolut necesară reformarea profundă a sistemului sanitar românesc nu doar la nivel declarativ, organizarea și funcționarea unui sistem sanitar performant, cu programe naționale de sănătate eficiente, orientat spre pacient și spre nevoile acestuia.

Sănătatea ar trebui să fie prioritatea numărul unu a politicilor publice, mai ales a celor de protecție socială,

cu atât mai mult cu cât PSD este un partid care se proclamă de orientare social-democrată. Realitatea ne-a demonstrat însă că e foarte ușor să promiți și mult mai greu să-ți respecți promisiunile, atunci când ești complet neserios și te bazezi pe neprofesioniști.

Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea. Vă mulțumesc.

Vă mulțumim și noi.

Are cuvântul doamna deputat Ana Birchall. Urmează doamna deputat Zaharcu Neviser.

Mulțumesc mult, doamnă președinte. „9 mai – o dată cu triplă semnificație”

Am sărbătorit zilele acestea 9 mai, o dată cu o însemnătate istorică deosebită pentru Europa și pentru România. 9 mai este data la care aniversăm Ziua Europei, data la care a luat sfârșit cel de Al Doilea Război Mondial și, nu în ultimul rând, data la care România a obținut independența. Așadar, toate cele trei evenimente sunt definitorii atât din perspectiva evoluțiilor europene, cât și în ceea ce privește dezvoltarea României moderne.

Stimate colege,

Stimați colegi,

Aș vrea să încep declarația mea de astăzi cu evenimentul care probabil că are cea mai mare rezonanță pentru noi, ca români – proclamarea independenței României, la 9 mai 1877, față de Imperiul Otoman, declarație citită de marele om de stat Mihail Kogălniceanu. Independența obținută de Principatele Române a reprezentat piatra de temelie pentru modernizarea și dezvoltarea ulterioară a României. Astfel, țara noastră a cunoscut una dintre cele mai prospere perioade din istorie din punct de vedere politic, economic și social. Mai mult, independența din 1877 a creat fundamentul pentru realizarea Marii Uniri din 1918, înlesnind astfel tranziția către România modernă, pe care o cunoaștem astăzi.

Tot la 9 mai, Europa și lumea întreagă sărbătoresc finalul celui de Al Doilea Război Mondial, dată la care a fost consemnată în mod oficial capitularea Germaniei. Deloc întâmplător, 9 mai este cunoscută și ca Ziua Victoriei, după aproape 6 ani de război devastator, în urma căruia au murit aproximativ 72 de milioane de oameni, incluzând aici atât forțele armate, civilii, populația decimată de foamete și boli, cât și nefericitele victime ale Holocaustului.

Cea mai cruntă conflagrație din istoria omenirii ne obligă să nu uităm niciodată cât de mult rău pot face oamenii semenilor lor. Rănile din urma celui de Al Doilea Război Mondial poate că s-au vindecat, însă cicatricile au rămas și vor fi pentru totdeauna o mărturie a ororilor pe care omenirea le-a îndurat între 1939 și 1945.

Nu în ultimul rând, 9 mai 1950 este și ziua în care a fost semnat certificatul de naștere a Uniunii Europene, prin declarația rostită de ministrul de externe francez Robert Schuman. Textul prevedea crearea unei Comunități a cărbunelui și oțelului, ai cărei membri urmau să-și gestioneze împreună aceste două resurse. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), înființată de Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, a fost prima dintr-o serie de instituții europene supranaționale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.

De altfel, prevederile din cadrul „Declarației Schuman” sunt la fel de actuale și în ziua de astăzi, dovedind viziunea politicienilor de la acea vreme. Între altele, declarația ministrului francez cuprindea o serie de angajamente ce pot fi surse de inspirație pentru clasa politică de astăzi. „Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință” sau „Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze, în primul rând, o solidaritate _de facto_ ” sunt doar două exemple care reflectă modul în care și-au imaginat înaintașii noștri construcția unei Europe unite, Uniunea Europeană din zilele noastre.

Tocmai pentru că Uniunea Europeană pe care o cunoaștem astăzi a fost construită pe baze sănătoase, pe principii moderne și actuale, Europa unită are viitor, în ciuda tuturor scepticilor care profețesc de ani de zile contrariul. Peste Uniunea Europeană au trecut crize economice, războaie reci și amenințări teroriste. Europa de astăzi nu este nicidecum o formă fără fond, ci un organism viu care s-a adecvat în permanență realităților, o structură suprastatală care a reușit să depășească dificultăți care, la un moment dat, păreau de netrecut.

Sigur că în fața Uniunii Europene se deschid în fiecare zi noi provocări. De la momentul creării proiectului Europei unite și până în prezent nu putem să nu constatăm anvergura pe care a căpătat-o UE. Nu mai vorbim de 6 state, ci de 28 de țări membre, cu perspective ca, în următorii ani, Uniunea să depășească 30 de state componente, sporindu-și astfel influența și puterea pe toate palierele: politic, economic, social sau administrativ.

Ca români, ca membri ai Uniunii Europene, trebuie să fim însă obiectivi. Pentru ca viitorul Europei unite să fie unul luminos, este esențial ca de la est la vest, de la nord la sud, oriunde în spațiul Uniunii, traiul cetățenilor europeni să fie lipsit de griji. De aceea, eforturile în direcția diminuării decalajelor trebuie continuate într-un ritm și mai susținut. Uniunea Europeană nu poate funcționa în două viteze, ci are nevoie de lideri care să apere proiectul Europei unite și să-i ofere noi resorturi, astfel încât statele mai noi ale UE să poată fi competitive, asemenea țărilor cu vechime. În fond, argumentele care ne unesc au fost, sunt și vor fi întotdeauna mai puternice decât cele care ne despart.

## Stimate colege,

## Stimați colegi,

Acest memento pe care îl propune declarația pe care o rostesc astăzi în fața dumneavoastră nu este întâmplător. Trecutul glorios al acestei națiuni, vizionarismul predecesorilor noștri – români și europeni – ne obligă să le respectăm renumele. România a depășit frământările cu care s-a confruntat mai ales în prima jumătate a secolului trecut. România este astăzi o țară stabilă, un stat modern, parte a NATO și UE, o țară cu cele mai solide garanții de securitate din istorie. Sigur că mai sunt multe lucruri de făcut și eu cred că, încetul cu încetul, dacă ne unim cu toții eforturile și într-adevăr promovăm interesul național al țării noastre, putem să fim o voce mult mai puternică în Uniunea Europeană, în acest spațiu complicat, o voce care într-adevăr să respecte statutul pe care îl avem, de al șaptelea stat ca număr de voturi în Uniunea Europeană. Ca oameni politici, ca aleși în Parlamentul României, avem obligația de a ne ridica la nivelul așteptărilor cetățenilor, pentru a onora astfel eforturile marilor oameni de stat care au crezut și au învestit într-o Românie modernă și într-o Europă unită. Eu cred că această țară atât de frumoasă și atât de bogată cum este România are nevoie mai mult decât oricând de adevărați oameni de stat, și nu de păpușari care se consideră și țopăie ca fiind oameni de stat. În realitate, în

aceste zile, într-o zonă tulburată, într-o zonă complicată, în care România continuă să acționeze ca un factor de stabilitate și de securitate în zona noastră, și nu numai, cred că România are într-adevăr și merită să aibă în fruntea statului adevărați oameni politici și adevărați oameni de stat, exact așa cum au existat de-a lungul istoriei noastre.

Mulțumim, doamnă deputat. Are cuvântul doamna deputat Zaharcu Neviser. Urmează domnul deputat Sorin Tătaru.

Bună dimineața, doamnă președinte!

Declarație politică: „Cardul de sănătate, un pas important spre un sistem de sănătate de nivel european”.

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor deputați,

Nativ și tradițional, românii au tendința de a contesta din fază incipientă orice hotărâre luată de autorități în scopul îmbunătățirii situației din diverse domenii de activitate. La fel s-a întâmplat și în ultimele zile, după intrarea oficială în vigoare a noului sistem al folosirii cardului de asigurări de sănătate în serviciile medicale. S-au creat o serie de legende, precum cea moldovenească cu blocarea cardurilor de sănătate în bancomatele băncilor, iar mass-media a exagerat, pe alocuri, cazurile în care noul sistem nu a funcționat ca la carte din prima zi.

Ceea ce va rămâne însă după ce lucrurile vor intra în normalitate, deoarece, precum știm, orice minune durează doar câteva zile, este realitatea conform căreia românii vor simți cu adevărat câștigurile introducerii cardului de sănătate. Îmi permit să mă exprim și în cunoștință de cauză, ca medic internist de aproximativ 35 de ani, dar și ca simplu român, beneficiar al sistemului. În consecință, pot fi și sunt obiectivă și încrezătoare în succesul acestui demers ambițios.

Introducerea cardului de sănătate va avea, în primul rând, efecte favorabile pe termen mediu și lung pentru toți beneficiarii sistemului public de sănătate. Am văzut și am simțit cu toții influența unor servicii necontabilizate corespunzător până acum, respectiv faptul că s-au creat o serie de rețele care acționau în detrimentul bolnavilor și al bun-platnicilor, decontând rețete false până și pentru cazuri avansate de cancer. Din acest motiv, nu numai că listele de așteptare pentru tratamentul unor afecțiuni grave s-au prelungit excesiv, dar, pe de altă parte, bugetul statului, consolidat prin contribuțiile oamenilor de bună-credință, a fost serios prejudiciat prin astfel de mijloace neortodoxe și ilegale. Introducerea noului sistem va aduce bugetului național economii considerabile, de milioane de euro, bani care se vor întoarce în sistem prin investiții în creșterea calității condițiilor și prestațiilor medicale oferite românilor.

Utilizarea cardului de sănătate va face astfel imposibilă înregistrarea și decontarea unor servicii medicale fictive, fapt îmbucurător atât pentru medici, cât și pentru beneficiari, pentru pacienți. Cu siguranță, orice sistem nou-implementat este predispus la îmbunătățiri și corecții. Acestea au început deja să fie puse în aplicare și, după primele zile în care nu toți responsabilii au fost pregătiți așa cum se cuvine pentru noua organizare, efectele au fost îmbucurătoare, problemele informatice care asigurau funcționarea cardului de sănătate fiind remediate în scurt timp.

În primele două zile, după cum era și normal, au existat aproape 15.000 de accesări pe secundă ale sistemului informatic care gestionează noul card de sănătate, fapt ce reprezintă un flux uriaș, dificil de suportat. De la sfârșitul săptămânii trecute însă nu au mai fost semnalate probleme, aproape la nivelul întregii țări, iar cazurile izolate încă nerezolvate au fost minore, ele fiind generate mai mult de aspectele organizaționale, decât de cele tehnice. Sistemul a intrat deci în normal, există un număr obișnuit de accesări, iar autoritățile au dat asigurări că nu există pericolul blocării.

Oricum, eventualele neconcordanțe au fost rezolvate corespunzător de către medici și instituțiile medicale, cărora le-a fost recomandată, în mod fără echivoc, de către conducerea Ministerului Sănătății, rezolvarea tuturor problemelor pacienților și acordarea tratamentelor necesare.

De altfel, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat oficial că mai mult de jumătate din numărul serviciilor medicale acordate în primele trei zile de la intrarea în vigoare a cardului de sănătate, respectiv 483.695 din 930.000, au fost oferite fără ca beneficiarii să utilizeze d o c u m e n t u l , f a p t c e v i n e s ă d e m o n t e z e v o c i l e rău-intenționate care spuneau că pacienților neposesori de card nu le sunt rezolvate doleanțele.

Românii trebuie să știe că există o permisivitate din partea autorităților până la funcționarea în parametri optimi a noului sistem. Astfel, serviciile medicale acordate copiilor și persoanelor neasigurate se fac în continuare fără a fi nevoie de validarea cardului de sănătate.

De asemenea, introducerea cardului din 1 mai a.c. nu modifică în niciun fel drepturile asiguraților la prestațiile medicale din sistemul de stat, mai ales în ceea ce privește serviciile medicale de urgență, care se acordă și în continuare, fără a fi necesar cardul de sănătate.

Iată, așadar, o serie de argumente reale pentru care sunt convinsă că noul sistem al acordării serviciilor medicale prin folosirea cardului de asigurat de sănătate își va dovedi cu prisosință utilitatea publică. Românii au dreptul la un sistem de sănătate riguros, corect și predictibil, cu servicii prompte și de calitate, iar introducerea noii metode va fi propice atât pentru respectarea drepturilor pacienților, în special, cât și pentru însănătoșirea sistemului medical românesc, în general.

Deputat PSD de Tulcea, Nemiser Zaharcu. Vă mulțumesc.

Mulțumim și noi, doamnă deputat. Are cuvântul domnul deputat Florin Tătaru. Urmează doamna deputat Doina Pană.

## **Domnul Florin Cristian Tătaru:**

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se intitulează „Adoptarea noului Cod silvic – obiectiv și instrument pentru a ne proteja bunurile de interes național”.

## Stimați colegi,

Vreau să pornim de la două premise. Prima ar fi aceea că pădurea este un obiectiv de securitate națională și, a doua, că este datoria noastră să gestionăm modul în care companiile naționale exploatează resursele naturale ale României, în mod general, și, în caz particular, lemnul.

Pachetul de legi cuprins în noul Cod silvic este menit să îmbunătățească și să clarifice cadrul legal, ambiguu până acum, existent în domeniul silviculturii. Codul silvic va fi un pilon care va sprijini hotărârea Guvernului Ponta, în vigoare, conform căreia toate transporturile de lemn din România sunt monitorizate în sistem informatic.

Țin să evidențiez faptul că noul Cod silvic va aduce soluții concrete pentru micii proprietari de terenuri forestiere, care până în prezent nu aveau asigurate administrarea sau serviciile silvice. În același timp, modificarea și completarea Legii nr. 46/2008 – Codul silvic au ca principal obiectiv descurajarea agresiunilor asupra fondului forestier național prin înăsprirea sancțiunilor aplicabile, lucru pentru care cetățenii au ieșit în stradă zilele trecute. Prin înăsprirea sancțiunilor aplicabile, proiectul stabilește, printre altele, suprafața maximă care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcția, accesul și împrejmuirea, dar prevede și obligativitatea atribuirii prin licitație publică a serviciilor de exploatare și valorificare a masei lemnoase din pădurile statului.

Opoziția susține că acest proiect este nefavorabil mediului concurențial, deși propunerea legislativă prevede măsuri antimonopol și de protecție a societăților ce realizează produse finite din lemn. Mai mult decât atât, sunt convins că prin organizarea de licitații se va încuraja concurența reală și loială. Reducerea cantității materialelor lemnoase de proveniență ilegală introduse în circuitul economic va influența pozitiv mediul de afaceri și asta este încă o dovadă că, sub un guvern social-democrat, mediul de afaceri are șanse să prospere.

Personal susțin adoptarea și implementarea în procedură de urgență a noului Cod silvic, ce va reglementa sub incidența principiului teritorialității administrarea fondului forestier. Avem nevoie de acest Cod silvic pentru a asigura integritatea și gestionarea durabilă a pădurilor, dar și pentru a garanta continuitate juridică, instituțională și operațională în ceea ce privește sancțiunile ce se vor aplica în conformitate cu legislația penală pentru tăierea fără drept, furtul arborilor și distrugerea fondului forestier național.

De aceea, fac un apel la Președintele Iohannis și la colegii liberali să pună interesele statului deasupra intereselor companiilor private. Înțeleg puterea cu care aceste companii pun presiune și fac lobby asupra decidenților politici pentru a-și apăra propriile interese sau chiar impune propria agendă uneori, însă să ne amintim totuși faptul că suntem aici să protejăm în primul rând interesele cetățenilor și ale statului. În acest caz, instrumentul de care avem nevoie este modificarea și completarea Codului silvic.

Trebuie să conștientizăm că nu este un joc politic, că pădurile statului sunt ale cetățenilor, că sunt „plămânii copiilor noștri” și sunt bunuri de interes național, iar noi suntem aici pentru a le proteja, creând cadrul legal necesar. Așa că

Mulțumim și noi.

Doamna deputat Doina Pană, aveți cuvântul. Urmează doamna deputat Cristina Nichita.

Mulțumesc.

Doamnă președinte, Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează: „Pădurea, de interes național”.

Pe parcursul a 10 luni cât am fost ministru delegat pentru ape, păduri și piscicultură, cu sprijinul unui colectiv de specialiști, oameni integri din domeniu, m-am aplecat, în special, asupra pădurilor. Am gândit, împreună cu aceștia, doi piloni care să salveze pădurea, să termine defrișările ilegale, să termine mafia din domeniu, să promoveze o dezvoltare/exploatare durabilă a pădurii.

Primul pilon a fost Radarul pădurilor, care din 8 octombrie 2014 e în funcțiune și deja i se văd efectele: transportul de lemn tăiat ilegal a scăzut dramatic. Evident, el trebuie dezvoltat în continuare, pentru că ingeniozitatea celor care au masacrat pădurile zeci de ani nu doarme. Îi ustură prea tare Radarul!

Al doilea pilon, foarte important, care vine să completeze măsurile pentru stoparea masacrului din păduri, e noua formă a Codului silvic, votată după „lupte” foarte lungi și foarte grele în Parlament și transmisă spre promulgare la Președinție. Dar, surpriză, președintele Iohannis retrimite legea înapoi la reexaminare, pe motive cel puțin ciudate.

În tot acest timp, când o mână de oameni luptam cu un colos mafiot, cu tentacule în cele mai neașteptate locuri, m-am întrebat unde-i societatea civilă, unde sunt cei care ar trebui să se lupte și ei pentru „aurul verde”.

Astăzi simt o bucurie uriașă pentru că, în sfârșit, i-am văzut alături. Le mulțumesc tuturor celor care au protestat pașnic pentru ca al doilea pilon, atât de important, să fie revotat în Parlament, în forma în care a fost trimis spre promulgare. Pădurea e de interes național și acest interes național se vede astăzi.

Sunt convinsă că șansele la vot ale Codului silvic au crescut substanțial, pentru că fiecare coleg deputat, indiferent de culoarea politică, indiferent de sugestia grupului politic din care face parte, se va gândi de două ori înainte de a vota, neputând vota împotriva interesului național.

Vă mulțumesc.

Doina Pană, deputat de Bistrița.

Mulțumim și noi.

Are cuvântul doamna deputat Cristina Nichita. Urmează domnul deputat Ovidiu Iane.

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Bună dimineața!

Stimate colegi, stimați colegi,

Declarația politică de astăzi am intitulat-o „România, pe mâini bune – dialogul structurat cu tinerii”.

Am fost invitată la o întâlnire a tinerei generații, la Forumul Tinerilor din România. M-am dus cu o oarecare curiozitate și cu o urmă de îndoială, să nu asist la o adunare formală, la o acțiune bifată pe hârtie. Obișnuită cu tinerii social-democrați – activi, inteligenți și rapizi în luarea de decizii – mă gândeam că, poate, organizarea unui forum de către reprezentanți ai societății civile juvenile este mai puțin articulată. Temerile mele au fost cu totul neîntemeiate. Am ascultat discursuri scurte, la obiect, prezentate cu acuratețe. Am asistat la luări de poziție și la intervenții pertinente.

Forumul Tinerilor din România este o organizație neguvernamentală, ce reprezintă 155 de organizații de tineret din țara noastră, și își propune să stimuleze tineretul să participe în mod direct la luarea de decizii în domeniul politicilor publice care le influențează viețile. Ei, tinerii, sunt interesați în cel mai înalt grad de educație, de piața locurilor de muncă, de turism, dar și de grupurile vulnerabile și de valorile familiale.

Forumul Tinerilor din România este membru al Grupului național de lucru privind dialogul structurat cu tinerii, care își desfășoară activitatea sub coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului.

Forumul Tinerilor din România a pus bazele unei rețele naționale a ambasadorilor dialogului structurat cu tinerii. În acest scop, au fost selectații un grup de tineri ambasadori, care acționează la nivel local, începând de la sate și până la municipii, pentru a se informa despre ideile, preocupările și sugestiile tinerilor și pentru a le reprezenta pozițiile, problemele și interesele în fața autorităților.

Stimate colege, stimați colegi,

Altfel spus, tinerii se organizează și o fac bine. Îi interesează viața publică, îi preocupă politica, vor să participe la elaborarea agendei publice. Vocile lor se fac auzite și acesta este cel mai bun lucru pe care l-am constatat în ultimul timp. Sunt o generație de oameni inteligenți, informați, pregătiți pentru a lua decizii și a acționa. Ei sunt cei de mâine și sunt foarte buni.

Astăzi, în Comisia de sănătate a Parlamentului României, Forumul Tinerilor din România va susține, alături de doamna deputat Aurelia Cristea și de colegii noștri semnatari ai Proiectului de lege nr. 349... ai modificării proiectului de lege, cu fumatul interzis în spațiile publice, vor susține această lege. Sunt preocupați de mâine al zilelor lor. Sunt preocupați de mâine al zilelor copiilor lor. Felicit Forumul Tinerilor din România și, dacă acest proiect de lege va trece de plenul Camerei Deputaților, probabil că vom înțelege că în ei avem susținători și în ei avem prieteni. Împreună cu ei putem construi acea schimbare de care România are nevoie.

Vă mulțumesc.

Vă doresc o zi bună!

Mulțumim mult. Domnul deputat Ovidiu Iane. Urmează domnul deputat Ion Bălan.

Mulțumesc doamnă președinte. Stimate colege, stimați colegi,

Declarația mea de astăzi se intitulează „Președintele postac”.

Dacă cucul de la ora șase a încetat să ne mai încânte auzul cu discursurile sale, iată că acum a intrat în scenă antagonistul președintelui anterior, în persoana lui Klaus Werner Iohannis, președintele scump la vedere și care rar poate fi zărit în proximitatea pupitrului prezidențial.

Președintele postac preferă să transmită mesaje națiunii române prin intermediul unei rețele de socializare de sorginte americană, mesaje de forma unor postări de 2-3 propoziții scrise pe picior, adresându-se nimănui și tuturor simultan. Astfel, președintele nou-ales poate scăpa de asumarea responsabilității unei declarații oficiale, postările sale putând să se piardă prin oceanul de postări neserioase publicate pe Facebook.

Președintele postac și de epocă modernă, e-Președintele României, renunță la orice formă oficială de comunicare și văduvește instituțiile oficiale care până în prezent aveau această atribuție. Din noiembrie 2014, orice mesaj de interes public, orice felicitare, omagiu sau condoleanțe sunt transmise de către e-Președintele țării, în exclusivitate, prin intermediul Facebook. Motivarea cererii de examinare a unei legi a fost justificată pe Facebook, mesajele pentru militarii români răniți au fost postate pe Facebook, orice mesaj de interes național a fost postat pe Facebook și, mărturisesc că, în acest moment, mă tem că e-Președintele nostru va institui starea de asediu tot pe Facebook, și nu comunicând direct cu Parlamentul sau cu CSAT-ul.

Recomand președintelui Klaus Werner Iohannis să conștientizeze faptul că mesajul postat pe Facebook, rețeaua de socializare inventată de un june american, nu este echivalent cu adoptarea unei poziții oficiale de la tribuna prezidențială, nu are semnificație diplomatică și nu atrage după sine responsabilitatea aferentă unei poziții publice.

În altă ordine de idei, președintele ales este președintele nostru, al tuturor, și nu doar al celor care l-au votat, nu doar al celor 8 milioane de români cu conturi de Facebook, și nu doar al celor 1,5 milioane de urmăritori ai săi.

Klaus Werner Iohannis este la fel de mult președintele utilizatorilor de Facebook, cât și al Paraschivei din satul Bălănești, care nu a avut acces vreodată la un calculator și care nu a avut vreodată oportunitatea să îi dea „like”, să îi urmărească postările și să se delecteze cu mesajele pline de înțeles postate de președinte.

Țara nu se conduce prin intermediul postărilor pe Facebook, domnule președinte!

Informațiile de interes public sau siguranță națională se transmit prin canale oficiale, prin care să vă asumați acea poziție oficială demnă de un președinte. În România lucrului bine făcut ar trebui ca și comunicarea să fie bine făcută, prin viu grai, prezență live, apariții și discuții la Cotroceni și prezență live în media, așa cum este obiceiul în orice stat democratic, astfel încât mesajul să ajungă în mod nemijlocit și nediscriminatoriu la toți cetățenii.

Dacă însă în urma semnalelor transmise de oamenii politici și a criticilor provenite de la cetățenii nemulțumiți de absența din spațiul public și prezența dumneavoastră pe Facebook, alegerea vă este aceea de a continua să postați informațiile de interes public pe această rețea de socializare, vă sugerez să vă luați o parte din salariu de la Facebook, și nu din munca românilor care au sau nu conturi pe această rețea.

De asemenea, având în vedere frecvența postărilor dumneavoastră, timpul petrecut pe această platformă, traficul generat și utilizatorii atrași, vă recomand să negociați o pensie specială cu acționarii Facebook, drept mulțumire pentru efortul deosebit depus și promovarea acestei rețele.

Vă rog, domnule e-Președinte sau președinte Facebook, să regândiți strategia de comunicare pentru că cea actuală ne dezamăgește!

Vă mulțumesc.

## Mulțumim și noi.

Are cuvântul domnul deputat Ion Bălan. Urmează doamna deputat Florica Cherecheș.

Bună dimineața, doamnă președinte de ședință! Declarația mea politică se intitulează „Familia și valorile ei fundamentale”.

## Stimați colegi,

Ne-am obișnuit să considerăm familia un bun meritat și să avem așteptări și pretenții de la aceasta, fără a-i înțelege pe deplin valorile fundamentale. Mai mult decât atât, cred că este important să înțelegem că familia este o valoare în sine, care are nevoie de efort, de dăruire și care trăiește prin noi și prin acțiunile noastre.

Pe 15 mai este Ziua internațională a familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993, pentru o mai bună înțelegere a problemelor familiei și pentru îmbunătățirea capacității țărilor de a rezolva aceste probleme prin politici corespunzătoare. Este un bun prilej și pentru noi, ca de altfel pentru comunitatea internațională, în general, de a vorbi despre sprijinul și contribuția la îmbunătățirea cadrului legislativ și social în vederea creșterii rolului familiei în viața socială. În egală măsură, este o ocazie pentru fiecare dintre noi la o mai bună înțelegere a importanței rolului fiecăruia în marea familie pe care o reprezintă societatea în ansamblu, pornind de la principiile dobândite acasă, în nucleul de bază al societății, cum obișnuim să numim familia.

Și, pentru că am vorbit despre legislația în domeniu, despre protecția familiei și politicile globale care privesc familia, nu pot să nu amintesc despre miile de copii care trăiesc în orfelinate, pentru care această zi este una tristă și cuvântul „familie” este gol de semnificații. Pentru aceștia societatea în ansamblu trebuie să contribuie și trebuie să manifeste interes, dar mai ales cadrul legal trebuie permanent adaptat nevoilor lor și realității de zi cu zi. Generațiile de mâine îi includ și pe copiii instituționalizați de astăzi.

În egală măsură, Ziua internațională a familiei trebuie să aducă în atenția noastră marea criză demografică, riscul de îmbătrânire a populației europene și faptul că problemele financiare au schimbat modelul de viață. Tinerii amână ani la rând întemeierea unei familii din cauza lipsurilor materiale, părinți devin la vârste tot mai înaintate și au tot mai puțin alături de ei bunici în putere să le fie alături.

Toate acestea sunt teme de reflecție, la care vă invit de Ziua internațională a familiei.

- Vă mulțumesc.

Deputat Ion Bălan, PSD – Tulcea.

## Mulțumim și noi.

Doamnă deputat Florica Cherecheș, aveți cuvântul. Urmează domnul deputat Rotaru Răzvan.

## Bună dimineața!

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează „10 mai – o șansă pierdută pentru Oradea Mare!”

Duminică, 10 mai, la Oradea a avut loc un referendum pentru unificarea municipiului Oradea cu comuna Sânmartin, care cuprinde 6 sate, precum și stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai. Având ca slogan „Fuziunea înseamnă prosperitate”, acest referendum este un proiect administrativ unic în România, fără precedent, prin care cetățenii erau invitați să schimbe istoria, să voteze pentru dezvoltarea orașului. Deși a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii ani, având un ritm de creștere anuală de 6-7%, pentru a urca în clasamentul orașelor mari din România, Oradea are nevoie de mai multă populație și teren pentru a fi oferit investitorilor care doresc să dezvolte afaceri în zonă.

Reușita proiectului de alipire ar deschide noi direcții de dezvoltare urbană prin oferta extinsă de zone strategice credibile pentru investiții și investitori. Oradea trebuie să intre în clasamentul orașelor care garantează succesul investițiilor străine, succes care se reflectă în salarii și beneficii pentru locuitorii orașului Oradea.

Prin unirea cu comuna Sânmartin, Oradea ar avea resursele necesare pentru a reduce diferențele față de marile orașe. Oradea Mare, ca rezultat al alipirii, ar avea un ritm de creștere mai bun și ar asigura avantaje economice mai mari decât cele oferite de Oradea și Sâmartin luate separat. Deși beneficiile pentru cele două localități sunt evidente, rezultatul referendumului în municipiul Oradea a fost uimitor. Doar 20% din persoanele cu drept de vot s-au prezentat la urne, din care peste 95% au votat pentru unirea celor două localități. Este dezamăgitor cum un proiect fără miză politică nu a prezentat un interes real pentru orădeni. Dacă sunt alegeri politice, românii nu merg la vot, pentru că politicienii sunt toți la fel; dacă este vorba de dezvoltarea și creșterea economică a orașului, nu merg, pentru că precis politicienii se vor îmbogăți. Din păcate, mulți nu pot face diferența între un vot politic, pentru un anumit candidat sau partid, și unul administrativ, pentru binele nostru, al tuturor. Există o singură explicație simplă și dureroasă pentru această situație. Adesea românii nu știu sau nu vor să știe ce înseamnă democrația adevărată, nu au exercițiul indicării active în comunitate, nu vor să gândească pentru ei și pentru binele lor și al familiilor lor, se lasă manipulați de temeri și suspiciuni nefondate.

Pe de altă parte, e foarte trist că un proiect de dezvoltare locală, care trebuia să fie susținut la unison de toate partidele politice, a fost susținut de un singur partid din cele trei reprezentate în consiliul local, de PNL, deși aici nu era vorba de câștigul unui om sau al unui partid politic, ci de al nostru, al orădenilor.

Referendumul va fi reluat pe data de 14 iunie și sper ca, până atunci, cei care nu au înțeles beneficiile fuziunii să se informeze și să nu mai rateze șansa de a contribui la dezvoltarea orașului lor, iar cei care nu cred în acest proiect să dea dovadă de spirit civic și să meargă totuși la vot pentru a-și exprima opțiunea.

## Stimați colegi,

Această experiență și cea a alegerilor din ultimii ani din România ne determină să luăm măsuri. Cred că este timpul să analizăm oportunitatea introducerii votului obligatoriu, pentru ca rezultatele procesului electoral să reflecte într-adevăr voința reală a alegătorilor. Obligativitatea prezentării la vot i-ar face pe români mai responsabili, i-ar determina să se informeze și i-ar încuraja să decidă ce e mai bine pentru viitorul lor în deplină cunoștință de cauză. În Oradea votul se va relua și va fi cu succes de această dată. Dar, în general, nu mi se dă această șansă și, pe termen lung, e de luat în considerare atât educarea tinerei generații în însușirea unui spirit civic și înțelegerea democrației reale, cât și obligativitatea prezenței la vot.

Vă mulțumesc.

Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea.

Vă mulțumim și noi, doamnă deputat. Are cuvântul domnul deputat Rotaru Răzvan. Urmează domnul deputat Aurelian Mihai.

Mulțumesc mult, doamnă președinte de ședință. Stimați colegi,

Declarațiile mele politice... Una dintre ele se referă la „Urgențele majore pentru dezvoltarea României”.

Pe termen scurt România, din punctul meu de vedere, are de rezolvat 5 urgențe majore:

1. Deblocarea motoarelor de creștere și de finanțare a economiei, bazată pe o nouă politică economică, o agendă de competitivitate și de creare de locuri de muncă, cu

obiectivul declarat de a avea o creștere anuală de 5% în următorii 10 ani, prin ameliorarea rapidă a competitivității și a finanțării aparatului productiv, generator de creștere inclusivă și creator de locuri de muncă. Trebuie să ne propunem ca în 2025 numărul angajaților să fie mai mare decât cel al pensionarilor. Crearea de locuri de muncă va permite și unei bune părți din diaspora românească să se întoarcă și să muncească în țară.

A doua mare urgență este o economie pentru clasa de mijloc. Fără o clasă de mijloc puternică, România nu poate fi cu adevărat o țară dezvoltată. De la creșă și până la pensie, cetățeanul român trebuie să fie sprijinit să aibă o viață decentă, într-un cadru corect. Investiția în educație, sănătate, accesul la o locuință, salarii și pensii corect remunerate sunt elemente esențiale pentru a avea un nivel de trai decent.

Un alt element esențial este schimbarea filozofiei fiscale și trecerea de la impozitarea accentuată a muncii la impozitarea profitului.

A treia mare urgență este repornirea ascensorului social, declanșarea unui adevărat război împotriva sărăciei, inegalităților și marginalizării din societate, asigurarea cetățeniei active și a egalității reale între cetățeni, o societate activă și influentă, implicată în definirea și construirea noului proiect de țară – eliminarea sărăciei extreme în următorul deceniu, introducerea unui index al progresului social, pentru a măsura cu adevărat dezvoltarea noastră ca țară, obiectivul fiind acela de a repune în centrul societății munca, cinstea și demnitatea ființei umane, înlocuind corupția, minciuna, impostura și pseudocultura, ce domină spațiul și discursul public.

A patra urgență este investiția în agricultură, energie și infrastructuri critice. Pentru a-și atinge potențialul, România trebuie să investească și să își pună la muncă avantajele. În acest sens, este crucial să încurajăm dezvoltarea a trei domenii cruciale, ce vor conduce la rândul lor la creștere economică: agricultura, energia și infrastructurile critice.

Cea de-a cincea, atragerea de investiții străine și protejarea capitalului românesc.

Acest lucru se poate realiza prin implementarea proiectului „România – Poarta Europei”, ce înseamnă transformarea noastră în principalul nod economic, comercial, logistic, industrial, agricol și de IT al regiunii, devenind în 10 ani de creștere cu 5% pe an a doua economie a regiunii, după Polonia.

Cea de-a doua declarație politică se referă la „Strategia de dezvoltare a sectoarelor economice bazate pe exploatarea cărbunelui”.

Principalele obiective prioritare ale dezvoltării acestui sector sunt: reorganizarea și regândirea managementului așa-zis privat al companiilor din aceste sectoare economice; reducerea numărului de niveluri ierarhice în structura organizatorică și redimensionarea activității conform acestui principiu; concentrarea activității în perimetrele miniere eficiente economic; concesionarea de noi perimetre în vederea creșterii gradului de asigurare cu resurse/rezerve și exploatarea rațională a zăcământului în concordanță cu cererea de cărbune la nivel național pentru perioada 2015–2020; dezvoltarea activității de procesare a cărbunelui în termocentrale și creșterea capacității de furnizare de energie; dezvoltarea sistemului și serviciilor de furnizare de energie către consumatorii casnici prin atragerea personalului propriu; asigurarea accesului pe terenurile necesare dezvoltării exploatării în cel mai scurt termen după o justă despăgubire; redarea în circuitul agricol sau silvic în cel mai scurt timp a zonelor care nu mai sunt afectate de activitatea minieră și diminuarea maximă a impactului asupra mediului natural în zona de activitate; majorarea surselor proprii de investiții și atragerea altor surse, chiar și de pe piața de capital sau chiar fonduri structurale; achiziționarea terenurilor și gospodăriilor astfel încât să fie asigurate fronturi de lucru pentru cel puțin 2-3 ani în vederea prevenirii și eliminării blocajelor tehnologice; adaptarea structurilor organizatorice funcționale și de producție pentru realizarea unei eficiențe în termeni reali; realizarea unui mix energetic alcătuit din principalii producători de energie din care să rezulte în final un preț competitiv al energiei electrice, atât pe plan național, cât și pe plan regional.

Vă mulțumesc mult de tot. Deputat, Răzvan Rotaru, deputat de Gorj.

Mulțumim și noi. Domnule deputat Aurelian Mihai, aveți cuvântul. Urmează doamna deputat Tamara Ciofu.

Bună dimineața, stimată doamnă președinte de ședință! Bună dimineața, stimate colege, stimați colegi! „În momentul în care vei primi această scrisoare să știi că eu am încetat a mai exista”

Încheierea victorioasă a războiului pentru independența de stat a României are cu siguranță o însemnătate deosebită pentru istoria poporului român, curmând astfel continuitatea dominației otomane.

Nu puțini au fost cei care, în nebunia și setea lor de putere, au devastat, au jefuit neîncetat și au mutilat teritoriile locuite de români. Memorabilul act al Unirii Principatelor din 1859, proclamarea independenței și consacrarea ei pe câmpul de luptă au fost urmate de recunoașterea internațională, înlăturând astfel orice fel de legături de subordonare față de Înalta Poartă, punând astfel capăt asupririi străine.

Independența de stat a condus la înlocuirea statutului de autonomie cu acela al suveranității depline, oferind posibilitatea să decidem de sine stătător asupra politicii interne și externe. Totodată, și după sute de ani de la finalul domniei lui Mircea cel Bătrân, a fost stabilită autoritatea asupra Dobrogei, în ciuda pierderii prin faptul că „prietenii” de la Răsărit au încorporat cele trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad și Ismail, teritorii restituite Moldovei încă din 1856. Mă întreb cât de departe ar fi ajuns și câți dintre soldații ruși s-ar mai fi întors în patria lor fără efortul armatei și al poporului român în acel război ruso-turc?

Vorbind despre eroii acelor zile, maiorul Gheorghe Șonțu cade în fruntea dorobanților săi pe drumul spre redută, urmat de căpitanul Leon Cracalia și locotenentul Chivu Stănescu, dar atacul continuă însă, iar căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu reușește să ajungă alături de infanteriști și cu dorobanții lui Șonțu până la parapetul redutei, unde reușește să înfigă în pământ fanionul batalionului, neștiind că secunde după aceea avea să i se curme firul vieții.

Ziarul „Dorobanțul” sublinia la rândul său: „Maiorul Șonțu stropi cu sângele său pământul roditor al gloriei. Memoria lui va fi scumpă tuturor celor care iubesc libertatea, dreptatea și curajul. Căpitanul Valter Mărăcineanu fu între cei dintâi care puseseră piciorul pe redută. Cu stindardul în mână, până în ultimul moment, el îmbărbătă pe bravii săi și până în ultimul moment fu exemplu al devotamentului, căzând unde datoria o cere... și pe lângă aceștia câți alții!.”

Ce moarte mai frumoasă pentru un erou decât să moară pentru patrie, pentru neamul său pe câmpul de luptă, ce vis mai bărbătesc există pentru un român decât să aibă sentimentul și certitudinea că viața lui nu a fost în zadar, că sângele său a contribuit colosal pentru generații și generații de urmași!

Au trecut 138 de ani de la proclamarea independenței de stat a României, dar cine își mai amintește de ei, de dorobanți, de Peneș Curcanul, de armata română construită din oameni cu un moral extraordinar, de susținerea de populație a idealului independenței, de o clasă politică dedicată sută la sută poporului, de obiectivele politice clare în interesul națiunii?

Oare cum ar fi simțit prin ochii morții eroii de atunci dezvăluirea unui viitor trist, în care strănepoții lor se opresc pe la porți străine, cu milioanele, departe de pământul pentru care au îndrăznit să moară atunci?

Ce ar fi gândit ei și clasa politică a primilor ani de independență și după victorie, dacă ar fi știut ce rezultate străine de interesele românilor ar avea cei care astăzi guvernează țara, din care sute de mii de tineri anual, oameni de toate vârstele, inclusiv bătrâni, români umiliți nu caută decât scăparea de sărăcie? Oare ce simte pentru aceștia cel care doarme buștean, în casa lui, pe perna lui, seara, primul însărcinat al țării din fruntea Guvernului, atâta cât actualul mandat îi permite, pentru că totul este efemer, nu este așa?

Oare cât mai permitem noi, ceilalți, ca România să coboare tot mai adânc? Realizăm avantajele unui stat european, realizăm că viața este scurtă și timpul trece? Realizăm pentru ce acei oameni au murit în 1877 și 1878?

Este timpul să ne trezim, iar dacă nu a fost suficient ce ați auzit vă las pentru aducere aminte ceea ce Valter Mărăcineanu, născut în București, la 30 mai 1840, nu uita să lase posterității prin scrisoarea pe care o pregătește pentru mama sa, purtându-i mesajul după ce va pieri în luptă, dezvăluind astfel natura ostașului român, conștiința efortului cerut, dar și liniștea împăcării cu sine adusă de asocierea la un proiect național românesc, poate chipul țării sale este asemenea cu al mamei sale dragi. Iar în acele clipe a compus următoarea scrisoare: „În momentul când vei primi această scrisoare să știi că eu am încetat a mai exista. Mi-am dat viața pentru iubita mea patrie. Soarta a voit așa! Nu trebuie să ne plângem, eu unul mulțumesc soartei de favoarea ce mi-a făcut-o. Am murit liniștit, făcându-mi datoria pentru patrie. Aș dori să fiu îngropat în scumpul meu București, dar fiindcă este greu a mi se realiza această dorință copilărească, lasă-mă acolo unde sunt, că sunt foarte bine.”

Are cuvântul doamna deputat Tamara Ciofu. Urmează doamna deputat Carmen Hărău.

Vă mulțumesc, doamnă președinte. Stimate colege, stimați colegi,

Obiectul declarației mele de astăzi este „România are nevoie de o legislație stabilă și predictibilă pentru a crește investițiile în economia locală”.

Prin adoptarea noului Cod fiscal și a celui de procedură fiscală, România va genera un mediu economic stabil și predictibil pentru următorii ani, ceea ce va conduce la creșterea investițiilor pe plan local. De aceea, consider că, pe lângă adoptarea unei legislații care să definească un cadru fiscal care să stimuleze investițiile și să accentueze disciplina fiscală, trebuie să avem în vedere și implementarea unei strategii pe termen lung pentru toate sectoarele economice, însă numai pe baza consultărilor cu mediul de afaceri, cu sindicatele și cu reprezentanții unităților administrativteritoriale din toată țara.

Așadar, în perioada imediat următoare avem nevoie de promovarea unei legislații prin care să asigurăm predictibilitate și transparență. Niciun investitor nu poate lua decizii majore, dacă nu există predictibilitate. Strategia pentru creșterea nivelului de investiții în țara noastră trebuie să prevadă un cadru legislativ de reglementare stabil și predictibil. Când vorbim de potențiali investitori, unul dintre cele mai importante elemente este încrederea pe care le-o putem oferi că ceea ce aud și văd se va întâmpla.

Astfel, reforma companiilor de stat, care sunt un factor important în sectorul energetic, trebuie să continue. În plus, managementul întregului sector politic și public trebuie să se realizeze pe principii comerciale, nu pe criterii administrative. La nivel legislativ trebuie să venim în sprijinul mediului economic local, astfel încât factorii de decizie să poată accelera procesul de investiții. E important să găsim un echilibru între ritmul de ratificare a proiectelor și nevoia de investiții. România are resurse abundente, dar trebuie să poată construi un cadru strategic pentru energie, cu o abordare holistică, ceea ce ar trebui să înceapă cât mai repede.

În acest moment, România se află într-o competiție globală pentru atragerea de investiții în sectorul de petrol și gaze. Investițiile de care are nevoie sectorul energetic local sunt deosebit de mari pe toate segmentele, de 3-4 miliarde de euro pe an în următorii 20 de ani. Anul trecut s-au investit în sectorul energetic sume cuprinse între 2 și 2,5 miliarde de euro. Creșterea în sectorul energetic se poate realiza prin eficiență energetică, prin reducerea risipei și prin capacitatea de creștere pe sectorul regenerabil.

Consider că România are șansa de a fi un pol regional pentru regiunea de sud-est a Europei în domeniul energetic. Putem să capitalizăm acest potențial și, printr-o politică regională susținută, putem fi o voce în regiune și în Europa. Investițiile de care vorbeam sunt bancabile, sunt finanțabile. Investitorii industriali au capacitatea să aducă companiile lor pe un alt grad de dezvoltare, dar nu e suficient.

Investițiile pot fi atrase printr-o strategie pe termen lung, transparentă, pe bază de consultări cu operatori de piață, care să dea o viziune pe termen lung pentru factorii de decizie. Din această cauză, avem nevoie de un cadru de reglementare stabil și predictibil. Odată ce avem o strategie clară, ne așteptăm la un cadru legislativ care să fie o bază pentru operatori, astfel încât acele companii să se încadreze în direcțiile strategice și să poată face planuri pe termen lung.

Vă mulțumesc.

Tamara Ciofu, deputat Botoșani.

Vă mulțumim și noi. Are cuvântul doamna deputat Carmen Hărău. Urmează doamna deputat Grecea Maria.

## Mulțumesc, doamnă președinte. Stimați colegi,

Am venit să vă spun astăzi că energeticienii din Hunedoara sunt în stradă. Pichetează prefectura. Nimic nou sub soare, veți putea spune dumneavoastră. Adesea oamenii

care au ceva de revendicat ies în stradă. Har Domnului, avem democrație!

Dar sunt în fața dumneavoastră, dragi colegi, ca să punctez un moment crucial în istoria economică a județului Hunedoara, și anume a treia mare lovitură pe care acest județ o primește după 1989.

La începutul anilor 1990, dragi prieteni, județul Hunedoara începea să rămână, puțin câte puțin, fără minerit. Spre mijlocul anilor ʼ90, procesul s-a fundamentat, au rămas, izolat, niște rămășițe a ceea ce însemna industria extractivă hunedoreană care vor fi în momentul acesta, odată cu energeticienii, lichidate.

La începutul anilor 2000, județul Hunedoara primea o a doua lovitură consistentă: se distrugea siderurgia hunedoreană. Întreprinderi fanion ale industriei hunedorene, ale industriei naționale, întreprinderi care au fabricat oțelul cu care s-a construit o industrie și s-a construit o țară picau, fără drept de apel, sub securea unei politici, atenție!, socialdemocrate.

În momentul acesta, le-a venit rândul energeticienilor. S-a făcut vorbire, și nu vreau să revin, despre lipsa unei viziuni de strategie energetică națională, despre faptul că Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană impută aceste lucruri, știu eu cel puțin, acesta fiind al treilea an de când sunt parlamentar. S-a făcut vorbire despre un ajutor de stat care continuă să întârzie, despre o amendă de 120 de milioane de euro pe care România o va plăti pentru faptul că Complexul Energetic Hunedoara nu primește acest ajutor de stat.

Știm cu toții că acest ajutor nu este de fapt decât un paliativ și vă rog să mă credeți, comunic de la fața locului, de la Hunedoara, că agenții economici care fură munca și sufletul hunedorenilor și o transferă fără cine știe ce echivalent valoric sub formă de fier vechi peste hotare se învârt deja ca vulturii în jurul unui animal rănit. Complexul Energetic Hunedoara și energeticienii care sunt acum în stradă și pichetează prefectura par a fi condamnați.

Dragi colegi,

Am venit acum doi ani și un pic în Parlament cu dorința fierbinte să muncesc pentru județul meu. Dar am mai venit având în minte o întrebare: cum se poate ca politica de stânga, politica social-democrată, să decimeze cu atâta cinism și nepăsare o categorie profesională pe care ar trebui să o apere, respectiv muncitorimea română. Răspunsul meu este clar: politica de stânga postrevoluționară în România a avut mare deficit de dragoste de țară, de dragoste de români, de dragoste de muncitori. Dacă aveți alte răspunsuri, le aștept cu drag și le aștept sub forma salvării unei structuri care produce 7% din energia României, care are 6.500 de locuri de muncă. Aștept răspunsul dumneavoastră sub forma unor politici economice concrete în favoarea oamenilor care se găsesc acum în stradă, în fața Prefecturii de la Hunedoara.

Sunt Carmen Hărău, deputatul hunedorenilor, și vă mulțumesc.

Mulțumim și noi, doamnă deputat. Are cuvântul doamna deputat Grecea Maria. Urmează doamna deputat Camelia Bogdănici.

Mulțumesc, doamnă președinte de ședință. Stimate colege, stimați colegi,

Declarația mea politică vizează și vorbește despre siguranța în instituțiile de învățământ preuniversitar. În România, siguranța în instituțiile de învățământ preuniversitar rămâne doar un deziderat aparent îndepărtat.

Școlile românești, în special cele din mediul rural, au un grad extrem de scăzut de siguranță. Acest aspect este vizibil atât prin intermediul informațiilor prezentate de canalele mass-media, cât și prin statisticile oficiale. Astfel, conform datelor comunicate de către Poliția Română, 78% din școlile din întreaga țară nu au asigurate servicii de pază, iar 11% nu sunt nici măcar îngrădite.

Aceste deficiențe cauzează incidentele care sunt prezentate frecvent în cadrul emisiunilor de știri. Lipsa unor măsuri instituite prin lege duce frecvent la agresiuni care au loc între elevi sau între aceștia și persoanele care pătrund din exterior.

Siguranța rămâne astfel doar la nivelul unor proiecte ale inspectoratelor județene de poliție care sunt mereu depășite de situație sau ale inspectoratelor școlare care elaborează statistici și propuneri fără efect.

Este evident că în România este necesară reanalizarea cadrului legislativ care reglementează siguranța în școli.

Legea nr. 35 din 2007 a devenit un instrument care nu mai produce efecte. Este momentul să elaborăm noi reglementări care să răspundă tendințelor și provocărilor actuale.

Potrivit statisticilor IGPR, peste 90% din infracțiuni au fost comise în interiorul școlilor. Este vorba în special de furturi, lovituri sau alte forme de violență.

Cu toate acestea, asigurarea perimetrului aflat în vecinătatea instituțiilor de învățământ rămâne, la rândul său, o prioritate. Astfel, este nevoie de un ansamblu de norme care să reglementeze situațiile care intervin în desfășurarea procesului didactic. Măsurile sunt cerute de cadrele didactice, sunt cerute de părinți, sunt cerute de elevi. Oare câte semnale mai sunt necesare ca Ministerul Educației să conștientizeze gravitatea problemei?

Am depus în acest sens o inițiativă legislativă pentru instituirea unei noi legi pentru siguranța în instituțiile de învățământ preuniversitar. Consider că este nevoie de o lege aplicabilă care să fie în conformitate cu nevoile actuale și care să fie acceptată de actorii implicați în procesul educațional.

Abordarea puterii legislative trebuie să fie orientată spre nevoile beneficiarilor. Consultarea acestora, în calitate de parteneri, este un prim pas spre conturarea unor politici publice eficiente în această direcție.

Consiliul Național al Elevilor și-a exprimat dorința de a fi desemnat un lucrător de poliție responsabil cu siguranța în școală pentru fiecare unitate de învățământ situată în raza de competență teritorială; dar și de a fi constituită o comisie pentru combaterea și prevenirea violenței în mediul școlar, iar redactarea unui raport lunar privind disciplina în incinta unităților școlare ar putea crește într-o măsură mai mare siguranța în școli și ar aduce o contribuție la diminuarea violenței în școli.

Conform reprezentanților elevilor, o altă inițiativă demnă de luat în considerare este dorința de a obliga unitățile de învățământ să încheie un contract cu o societate de pază autorizată, cu condiția ca serviciile acestei societăți să fie achitate de către instituția de învățământ. Astfel, constat că principalii beneficiari ai măsurilor de siguranță susțin adoptarea acestei inițiative legislative.

Totodată, amintesc că numeroase alte instituții beneficiază de servicii de pază poate mult mai costisitoare, dar Guvernul nu conștientizează importanța asigurării securității copiilor. Importanța adoptării unei inițiative

legislative care să reglementeze măsurile de siguranță aplicabile în instituțiile de învățământ preuniversitar rezultă și din comportamentul abuziv al conducerii unităților de învățământ, care aleg, de cele mai multe ori, să mușamalizeze incidentele petrecute în incinta respectivelor școli pentru a se lăuda cu un așa-zis prestigiu.

Tocmai din aceste considerente, persoanele aflate în conducerea unităților de învățământ trebuie să răspundă pentru prejudiciile suferite de elevii agresați. Astfel, constituirea unei subcomisii în cadrul Comisiei de învățământ, tineret și sport din Camera Deputaților reprezintă un prim pas spre perfecționarea cadrului legislativ. Le mulțumesc colegilor care și-au manifestat interesul în această direcție.

Stimați colegi,

Haideți să ne gândim la copiii noștri, haideți să ne gândim la generațiile viitoare! Educația este cea mai bună investiție pentru societate, dar cum să ne gândim la o educație de calitate în condițiile în care chiar beneficiarii procesului nu se simt în siguranță.

Cum să vorbim de calitate în momentul în care canalele media expun săptămânal știri cu elevi agresați în școli? Cum să ne orientăm spre performanță în momentul în care managerii instituțiilor de învățământ preuniversitar nu au pârghii să combată problemele pe care le întâmpină în respectivele școli?

Pentru a accentua importanța investițiilor în educație, vă rog să vă aplecați spre demersul care vizează reformarea legislației în școli. Nu o veți face pentru partidul din care faceți parte, nu o veți face pentru colegii care au inițiat propunerea, ci o veți face pentru copiii dumneavoastră. Vă mulțumesc.

Vă mulțumim și noi.

Doamnă deputat Camelia Bogdănici, aveți cuvântul. Urmează doamna deputat Anghel Gabriela Lola.

Bună ziua, doamnă președinte! Bună ziua, dragi colegi!

Astăzi, 12 mai, este Ziua internațională a asistenților medicali.

Cunosc problemele asistenților medicali încă de pe băncile facultății, fiind cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, cunosc problemele asistenților medicali făcând parte dintr-o echipă largă în spitalul în care lucrez.

Încă de la începutul mandatului meu ca deputat am promis asistenților medicali să încerc să rezolv anumite probleme. Una din probleme este aceea că un asistent medical licențiat nu poate să acceadă la funcția de asistent universitar, deoarece pentru această funcție este nevoie să fie doctorand, iar numărul posturilor de doctorat pentru asistenții medicali nu este niciodată precizat, iar orgoliile doctorilor sunt atât de mari încât uneori preferă să nu primească asistenții medicali.

Susțin creșterea salariilor asistenților medicali, așa cum am susținut creșterea salariilor medicilor rezidenți. Îmi pare rău că astăzi, de ziua lor, asistenții medicali au ales să facă un protest pentru a atinge încă o dată problema sporurilor, sporuri despre care mereu am atenționat Ministerul Sănătății; au atenționat cu problema salariilor, au atenționat cu problema că foarte mulți asistenți medicali preferă să părăsească țara pentru a pleca în străinătate. Sunt cadru didactic și stimulez activitatea lor. În cadrul Reuniunii anuale a oftalmologilor, pe care o organizez de peste 15 ani, am creat de peste 5 ani o secție de pregătire pentru asistenții medicali. Acolo le arătăm cursuri, acolo le arătăm lucruri practice, acolo îi lăsăm să se desfășoare cu activitate științifică.

În cinstea lor și pentru această zi de 12 mai, astăzi, am dat la tipar o carte intitulată „Elemente de nursing în oftalmologie”, carte care va fi prezentată săptămâna viitoare la cea de-a 51-a Reuniune anuală a oftalmologilor.

Să le spunem „La mulți ani!”, să-i ținem lângă noi și să facem tot posibilul pentru a-i mulțumi pe acești colaboratori ai noștri!

În România, educația academică a asistenților medicali a început în anii 2000, în colegiile universitare, dezvoltate ca sateliți ai facultăților de medicină din țară. În prezent, învățământul universitar de asistență medicală reprezintă o specializare distinctă, cu 240 de credite transferabile în cadrul facultăților de medicină. O serie de universități medicale din țară (UMF Cluj-Napoca, UMF Iași, Facultatea de Medicină din Sibiu) au dezvoltat în ultimii 10 ani și programe educaționale de masterat pentru absolvenții specializării de asistență medicală cu studii superioare, încercând să alinieze învățământul pentru această profesie la standardele europene. Deocamdată, nu există în România posibilitatea satisfacerii prevederilor Legii nr. 1/2011, art. 301 alin. (1), din cauza insuficienței numărului conducătorilor de doctorat pe domeniul medicină, pregătirea academică a asistenților medicali fiind limitată _de facto_ la nivel de masterat. Având în vedere această situație, dar și pentru că apreciez foarte mult interesul lor pentru dezvoltarea profesională, am inițiat o inițiativă legislativă care să permită asistenților medicali cu studii superioare să își continue parcursul educațional sub îndrumarea unor cadre didactice universitare din aceeași profesie, și nu în exclusivitate a medicilor.

Așa cum spuneam, sunt alături de asistenții medicali din România. Susțin cu convingere că, asemenea medicilor și rezidenților, și asistenții medicali merită o salarizare mai bună.

Vă mulțumesc.

Mulțumim și noi și le dorim din toată inima „La mulți ani!” asistenților medicali!

Doamna deputat Anghel Gabriela Lola.

Urmează domnul deputat Cătălin Tiuch.

Mulțumesc frumos, doamnă președinte. Stimați colegi,

Am un mesaj din domeniul serviciilor astăzi și este acela că „Bacșișul nu înseamnă șpagă!”.

Zilele acestea a intrat în vigoare o lege care a fost făcută parcă să omoare în fașă domeniul serviciilor: impozitarea bacșișului.

Ce este oare bacșișul în accepțiunea românilor? Este cumva sinonim cu șpaga pe care o dau anumite persoane unor aleși sau unor funcționari publici pentru a li se facilita accesul la banii publici sau la foloase necuvenite? Reprezintă cumva grămezile de bani ilegali, din economia gri și neagră pe care le vehiculează oamenii influenți din această țară? Reprezintă oare ultima problemă de rezolvat în România? Nu.

Bacșișul, în accepțiunea românilor, este modesta sumă de bani pe care oamenii care lucrează în domeniul serviciilor îi câștigă cu sudoarea frunții și cu dăruire. Reprezintă mărunțișul, restul de care ne lipsim cu toții, cu drag, pentru a ne exprima recunoștința pentru cum am fost tratați, pentru cum ni s-a vorbit, cum am fost serviți, pentru un profesionalism plătit prea puțin, pentru performanțele neapreciate, pentru calități și cunoștințe acumulate într-o viață, pe care statul român nu este capabil să le răsplătească la adevărata valoare.

Ce mai reprezintă bacșișul? Reprezintă cumva pâinea în plus pentru o familie? Banii pentru medicamente? Poate pachețelul de la școală al copiilor sau cumpărarea unor manuale pe care tot statul nu este capabil să le pună la dispoziție gratuit, așa cum scrie în lege? Reprezintă oare completarea, de cele mai multe ori, a unui salariu minim pe economie, un salariu care arată din nou incapacitatea aceluiași stat de a-și gestiona țara? Un salariu care este mai mic, în cele mai multe cazuri, decât unele pensii și din care omul care îl câștigă trebuie să-și crească copiii, să meargă la muncă în fiecare zi, să plătească transportul și multitudinea de taxe și impozite pe care tot statul le pune în spatele „fericitului posesor” de bacșiș?

Și ce altceva mai înseamnă bacșișul în ochii românului? Înseamnă zâmbet și amabilitate atunci când nu ai chef nici să zâmbești, nici să fii amabil. Înseamnă atenție, cunoștințe, experiență, dorință de a evolua în meseria pe care o faci pentru câțiva bănuți în plus pe care clientul ți-i dă. Înseamnă acei bănuți care te ajută încă să trăiești în România și să amâni de pe o zi pe alta să-ți iei lumea în cap ca să devii sclavul Europei, înseamnă, dacă vreți, alegerea de a fi sclav în țara ta.

Și această alegere plătită cu prețul unei vieți neîmplinite, cu prețul frustrărilor acumulate de pe urma traiului într-un sistem inert și îndărătnic, statul român o consideră rușinoasă, o consideră ca un folos necuvenit care trebuie impozitat, îl consideră o speranță de îmbogățire care ar putea să reumple buzunarele nesătule ale abonaților la banii publici.

Dar impozitarea bacșișului ce înseamnă?

În loc să luăm exemplu de la democrațiile consolidate care și-au educat serviciile și au funcționat zeci de ani cu un sistem de servicii performant clădit pe bacșiș, în loc să încurajăm și să educăm cetățenii în spiritul recunoștinței pentru servicii de calitate și recompensarea acestora, noi tăiem absolut orice elan al acestui domeniu. Împingem oamenii ca, din nevoie, să recurgă la ilegalități, îi condamnăm să stea cu frica în sân că vine ANAF și îi controlează în buzunare. Îi condamnăm la umilință și le luăm astfel plăcerea de a-și face meseria așa cum ne dorim cu toții.

În același timp aruncăm în spatele comerciantului încă o responsabilitate și punem în mâna ANAF un instrument cu care se poate aluneca foarte ușor spre abuz. Se va ajunge să se închidă unități pentru că angajatul și-a băgat în buzunar cei 5 lei pe care i-a oferit un client, în semn de mulțumire pentru serviciile sale.

Vom scoate bon pentru bacșișuri de 0,01 lei, care cu siguranță nu vor revigora economia românească.

Nu ar trebui să uităm că educarea sistemului de servicii se face cel mai bine și cel mai rapid de către client. Cel mai bun instrument de educare a clientului pentru acest domeniu este bacșișul – dovada recunoștinței și aprecierii muncii și dăruirii puse la dispoziția sa. Impozitându-l, nu facem altceva decât să omorâm în fașă un sistem care și așa nu strălucește, tocmai pentru că depinde mai mult decât celelalte de mentalități și implicit de schimbarea lentă a acestora.

Lăsând bacșișul liber, ca o încurajare a profesionalismului și amabilității, vom avea de câștigat mult mai mult decât dacă împingem acești oameni la fraudă. Că să nu-și închipuie statul român că oamenii, dacă vor avea de ales între a cumpăra ceva copilului sau a fiscaliza banii respectivi, vor alege să-i fiscalizeze. Să nu creadă statul român că fiscalizarea unui bacșiș de 3 lei îi va umple vistieria golită fără rușine în ultimii 25 de ani.

Să nu creadă statul că românul va îndura la nesfârșit. Tot luându-i încontinuu din puținul pe care îl câștigă și nedându-i nimic în schimb, românul se va sătura și ori va pleca scârbit, ca alți 4 milioane plecați în ultimii 25 de ani, ori va recurge la gesturi disperate.

Umblând la baza piramidei, când noi nu am reușit să controlăm vârful acesteia, s-ar putea să o slăbim atât de tare, încât să se prăbușească de-a dreptul într-o zi.

Lăsați bacșișul oamenilor – singura mulțumire după o zi de muncă, singura manieră de a-i motiva, singurul gest de recunoștință față de cetățenii care au înghițit cu stoicism toate greșelile, toată lipsa de competență și toată hoția unei clase politice care a luat în 1989 o țară bogată, fără datorii, și a transformat-o în 25 de ani în sclava Europei!

Lăsați-ne pe noi, toți ceilalți, să fim recunoscători din banii noștri, impozitați deja, față de oamenii care ne respectă și ne servesc cu amabilitate și profesionalism! Lăsați oamenii care lucrează pentru bacșiș să supraviețuiască! Mulțumesc frumos.

Mulțumim și noi.

Are cuvântul domnul deputat Cătălin Tiuch. Se pregătește domnul deputat Vasile Horga.

Mulțumesc mult, doamna președinte. Doamnelor, domnilor colegi,

Declarația mea din această zi se referă la traseul deșeurilor din spațiul românesc.

Comisia Europeană a impus tuturor statelor membre să atingă anual un anumit procent în ceea ce privește colectarea și valorificarea deșeurilor din ambalaje, aceasta înseamnă masele plastice, hârtie, carton, sticlă, metal și lemn, introduse în piață, precum și procesarea acestora în vederea reciclării și reutilizării.

Firmele generatoare de deșeuri, implicit marii generatori, ar trebui să recupereze și să recicleze un anumit procent din totalul deșeurilor introduse pe piață.

În cazul în care o firmă se află în incapacitatea de a-și recupera și recicla un anumit procent, ea își dă acest drept, își cedează dreptul unor reciclatori și plătește statului 2 lei pe kilogramul de deșeu de ambalaj necolectat și nereciclat.

În consecință, marii generatori de deșeuri de ambalaje apelează la serviciile unor operatori economici autorizați de Ministerul Mediului în vederea prelucrării responsabilităților de recuperare și reciclare a deșeurilor de ambalaje postconsum. Acești operatori percep societăților generatoare o taxă inferioară valoric celei pe care ar percepe-o Ministerul Mediului pentru fiecare kilogram nereciclat, conform obiectivelor asumate la nivel național în fața Comisiei Europene.

În consecință, operatorii economici cu drept de preluare de responsabilitate subvenționează cu sume modice per lună de deșeu colectat și valorificat, prin semnarea de contracte,

societăți care au ca obiect de activitate colectarea, prelucrarea și valorificarea deșeurilor provenite din ambalaje postconsum.

În practică, societățile autorizate în vederea preluării responsabilității nu urmăresc destinația finală de reciclare, destinație care de foarte multe ori constă în societăți reciclatoare în afara țării, care ajung să colecteze și să recicleze deșeurile colectate în România, România fiind astfel în imposibilitatea de a-și atinge obiectivele de recuperare și reciclare asumate în fața Comisiei Europei, riscând astfel instituirea procedurii de infringement pentru fiecare obiectiv neîndeplinit, pentru fiecare din materialele pe care le-am prezentat mai sus, cu o penalizare de 200.000 de euro pe zi pe fiecare obiectiv, în speță mase plastice, hârtie, sticle, metale și lemn.

Extrem de interesant este faptul că acționarii unor societăți importante, cu drept de preluare de responsabilitate, întâmplător au ca acționari mari companii care introduc pe piață deșeuri de ambalaje postconsum, care, pe lângă faptul că văduvesc bugetul de stat, prin neplata sumelor datorate prin necolectare și nereciclare, evident, aferent doar unui procent din totalul ambalajelor introduse pe piață, își recuperează o mare parte din banii plătiți. Prin urmare, creează o mare gaură la bugetul țării.

În concluzie, România susține în mod inconștient și involuntar economia altor țări, în timp ce ea nu-și poate atinge propriile obiective de colectare și reciclare asumate în fața Comisiei Europene, privind gestionarea deșeurilor.

Alte daune produse de aceste activități sunt și cele cauzate de reciclatorii finali din țara noastră, care ajung efectiv fără materie primă, nemaiputând crea plusvaloare, nemaiputând crea locuri de muncă, nemaiputând crea investiții, mulți dintre ei fiind nevoiți să-și închidă porțile, iar autoritățile sunt incapabile să-i ajute.

Mulțumesc mult.

Mulțumim și noi.

Vă ascultăm, domnule deputat Vasile Horga, după care, pe colegul nostru, domnul deputat Florin Pâslaru.

Mulțumesc, doamnă președinte.

Îmi revine cu bucurie sarcina de a susține astăzi o declarație politică generoasă. Ea se numește „Ziua Europei – o zi din ce în ce mai îndrăgită”.

Când „Oda bucuriei”, imnul oficial al Uniunii Europe, răsună pe întreg cuprinsul României, simți acel fior pe care numai la auzul imnului național „Deșteaptă-te, române!” îl mai poți simți, iar atunci trăiești acel sentiment unic și înălțător, de apartenență la o viitoare națiune europeană măreață. Eforturile unor importanți lideri politici vizionari, care și-au dedicat viața înfăptuirii acestei grandioase construcții europene, încep să-și arate din ce în ce mai mult roadele, prin modul în care Uniunea Europeană devine cu fiecare zi cel mai puternic partener al multor țări de pe glob. Armonizarea funcționalităților interne ale celor 28 de țări care o compun este cel mai bun exemplu despre evoluția Uniunii Europene în cei aproape 50 de ani de existență, de la prima apariție a ideii de uniune europeană.

Funcționarea Uniunii Europene ca un tot unitar este visul pe care aceasta nu trebuie să-l abandoneze nicio clipă, cu toate greutățile și piedicile interne și externe care vor fi până la momentul îndeplinirii lui. Chiar dacă la acest moment sunt contradicții interne despre rolul pe care ar trebui să-l joace Uniunea Europeană, în detrimentul rolului statelor componente, organismele de coordonare la nivel european vor avea diplomația necesară să îmbine armonios cele două interese și să construiască patria comună europeană, care să funcționeze în final ca o singură țară.

Națiunea europeană în final va triumfa. Țările Europei unite vor acționa ca o națiune mare și puternică, o națiune care va pune în slujba omenirii cele mai importante valori ale sale, contribuind la edificarea pe glob a unei lumi mai bune și mai drepte, care să aibă în centrul preocupărilor sale doar omul.

Cetățenii europeni vor putea transmite prin „Oda bucuriei” tuturor locuitorilor planetei noastre exemplul cel mai bun că, prin pace și armonie, oamenii de cultură și limbi diferite pot construi o națiune nouă, în care pot munci și trăi fericiți, sentiment care trebuie transmis întregii lumi. Azi o Europă unită, mâine o lume unită.

Deputat Vasile Horga, Colegiul uninominal nr. 1, Circumscripția nr. 16, Fieni. Mulțumesc.

Mulțumim și noi, domnule deputat Vasile Horga. Are cuvântul domnul deputat Florin Pâslaru.

## Mulțumesc, doamna președinte. Doamnelor și domnilor deputați,

Județul Galați, poziționat în sud-estul țării, se mărginește în partea de nord cu județul Vaslui și județul Vrancea, spre sud cu județul Brăila, județul Tulcea, iar la est cu Republica Moldova. Totodată, el se află la confluența a 3 mari ape curgătoare – Dunăre, Siret, Prut – și la încrucișarea mai multor drumuri comerciale.

Astfel, drumul național 26 are o lungime de 94 de kilometri și leagă municipiul Galați de orașul Murgeni. În localitatea Oancea se ramifică drumul secundar 26A, care ajunge la punctul de trecere vamală din Republica Moldova, în imediata apropiere a orașului Cahul. În toate comunele străbătute de acest drum național, și anume: Vânători, Tulucești, Frumușița, Foltești, Vlădești, Oancea, Suceveni și Cavadinești, starea drumului este precară, existând pe alocuri gropi care depășesc 10 centimetri. Aceeași situație o întâlnim și pe drumul național 25. Drumul național 24D, cu o lungime totală de 85 de kilometri, traversează județul Galați și asigură legătura cu județul Vaslui. În județul Galați traversează comunele Tulucești, Cuca, Vîrlezi și Bălăbănești, iar starea drumului este precară, cu gropi mari, alăturate, ce depășesc pe alocuri 10 centimetri.

Ca urmare a nenumăratelor asigurări ale cetățenilor participanți la trafic, atât cu mașinile în proprietate, cât și din partea transportatorilor locali, către autoritățile locale, precum și cele județene și cele naționale, vă rog să veniți în audiență; găsim de cuviință să vă supunem atenției dumneavoastră, în vederea soluționării, aceste probleme.

Domnule ministru Rus, și județul Galați trebuie să facă parte din masterplanul de dezvoltare rutieră a României. Vă mulțumesc.

## **Doamna Rodica Nassar:**

Mulțumim și noi.

Declar închisă ședința noastră de astăzi, consacrată declarațiilor politice.

Următoarea ședință, mâine dimineață, la ora 10.00.

## „Abandonul școlar”

Potrivit datelor statistice, România este campioană la abandonul școlar. Un copil din cinci abandonează școala în anii de liceu. Ca procent, rata abandonului școlar în România este de 19% față de media europeană de 13%, în cazul elevilor cu vârste între 15 și 18 ani. Fie că pur și simplu nu mai au chef de învățat, fie că trebuie să muncească pentru a-și întreține familia, tinerii încep să abandoneze școala din ce în ce mai des.

Rapoartele statistice arată că cea mai mare problemă este la țară, în rândul băieților. Problemele în familie și sărăcia sunt printre cele mai frecvente cauze ale abandonului școlar în mediul rural. Sărăcia acționează în diferite moduri în favoarea abandonului școlar. Fie copiii nu se pot prezenta la școală din cauza faptului că nu au haine, rechizite sau pentru că nu își pot plăti transportul, fie sunt nevoiți să muncească pentru a contribui la întreținerea familiei, ceea ce nu le mai permite să aloce timp școlii. În cazul familiilor cu mulți copii, adeseori frații mai mari sunt nevoiți să aibă grijă de cei mai mici sau să se ocupe de gospodărie, în timp ce părinții muncesc. Fetele sunt cele care renunță mai des la școală din acest motiv.

Alături de sărăcie, în topul motivelor care îi fac pe cei mici să nu se mai întoarcă în bănci sunt tradiția, în cazul copiilor de etnie romă, influența părinților care, la rândul lor, nu au trecut pe la școală, sau plecarea acestora în străinătate și, nu în ultimul rând, oferta școlară nestimulantă – materii greoaie, manuale neatractive etc.

Reducerea semnificativă a numărului de tineri care părăsesc timpuriu școala este o investiție esențială nu numai în viitorul fiecăruia dintre tineri, ci și pentru prosperitatea întregii țări. Pentru economie și societate, în ansamblu, ratele înalte de părăsire timpurie a școlii au efecte pe termen lung asupra evoluției societății și asupra creșterii economice. Persoanele care au părăsit timpuriu școala au tendința de a participa mai puțin la procesul democratic și sunt cetățeni mai puțin activi. Circa 6% din români sunt analfabeți, mai mulți decât în Bulgaria – 2% sau Ungaria – 1%. Alte statistici arată că nu mai puțin de 40% din români citesc prost sau nu știu să citească. Bugetul alocat de România educației este cel mai mic din Uniune. Guvernul României trebuie să își facă o strategie clară în ceea ce privește reducerea abandonului școlar. Acest obiectiv trebuie considerat o prioritate, deoarece abandonul școlar poate crea probleme în mai multe sectoare ale economiei țării.

## „Alocațiile copiilor”

În România, țară membră a Uniunii Europene, cu o populație de aproape 20 de milioane de locuitori, trăiesc aproximativ 4.000.000 de copii. Dintre aceștia, aproximativ 50% se află în risc major de sărăcie, procent care ne situează pe locul doi în UE la acest capitol, după Bulgaria, și la mare distanță de media europeană de 27%.

Cu alte cuvinte, cu o alocație lunară de 42 lei, adică 9 euro/lună, copiii din România sunt săracii Europei. Alocația de stat pentru copii reprezintă în România 4% din salariul minim, în condițiile în care Bulgaria are 8% din salariul minim, Ungaria, 18%, iar Italia, 25%. În țările dezvoltate din vestul Europei, alocațiile depășesc de cele mai multe ori 100 de euro. Spre exemplu, în Germania, ajunge până la 184 de euro, în Suedia, alocațiile de stat pornesc de la 116 euro, iar Franța plătește o alocație de 124 de euro pentru doi copii, 282 de euro pentru trei copii și 441 euro pentru 4 copii.

Atunci când vine vorba de lipsurile copiilor, România ocupă un loc fruntaș în top. În ceea ce privește alimentația, 23,8% din copiii români duc lipsă de fructe și legume, iar alimentația a 29% din ei are deficit de proteine, spre deosebire de copiii din alte state membre UE, unde aceste procente variază undeva între 0,5 și 2%. Lipsa hainelor reprezintă și ea o problemă pentru 25,2% din copiii români, în timp ce 18,7% nu au încălțăminte adecvată.

Nu este de mirare faptul că, în ceea ce privește natalitatea, România ocupă unul dintre ultimele locuri din lume, scăzând dramatic de la an la an. În timp ce statul român plătește o sumă absolut ridicolă ca alocație pentru copii, 9,4 euro pe lună, celelalte state europene își susțin în mod serios natalitatea, actualizând alocațiile de stat cel mult o dată la patru ani.

Este de datoria Guvernului României să găsească soluții pentru a mări considerabil alocațiile pentru copii, pentru că altfel natalitatea o să continue să scadă vertiginos, iar România va deveni un stat îmbătrânit și fără viitor.

*

„Cine sunt vinovații pentru jaful de la Loteria Națională?”

După Oltchim sau CFR Marfă, Loteria Română poate deveni un alt monopol al statului român care ajunge pe butuci. Specialiștii spun că instituția ar putea face un profit de 200 de milioane de euro pe an, însă nimeni nu dorește ca loteria să facă bani.

Când se discută despre dezastrul de la Loteria Română, se discută despre unul dintre cele mai păguboase contracte pentru statul român, contract care a fost prelungit ilegal prin acte adiționale de către șefii care s-au perindat la conducerea Loteriei Române, despre favorizarea unei societăți fără experiență în domeniu, în detrimentul unui lider mondial în ceea ce privește loteriile și jocurile de noroc.

Este vorba despre contractul de gestionare a tuturor jocurilor loto ale Loteriei Române. Contractul pentru sistemul informatic care gestionează jocurile Loteriei Române ar fi fost prelungit ilegal, timp de un an, prin ordine de ministru. Deși ar fi trebuit organizată o licitație pentru alegerea furnizorului unui astfel de sistem, miniștrii finanțelor Daniel Chițoiu și Ioana Petrescu au preferat calea mai scurtă, a negocierii directe.

În 2012, cu un an înainte de expirarea contractului cu Intralot, grecii care dețineau deja monopolul asupra informatizării jocurilor loteriei printr-un contract controversat, șeful Loteriei, Dan Ghiță, a recomandat găsirea unui alt furnizor. În ciuda avertismentelor șefului de atunci al Loteriei, ministrul de finanțe nu a luat nicio măsură. După un timp, a schimbat conducerea instituției. Pe 11 decembrie 2013, cu 20 de zile înainte de expirarea contractului, conducerea Loteriei informează Ministerul Finanțelor că pentru găsirea celei mai bune oferte de gestionare a sistemului informatic și a serverelor Loteriei a trimis scrisori de informare mai multor firme cunoscute din domeniu. Loteria primise patru răspunsuri, printre care și cele de la Intralot și de la Gtech.

Oferta Intralot propunea administrarea sistemului pentru un procent de 4,99% din încasările nete, adică banii rămași din încasări după plata premiilor. Concernul internațional Gtech, lider mondial în administrarea jocurilor loteristice, voia 12,35% din încasările nete.

Noul șef al Loteriei propune ministrului păstrarea parteneriatului cu Intralot pentru softul și echipamentul de administrare a jocurilor loteristice. În schimb, prelungește,

prin act adițional, vechiul contract cu aceleași condiții păguboase. Procentul de 4,99% se triplează brusc și inexplicabil. Așadar, procentul pe care îl plătește de atunci statul român este cu aproape 3% mai mare decât cel propus de contracandidații firmei Intralot.

Stimați guvernanți, care este motivul pentru care o companie a statului român își permite să plătească cel mai mare procent de pe piață uneia dintre cele mai neperformante companii, cum este Intralot?

„Pensionarii, bătaia de joc a Guvernului”

Numărul pensionarilor din România a ajuns la aproape cinci milioane și jumătate la finalul anului 2014. Dintre aceștia, peste 80% au pensia mai mică de 1.000 de lei pe lună. Pentru 15 procente din aceștia banii nu acoperă nici valoarea coșului de consum lunar. Practic, cu o pensie medie de aproximativ 200 de euro, pensionarii din România trăiesc la limita sărăciei.

În Uniunea Europeană, pensionarii sunt tratați cu respect pentru munca pe care au depus-o de-a lungul anilor și sunt recompensați atât cu pensii decente, cât și cu servicii medicale de calitate.

Astfel, în Austria, pensia minimă obligatorie variază între 700 și 1.200 de euro pe lună, iar în Belgia și Olanda se primește o pensie minimă de peste 1.200 de euro. În țări precum Polonia și Cehia pensia medie depășește 400 de euro. Și în Italia, Franța sau Spania, bătrânii au pensii mai bune ca la noi. Pensia din aceste țări este de aproximativ 5 ori mai mare decât în România.

De parcă aceste probleme nu ar fi de ajuns, pensionarii români trebuie să plătească printre cele mai mari prețuri la medicamente din întreaga Uniune Europeană, costul medicamentelor comercializate în România fiind de câteva ori mai mare decât în alte state membre ale UE.

Ce a făcut Guvernul pentru a îmbunătăți situația pensionarilor din România? Mai nimic. Valoarea pensiei medii a crescut în ultimii patru ani cu mai puțin de 10%, un procent insignifiant, având în vedere diferențele uriașe dintre România și celelalte state membre. Ca o bătaie de joc, la începutul anului, pensia minimă garantată a fost majorată cu 50 lei, până la valoarea de 400 lei, mai puțin de 100 euro.

## „România fără medici – o Românie bolnavă”

Prin declarația de astăzi doresc să vă aduc în atenție un fenomen care a început să aibă urmări deosebit de grave pentru sistemul medical românesc, și anume migrația medicilor români. Migrația medicilor continuă să crească de la an la an, iar Guvernul nu reacționează, chiar dacă statul înregistrează pierderi consistente din cauza deficitului de cadre medicale.

Statisticile ne arată că, în prezent, peste 20.000 de medici români lucrează în alte țări, majoritatea din Uniunea Europeană. Primul val al migrării medicilor a început în 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. De atunci am pierdut peste 14.000 de doctori. Lipsa lor se simte în toate spitalele din țară.

Situația e cu adevărat tragică în zonele rurale. Multe dispensare sunt închise, iar serviciile de ambulanță, suprasolicitate. Salvările bat zilnic drumuri lungi în sate și comune. Estimările arată că aproximativ 100 de localități din România nu au medic, iar numărul pacienților care revin unui doctor este de șase ori mai mare decât la oraș. Mulți oameni ajung la control când este prea târziu. În România există acum 2,3 medici la mia de locuitori, față de 3,4, cât este media în Uniunea Europeană. În prezent, în România, lucrează 39.896 de medici. Aceste cifre ne clasează pe un loc codaș la nivelul Uniunii Europene.

Problema lipsei medicilor începe să fie din ce în ce mai serioasă. Spre exemplu, în anul 2014, au ieșit din sistem aproximativ 3.500 de medici, dintre care 2.450 au plecat să profeseze în afara țării, și au intrat doar 3.000 de medici, potrivit Colegiului Medicilor din România.

Motivele migrației medicilor nu mai reprezintă de mult timp un mister: salariile derizorii, condițiile precare de muncă și suprasolicitarea, în condițiile unui număr tot mai mic de cadre medicale în spitale.

În România, veniturile medicilor sunt cele mai mici din Uniunea Europeană. Un medic rezident, în România, care lucrează inclusiv la secția de primiri urgențe, ajunge să câștige în jur de 220 de euro, în timp ce media europeană este de 1.300 de euro. Diferențe foarte mari sunt și între salariul pe care îl primește un medic specialist sau primar în țara noastră și un specialist cu aceeași pregătire în Europa. Astfel, un medic specialist este plătit de stat, în România, cu doar 500 de euro, în timp ce un medic primar primește cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro.

Personal, consider că este de datoria Guvernului să găsească soluții eficiente împotriva acestui fenomen pentru că, altfel, în câțiva ani, ne vom afla în situația de a fi nevoiți să plecăm din țară să ne tratăm bolile, pentru că în România nu va mai avea cine să o facă.

*

„România importă alimente, în timp ce producătorii locali nu pot intra pe piață”

Deși am putea hrăni tot sud-estul Europei cu produse românești, anual, în țară, continuă să intre sute de tone de alimente pentru care plătim aproape 5 miliarde de euro. Importurile de alimente sugrumă afacerile producătorilor locali. Carnea de porc, cartofii sau laptele sunt printre cele mai importate alimente din România.

Țara noastră a importat în anul 2014 carne și fructe în valoare de miliarde de euro, în timp ce producătorii români se plâng că nu au unde să-și vândă mărfurile. Fermierii români care au reușit să-și facă loc în hipermarketuri în competiția cu legumele și fructele din import se numără pe degete. Numai în primele șase luni ale anului 2014 am importat carne de aproape 300 de milioane de euro, dar și fructe în valoare de 200 de milioane de euro.

Tot în prima jumătate a anului 2014, România a importat legume în valoare de 158 de milioane de euro, cu 23% mai mult decât în aceeași perioadă din 2013. Surprinzător, tot de peste hotare am adus lapte, ouă și miere pentru care am plătit 176 de milioane de euro.

Piața agroalimentară este invadată de produse din import. Importăm mai multe produse agroalimentare decât reușim să trimitem la export. Pe rafturile marilor magazine găsim roșii, mere și multe alte alimente din alte țări, chiar dacă legumele și fructele românești nu mai merg nici măcar la export. Legumele românești, așa cum ni le amintim, sunt pe cale de dispariție. De vină sunt produsele din import, arătoase, dar fără gust, care ne-au invadat magazinele și piețele. Aceste produse de cele mai multe ori sunt primite mai bine de comercianți decât produsele românești.

Cauzele situației actuale nu sunt un secret. Lipsa de organizare în asociații, subvențiile prea mici, TVA-ul de 24% fac produsele agroalimentare românești să fie mult mai scumpe decât cele din import. Guvernul nu a făcut nici el

nimic pentru a remedia această situație, iar lipsa de strategie în agricultură este cruntă. Pentru agricultori nu există facilități sau reduceri nici la taxe, nici la impozite.

În lipsa unui sprijin concret de la Guvern, producătorii autohtoni vor pieri în totalitate, iar victimele colaterale vor fi toți românii care vor fi nevoiți să consume doar alimente din import foarte arătoase, dar fără gust și pline de chimicale.

„Inoportunitatea parteneriatului civil”

Recenta încercare de a pune în dezbatere parlamentară Proiectul de lege privind parteneriatul civil, în condițiile în care nu există nicio obligație a statului român de a conferi cuplurilor coabitante protecție egală în fața legii cu cea existentă în cadrul unei familii legal constituite, consider că se află nu numai în dezacord cu litera și spiritul documentelor specifice interne și internaționale, dar reprezintă, realmente, un atac de o gravitate excepțională la adresa dăinuirii ființei noastre naționale și implicit a siguranței țării. În acest sens, aș dori să invoc faptul că inițiatorul, în intenția de a descuraja subtil o formă de conviețuire consacrată, căsătoria, cu una confuză, parteneriatul, de unde decurge și expunerea copilului la riscul monoparentalității, forțează adoptarea unor prevederi care se află în contradicție evidentă cu Declarația universală a drepturilor omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția României, Codul civil etc. Pe de altă parte, impactul public al preconizatului parteneriat civil prezintă conotații cu atât mai catastrofice cu cât, după ultimul raport oficial al Institutului Național de Statistică, în acest moment, în România, se constată un fenomen îngrijorător de îmbătrânire a populației, întrucât numărul românilor trecuți de 65 de ani (3,4 milioane) îl depășește pe cel al copiilor sub 14 ani (3,3 milioane), ceea ce înseamnă că, în realitatea de perspectivă, peste jumătate din populația României va depăși în curând vârsta de 50 de ani și, astfel, obstrucționând natalitatea prin inoportunitatea parteneriatului civil, vom crea condițiile periclitării forței de muncă și implicit scăderii numărului contribuabililor. Nu este deci în interesul nimănui, nici măcar al celor care și-ar dori oficializarea unor relații bazate doar pe interesul obținerii de facilități fiscale și de locație, să trăim cu toții într-o țară depopulată prin concertate măsuri antinaționale, în care profesorii să nu mai aibă elevi și studenți, pensionarii să nu mai poată beneficia de pensii, iar protecția publică prin sistemul de sănătate să aibă o eficiență nerelevantă.

Considerând, în consecință, că parteneriatul civil creează premisele punerii în plan secundar a instituției familiei, subminând valorile esențiale ale societății, pledez atât pentru respingerea acestui proiect generator de viciu legislativ, cât și pentru focalizarea factorilor de resort din Legislativ și Executiv în vederea adoptării cât mai rapide a unei politici comune profamiliale, care să încurajeze natalitatea prin acordarea de facilități fiscale (creșterea alocațiilor) și alte măsuri adiacente de protecție (cărucior pentru bebeluș, scutece gratuite timp de trei ani etc.), după modelul unor țări precum Danemarca, Germania, Franța etc.

„Să menținem spiritul sărbătorilor naționale pe parcursul întregului an!”

Ziua noastră națională, 1 Decembrie, prilejuiește întotdeauna efuziuni patriotice în inima fiecărui român. An de an, momentul în care elitele românești reunite la Alba Iulia în Adunarea Națională au consfințit pentru totdeauna Marea Unire este retrăit cu mândrie de fiecare dintre noi și demonstrat prin activitățile noastre comune sau individuale în fiecare dată de 1 decembrie. O atmosferă de sărbătoare cuprinde întreaga țară, iar acest moment solemn poate fi egalat doar de starea de spirit prilejuită de marile sărbători religioase, respectiv Crăciunul și Paștele.

Am votat, recent, ca România să mai aibă încă o sărbătoare națională, care elogiază trei evenimente desfășurate în data de 10 mai. La această dată, în 1866, și-a început domnia primul Rege al României, Carol I, iar în 1881, țara noastră a devenit regat. De asemenea, în 1877, România și-a câștigat independența. Vă reamintesc că, în perioadele 1866–1916 și 1918–1947, ziua de 10 mai a fost Ziua Națională a României. La acea vreme, sărbătoarea națională avea și o tradiție frumoasă: în fiecare an, la 10 mai, era o „bătaie” cu flori pe șoseaua principală a fiecărui mare oraș. În 1917, această aniversare a fost interzisă după ocupația germană a României, iar din 1947 a fost interzisă definitiv de regimul comunist, după ce regele a abdicat forțat. În curând, vom marca aceste evenimente istorice deosebit de importante pentru neamul românesc, însă 10 mai nu va fi și zi liberă. Totuși, după cum este specificat și în lege, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și alte autorități centrale pot organiza manifestări cu prilejul zilei de 10 mai în limita bugetelor lor.

De ce vă spun toate aceste lucruri? Pentru că, personal, consider că este nevoie să purtăm în gând și să demonstrăm prin faptele noastre, noi, toți românii, și nu doar dumneavoastră, stimați colegi din Parlamentul României, zilele de 1 decembrie și 10 mai și spiritul lor pe tot parcursul anului, nu doar efectiv de zilele naționale.

Ne-am integrat în familia statelor europene și în structurile euroatlantice, dar toate aceste eforturi și realizări vor avea finalitatea dorită doar atunci când rezultatele lor se vor resimți și în viața românilor, iar pentru aceasta este nevoie ca toate proiectele de lege pe care le inițiem, precum și politicile publice pe care le susținem și le promovăm să pornească de la aceste principii și să le asigure tuturor cetățenilor țării o șansă egală în accesarea sistemului social, educațional și medical.

Să nu irosim experiența istorică a acestui popor, care se impune să se regăsească și în acțiunile de astăzi și de mâine ale tuturor politicienilor, adică principiul solidarității naționale să triumfe asupra intereselor partinice care ar putea să-i determine pe unii politicieni mai slabi de înger să procedeze altfel.

Înaintașii noștri, fie cei care au realizat Marea Unire de la Alba Iulia, fie cei care și-au dat viața pentru ca în 1877 România să-și câștige independența, ne-au dat o lecție de urmat, cea a demnității, unității și solidarității. Așa a fost neamul românesc și așa este bine să redevenim, în așa fel încât generațiile viitoare, copiii și nepoții noștri, să moștenească, la rândul lor, idealurile Unirii și o Românie puternică.

În încheierea pledoariei mele de astăzi, vă invit să ne concentrăm pe ceea ce este necesar să realizăm, astfel încât toate deciziile și acțiunile noastre pe linie parlamentară să aibă ca finalitate consolidarea spiritului românesc și îmbunătățirea vieții tuturor românilor.

„9 mai – 138 de ani de independență”

„Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare” afirma în urmă cu 138 de ani Mihail Kogălniceanu, într-o sală ca aceasta, în plenul Camerei Deputaților, marcând astfel momentul în care România

își proclama independența absolută, rupând legăturile cu Înalta Poartă.

Anul acesta s-au împlinit 138 de ani de independență, de stat național de sine stătător, timp în care România și-a continuat drumul sinuos pentru înfăptuirea acestui ideal. Avem datoria să nu uităm trecutul și să marcăm așa cum se cuvine momentele de referință ale istoriei naționale care ar trebui să primeze în fața celor europene. Afirm aceste lucruri deoarece am auzit frecvent în evenimentele dedicate zilei de 9 mai referiri mai degrabă la Ziua Europei care, desigur, are importanța ei în viața politică internațională, dar nu trebuie să neglijăm istoria națională care ne definește astăzi ca stat și națiune. Avem datoria să le vorbim copiilor noștri de sacrificiul făcut de cei aproximativ 120.000 de soldați masacrați de-a lungul Dunării, în Războiul de Independență.

Desigur, data de 9 mai are conotații numeroase pentru viața politică europeană, de care trebuie să ne amintim. Cel puțin la fel de importantă pentru viitorul statelor europene și al poporului român este data de 9 mai 1945, când Germania a capitulat în fața aliaților, sfârșindu-se astfel o lungă și dureroasă conflagrație mondială, cel de Al Doilea Război Mondial. Tot pe data de 9 mai sărbătorim Ziua Europei, dată la care au fost puse bazele pentru crearea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului, precursoarea actualei Uniuni Europene din care țara noastră face parte de 8 ani.

Pledez pentru continuarea și consolidarea drumului european, dar trebuie să vorbim mai des de istoria națională care ar trebui să ne definească astăzi ca stat și de interesul național ca traiectorie viitoare pentru dezvoltarea României.

Avem datoria morală să nu uităm trecutul și să marcăm așa cum se cuvine momentele de referință ale istoriei naționale.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

„Lupta împotriva evaziunii produce primele efecte – creșterea cu 12,6% a încasărilor bugetare în primul trimestru”

Cele două mari boli cu care se confruntă societatea românească, în tentativa noastră comună de a reduce ecartul față de media Uniunii Europene, sunt corupția și evaziunea fiscală. Dezbaterea publică și acțiunile instituționale ale ultimilor ani s-au concentrat foarte mult pe fenomenul corupției, dar au ignorat în mare parte evaziunea fiscală, chiar dacă acest cancer șubrezește economia și afectează puternic capacitatea statului de a acționa în folosul cetățeanului. Odată cu declanșarea luptei antievaziune de către Guvernul Ponta și Agenția Națională de Administrare Fiscală, condusă de Gelu Ștefan Diaconu, românii încep să conștientizeze că aceasta este o chestiune de siguranță națională.

După primul trimestru din 2015, lupta împotriva evaziunii începe să-și arate roadele: avem o creștere extraordinară a încasărilor bugetare, de aproximativ 12,6%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Vorbim de un plus ce însumează 6,14 miliarde de lei, adică aproximativ 1,5 miliarde de euro, peste 1% din PIB. Vorbim de bani care sunt suficienți pentru a susține reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% începând cu 1 iunie 2015, ceea ce va genera o ieftinire a hranei românilor între 10% și 15%.

Eficiența ANAF în combaterea evaziunii este vizibilă din creșterea cu 20,8% a încasărilor din TVA, ceea ce arată că bonul fiscal a devenit regula, și nu excepția. Faptul că toți comercianții, mari sau mici, au înțeles că există efecte nocive ale evaziunii și își asumă riscuri legale semnificative a făcut ca lucrurile să se schimbe într-un timp atât de scurt. Pentru asta, trebuie lăudată campania de comunicare și acțiune a ANAF, care a mers pe principiul vechi al puterii exemplului, care a sporit foarte mult gradul de conformare voluntară, pentru că este evident că nu există suficiente resurse logistice să fie controlați toți operatorii economici.

Acum, că este dovedit că lupta împotriva evaziunii fiscale poate fi câștigată de Executiv, devine evident că proiectul noului Cod fiscal este realizabil, având în vedere că el se baza pe o creștere a încasărilor bugetare și o mărire a conformării voluntare la plata de taxe și impozite. În felul acesta, vom fi capabili să reducem TVA-ul la alimente, lucru care, conform BNR, va atrage după sine o inflație apropiată de 0% în 2015, cea mai mică de după revoluție, așa cum susținea și guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu. Practic, va fi anul în care prețurile nu vor crește absolut deloc și tot ceea ce înseamnă plus la salariu sau la pensie se va traduce într-un câștig real pentru populație.

Reușita acestui experiment al combaterii evaziunii fiscale și reducerea TVA la alimente de la 24% la 9% vor crea cadrul propice pentru măsurile de relaxare fiscală prinse în noul Cod fiscal. Iată de ce merită să susținem activitatea ANAF și a Guvernului, dacă dorim ca TVA-ul global să scadă la 20%, să fie eliminate anumite taxe și impozite, dar și să fie reduse accizele.

Nu aș vrea să închei această declarație politică, fără să scot în evidență execuția bugetară excepțională pe primele trei luni. Pe lângă creșterea încasărilor din TVA, avem de-a face cu o majorare cu 14,6% a impozitului pe salarii și venit, semn că românii au salarii mai mari. De asemenea, merită subliniată creșterea cu 52,3% a încasărilor din programele cu fonduri europene. Nu în ultimul rând, merită punctată grija cu care Guvernul cheltuiește fondurile publice. Cabinetul Ponta a introdus regula grijii în folosirea resurselor bugetare, astfel încât, pe primul trimestru, cheltuielile au crescut cu doar 0,6% față de primele trei luni din 2014, ca să nu mai amintim faptul că s-au redus cu 3,1% cheltuielile cu bunuri și servicii.

Una peste alta, lupta împotriva evaziunii fiscale și o execuție bugetară coerentă, fără excese, pot genera încă din anul acesta o creștere economică semnificativă, dar mai ales o îmbunătățire considerabilă a nivelului de trai al populației. Americanii spun adesea „it’s the economy, stupid!”. Iată că Guvernul Ponta, susținut de majoritatea PSD–UNPR–PC–PLR din Parlament, înțelege să acționeze în interesul românilor prin aceste măsuri fiscal-bugetare și economice. După mult timp, se poate spune cu sinceritate că România este pe drumul cel bun.

„Noul Cod fiscal – un cod pro business”

La 27 aprilie 2015, Senatul României a aprobat proiectul de Cod fiscal cu 90 de voturi pentru, 36 împotrivă și 4 abțineri.

Proiectul noului Cod fiscal a început să fie scris în anul 2013, în timpul ministeriatului domnului Daniel Chițoiu, a continuat în timpul mandatului doamnei Ioana Petrescu, a fost preluat de ministrul Darius Vâlcov și definitivat în timpul interimatului domnului Victor Ponta la Ministerul Finanțelor.

Noul Cod fiscal propune modificări aproape la toate capitolele deoarece, în cei 12 ani în care a avut efecte juridice, vechiul Cod fiscal fusese modificat de 150 de ori, fiind aproape imposibil de lucrat cu textul rezultat, cerându-se ca cerință minimă măcar o republicare, care nu ar fi rezolvat decât doar temporar problema.

Inițiatorii au considerat că, după o perioadă destul de lungă de „curea strânsă” doar la unii, este momentul pentru o relaxare fiscală de proporții.

Punctul tare al acestui cod revoluționar în materie îl reprezintă sistemul de taxare și impozitare. Măsurile propuse vor intra în vigoare progresiv, unele din cursul anului 2015, altele de la 1 ianuarie 2016, altele de la 1 ianuarie 2018 și 2019.

1. Domeniul taxării:

- reducerea TVA standard de la 24% la 20%;

‒ reducerea TVA la carne, legume, fructe de la 24% la 9%;

‒ reducerea TVA la cărți de la 24% la 5% (pragul minim permis de instituțiile de profil europene);

‒ scăderea accizelor la carburanți cu un procent cuprins între 16% și 20%;

- eliminarea impozitului pe dividende;

- eliminarea impozitului pe construcții speciale;

‒ scăderea cotei unice de impozit de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019;

‒ excluderi de la plata impozitului pe profit pentru unele persoane juridice ca: Academia Română, Societatea Națională de Cruce Roșie din România.

2. Domeniul microîntreprinderilor:

‒ sistem diferențiat de impozitare a microîntreprinderilor pe 3 clase în funcție de numărul de salariați, cu 1%, 3%, 5%, renunțându-se printr-un amendament al Senatului la clasa de impozitare 3% plus 1.530 lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit.

3. Domeniul impozitului pe profit:

‒ companiile străine cu conducerea efectivă în România vor plăti impozitul în România. Astfel, companiile offshore, destul de agresive pe piață, vor plăti impozitele în România, dacă au conducerea efectivă în România.

4. Domeniul impozitului pe venit și contribuțiile sociale:

‒ se stabilește cota de impozitare de 10,5% pentru toate veniturile din activități independente;

‒ CASS nu mai este deductibilă la determinarea impozitului pe venit;

‒ baza de calcul a CAS și CASS va fi plafonată la nivelul a 5 salarii medii brute pe economie.

5. Domeniul veniturilor din salarii:

‒ deducerea personală crește cu 50 de lei pentru salariații care au în întreținere una, două sau trei persoane și cu 150 de lei pentru salariații care au în întreținere patru sau mai multe persoane. De menționat că valorile deductibile nu mai fuseseră schimbate de 10 ani;

‒ pentru veniturile din dividende și din investiții devine obligatorie plata unui CASS de 5,5%, indiferent de natura veniturilor;

‒ impozitarea finală a veniturilor din chirii va scădea de la 20% la 18%, raportat la venitul net.

6. Domeniul impozitelor și taxelor locale:

‒ impozitele pe clădiri se vor aplica în funcție de destinația clădirilor, cota fiind cuprinsă între 0,08% și 0,2% pentru clădirile rezidențiale și între 0,2% și 1,3% pentru cele nerezidențiale, ceea ce înseamnă că autoritățile locale vor putea scădea taxele cu până la 20% față de valoarea actuală;

‒ se elimină supraimpozitarea celei de-a doua locuințe sau a locuinței care depășește 150 m[2] ;

‒ scăderea cu 20% a limitei minime a cotei de impozit pe teren.

Pe această cale, țin să vă anunț că împreună cu prim-ministrul Victor Ponta și cu domnul deputat Călin Matei am depus un amendament la Codul fiscal, prin care am urmărit modificarea și completarea art. 25 alin. (1) din cod, în materia cheltuielilor deductibile, venind cu propunerea ca sumele investite de societățile cu capital integral privat în infrastructurile sportive aparținând sporturilor olimpice să fie deductibile 100%. Măsura vizează creșterea interesului investitorilor privați pentru susținerea sporturilor olimpice, în măsura în care banii de la bugetul statului care sunt destinați federațiilor sportive nu sunt suficienți pentru înalta performanță, România manifestând în ultimele două cicluri olimpice un regres sever în ceea ce privește rezultatele obținute la olimpiade sau la concursurile internaționale. Măsura la care a aderat prin semnătură și prim-ministrul Victor Ponta reprezintă o mână întinsă pentru mișcarea sportivă olimpică, prilej cu care insistăm asupra necesității acestui amendament și sperăm ca și dumneavoastră, domnilor colegi, să îl considerați oportun și urgent.

De săptămâna aceasta încep dezbaterile în comisia de resort pe Codul fiscal. Sper ca aceste dezbateri să nu se transforme într-un joc politic în care opoziția să tergiverseze adoptarea acestui act normativ, așa cum s-a mai întâmplat și cu ocazia dezbaterii Legii de aprobare a Ordonanței nr. 92/2014.

Trebuie să înțelegem că un nivel de responsabilitate în plus ar fi oportun și datorită faptului că România a ieșit din criza economică, este pe plus economic constant și are obiective foarte îndrăznețe care reclamă un nou Cod fiscal.

Nu în ultimul rând, trebuie să precizez că, prin aplicarea acestui nou Cod fiscal, pentru anul 2016 există certitudinea unei creșteri cu 1,8% a consumului populației, precum și siguranța scăderii cu 2,6% a inflației.

Am speranța că și Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, va adopta acest proiect de act normativ care, repet, propune o relaxare fiscală fără precedent după 1989.

„Guvernul care ne duce tot mai departe de Europa”

„Cine naiba este Bruxelles-ul ăsta?” spunea nu de mult timp un lider marcant al PSD. „Ia mai lăsați-mă cu Europa voastră!” spunea un alt vicepreședinte al PSD. „Nu ne spune nouă Europa ce să facem!” spunea chiar tânărul președinte al PSD, Victor Ponta.

Dragi PSD-iști, România nu este nici în Asia și nici în Africa! România este nu numai geografic în Europa, ci s-a întors și politico-economic, prin aderarea la UE în 2007, în vechea familie europeană.

Dragă Victor, „Europa ne-a ajutat. Rămâne să ne ajutăm și noi înșine!” – asta spunea Vasile Boerescu, în urmă cu peste 150 de ani, și afirmația rămâne în continuare de maximă actualitate. Europa ne-a ajutat și ne ajută să continuăm implementarea reformelor din justiție, administrație și afaceri interne. Europa ne pune anual la dispoziție fonduri structurale de miliarde de euro din care tu nu reușești să atragi niciun cent, ci te lauzi cu proiectele demarate de guvernul anterior. Europa aduce în România investiții străine care plătesc taxe către stat și furnizează bunăstare tuturor. Europa aduce în România locurile de muncă pe care le așteaptă românii și pe care tu ești incapabil să le creezi, deși ai promis peste un milion. Europa ne ascultă și ne-a luat la masa deciziilor celor „mari”, numai că miniștrii tăi trimiși la consilii nu știu nici de ce se află acolo, nici ce foloase să atragă pentru români și România, nici de ce sunt miniștri. Îi trimiți la Bruxelles doar pentru shopping și ca să-și facă poze pentru Facebook.

Imediat după Revoluția română și până în 2012, populația și guvernele care s-au succedat au făcut eforturi consistente pentru a apropia România de Uniunea Europeană, de exigențele unui stat modern, cu o economie funcțională

și o democrație consolidată. Eu nu am uitat că 85% din români au susținut aderarea României la Uniunea Europeană și tot atâți români și-au îndreptat toate speranțele în acest proces.

Din păcate pentru țara mea, din 7 mai 2012, România pare a fi intrat, fără echivoc, într-un proces invers, de îndepărtare de Uniunea Europeană. Democrația a fost lovită direct în moalele capului în vara anului 2012 și de atunci primește lovituri asupra instituțiilor statului de drept ori de câte ori Victor Ponta se necăjește la meciurile de baschet. Structurile economice sănătoase au fost puse pe butuci, privatizările s-au transformat toate în surse de îmbogățire pentru clientela PSD, potențialul economiei naționale a scăzut de la un an la altul, peste 4 milioane de români nu mai au încredere că-și vor îndeplini visurile în România și au luat calea străinătății, nivelul de colaborare și coordonare cu instituțiile comunitare s-a deteriorat și a devenit ineficient, liderii politici aflați la guvernare au ținut să se pozeze mai degrabă cu Putin la Soci, decât cu Merkel la Bruxelles. Toate acestea sunt doar rezultatul nociv al menținerii lui Victor Ponta la guvernare, cu brațele nesătule ale baronilor locali. Ei l-au creat pe Victor Ponta și tot ei îi girează toate actele și faptele. Așadar, prin modelul politic pe care l-a implementat Victor Ponta, cel al baronilor cu pretenții de oligarhi, România se îndepărtează de Europa și se apropie tot mai mult de un model estic extrem de dăunător. Știu cu certitudine că românii au ajuns la maximum de suportabilitate cu Victor Ponta și PSD la guvernare și îi vor trimite pe aceștia în paginile negre ale istoriei recente.

„A fi mamă în România, o probă de curaj!”

Din nefericire, ne evidențiem prin contraperformanță. Un raport recent realizat de organizația neguvernamentală „Save the children!” (Salvați copiii!) relevă faptul că, din 178 de țări incluse în studiu, România se află pe locul 66 în lume și pe ultimul loc în Europa, în ceea ce privește calitatea serviciilor și a vieții viitoarelor mămici.

Mai mult, la nivel european, România este prima țară aflată în topul mortalității infantile. O mare parte a acestor decese ar putea fi evitată dacă maternitățile ar fi dotate cu tot ce este necesar, iar mamele ar fi consiliate corespunzător înainte și după apariția copilului. În lipsa acestor condiții medicale nu e de mirare că în România sporul natural este unul negativ și diferența dintre decese și nașteri se tot adâncește din 2008 încoace. Deducem că spectrul crizei, care a adus scumpiri de tot felul, a determinat și creșterea șomajului, conaționalele noastre au fost determinate să amâne momentul conceperii unui copil pentru vremuri mai bune din punct de vedere financiar. Astfel, ne confruntăm cu o situație alarmantă, în care femeile care știu ce presupune a fi mamă în România aleg să conceapă un copil după vârsta de 30 de ani și în eventualitatea în care se împlinesc profesional. La polul opus există o explozie a mamelor minore, care de cele mai multe ori aleg să-și abandoneze copilul, adâncind dezechilibrul social deja existent.

Să nu uităm că natalitatea are o importanță uriașă pentru popor, dar pentru a o încuraja și a o susține în a avea un curs firesc și armonios este nevoie de crearea tuturor condițiilor necesare pe termen lung pentru mamă și copil, pe cele trei aspecte esențiale traiului decent: financiar, medical și educațional. Cu variații numerice mai mici și mai mari, de 26 de ani încoace avem de-a face cu un declin demografic ce reprezintă o amenințare pentru sistemul public de pensii.

Dacă aruncăm o privire pe Programul de guvernare 2013–2016 al Guvernului Ponta, sesizăm promisiunea unui pachet social garantat pentru educație, care include: construirea de campusuri școlare, creșe și grădinițe, modernizarea școlilor și dotarea acestora cu mijloace didactice moderne și microbuze școlare, plus o educație personalizată în funcție de fiecare copil în parte. La toate acestea se adaugă promovarea unui echilibru între viața de familie și cea profesională, prin creșterea calității serviciilor din creșe și servicii de zi care includ bone și after-school-uri. Cam atât pentru copii și cam nimic pentru mamele acestora.

Între timp, tot ce putem observa sunt microbuzele școlare oferite și folosite de către aceștia în timpul campaniei electorale și care acum zac în curtea școlilor pentru că nu există bani pentru carburant. Cât despre modernizare, au fost băgați prea mulți bani în manuale digitale care au fost prea puțin de folos. În rest, programul nu vine cu niciun fel de ajutor pentru mamă și copil. Este strigător la cer: nimic despre creșterea alocației pentru copil, nimic despre indemnizația pentru creșterea copilului!

Un copil și bunătatea lui ar trebui să reprezinte o responsabilitate comună a societății. Modalitățile principale prin care ar trebui susținuți mama și copilul sunt prin securitate economică (prin alocație și sprijin financiar) și prin servicii de calitate oferite pentru îngrijirea acestora.

Este necesar ca viitoarele mame să aibă încredere în primul rând în sistemul de sănătate, să nu le fie teamă, să aibă siguranța că vor avea de-a face cu un personal medical competent, care va lucra în condiții optime atât în timpul sarcinii, cât și după nașterea copilului. Însă medicii avertizează că nu sunt bani pentru materialele de bază, iar Guvernul declară că toate consumabilele necesare se vor achiziționa prin licitații la nivel național. Dar, desigur, durează... și cine știe ce se mai achiziționează.

Unul dintre elementele politicii de familie ar trebui să fie îmbinarea serviciului cu viața de familie. Nu putem permite în continuare ca rolul mamei să fie ridiculizat.

Ca stat, trebuie să avem grijă ca nevoile de bază ale mamei și ale copilului să fie îndeplinite prin servicii medicale corespunzătoare, o educație adecvată și sprijin financiar.

Pentru noi, românii, familia și copiii au reprezentat elemente esențiale ale vieții sociale, iar astăzi acestea și-au pierdut consistența și semnificația, de aceea numai implicarea statului și a politicilor sociale vor conduce la creșterea demografică.

„Haos și incompetență în educația românească”

Reforma din educație, care a luat forma Legii nr. 1/2011, Legea educației naționale, era absolut necesară pentru ca învățământului românesc să i se dea o șansă să se modernizeze. Încă din primele zile de guvernare, numeroasele modificări făcute de PSD au scos în evidență ura pe care acest partid o are față de sistemul de educație și față de slujitorii săi. Modificări peste modificări, adnotări și adăugiri, mare parte făcute la ceas de seară, au masacrat reforma din educație demarată în anul 2011, încât din obiectivele inițiale nu a mai rămas mai nimic. Toate aceste modificări s-au făcut netransparent, fără dezbateri, fără consultări cu mediul academic, cu societatea civilă și, cel mai grav, într-o democrație fără un consens al întregii clase politice.

Problemele din învățământul românesc sunt într-adevăr probleme generale ale societății românești, iar clasa politică nu dorește crearea unui sistem care să încurajeze creativitatea, ci dorește să o distrugă, pentru că nu dă doi bani pe educație și pe viitorul acestei țări.

De ani se vorbește de reforma în sistemul de învățământ, dar la începerea fiecărui an școlar există mereu școli care funcționează fără avize sanitare, școli care nu au manuale, iar infrastructura educațională lasă de dorit. Subfinanțarea actului de învățământ a reușit să aducă în mizerie statutul de profesor; politizarea din sistem, corupția și violența, abandonul școlar, mame de pe băncile școlilor, rezultatele dezastruoase la evaluări și bacalaureat și lista parcă nu se mai termină au condus la o școală românească care nici azi nu are capacitatea de a răspunde la noile cerințe ale pieței muncii din România.

Dar, surpriză, domnul Sorin Câmpeanu, ministrul educației, s-a trezit și dorește să facă schimbări majore în învățământ, pentru că abia acum probabil și-a dat seama că acest proces de modernizare a învățământului trebuie să fie adaptat atât la nevoile sistemului, cât și la nevoile mediului socioeconomic. Vom trăi și vom vedea dacă Domnia Sa se va ține de cuvânt.

Lăsând gluma la o parte, este nevoie de un nou concept al predării și al învățării. Apoi, alocarea de resurse financiare substanțiale va duce la o eficientizare a activității educaționale, pentru că educația din România chiar nu mai poate aștepta.

*

„Antibilanț – 3 ani de guvernare PSD, 3 ani de minciună și stagnare economică”

Tema declarației de astăzi este bilanțul celor 3 ani de guvernare PSD – Victor Ponta.

Săptămâna trecută s-au împlinit 3 ani de când Victor Ponta a preluat guvernarea acestei țări. Pe cât de mari au fost așteptările românilor față de acest nou prim-ministru, pe atât de mare a fost dezamăgirea. Victor Ponta și-a dat nota opt pentru performanța din cei trei ani. Eu cred că românii i-au spus foarte clar în 16 noiembrie că nu a luat notă de trecere, iar faptul că el continuă cu aceleași comportamente pentru care a fost sancționat nu dovedește decât că nu a învățat nimic și trebuie înlăturat cât mai repede de la guvernare. Concluzia bilanțului celor 3 ani de guvernare PSD este că au fost 3 ani de minciună și stagnare economică.

Pentru arădenii pe care îi reprezint în Parlament, cele mai clare semne ale incompetenței și nepăsării guvernării Ponta sunt vizibile cu ochiul liber:

– autostrada Nădlac–Arad nu este nici acum finalizată integral, deși contractele cu problemă au fost reziliate de mai bine de 2 ani. S-a întârziat semnarea unora noi și abia anul acesta avem promisiunea deschiderii integrale a traficului către Ungaria. Din păcate, cei de la Uzinele Dacia sau cei care descarcă marfă în Portul Constanța nu sunt așa norocoși ca noi și nu vor avea o autostradă care să îi lege direct de Europa Occidentală, pentru că Guvernul Ponta a întârziat 3 ani construcția autostrăzii Sibiu–Pitești;

– pasajele peste calea ferată de pe centură abia anul acesta au primit alocare în buget, după 3 ani de presiuni constante din partea politicienilor arădeni și a cetățenilor;

– Strada Constituției, pentru care am cerut alocare financiară, inclusiv prin amendamente la bugetul de stat, și care este în aceeași stare. În schimb, se găsesc bani pentru diferite drumuri județene sau cămine culturale în județele controlate de baronii PSD.

Guvernarea PSD s-a dovedit una de fațadă, care nu a făcut decât să enunțe obsesiv ceva ce în realitate nu a realizat: un trai mai bun pentru români. Pare că singura preocupare constantă a premierului a fost să își găsească țapi ispășitori pentru nerealizări: greaua moștenire, Traian Băsescu, iar mai nou anchetele DNA. Un milion de locuri de muncă au fost promise în 2012. Guvernul Ponta nu a realizat în cei 3 ani nu doar jumătate, dar nici măcar un sfert din ce a anunțat. În trei ani de mandat ai Guvernului Ponta au apărut în plus doar aproximativ 120.000 de salariați.

Chiar dacă a reîntregit salariile, a crescut salariul minim și pensiile în fiecare an, aceste creșteri de venituri nu au acoperit creșterile de prețuri. Din 2012 până în 2014 nivelul prețurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6%, rata de creștere a veniturilor la nivelul gospodăriilor, iar creșterea salariului minim fără o reducere pe măsură și a taxelor pe forța de muncă nu a făcut altceva decât să aducă mai mulți români în situația să fie plătiți doar cu salariul minim, aproape 25%.

Surplusul real pentru pensii și salarii este unul jignitor, față de retorica constantă susținută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu mai puțin de 2%, iar salariul mediu cu sub 5%.

Scăderea taxelor și impozitelor a fost o altă minciună sfruntată a lui Victor Ponta. Nu doar că nu a redus impozitarea, dar a introdus peste 40 de alte taxe suplimentare pe diverse alte paliere.

Evaziunea fiscală a atins cote record sub guvernarea PSD. În 2011, evaziunea fiscală era de 84,1 miliarde lei, 15,1% din PIB, și a crescut în 2012 la 97,8 miliarde lei (16,6%) și la 102 miliarde de lei (16,2%) în 2013, conform raportului Consiliului Fiscal.

Și mai grav este faptul că Guvernul Ponta a sacrificat investițiile, zonă care determină creșterea economică. Investițiile de stat (cheltuielile de capital) au scăzut constant în ultimii trei ani, ajungând de la o pondere de 3,3% din PIB la 2,7%.

Adevăratul bilanț al guvernării Ponta este acesta din cifre, nu din evenimentele fastuoase organizate pentru a mai arunca petarde fumigene care să mascheze incompetența și corupția din jurul guvernării.

„Din dorința de a ține cu dinții de putere, Guvernul PSD ignoră semnalele de alarmă trase de Comisia Europeană în privința unor posibile dezechilibre macroeconomice”

Doresc să vă aduc în atenție o serie de semnale îngrijorătoare pe care instituțiile europene ni le transmit din ce în ce mai articulat și care sunt relativizate sau ignorate sistematic de actuala putere.

Anunțul din luna februarie al Comisiei Europene de declanșare a procedurii de dezechilibru macroeconomic pentru România ar fi trebuit să provoace cel puțin o conferință de presă, prin care ministrul finanțelor publice din România să fi ieșit public și să ne explice cu lux de amănunte care au fost cauzele acestei măsuri luate de Comisie și mai ales care sunt soluțiile cu care vine în întâmpinarea acestei proceduri. În loc să avem parte de o astfel de atitudine responsabilă, am asistat la o încercare de mușamalizare a subiectului, în deja bine-cunoscutul amar stil clasic al PSD. Reacția a lipsit cu desăvârșire în perioada imediat următoare anunțului. La o distanță de 3 zile de la anunț, provocat de o întrebare care i-a fost adresată de cititorii unui portal online de știri, fostul ministru Vâlcov ne spunea, fără nicio ezitare, că Uniunea Europeană a greșit introducând această procedură.

Comisia Europeană este cât se poate de clară asupra riscurilor la care se supune România, în ciuda progreselor considerabile pe care le-a realizat, susținând: „România înregistrează dezechilibre macroeconomice care necesită monitorizare și acțiuni la nivel de politic. În cursul celor trei

programe consecutive cu UE și FMI, dezechilibrele externe și interne au fost reduse în mod semnificativ. Cu toate acestea, riscurile de pe urma situației net negative a investițiilor internaționale și o capacitate redusă de export pe termen mediu necesită atenție. Mai mult, stabilitatea sectorului financiar a fost menținută până acum, dar rămân vulnerabilități externe și interne în sectorul bancar.”

Criticile exprimate de Comisie vizează așadar lipsa investițiilor externe, dar și capacitatea redusă de export pe termen mediu. Cu alte cuvinte, Comisia subliniază nevoia unei consolidări a economiei pe termen lung, fenomen fără de care România rămâne vulnerabilă, putând înregistra schimbări negative puternice la nivel macroeconomic.

Ignorând toate aceste semnale, Guvernul PSD a mers înainte cu planul de modificare a sistemului fiscal, cu accent pe o serie de măsuri fiscale care vor genera costuri negative uriașe pentru bugetul țării în următorii 4 ani, de aproximativ 36 miliarde de lei. Chiar dacă în textul oficial de la acea vreme al Comisiei nu regăsim vreo referire la proiectul de Cod fiscal propus de Guvern, nu putem să nu intuim faptul că el a fost cel care a generat cel puțin îngrijorarea instituțiilor de resort.

La toate acestea aș mai adăuga modul nefast în care s-a încheiat ultima vizită a FMI în România, fără adoptarea unei noi scrisori de intenție și cu avertizarea FMI că România rămâne în continuare supusă riscurilor financiare în cazul unor șocuri pe piața externă. Vizita recentă a actualului ministru de finanțe la Washington, în cadrul căreia s-a întâlnit cu reprezentanții FMI pentru a detensiona lucrurile, arată, de fapt, cât de rece este noua relație între cele două părți.

Dintre toate acestea, aș vrea să extrag și să evidențiez un lucru: atitudinea din ce în ce mai detașată și sfidătoare a Guvernului condus de Victor Ponta față de poziția și sprijinul instituțiilor europene, în special FMI și Comisia Europeană. Afirmațiile și descrierile făcute de un fost ministru de finanțe al Guvernului PSD de tipul: „Credeți că Franța și Marea Britanie sunt foarte fericite că România vrea să reducă taxele?” sau „Fără chingile FMI, BM și CE ne-am bate cu China și SUA în ceea ce privește ritmul de creștere” fac parte dintr-o retorică periculoasă. Discreditarea instituțiilor europene și internaționale de finanțare denotă o atitudine naționalist-populistă, care nu este de bun augur în actualul context politic, economic și financiar al Europei. Privim cu toții la mișcările radicale de stradă din Grecia și Spania, întreținute de cele două partide Syriza și Podemos, printr-o retorică agresivă, care îi demonizează pe creditorii externi și care nu fac decât să agraveze situația economică a respectivelor state.

În încheiere, solicit noului ministru de finanțe și Guvernului României să trateze cu maximă responsabilitate procedura de dezechilibru macroeconomic, să adopte un discurs rațional și să revizuiască principiile de dialog cu creditorii externi. Indiferent dacă vom avea sau nu un nou acord cu FMI, colaborarea și menținerea unei legături strânse, de încredere, cu partenerii financiari externi sunt necesare României.

*

„Operațiunea transferurilor de miniștri orchestrată de domnul Victor Ponta arată că PSD nu mai are resurse, fiind incapabil să se schimbe și să vină cu soluții pentru problemele reale ale guvernării”

Într-o declarație anterioară trăgeam un semnal de alarmă asupra lipsei acute de viziune, dar și de preocupare pentru următorul cadru anual de finanțare europeană 2014–2020 a domnului Eugen Orlando Teodorovici. Am atras atenția la acel moment că programul de accesare a fondurilor europene pentru perioada 2014–2020 riscă să fie detonat, având în vedere că, la mai bine de un an de la deschidere, țara noastră nu a încasat niciun ban de la Comisia Europeană. Spre surprinderea mea, ministrul direct responsabil de această stare de fapt a fost propus ulterior ministru de finanțe, ca înlocuitor pentru fostul ministru PSD asupra căruia există astăzi grave acuzații de corupție. Mă întreb dacă domnul Ponta trăiește într-o realitate paralelă, în care performanța și buna organizare definesc domeniul pe care l-a gestionat domnul Teodorovici. Nu găsesc un alt motiv pentru care ar fi fost făcut acest transfer. Probabil că, în viziunea domnului Ponta, domnul Teodorovici este un erou național care își propunea să salveze România, făcând aluzii la practici din Evul Mediu. Mă refer aici la afirmația făcută de domnul ministru, care arunca stigma eșecului fondurilor europene pe cei care lucrează în companiile de stat în domeniul achizițiilor și care, din cauza modului defectuos în care au gestionat aceste achiziții, ar trebui agățați în piața mare, conform afirmațiilor ministrului în funcție. Înțeleg de aici că domnul Teodorovici dorește introducerea pedepsei capitale, caz în care ar putea fi recomandat de domnul Ponta, de ce nu?, chiar și pentru domeniul justiției.

Nu cred că schimbul în sine de portofolii este o problemă. De altfel, au mai existat numeroși politicieni care au ocupat de-a lungul carierei lor portofolii diferite. Totuși, în cazul de față, vorbim despre un ministru asupra căruia atât sectorul societății civile, cât și cel al mediului privat au ridicat numeroase acuze de proastă gestiune a sistemului fondurilor europene, în special ale celor din cadrul POSDRU. Mai precis, într-o scrisoare deschisă, reprezentanții mai multor ONG-uri sesizau faptul că ministerul pe care domnul Teodorovici l-a condus până nu de mult „nu comunică eficient cu beneficiarii de proiecte, lansează reglementări ilegale, cere aplicarea unor regulamente retroactiv și, nu de puține ori, schimbă regulile în timpul implementării, toate acestea având ca efect o slabă absorbție a fondurilor europene”. Sunt cuvintele beneficiarilor de fonduri europene. Ele descriu situația haotică întreținută de fostul ministru al fondurilor europene, actualmente ministru al finanțelor publice în România.

Cred că acest transfer al ministrului Teodorovici de la fondurile europene la fondurile României arată, de fapt, lipsa totală de soluții față de nevoile reale ale acestei țări de a fi guvernată. Iată că acum asupra celui care propunea marea reformă fiscală a României au fost aduse grave acuzații de corupție. Indiferent de rezultatul acțiunilor justiției asupra domnului Vâlcov, suspiciunile grave de corupție ridicate asupra miniștrilor PSD sunt suficiente pentru a arăta că aceste tinere speranțe sunt, de fapt, false iluzii. PSD nu reușește să se schimbe pentru că nu are resursele umane interne necesare.

PSD nu face altceva decât că rotească aceiași oameni pe diverse funcții, parazitând întregul aparat de stat. Sub patronajul lui Victor Ponta au fost făcute o serie de rocade ale miniștrilor, dintre care o pot aminti acum pe cea a domnului Șova, care a trecut de la Ministerul Marilor Proiecte la Ministerul Transporturilor, sau pe cea a doamnei Plumb, de la Ministerul Mediului la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Nu ezit să menționez inclusiv faptul că noul ministru al fondurilor europene este tot un apropiat al doamnei Plumb. În Guvernul PSD totul se întâmplă ca într-o mare familie. Cred că acest sentiment al apartenenței la marea familie PSD este singurul lucru care îi mai menține uniți.

În tot acest context, mă întreb când vor conștientiza cei de la PSD că, oricât de mult se prezintă domnul Ponta ca adept al reformării clasei politice, ei nu sunt deloc capabili să înfăptuiască adevărata reformă pe care o așteaptă românii care au venit la vot pe 16 noiembrie. Poate că acest lucru va fi posibil peste câțiva ani, după o eventuală reîmprospătare a resurselor umane proprii. În acest context, cred că varianta retragerii de la guvernare ar fi o soluție rezonabilă pentru PSD.

*

„Pentru PSD și premierul Ponta proiectul noului Cod fiscal și cel pentru revizuirea Constituției sunt doar formele fără fond fabricate pentru a se agăța de putere”

Fiecare zi care trece de la alegerile prezidențiale din noiembrie 2016 ne ilustrează trufia și autosuficiența actualului Guvern condus de Victor Ponta. După câteva săptămâni de căință mediatică, premierul a revenit la vechile metehne și duce aroganța pe căi nebănuite. Alături de baronii din PSD și-a fixat o nouă țintă pentru care este dispus să sacrifice orice: conservarea puterii PSD la guvernare până la alegerile parlamentare din 2016.

Ultimele două probe ale acestei atitudini de tipul „după noi, potopul!” sunt proiectele pentru modificarea Codului fiscal și cel pentru revizuirea Constituției: două proiecte fundamentale pentru arhitectura statului român, două proiecte pe care domnul Ponta s-a gândit să le impună cu forța, chiar cu un an înainte de alegerile parlamentare la termen. Cum se explică acest marș forțat al PSD către impunerea la limita democrației a unor proiecte de o asemenea anvergură?

Răspunsul stă în tensiunile de pe scena politică și mai ales în fierberea care a cuprins principalul partid de guvernământ, după pierderea neașteptată a alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014. Numai că, în loc să își tranșeze disputele interne pe căi democratice, eventual printr-un congres care să decidă linia de urmat în continuare, mai-marii PSD au ales calea căpușării actului de guvernare și confiscarea lui pentru beneficii politicianiste. Grija actualului Guvern nu mai este nici măcar declarativ implementarea Programului de guvernare, ci punerea permanentă de bețe în roate opoziției și blocarea ei, așa încât PSD să rămână la guvernare prin orice mijloace până cel puțin în 2016. Așa se explică disperarea cu care PSD promovează „urechist” un proiect de Cod fiscal utopic, ajungând să amenințe opoziția că îl va trece prin asumarea răspunderii în această sesiune parlamentară, dacă opoziția nu îl acceptă în actuala formă. Pentru PSD nu contează că numai în procesul de consultare publică au fost deja aduse peste 1.000 de amendamente la acest cod, la fel cum nu contează că marea majoritate a specialiștilor în economie și fiscalitate au avertizat asupra nesustenabilității acestui proiect. Pentru PSD nu contează nici că un proiect de revizuire a Constituției nu poate fi viabilizat în câteva luni de activitate a comisiei speciale, după eșecul precedentei comisii și după nenumăratele avize negative primite de la Curtea Constituțională, Comisia de la Veneția și chiar Consiliul Legislativ.

Proiectul noului Cod fiscal și cel pentru revizuirea Constituției sunt în acest moment doar formele fără fond gândite de PSD pentru a se agăța la putere. Astfel de proiecte trebuie promovate de guverne cu maximă legitimitate și credibilitate, ceea ce nu e cazul Guvernului condus de pierzătorul alegerilor prezidențiale. PSD nu încearcă decât intoxicarea opiniei publice cu teme fabricate, astfel încât nemulțumirile față de această guvernare să fie ținute sub control. Să ne amintim cum, aflat în opoziție, PSD era cel care blama tendința guvernării Boc de a-și asuma răspunderea pe proiectele care nu puteau fi trecute rapid prin Parlament. Acum PSD face același lucru în disperarea de a-și conserva puterea până în 2016. Așa arată o guvernare politicianistă și iresponsabilă, capabilă să sacrifice interesele și așteptările românilor pentru proiectul câștigător al președintelui Klaus Iohannis.

Am încrederea că acest Parlament își poate dovedi onorabilitatea până la sfârșitul acestei legislaturi prin doborârea prin moțiune de cenzură a acestui Guvern Ponta. Chiar dacă va încerca impunerea cu forța a unui Cod fiscal neserios și a unui proiect de modificare a Constituției făcut pe picior, Parlamentul rămâne cu prerogativa cenzurării unui asemenea act de guvernare prin posibilitatea adoptării moțiunii care va fi introdusă automat în urma asumării răspunderii Guvernului. Așa cum românii nu s-au lăsat călcați în picioare de PSD la alegerile din noiembrie 2014, nici noi în Parlament nu trebuie să permitem acest lucru.

*

„Victor Ponta amăgește românii cu scăderea prețurilor la alimente, ca efect al scăderii TVA, așa cum a făcut-o și în cazul Loteriei bonurilor fiscale”

Aș vrea să reflectăm câteva minute asupra tehnicilor mincinoase ale PSD și ale actualului prim-ministru prin care amăgesc românii și maschează eșec după eșec.

Loteria bonurilor fiscale marca Ponta este o mostră a politicii de amăgire a românilor pe care o duce actualul Guvern. Atunci când a fost anunțată, loteria a fost prezentată ca o șansă a românilor care achită la casă și păstrează bonul fiscal de a câștiga un premiu în valoare de un milion de lei. În final, deoarece sistemul de extragere a câștigătorilor nu a fost gândit în detaliu sau a fost gândit intenționat așa, au existat 9.000 de câștigători. Astfel, premiul estimat de un milion de lei s-a transformat într-un premiu efectiv de 100 de lei. Ca să fiu ironic, premiul inițial de un milion de lei noi s-a transformat, de fapt, într-un premiu de un milion de lei vechi, adică s-a devalorizat ca actualul Guvern. Prin urmare, Guvernul a manipulat jucătorii fără să îi anunțe la ce categorie jucau de fapt. Până la urmă, nu faptul în sine este deranjant, și anume că premiul se va împărți la numărul total de 9.000 de câștigători, ci constatarea că în această acțiune Guvernul s-a folosit de români și i-a amăgit pentru a-și pune în funcțiune o acțiune de marketing prin care dorește să se legitimeze ca luptător cu evaziunea fiscală și să ascundă eșecul în a aduce bunăstare românilor.

Evident, aceste tehnici nu sunt noi. Avem și alte exemple de situații în care le-am mai întâlnit. Anunțurile din toamna anului trecut și din primăvara acestui an, referitoare la faptul că prețurile la gaze nu vor crește în următorii 5 ani sunt din aceeași categorie a iluziilor grosolane vândute de echipa domnului Ponta. Nici până acum nu avem o explicație publică pentru dezinformarea lansată de fostul ministru delegat pentru energie din Cabinetul Victor Ponta, domnul Răzvan Nicolescu, care afirma că există acordul FMI pentru amânarea calendarului de liberalizare a prețurilor la gaze din 2018 până în 2021, deși am aflat ulterior că poziția FMI a fost cu totul alta. Mai mult, Guvernul a anunțat la un moment dat public amânarea calendarului, susținând că liberalizarea prețurilor la gaze pentru consumatorii casnici și pentru CET-uri se va face până la 30 iunie 2021. Cu toate acestea, președintele ANRE a anunțat recent că prețurile la gaze vor crește de la 1 iulie, anul acesta, cu 5-8%, din cauza aplicării unei noi etape în calendarul de liberalizare.

Un exemplu și mai recent este actuala propagandă a prim-ministrului referitoare la scăderea TVA. Acesta insistă să vândă iluzii populației că prețurile la alimente vor scădea ca urmare a reducerii TVA la 9%. Domnul Ponta nu are însă nicio siguranță că acest lucru se va întâmpla, deoarece prețurile pe piață se stabilesc ca urmare a dinamicii și efectelor legii cererii și ofertei și ca urmare a politicilor de prețuri duse de marii retaileri. De fapt, domnul Ponta încearcă mișelește să își pregătească terenul pentru un eventual eșec al acestei măsuri, derobându-se de orice responsabilitate și plasând orice vină în terenul comercianților.

La fel ca în cazul Loteriei bonurilor fiscale și la fel ca în cazul liberalizării prețurilor la gaze, domnul Ponta vinde iluzii românilor când vorbește de scăderea prețurilor la alimente și este foarte posibil ca acel câștig trâmbițat ca urmare a reducerii TVA la alimente să se dovedească a fi un balon de săpun. Cred că rolul nostru este de a semnala aceste derapaje, de a-i informa corect pe români atunci când Guvernul apelează la astfel de tehnici mincinoase și de a le aduce toate argumentele atunci când e vorba de adoptarea unor măsuri macroeconomice.

*

„Victor Ponta și Guvernul său se ascund în fața cifrelor bugetare pentru a disimula atenția de la eșecul acestei guvernări în a realiza ambițiile României”

Aș vrea să vă prezint astăzi viziunea PSD privind guvernarea acestei țări. Este o viziune care are la bază morala povestirii „Hainele cele noi ale împăratului”, scrisă de scriitorul Hans Christian Andersen.

Permiteți-mi o scurtă prezentare a acestei narațiuni. Un împărat vestit, preocupat nespus de mult de imaginea sa, face cunoștință cu doi așa-ziși croitori care îi promit că îi vor croi veșminte fermecate pe care cei proști nu le pot vedea, doar cei înțelepți având această capacitate. În realitate însă croitorii se dovedesc a fi niște șarlatani care își însușesc stofele și mătăsurile scumpe din palat și care, de fiecare dată când un trimis al împăratului venea să verifice stadiul veșmintelor, simulau că lucrează, războaiele de țesut mergând în gol. De frică să nu fie considerați lipsiți de inteligență, trimișii lăudau mai apoi veșmintele în fața împăratului. Acesta, la rândul său, de teamă să nu fie considerat slab în fața supușilor, simulează ceremonios o apariție în fața unei mulțimi în care poartă haine închipuite primite de la croitori. În fața acestei mulțimi un copil exclamă: „Împăratul este gol!” Este momentul când toată lumea se trezește la realitate.

Consider că această poveste poate fi considerată fără nicio exagerare o descriere foarte apropiată de realitate a ceea ce se întâmplă în România în momentul de față. Trecând de la lumea povestirilor la cea a cifrelor bugetare, constatăm că în primele două luni ale anului am avut un excedent bugetar de aproape 2,3 miliarde de lei, în condițiile în care planificarea bugetară pentru acest an prevedea un deficit bugetar de 6,6 miliarde lei, adică 0,9% din PIB. De altfel, domnul Ponta a ținut să prognozeze un excedent bugetar de 1,5 miliarde de lei pentru finalul primului trimestru. Așadar, acum ni se spune că nu vom mai avea deficit de 6,6 miliarde de lei, ci, din contră, că vom avea un excedent bugetar de 1,5 miliarde de lei. Evident, nu ne dorim un deficit bugetar, însă acest posibil excedent bugetar preconizat de șeful Guvernului ne conduce la două ipoteze: fie Guvernul Ponta este incapabil să facă planificări bugetare, ceea ce este îngrijorător, fie același Guvern are o strategie ascunsă de a realiza un excedent bugetar pentru a lua ochii opiniei publice chiar cu prețul sacrificării investițiilor publice, ceea ce mă duce la semnalul de alarmă pe care aș vrea să îl trag cu privire la pericolul la care este expus domeniul investițiilor publice. Când spun aceste lucruri mă bazez pe analizele specialiștilor din afara Guvernului, și nu pe calcule fugitive. În acest sens, președintele Consiliului Fiscal afirma următoarele: „Primele două luni indică o subexecuție puternică a cheltuielilor. Deocamdată, ceea ce este îngrijorător este faptul că la investiții s-a înregistrat o subexecuție puternică și o scădere de peste 38% față de aceeași perioadă de anul trecut, când s-a înregistrat unul dintre cele mai mici niveluri ale investițiilor din ultimii ani. Faptul că investițiile scad foarte abrupt este îngrijorător.” Această neglijare a cheltuielilor cu investițiile afectează direct investițiile în infrastructură care ar fi trebuit să susțină capacitatea de redresare a economiei.

Strategia PSD este de a se ascunde în spatele cifrelor pentru a masca, de fapt, stagnarea economiei țării noastre, precum și un plan al PSD de supraviețuire la limită la cârma acestei guvernări. Toată propaganda televizată cu reformarea Codului fiscal, criticat, de asemenea, de o mare parte din analiștii economici pentru nesustenabilitatea sa, se înscrie în aceeași linie a disimulării practicate de PSD. Așa cum croitorii prădau palatul împăratului, miniștrii Guvernului Ponta privează țara de investiții, lăsând în urmă o țară cu ambiții eșuate, fără mai multe autostrăzi, fără o economie dinamică, fără un sistem de educație și de sănătate la standarde europene, fără locuri de muncă pentru tineri și lista poate continua. Să nu mai adaug faptul că, la nivel individual, anumiți miniștri ai acestui Guvern au de justificat averi serioase și au de dat explicații în fața procurorilor la acuzații de corupție. În toată această înșiruire, Victor Ponta este complicele care menține în funcțiune acest joc de disimulare, asemenea împăratului gol, ascunzându-se în spatele unor cifre bugetare de teamă să nu decadă. Însă acest lucru nu se va întâmpla la nesfârșit, deoarece românii l-au demascat de mult, încă din noiembrie 2014.

„Călătoria lui Viorel în țara minunilor!”

Au trecut mai bine de trei ani de „împliniri mărețe” ale lui Victor Ponta la guvernare, în care raportările propagandei de partid i-ar face invidioși și pe ultimii secretari de județ ai partidului comunist din anii ʼ80. Milioanele de locuri de muncă nou-create au invadat România, investitorii străini sunt câte zece pe metrul pătrat, evaziunea fiscală a fost stârpită, corupția nu mai intră în biroul miniștrilor și prim-ministrului, s-au construit mii de kilometri de autostradă în fiecare județ al țării, creșterea salariilor a depășit 100 de procente, iar prețurile au scăzut și continuă să scadă. Evident, dragi români, știți cu toții că situația stă exact invers! Mai mult, cu cât situația economiei se agravează, cu atât Victor Ponta scoate din puțul gândirii tot mai multe idei năstrușnice și neproductive. Și când chiar nu mai are nicio soluție, o taie din țară, la clasa business, sub pretextul unor vizite de lucru cu obiective economice și de politică externă de interes național.

Mulți poate au uitat vizita glorioasă efectuată în China și ovațiile aduse de Victor Ponta regimului politic de la Beijing. Ce-i drept, Viorel nu a negat niciodată că este mai apropiat de principiile comuniste decât de cele ale democrației și capitalismului. Din China, Viorel s-a întors în sac cu mai multe trenuri de mare viteză, cu nu știu câte reactoare nucleare, cu mii de kilometri de autostradă, miliarde de euro în investiții. El le-a luat, dar cred că s-au rătăcit fie la bagaje,

fie pe aeroport. Evident toate acestea erau de jucărie, căci în realitate nici comuniștii nu l-au luat în serios pe Viorel.

A urmat Johannesburg, când, sub pretextul că bate mii de kilometri cu avionul doar ca să-și facă un selfie cu Obama, în țară slugile sale de la PSD dădeau atacul la pârghiile legale ale justiției, încercând să modifice legile penale și să golească pușcăriile de corupți, în frunte cu mentorul său, acum cu mare alură de patriarh, Adrian Năstase. Nici astăzi românii nu au uitat „marțea neagră” și nici Viorel nu a abandonat acel proiect eșuat.

După ce a pierdut alegerile, Victor s-a schimbat. Da, s-a apucat să creeze locuri de muncă și să strângă bonuri fiscale pentru Loteria fiscală. Dar nu aici, în România, ci la mii de kilometri distanță, tocmai în Dubai. Și, dacă ne uităm pe notele sale de plată, Viorel chiar a creat niște locuri de muncă în Dubai, iar cuantumul notelor de plată ne arată că el a câștigat la acea loterie înainte ca aceasta să înceapă să funcționeze.

Acum, Viorel, proaspăt întors din vizitele efectuate în mai multe țări ale minunilor, recunoaște cu subiect și predicat că iarăși a cheltuit inutil din banii contribuabililor sute de mii de euro pentru vizite sterile, din care singurul câștig notabil l-a reprezentat absența sa și a socrului său, Ilie Sârbu, din România, chiar și pentru câteva zile.

Este trist pentru poporul meu că un tânăr socialist, în care mulți români și-au pus speranța, a ajuns să reprezinte cea mai mare dezamăgire politică din România postdecembristă. Un om superficial, priceput la nimic, mai arogant chiar decât mentorul său Năstase, avid de putere și dispus la orice act și faptă de obediență doar ca să rămână șef, a ajuns să aducă o pată de rușine întregii generații de 40 de ani din România. Din fericire pentru români și România, zilele lui Ponta sunt numărate la Guvern, iar românilor li se mai poate oferi o șansă.

„Adevăratul bilanț pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii și protecției sociale – promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreț pentru tineri, politici cinice pentru familii și copii”

Adevăratul bilanț pentru 3 ani de guvernare Ponta în domeniul muncii și protecției sociale poate fi descris astfel: promisiuni încălcate, reforme blocate, dispreț pentru tineri, politici cinice pentru familii și copii.

Dezastrul PSD din domeniul muncii și protecției sociale este atât de mare și de strigător la cer, încât ar trebui redactată o întreagă moțiune de cenzură legată numai de acest sector. Cei 3 ani de guvernare Ponta înseamnă încălcarea grosolană a promisiunii creării unui milion de locuri de muncă, în timp ce rata de ocupare a forței de muncă este de doar 63,8% (24–64 de ani), față de media europeană de 68,5%, și ținta fixată pentru 2020 de 70%. În cazul tinerilor (15–23 ani), aceasta este de doar 23,9%, față de media europeană de 48,9%, șomajul în rândul tinerilor apropiindu-se de 25%. Trista guvernare Ponta–Plumb a privit cu dispreț și politicile pentru susținerea familiei și a copilului, iar nivelul alocației, de 42 lei/lună, nu a mai fost actualizat din luna ianuarie 2009. Ar mai fi de adăugat că una dintre minciunile cel mai des folosite de guvernarea PSD în toți acești ani, aceea că ar fi reparat nedreptăți sociale din guvernarea PDL, este foarte ușor contrazisă de cifrele oficiale. Astfel, cifrele oficiale arată că, în guvernarea Ponta, creșterea prețurilor a fost mai mare decât veniturile populației. Din 2012 până în 2014 nivelul prețurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6%, rata de creștere a veniturilor la nivelul gospodăriilor. Indicele prețurilor de consum (IPC), indicator care măsoară creșterea prețurilor la bunuri și servicii, a avut o creștere în fiecare an (2012 – 3,33%, 2013 – 3,98%, 2014 – 1,07%). În cei trei ani de guvernare prețurile au crescut cu 8,59% în termeni reali. Veniturile medii lunare ale unei gospodării au crescut în 3 ani (2012 – trimestrul II – 2014 – trimestrul IV) cu 7,6%, de la 2.396 de lei la 2.579 de lei. În același timp, cheltuielile medii lunare au crescut cu 9,4%, de la 2.155 de lei la 2.357 de lei. Surplusul real pentru pensii și salarii este unul jignitor, față de retorica constantă susținută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu mai puțin de 2%, iar salariul mediu cu sub 5%. Astfel, pensia medie a crescut cu 10%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 1,4%. Din anul 2012 (trimestrul II) până la finalul lui 2014 (trimestrul IV), pensia medie a crescut cu 10%, adică de la 769 de lei la 847 de lei/lună, în condițiile în care numărul pensionarilor a scăzut cu 3%. În același timp, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, iar raportat la IPC (8,6%) rezultă un beneficiu suplimentar de 4,4%. Între mai 2012 și februarie 2015, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13%, adică de la 1.530 de lei per lună la 1.731 de lei pe lună.

Concluzia legată de trista guvernare Ponta–Plumb în domeniul muncii și protecției sociale este că acest Guvern crede că prin firimituri aruncate diferitelor categorii sociale și asmuțirea acestora una împotriva celeilalte reușește să îi păcălească pe români. Așa cum a arătat însă votul din 16 noiembrie 2014, românii nu pot fi cumpărați cu pomeni electorale. Românii nu au nevoie de mila Guvernului, ci de măsuri concrete care să ducă la crearea de locuri de muncă, garantarea unor pensii decente, reducerea sărăciei, sprijinirea familiei și a copiilor.

Într-o țară normală, cu un guvern responsabil, un ministru cu bilanțul doamnei Plumb ar fi avut decența să demisioneze. Pentru asta ar trebui însă să lași indolența și cinismul caracteristice deoparte. Mai devreme sau mai târziu doamna Plumb va trebui însă să plece din această funcție pentru care este total depășită și atunci poate va realiza dezastrul pe care îl lasă în urmă, dezastru vizibil doar dacă ieși din turnul din fildeș din minister și din studiourile prietenoase ale televiziunilor de partid care îți ridică ode.

*

## „Avem nevoie de o lege a economiei sociale”

Despre o lege a economiei sociale tot vorbim de mai bine de trei ani și, din păcate, și Guvernul, și Parlamentul trebuie să își asume responsabilitatea pentru o întârziere nepermisă. Avem două proiecte legislative în Parlament pe această temă, dar niciunul nu reușește să ajungă pe ordinea de zi la plen într-o formă agreată de toți actorii.

Nu cred că este o temă pe care să o politizăm sau unde să ne batem în orgolii, pentru că nu vom reuși așa să deblocăm reglementările în ceea ce privește economia socială. Așa cum o dovedește implicarea activă a organizațiilor nonguvernamentale în corectarea proiectului de lege, dar și succesul liniilor de finanțare POSDRU pentru economia socială, există o oportunitate foarte mare în România de dezvoltare a acestui sector. În condițiile în care rata de ocupare a persoanelor din grupuri vulnerabile este la niveluri mult mai scăzute decât mediile europene, discriminarea este, din păcate, o realitate zilnică, iar serviciile sociale oferite de stat insuficiente și de multe ori la standarde foarte scăzute, economia socială este soluția pentru a deveni o societate incluzivă.

Sunt câteva probleme majore, în opinia mea, la proiectul inițiat de Guvern și pe care încă îl dezbatem în comisie. În primul rând, însăși definiția economiei sociale ca „ansamblul activităților al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivități și/sau interesele personale nepatrimoniale prin creșterea gradului de ocupare a persoanelor din grupul vulnerabil și/sau producerea și furnizarea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări”, prin acel „și/sau” permite practic includerea oricărei companii, fără a mai avea o distincție clară referitoare la întreprinderile sociale.

În al doilea rând, proiectul nu include practic nicio măsură concretă de sprijin, facilități clare, ci doar bune intenții. Aș vrea să enumăr aici cam care erau prevederile din proiectul pe care l-am susținut eu:

– cele care reinvestesc cel puțin 75% din profitul obținut în activități de restructurare, achiziție de echipamente tehnologice necesare dezvoltării activității economice, amenajarea și/sau crearea locurilor de muncă pentru persoanele care aparțin grupurilor vulnerabile beneficiază de scutire de la plata impozitului pe profit/venit pe anul respectiv;

– pentru persoanele care fac parte din grupurile vulnerabile și care sunt angajate în baza unui contract de muncă încheiat potrivit legislației în vigoare, atât întreprinderile sociale, cât și persoanele angajate din grupurile vulnerabile sunt scutite pe o perioadă de un an de la angajarea acestora de plata impozitului pe venit, atunci când angajarea este pe cel puțin un an;

– persoanele juridice care achiziționează bunuri, produse și/sau servicii prestate de întreprinderile sociale au dreptul de a beneficia de o deducere suplimentară a bazei de calcul a impozitului pe profit cu 60% din prețul bunurilor sau serviciilor achiziționate de la o întreprindere socială;

– consiliere gratuită la constituirea și/sau dezvoltarea afacerii prin compartimentele pentru economie socială înființate în cadrul AJPIS-urilor;

– facilitarea accesului la finanțare din fonduri naționale sau internaționale care au ca scop dezvoltarea economiei sociale sau creșterea eficienței activităților specifice prin mecanisme precum:

• stabilirea contribuției proprii în proporție de până la 10%;

• acces gratuit la consultanță pentru accesarea de finanțări în domenii relevante pentru economia socială;

• recunoașterea costurilor de personal, spații, utilități și dotări drept cheltuieli eligibile pentru finanțare nerambursabilă;

• credite de maximum 10.000 euro pentru achiziția de echipamente tehnologice, necesare extinderii afacerii de economie socială, a căror dobândă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în limita fondurilor alocate;

• din partea autorităților administrației publice locale:

a) scutiri de la plata taxelor și impozitelor locale aplicate asupra bunurilor mobile și imobile deținute în proprietate și utilizate de acestea în scopul realizării activităților de economie socială cuprinse în domeniul lor de activitate, pe perioada de valabilitate a mărcii sociale;

b) concesionarea cu titlu gratuit a unor imobile aflate în domeniul public al autorităților locale, în vederea utilizării acestora ca spații de producție, pe o perioadă de 2 ani de la data acordării mărcii sociale, cu posibilitatea prelungirii acesteia;

c) sprijin în promovarea produselor și serviciilor realizate în comunitate, precum și în identificarea unor piețe de desfacere a acestora; d) sprijin în promovarea patrimoniului istoric și cultural local, în vederea stimulării turismului și activităților conexe acestuia.

Poate veți spune că nu ne permitem aceste măsuri, că sunt prea costisitoare sau prea multe, însă nici nu putem cădea în extrema cealaltă și să credem că vor răsări întreprinderi sociale peste noapte doar pentru că dăm o lege care spune că există și economie socială. Avem nevoie de măsuri foarte clare prin care economia socială să devină o alternativă reală pentru integrarea socială a categoriilor vulnerabile, dar care să favorizeze și dezvoltarea economică.

Am speranța că până la sfârșitul acestui mandat vom reuși să promovăm prin Parlament o lege a economiei sociale, nu o vom politiza și o vom promova cu toții.

Sper ca actuala guvernare să nu se mai opună și să lase să fie introduse inclusiv măsuri ce privesc acordarea de facilități pentru întreprinderile ce se înființează prin această lege.

„Rata de ocupare în rândul tinerilor poate crește odată cu implementarea unei legi a stagiilor profesionale, precum și prin practica învățământului dual”

Vreau să felicit CCIA Arad, pe această cale, pentru organizarea acestui Edu2Job. Am participat cu mare interes la masa rotundă pe tematica învățământului profesional din cadrul evenimentului, deoarece această tematică este în acord cu viziunea PNL asupra unei guvernări eficiente. Ne propunem o schimbare de abordare în domeniul muncii și protecției sociale, de la împărțirea de ajutoare sociale și consumarea resurselor bugetare la crearea de valoare adăugată și creștere economică. Crearea de locuri de muncă, creșterea ratei de ocupare, stimularea antreprenoriatului, acestea sunt măsurile sociale de prevenție pentru a reduce numărul persoanelor vulnerabile și pentru a crește nivelul de trai.

Rata de ocupare în România în cazul tinerilor (15–23 ani) este deosebit de scăzută, 23,9%, față de media europeană de 48,9%. Diferența arată că foarte puțini tineri urmează un program de muncă în paralel cu perioada de școlarizare sau instruire. Acest lucru îi privează, din nefericire, de experiența de care au nevoie la angajare, precum și de venituri salariale. În vederea unei mai bune adaptabilități a tinerilor la cerințele pieței muncii, una dintre soluții este crearea unui mecanism de cooperare pe mai multe paliere între mediul educațional și mediul privat. Învățământul dual vine ca un răspuns specific la facilitarea unei mai bune inserții a tinerilor pe piața muncii. Mă bucur că la Arad avem deja un exemplu de funcționare a învățământului dual, organizat după model german, la Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”, cu sprijinul Asociației Economice Germano-Române DRW Arad.

O altă soluție la problema majoră a lipsei abilităților practice ale tinerilor care să le faciliteze ulterior accesul la piața muncii este Legea stagiilor profesionale, un proiect de lege pe care l-am depus alături de alți colegi în Parlament. Proiectul vine să reglementeze modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale plătite pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 și 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învățământ sau au finalizat o formă de învățământ. Este vorba de o soluție de care vor beneficia atât tinerii în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorii.

Pentru munca prestată, stagiarul primește o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) și 12 luni (perioada maximă). În ceea ce privește organizatorii acestor stagii, aceștia vor beneficia de forță de muncă, a cărei remunerare poate fi subvenționată de la bugetul de stat.

„Tinerii vor putea beneficia de stagii profesionale plătite, care să îi ajute la ocuparea rapidă a unui loc de muncă, după adoptarea noului proiect legislativ pe care l-am lucrat împreună cu mai mulți colegi și cu studenți”

În calitate de coinițiatoare, vă cer sprijinul de promovare a unui proiect legislativ prin care tinerii să poată beneficia de stagii profesionale plătite și care să îi ajute în acumularea experienței necesare ocupării unui loc de muncă.

Proiectul vine să reglementeze modalitatea de efectuare a stagiilor profesionale pentru persoanele fizice cu o vârstă cuprinsă între 16 și 35 de ani, care sunt în cursul efectuării unui ciclu de învățământ sau au finalizat o formă de învățământ, pentru a facilita tranziția între școală și piața muncii. Proiectul de lege este astfel gândit încât derularea stagiilor de practică să fie atât în interesul stagiarului, cât și în avantajul organizatorului. Propunerile au venit ca urmare a consultărilor cu mediul asociativ studențesc.

Este vorba de o soluție win-win de care vor beneficia atât tinerii în căutarea unui loc de muncă, cât și angajatorii. În ceea ce privește beneficiile pentru stagiari sau interni, aceștia vor avea parte aproape de același tratament ca un angajat, în cadrul colaborării semnându-se un contract de stagiu, contractul individual de muncă de tip particular. Pentru munca prestată, stagiarul primește o plată lunară din partea organizatorului acestui stagiu, iar perioada de stagiu se poate efectua pe un interval de timp cuprins între 3 luni (perioada minimă) și 12 luni (perioada maximă). La sfârșitul perioadei de stagiu, stagiarul poate primi un certificat și i se poate recunoaște experiența dobândită, ca vechime în muncă, fără a reprezenta stagiu de cotizare potrivit legii. De asemenea, una dintre cele mai importante prevederi ale legii prin care este reprezentat interesul stagiarului este cea privitoare la atribuțiile de serviciu care pot fi alocate unui stagiar. Ele trebuie clar stabilite, astfel încât să corespundă pregătirii sale teoretice și care să îl ajute în achiziționarea abilităților și competențelor practice specifice profesiei/meseriei pentru care face stagiul. În ceea ce privește organizatorii acestor stagii, aceștia vor beneficia de forță de muncă a cărei remunerare poate fi subvenționată de la bugetul de stat. Astfel, organizațiile care intră sub incidența art. 17 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Legea nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă beneficiază de drepturile prevăzute de art. 79–81 din actul normativ menționat privind subvenționarea locului de muncă pe perioada stagiului profesional, dar nu mai mult de 12 luni, în anumite limite bugetare. Remunerarea stagiarului de către angajator, conform Legii nr. 76, nu este considerată salariu și nu poate fi asimilată salariului din punctul de vedere al contribuțiilor la sistemul de asigurări sociale de stat și de șomaj, cu excepția asigurărilor de sănătate ce vor fi plătite pe toată durata stagiului de către organizația-gazdă. Prin urmare, spre deosebire de practica universitară solicitată de facultate și care este menită să ajute la verificarea și sedimentarea cunoștințelor teoretice, stagiul profesional (internshipul) este experiența reală din câmpul muncii.

* „8 mai – Ziua egalității de șanse între femei și bărbați” Începând cu acest an, data de 8 mai este declarată Ziua egalității de șanse între femei și bărbați. Este o zi în care avem prilejul să facem un bilanț al principalelor progrese făcute de țara noastră în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.

Luna trecută, Comisia Europeană făcea public Raportul privind egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru anul 2014. Raportul prezintă o sinteză de statistici și politici de la nivelul UE privind egalitatea de șanse între femei și bărbați, precum și cele mai recente evoluții în acest domeniu. Permiteți-mi să punctez mai departe câteva dintre acestea.

Primul capitol al raportului vizează independența economică. Cu 5 ani înainte de data la care Europa 2020 ar trebui să își îndeplinească toate obiectivele, este nevoie de o mai bună valorificare a potențialului femeilor. Deși procentul femeilor active încadrate în câmpul muncii a crescut ușor în ultimii 12 ani (63,5% din totalul femeilor în 2014, față de 58,1% în 2002), totuși cifra este cu 11,5 procente sub obiectivul fixat pentru anul 2020, și anume de a avea 75% femei active implicate în activități economice sau în câmpul muncii. Criza a întreținut și amplificat procentul redus al femeilor încadrate în câmpul muncii și foarte puține țări au reușit să recupereze decalajul între femei și bărbați în câmpul muncii. Raportul arată că România se numără printre țările unde acest decalaj s-a adâncit în ultimii ani. Rata de integrare pe piața muncii a femeilor active cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani este de 56,2%, față de 71,6% cât este cea a bărbaților din aceeași categorie. Prin urmare, vorbim de o diferență de 15,4 procente, conform datelor din raport valabile până în anul 2013. Datele din 2014 incluse în cele mai recente statistici Eurostat arată că diferența a crescut și mai mult, respectiv la 16,7%.

Raportul comisiei atrage atenția asupra ratei alarmant de mari a șomajului în rândul femeilor tinere (16–29) care nu sunt încadrate într-un program de educație sau training. Rata femeilor aflate în aceste situații este de două ori mai mare decât cea a bărbaților, România fiind printre statele care întăresc aceste cifre.

În ce privește politicile de _work and life balance_ , documentul evidențiază manifestarea unui raport dezechilibrat între numărul de ore alocat de bărbații care lucrează activități de îngrijire a copiilor și treburi gospodărești și cel alocat de femeile care lucrează pentru aceste tipuri de activități. Astfel, bărbații alocă în medie 9 ore pe săptămână pentru astfel de activități, în timp de femeile alocă 26 de ore, un timp aproape de 3 ori mai mare. Raportul oferă exemple de bune practici în acest domeniu. Un astfel de exemplu este Reforma beneficiilor pentru părinți, adoptată în Germania în 2014. Astfel, dacă părinții împart sarcinile de îngrijire a copilului în mod egal și lucrează între 25 și 30 de ore pe lună timp de 4 luni, aceștia primesc beneficiul acordat părinților pentru 4 luni în plus.

De asemenea, raportul amintește țintele stabilite la Barcelona care fac referire la faptul că toate statele membre trebuie să asigure locuri de îngrijire a copiilor pentru 33% din copiii cu vârste de până la 3 ani și pentru 90% din copiii cu vârste între 3 ani și primul an de școlarizare. România se află printre cele 10 state asupra cărora s-au făcut recomandări în cadrul Strategiei Europa 2020, în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor de îngrijire și educație timpurie a copiilor, pentru a veni în sprijinul femeilor cu copii.

În ceea ce privește situația femeii ocupate, paradoxal, deși femeile studiază mai mult, ele sunt plătite ulterior mai puțin în câmpul muncii pentru atribuții similare cu cele

ale bărbaților. În medie, la fiecare euro cu care este plătit un bărbat, o femeie este plătită cu 84 de cenți. Se impune ca UE și statele membre să gândească și să implementeze politici de stimulare a antreprenoriatului feminin, deoarece doar 30% din start up-urile lansate la nivel european sunt inițiate de femei. Un exemplu pentru reducerea diferențelor de plată între bărbați și femei ni-l oferă Austria. Aceasta a introdus rapoartele privind plata egală. Astfel, din 2014, companiile cu peste 150 de angajați sunt obligate să prezinte astfel de rapoarte.

Lucrurile privind egalitatea între femei și bărbați sunt mai optimiste în ce privește componenta de implicare a femeilor la nivelul luării deciziilor în instituții politice. Raportul scoate în evidență faptul că 2014 a fost un an important datorită alegerii unui nou Parlament European, precum și a unei noi comisii. În timp ce în cazul Parlamentului European rata de reprezentare a femeilor a atins un nou maxim, crescând de la 35% în 2009 la 37% în 2014, la nivelul comisiei însă lucrurile lasă loc de îmbunătățiri majore, aceasta având doar 9 femei, față de 19 bărbați.

Nu în ultimul rând, raportul tratează și aspectul violenței împotriva femeilor. Realismul crud al cifrelor arată că problema este una sistemică, fiind răspândită la nivelul tuturor statelor. Conform primului sondaj realizat la scară largă în UE de către Agenția UE pentru drepturi fundamentale, violența are loc în multiple locuri și situații, în oricare dintre societăți, fie acasă, la locul de muncă sau la școală, pe stradă sau în mediul online. În medie, în orice minut, în orice zi a anului, 7 femei sunt victime ale violului în Europa, 25 sunt victime ale violenței fizice și 74 sunt victime ale hărțuirii sexuale. Violența în mediul online a căpătat și ea amploare, 10% din femei semnalând acest comportament.

Așadar, acest raport ne oferă o imagine completă asupra a ce înseamnă egalitatea femeilor cu bărbații în statele europene, precum și care sunt principalele provocări pe care trebuie să le adresăm în următorii ani.

În ce privește țara noastră, România trebuie în primul rând să își intensifice eforturile de recuperare a decalajului de integrare pe piața muncii între femei și bărbați. De asemenea, trebuie să lucrăm îndeaproape în direcția îndeplinirii unor indicatori calitativi și cantitativi, precum: o calitate a vieții mai bună pentru femeile din România, cu o atenție sporită asupra celor din mediul rural, un mai bun acces la educație și la programe de formare, venituri mai mari și un raport echilibrat între viața personală și carieră. Pentru toate acestea avem, după cum am văzut, numeroase exemple de politici din celelalte state membre. Trebuie doar să manifestăm bunăvoință și să ne implicăm activ în acest sens.

„Cardurile de sănătate sau cum să-ți bați joc de popor, instituționalizat!”

Cu aroganța specifică PSD, ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și, firește, premierul Victor Ponta s-au uitat de sus la cele mai vulnerabile categorii sociale, cărora le-au mai dat o lovitură dură și nemeritată. Cardul de sănătate a devenit centrul unui scandal național, după ce pacienții grav bolnavi au fost trimiși acasă de către medicii curanți, care, în loc să se concentreze asupra problemelor de sănătate, au fost transformați într-un fel de conțopiști, gestionari ai cititoarelor de carduri și ai unui sistem nefuncțional, dar foarte costisitor.

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu s-au îngrijit să realizeze nici măcar o campanie cumsecade de informare a medicilor și a populației în legătură cu acest card de sănătate, care – spun oficialitățile – va revoluționa și va stopa pierderile din sistem. Dimpotrivă, totul s-a făcut pe mutește, în batjocură și fără asigurarea mijloacelor tehnice necesare funcționării în condiții optime a proiectului.

Ideea unui card de sănătate pentru asigurați este una bună și necesară, cu atât mai mult cu cât s-a discutat în ultimii ani despre fraudarea bugetului de asigurări sociale în zeci de feluri. Cu toate acestea, introducerea lui trebuia să aibă în vedere, cu prioritate, respectarea drepturilor pacienților de a beneficia de servicii medicale. Este inuman, ilegal și imoral să trimiți acasă bolnavii de cancer și să le refuzi tratamentul pe motiv că nu au card de sănătate asupra lor. Ministrul sănătății ar trebui să-și asume suferința pe care a produs-o miilor de asigurați batjocoriți, încă o dată, cu nesimțire și nepăsare.

## „Cea mai mare tâmpenie a Guvernului Ponta”

Guvernul Ponta are două motoare gripate: finanțele și justiția. Acuz cei doi miniștri că au acceptat cea mai gravă tâmpenie aplicată de Guvernul Ponta prin OUG nr. 8/2015, în urma căreia deciziile instanțelor nu se aplică ANAF. Astfel, dacă ANAF aplică o sancțiune pecuniară și instanța decide că sancțiunea a fost ilegală, cel amendat pe nedrept nu își va primi banii înapoi. Dovadă stă art. 13: „(VIII) în situațiile prevăzute la pct. (VII), dacă operatorul economic achită amenda contravențională sau jumătate din cuantumul acesteia, după caz, precum și o sumă egală cu de zece ori amenda aplicată, sancțiunea complementară încetează de drept la 24 de ore de la prezentarea dovezii achitării la organul constatator. Suma de bani egală cu de zece ori amenda aplicată se face venit la bugetul de stat, poate fi achitată la Casa de Economii și Consemnațiuni – CEC – SA sau la unitățile Trezoreriei Statului și nu se restituie în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanța de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenției. Termenul de 24 de ore curge de la data înregistrării la registratura organului constatator a dovezii achitării sau de la data confirmării de primire, dacă aceasta a fost transmisă prin poștă.”

Neconstituționalitatea acestei decizii este răsunătoare, doar Avocatul Poporului e surd la popor!

*

„Contrabilanțul economic al guvernării Ponta”

Dincolo de aniversări inutile, cosmetizări politice și declarații triumfaliste, eșecurile guvernării Ponta se pot contabiliza destul de ușor și riguros:

1. Guvernul Ponta a introdus peste 40 de taxe noi și impozite majorate. Câteva exemple: impozitul pe locuințe și pe clădiri, impozitul pe terenuri, impozitul pe mijloace de transport, impozitul pe cifra de afaceri, impozitul pe veniturile din agricultură și impunerea CAS, majorarea de taxe locale, CAS pentru venituri din chirii, accize suplimentare, impozit pe construcții speciale.

2. Creșterea economică medie realizată de Guvernul Ponta (evoluția PIB) în cei trei ani de guvernare este de 2,3%, exact la fel ca și cea din 2011, anul ieșirii din criza economică sub Guvernul Boc, deși Programul de guvernare prevedea un ritm de creștere anual de 3% în perioada 2013–2016. Pentru 2015 este estimată o creștere economică de 2,5%.

3. Creșterea prețurilor a fost mai mare decât a veniturilor populației. Din 2012 până în 2014 nivelul prețurilor s-a majorat cu peste 8,6%, spre deosebire de 7,6% – rata de creștere a veniturilor la nivelul gospodăriilor. După 3 ani cu Victor Ponta în fruntea Executivului constatăm cum arată o guvernare prost făcută, o guvernare care a mers cu frâna de mână trasă, în loc să lase loc potențialului semnificativ de dezvoltare pe care l-ar fi avut România, iar anunțul recent de scădere a TVA la alimentele de bază nu a făcut decât să crească prețurile la raft.

4. Deși PSD și Victor Ponta s-au lăudat cu creșteri de pensii și salarii, în buzunarul românilor a rămas doar o parte infimă. Surplusul real pentru pensii și salarii este unul jignitor, față de retorica constantă susținută de PSD în frunte cu Victor Ponta. Pensia medie a crescut în termeni de putere de cumpărare cu mai puțin de 1,5%, iar salariul mediu cu puțin peste 4%.

În concluzie, nu există un politician, în România, după 1989, cu o pornire atât de naturală ca Ponta în a deforma realitatea. Lista lui cu minciuni este infinită. Nu a ratat nicio formă sau metodă de a minți.

În cifre seci, 3 ani, 62 de miniștri, 12 pe linie economică, un singur premier, zero kilometri de autostradă realizați. Trist, dar adevărat!

*

„Ponta atacă profesiile liberale, cea mai supravegheată și cea mai șicanată categorie de cetățeni de către regimul Ceaușescu”

Măsura care se întrevede a fi adoptată prin hotărârea Guvernului contra profesiilor liberale de către Guvernul Ponta lovește în medici, farmaciști, arhitecți, consultanții fiscali, de marketing, avocați, jurnaliști și alte categorii, profesii care reprezintă pentru PNL o extrem de importantă comunitate de cetățeni ai României. De altfel, ei reprezintă simpatizanți ai Partidului Național Liberal. Nu cred că PSD nu s-a gândit la acest lucru.

Cum să lovești în veniturile lor? De unde tendința aceasta uniformizatoare a stângii care consideră că profesioniștii liberali sunt o categorie de angajați? Nu cumva tendința aceasta vine din marxism, din comunism? Înainte de ’89 aceasta a fost cea mai supravegheată și cea mai șicanată categorie de cetățeni de către regimul Ceaușescu. Aceasta a fost categoria profesională care a constituit disidența anticomunistă. Aceasta a fost poate categoria principală de cetățeni care a dus la căderea regimului. Ne reîntoarcem la acele vremuri?

Fără îndoială că există abuzuri particulare în ceea ce privește impozitarea profesiilor liberale. Acestea apar în momentul în care un angajat abuzează sau un personaj dubios trebuie să primească mită și declară în mod ilegal că practică o profesie liberală. Cazurile de abuzuri trebuie analizate fiecare în parte, nu la grămadă, pe stilul heirupist al stângii: „La impozitarea profesiilor liberale se fură niște bani. Hai să le mărim tuturor impozitele, ca să reducem pierderile și să descurajăm declararea ca practicant al unei profesii liberale!”

Așa ceva nu se poate! Dacă Guvernul nu va retrage această hotărâre de guvern, cred că sutele de mii de oameni cu profesii liberale care vor fi afectați vor ieși în stradă. Au făcut-o în timpul comunismului, o vor face și în timpul pesedismului!

* „Competiția dură dintre ministrul «usturoi», ministrul «tablou» și ministrul «pizza fiscală»”

Penibil! Aberațiile Guvernului Ponta au depășit orice imaginație. După ce a decis să fim singura țară din lume care taie două bonuri fiscale pentru o singură plată, ministrul Teodorovici s-a hotărât să bărbierească bacșișul cu lingura de lemn. Persoanele care livrează pizza la domiciliu sau la birou pot primi un bacșiș, dar numai dacă este lăsat la firma unde acestea lucrează, cumpărătorul având obligația să se deplaseze la acea locație pentru a-i fi eliberat bonul fiscal, consideră ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici.

Culmea penibilului birocrat, nu prea inteligent! De ce nu e suficientă emiterea unui singur bon fiscal pe care să fie trecut și bacșișul, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate? De ce gonește Guvernul după chilipiruri – bacșișul la pizza la domiciliu –, când marii evazioniști zburdă nestingheriți și când avem de-a face cu un Guvern incapabil să cheltuiască eficient banii colectați pentru educație, sănătate și drumuri, dar rămâne cu banii excedentari la buget?

Competiția e, în orice caz, foarte dură între ministrul „usturoi”, ministrul „tablou” și ministrul „pizza fiscală”.

„Măsuri economice în sprijinul românilor”

Am propus, în ultima vreme, mai multe măsuri pe care le consider benefice atât pentru mediul de afaceri românesc, cât și pentru omul de rând care are nevoie în prezent să fie ajutat.

În primul rând, în contextul numeroaselor controale efectuate de ANAF în stațiunile turistice de pe litoral și având în vedere reacția de profundă dezaprobare la nivelul societății față de modalitatea în care Fiscul a înțeles să facă aceste controale, propun Guvernului următoarele:

– introducerea impozitului forfetar pentru toți agenții economici care activează în domeniul turismului de pe litoral. Cu alte cuvinte, propun ca hotelurile, restaurantele, terasele, cluburile etc. să plătească o taxă fixă anuală. Menționez că această măsură ar fi agreată de marea majoritate a operatorilor din turism de pe litoral;

– propunerea mea este ca, înainte de a se aplica pe teritoriul întregii țări, această măsură să fie aplicată în cadrul unui proiect-pilot doar pe litoral pe o perioadă de 2 ani;

– este foarte important ca, înainte de a se implementa proiectul-pilot, Guvernul să consulte operatorii din turism de pe litoralul românesc;

– amintesc că anul trecut a fost dezbătută în Parlamentul României o inițiativă similară privind introducerea impozitului forfetar, care ar putea fi un excelent punct de plecare pentru măsura pe care o propun;

– proiectul-pilot privind impozitul forfetar pe litoral ar putea fi introdus chiar în noul Cod fiscal, având în vedere că actul normativ se află în dezbatere la Camera Deputaților în această perioadă.

O altă măsură pe care o consider necesară funcționării turismului de pe litoralul românesc este aceea de a păstra taxa de stațiune de 1%, pe care Guvernul dorește în prezent s-o desființeze. Banii proveniți din această taxă nu sunt mulți, dar ar putea fi folosiți pentru a plăti salvamarii, oameni care an de an sunt plătiți cu întârziere, după îndelungi discuții și scandaluri, de parcă n-ar fi acolo pentru a ne proteja pe noi toți.

În final, țin să menționez că am propus introducerea unui nou alineat în Codul fiscal, prin care să se reducă TVA-ul la 5% pentru toate serviciile de utilitate publică. Gazele, apa, energia electrică sunt cheltuieli cu care cetățeanul se luptă

lună de lună, această măsură venind cu siguranță în sprijinul său.

Această măsură urmărește atenuarea scăderii puterii de cumpărare a populației, ca urmare a creșterii constante a prețurilor la utilități din ultimii zece ani. Această situație trebuie să înceteze și va înceta cu siguranță odată cu scăderea TVA-ului la 5% pentru serviciile de utilitate publică.

*

„Statul milițienesc 2.0 – copia cu taxe, multe taxe”

Un paragraf din noul Cod fiscal te înfioară numai citindu-l, făcându-te să te duci cu mintea spre statul stalinist condus de Gheorghiu-Dej și ai lui.

„Organul fiscal competent poate refuza dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile unei persoane impozabile dacă respectiva persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că, prin achiziția sa, participă la o operațiune implicată în evaziune fiscală privind TVA, aceasta fiind considerată că a participat la evaziunea fiscală, indiferent dacă obține sau nu obține un avantaj din revânzarea bunurilor sau din utilizarea serviciilor în cadrul operațiunilor impozabile efectuate de aceasta în aval. Revine organelor fiscale competente sarcina să stabilească elementele obiective care permit să se concluzioneze că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere a TVA era implicată în evaziunea fiscală săvârșită de furnizor/prestator sau de o altă persoană impozabilă care a intervenit în amonte sau în aval în lanțul de livrări/prestări.”

Dincolo de faptul că prin nededucerea TVA-ului foarte multe firme se vor afla în pragul falimentului, fiind obligate la sancțiuni fără să aibă vreo vină, paragraful în sine este unul abuziv care trimite către abuzurile și turnătoria pe care staliniștii le făcuseră un mod de lucru. Patronul, agentul economic trebuie să știe, să urmărească și să toarne imediat posibilii evazioniști, de parcă exact asta îi lipsea în acest moment în care este sufocat de taxe și controale.

Știm cu toții că inspectorii ANAF caută agentul economic și-n chiloți, pentru a găsi motiv de amendă. Acum însă nu mai e nevoie, pentru că orice inspector fiscal va spune „partenerul tău a făcut evaziune, tu trebuia să știi, ești complice, vei fi amendat drastic”. Noul Cod fiscal îi permite inspectorului fiscal să acționeze în acest mod, abuziv și discreționar.

Inspectorii fiscali, pe care contribuabilii îi plătesc din taxe și impozite, capătă prin acest paragraf puterea de a sancționa sau a închide orice agent economic pe motiv că undeva, în istoricul său de afaceri, a colaborat cu o altă firmă care a evazionat statul român. Așa că, domnule agent economic, să nu te mire dacă vei fi închis pentru ceva ce trebuia să știi!

De acum încolo, omul de afaceri trebuie să se transforme într-un vigilent detectiv, chiar milițian, și să urmărească activitatea colegilor săi de breaslă, pentru a satisface setea de abuz a organelor statului care nu înțeleg că mediul de afaceri trebuie protejat și ajutat să crească, ci caută doar metode pentru noi și noi abuzuri împotriva dușmanului de clasă și, mai nou, a presupușilor complici, pentru că, da, războiul români contra români trebuie să continue și să ia amploare.

Vă cer să facem în așa fel încât aceste practici să se oprească, dacă ne dorim să trăim în România europeană a anului 2015. Altfel, mă tem că ne întoarcem în România anilor ʼ50, prin viziuni ultraliberale ale Guvernului condus de Traian Ponta.

* „Cella Serghi, o veșnică îndrăgostită de Marea Neagră”

Născută la 22 octombrie 1907 la Constanța, scriitoarea Cella Serghi va rămâne atașată toată viața de farmecul ținutului natal, așa cum de altfel și mărturisește: „Marea e o prezență vie și o prezență de vis. Mișcarea ei necontenită, valurile care se izbeau cu disperare de stânci și toate acele schimbări de culoare, de la verdele jadului la albastrul de cobalt, nisipul, aur încins, diminețile triumfătoare de la Mamaia, Cazinoul și, în centru, statuia lui Ovidiu, iar la câțiva pași, pe strada Traian, dugheana bunicului, ticsită de ulcele de lut ars, opaițe, amfore, sticluțe irizate, figurine ciobite, descoperite în săpăturile străvechiului Tomis, totul era făcut să incinte, să neliniștească, să tulbure, să șlefuiască sufletul unui copil”.

Familia Marcoff locuiește în Constanța până în 1916, refugiindu-se în timpul războiului la Brăila, apoi la București.

Trăiește experiența refugiului în timpul Primului Război Mondial. Povestește scriitoarea: „M-am născut la Constanța, într-o casă de pe Strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. «Pânza de păianjen» – în mare măsură autobiografică – e plină de ecourile mării, de amărăciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le căuta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângâi sub privirea lui aspră.”

În 1937 apare în Revista fundațiilor primul fragment din romanul „Pânza de păianjen”, intitulat „Cele dintâi nedumeriri”. Debutul este remarcabil, lucrarea fiind apreciată de Camil Petrescu și Alexandru Rosetti. De fapt, Camil Petrescu o și determinase să scrie, după cum mărturisește scriitoarea. Romanul în manuscris fusese citit în 1936 de Mihail Sebastian, care l-a recomandat lui Liviu Rebreanu. Se poate spune că talentul Cellei Serghi s-a afirmat odată cu apariția acestui roman. Așa se face că prima lucrare a autoarei a fost recomandată publicului de trei mari scriitori: Camil Petrescu, Liviu Rebreanu și Mihail Sebastian. Romanul a apărut cu o banderolă pe care scria: „Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Mihail Sebastian au recomandat editurii acest roman.” Despre întâlnirea cu autorul lui „Ion” și clipa când, punându-i mâna pe umăr, i-a spus cu toată gravitatea „ești un scriitor”, Cella Serghi își amintește întotdeauna cu emoție. De acum înainte, scriitoarea își trasează hotărât drumul spre cariera ei literară.

Este chemată să publice în „Viața românească” și „Revista Fundațiilor” de Mihai Ralea, D.I. Suchianu și Al. Rosetti, iar Eugen Lovinescu o invită la „Sburătorul”. Leagă astfel multe prietenii literare. Schițele publicate în revistele amintite, având aceeași eroină, Mirona, vor deveni romanul de mai târziu „Cad zidurile”, apoi în alte ediții „Cartea Mironei” sau „Mirona”.

Cella Serghi încetează din viață la București, în luna septembrie a anului 1992. O adevărată iubitoare de Constanța și de Marea Neagră, o personalitate remarcabilă de care nu trebuie să uităm niciodată.

„Ziua Europei din acest an a fost pentru România un prilej de marcare a progreselor țării ca stat membru UE, dar și de lansare a principalelor direcții pentru următorii 4 ani”

La 9 mai am sărbătorit Ziua Europei alături de celelalte țări ale UE. Pentru România această zi a avut o semnificație sporită. Celebrarea sa a urmat altor două sărbători: Ziua tineretului, 2 mai, și Ziua egalității de șanse între femei și bărbați, 8 mai, celebrată pentru prima oară în acest an. Probabil că succesiunea nu este întâmplătoare, atât tineretul, cât și egalitatea de șanse sunt teme principale de preocupare la nivel european.

De asemenea, în contextul sărbătoririi Zilei Europei, țin să amintesc că anul acesta s-au împlinit 10 ani de apropiere a țării noastre la marea comunitate a UE. Ca urmare a politicii de deschidere față de Vest, lansată de Guvernul PSD din perioada 2000–2004, la 25 aprilie 2005 România semna, alături de Bulgaria, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană. Așadar, am avut un 9 mai plin de valențe și cu multiple motive de bucurie.

După 8 ani de apartenență la Uniunea Europeană, România este o economie de piață funcțională, cu o creștere economică înregistrată în 2014 de 3%, peste media europeană. Încrederea investitorilor a crescut ca urmare a politicilor de relaxare fiscală duse de Guvern până acum: scăderea CAS cu 5%, reducerea taxei pe stâlp și neimpozitarea profitului reinvestit. Toate acestea converg către o viziune optimistă comunicată recent de Comisia Europeană. Prognoza economică de primăvară estimează o creștere de 2,8% pentru 2015 și de 3,3% pentru 2016, în timp ce pentru întreaga Uniune Europeană creșterea este estimată la doar 2,1%. De asemenea, inflația este așteptată să scadă semnificativ în 2015.

În acest context favorabil, România are acum în față noi provocări. Recent, Guvernul a transmis către Comisia Europeană un document intitulat Planul național de reformă, care constituie angajamentele de reformă ale țării noastre pentru următorii 2 ani. Principalii trei piloni care vor contribui la consolidarea poziției noastre în UE, ca stat european modern, sunt: economic, juridic și social.

În ceea ce privește domeniul economic, noul Proiect de Cod fiscal vine să ranforseze acest proces de revigorare economică prin măsurile ambițioase pe care Guvernul României le-a raportat de altfel Comisiei Europene în Planul național de reformă pentru 2015: reducerea TVA la alimente la 9% din iunie 2015, scăderea TVA standard la 20% din anul 2016, precum și privatizarea companiilor mari: CFR Marfă, Tarom, CE Oltenia. De asemenea, reducerea evaziunii fiscale și creșterea ratelor de colectare la buget sunt asumate de PSD ca obiective de siguranță națională, în ciuda vocilor opoziției care pune interesele politice în fața celor naționale și încearcă să arunce în derizoriu acest demers. În tot acest cadru de reformă internă, următoarea mare provocare a României, ca stat membru al UE, este aderarea la zona euro în 2019, conform Programului de convergență.

Domeniul social este în directă legătură cu cel economic. Principala preocupare în domeniul social pentru următorii 4 ani este creșterea numărului locurilor de muncă și reducerea șomajului în special în rândul tinerilor. În acest sens, o mare contribuție la dezvoltarea pieței muncii o va avea Programul Operațional Capital Uman. Cu o finanțare de 5 miliarde de euro, din care 4,3 miliarde de euro reprezintă fonduri nerambursabile, POCU 2014–2020 va deveni practic cel mai mare angajator din România în următorii ani. Acest program a fost gândit pe 7 axe prioritare, astfel încât să pună la un loc nevoile cererii cu ale ofertei de pe piața muncii din România și să găsească soluția optimă de răspuns pentru cele două.

Din suma totală alocată pentru POCU, 106 milioane de euro sunt parte a programului „Inițiativa locuri de muncă pentru tineret”. Reducerea șomajului în rândul tinerilor este o prioritate imediată a actualului Guvern. În acest sens, a fost demarată campania de promovare a Garanției pentru Tineri, un program prin care angajatorii români vor primi subvenții pentru locuri de muncă și stagii de ucenicie oferite tinerilor. De asemenea, prin intermediul programului se vor acorda prime de mobilitate și prime de instalare, precum și finanțări pentru start up-uri.

Trecând la al treilea pilon de dezvoltare, cel din domeniul juridic, observăm că la această componentă țara noastră a înregistrat evoluții pozitive. Conform datelor prezentate de Parchetul General, „la nivelul PICCJ, pe parcursul anului 2014, au fost întocmite peste 300 de rechizitorii referitoare la infracțiuni de corupție, prin care au fost trimiși în judecată 956 de inculpați. În 2014 au rămas definitive 157 de hotărâri cu privire la infracțiuni de corupție pentru 239 de inculpați”. Următorul pas asumat în fața Comisiei Europene pentru consolidarea pilonului justiției și a statului de drept este luarea unor măsuri pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele penale soluționate până acum.

Sărbătorirea Zilei Europei în România a coincis cu acest bilanț pozitiv al realizărilor țării noastre. În același timp, cred că e cel mai potrivit moment pentru a lansa următoarele proiecte de țară la care am făcut referire mai sus și care ne vor aduce bunăstarea de care avem nevoie. Depinde doar de noi să lăsăm la o parte orgoliile politice, să recunoaștem și să adoptăm aceste direcții care sunt în interesul bunului mers al țării: reforma fiscală, dezvoltarea pieței muncii și recuperarea prejudiciilor din dosare.

„Consolidarea unei reale culturi a prevenirii riscurilor de accidente și boli profesionale”

Despre cultura prevenirii accidentelor de muncă și a bolilor profesionale se vorbește mai mult, în fiecare an, la sfârșitul lunii aprilie (28 aprilie), când se sărbătorește Ziua internațională a securității și sănătății în muncă. Dar, atunci când vorbim de o reală cultură a prevenirii, trebuie să trecem dincolo de marcarea unei zile și să facem din aceasta o obișnuință.

Scopul acestei sărbătoriri la nivel global este acela de a promova prevenirea accidentelor și a bolilor profesionale la nivel mondial. Evenimentul reprezintă și o campanie de sensibilizare a cetățenilor și autorităților pentru a focaliza atenția internațională asupra tendințelor din domeniul securității și sănătății în muncă, precum și cu privire la dimensiunea la nivel global a leziunilor, a bolilor și a deceselor legate de muncă. Totodată, această zi este și una în care mișcarea sindicală din lume comemorează Ziua internațională a lucrătorilor decedați și răniți.

Importanța măsurilor de îmbunătățire a sănătății și securității în muncă poate fi menționată și prin evidențierea statisticilor care estimează dimensiunile fenomenului. Astfel, în fiecare an se produc peste 2,3 milioane de decese din cauza accidentelor de muncă și a vătămărilor profesionale, cifră comparabilă, potrivit unor specialiști, cu numărul de victime dintr-un război de anvergură între națiuni. Dintre acestea, peste 300.000 de decese se produc anual, ca urmare a accidentelor de muncă, acestea însemnând aproximativ 14% din totalul deceselor în muncă și circa

2 milioane de decese, ca urmare a îmbolnăvirilor în muncă, adică aproximativ 86% din totalul deceselor în muncă. Rezultă astfel o adevărată provocare pentru factorii de decizie: focalizarea pe prevenirea apariției bolilor profesionale, și nu numai pe prevenirea vătămărilor, ca urmare a accidentelor de muncă. Potrivit datelor Organizației Internaționale a Muncii, se estimează că, anual, peste 313 milioane de lucrători suferă accidente urmate de incapacitate temporară de muncă și se produc aproximativ 160 de milioane de cazuri de îmbolnăviri profesionale. În acest fel se poate aprecia că în fiecare zi se produc aproximativ 6.400 de decese, ca urmare a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, și că, zilnic, aproximativ 860.000 de lucrători sunt vătămați la locul de muncă.

În materia sănătății și securității în muncă se poate vorbi de o adevărată cronică neagră a vătămărilor în muncă. Acțiunile dedicate acestei zile induc în rândul populației convingerea că accidentele și bolile profesionale pot fi evitate prin conștientizarea tuturor cu privire la necesitatea implementării unor măsuri eficiente de prevenire și protecție la locurile de muncă.

Ca oameni politici responsabili, avem menirea de a atrage atenția lucrătorilor și angajatorilor că trebuie să-și corecteze mentalitatea în ceea ce privește sănătatea și securitatea lor în muncă. Astfel, lucrătorii trebuie să adopte o atitudine și un comportament preventiv, să solicite angajatorilor protecție colectivă și, după caz, individuală, să se implice în realizarea măsurilor de prevenire și protecție și să-și însușească, prin instruire, cele mai bune practici, astfel încât să ajungă sănătoși acasă după o zi de muncă. La rândul lor, angajatorii trebuie să fie conștienți de obligațiile pe care le au potrivit cerințelor legale, de protecție a vieții, sănătății și integrității lucrătorilor. Prin eforturile comune ale părților interesate de asigurarea unor locuri de muncă sigure și sănătoase se poate garanta îndeplinirea obiectivelor de prevenire a accidentelor de muncă și a bolilor profesionale și de consolidare a unei reale culturi a prevenirii.

Din fericire, în țara noastră situația accidentaților mortal în muncă s-a îmbunătățit în ultimii ani, înregistrându-se un trend descendent, de la 508 în anul 2008 la 185 în 2014. În acest domeniu, un rol principal îl are Inspecția Muncii, care se manifestă ca un partener strategic în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor profesionale și care va trebui să continue să fie un promotor activ al bunei colaborări cu partenerii sociali, cu angajatorii și lucrătorii, cu reprezentanții acestora, precum și cu toți cei interesați în crearea unui mediu de muncă sigur și sănătos.

„Egalitatea de șanse între femei și bărbați”

După 1989, rolul mijloacelor de informare în masă a devenit esențial în formarea imaginii asupra realităților sociale și în popularizarea unor modele contemporane, precum promovarea parteneriatului de gen și a participării sociale a femeilor.

Chiar dacă anii au trecut și societatea românească a evoluat considerabil, acest subiect rămâne totuși un subiect de interes major.

Trebuie subliniat progresul înregistrat de România în ultimii ani prin adoptarea legislației specifice antidiscriminatorii, Ordonanța de urgențǎ nr. 137/2000, a egalității de tratament între bărbați și femei, Legea nr. 202/2002, și prin adoptarea Codului muncii care a inclus ca principiu fundamental al relațiilor de muncă egalitatea de tratament față de toți salariații și angajatorii, interzicând orice fel de discriminare, directă sau indirectă.

În ciuda eforturilor menționate, astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să ne arătăm îngrijorați și să amendăm stereotipiile sexuale care au plasat anul trecut România pe ultimul loc în UE în ceea ce privește egalitatea între bărbați și femei, fiind punctată cu 35,3 în urma Bulgariei, care era punctată cu 37 (media europeană este de 54 de puncte).

Indexul relevă diferențele dintre femei și bărbați în mai multe sectoare-cheie precum: munca, veniturile, educația, puterea de decizie, sănătatea, timpul dedicat activităților casnice neplătite sau violența exercitată asupra lor.

Sectorul unde inegalitatea este cea mai mare în Europa este puterea de decizie, tradusă prin faptul că mult mai puține femei decât bărbați au poziții-cheie.

Din punct de vedere sociologic, putem spune că ne luptăm, în continuare, cu două tendințe globale care predomină de sute de ani: bărbatul trebuie să aibă un venit mai mare pentru a întreține familia și, să nu uităm, tendința femeilor de a ocupa funcții subalterne.

Problematica inegalităților între femei și bărbați se strecoară fără voie pe toate planurile vieții: social, politic, economic, cultural. De aceea, am transpus aceste preocupări ca subiecte principale pe agenda socială și politică, iar Guvernul României și-a propus să răspundă acestei provocări prin stabilirea unui set de priorități care să faciliteze atingerea _de facto_ a egalității între femei și bărbați.

Egalitatea între femei și bărbați reprezintă un drept fundamental, iar egalitatea de șanse dintre aceștia ar trebui să reprezinte o certitudine.

Într-o Românie modernă, discriminarea de gen trebuie să fie o simplă amintire urâtă, iar modelele deformate de prezentare a femeilor și bărbaților trebuie să rămână cunoscute ca fiind clișee, umbre de temut ale trecutului.

## „În acest moment nu există opoziție”

Mă alătur părerii președintelui Partidului Social Democrat și premierul României, Victor Ponta, care a afirmat recent că, în acest moment, nu există opoziție, dacă ne referim la opoziție ca la o alternativă politică reală și fiabilă.

O astfel de alternativă ar trebui să poată fi identificată în plan politic printr-un proiect de țară cu obiective bine definite și direcții clare de acțiune, un proiect construit într-o perspectivă de timp rezonabilă, cum ar fi cea a unui ciclu electoral, un proiect de țară în raport cu care opoziția să emită critici și observații pertinente la măsurile luate de actuala guvernare.

Deocamdată, nu există însă opoziție. Există doar Guvernul Victor Ponta, ale cărui realizări au fost recunoscute nu numai de instituții internaționale de prestigiu, ci au fost consemnate de însăși concluziile ultimei analize efectuate de Comisia Europeană. România s-a consolidat economic, fiscal-bugetar, iar prin măsurile pe care Guvernul Victor Ponta le-a anunțat se va păstra această direcție de dezvoltare.

Datele statistice anunțate în săptămâna precedentă de Institutul Național de Statistică vin să confirme aceeași dinamică economică ascendentă ca și până acum. La nivel național, cifra de afaceri din industrie, pe total piața internă și piața externă, a crescut în primul trimestru, față de aceeași perioadă din 2014, cu 2,5%, datorită evoluției pozitive a industriei extractive (plus de 6,3%) și industriei prelucrătoare (2,3%). În martie, cifra de afaceri din industrie a fost mai

mare atât față de luna precedentă, cu 13,1%, cât și față de luna corespunzătoare din anul precedent, cu 2,8%.

De cealaltă parte, Banca Națională a României estimează pentru finele acestui an o rată anuală a inflației de 0,2%, în coborâre de la 2,1%, ca urmare a reducerii TVA la 9% de la 1 iunie, în lunile de vară și toamnă scăzând spre minus 1%, iar pentru decembrie 2016 proiecția a fost revizuită de la 2,4% la 1,9%. Principalul element pe care se bazează această estimare în scădere a inflației este decizia de reducere a cotei TVA pentru alimente de la 1 iunie, care a influențat anticipațiile inflaționiste pe termen scurt, de un an, când rata anuală a inflației va fi în jur de 0%, uneori sub 0%.

În aceste condiții, este din ce în ce mai evident ce eroare politică majoră a făcut Partidul Național Liberal prin ieșirea din Alianța USL și de la guvernare, iar prețul acestei erori va fi plătit cu siguranță la alegerile generale din 2016.

Dar, până atunci, să constatăm că Guvernul Victor Ponta este pe calea corectă din punct de vedere economic și social și suntem deciși să continuăm la fel și de acum încolo. Ne dorim ca Guvernul Victor Ponta să fie Guvernul României care a condus cinci ani de creștere economică, de reparații și dreptate socială și ne vom onora acest angajament.

## „9 mai – Ziua Europei”

Istoria a făcut ca ziua de 9 mai să aibă o importanță deosebită pentru poporul român, care aniversează la această dată Ziua Europei, Ziua Independenței de stat a României, proclamată în anul 1877, dar și Ziua victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de Al Doilea Război Mondial. Declarația lui Robert Schuman, din data de 9 mai 1950, avea să deschidă calea spre realizarea actului de constituire a Uniunii Europene, cel mai amplu și măreț proiect al secolului al XX-lea.

Dacă la început se dorea înființarea unei comunități europene al cărei principal obiectiv să fie gestionarea și centralizarea producției de oțel și cărbune, actualmente Uniunea Europeană nu se limitează doar la un spațiu economic comun, ci reprezintă o comunitate a valorilor și diversităților culturale, o comuniune de identități naționale.

Faptul că România a devenit parte a acestei construcții este poate cea mai mare realizare a țării noastre din ultimii 25 de ani. Procesul de integrare a demarat în iunie 1995, când România a depus cererea de aderare, iar în anul 1999 Consiliul European de la Helsinki a luat decizia de deschidere a negocierilor cu statul român, ca apoi, la 1 ianuarie 2007, să aibă loc accederea efectivă în Uniunea Europeană.

Ziua Europei reprezintă sărbătoarea unității, a coeziunii și a colaborării statelor membre, care împărtășesc și promovează aceleași valori, principii și aspirații comune precum libertatea, democrația, egalitatea, respectarea drepturilor omului și a statului de drept, liberul schimb etc. Această sărbătoare constituie un simbol menit să promoveze unitatea și solidaritatea în rândul cetățenilor europeni.

Așadar, Ziua Uniunii Europene nu trebuie să marcheze doar data fondării proiectului comunitar, ci o zi a reafirmării statutului nostru de țară și popor european.

## „Planificarea fiscală”

Întreprinderile au considerat în mod tradițional planificarea fiscală ca fiind legitimă, pe motiv că utilizează mecanisme juridice pentru a-și reduce obligațiile fiscale. Cu toate acestea, planificarea fiscală a devenit mai complexă în ultimii ani, dezvoltându-se de la o jurisdicție la alta și transferând profiturile impozabile către statele cu regimuri fiscale avantajoase. Această formă „agresivă” de planificare fiscală se poate manifesta în diverse moduri, de exemplu prin exploatarea detaliilor tehnice ale unui regim fiscal sau a neconcordanțelor dintre două sau mai multe regimuri fiscale pentru a reduce sau a evita obligațiile fiscale. Printre consecințele sale se numără deducerile duble – aceeași cheltuială se deduce atât în statul sursă, cât și în statul de rezidență – și dubla neimpozitare – veniturile nu sunt impozitate nici în statul de origine, nici în statul de rezidență a beneficiarului. Astfel de practici sunt, în numeroase cazuri, sprijinite de deciziile emise de administrațiile naționale, care confirmă unei societăți modul în care o tranzacție specifică va fi impozitată în temeiul legislației existente și, prin urmare, oferă certitudine juridică structurii create. Deși statele membre sunt obligate să se asigure că emit decizii fiscale în conformitate cu legislația Uniunii Europene și națională existentă, o lipsă de transparență în ceea ce privește astfel de decizii ar putea avea un impact asupra altor țări care au legături cu beneficiarii deciziilor.

Evaziunea fiscală licită, precum și frauda fiscală și evaziunea fiscală ilicită au o dimensiune transfrontalieră importantă. Globalizarea și mobilitatea tot mai mare a contribuabililor pot îngreuna evaluarea corectă de către statele membre a bazelor impozabile. Acest fenomen poate afecta funcționarea sistemelor de impozitare și poate genera evaziune fiscală licită și ilicită, punând astfel în pericol funcționarea pieței interne.

Prin urmare, statele membre nu pot soluționa în mod eficient această problemă decât dacă convin să întreprindă acțiuni comune. Obiectivul specific al Programului Fiscalis este de a sprijini lupta împotriva fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive și punerea în aplicare a dreptului Uniunii în domeniul impozitării prin asigurarea schimbului de informații, prin sprijinirea cooperării administrative și, atunci când este necesar și oportun, prin consolidarea capacității administrative a țărilor participante, cu scopul de a contribui la reducerea sarcinii administrative a autorităților fiscale și a costurilor de asigurare a conformității aplicabile contribuabililor.

„Involuția demografică pune în pericol echilibrul din sistemul de pensii pe termen mediu și lung”

Pe fondul declinului demografic sesizat în prognozele Institutului Național de Statistică, se conturează îngrijorarea față de implicațiile în legătură cu sistemul de pensii pe termen mediu și lung. Discrepanța dintre ponderea populației tinere cu vârste cuprinse între 0 și 15 ani și cea a populației vârstnice, la care se încadrează persoanele care au împlinit 65 de ani, este temeiul în baza căruia trebuie identificate măsuri de atenuare cu rol preventiv.

Concret, din perspectivă statistică, așa cum arată datele INS, indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 99,7 (la 1 ianuarie 2014) la 103,5 persoane vârstnice și la 100 persoane tinere, la 1 ianuarie 2015. Totodată, ca estimare pe termen lung, în contextul tendințelor demografice actuale și al dezechilibrului dintre populația activă pe piața muncii și populația inactivă, aceasta va genera cu siguranță un impact negativ fără precedent în economie. Privind retrospectiv, în scopul formulării unei consemnări comparative, în 1992 situația acestui raport plasa rata de dependență a 2,5 milioane de vârstnici la 5 milioane de copii cu vârsta de până în 15 ani. În sensul acestei idei, din

punctul meu de vedere, trebuie acordată o importanță însemnată cauzelor determinante. Aici sunt incluse creșterea speranței de viață, scăderea ratei fertilității, implicit scăderea ratei natalității, scăderea incidenței infestării cu diverse boli sau, pe de altă parte, consecințele procesului de emigrare, care nu sunt deloc de neglijat.

Drept urmare, este inevitabilă preocuparea față de sustenabilitatea sistemului de pensii pe termen mediu și lung. Dezechilibrul sistemului de pensii de stat are implicații nefavorabile în privința sustenabilității cheltuielilor aferente ca pondere în PIB. În acest context, puterea legislativă trebuie să aibă în vedere dezvoltarea măsurilor de stimulare a ratei de ocupare pe piața muncii, remunerarea corespunzătoare a populației active, formularea unui cadru propice în ceea ce privește beneficiile acordate familiilor tinere pentru încurajarea natalității, majorarea resurselor investite în măsurile pentru sănătate publică sau elaborarea unor politici favorabile stopării procesului de emigrare. În acest sens, una dintre măsurile ce vin în sprijinul creșterii procentuale a populației active este cea a reducerii fenomenului de abandon școlar și a majorării numărului de aplicații în ciclul învățământului terțiar. Concret, a fost aprobat un împrumut de către Consiliul Director al Băncii Mondiale orientat către România, obiectul acestuia fiind 200 de milioane de euro în favoarea Proiectului privind învățământul secundar din România (România Secondary Education Project – ROSE). În convingerea mea, educația de calitate plasează în câmpul muncii oameni pregătiți, orientați către performanță și către dezvoltarea unei cariere în domeniile în cadrul cărora aleg să își desfășoare activitatea. Atât timp cât se pot găsi soluții adjuvante în gestionarea unor neajunsuri, sprijin toate măsurile ce au drept scop ameliorarea situației prezentate.

Mai mult, concentrarea activă a atenției în legătură cu problema semnalată trebuie să fie o preocupare reală chiar și pentru societatea civilă. Consider că organizațiile și instituțiile nonguvernamentale care reprezintă interesele și voința cetățenilor trebuie să se preocupe de punerea în aplicare a unor campanii de informare atât în mediul rural, cât și în cel urban. Sigur că fiecare individ se află într-o permanentă preocupare privind situația sa economică, atât la un moment unic de referință, cât și pe termen lung, doar că trebuie trasată responsabilitatea ce revine fiecăruia de a găsi echilibrul avantajos în ceea ce-l privește, înglobând aspectele socioeconomice într-o relație fructuoasă care să-i asigure menținerea unei stabilități pe parcursul vieții. De asemenea, consider că trebuie să creștem încrederea în întoarcerea contribuțiilor depuse pe timpul activității profesionale, la momentul când va fi împlinită vârsta de pensionare.

Necesitatea schimbării în dinamica demografică va fi susținută de noi prin măsuri ce necesită operaționalizarea specializată a situațiilor cu care se estimează că ne vom confrunta în decursul următorilor 15 ani. Este obligatoriu să păstrăm coordonatele axei ascendente ce caracterizează România din perspectiva conducerii social-democrate și planul de dezvoltare pe care îl are în programa de activitate în legătură cu realitățile naționale.

*

„Reducerea TVA, preîntâmpinarea încercărilor de sabotare pentru a nu pierde avantajele scontate, începând cu 1 iunie 2015”

Măsura economică cu implicații sociale, cea a reducerii la 9% a taxei pe valoarea adăugată, vine în sprijinul stimulării unei axe tridimensionale: producători, comercianți și consumatori. Explicit, după cum bine se știe, aceasta acționează la nivelul serviciilor de alimentație publică, băuturilor nealcoolice și la cel al produselor alimentare. Dacă până acum au stat în expectativă relansarea consumului, scăderea prețurilor, veniturile sporite la bugetul de stat, reducerea evaziunii fiscale sau creșterea puterii de cumpărare, începând cu 1 iunie 2015, indubitabil datele în aceste privințe se vor schimba.

Sigur că, asemenea unui adevăr universal valabil, orice măsură sau schimbare pozitivă atrage după sine fie încercări de sabotare, fie conspirații neîntemeiate menite să pună în umbră avantajele evidente. În acest sens, a fost adus la cunoștință atât opiniei publice, cât și Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice o informare privind evoluția nejustificată a prețurilor în hipermarketuri, chiar înainte de introducerea măsurii privind reducerea TVA. La dezbateri, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și cei ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România au conchis că nu va exista situația unei confruntări cu o creștere abuzivă a prețurilor. Prin compararea cu datele din cadrul studiului adus în atenția opiniei publice, din care reies majorări de preț cu până la 30% la unele alimente la începutul lunii aprilie, retailerii au susținut că este o percepție interpretată în mod greșit. Explicația rezidă în sezonalitatea prețurilor în ceea ce privește unele categorii de produse, fiind o consecință a promoțiilor desfășurate mai ales în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Pentru a disipa orice urmă de îndoială în privința acestor majorări anterioare datei de 1 iunie, susțin și eu ideea utilizării unor instrumente de control legale și conforme cu economia de piață, în vederea ilustrării evoluției prețurilor în cauză, înainte și după aplicarea reducerii cotei TVA. Fac referire atât la propunerea de afișare comparativă dintre prețul nou și cel vechi, cât și la practicarea unor eventuale controale în scopul unor monitorizări retroactive a prețurilor. Putem să luăm în calcul, de asemenea, elaborarea unor proceduri care să oblige la verificări punctuale ale informărilor furnizate de către comercianți.

De asemenea, dacă țintim spre o dezvoltare durabilă, bazându-ne încrederea într-o măsură socială de creștere a puterii de cumpărare, așteptările trebuie să se concretizeze în ajustarea congruenței dintre prețul plătit și calitatea asociată acestuia. Relația dintre modalitatea prin care oamenii consumă și simbolistica implicată în acest proces este una de strictă dependență. În sensul acestei idei, am convingerea că _pattern_ -urile de consum se vor afla în fața unui prag al schimbării în bine, iar calitatea crescută a produselor pentru familiile cu venituri mici sau medii nu va mai reprezenta un ideal intangibil.

Pe de altă parte, făcând referire la impactul asupra ratei de inflație, după ședința Consiliului de administrație pe probleme de politică monetară, BNR prognozează o estimare a ratei inflației apropiate de 0% pentru perioada iunie 2015 – mai 2016, în baza perspectivei de reducere a taxei pe valoarea adăugată, de la 24% la 9%. Firește că este necesară sublinierea influenței contribuției instabilității din mediul extern, a ponderii IPAC pentru zona euro sau a evoluției incerte a presiunilor geopolitice regionale.

Luând în considerare aceste aspecte, atrag atenția asupra importanței creării unui proces eficient de comunicare dintre cadrul legislativ și ansamblul compus din toate organismele cu atribuții directe în domeniul vizat. Indubitabil, necesitatea optimizării actului de comunicare trebuie să aibă drept receptor consumatorul final, cel care va fi posesorul convingerii întemeiate, în mod obiectiv, că prețurile atașate consumului său au suferit o schimbare fără precedent.

„Reducerea TVA la cărți, o măsură pentru toți”

Anul 2015 a debutat cu mai multe promisiuni ale Executivului, conform cărora nivelul de trai urmează a fi îmbunătățit.

Măsura reducerii TVA-ului la alimente, despre care am vorbit și anterior, este una dintre măsurile de care cea mai mare pondere a populației va beneficia și, totodată, este una dintre cele mai necesare măsuri adoptate în decursul acestui an.

Efectele benefice ale acestei inițiative sunt deja bine cunoscute, însă ceea ce mă face să aduc laude Guvernului Ponta este faptul că demersurile reparatorii nu se opresc în planul asigurării accesului populației la nevoile de bază, precum hrană, adăpost, siguranță etc. Ființa umană cunoaște și nevoi complexe, de natura dezvoltării personale și a propriului potențial, în satisfacerea cărora educația și cultura joacă un rol fundamental. Conform aforismului latin „ _Mens sana in copore sano_ ”, prin care poetul roman Iuvenal atrăgea atenția asupra importanței conferite nu numai hranei, ci și virtuților, afirm și eu astăzi că poporul român are nevoie atât de hrană pentru corp, cât și pentru minte.

Cultura este domeniul grav neglijat de guvernele anterioare și inutil impozitat, în ciuda faptului că ea este unul din factorii ce încurajează identitatea națională, tradiția și fructifică dezvoltarea intelectuală a individului. Așa cum afirmam mai sus, dacă guvernele anterioare au profitat de acest sistem slăbit și au dat uitării cultura românească, actualul Guvern inițiază acțiuni pentru încurajarea acestui domeniu.

Prima inițiativă notabilă pentru susținerea culturalizării este reducerea TVA-ului la cărțile tipărite, de la 9% la 5%, cu efect de la 1 ianuarie 2016. Astfel, se încurajează vânzarea cărților, prin acordarea posibilității editurilor de a stabili un preț accesibil, pentru ca scriitorii să se poată bucura de vânzarea unui număr mai mare de cărți și, bineînțeles, pentru ca iubitorii de lectură să investească o sumă mai mică de bani pentru satisfacerea acestei pasiuni. Această măsură nu este una singulară, recent fiind stabilit și ca 2% din încasările Loteriei Române să fie alocate Administrației Fondului Cultural Național, cu scopul de a dezvolta acest domeniu.

În ceea ce privește propria-mi contribuție la demersurile de sprijinire a ariei culturale românești, doresc să fac precizarea că sunt unul dintre inițiatorii și susținătorii Propunerii legislative pentru abrogarea Legii nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii și de divertisment. Prin acest demers se elimină un cost suplimentar, fără a produce un impact notabil asupra bugetului de stat, de care cetățenii cumpărători, instituțiile culturale și editorii vor beneficia. O astfel de măsură este necesară, având în vedere semnalele transmise de asociațiile de editori din România, care susțin cu vehemență faptul că Legea timbrului cultural este o lege împotriva culturii și adoptă o poziție fermă în vederea abrogării acestei legi.

Solicit colegilor liberali care critică reducerea TVA-ului la cărțile tipărite și care nu au arătat urmă de interes pentru susținerea abrogării timbrului literar să mai citească o carte. De la 1 ianuarie va costa mai puțin și poate așa vor înțelege valoarea inestimabilă a culturii românești.

* „Și pădurile?”

Cu toții am crezut că regimul Traian Băsescu și împiedicarea optimizării legislației românești vor înceta odată cu numirea în funcție a unui nou președinte, mediator și just.

_Le roi est mort, vive le roi!_ Însă, tristă a fost constatarea că obiceiul de a întoarce legi la Parlament, pe bandă rulantă, este viu și nevătămat.

Și pădurile, domnule președinte? În timp ce noi vorbim, pădurea românească nu este protejată de un Cod silvic în vigoare, echitabil și care să conducă într-adevăr la acea stopare a „mafiei lemnului” pe care toți o dorim.

Dacă proiectul de Cod silvic atrăgea semnale negative din teritoriu și era supus criticilor virulente ale Federației proprietarilor de păduri și ale specialiștilor în domeniu, în 2013, laitmotivul fiind acela că ministrul PNL responsabil cu acea sarcină a elaborat un Cod silvic dedicat marilor procesatori și contra omului simplu, după trei ani de dezbateri aprofundate, și ministrul PSD, Doina Pană, a venit cu o nouă formă a Codului silvic. De această dată însă au fost purtate discuții cu toți agenții implicați, iar în luarea deciziei s-a ținut cont de cele învățate în cei trei ani de dezbateri, procesul de modificare a Codului silvic luându-se astfel într-un mod transparent și corect.

Acest nou Cod silvic urmează să repare disfuncționalitățile vechiului cod, urmând ca valorificarea lemnului să se poată face doar de către operatorii economici atestați și să nu se poată achiziționa sau procesa mai mult de 30% volum dintr-un sortiment industrial de masă lemnoasă din fiecare specie, alături de alte prevederi care vor combate tăierile abuzive și vor proteja fondul forestier național.

Prin blocarea acestui nou Cod silvic nu pot decât să transmit ceea ce o organizație independentă pentru conservarea naturii, WWF, remarca: „Blocarea Codului silvic amenință pădurile și comunitățile locale.”

Importanța pădurilor și a copacilor, în contextul global și climatic, faptul că fondul forestier național era redus cu 6,3 milioane de hectare în 2012 sau retrocedările abuzive care au condus la defrișări uriașe sunt trei factori foarte importanți asupra cărora însă nu voi stărui din nou, având siguranța că fiecare dintre noi este conștient de răul ce deja a fost făcut.

Voi lansa această solicitare membrilor PNL care doresc să boicoteze adoptarea acestui proiect, din interese politice și meschine, și președintelui țării, care recent a trimis spre reexaminare o lege corectă și modernă: să pună interesele cetățenilor și siguranța națională mai presus de nevoile lor, creând astfel un precedent care va pune România pe drumul cel bun.

Haideți să producem schimbarea atât de intens vehiculată!

„Sunt prea bătrâni...”

S-a încheiat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, iar evaluarea rezultatelor acestei acțiuni se va face peste o lună. Față de anul trecut, numărul locurilor de muncă vacante a fost mai mare, ceea ce este încurajator, eforturile organizatorilor, în speță Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, de a convinge cât mai mulți angajatori trebuie apreciate. Ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că pe viitor va trebui gândită o nouă strategie la nivelul Agenției Naționale, prin care să fie schimbată politica de a organiza doar două burse pe an. Spun asta pentru că niciodată nu am văzut la această bursă atâta disperare în rândul persoanelor trecute de prima tinerețe. Deși au

experiență și sunt pricepuți în domenii în care astăzi cu greu mai găsești oameni calificați, cei trecuți de 45 de ani își caută cu lunile un loc de muncă. Ar munci orice, dar nimeni nu vrea să-i angajeze – „sunt prea bătrâni”. De aceea, consider că un al doilea lucru care se impune ar fi revizuirea legislației privind încadrarea șomerilor peste 45 de ani. Chiar dacă în prezent există facilități pentru angajatori în ceea ce privește subvenționarea locurilor de muncă, pentru aceste persoane acest lucru nu este îndeajuns.

Ne complăcem de ceva timp într-o asemenea situație, cu o legislație care nu a mai fost actualizată de ani buni; trebuie schimbat ceva în privința atragerii forței de muncă și a scăderii numărului de șomeri. Cred în existența soluțiilor și cred că trebuie urgent găsite. Rezultatele preliminare arată că, și vă dau exemplul județului pe care îl reprezint, Olt, din cei 800 de participanți, aproape jumătate au fost selectați în vederea încadrării, însă în mod cert nu vor fi angajați mai mult de 150. Iar dacă ne uităm și pe statistica șomajului, vedem că în județul Olt sunt aproape 14.600 de șomeri; 150 de angajați e un număr infim. Dacă legislația ar încuraja firmele să angajeze fiecare măcar câte un șomer, lucrurile s-ar schimba radical.

„Furtul din avutul poporului nu se poate prescrie”

În ultima perioadă, în România se întâmplă o serie de lucruri care creează senzația că, după un sfert de secol de jaf național, măcar o parte dintre cei vinovați de acestea, „îmbogățiții de război” ai epocii postdecembriste, par a ajunge să dea socoteală, de cele mai multe ori ajungând și la închisoare. Desigur, nu s-a generalizat fenomenul, există o mulțime de oameni despre care toată lumea știe cum au ajuns să fie miliardari (în euro!), în toată această perioadă în care economia României s-a prăbușit, iar nivelul de trai al românilor a atins cifre incredibil de mici. Foarte mulți dintre cetățeni sunt mulțumiți de ceea ce se întâmplă și speră că s-a ajuns la momentul în care se va face dreptate, iar lucrurile vor lua o turnură pozitivă. Speranța moare ultima...

Din nefericire însă a proliferat în ultimul timp un gen nou de atitudine a respectivilor „jmecheri”, oameni certați cu legea (chiar corupți cu gulerele albe) și care, în discuțiile particulare, au replici de genul: „până la urmă, sunt pregătit – fac și eu 2-3 ani de pușcărie și... gata! Rămân cu ce am acumulat, trăind liniștit eu și neamul meu, cel puțin două generații de acum înainte! Parcă merită prețul!” În lipsa de morală care s-a instaurat în România contemporană, explicația chiar poate sta în picioare. Până la urmă ce e aia, dacă ai mai făcut și liceul militar, stai doi ani la pușcărie și după aia nu te mai întreabă nimeni de toate furtișagurile! Și avem, deja, exemple de această natură. Mai mult decât atât, unii dintre hoții anilor ’90 declară, acum, fără niciun fel de sfială: „dacă aș fi fost arestat pentru toate hoțiile pe care le-am făcut în acești 25 de ani muream în pușcărie!” Într-adevăr, foarte multe fapte s-au prescris ori se prescriu... De aici însă o problemă destul de acută pe care am mai abordat-o: hoții, la pușcărie, dar și banii înapoi! Până la urmă, nici nu are importanță dacă acești infractori ajung ori nu la pușcărie, important este ca rodul furtișagului lor să fie confiscat. Să se întoarcă la banul public, în avuția poporului, de unde i-au luat! Acest lucru este mai important decât statul unuia la pușcărie, care, iată, își asumă 2-3 ani, după care să își digere, în liniște, timp de secole, el și urmașii lui, ce a furat câțiva ani!

Pe acest fundal cred că se impune, cu prioritate, adaptarea legilor și a Constituției naționale la o idee extrem de generoasă: furtul din avutul public nu se prescrie. Niciodată! Pentru că, iată, nu cu mult timp în urmă, CCR, într-un caz similar, a dat sentința că nu se poate face confiscare totală pentru bunuri decât după anul 2012. Cu alte cuvinte, ce s-a furat între 1990 și 2012 – sănătoși să fiți, să vă bucurați de ea! Nu, așa ceva nu este admisibil! Motiv pentru care, legile trebuie adaptate, iar Constituția (că tot se pune problema rediscutării ei) trebuie schimbată din acest punct de vedere. Prin Constituție, furtul din avutul public nu trebuie să se bucure de prescripție niciodată!

„Toți cei care au muncit o viață întreagă și au trudit pentru această țară au nevoie să fie respectați”

Recent, am avut o întâlnire cu pensionari și reprezentanți ai pensionarilor, care fac parte din Comitetul de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice din județul Gorj, deci din colegiul meu electoral, pentru a vedea care sunt problemele lor și cu ce putem veni în întâmpinarea nevoilor lor. Aș vrea să mai spun că, în momentul de față, cunoscând problemele pe care mi le-au prezentat pensionarii, consider că este necesară modificarea și completarea unor acte normative, dacă se dorește să aducă redresarea și repararea unor greșeli trecute care au fost făcute în lege.

Pentru a se ajunge aici este necesară modificarea Legii nr. 263/2010 pentru înlocuirea actualului mod de calcul pentru stabilirea valorii punctului de pensie în procent de minimum 45% din salariul mediu brut, aprobat de Parlamentul României în bugetul asigurărilor sociale. În acest mod, venitul pensionarilor va fi direct proporțional cu rezultatele economice globale, iar singurul indicator care reflectă acest lucru îl reprezintă câștigul mediu brut.

Totodată, trebuie operate modificări în noul Cod fiscal, și anume impozitarea pensiilor să se facă doar la diferența de pensie ce depășește salariul mediu brut pe economie. Cu privire la asistența medicală trebuie redus costul medicamentelor, actualizată lista medicamentelor compensate și majorarea plafonului actual pentru compensarea medicamentelor, în procent de 90% din pensie. Și, nu în ultimul rând, trebuie modificată Legea nr. 16/2000 privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice. În scopul respectării intereselor legitime și drepturilor pensionarilor, ar fi necesar la nivelul Guvernului, Parlamentului, consiliului județean și municipal să se instituie funcția de consilier, încadrat în muncă în conformitate cu prevederile legale.

Eu susțin toate aceste lucruri și sper să le putem da tuturor o veste bună cât de curând. Depinde în primul rând de noi, forul legislativ. Vreau să le transmitem cetățenilor că toți cei care au muncit o viață întreagă și au trudit pentru această țară au nevoie să fie respectați și aceasta e atitudinea noastră. Pensia este un drept pe care și l-au câștigat prin muncă, iar creșterea economică trebuie să se resimtă în buzunarele tuturor românilor.

„Premierul Ponta, în loc să ofere TAROM și Aeroportul Otopeni peșcheș, fără o procedură transparentă de privatizare, ar trebui să permită majorității PSD din Parlament să deblocheze modificările la legislația care garantează un management profesionist companiilor de stat”

Ordonanța de urgență nr. 109/2011 a venit cu o serie de prevederi convenite cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială pentru a îmbunătăți performanțele companiilor de stat, adevărate găuri negre

pentru economia românească. Una dintre cele mai importante prevederi ale acestei ordonanțe face referire la selectarea transparentă a unor profesioniști care să conducă aceste companii. Din păcate, aplicarea acestei ordonanțe de către Guvernul Ponta a dovedit că managementul privat a fost înlocuit cu managementul de partid, fiind promovați oameni loiali PSD și premierului. Ultimul raport de țară publicat de Comisia Europeană pentru România în cadrul procedurii semestrului european semnalează faptul că performanțele companiilor de stat afectează stabilitatea macroeconomică, iar progresele în reformarea lor au fost limitate, una din principalele probleme fiind aplicarea legislației privind guvernanța corporatistă.

Având în vedere deficiențele semnalate în aplicarea Ordonanței nr. 109/2011, în luna mai 2013 am depus o serie de amendamente care să clarifice și să completeze o serie din prevederile inițiale, în speranța că proiectul legislativ va fi dezbătut cu prioritate de Camera Deputaților. Cea mai importantă modificare pe care o propun vizează interdicția selectării pentru conducerea companiilor a unor persoane care în ultimii doi ani au făcut parte din organele de conducere ale partidelor politice sau au fost reprezentanți ai partidelor politice în funcții alese sau numite din administrația publică centrală sau locală. Au trecut doi ani de când am depus aceste amendamente și ele nu au fost nici până acum discutate. Premierul Ponta, în loc să ofere TAROM și Aeroportul Otopeni peșcheș, fără o procedură transparentă de privatizare, ar trebui să permită majorității PSD din Parlament să deblocheze modificările la legislația care garantează un management profesionist companiilor de stat.

Vin la tribuna Parlamentului pentru a semnala oportunitatea adoptării unei inițiative legislative care are drept obiect modificarea și completarea Legii nr. 422/2001, republicată, privind protejarea monumentelor istorice, în scopul îmbunătățirii cadrului legal de protejare a clădirilor monument istoric, precum și a celor aflate în situri și ansambluri clasate ca monumente istorice, clădirile aflate în zonele de protecție a clădirilor monumente istorice și zonele constituite ca atare.

Zilnic, putem observa clădiri care poartă pe umerii lor istoria noastră ca neam și stat, clădiri care fac parte integrantă din patrimoniul cultural, de interes local sau național sau chiar mondial, și care sunt lăsate în degradare de către proprietari. Acest aspect poate avea un caracter voit, deoarece, în multe cazuri, terenul pe care este edificat monumentul istoric valorează înzecit față de clădirea existentă, iar proprietarii nu pot face niciun fel de demers de demolare dacă imobilul este clasat pe lista monumentelor istorice sau face parte dintr-un sit, ansamblu, zonă construită protejată sau din zona de protecție a unui alt monument. Pentru acest motiv, mulți proprietari ar prefera ca imobilul să se degradeze într-atât încât el să se prăbușească, iar apoi, monumentul istoric nemaiexistând, să poată dispune de suprafața de teren.

În acest sens, prezenta propunere legislativă identifică exact clădirile protejate sau aflate în arii protejate și instituie clar obligațiile proprietarilor de clădiri monumente istorice. Astfel, se stabilește clar atribuția primarului (administrației publice locale) de a dispune aplicarea măsurilor contravenționale, în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute de lege, și statuează în mod expres faptele care constituie infracțiuni, săvârșite în mod voit față de clădirile monument istoric. Față de cele de mai sus, consider oportună și în același timp necesară adoptarea prezentei propuneri legislative, întrucât avem cu toții obligația de a proteja mica parte din istorie care ne-a rămas și de a proteja arhitectura existentă la multe dintre aceste clădiri.

„Bacșișul ospătarilor – pilonul economiei subterane”

Faptul că românul este inventiv îl știm cu toții, iar de la această regulă se pare că nu doresc sub nicio formă să se abată nici mai-marii noștri. Astfel că, în goana după bani și sub presiunea unui deficit bugetar care ne dă mari bătăi de cap, Guvernul Ponta a descoperit cea mai inovatoare metodă de combatere a evaziunii fiscale, și anume impozitarea bacșișului chelnerilor și ospătarilor. Abia acum se concretizează voința Executivului în lupta cu economia subterană a României, același Executiv care în ultima perioadă s-a făcut că plouă în fața practicilor cu adevărat păgubitoare pentru încasările bugetare. Ei bine, aceasta este reflecția perfectă a unei guvernări eficiente, care se străduiește din răsputeri să-și demonstreze, cu fiecare decizie luată, incompetența și incapacitatea de a acționa strategic în sectoarele unde acest lucru se impune cu adevărat.

Până acum ne-am convins cu toții că la capitolul combaterii evaziunii fiscale am fost duși de nas cu vorbe și promisiuni, fără a exista o politică susținută de legi și în primul rând de fapte. Probabil, în concepția celui mai competent Guvern din istoria României, economia subterană (de 44 de miliarde de euro) se învârte în jurul bacșișului primit de către ospătari, chelneri și taximetriști, iar odată cu fiscalizarea acestuia vom avea motive să ne felicităm pentru cât de buni suntem și pentru cum am reușit să eradicăm, dintr-un foc, una dintre cele mai mari probleme naționale. Tot cu amabilitatea mai-marilor noștri, angajații din hoteluri și restaurante sunt printre cei mai prost plătiți salariați, dar în ciuda acestor condiții, nu se dau bătuți și continuă să supraviețuiască din atențiile primite din partea clienților, în funcție de calitatea serviciilor oferite. Este de-a dreptul scandalos, nu?! Noroc cu inspirația de ultim moment a Executivului, care a conștientizat că nu îi poate elimina din câmpul muncii și astfel a decis să îi taxeze suplimentar, reușind „să curețe” economia de neregulile care nu îi permit să se dezvolte. Nu degeaba se spune că „buturuga mică răstoarnă carul mare” și sunt ferm convins că pe această zicală s-au bazat și oficialii noștri când au hotărât să elimine răul cel mai mic, și nu să înlăture din rădăcină marea evaziune.

Vedeți dumneavoastră, stimabililor, de cele mai multe ori „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din piață”, iar estimările fabuloase, care nu au un fundament concret, se pot dovedi a fi doar niște cifre pentru care există riscul să nu se regăsească în contabilitate atunci când veți trage linie și veți cuantifica efectele măsurilor implementate.

Dacă România tot funcționează cu taxele cetățenilor, este bine ca, din când în când, să mai inventăm câte un impozit, cum este cel adus astăzi în discuție, și poate în felul acesta începe țara să se pună pe roate, să duduie economia, să explodeze investițiile, ajungem să mergem pe autostrăzi în loc de drumuri pietruite, să ne tratăm în spitale renovate și echipate după ultimele standarde, să ne ținem tinerii în țară și profesorii la catedre pe salarii onorabile. Din păcate, realitatea ne trezește din mirajul cifrelor și estimărilor când ne este lumea mai dragă, demonstrându-ne că banii statului zboară în cu totul alte direcții și că, oricâte taxe am plăti,

România tot nu funcționează în parametri normali. Asta se întâmplă când cheltui mai mult decât poți economisi, pentru că la cheltuieli și aruncat milioane pe măsuri populiste și studii ineficiente suntem primii în top, iar când se ajunge la fundul sacului poporul trebuie să suporte notele de plată, acoperite prin te miri ce biruri: taxe pe stâlp, taxe pe pod, taxe pe drum, impozit pe bacșiș etc. Cât va mai dura oare până când se va repara robinetul de oprit risipa, defectat în ʼ89, și până când autoritățile noastre vor înțelege că nu pot născoci la infinit taxe doar pentru a face vâlvă și pentru a scoate la iveală propria neputință?

În câteva zile vom ajunge probabil să vedem cerșetorii de la colțul străzii purtând la ei case de marcat pentru a putea emite bon fiscal pentru cei câțiva bănuți lăsați drept ajutor de către cetățeni, asta în cazul în care, cu puțin noroc, Guvernul va include această milă în categoria ciubucului, și nu în cea a șpăgilor.

Sunt perfect de acord cu faptul că trebuie „să dăm Cezarului ce-i al Cezarului”, dar, din păcate, Cezarul nostru are mâna prea lungă și își ia singur din buzunarul oamenilor cinstiți atât ceea ce i se cuvine, cât și ceea ce nu, tolerând în același timp cu seninătate adevărata mafie a evaziunii fiscale. Se pare că nu degeaba vedem zilnic la TV că „România funcționează cu taxele tale”, Executivul depunând eforturi majore astfel încât acestea să fie chiar letale!

*

„Autostrăzile din România – de la masterplanuri la eșecuri”

În proiecte avem autostrăzi și drumuri expres fără număr, însă în realitate am învățat să ne mulțumim doar cu jocul autorităților de-a carioca și harta, un joc pentru care cetățenii scot din buzunare bani grei, plătind cu vârf și îndesat promisiunile electorale de mii de kilometri de drumuri, realizați în prezent doar pe hârtie – o propagandă de doi lei și o gargară ieftină, mascată de scheme pompoase menite să ia ochii alegătorilor. Deși la cheltuit sume fabuloase pe studii de fezabilitate și la tăiat panglici ne merge foarte bine mâna, când vine vorba de rezultate palpabile, care să merite toată vâlva și investițiile, nu mai putem fi la fel de entuziaști. Aruncând o simplă privire pe harta Europei, observăm cum aceasta este împânzită de autostrăzi, excepție făcând și aici țara noastră, care se poate lăuda doar cu câteva crâmpeie de drum, pe care mai mult stai decât mergi, denumite sugestiv autostrăzi. Astfel, România rămâne codașă la capitolul infrastructură, dar an de an primim încurajări că se lucrează... din păcate aș putea spune că fără prea mult spor, dați fiind kilometrii de șosele de mare viteză inaugurați în 2014 (aproximativ 50 km), dar și reducerea drastică a investițiilor în respectivul domeniu, într-o perioadă în care autoritățile se lăudau în fața populației cu un excedent bugetar.

Conform informațiilor furnizate de CNADNR, din 2012 și până în prezent au fost inaugurați aproximativ 300 km, toate tronsoanele fiind demarate în perioada guvernărilor anterioare, actualii oficiali mulțumindu-se să taie panglici pentru proiectele începute de alții, culegând astfel laurii unei munci la care nu prea s-au înghesuit să pună umărul. Aceeași atitudine se întâlnește și în cazul studiilor de fezabilitate, pentru care autoritățile au început să manifeste un interes deosebit în ultima perioadă, fiind dispuse să plătească sume importante, poate ne vor convinge în acest mod de interesul lor pentru dezvoltarea infrastructurii din țara noastră, fiind cheltuite peste 100 de milioane de euro, valori deloc de ignorant, având în vedere faptul că au fost pur și simplu aruncate pe cercetări care au expirat și nu mai pot fi folosite. Dat fiind termenul de valabilitate relativ mic, precum și costurile importante pe care le presupune refacerea acestora, la prima vedere ar părea mult mai eficiente și mai puțin costisitoare investițiile pentru descoperirea unor aditivi care să prelungească valabilitatea studiilor de fezabilitate. Astfel, am putea să le folosim atât noi, doar pentru lecturare, dat fiind modul în care se lucrează de câțiva ani, cât și urmașii urmașilor noștri, probabil mult mai capabili să și dezvolte o infrastructură asemănătoare cu cea a țărilor vestice, și nu doar să rătăcească sute de kilometri de autostrăzi printre declarații și documente.

Principalul motiv pentru care cu toții insistăm atât de mult pe necesitatea construcției de autostrăzi în România nu este reprezentat de dorința de a facilita goana deținătorilor de mașini de mare viteză pe drumurile noastre, ci are în primul rând ca obiectiv impulsionarea economiei și creșterea numărului locurilor de muncă, două capitole la care, din păcate, nu excelăm. Și nu mă refer aici la locurile de muncă pentru câteva lopeți, oferite temporar, ci la acelea care ar rezulta în urma investițiilor atrase de o infrastructură dezvoltată, asemănătoare cu cea a vecinilor noștri din Uniunea Europeană. Din păcate, potențialul de creștere pe care îl avem, și care ne face una dintre cele mai atractive țări din sud-estul Europei, este atenuat de indiferența autorităților. Acestea fie nu au învățat, fie nu doresc să acționeze în sensul în care ne-am putea transforma într-un stat cu rezultate concrete, căci principala piedică în calea investitorilor dornici să intre pe piața din România este reprezentată de lipsa unui sistem de autostrăzi bine pus la punct, care să asigure legătura cu țările vestice și să permită un transport eficient.

Stimați guvernanți, talentul desăvârșit la tergiversarea și blocarea proiectelor din acest domeniu, precum și la tăierea panglicilor vi l-ați demonstrat, însă finalizarea autostrăzilor pe care le creionați cu minuțiozitate de trei ani a devenit vitală, iar cetățenii și potențialii investitori așteaptă rezultate concrete pe această linie.

Vreau să spun câteva cuvinte despre sistemul de sănătate și marea problemă a medicilor care aleg să emigreze, în locul unei cariere în România. Partidul Național Liberal consideră că migrația medicilor este cea mai grea problemă căreia sistemul de sănătate și pacienții trebuie să îi facă față. Pentru a reuși să oprim acest fenomen și pentru a putea reda demnitatea profesională unor oameni care își pun viața în slujba salvării semenilor trebuie luate o serie de măsuri care, în viziunea PNL, sunt absolut necesare. Una dintre acestea face referire la transparentizarea accesului și promovării în sistem. Cu toate că știm foarte bine că remunerația personalului din sănătate este una foarte redusă, raportată la condițiile de muncă și de pregătire profesională, principala cauză pentru care medicii pleacă din România nu este întotdeauna salarizarea, ci faptul că evoluția profesională are uneori loc pe alte criterii decât cele normale, bazate pe profesionalism și competență. Alte două măsuri de maximă importanță ar trebui să fie asigurarea accesului la specializare și perfecționare și creșterea salariilor, în relație cu nivelul de instruire și performanță.

În viziunea programului de guvernare al Partidului Național Liberal, resursa umană reprezintă punctul de plecare în modernizarea sistemului de sănătate. Principalele elemente de politici publice care trebuie puse în practică pentru îmbunătățirea statutului și calității resursei umane sunt: elaborarea planului național de resurse umane în

domeniul medical; introducerea sistemului de evaluare a performanțelor manageriale la toate nivelurile (manager spital, șef de clinică, șef de secție); depolitizarea managementului sistemului de sănătate, prin asigurarea dezvoltării carierei profesionale pe baza unui cadru instituțional și legislativ fundamentat pe criterii de performanță; participarea personalului sanitar la un program de educație continuă, garantat de către stat; asigurarea formării unui număr adecvat de categorii de personal, cu preponderență pentru specialitățile deficitare; programe de școlarizare a medicilor, în concordanță cu necesitățile naționale, care să ofere posibilitatea absorbției noilor absolvenți în sistemul sanitar; modalități de promovare mai facilă și integrare în rețeaua sanitară a tinerilor medici specialiști – în specialități deficitare; reformarea rezidențiatului în ceea ce privește admiterea, pregătirea și obținerea calificărilor de specialist, în concordanță cu nivelul științific și profesional actual, cerințele sistemului sanitar românesc și normativele europene și internaționale în domeniu.

Pe de altă parte, calitatea serviciilor de sănătate trebuie asigurată în mod echilibrat în teritoriu, ceea ce va permite lărgirea pieței serviciilor medicale prin: redresarea și dezvoltarea asistenței medicale din mediul rural și orașele mici; asigurarea de condiții suplimentare motivante, în vederea instalării de cabinete medicale în zonele defavorizate – cu prioritate satul românesc – și atragerea de specialiști, cu implicarea comunităților locale, inclusiv stimulentele financiare (prime de instalare și aparatura medicală) pentru personalul care va lucra în mediul rural în zonele neacoperite cu asistență medicală; stimularea deschiderii de farmacii și puncte farmaceutice în mediul rural sau zone izolate; dezvoltarea unor proiecte de atragere a resurselor umane și acordarea unor facilități la deschiderea cabinetelor medicale ale medicilor de familie și ale medicilor din ambulatoriul de specialitate, a centrelor multifuncționale.

Sunt foarte multe măsuri și proiecte de pus în aplicare, dar trebuie să recunoaștem că trebuie să pornim de undeva. Situația în care se află acum sistemul național de sănătate riscă să devină critică și există pericolul de colaps.

Vă rog să vă îndreptați atenția asupra problemelor existente la nivel de administrare a relației existente între familie, copii și sistemul educațional. Trebuie să ținem seama mai ales de faptul că elevul și familia reprezintă o oglindă a realității sociale, prin expresia relațiilor dintre părinți și copiii lor. În permanență, familia ar trebui să reprezinte instituția care depozitează și contribuie permanent la asimilarea de către copil a valorilor prezente în societate. Așa cum se arată și în programul economic al PNL, lansat în această primăvară, performanțele școlare ale elevului, în special în perioada timpurie, sunt în strânsă dependență, în proporție de până la 85%, de familie și mediul în care trăiește copilul. În această realitate, instituția școlară (creșe, grădiniță, școală) trebuie să compenseze deficitul potențial creat de mediul de proveniență a copiilor – aceasta fiind una dintre caracteristicile esențiale ale sistemelor performante la evaluările internaționale. Dar acest sprijin este necesar a fi susținut, în unele cazuri, și de un minim efort financiar.

Din păcate, statul român nu a fost capabil până acum să ofere un ajutor adecvat, material sau informațional, acelor familii care au probleme în a gestiona situația financiară atunci când vine vorba despre nevoile educaționale ale propriilor copii. Moțiunea pe care noi, liberalii, o vom depune la Senatul României este menită a deschide discuțiile cu privire la un subiect foarte important, dar care este în permanență lăsat deoparte: creșterea alocațiilor pentru copii. Partidul Național Liberal a cerut deja dublarea tuturor alocațiilor, având în vedere că actuala alocație, în cuantum de 42 de lei, nu a fost majorată de șase ani, deși prețurile au crescut cu 20%. Peste tot în Europa copiii beneficiază de cuantumuri semnificativ mai mari ale alocațiilor, prin aceste demersuri îmbunătățindu-și politicile demografice.

Pe lângă această majorare, mai considerăm că asigurarea treptată a accesului universal și obligatoriu la educația timpurie pentru ultimii doi ani de învățământ preșcolar (4–6 ani) este absolut necesară. Succesul unui astfel de proiect poate fi asigurat prin realizarea unui sistem de evidență a participării la sistemul de educație timpurie a copiilor și relația acestui nivel de educație cu statusul familiei, în scopul proiectării unor politici publice adecvate referitoare la accesul la educație; unificarea responsabilităților instituționale privind gestionarea educației timpurii, prin preluarea în cadrul unei structuri unice a problematicii creșelor și grădinițelor – atestare, verificare, control; pentru educația antepreșcolară (0–3 ani) se impune mutarea accentului de la îngrijire la educație și dezvoltare.

Nu în ultimul rând, să nu uităm de condițiile în care copiii noștri își încep drumul în sistemul educațional. Drept urmare, considerăm obligatorie îmbunătățirea infrastructurii: creșterea numărului de creșe și grădinițe și stimularea, prin mijloace fiscale și nonfiscale, a investițiilor private în educația timpurie; creșterea numărului de educatori cu specializare atestată, mai ales pentru nivelul antepreșcolar de educație, unde deficitul este major; crearea unor programe-suport pentru părinți, care vor putea participa la educarea propriilor copii.

Toate acestea, împreună cu multe alte proiecte, vor contribui major la asigurarea unui viitor mai sigur copiilor noștri.

„Finanțare pentru domeniul schiabil Voineasa – Ski Resort Transalpina”

Am venit în fața dumneavoastră pentru a vă prezenta situația dramatică a unei autorități publice locale din județul Vâlcea, care, din cauza incompetenței, a relei-voințe și a nepăsării autorităților centrale, este pusă în situația de a pierde în instanță sume importante de bani, considerate penalități. Probabil unii dintre dumneavoastră ați auzit de stațiunea Voineasa, una dintre perlele turismului românesc în vremurile de tristă amintire ale regimului comunist. Ei bine, în această localitate a fost inițiat în anul 2010 un ambițios proiect de investiții într-un areal de schi modern, intitulat „Domeniul schiabil Voineasa – Ski Resort Transalpina”. Finalizat în proporție de 92% încă din anul 2012, Guvernul Ponta nu a catadicsit să aloce fonduri decât în decembrie 2014. Din păcate, suma alocată la finele anului trecut nu a fost suficientă și acum autoritatea publică din Voineasa se găsește în aceeași situație incertă din anii 2012, 2013 și 2014, când constructorul a dat în judecată și a câștigat nu doar sumele datorate pentru realizarea proiectului, ci și penalități, în cuantum destul de însemnat.

Prin nenumărate adrese și memorii, autoritatea publică locală și județeană a adus la cunoștința reprezentanților guvernamentali necesarul de finanțare și mai ales urgența finanțării acestui obiectiv. Personal, printr-o serie de întrebări și interpelări, dar și de la această tribună, am militat pentru alocarea fondurilor necesare pentru stingerea arieratelor

și finalizarea integrală a lucrărilor. Atât eu, cât și autoritățile locale și județene ne-am lovit de un zid de nepăsare, de o pasare a responsabilității și o rea-voință acerbă din partea reprezentanților PSD de la nivel guvernamental. Din păcate, în acest moment nimeni nu știe dacă această investiție va fi finanțată în acest an și în ce cuantum. Nimeni de la nivel guvernamental nu pare să fie interesat de soarta acestui important obiectiv de investiții, ce a atras în ultimii trei ani sute de mii de turiști pasionați de sporturile de iarnă. Dacă întrebi la Ministerul Economiei, ți se răspunde că nu sunt fonduri, dacă întrebi la Finanțe sau Dezvoltare, te trimit la Economie, iar, dacă cumva ai impertinența de a-l întreba pe Ponta, nici măcar nu catadicsește să îți răspundă.

Ce nu doresc să înțeleagă mai-mari PSD-iști, ce vremelnic ocupă funcții guvernamentale, este faptul că această investiție reprezintă un important obiectiv turistic nu doar pentru Voineasa sau județul Vâlcea, ci și pentru județele Gorj, Hunedoara, Alba sau Sibiu. Poziționarea acestui areal de schi, frumusețea locației, interesul manifestat de importanți investitori din domeniul turistic, dar și afluența mare de turiști din ultimii trei ani de zile ar trebui să îi determine pe reprezentanții PSD din Guvern să aloce de îndată fondurile necesare achitării arieratelor și finalizării lucrărilor.

Am ales să vă prezint acest caz de la microfonul Camerei Deputaților, deoarece consider că, indiferent de diferențele doctrinare dintre noi, reprezentăm cel mai important for legislativ și de dezbatere al unei democrații. Noi suntem cei care ar trebui să tragem la răspundere Guvernul atunci când acesta nu acționează conform necesităților și noi suntem cei care trebuie să atragem atenția puterii executive atunci când aceasta se arată indiferentă față de problemele existente în societate. Un astfel de caz este și acesta în care puterea executivă face abuz de prerogative și nu își achită obligațiile pentru care s-a angajat în scris. Din păcate, nu există nicio pârghie legală, în afara instanței de judecată, prin care Guvernul României să fie obligat să plătească această investiție la care s-a angajat ferm, prin ordonanță de guvern.

„Cum se vor rezolva bugetele locale date peste cap de campionul aventurilor fiscale, ex-ministrul Vâlcov?”

Inutil să vă reamintesc cu această ocazie, deoarece sunt sigură că toți parlamentarii din cercul opoziției, dar și al puterii, ați fost informați despre nemulțumirile multor primari în legătură cu bugetele din acest an.

Chiar dacă inițial mare parte dintre dumneavoastră, parlamentari din arcul guvernamental, ați respectat strict disciplina de partid, o disciplină care, de această dată, a dăunat intereselor cetățenilor, acum este clar faptul că au apărut deja serioase disfuncții, generate de noua modalitate de echilibrare a bugetelor locale prevăzute în Legea nr. 186/2014.

Pentru ca art. 8 din actul normativ mai sus invocat, care prevede reevaluarea noii metode de echilibrare bugetară, să poată fi aplicat ca ultimă soluție de corectare, iar neregulile să poată fi soluționate la rectificarea din luna iulie 2015, ar trebui să existe deja un mecanism de inventariere și analiză a situațiilor disperate în care au fost aruncate numeroase comunități locale, ar fi trebuit anunțate deja măsurile pregătitoare prin care se face monitorizarea noii metodologii, ca bază pentru garanția că efectele negative vor fi înlăturate.

Vă rog să constatați că nici măcar nu se face vorbire despre această problemă la nivel guvernamental! În concluzie, vă rog să luați măsuri în acest sens, reamintind Guvernului pe care îl susțineți că are, și din acest punct de vedere, o promisiune transpusă ca obligație legală, pe care ar fi bine să n-o treacă la categoria promisiuni uitate.

*

„Guvernul susține executarea silită a alocației copiilor”

Vă informez că în Camera Deputaților există o inițiativă legislativă a cărei coautoare este și subsemnata, pentru corectarea inechităților introduse de Ordonanța nr. 124/2011, în sensul de a anula prevederea din actualul text de lege conform căreia alocația copiilor nu se mai plătește dacă părinții au debite la bugetul local.

S-a cerut săptămâna trecută aviz în Comisia pentru buget, finanțe.

Parlamentarii din opoziție ai Comisiei de buget, finanțe consideră că, principial, banii de alocație aparțin copiilor, alocația fiind, cum bine știți, doar 42 de lei. Neplata acestei sume, și așa modică, echivalează, în aceste condiții, cu o executare silită.

Vă rog să interveniți și Domniile Voastre în favoarea anulării acestei prevederi legislative, mai ales având în vedere faptul că în data de 21 aprilie anul curent, în Comisia pentru buget, finanțe, reprezentantul Ministerului Finanțelor a propus aviz negativ inițiativei legislative de modificare a OUG nr. 124/2011, iar colegii parlamentari din arcul puterii au votat împotriva interesului copiilor, în timp ce toți parlamentarii din opoziție au înțeles să îndrepte o eroare comisă de Guvernul Boc.

Am convingerea că veți înțelege necesitatea de a acționa în interesul copiilor și veți acționa ca niște adevărați politicieni social-democrați, atât în Comisia pentru muncă, cât și în plen.

*

## „Blocaje în derularea fondurilor europene”

După cum sunt sigură că știți, în acest moment se găsesc în execuție și chiar în procedură de licitație lucrări cu finanțare din fondurile europene pe programele perioadei 2007–2013. Este clar că o mare parte dintre lucrările în curs de execuție, cu atât mai mult cele care încă nu s-au adjudecat, nu vor putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2015, termenul-limită obținut de România pentru derularea acestor finanțări.

În acest moment este neclar tratamentul acestor lucrări, al beneficiarilor și al executanților și, mai ales, care este modul în care vor fi decontate aceste lucrări, dacă, din motive pentru care agenții economici care le adjudecă nu se fac vinovați, termenul de 31 decembrie 2015 va fi depășit la execuție.

În lipsa unor prevederi clare, convenite cu Comisia Europeană și comunicate public, beneficiarii se pot vedea în situația de a rămâne cu lucrări nefinalizate. Cea mai mare parte dintre unitățile administrativ-teritoriale care s-ar putea găsi în astfel de situații nu dispun de fonduri proprii pentru a putea finaliza lucrările, soarta acestor lucrări fiind pecetluită, și anume să se transforme în ruine.

La acest moment, este imperios necesar să se știe care sunt eventualele posibile prelungiri peste termenul de 31 decembrie 2015.

Vă semnalez totodată faptul că există riscul ca un agent economic, executant al unor astfel de contracte, să fie pus în situația de a nu putea deconta/încasa lucrări efectuate în bune condiții calitative din cauza depășirii inevitabile a termenului de 31 decembrie 2015. În acest caz, făcându-se vinovat de întârzierea procesului de absorbție, prin

întârzierea procedurilor, și așa greoaie și prohibitive, Guvernul nu va putea fi derobat de răspundere.

„Prevederile greșite pe care le poate adopta acum Parlamentul României, legate de fondul forestier, pot dăuna mai multor generații viitoare”

Constat cu o oarecare bucurie că în ultima perioadă este în prim-plan situația fondului silvic din România, odată cu propunerea de schimbare a Codului silvic. Poate că este pentru prima dată după 1990 când se acordă o importanță mai mare acestui subiect. Astfel, Parlamentul a votat recent un nou cod silvic, iar Președintele României a retrimis legea în Parlament pentru modificarea unor prevederi ce ar „putea antrena accelerarea tăierii pădurilor din fondul forestier dincolo de principiile continuității, eficacității, funcționării și conservării pădurilor”. Guvernul s-a trezit și el și a trimis către DNA un raport de control privind neregulile identificate la valorificarea fondului forestier. Societatea civilă a organizat proteste față de defrișările masive din țară. În mass-media apar reportaje și anchete pe această temă.

Are loc o dezbatere în spațiul public, care, chiar dacă este plină de pasiuni, de poziții subiective și chiar de acuze mai mult sau mai puțin dovedite aruncate către responsabilii politici, are meritul de a aduce în prim-plan problema fondului forestier din România. Nu putem decât să fim cu toții de acord că asistăm la o scădere constantă a suprafeței împădurite din România și că avem datoria de a lua măsuri clare pentru a îmbunătăți situația. De la una dintre cele mai împădurite țări din Europa, am ajuns în prezent la doar 26% suprafață împădurită, sub media europeană și mult sub procentul de 40% recomandat.

Noi, cei din Parlament, avem acum ocazia de a gândi foarte responsabil modificările la Codul silvic și să ținem cont de toate informațiile oficiale și neoficiale care ne arată că fondul silvic din România nu este bine protejat. Dacă defrișările care au avut loc în ultimii 20 de ani s-au făcut legal, atunci e clar că legea nouă trebuie să reducă posibilitățile de a tăia pădurile. Dacă defrișările s-au făcut ilegal, atunci trebuie să asigurăm un control mult mai dur în acest domeniu, pentru că, se pare, acum nimeni nu știe de frică când e vorbă de tăiat păduri. Recent am adresat întrebări Ministerului Mediului legate de anumite tăieri masive din județul Iași, cum ar fi în pădurea Dobrovăț, iar ministerul a răspuns că acele tăieri s-au făcut cu respectarea legii. Legea este respectată, dar pădurile dispar.

Dacă acum nu luăm măsurile corecte, răul ce va fi făcut nu va putea fi remediat prin schimbarea unor prevederi, așa cum se poate face în alte situații. Putem mări TVA-ul și apoi să-l scădem, putem introduce fiscalizarea bacșișului și apoi să renunțăm la această măsură când se va dovedi nefuncțională, dar nu vom putem reface suprafețele defrișate decât în zeci de ani.

De aceea, vă cer să nu țineți cont de interesele politice sau de interesele comerciale și să vă gândiți că ceea ce vom adopta acum în privința Codului silvic va afecta mai multe generații viitoare.

„Implementarea cardului de sănătate de către Guvernul Ponta – incompetență și iresponsabilitate”

Expirarea termenului-limită pentru implementarea cardului unic de sănătate a creat un haos în sistemul public de sănătate, generând confuzie, iritare și nemulțumire în rândul pacienților din România. Cu toate că din data de 1 mai 2015 a devenit obligatorie folosirea cardului de sănătate, în acest moment sunt județe din țară în care nu au fost distribuite toate cardurile, la care se adaugă și numeroasele disfuncționalități de ordin tehnic ale sistemului integrat de informații, serverele blocându-se în momentul activării cardurilor de sănătate.

S-au înregistrat probleme legate de funcționarea cardului de sănătate în mai multe unități medicale, astfel încât cetățenii sunt puși în imposibilitatea de a beneficia de acest unic sistem de validare și decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate. Faptul că, din totalul de 14,3 milioane de carduri la nivel național, 840.000 nu au ajuns la pacienți demonstrează lipsa de profesionalism a Guvernului Ponta și disprețul cu care îi tratează pe români, pentru că au existat și 9.000 de încercări de activare pe secundă, care au generat probleme în mai bine de jumătate de țară. Drept urmare, medicii de familie fie nu au putut valida serviciile oferite pacienților, fie nu au putut activa documentele electronice. Din acest motiv, multor bolnavi cronici nu li s-au putut elibera rețete compensate. După ce sistemul cardurilor de sănătate s-a blocat complet, CNAS a găsit imediat vinovații, în viziunea lor aceștia fiind furnizorii de servicii medicale.

În cazul județului Timiș au fost eliberate 487.000 de carduri de sănătate, însă doar 438.000 au fost distribuite, peste 11.000 nu au fost ridicate, iar 40.000 nu au ajuns la destinatari, autoritățile locale responsabile negăsind o soluție pentru cei care din diverse considerente sau convingeri religioase refuză ridicarea acestora.

Implementarea acestei măsuri a dus la o dezordine fără precedent în sistemul sanitar, generată de introducerea nepregătită corespunzător a cardurilor de sănătate, un sistem al cărui rol este acela de a vindeca boli, nu acela de a agrava boli, cum se întâmplă acum. Pacienții n-au intrat în posesia cardurilor, iar, atunci când le dețin, acestea nu pot fi activate.

Toți factorii implicați în acest demers trebuiau să dea dovadă de responsabilitate și să informeze populația corect legat de tema deficiențelor în implementarea acestui proiect strategic pentru sistemul de sănătate, iar acolo unde este cazul să se aplice sancționarea factorilor decizionali care nu au semnalat la timp imposibilitatea implementării noului sistem începând cu data de 1 mai 2015. Toate aceste inadvertențe pot conduce, potrivit Societății Naționale de Medicină a Familiei, la externarea masivă a pacienților cu diverse afecțiuni și la neprimirea în spitale a celor care nu posedă carduri de sănătate.

Cardul de sănătate este un lucru necesar, însă implementarea acestei măsuri este un nou proiect marca PSD, iar lipsa de competență a Guvernului Ponta, precum și a instituțiilor implicate, a condus la rezultatul pe care o țară întreagă astăzi îl trăiește. Având în vedere situația gravă din sistemul sanitar, atât la nivel local, cât și la nivel național, consider absolut necesară reformarea profundă a sistemului sanitar românesc nu doar la nivel declarativ, ci în mod concret, organizarea și funcționarea unui sistem sanitar performant, cu programe naționale de sănătate eficiente, orientat spre pacient și spre nevoile acestuia.

Pentru Guvernul condus de Victor Ponta sănătatea ar trebui să fie prioritatea numărul unu a politicilor publice, mai ales a celor de protecție socială, cu atât mai mult cu cât PSD este un partid care se proclamă de orientare socialdemocrată. Din păcate pentru români, măsura de implementare a cardului de sănătate este un nou proiect din categoria proiectelor marca PSD.

După momentul 1989 s-a vorbit din ce în ce mai puțin despre rolul economiei circulare în contextul dezvoltării României pe plan extins. Conform datelor furnizate de organismele de resort, în țara noastră sunt, în momentul de față, peste 2.700 de firme cu activitate în domeniul colectării, tratării și eliminării deșeurilor, al activităților de recuperare a materialelor reciclabile și al activităților și serviciilor de decontaminare. Aproape 30% dintre acestea au fost înființate în doar cinci ani, în perioada 2008–2013. Acest fenomen dovedește potențialul economiei circulare, inclusiv în perioade economice mai puțin favorabile. Societățile comerciale din domeniu aveau, în total, peste 50.000 de persoane în anul 2013. Prin urmare, potențialul există. Problemele apar odată cu diferențele semnificative în modul de tratare a deșeurilor între România și UE: 97% din volumul total al deșeurilor ajung la gropile de gunoi, față de 33% media UE. Conform Tratatului de aderare la UE, România are obligația de a închide treptat, până în anul 2017, depozitele de deșeuri neconforme. În condițiile în care Consiliul European a adoptat în anul 2014 o propunere legislativă pentru revizuirea țintelor de colectare și reciclare, legislația românească este deficitară atât în ceea ce privește colectarea selectivă, cât și în ceea ce privește deșeurile provenind din ambalaje și de la vehiculele scoase din uz.

Partidul Național Liberal consideră că, fără o strategie coerentă în ceea ce privește economia circulară și cu o funcție de control slabă, România nu poate exploata întregul potențial al acestei ramuri, inclusiv de creștere a competitivității economiei. În acest sens, principalele elemente ale politicilor publice pe care PNL le are în vedere sunt: modificarea Legii nr. 101/2006 privind salubritatea localităților, prin clarificarea statutului juridic al deșeului municipal, pentru a se face o diferențiere clară între deținătorul legal și proprietarul deșeului; restrângerea drepturilor autorității locale doar pentru deșeurile municipale și asimilabile generate de persoane fizice și asupra deșeurilor menajere generate de operatorii economici; reglementarea modului de operare a companiilor de salubritate prin negocierea de contracte în competiție cu toți colectorii autorizați atunci când este vorba de deșeurile reciclabile și/sau industriale de la operatorii economici; corelarea terminologiei cu Codul fiscal; aplicarea principiului european conform căruia „poluatorul plătește”, deoarece subvenționarea de către primării a serviciului de salubritate nu îi stimulează pe cetățeni să se implice în procesul economiei circulare; schimbarea abordării „producerii de deșeuri” la consumatorul casnic, deoarece, în prezent, taxarea se face pe persoană, ceea ce face să lipsească interesul populației pentru sortarea/reciclarea deșeurilor.

Modificarea sistemului de taxare, din taxarea pe persoană în taxarea pe cantitatea de deșeu menajer produsă, ar crește cantitatea de deșeu ce ajunge în sistem pentru a fi reciclată; descentralizarea deciziei privind taxarea serviciului pentru salubritate, dezvoltarea unui mecanism de stimulare a sortării și vânzării deșeurilor de către firmele de salubritate prin introducerea unui sistem de penalizare financiară la groapa de gunoi, în condițiile menținerii de către firme a unui nivel ridicat de deșeuri reciclabile depozitate; creșterea progresivă a taxei de depozitare de la gropile de gunoi după o schemă pe termen lung corelată cu nivelul creșterii ratelor de reciclare a materialelor, astfel încât cetățenii să nu repercuteze eventuale șocuri de tarife ale serviciilor de salubritate. Ideea de bază rămâne ca serviciile de salubritate să poată compensa pierderile din taxele de depozitare la gropile de gunoi cu încasările din deșeurile oferite companiilor de management al deșeurilor, fără a fi nevoite să crească tarifele față de utilizatorii serviciului; utilizarea resurselor Fondului pentru mediu pentru creșterea infrastructurii și a calității colectării separate; încurajarea/obligarea instituțiilor statului să achiziționeze pe cât posibil servicii în loc de produse, astfel încât costurile de întreținere/eficientizare să fie mutate în sarcina agenților economici, aceștia fiind responsabilizați să utilizeze materii și produse de calitate superioară, cu un ciclu de viață mai lung, iar recuperarea deșeurilor revenind, de asemenea, agenților economici, aceștia fiind motivați să le valorifice în cel mai avantajos mod pentru a-și crește rentabilitatea economică.

„Iașiul are nevoie de un proiect național care să-l reinventeze!”

În 2016 se vor marca 100 de ani de când orașul a fost capitala de război a României.

Iașiul rămâne, după mai bine de 600 de ani de atestare documentară, un loc plin de istorie și spiritualitate. Capitala simbolică, culturală, spirituală și istorică a României are nevoie de un proiect național care să o reinventeze. Orașul, care suferă de pe urma subdezvoltării regiunii Moldovei, rămâne totuși un reper major pentru români. Niciun alt oraș din provincie nu mai creează atât de multe conotații cu trecutul național, cu istoria țării. Poate și de aceea toți liderii politici își dau întâlnire la 24 ianuarie la Iași, iar sărbătorile orașului, prilejuite de hramul Sfintei Parascheva, sunt pentru un milion de pelerini, anual, semnul celui mai mare pelerinaj național.

60.000 de studenți ridică orașul, din octombrie până iulie, la statutul de capitală absolut studențească în provincie. De asemenea, Iașiul este municipiul din provincie cu cele mai multe monumente istorice, mărturii ale trecutului său cu adevărat glorios. În secolul al XIX-lea și mai ales în perioada interbelică, orașul a fost un centru al creației, al artelor, al ideilor și al multor proiecte pentru care România este astăzi un stat european și liber.

Comunitățile mari își reinventează permanent rolul și locul nu din considerente economice, ci pentru că generațiile au nevoie să identifice propriile idealuri cu repere ale trecutului. Candidatura la statutul de Capitală europeană a culturii în 2021 este doar o etapă din vastul proces de reinventare culturală și comunitară de care trebuie să beneficieze orașul. Nu se poate trăi la nesfârșit într-o paradigmă a trecutului, așa cum toate orașele italiene au înțeles. Astăzi, Florența, Veneția, Napoli au creat festivaluri, simpozioane, turnee, evenimente grandioase pentru ca tot ce pot oferi în aceste timpuri cultura modernă și comunicațiile să se suprapună peste bagajul cultural al trecutului.

Orașele din România au început să pășească timid peste acest zid. În toate cazurile nu a existat o strategie integrată, ci totul a fost un conglomerat de oameni cu pasiune și generoși, de inițiative private, de aprobări spontane, de lideri circumstanțiali sau de fonduri disponibile la un moment dat. Așa cum România nu a mai avut un proiect de țară după 2007, nici orașele României nu au știut să se reinventeze. Excepția de la această regulă este Sibiul, care a reușit să se transforme complet după venirea lui Klaus Iohannis la primărie.

Un om a schimbat un oraș, așa cum probabil va schimba și această țară, dar România are nevoie totuși de un fel de viziune integratoare, prin care să ofere posibilitatea comunităților să meargă pe un alt drum, total diferit de cel

clasic, pe care merg toți liderii locali. Exemplul Sibiului ne arată că un lider a încercat altceva, ceva vizionar, în care nimeni nu credea, și a mers împotriva curentului. Când toți investeau în parcuri și drumuri, Iohannis investea în cultură, știind că va veni vremea când aceasta o să producă venituri și o să creeze plusvaloare. Astăzi, 16% din bugetul Sibiului este produs ca urmare a actului cultural.

În cazul orașului meu este nevoie de aceeași transformare, este nevoie de un proiect pentru un Iași nou, pentru un oraș cu adevărat european și desprins de trecut, în sensul lucrurilor care nu mai pot fi readuse la viață. Iașiul are șansa de a deveni un fel de Florența (Italia), Tesalonic (Grecia), Varșovia (Polonia), Lvov (Ucraina) etc.; genul de oraș care are repere istorice, culturale și spirituale care îi compensează dezavantajul geografic sau economic, genul de oraș care poate cu succes înlocui vizitarea unei capitale, care are toate atuurile pentru a prelua din centralismul Bucureștiului (infrastructură, mână de lucru ieftină, industrii creative de anvergură, instituții culturale puternice, împrejurimi foarte interesante) etc.

Anul viitor se vor marca 100 de ani de când Iașiul a devenit capitală de război, în marele război, după ce țara era aproape în întregime ocupată, un secol de când toată elita țării s-a mutat la Iași și după 1859 orașul a fost din nou, pentru scurt timp, în centrul atenției naționale.

Iași, capitală de război, poate fi punctul de plecare pentru un proiect național care să reinventeze Iașiul, care să-l repună pe o hartă a marilor orașe pentru care trecutul ține loc de viitor. Dacă vom ști cum să construim și să urnim un asemenea proiect, sunt convins că el va fi un reper pentru alte orașe din țară și în jurul lui s-ar putea construi acea strategie care să regenereze centrele urbane ale României și să le facă cu adevărat poli de dezvoltare și de creștere pentru regiune și pentru mediul rural.

„O legiferare șchioapă nu poate avea efecte benefice” În cadrul ședinței în plen a Camerei Deputaților din data de 11 mai 2015 am luat la cunoștință, alături de Domniile Voastre, de avizul negativ pe care Comisia pentru muncă l-a acordat pe două propuneri legislative. Este vorba despre Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului școlar în rândul elevilor cazuri sociale (Pl-x 197/2014) și despre Propunerea legislativă privind instituirea unor măsuri de protecție și susținere a elevilor încadrați în muncă pe perioada vacanței de vară (Pl-x 215/2014).

În ambele inițiative legislative este vorba despre elevi, în ambele inițiative școlare se are în vedere, prin abordări diferite, scăderea abandonului școlar în rândul elevilor care aparțin unor medii sociale vulnerabile.

Ceea ce este trist este faptul că în cazul ambelor inițiative legislative Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților nu a fost solicitată nici măcar pentru cazul minimal al unui aviz. Nu este numai trist, consider eu, este și periculos ca unele legi de care depinde, în primă și ultimă instanță, dezvoltarea unor tineri care sunt angrenați în sistemul educației naționale, legi care au ca obiect elevii, să nu facă obiectul unor discuții și în cadrul comisiei care are ca obiect primordial tocmai dezvoltarea educației naționale și mai binele persoanelor care fac obiectul acestui domeniu esențial pentru ființa națională, educația. Trist, periculos și iresponsabil, astfel de propuneri legislative care au fost privite pentru avizare și raport doar cu un singur ochi, iar acela nu a fost al comisiei celei mai îndrituite, cel puțin în opinia mea, nu au parte de o evaluare completă și deci evaluările și avizele acordate, câte sunt, sunt șchioape, iar o legiferare șchioapă nu poate avea efecte benefice.

Sperând că pentru viitor secretariatul Camerei și Biroul permanent al acesteia vor avea în vedere aspectele menționate mai sus, vă mulțumesc pentru atenția acordată.

*

„Guvernul, prin Ministerul Educației, fraudează concursurile pentru inspectori școlari”

Curând, foarte curând, sper, Partidul Național Liberal se va adresa plenului Camerei cu solicitarea ca dumneavoastră să agreați formarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a cerceta felul în care Ministerul Educației, condus de către domnul ministru Sorin Cîmpeanu, a organizat concursurile pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari generali și inspectori generali școlari adjuncți.

Desigur, cu acea ocazie vom veni cu mai multe argumente. Aici și acum, vreau să vă atrag atenția asupra a doar două aspecte care au alterat ca formă și fond aceste concursuri.

Primul aspect constă în faptul că din comisiile de evaluare au făcut parte și inspectori care luau parte ei înșiși la concurs, într-o etapă diferită de aceea în care activau ca evaluatori. Evident, se vicia astfel atmosfera echipei de evaluare, lăsând loc unui subiectivism care ar fi trebuit evitat.

Al doilea aspect ține de faptul că, în cazul concursurilor pentru inspectori școlari adjuncți, cei care nu au obținut punctajul stabilit de baremul oficial la proba scrisă au continuat examenul la proba orală, unde au obținut nota maximă, și i-au devansat pe acei candidați care reușiseră să treacă de obstacolul probei scrise.

Fie și numai aceste două aspecte care țin de metodologia concursului elaborată de către Ministerul Educației, și nu de Legea educației naționale, ar face ca în cazul celui care a semnat și deci a asumat respectiva metodologie să intervină actul de onoare al demisiei.

În consecință, solicit încă o dată domnului ministru Sorin Cîmpeanu să își prezinte demisia din funcția pe care, prin astfel de nefericite acțiuni, o dezonorează.

Pe 7 mai s-au împlinit trei ani de la constituirea a ceea ce trebuia să fie cel mai performant Guvern din România postdecembristă, un guvern al unei alianțe puternice, beneficiar al unei majorități mai mult decât confortabile în Parlament. Din păcate, construcția politică numită USL – constituită în mod firesc pentru a se opune modului discreționar al conducerii României de către președintele Traian Băsescu; acesta, depășind granițele Constituției, s-a erijat și în conducătorul _de facto_ al Guvernului – s-a dovedit a fi un fiasco.

De fapt, constituirea USL a reprezentat încă de la bun început atingerea unor obiective diametral opuse ale celor două partide principale din alianță, PNL și PSD. Dacă PNL și-a dorit efectiv continuarea a tot ceea ce a fost pozitiv în fosta guvernare din perioada 2004–2008 și promovarea unor măsuri de redresare a României de după perioada de criză, scopul principal al PSD a fost acela de a obține poziția de prim-ministru și de a demara o operațiune de acaparare integrală a puterii în România. Evident, la modul declarativ, și PSD susținea obiectivele legitime stabilite în comun cu PNL.

Pe 7 mai 2012, cu sprijinul PNL, Victor Ponta a devenit al 11-lea premier postdecembrist al României. La nici două luni de la preluarea puterii de către USL, au apărut primele semnale care indicau adevăratele ținte ale PSD și care au fost vizibile în perioada în care a fost suspendat din funcție

președintele Traian Băsescu. PNL și Președintele interimar al României, Crin Antonescu, au fost lăsați singuri în fața unor oficiali europeni care nu cunoșteau situația reală din țară și a instituțiilor aservite lui Traian Băsescu. De altfel, ratarea obiectivului demiterii președintelui se datorează erorilor PSD, erori care astăzi par a fi fost intenționate.

După alegerile din decembrie 2012, Victor Ponta a obținut un al doilea mandat de premier tot datorită loialității PNL. Imediat însă au apărut, pe față, semnalele adevăratelor intenții ale premierului și ale PSD. Victor Ponta a semnat inutilul și păgubosul (pentru USL) pact de coabitare cu Traian Băsescu și, pentru a diminua influența PNL în actul de guvernare, a golit de conținut, prin înființarea a trei departamente (în fapt, ministere în toată regula, conduse de persoane din anturajul său), singurele ministere de forță conduse de liberali: Transporturile, Finanțele și Economia. Acum, judecând la rece, orice rău a fost spre bine, pentru că PNL nu poate fi făcut răspunzător de nerespectarea programelor de guvernare, de erorile și abuzurile comise, de factorii de decizie din PSD care au canibalizat cele trei domenii conduse doar pe hârtie de liberali.

Pe parcursul întregului an 2013, deși declarativ premierul Ponta anunța că își respectă angajamentele, concret, candidatul USL la Președinție urma să fie dat de PNL, în persoana lui Crin Antonescu, un organism media arondat PSD l-a atacat în permanență josnic pe liderul de atunci al partidului, iar în paralel PNL beneficia de un tratament similar. Nu trebuiau alte dovezi mai clare privind intențiile deloc ascunse acum ale premierului Ponta și ale PSD. Totuși, conducerea PNL a acționat rațional și, din respect pentru electoratul care a votat USL în 2012, a evitat o confruntare directă în interiorul alianței și al Guvernului. În sfârșit, în februarie 2014, Victor Ponta și PSD au dat cărțile pe față și au forțat ieșirea PNL de la guvernare și, implicit, denunțarea alianței. Conduita ulterioară a celor care au distrus proiectul USL, care se anunța teoretic a fi unul util pentru români, a fost în noiembrie 2014 corect apreciată de electorat – Victor Ponta și PSD au primit o lecție severă la urne.

Prin urmare, ziua de 7 mai 2012 nu o pot considera ca fiind una ce trebuie marcată în mod deosebit.

Și mai există un motiv, respectul pe care îl am pentru românii care au crezut într-un proiect promițător, pentru care nu pot considera 7 mai o zi memorabilă. De ce? Pentru că din cauza foștilor parteneri din alianță nu au fost duse la îndeplinire 85–90% din ceea ce am promis și ne-am propus să facem.

Imediat ce s-a văzut instalat la Palatul Victoria, Victor Ponta, precum și PSD au uitat de solicitările îndreptățite ale românilor care au ieșit în stradă în ianuarie și februarie 2012. Un singur exemplu: schimbarea cu 180 de grade a poziției față de problema „Roșia Montană” și a „gazelor de șist”. Promisiunile privind o cruciadă împotriva corupției s-au dovedit a fi total fără acoperire. Încă din perioada în care mai exista USL, Victor Ponta a fost, prin oamenii săi de încredere, promotorul a ceea ce s-a chemat „marțea neagră”, o acțiune antidemocratică fără precedent în România. Parlamentarii PSD au încercat să adopte pe furiș, departe de ochii presei și departe și de aliații lor de atunci, liberalii, o serie de legi controversate care loveau puternic în justiție. Această practică a continuat și în 2014, iar în aceste zile suntem în fața a ceea ce se numește „marțea neagră 2”.

Foarte puținele realizări ale guvernelor Ponta datează, unele, din perioada în care PNL încă se mai afla la guvernare – reîntregirea pensiilor și a salariilor, creșterea lor, de exemplu –, iar cele ulterioare existenței USL au fost pur și simplu furate de la PNL (de exemplu: scăderea CAS, Codul fiscal) sau plagiate (de exemplu: propunerile legislative privind unele reparații pentru foștii deținuți politici și deportați, dublarea indemnizațiilor pentru veteranii de război și altele). În rest, nimic și mă limitez doar la trei exemple: din sutele de kilometri de autostradă anunțate, niciun kilometru nu a fost început, iar scăderea numărului de taxe a însemnat, de fapt, o creștere a lor; în sfârșit, nu pot să nu amintesc Ordonanța de urgență nr. 55/2014, care, prin legalizarea migrației politice a aleșilor locali, a bulversat administrațiile locale. Numai și pentru aceste exemple, ar mai fi foarte multe de prezentat, nu îmi pot permite să consider ziua de 7 mai ca fiind una de bun augur pentru cineva, cu excepția lui Victor Ponta, a camarilei sale, a PSD-ului și a celor două partide care îl sprijină acum la guvernare.

„Să luptăm pentru statutul femeilor care se vor naște în România anului 2050”

Atunci când am decis să intru în viața politică a țării și să fac politică liberală într-o Românie aflată pe calea modernizării europene, mi-am propus mai multe obiective de interes public și național. Unul dintre acestea este de a convinge bărbăteasca societate românească să acorde aceleași drepturi femeilor și să creeze condițiile necesare pentru a exista o egalitate de șanse între femei și bărbați. Din păcate, această stare de fapt a lucrurilor și a mentalităților nu se manifestă doar în România, ci la nivelul întregii Uniuni Europene.

În acest moment, conform unui raport oficial al Institutului UE pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați, publicat în martie 2015, discriminarea de gen este o realitate vie și manifestă în civilizata Europă. Astfel, conform raportului mai sus menționat, „numai 14% din ambasadori, 9% din decanii universitari, 3% din președinții marilor companii și 2% din miniștri sunt femei. În medie, femeile câștigă cu 2 euro mai puțin pe oră decât bărbații.” Mai mult decât atât, directoarea acestui institut, cu un optimism destul de amar, le-a declarat europarlamentarilor că se bucură totuși că nu s-a născut acum 100 de ani, ci în Europa acestor zile.

Nu avem o statistică atât de recentă a statutului femeii românce, însă mi-aș dori ca starea de fapt a lucrurilor să fie la fel de bună ca și cea din UE. Spun asta pentru că sunt un spirit optimist, însă, în același timp, sunt și realistă și realizez că în România locul și rolul femeii nu sunt apreciate și recunoscute la adevărata lor valoare. Și pentru a schimba această stare de lucruri avem mult de luptat, noi, toate femeile românce. Cu toate știm prea bine că realitățile nu se pot schimba de la o zi la alta și că avem în față un drum lung și greu, plin cu provocări și piedici create, mai ales, de un anumit tip de mentalitate retrogradă.

Cred că noi, toate femeile din România, indiferent de profesia și de ocupația pe care o avem, de pregătirea și influența ce o deținem, avem o misiune: să ne îngrijim ca femeile care se vor naște în România anului 2050 să fie bucuroase și mândre că s-au născut în acest loc și pe acest minunat pământ românesc, într-un loc denumit Grădina Maicii Domnului și într-o vreme a normalității, în care femeia va fi egală în drepturi cu bărbatul și va avea aceleași șanse de la viață și de la societate. Să facem în așa fel încât acest obiectiv să nu rămână un vis și un deziderat și pentru femeile din viitorul nostru. E limpede că împlinirea acestei misiuni va fi posibilă și mult mai ușoară dacă-i vom avea de partea noastră pe bărbați, adică pe cei cărora noi le dăm viață și ne asigurăm că vor fi în deplinătatea puterilor în viața de zi cu zi.

„Independența justiției și statul de drept trebuie garantate!” Gândurile, vorbele și faptele oamenilor politici trebuie să meargă în direcția construcției unei Românii moderne!

Astăzi, urmăresc reacțiile oficialilor români și europeni, din ultimele zile, generate de noile amendamente propuse la Codul penal și Codul de procedură penală.

Nu trebuie să uităm faptul că reforma legislației penale reprezintă o constantă în dezvoltarea statului român, iar România a făcut progrese remarcabile în acest sens. Trebuie să păstrăm standardele impuse de jurisprudența europeană și să fim în aceeași linie cu angajamentele asumate în tratatele de aderare la Uniunea Europeană și la Organizația Nord-Atlantică

De aceea, consider că, înainte de orice demers, trebuie să ținem cont că noile coduri au fost adoptate recent de Parlamentul României, în urma unor dezbateri îndelungate care au implicat toate părțile interesate. Susțin că orice modificare nou-adusă trebuie să aibă la bază o consultare sau o dezbatere publică. Punctul de vedere al autorităților juridice, al societății civile, al mass-media, al corpului diplomaților și al tuturor instituțiilor care militează sub ideea de a avea în România un stat de drept, în sensul real, trebuie să fie luat în considerare și să fie parte componentă a oricărei modificări legislative care vizează sistemul juridic.

Orice modificare adusă Codului penal și Codului de procedură penală trebuie analizată cu mare atenție și în mod transparent de către toate părțile interesate, fără a se urmări diverse interese, pentru a nu afecta progresele recente obținute de România în consolidarea statului de drept și în lupta anticorupție și mai ales pentru a nu afecta eficiența actului de justiție. Nu trebuie să avem parte de o ofensivă pentru distrugerea mecanismelor legislative care urmau să ducă România spre Spațiul Schengen. În construcția unui stat de drept este nevoie de consecvență în activitatea politică și legislativă.

De-a lungul timpului, au fost numeroase critici cu privire la lipsa de independență a justiției și la faptul că justiția penală continuă să se lase ghidată de subtile interese politice. Mai mult decât atât, în Strategia națională pentru competitivitate, cu planuri de acțiuni și măsuri până în 2020, se atrage atenția că viitorul economic al României nu sună deloc bine, deoarece dezvoltarea economiei este subminată de birocrație, corupție și nepricepere la nivel local în absorbția de fonduri europene, motiv în plus pentru care independența justiției și existența statului de drept în România nu pot fi puse sub semnul întrebării.

Când vorbim despre justiție, trebuie să vorbim despre respectarea competențelor fiecărei autorități, odată cu pacea socială și armonia la nivelul societății.

Realizarea unui sistem judiciar independent, imparțial, credibil și eficient trebuie să reprezinte o condiție necesară pentru supremația legii și a principiilor statului de drept. *

„O reformă electorală adevărată înseamnă și o oportunitate pentru democrația locală”

Așa cum mereu am susținut, rescrierea arhitecturii constituționale, dar și organizarea administrativă înseamnă o legislație electorală cât mai corectă, completă, transparentă și apropiată de realitățile românești.

România are nevoie de o reformă electorală în care obiectivele reformei cerute de către societatea civilă să se regăsească în totalitate. Modificarea legilor electorale trebuie să fie pentru toată clasa politică, societatea civilă și pentru consolidarea democrației o prioritate de netăgăduit.

Chiar dacă noile legi electorale, proaspăt adoptate de către Camera Deputaților, aduc modificări benefice în reforma clasei politice, în același timp ignoră problemele majore ale Legii alegerilor locale, limitând democrația locală.

Într-adevăr, sunt mari progrese față de legea precedentă, cum ar fi introducerea sistemului de prevenire a votului multiplu, clarificarea procedurilor privind combaterea traseismului politic, transferul organizării secțiilor de votare către un corp profesionist și cu adevărat neutru, însă un sistem eficient trebuie să reflecte cât mai bine și opțiunea celui care alege.

Așa cum spuneam, Proiectul de lege privind alegerile locale ignoră marea problemă a democrației locale prin conservarea puterii în mâinile baronilor locali, ajutându-i să își păstreze poziția dominantă prin pragul electoral ridicat și votul într-un singur tur.

Partidul Național Liberal, în cadrul dezbaterilor, a susținut cu tărie alegerea primarilor în două tururi de scrutin, dar, din păcate, deși la o diferență foarte mică, amendamentele noastre au fost respinse. Însă nu ne oprim aici.

Am ferma convingere că aleșii locali trebuie să îndeplinească criteriul de reprezentativitate în comunitățile locale, motiv pentru care ar trebui aleși în două tururi de scrutin, de aceea susțin în continuare revenirea la nivel local la sistemul de vot anterior anului 2011, când alegerea primarilor se desfășura în două tururi de scrutin, conform votului a minimum 50% plus unu din cetățenii prezenți la urne. Am speranța că vom putea forma o majoritate care să ducă la această schimbare.

Alegerea primarilor în două tururi este în avantajul cetățenilor, oferă atât reprezentativitate și legitimitate, cât și șanse egale pentru partide noi și independenți, totodată se oferă și tinerilor o șansă de a pătrunde în politică.

Un sistem eficient trebuie să asigure reprezentativitate partidelor și să reflecte cât mai bine opțiunea celui care alege. O reformă bună trebuie să învețe din experiența anilor trecuți, trebuie făcută în acord cu realitățile românești și alături de cetățeni prin dezbatere publică și transparență. O reformă înțeleaptă trebuie să schimbe ceea ce e de schimbat și să păstreze ceea ce este bun.

De asemenea, doresc să mulțumesc și reprezentanților societății civile, în special coaliției „Politica fără bariere”, pentru buna colaborare în cadrul consultărilor avute pe parcursul dezbaterilor.

să privească relaxat și încrezător la ziua de mâine, și nu invers.

Dincolo de numeroasele promisiuni pe care le-a făcut în ultimii ani, imaginea ultimelor luni arată ce face efectiv acest Guvern pentru țară. Și iată aici câteva exemple:

În primul rând, chiar dacă printre prioritățile Uniunii Europene se regăsește susținerea IMM-urilor, obiectivul Guvernului pare să fie altul, și anume acela de a complica viața micilor comercianți și a IMM-urilor din România.

În al doilea rând, campania ANAF, care nu a făcut altceva decât să închidă mici afaceri, restaurante, pensiuni, magazine pentru chestiuni relativ minore, precum mici diferențe în casele de marcat, în loc să urmărească marile averi și să nu omoare sectorul privat, de familie, din România.

În al treilea rând, ordonanța privind impozitarea bacșișului. Guvernul, prin aceste acte de birocrație excesivă, complică enorm activitatea micilor întreprinzători, înlăturând chiar și clienții. Este o măsură ale cărei efecte se vor resimți negativ, mai ales în industria turismului. Sumele mici care vor fi aduse la bugetul de stat, ca urmare a impunerii acestei măsuri, sunt infime în raport cu haosul și confuzia din unitățile de alimentație publică, buticuri și printre taximetriști.

În al patrulea rând, haosul din sistemul public de sănătate. În foarte multe unități medicale s-au înregistrat probleme legate de funcționarea cardului de sănătate, servere blocate, aparaturi greu de utilizat și carduri nevalidate; mai mult decât atât, existența unui număr însemnat de români care nu și le-au primit. Cetățenii sunt puși în imposibilitatea de a beneficia de acest unic sistem de validare și decontare a serviciilor medicale în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

În al cincilea rând, blocajele de la nivelul administrațiilor locale provocate de refuzul Guvernului de a organiza alegeri parțiale acolo unde situația o cere. Astfel, unități administrativ-teritoriale sunt în imposibilitatea de a lua decizii administrative, afectând grav interesele comunei și bunăstarea oamenilor de acolo.

Și exemplele pot continua.

Consider că o țară în care s-a instalat haosul este o țară prost guvernată. A guverna înseamnă ordine și o balanță a justiției egală pentru toți.

Fac apel la Guvernul Ponta de a-și îndeplini principalul său rol în a asigura funcționarea echilibrată și dezvoltarea sistemului național, economic și social, și, nu în ultimul rând, de a găsi soluții pentru a trece de la deficiență la eficiență.

„Haosul din guvernarea de insucces. Mediul de afaceri fără perspectivă!”

A guverna înseamnă a oferi poporului bunăstare, a îndrepta lucruri care nu merg și a înlătura haosul. A guverna nu înseamnă doar sarcini în Guvern, ci și responsabilitate.

Astăzi însă trăim în țara haosului total și acest lucru îl putem vedea și doar dacă ne raportăm la o perioadă foarte scurtă de timp, de numai câteva luni.

Acțiunile întreprinse de Guvern în ultimele luni, de la Codul fiscal – cu ale sale scăderi de TVA fără argumente economice și sociale, campania ANAF împotriva micilor evazioniști, impozitarea bacșișului, ordonanțe peste noapte fără dezbatere sau consultare publică, cu implicarea părților interesate, blocaje în administrația locală – până la haosul provocat de cardurile din sănătate, nu fac altceva decât să încurajeze migrația, să afecteze credibilitatea țării, precum și dezvoltarea durabilă. Guvernul trebuie să-i ajute pe oameni

„Infrastructura, un punct sensibil din România”

Infrastructura este în continuare un punct sensibil cu care țara noastră se confruntă – cu drumuri asfaltate doar pe jumătate.

În România anului 2015, conform datelor anunțate de Institutul Național de Statistică, aproape 40% din drumurile publice sunt pietruite și de pământ și doar 35,4% sunt modernizate.

La sfârșitul anului 2014, drumurile publice din România totalizau peste 85.300 de kilometri. Puțin peste 17 mii, adică 20%, din acest total sunt drumuri naționale, 40% drumuri județene și 38% drumuri comunale.

Din totalul drumurilor publice, puțin peste o treime sunt drumuri modernizate, 22 de mii de kilometri sunt parțial modernizate și în jur de 33 de mii de kilometri sunt drumuri pietruite sau de pământ. O bună parte din drumurile publice prezintă o stare tehnică necorespunzătoare și, implicit, riscuri.

Deși au trecut două decenii de când România este în continuă dezvoltare și evoluție ca țară și societate, când vine vorba de dezvoltarea infrastructurii, avem o mare hibă.

Toate îmbunătățirile făcute la nivel local și toate eforturile de dezvoltare a unei zone, din păcate, dacă nu există și drumuri care să facă legătura între localități, care să ajute importul și exportul, turismul, industria locală, agricultura locală etc., nu cresc cu adevărat percepția unei dezvoltări colective reale.

În ciuda fondurilor europene puse la dispoziție pentru reconstruirea și modernizarea infrastructurii țării, toate aceste schimbări fără legătură între ele nu creează împreună o interfață eficientă.

Cu alte cuvinte, după mai bine de 20 de ani, noi, românii, nu am înțeles că îmbunătățirile parțiale, pe bucăți, din oricare domeniu, nu adaugă valoare la imaginea națională, ca un tot integrat, iar lipsa drumurilor decente evidențiază și mai mult acest lucru.

Doresc să vă aduc la cunoștință situația discriminatorie și dramatică a revoluționarilor din orașul Brăila, oraș-martir. De trei ani nu s-au mai plătit indemnizațiile luptătorilor Revoluției remarcați prin fapte deosebite. Legea nr. 283/2011 a oprit plata indemnizațiilor de revoluționar în anul 2012, efect prelungit în 2013 prin OUG nr. 84/2012 și în 2014 prin OUG nr. 29/2013. În 29 decembrie, OUG nr. 95/2014 modifică Legea recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii care au contribuit la victoria Revoluției din 1989 – Legea nr. 341/2004. Acest act normativ a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 969 din data de 30 decembrie 2014 și prevede, printre altele, eliminarea și restrângerea drastică a beneficiilor obținute de revoluționari.

Toate aceste legi de oprire a indemnizațiilor aveau ca răstimp de aplicare câte un an. În lipsa unui alt act normativ, din 1 ianuarie 2015 plata acestor indemnizații ar fi trebuit automat reluată. Mai precis, în lipsa unei noi legi, de la 1 ianuarie 2015 automat ar fi intrat în vigoare Legea nr. 341/2004, care nu a fost niciodată abrogată, ci doar anumite prevederi ale sale au fost suspendate. Potrivit Legii nr. 341/2004, luptătorii cu merite deosebite beneficiază de o indemnizație lunară stabilită de art. 4 alin. (4), începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, în semn de recunoștință și pentru protejarea acestei categorii sociale față de orice abuz ce ar putea să apară împotriva lor de-a lungul vieții.

Subliniez faptul că majoritatea revoluționarilor au ca unică sursă de venit această indemnizație, așa cum de altfel o recunoaște chiar statul român.

În perioada 2012–2014, din cauza lipsurilor mijloacelor de trai, a îmbolnăvirilor grave și a imposibilității achiziționării de medicamente, a modului sub limita sărăciei de trai, au murit în jur de 1.850 de revoluționari, luptători cu merite deosebite.

Menționez că au avut loc adevărate tragedii în familiile revoluționarilor, întrucât în baza Legii nr. 341 se puteau acorda credite pentru locuințe sau alte cheltuieli necesare având la bază indemnizația reparatorie. Odată cu suspendarea plăților, aceste credite nu au mai putut fi achitate, deși Legea nr. 341 dădea speranța unui venit sigur și garantat – astfel, luptătorii au fost executați silit, evacuați din locuințe și aduși sub limita sărăciei.

Revoluționarii sunt dependenți de această indemnizație. Peste 80% din aceștia sunt bolnavi; bolile cel mai frecvent întâlnite țin de alimentația precară, condiții precare de igienă,

condiții de viață deosebit de reduse (fără curent electric, locuințe insalubre etc.); toate acestea sunt urmarea tăierii drepturilor conferite de Legea nr. 341.

Doresc să vă precizez că aceste venituri unice au fost tăiate doar categoriei de luptători cu merite deosebite, deși în Legea nr. 341 există și alte categorii aflate în plată, cum sunt răniții fără grad de invaliditate, răniții cu grad de invaliditate, reținuții etc. Astfel s-a creat o discriminare.

În data de 30 decembrie 2014, în Monitorul Oficial numărul 969 apare OUG nr. 95, care are ca scop _de facto_ neplata în continuare a indemnizațiilor pentru luptători, deoarece introduce alte categorii de luptători, reverificare, preschimbarea unor certificate, reetapizează perioadele Revoluției etc. Acest proces este unul de durată, în sensul că cel care ar fi trebuit ca în ianuarie 2015 să își încaseze indemnizația ar fi fost nevoit să facă o serie de demersuri, ce ar putea dura luni sau ani până să își recapete drepturile. Adică art. 39 care stopa plățile și în 2015 și 2016 se aplică, dar sub aparenta formă a unor modificări de lege. De fapt, luptătorii nu intră în plată decât teoretic. Din experiențele verificărilor de același tip apărute odată cu Legea nr. 341, care durează de 10 ani și nu sunt finalizate, la fel și această ordonanță creează un orizont de așteptare nou, timp în care ar mai deceda mulți luptători sau ar continua executările silite.

Toate ordonanțele pentru Legea nr. 341 nu au fost emise în condiții de legalitate. Niciuna nu a fost supusă dezbaterii publice, nu a fost anunțată, nu a fost publicată pe lista ședințelor de guvern, oamenii fiind astfel abuzați prin vicierea condițiilor de previzibilitate, transparență decizională și cu efecte devastatoare în viața lor. Astfel, oferirea de speranțe, potrivit cărora problema luptătorilor se va rezolva, a dus în multe cazuri la situații în care ei au angajat proiecte, au dat termene pentru achitarea datoriilor. Mai mult, oferindu-se asigurări pentru 2015, luptătorii datori la bănci au anunțat băncile că odată cu primirea indemnizațiilor vor plăti restanțele la credite sau vor achita alte datorii. Din cauza OUG nr. 95, apărută exact înainte cu câteva ore de închiderea tuturor instituțiilor, înainte de sărbătoarea Anului Nou, oamenii nu au avut nici măcar timpul necesar să își negocieze aceste datorii și să prezintă băncilor situația de ultimă clipă intervenită.

În numele revoluționarilor din județul Brăila, îmi exprim nemulțumirea cu privire la situația lor discriminatorie și dramatică.

Având în vedere cele prezentate anterior și ținând seama că această problemă nu există doar la nivelul județului pe care îl reprezint, vă aduc la cunoștință doleanțele și nemulțumirile revoluționarilor români.

„CNADNR confirmă starea dezastruoasă a tronsonului românesc al Podului Prieteniei Giurgiu–Ruse”

M-am adresat oficial conducerii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, CNADNR – SA, pentru a avertiza asupra situației îngrijorătoare a celui mai tranzitat punct de frontieră din sudul României, respectiv Podul Prieteniei, care leagă Giurgiu de Ruse. Gropile imense din asfaltul porțiunii de pod aflate în administrarea părții române au ajuns pe toate canalele de televiziune, iar în partea bulgărească totul este perfect în regulă și se circulă normal.

Starea avansată de degradare a șoselei de pe acest pod celebru constituie un motiv continuu de nemulțumire nu doar pentru șoferii români, care își strică mașinile în adevăratele cratere din carosabil, cât mai ales pentru cei care au afaceri în țara vecină și îl tranzitează zilnic. Mai grav este faptul că situația arterei din partea românească reprezintă o bilă neagră pentru absolut toți șoferii care intră în România prin acest punct de trecere a frontierei, deoarece ne aduce grave prejudicii de imagine, mai ales comparativ cu starea părții bulgare.

În majoritatea porțiunii podului care aparține României, gropile sunt atât de adânci, încât se vede structura metalică a construcției. Din această cauză, integritatea șoferilor este pusă zilnic în pericol, iar avariile produse autovehiculelor sunt considerabile. Mai mult decât atât, cei care traversează Podul Prieteniei plătesc și o taxă de pod, evident, mai mare decât cea percepută de bulgari. De asemenea, frecvența cu care se repară acest pod de către CNADNR este demnă de o cauză mai bună, giurgiuvenii afirmând că la un interval de două luni se fac lucrări de plombare și astupare a gropilor, care revin însă, iremediabil, după câteva zile la forma inițială.

Această interpelare a generat numeroase atacuri la adresa mea, însă răspunsul directorului general al CNADNR, Narcis Neaga, mi-a confirmat afirmațiile. „Ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitarea Podului de la Giurgiu peste Dunăre, pe DN 5 km 64+884, inclusiv drumul de acces de la ieșirea din vamă până la intrarea pe pod, a fost emis în data de 20 noiembrie 2014. Contractul de proiectare și execuție a fost încheiat în data de 17 octombrie 2014 cu Asocierea Collini Lavori S.p.A – Tecnic Consulting Engineering România – SRL, având valoarea de 46.157.644,29 lei fără TVA și o perioadă de execuție de 16 luni calendaristice – două luni pentru elaborarea documentației tehnice și 14 luni pentru execuția lucrărilor de bază. Din cauza condițiilor meteorologice caracteristice perioadei de iarnă, execuția propriu-zisă va fi posibilă începând cu a doua jumătate a lunii aprilie 2015. Se preconizează finalizarea lucrărilor până la data de 20 martie 2016”, a răspuns directorul general al CNADNR.

Domnia Sa nu a răspuns însă la întrebarea referitoare la starea precară continuă a podului, precizând doar că „degradarea avansată a betonului de ciment din care este realizată placa de susținere a sistemului rutier asfaltic face ca orice intervenție sau reparație să nu reziste o perioadă lungă de timp”.

De asemenea, șeful CNADNR nu mi-a pus la dispoziție informațiile solicitate pe cale oficială cu privire la firmele care au executat în ultimii ani lucrări de reparații ale carosabilului de pe podul româno-bulgar, cât au costat statul român aceste reparații și ce garanții au fost date de executanți, având în vedere efectul aproape nul al acestor investiții din banii publici, el precizând doar că, „în măsura în care au fost constatate sau sesizate defecțiuni datorate execuției defectuoase a lucrărilor de reparații, antreprenorii au fost sancționați în conformitate cu legislația în vigoare și prevederile contractuale”.

Iată doar un exemplu în care autoritățile statului nu prezintă informații corecte și complete la aceste interpelări parlamentare. Reamintesc că am abordat acest subiect la cererea giurgiuvenilor, iar răspunsul incomplet al conducerii CNDNR li se adresează acestora. Nu îmi rămâne decât să constat cu amărăciune că va mai curge multă apă pe Dunăre, cu sau fără repararea Podului Prieteniei, până când instituțiile statului își vor face cu adevărat treaba.

„Cardul național de sănătate, un nou instrument de umilire a cetățeanului român marca guvernării Ponta”

După cum știm cu toții, potrivit legii, cardul național de asigurări de sănătate, atestând calitatea de asigurat a unei persoane, a devenit obligatoriu începând cu data de 1 mai anul curent. Astfel, începând cu această dată, asigurații care au intrat în posesia cardului vor avea obligația de validare a serviciilor medicale și farmaceutice pe care le primesc, utilizând exclusiv acest card.

Conform tradiției guvernării Ponta, odată cu intrarea în vigoare a unei noutăți legislative neasumate, teoria merge strună. Înainte ca problemele practice majore să iasă la suprafață, premierul Victor Ponta anunța cu surle și trâmbițe, vineri, în data de 1 mai, că acest card de sănătate a înregistrat un mare succes și că totul se derulează conform planului. Pe data de 1 mai însă, ziua intrării în vigoare a noii invenții marca Ponta, românii s-au bucurat de o zi liberă. Astfel, aflat într-un turneu în Arabia Saudită, alături de ministrul sănătății, Nicolae Bănicioiu, premierul se bucura în mod jenant de „reușita proiectului”, felicitându-i public pe ministru și pe toți cei implicați în implementarea problematicului card de sănătate. Desigur, din Arabia Saudită nu se zăreau cozile interminabile la care românii au fost nevoiți să aștepte chiar și două zile la rând și nici umilința la care au fost supuși pentru a intra în posesia cardului de sănătate. În unele cazuri, așteptările prelungi s-au soldat cu eșec total, pentru că, surpriză!, în anumite situații cardurile nici măcar nu fuseseră tipărite. Sute de oameni au așteptat la cozi interminabile ca să își ridice cardul de sănătate, mulți ajungând la sediile caselor județene de sănătate încă de la ora 5 dimineața, pentru a fi siguri că ajung să ridice aceste carduri. În ciuda eforturilor cetățenilor și a spiritului lor civic, penibilul bâlbelor și erorilor guvernării Ponta a triumfat din nou, în multe cazuri acestea nefiind nici măcar emise. Și de această dată, incompetența guvernării Ponta a culminat cu vulnerabilitatea și lentoarea unui sistem informatic menit să valideze cardurile foarte slab organizat, netestat, neaplicat, neasumat, întrucât, la scurt timp după activare, acesta s-a blocat în mod iremediabil. Desigur, închidem ochii și de această dată și ne spunem că domnul premier Victor Ponta nu avea cum să știe că în orice țară civilizată, guvernată pe principii sănătoase de responsabilitate și asumare, un astfel de sistem complex nu ar fi ajuns să se deruleze fără o minimă testare practică, fără o analiză de impact. Sigur că, de la mare depărtare de patria-mamă, domnul premier Victor Ponta a urmărit cu emoție prima zi de aplicare a sistemului cardului de sănătate, care a funcționat fără probleme. Desigur, lipsa rigorii și a disciplinei în guvernarea Ponta a generat o avalanșă de probleme care au atârnat greu tot pe umerii cetățeanului onest și biet contribuabil la sistemul public de sănătate. Altfel, unii români au întâmpinat refuzul medicilor de a-i primi la consultație sau chiar imposibilitatea de a-și procura medicamente fără prezentarea cardului la farmacie.

De asemenea, o altă problemă majoră generată de noul proiect al cardurilor de sănătate a constat în faptul că nu s-a organizat niciun fel de campanie de informare a cetățeanului cu privire la procesul implementării cardului de sănătate, la consecințele aplicării, impact și mai ales instrucțiuni de utilizare, întrucât contribuabilii, nefiind instruiți în acest sens, au blocat bancomatele cu aceste carduri, pentru că nu cunoșteau scopul emiterii lor.

Desigur, motivații pentru utilitatea implementării cardului de sănătate au tot fost expuse de-a lungul ultimilor doi ani. Practic însă, dacă ai calitatea de asigurat, cupon de pensii sau adeverință de la locul de muncă care atestă că ești asigurat, dar nu ai cardul de sănătate asupra ta, nu poți beneficia de serviciile medicale la care din punct de vedere legal ești îndreptățit din simplul motiv că orice serviciu medical sau farmaceutic trebuie validat cu cardul de sănătate.

În acest sens, la momentul actual, cardul de sănătate nu este altceva decât un mijloc de îngrădire a liberului acces al contribuabilului la servicii medicale și farmaceutice. De asemenea, s-au căutat nenumărate argumente care să vină în întâmpinarea obligativității implementării cardului de sănătate, în sensul că, în primul rând și cel mai important, acest card atestă calitatea de asigurat. Un argument cât se poate de fals, domnule premier Victor Ponta, întrucât sunt foarte multe persoane neasigurate care dețin acest card. Calitatea de asigurat este conferită cetățeanului prin contribuția la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, și nicidecum de un simplu card. De altfel, în momentul în care un serviciu medical furnizat nu poate fi validat prin acest card, serviciul nu va fi plătit de CAS, costurile acestuia căzând tot pe umerii contribuabilului de bună-credință.

În acest moment ne confruntăm cu un real blocaj al sistemului, cu neputința contribuabililor care încă așteaptă la cozi interminabile și ignoranța Executivului, care, tardiv, încearcă să liniștească furia și revolta populației. Guvernarea Ponta a impus un sistem pe care nu a fost pregătit să-l gestioneze și să-l aplice corect și eficient. Guvernarea Ponta nu știe că un simplu card de plastic nu va reforma niciodată sistemul de sănătate și că adevăratele măsuri ce trebuie luate vizează aspectul coplății, salariile medicilor și finanțarea spitalelor.

„10 mai 2015 – Referendum local privind fuziunea Oradea–Sânmartin, un exercițiu real de democrație participativă”

10 mai 2015 a reprezentat pentru locuitorii Oradei și Sânmartinului o dată cu semnificații aparte: prima sărbătorire, după 1947, a Zilei independenței României, zi care a coincis cu Ziua regalității, precum și cu organizarea referendumului local privind fuziunea Oradea–Sânmartin.

Într-o vreme în care se vorbește despre o descentralizare reală și despre luarea deciziilor cât mai aproape de cetățean, în și pentru interesul său și al comunităților locale, mai mici sau mai mari, orădenii și sânmărtinenii au avut ocazia ca, printr-un exercițiu democratic, să devină mai puternici și, de ce nu?, mai independenți din punct de vedere economic. Dar n-a fost să fie!

Pe de o parte, felicit locuitorii din Sânmartin, care au participat într-un număr mare și au votat majoritar pentru fuziune, validând referendumul. Pe de altă parte, regret că prezența la urne în Oradea a fost insuficientă pentru a valida referendumul, dar sunt satisfăcut că cei care au votat au făcut-o în mod covârșitor (95,8%) pentru această fuziune.

Poate în Oradea organizarea acestui demers democratic a fost deficitară, comunicarea cu orădenii poate a fost insuficientă sau nepotrivită, poate anumite interese, mai mult sau mai puțin ascunse, ale unor actori politici sau economici au fost mai puternice decât dorința celor care și-au dorit fuziunea, poate neparticiparea la vot a orădenilor are cauze mai profunde...

O asemenea ocazie se va repeta, cu siguranță, politicienii locali trebuie să fie mai înțelepți și cetățenii mai apropiați de spiritul democrației participative.

Viitorul ne va arăta dacă am avut sau nu dreptate organizând și participând la acest referendum. Nu greșesc dacă afirm că exemplul de față poate fi lesne multiplicat, poate cu mai mult succes, și în alte regiuni ale țării noastre.

Îmi exprim speranța că aceste comunități locale, Sânmartin și Oradea, deși încă nu vor fi unite în acte, ele vor fi mai puternice și mai conștiente de rolul pe care îl pot juca în această regiune a țării, atât din punct de vedere economic, cât și social.

Fuziunea se va petrece în foarte scurt timp. Curând, opinia covârșitor majoritară a orădenilor în favoarea fuziunii se va traduce și în planul acțiunii: orădenii vor merge (în scurt timp) și vor vota în număr suficient pentru ca o idee eminamente corectă, pozitivă în esența sa, benefică pentru (încă) cele două colectivități să devină realitate.

Politicienii de la putere și din opoziție au avut cu siguranță de învățat din această experiență unică. Cu toții am primit o lecție importantă și le mulțumesc tuturor celor care au participat la organizarea acestui referendum, precum și celor care și-au exprimat, într-un fel sau altul, opțiunea de vot.

„Bursele «Eugen Ionescu»”

Cu ocazia Sommet-ului Francofoniei de la București, Guvernul român a decis crearea programului de burse „Eugen Ionescu”, un program de studii doctorale și de cercetare postdoctorale destinat cercetătorilor francofoni înscriși în universități membre ale Agenției Universitare a Francofoniei. Bursierii beneficiază de o pregătire de minimum 3 luni și de maximum 10 luni în peste 20 de instituții de învățământ superior românesc, recunoscute pentru excelență în domenii dintre cele mai diverse.

Bursele „Eugen Ionescu” se înscriu în arii disciplinare care prezintă interes pentru universitățile românești și care sunt considerate, totodată, prioritare pentru dezvoltarea țărilor din care provin candidații. Atribuirea burselor se bazează deci pe un dublu criteriu: calitatea științifică și oportunitatea candidaturii pentru dezvoltarea regiunii de origine și pentru progresele cercetării din universitățile românești.

Reprezentând materializarea articolului 35 al Declarației de la București, programul de burse adoptat de cel de-al XI-lea Sommet al Francofoniei, care face referire la implicarea autorităților în dezvoltarea unei rețele universitare francofone în regiunea Europei Centrale și de Răsărit, a înregistrat, încă de la început, un real succes. Gestiunea burselor este realizată de Ministerul Afacerilor Externe și este coordonată de Agenția Universitară a Francofoniei, a cărei experiență în acest gen de programe este recunoscută pe plan internațional.

Peste 500 de bursieri provenind din 30 de țări francofone din Africa, Europa Centrală și Orientală și Asia au beneficiat de acest program. Candidaturile provenind din sudul francofon sunt luate în considerare cu prioritate, deoarece scopul programului este de a contribui la dezvoltarea durabilă a acestei regiuni a spațiului francofon.

În calitate de președinte al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, de coordonator a nouă stagii postdoctorale în cadrul Programului de burse „Eugen Ionescu”, ai cărui beneficiari provin din Senegal, Camerun, Republica Moldova, Coasta de Fildeș, voi participa pe 18 mai la Reuniunea bursierilor, a reprezentanților universităților implicate cu reprezentanții corpului diplomatic francofon la București.

Actuala ediție a programului prezintă câteva aspecte deosebite, pe care doresc să le fac cunoscute: un număr-record de candidaturi (251), un număr-record de țări reprezentate (24), patru noi țări reprezentate (trei din Europa Centrală și de Est – ECO – Ucraina, Slovacia, Ungaria și una din Europa de Vest), o treime din candidați sunt din Africa Centrală, un sfert sunt din Maghreb, în timp ce Europa Centrală și de Est este pe locul al treilea, cu 16% din cereri.

Recent, la primul Colocviu internațional privind calitatea învățământului superior, desfășurat în Maroc, am vorbit în plenul reuniunii despre un concept care, în acest context al mobilității studenților, devine esențial: diplomația academică. A devenit o practică ca aceste schimburi între studenți de pe diferite continente să genereze întâlniri oficiale la nivelul ambasadelor, parteneriate între instituții din diferite țări, colaborări etc.

România trebuie să rămână un partener implicat și bine pregătit pentru Agenția Universitară a Francofoniei, un organism care promovează o utilizare centralizată și pragmatică a resurselor universitare din Europa Centrală și de Răsărit, pe baza expertizei sale, de care avem mare nevoie pentru a ne dezvolta la nivelul cercetării universitare. Trebuie să fim conștienți că acești bursieri devin ambasadori ai României, prieteni ai spațiului românesc, ai universităților românești, contribuind la internaționalizarea învățământului superior românesc.

## „Deficitul de medici generează victime”

Starea sistemului sanitar și migrația cadrelor medicale sunt principalele probleme cu care se confruntă din ce în ce mai multe unități spitalicești din țară. Sistemul sanitar românesc se află într-o situație fără precedent, iar aceasta nu este o noutate. Deficitul de cadre medicale din sistemul sanitar din țară, regăsit și la Buzău, este un fenomen unic în Europa și ne face să ne întrebăm dacă, pe viitor, vom mai avea la cine să apelăm atunci când ne îmbolnăvim.

La Buzău, criza de personal de la cea mai mare unitate spitalicească pare să nu aibă rezolvare. Interesul scăzut pentru posturile de medic în rândul medicilor cu experiență, dar și în rândul absolvenților de medicină, este un lucru observat la toate concursurile organizate în ultimii ani. Situația neplăcută cu care se confruntă una dintre secțiile Spitalului Județean de Urgență Buzău, cea de oncologie, din cauza lipsei acute de medici specialiști, este gravă. Această secție a ajuns să funcționeze cu un singur medic în prezent, acesta având program doar în cursul dimineții.

Potrivit datelor statistice, în județul Buzău există peste șase mii de bolnavi de cancer. Cazul unui pacient din comuna Pănătău, județul Buzău, refuzat la consult de către medicii de pe Secția de oncologie a Spitalului Județean pe motiv că „pacientul a întârziat câteva minute”, ne duce cu gândul la faptul că Jurământul lui Hipocrate nu mai valorează nimic pentru unele persoane care practică această meserie. Mai mult decât atât, medicul a trecut pe lângă pacient, a părăsit spitalul, iar bolnavului i s-a cerut de către asistente să părăsească secția.

Ceea ce s-a întâmplat este regretabil și pot spune că sentimentul de dezamăgire în fața atitudinii acestui doctor este unul demult depășit. Grav este și că această situație de fapt a trecut neobservată de autoritățile locale și centrale de resort.

Fac un apel la toți factorii implicați, pentru că situația este gravă și sper ca, în continuare, până când vom trece peste acest impas, să fim responsabili și de un real folos acestor oameni, și nu numai. Este inadmisibil ca, la nivelul anului 2015, bolnavii de cancer să pară mai degrabă condamnați, decât ajutați.

„Provocarea maximă pentru România este aceea de a ne decide dacă vom cultiva sau nu plante modificate genetic” Am participat săptămâna trecută la o întâlnire a fermierilor din Regiunea Nord-Est, organizată la Bacău de către o companie de agribusiness.

În calitate de președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, i-am felicitat pe agricultori pentru că și-au impus punctul de vedere și, mulțumită implicării lor, a putut fi simplificată procedura de depunere a cererii unice de plată pentru subvenții. Consider că nu ai voie să dai o lege fără să discuți cu cei din domeniu, de la fermier până la cel de la ghișeu.

S-a observat, în cadrul discuțiilor referitoare la aprobarea OUG nr. 3/2015 (privitoare la plățile directe în agricultură pentru perioada 2015–2020), că Guvernul și-a complicat singur viața cu definiții și termeni aberanți, pe care apoi tot ei voiau să îi schimbăm în Parlament. Ce trebuiau ei să facă era să introducă declarația pe propria răspundere referitoare la terenurile pe care un fermier le cultivă: câte în proprietate, câte în arendă, concesiune sau schimb, cu documentele acasă, disponibile pentru orice control, dar să nu se blocheze lucrurile obligând fermierii să producă teancuri de acte, să fie frunzărite la APIA.

Un alt subiect dezbătut alături de fermierii din zona de nord-est a României a fost și oportunitatea României de a cultiva soia modificată genetic, în contextul în care sectorul zootehnic folosește șrot de soia modificată genetic pe care o importă din țări precum Argentina sau Brazilia.

Provocarea maximă pentru România este aceea de a ne decide dacă vom cultiva sau nu plante modificate genetic. În afară de România și zona de sud a Franței, alte țări ale UE nu au condiții pentru a obține producții bune. Ca să fiu mai exact, aș spune că România este singura țară europeană care poate cultiva cu succes soia modificată genetic.

Avem cam 3,8 milioane de hectare ce pot fi cultivate cu soia. Dacă facem rotația culturilor, ar fi 600–700 de mii de hectare pe an cu producții bune, cu peste 200 kg de azotat economisit (prin fixarea lui în sol), deci 5 milioane de lei. Înmulțite cu 600.000 de hectare și cu o producție medie de 3–3,5 tone la hectar, vedem că această cultură poate însemna un important procent din PIB.

Provocarea maximă este că nimeni nu ia discuția în serios, deși noi mâncăm soia la aproape fiecare masă. Spre exemplu, mușchiul de porc din magazine are soia și, dacă nu scrie expres că a fost obținut cu soia nemodificată genetic sau bio, atunci e cu soia modificată genetic, adusă cu vaporul din Argentina sau Brazilia.

UE permite consumul de soia modificată genetic, dar abia recent a dat libertatea ca fiecare stat să decidă dacă vrea să cultive sau nu.

Noi, ca țară, trebuie să ne pregătim de momentul intrării în vigoare a Acordului de liber-schimb cu SUA, pentru că mai este puțin până când vor reveni pulpele uriașe de pui din America, acelea ce pe vremuri se aduceau la noi cu 75 de cenți/kilogram, congelate, aproape de expirare. Erau trimise în România pentru că la ei era prea scump să le facă făină, iar în SUA pulpele de pui sunt produs secundar, nu se mănâncă, așa că au preț de dumping. Sunt convins că acest produs va invada România, iar fermierii români din zootehnie nu vor putea concura dacă nu vor fi lăsați să își cultive singuri furajele, în loc să fie obligați să le importe. Nu vom putea concura cu ei, mai ales că noi hrănim păsările cu soia modificată genetic adusă tot de pe continentul american, deci avem costuri mai mari de producție.

La întâlnirea cu fermierii organizată la Bacău au participat numeroși fermieri, membri ai Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

„Ziua Europei – un moment de rememorare a solidarității europene”

Sâmbăta ce tocmai a trecut, pe 9 mai, am sărbătorit Ziua Europei, în cinstea istoricei declarații a lui Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, din mai 1950, în care acesta invita Germania și celelalte state din Europa de Vest să se alăture unui proiect paneuropean care să pună sub o administrare comună toate resursele de cărbune și oțel din statele ce urmau să facă parte din noua Organizație Europeană a Oțelului și Cărbunelui.

Au trecut 65 de ani de la Declarația Schuman, o soluție pragmatică și inteligentă la ororile războiului ce tocmai se încheiase și la gravele probleme economice și sociale cu care se confrunta continentul, cu o infrastructură distrusă și o populație decimată. Proiectul european a trecut testul istoriei, depășind nenumărate crize, recesiuni, pericolul anihilării din timpul Războiului Rece, și a reușit să-și îndeplinească dezideratul construirii unei unități europene. Uniunea Europeană este astăzi unul dintre cei mai importanți actori globali, în special în domeniul comercial și economic, dar și în domeniul politic, al drepturilor omului și al sprijinului umanitar internațional.

Uniunea Europeană se bucură, în cadrul granițelor sale, de cea mai lungă perioadă de pace și progres din întreaga istorie a statelor sale membre. Cu toate acestea, imediata vecinătate a Uniunii este prinsă într-o multitudine de conflicte militare, civile, sociale și politice. În Ucraina, instabilitatea creează temeri și noi provocări de securitate pentru toate statele membre ale UE din această regiune. La granița de sud a Uniunii Europene, statele din nordul Africii și Orientul Apropiat se află în haos, anarhie sau război civil, completând un tablou umanitar și economic dezastruos. Migrația masivă prin Mediterana către Uniunea Europeană, în contextul haosului și al cumplitelor suferințe din țările de origine, afectează stabilitatea, revenirea din recesiune și securitatea statelor europene.

Luând în considerare cele de mai sus și ținând minte nenumăratele opreliști pe care proiectul european le-a depășit în trecut, consider că este important să înțelegem importanța unor acțiuni comune pentru rezolvarea provocărilor și problemelor pe care continentul nostru le întâmpină la granițele sale geografice și politice. Este în interesul nostru să susținem o aprofundare a integrării europene, o creștere a solidarității și apărării drepturilor fundamentale ale omului.

La mulți ani, Europa!

## „Ziua independenței – Ziua regalității”

În preajma zilei de 10 mai, felicit pentru constanță și excelență Casa Regală a României, instituție care a jucat un rol atât de important în istoria statului român. Pe 10 mai sărbătorim încoronarea ca Rege al României a Majestății

Sale, Regele Carol I și obținerea independenței României față de Imperiului Otoman.

Ziua de 10 mai are și va avea mereu o semnificație specială pentru poporul român, reunind două evenimente cruciale pentru națiunea noastră. Întregul proiect de construcție națională a statului român se fundamentează pe aceste momente hotărâtoare din istoria noastră modernă.

Astăzi, la 138 de ani de la gloriosul moment în care Carol I promulga Declarația de independență a României, citită în ziua precedentă în Parlament de Mihail Kogălniceanu, trebuie să menținem aprinsă flacăra democrației, a iubirii de țară și să apreciem constantele eforturi de fundamentare și modelare statală puse în slujba țării de Casa Regală a României. Deși de sorginte germană, exponenții de seama ai Casei Regale Române au fost exemple de decență, demnitate și patriotism. Trebuie să îi onorăm pentru serviciile aduse națiunii.

Ca urmare a unei legi promulgate acum două săptămâni, ziua de 10 mai redevine oficial sărbătoare națională, celebrând marile acte ale înaintașilor noștri. Încă avem un popor nepregătit să înțeleagă rolul istoric al familiei regale, încă avem colegi deputați nepregătiți să-și respecte propria istorie. Manualele de istorie comuniste din clasele primare, pe care au fost urecheați să le citească, au rămas pentru mulți oameni politici și singurele pe care le-au frunzărit. A curs multă apă pe Dâmbovița și 25 de ani de la căderea lui Ceaușescu până când o rază de lumină și dreptate istorică să pătrundă prin încuietorile și hățișul Parlamentului. Trăiască România independentă, trăiască Regele!

## „Susținere pentru Ucraina”

Cu inima deschisă și speranță în suflet, am fost și voi fi în continuare alături de cei 10 militari ucraineni răniți în timpul confruntărilor cu separatiștii proruși din zona de est a Ucrainei, care, începând cu data de 29 aprilie 2015, beneficiază de tratament medical și de recuperare în unitățile de specialitate din România. Aceștia au sosit la București la bordul unei aeronave militare, după ce, în prealabil, o echipă de medici militari români s-a deplasat la Kiev în vederea trierii cazurilor care să fie spitalizate la București.

Din punct de vedere politic, această misiune umanitară este o continuare firească a celor convenite de președinții celor două state, domnii Iohannis și Poroșenko, cu ocazia întâlnirii de la Kiev din luna martie anul curent, și reconfirmă susținerea constantă acordată Ucrainei de către România pe parcursul conflictului din ultimul an. Acțiunea reprezintă încă o dovadă a voinței de colaborare româno-ucraineană pe chestiuni punctuale, dar și de oferire a unei perspective solide ansamblului relațiilor dintre cele două state. Ca țări vecine, cu profunde legături interumane, România și Ucraina arată, și pe această cale, că pacea și securitatea din regiune sunt deziderate majore, cu profunde încărcături, proiectate dincolo de rațiuni geostrategice.

Privind la evoluția situației în zona Donbas, mai ales după implementarea pachetului de măsuri Minsk 2, rămân convins că adevărata miză a acestui conflict o constituie unitatea, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Am condamnat ferm orice acțiune menită a destabiliza statul ucrainean și o voi face ori de câte ori va fi cazul, pentru că unitatea și integritatea Ucrainei nu pot deveni subiecte de negociere. În plus, dimensiunea umanitară a ceea ce se întâmplă de mai bine de un an în partea estică a Ucrainei capătă, cu fiecare zi ce trece, accente dramatice: peste 6.000 de morți și 15.000 de răniți, la care se adaugă persoanele dislocate pe plan intern, care au atins plafonul de 1,2 milioane, numărul acestora crescând cu 200.000 numai în lunile martie și aprilie 2015.

De aceea, în calitate de reprezentant al minorității ucrainene în Parlamentul României, îmi exprim în mod deschis susținerea pentru utilizarea tuturor canalelor și formatelor de dialog, care să ducă la încetarea oricărei forme de conflict și să ofere ucrainenilor liniștea zilei de mâine.

În acest context, adresez mulțumiri atât autorităților române care au participat la acțiunea umanitară de transport și de acordare de asistență medicală, în condiții deosebite, celor 10 militari ucraineni răniți, precum și membrilor comunității de ucraineni din România, care au fost alături de aceste cadre militare, pe perioada spitalizării, asigurându-le translația. Totodată, doresc să apreciez în mod deosebit totala implicare a Excelenței Sale, domnul Teofil Bauer, ambasadorul Ucrainei la București, în această acțiune.

Nu în ultimul rând, în perspectiva Summitului Parteneriatului Estic de la Riga, din luna mai anul curent, reafirm susținerea pentru opțiunea europeană exprimată de poporul ucrainean și îmi exprim speranța că liderii europeni prezenți la acest eveniment vor transmite un puternic mesaj de amplificare a relațiilor dintre UE și Ucraina, pentru o ancorare definitivă a Kievului pe calea reformelor, a democrației și a statului de drept.

## „Sărbătoarea Hıdırellez-ului”

Conform calendarului gregorian, Hıdırellez-ul are loc în fiecare an pe data de 6 mai, fiind o sărbătoare străveche ce coincide cu începutul unui nou anotimp, mai exact al verii astronomice. Încă din cele mai vechi timpuri, Hıdırellez-ul a fost respectat de popoarele turcice dobrogene, dar și de cele din Anatolia și Balcani, iar denumirea acestei sărbători este compusă din două nume, Hîzîr și Ilyas, doi frați considerați părinții astronomici ai vieții umane, semnificând nemurirea și abundența. Tradiția spune că sărbătorirea Hıdırellez-ului are loc în general la iarbă verde, la pădure, pe marginea apelor sau la cimitire. Există obiceiul de a folosi plante proaspete sau carne de miel în mâncărurile preparate cu această ocazie. Se crede că mâncarea primului ied al verii aduce sănătate și bunăstare. Dacă se adună ierburi proaspete și flori, iar apoi acestea se fierb, se crede că acea apă va aduce însănătoșire bolnavilor, iar îmbăierea cu acea apă timp de patruzeci de zile înfrumusețează și întinerește. În noaptea de Hıdırellez se fac mai multe ritualuri, cu credința că Hızır va aduce prosperitate locurilor prin care trece. Capacele oalelor, hambarele și buzunarele se lasă deschise. Cei care doresc casă, grădină, mașină lasă în noaptea de Hıdırellez o miniatură a ceea ce vor, la tulpina trandafirilor, cu speranța că vor fi ajutați. În același timp, leagă batiste roșii de trandafir pentru împlinirea dorințelor și așteaptă timp de un an îndeplinirea dorințelor. Unele persoane își pun o dorință aprinzând un foc și sar peste acesta pentru îndeplinirea dorințelor.

Anul acesta, sărbătoarea Hıdırellez-ului a coincis cu inaugurarea unei noi geamii, „Mamut Kuyusu”, în satul Izvoru Mare, sat arondat comunei Peștera, fiind un adevărat prilej de sărbătoare pentru întreaga comunitate musulmană. Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, alături de primarul comunei Peștera, a organizat o ceremonie de inaugurare a noii geamii, reușind să reunească o bună parte a comunității tătare ce a luat parte la această zi memorabilă. Noul lăcaș de cult va fi un loc de rugăciune atât pentru credincioșii musulmani din comună, cât și pentru cei

din zonele învecinate, care vor putea veni pentru a lua parte la slujbele ținute în fiecare vineri și de sărbătorile religioase musulmane.

„România a fost mereu printre fruntașele Europei în privința siguranței alimentare. Eforturile noastre sunt de a păstra această tradiție”

Am avut plăcerea să mă număr printre vorbitorii celui mai recent eveniment organizat de Romalimenta, conferința Siguranța alimentară – „De la furcă la furculiță”, un prilej să pot observa că, la peste un deceniu de la fondarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, obiectivul principal al constituirii acestei instituții europene este în continuare de actualitate și de o importanță strategică pentru țara noastră.

M-am alăturat specialiștilor prezenți la evenimentul Romalimenta pentru a explica jurnaliștilor și societății civile că rețeaua agroalimentară din România este una dintre cele mai sigure din Europa. Aș spune că avem cinci stele privind calitatea serviciului de monitorizare și de control, cu specialiști care au făcut carieră la nivel european și cu un grad de profesionalism extrem de ridicat.

Sunt onorat că, în calitatea mea de actual vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, pot contribui în continuare la îmbunătățirea și actualizarea exigențelor ce decurg din ceea ce uneori prea simplu denumim siguranță alimentară. Consider că legislația privind acest domeniu este una ce trebuie continuu actualizată și care nu trebuie în niciun moment să desconsidere rigorile europene, nici pe cele impuse de piața internă.

Îi asigur pe foștii colegi de la ANSVSA, dar și pe cei mai noi intrați în sistem, pe cei de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, dar și pe fermieri, pe medicii veterinari și, nu în ultimul rând, pe consumatori că sunt în continuare alături și susțin orice demers care are ca rezultat menținerea celui mai înalt grad al siguranței alimentare la nivel național. Ar trebui să fim cu toții conștienți, ca parlamentari și reprezentanți ai cetățenilor în forul legislativ, că siguranța alimentară este un domeniu strategic care, în actualul context geopolitic, reprezintă un obiectiv ce trebuie protejat cu toate resursele de care dispunem, iar Guvernul Victor Ponta a dovedit până acum, și o va face și în continuare, că tradiția celui mai înalt grad al siguranței alimentare este o tradiție în România, o tradiție pe care actualul Guvern și actuala majoritate parlamentară o apără, o consolidează și o duc mai departe.

*

## „Cui îi este frică de atestatul de producător?”

Pe 1 mai 2015, la șapte luni distanță de la adoptarea și publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 145/2014 privind certificatul de producător și carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol. În calitatea mea de vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, am luat parte la toate dezbaterile parlamentare pe marginea acestui act menit să reglementeze sectorul comerțului agricol, sufocat până de curând de intermediari necinstiți și de importuri ilegale.

Am toată convingerea că, alături de colegii din Comisia pentru agricultură, dar și de autorități și de reprezentanții fermierilor, am elaborat un act normativ benefic agriculturii românești. Sunt la curent cu dificultățile din prezent și cu problemele pe care unii producători agricoli le întâmpină pentru a intra în posesia atestatelor și a carnetelor de comercializare. Îi asigur că atât eu, personal, cât și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu vor lăsa fermierii cinstiți să fie sancționați, făcând însă apel la aceștia să își rezolve situația și să intre în legalitate cât mai curând.

Din păcate, consider că producătorii agricoli trebuiau să fie informați de către asociațiile care îi reprezintă și care, totodată, au cerut să fie implicate în acest proces de autorizare a comercianților de produse agricole. Totodată, autoritățile locale, fie că este vorba de primării, de prefecturi, de camere agricole, de direcții agricole sau de consilii județene, ar fi trebuit să se asigure că fermierii sunt la curent cu noutățile legislative și să le asigure suportul necesar. Nu fac proces de conștiință nimănui, ci doar mă raportez la responsabilitățile fiecărei persoane care deține o funcție și care are obligația să își facă treaba.

În final, aș mai dori să subliniez că nu pot să nu remarc faptul că cele mai vocale persoane care critică și lansează atacuri publice privind noul atestat de producător și carnetul de comercializare fac parte din rândurile celor care fac speculă cu produse agricole. Sunt acei producători care și-au scos acte pentru două oi, dar vindeau sute de kilograme de brânză importată din Bulgaria. Vorbim de acei importatori de mere poloneze care le comercializau în piață ca fiind mere de Voinești. Aceștia sunt cei care se tem și luptă împotriva aplicării Legii nr. 145/2014, o lege care îi obligă pe samsari să iasă la suprafață și să nu mai elimine din piețe fermierii cinstiți, producătorii și asociațiile de producători care muncesc cinstit și cultivă cu mâna lor fiecare fir de pătrunjel, fiecare roșie românească și fiecare măr cules din livezile de la țară.

*

„Guvernul Victor Ponta, singurul care discută cu fermierii” Județul Neamț, pe care îl reprezint în Parlamentul României, este un județ în care oamenii fac agricultură performantă, în care fermele mici, mijlocii sau mari sunt un adevărat model de afacere, de cum îți poți câștiga existența muncind pământul cinstit și cu dragoste de glie.

Sunt alături de toți agricultorii și crescătorii de animale din Neamț, dar și de cei din toată România care trec în această perioadă prin furcile caudine ale legislației europene. Depunerea cererilor unice de plată este un hop pe care oamenii agriculturii românești îl au de trecut în fiecare an, însă 2015 este cu atât mai important cu cât regulile impuse de Comisia Europeană prin politica agricolă comună sunt o adevărată provocare. Tocmai pentru a fi alături de cetățeni, pentru a se asigura că aceștia vor beneficia în continuare de dreptul lor de a încasa subvenții, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, dar și toți reprezentanții Guvernului Ponta și ai PSD, suntem alături de fermieri, într-un dialog intens pentru adaptarea legislației comunitare la nevoile agriculturii autohtone.

Înțeleg nervii unora sau ai altora din organizațiile de fermieri cu reprezentativitate la nivel național, însă aceiași agricultori trebuie să fie sinceri și să recunoască faptul că Guvernul Victor Ponta este primul Guvern care stă la masă cu agricultorii, le ascultă problemele și colaborează cu ei pentru perfectarea legislației.

Doresc să le mulțumesc tuturor acelor fermieri care, în plină campanie de primăvară, și-au rupt mereu din timpul lor din câmp pentru a veni la București și a participa la dezbaterile de la minister sau din Parlamentul României, pentru a urmări presa, pentru a studia legislația și pentru a transmite decidenților politici sugestiile și observațiile lor valoroase, menite să rezolve în timp util chestiunile legate de depunerea cererilor unice pentru plățile directe, și nu numai.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, industrie alimentară, silvicultură și servicii specifice, doresc să fac un apel la funcționarii APIA să nu se lase doborâți de presiunile politice și din presă, să continue să își facă datoria și să îi asiste mai departe pe fermieri să își înregistreze în timp util și în mod corect cererea pentru subvenții. Este o misiune grea, dar experiența acestor oameni pregătiți va face diferența în lupta pe care fermierii României o duc zilele acestea cu birocrația și normele europene ce trebuie respectate la punct și virgulă.

„PNL va susține în continuare necesitatea alegerii primarilor în două tururi de scrutin”

Miercurea trecută am adoptat în Camera Deputaților noua Lege a alegerilor locale. Noutățile stipulate de această lege se referă la faptul că va permite cetățenilor Uniunii Europene să candideze inclusiv pentru funcția de primar, până acum aceștia având dreptul de a candida doar pentru funcția de consilier. Deoarece România, Bulgaria și Grecia rămăseseră singurele țări care aveau această restricție, prin noile prevederi legislative, menționate mai sus, ne-am aliniat majorității țărilor din UE.

Mai mult decât atât, listele electorale sunt înlocuite cu Registrul electoral, gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă, iar partidele politice vor avea acces la acest registru, la cerere, pentru organizarea campaniei electorale.

O altă prevedere importantă a noii legi se referă la faptul că birourile electorale, mai precis numirea președinților și a locțiitorilor acestora, se profesionalizează și se depolitizează. Astfel, propunerile pentru aceștia nu vor mai fi făcute de către primari și prefecți, ci din cadrul unui corp al experților electorali gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă. O altă modificare a Legii alegerilor locale constă în introducerea obligativității de depunere, împreună cu candidaturile, a unui număr de semnături de susținere, și anume 1% din cetățenii cu drept de vot, dar nu mai puțin de 100 de semnături în comune, 500 de semnături în orașe și 1.000 de semnături în municipii.

Din păcate, deși PNL nu a sprijinit sub nicio formă acest lucru, susținându-și până la final amendamentele privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, conform prevederilor actualei legi, primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin, iar președinții de consilii județene din rândul consilierilor, prin vot indirect, deoarece majoritatea parlamentară formată din PSD și aliații săi au dorit doar acest tip de scrutin, care-i favorizează. Dar PNL va susține, în continuare, faptul că alegerea primarilor în două tururi de scrutin este cea mai corectă și reprezentativă formă de alegere a aleșilor locali. Aș mai menționa și faptul că, în noua lege, solicitarea partidelor politice de retragere a mandatului unui consilier care a trecut la alt partid sau care a fost exclus din partid nu va mai fi decisă de consiliul respectiv – care de multe ori refuză să pună în aplicare decizia –, ci este trecută la prefect, care este obligat, în termen de 15 zile, sub sancțiunea legii penale, să emită un ordin de încetare a mandatului.

Dar una dintre cele mai importante prevederi ale Legii alegerilor locale care a fost adoptată de Parlament este introducerea sistemului electronic pentru prevenirea votului multiplu. Mai precis, înainte de exercitarea votului, fiecărui alegător i se va scana cartea de identitate, iar sistemul va verifica secția de votare la care este arondat, precum și faptul ca nu a mai votat în altă secție. În consecință, sistemul nu va mai permite ca un alegător să voteze de mai multe ori. Noi, liberalii, am votat în ansamblu noua Lege a alegerilor locale, precum și celelalte legi care fac parte din noul Cod electoral, deoarece considerăm că reforma electorală a fost îndelung tergiversată, iar repercusiunile unei legislații greșite și destul de deficitare în multe privințe s-au putut resimți din plin la ultimele scrutine ale alegerilor locale și parlamentare.

„Guvernul Ponta a bulversat întreg sistemul de sănătate din România. Cine răspunde, domnilor guvernanți, pentru haosul creat?!”

De câteva zile asistăm la un adevărat haos în sistemul de sănătate românesc, creat cu bună știință de către Guvernul Ponta, și acest lucru se întâmplă, în mod evident, din cauza faptului că Guvernul actual, din care face parte și ministrul de resort, nu a fost în stare să pregătească, din timp și pe etape clare, implementarea programului privind cardurile de sănătate.

Mai mult decât atât, în loc să fie în țară, exact la debutul campaniei de implementare a cardurilor de sănătate, atât premierul Ponta, cât și ministrul sănătății, domnul Bănicioiu, se plimbau fără nicio grijă, pe bani publici, într-un turneu arab, la mii de kilometri distanță față de haosul prin care au fost obligați să treacă românii cu probleme de sănătate în această perioadă și care erau nevoiți să-și activeze cardurile.

Astfel, mii de românii au stat toată săptămâna trecută la cozi interminabile pe la casele de asigurări, încă de la ora 5 dimineața, inclusiv în județul Brăila, ca să-și ridice cardurile de sănătate, în loc ca aceste carduri să fi intrat deja în posesia asiguraților prin poștă, așa cum era firesc și cum au fost trimise doar pentru o parte dintre asigurați.

În plus, bulversarea a avut loc și la nivelul medicilor, al farmaciilor și al spitalelor, deoarece s-a creat falsa impresie, generată de o lipsă crasă de comunicare și informare corectă din partea guvernanților, că medicii nu pot elibera rețetele necesare pacienților fără carduri de sănătate, că pacienților respectivi li se refuză compensarea medicamentelor și, chiar mai grav, în unele cazuri, internarea în spitale.

PNL consideră că acest proiect a fost extrem de prost gestionat de către Guvernul Ponta, care nu a preîntâmpinat eventualele probleme ale acestui program și nu a desfășurat, prin Ministerul Sănătății, o amplă campanie de informare a populației.

În condițiile în care, începând cu 1 mai anul curent, cardul de sănătate este obligatoriu pentru orice pacient din România, adică orice prezență la medicul de familie, spital sau farmacie este decontată numai în baza acestui card de asigurări, în lipsa acestuia fiind necesară o adeverință specială de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru pacienții fără carduri, nu credeți, domnule ministru Bănicioiu, că nu aveți voie să vă jucați cu viața, cu sănătatea și cu nervii românilor și că ar fi trebuit, în mod obligatoriu, ca până la data de 1 mai toți cei 14 milioane de asigurați să fi intrat întâi în posesia cardurilor și apoi, după validarea acestora și eliminarea tuturor problemelor și erorilor sistemului respectiv, să puneți și condiții pacienților?

## „PNL susține întreaga reformă electorală”

Săptămâna trecută am votat în plenul Camerei Deputaților trei dintre legile noului Cod electoral, printre acestea aflându-se Legea finanțării campaniilor electorale, Legea partidelor politice și Legea alegerilor locale.

Astfel, noile modificări introduse în Legea finanțării campaniilor electorale se referă în principal la finanțarea de

la bugetul de stat a campaniilor electorale, concomitent cu plafonarea nivelului de cheltuieli și a categoriilor de metodă de campanie electorală. Vor fi permise numai campaniile prin presă, radio, televiziune, online, afișaj exclusiv pe panourile amplasate de primării, materiale tipărite (broșuri, pliante), sondaje de opinie, precum și alte tipuri de cheltuieli tehnice pentru chirii, săli, sonorizare, transport, cazare etc.

În privința Legii partidelor politice, noutatea constă în faptul că pentru înființarea unui partid politic va fi nevoie de acum înainte de doar trei membri fondatori, prin preluarea prevederilor de la asociații și fundații, în sensul respectării libertății de asociere. Astfel, noua lege pune în practică decizia Curții Constituționale, care a decis că prevederea conform căreia pentru înscrierea unui partid erau necesare 25.000 de semnături ale membrilor fondatori este neconstituțională. În plus, se elimină și obligativitatea funcționării pe criteriul teritorial, partidele având libertatea să se organizeze la nivel național, regional, județean sau local, precum și în toate acestea concomitent.

În privința Legii alegerilor locale, PNL și-a susținut până la capăt amendamentele privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, deoarece noi, liberalii, considerăm că argumentele noastre sunt într-adevăr pertinente și țin, evident, în primul rând, de reprezentativitate și apoi de necesitatea de a avea conduceri cât mai legitime la nivelul comunităților locale.

PNL nu va renunța la acest obiectiv politic asumat și, în momentul în care vom putea alcătui o altă majoritate parlamentară, vom face toate demersurile necesare pentru ca alegerea primarilor să aibă loc în două tururi de scrutin.

PNL consideră că noile legi privitoare la reforma electorală votate de Parlament reprezintă soluții reale pentru reformarea clasei politice românești. Noile acte normative vor diminua cheltuielile din campania electorală, vor elimina mita electorală și vor aduce schimbări de atitudine a partidelor politice față de alegători. Dar reforma nu s-a încheiat, urmând să intre în dezbatere Legea alegerilor parlamentare și legea noastră, a PNL, privind votul prin corespondență, pe care, de asemenea, o vom susține cu toată tăria pentru a fi adoptată cât mai curând.

„10 mai, Ziua regalități”

Grupurile parlamentare ale PNL din Camera Deputaților și Senat au inițiat și susținut cu toată convingerea Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 mai ca sărbătoare națională, în condițiile în care această propunere a fost respinsă de Senat și apoi a primit raport de respingere și în Camera Deputaților, de la Comisia de muncă și protecție socială, cea care a dezbătut pe fond acest proiect, unde PSD și aliații săi au majoritate.

Dar noi, liberalii, nu ne-am lăsat înfrânți de ostilitatea colegilor de la putere și de votul lor negativ în aceste două prime etape legislative și am reușit, în cele din urmă, să-i convingem că această inițiativă legislativă este una deosebit de importantă pentru restabilirea unor adevăruri istorice ale României, ignorate complet în perioada pre și postdecembristă.

În urma demersurilor PNL, această inițiativă liberală a fost adoptată în Camera Deputaților și trimisă la promulgare. Astfel, ziua de 10 mai va fi sărbătorită în fiecare an ca sărbătoare națională.

Textul noii legi prevede faptul că Parlamentul, Președintele României, Guvernul, celelalte autorități publice centrale, precum și autoritățile administrației publice locale organizează manifestări cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea zilei de 10 mai.

În plus, fondurile necesare pentru sărbătorirea diverselor evenimente prilejuite de ziua de 10 mai pot fi asigurate și din bugetele locale sau din bugetul autorităților și instituțiilor publice, în limita alocațiilor bugetare aprobate.

Având în vedere numeroasele evenimente istorice ale României care s-au petrecut în ziua de 10 mai și care au avut o importanță covârșitoare în formarea ca stat modern a României, PNL a considerat că a venit momentul ca românii să-și celebreze istoria în adevăratul sens al cuvântului și a susținut cu toată tăria această lege.

10 mai glorifică, de fapt, trei momente istorice diferite: începutul domniei lui Carol I, independența de stat și încoronarea primului rege al țării, toate cele trei evenimente fiind indisolubil legate de instituția monarhiei.

„La 10 mai, țara a făcut legătura cu dinastia”, spunea marele istoric Nicolae Iorga, iar noi, liberalii, credem că trebuie să-i redăm acestei zile importanța istorică meritată, conferindu-i statutul avut în vechea Constituție românească!

10 mai a fost Ziua Națională a României până în 1947, când comuniștii au abolit monarhia, și a redevenit sărbătoare națională pe 22 aprilie anul acesta, când legea noastră liberală a fost adoptată.

La mulți ani Casei Regale de Ziua regalității, 10 mai!

*

„Câte locuri de muncă au fost create în perioada dumneavoastră de guvernare, domnule Ponta, din cele un milion promise?!”

Din un milion de locuri de muncă promise în anul 2012 de către PSD și Victor Ponta, odată cu intrarea la guvernare, Guvernul Ponta nu a realizat în cei trei ani nu doar jumătate, dar nici măcar un sfert din ce a anunțat! Este cea mai gravă nerealizare a guvernării, raportată în special la electoratul PSD. Acesta a fost elementul central al propagandei lor electorale, iar după trei ani poate constata toată lumea cât de eficient a fost ca premier domnul Victor Ponta...

Conform datelor Institutului Național de Statistică, în trei ani de mandat ai Guvernului Ponta au apărut în plus doar aproximativ 120.000 de salariați, deci cam 10% din promisiune a fost dusă la îndeplinire.

Mai mult decât atât, chiar și Comisia Europeană a tras un semnal de alarmă cu privire la faptul că lipsa investitorilor străini care să creeze locuri de muncă reprezintă unul dintre marile dezechilibre economice ale României. Dar, culmea ipocriziei, domnul Victor Ponta dă vina pe sindicate pentru faptul că investitorii părăsesc țara, și nu pe incompetența guvernelor sale de a atrage investiții!

Statistica este foarte tristă: România are 4,48 milioane de salariați, la fel ca în urmă cu un deceniu. Desființarea celor 700.000 de joburi în timpul crizei a fost recuperată într-o foarte mică măsură. Altfel, rata de ocupare a forței de muncă este de 63,8% (24–64 de ani), față de media europeană de 68,5% și ținta fixată pentru 2020 de 70%.

Dar ceea ce este cel mai grav în privința locurilor de muncă este gradul foarte scăzut de ocupare a tinerilor din România. În cazul tinerilor (15–23 de ani), rata de ocupare este de 23,9%, față de media europeană de 48,9%. În plus, rata șomajului a rămas constantă în ultimii ani, în jur de 7%, în vreme ce șomajul în rândul tinerilor se apropie de 25%.

Guvernul Ponta nu a venit cu nicio măsură pentru reducerea fenomenului muncii la negru și întărirea disciplinei fiscale. A compromis Inspecția Muncii, iar frauda fiscală pe piața muncii se ridică la 14,6% din PIB, adică aproape jumătate din încasările totale la bugetul național.

O altă problemă deosebit de importantă și stringentă pentru cele mai multe categorii de angajați și nerezolvată până în prezent o reprezintă sistemul public de salarizare. Astfel, sistemul de salarizare unitară, reanalizat de Guvern și tergiversat îndelung, a determinat ample proteste la nivelul administrației.

Creșterea salariului minim a avut efecte, în cel mai fericit caz, modeste. Masa salarială a rămas la nivelul din perioada crizei, ceea ce înseamnă că tot mai mulți români câștigă doar la nivelul salariului minim (27% din totalul angajaților la sfârșitul anului 2014, o creștere semnificativă față de procentul de 8% înregistrat în 2011).

Efectul dezastruos al nerealizării Guvernului Ponta legată de creșterea semnificativă a locurilor de muncă se vede în faptul că un salariat susține 1,3 pensionari și beneficiari de indemnizații. Acest lucru se traduce într-un deficit anual al sistemului de pensii de aproximativ 4 miliarde de euro și o perspectivă sumbră pentru următorii ani.

*

„Susțin protestele studenților din România prin care se cere 6% din PIB pentru educație”

Studenții din cele mai importante centre universitare ale țării au ocupat mai multe săli ale amfiteatrelor universităților, inclusiv pe timpul nopții, în decursul săptămânii trecute, în semn de protest față de politicile actuale ale Guvernului Ponta în domeniul educației.

Astfel, studenții protestatari au cerut Guvernului Ponta o serie de revendicări pe care le consider îndreptățite în cea mai mare parte, multe dintre acestea fiind, de altfel, extrem de necesare îmbunătățirii substanțiale a sistemului nostru de educație. Printre revendicările studenților se află și cea referitoare la respectarea Legii educației de către Guvern, prin alocarea a 6% din PIB domeniului educației, revendicare pe care și eu, în calitate de parlamentar și de vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, o susțin cu toată tăria, având în vedere faptul că până în prezent guvernanții doar au promis prin campanii un buget mai mare pentru educație, dar nu s-a întâmplat nimic în realitate, iar aceasta a rămas, întotdeauna, doar Cenușăreasa de serviciu a sistemului public de învățământ din România.

Pe lista de revendicări a studenților se află, în afară de creșterea finanțării educației și asumarea reală de către Parlament și Guvern a alocării a 6% din PIB pentru educație, și următoarele solicitări: includerea studenților în proporție de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor și includerea acestora în aceeași proporție în consiliile departamentelor din facultăți – locul în care se iau decizii cu privire la curricula și planurile de învățământ, creșterea investițiilor în servicii pentru studenți, creșterea burselor, în special a burselor sociale, investiții în construcții de noi cămine și cantine și investiții în repararea și modernizarea celor existente, precum și implementarea reală a unui învățământ centrat pe student. Consider că toate aceste revendicări trebuie discutate punctual de către guvernanți cu reprezentanții studenților și implementate cât mai rapid.

Este limpede faptul că, până acum, sistemul de educație a prezentat interes pentru premierul Victor Ponta doar când a fost vorba să mai obțină ceva voturi în campanii sau pentru a-și rezolva vreo problemă personală. În rest, educația a rămas sufocată de probleme și subfinanțată cronic. În ultimii trei ani de guvernare PSD, constatăm că există aceleași deficiențe și nemulțumiri și în domeniul universitar, precum și în cel preuniversitar sau gimnazial sau multe dintre ele sunt deja agravate: cadrele didactice sunt tot mai puține și extrem de slab plătite, iar numărul insuficient de școli și inadaptarea pregătirii la piața forței de muncă rămân în continuare un handicap pentru România.

Mai mult decât atât, nepăsarea Guvernului a fost demonstrată la fiecare început de an școlar, când lipsa manualelor școlare a fost resimțită în al doilea an consecutiv pentru elevii de clasa I, care au rămas fără abecedare. Mai nou, în aceeași situație au fost și elevii de clasa a II-a. Lucrurile acestea s-au întâmplat pentru că licitațiile pentru manuale au fost făcute cu dedicație, prin caietul de sarcini.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele sistemului de învățământ românesc care ar trebui cât mai repede rezolvate, pentru ca acesta să nu devină, dintr-un sistem bolnav cronic, unul muribund!

„Casa Regală, la ceas aniversar. 10 mai, zi de însemnătate națională”

Data de 10 mai și-a recuperat, de la Revoluția din Decembrie 1989 până în prezent, tripla semnificație: ziua în care principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea în București (10 mai 1866), ziua în care era proclamată independența de stat a României (10 mai 1877) și ziua în care, patru ani mai târziu, într-o Europă monarhică, România devenea regat (10 mai 1881). Altfel spus, Carol de Hohenzollern a sosit în România în ziua de 8 mai 1866 și a intrat în București două zile mai târziu, în 10 mai. Instalarea sa în București a fost urmarea unui acord între politicienii români. 10 mai a fost ziua în care a început o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este prima semnificație a zilei. A doua semnificație a acestei zile este legată de proclamarea independenței în 1877. În 9 mai, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, spunea în Parlament: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare.” A fost și ziua în care Parlamentul a votat rezoluția prin care a proclamat independența țării. A doua zi, în 10 mai 1877, parlamentarii merg la Palatul Regal, iar Carol I răspunde proclamației de independență, moment descris în memoriile sale. În 10 mai 1881, într-o Europă monarhică, România a devenit regat, iar Principele Carol a fost încoronat Rege al României.

Acestea sunt motivele pentru care românii au sărbătorit la data de 10 mai Ziua Națională a României din 1866 până în 1947, atunci când regimul comunist a venit la putere și monarhia a fost înlăturată. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 mai a fost ștearsă deliberat din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independență se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament. Regimul comunist și-a învățat elevii că independența a fost proclamată la data de 9 mai, tocmai pentru a se dezice de Ziua Dinastiei și Ziua Națională a României.

Astăzi, 10 mai este Ziua regalității, sărbătorită atât de familia regală, cât și de simpatizanții săi. Mai mult, începând de anul acesta, printr-un proiect adoptat în luna aprilie de Camera Deputaților, data de 10 mai este și zi de sărbătoare națională, dovadă că cei 81 de ani de tradiție și istorie nu pot fi șterși cu buretele. Iată că, după aproape 70 de ani, societatea românească se întoarce cu fața spre monarhie, conștientă că această zi trebuie marcată ca una dintre cele mai importante din istoria noastră națională.

Proclamarea Regatului a însemnat foarte mult pentru țara noastră, marcând, în primul rând, acceptarea României cu un statut de egalitate de către celelalte state europene. Așa cum spunea și președintele Klaus Iohannis: la mulți ani Casei Regale!

„Să acordăm atenția necesară profesorilor noștri!”

Sunt convinsă că fiecare dintre noi, indiferent că am realizat sau nu ceea ce ne-am propus în viață, își amintește cu drag și nostalgie de primii pași în școală, de prima învățătoare sau de primul profesor de limba română și de matematică. Categoria socioprofesională a dascălilor are o importanță covârșitoare în societatea românească, prin rolul său de a forma nu doar conduite, caractere sau personalități umane, cât și mai ales specialiști și deopotrivă profesioniști în diverse domenii de activitate. Dacă pe vremuri era o mândrie să fii cadru didactic, iar omul de rând se apleca respectuos în fața acestuia, recunoscându-i astfel meritele, astăzi condiția socială a dascălului a ajuns într-o stare pe care o deplângem cu toții. Principalul factor cauzator este faptul că guvernele care s-au succedat la putere după 1990 nu au acordat atenția cuvenită rezolvării problemei financiare, respectiv a retribuției lor, gestionând cu superficialitate și lipsă de înțelepciune politică această situație.

Măririle de salariu, sporurile, subvențiile și ajutoarele de stat care s-au acordat rând pe rând profesorilor s-au dovedit în practică insuficiente pentru a face față provocărilor unei societăți aflate în tranziție, în care creșterea prețurilor la produsele de bază a fost constantă, acestea devenind un lux pentru o bună parte dintre cetățenii României. Dacă angajați ai altor instituții publice, precum primăriile, prefecturile și instituțiile subordonate acestora, au primit și încă primesc diferite sporuri și indemnizații în bani, de la alocație de hrană, indemnizație de dispozitiv etc. până la indemnizație pentru vestimentație, consider că este oportun ca noi, în calitate de oameni politici, să intervenim și în sprijinul dascălilor, propunând, spre exemplu, acordarea unei sume lunare pe lângă salariu, pentru procurarea materialelor didactice sau pentru vestimentația acestora.

Din păcate, din cauza salariilor mici, profesorii din România nu își pot acoperi cheltuielile curente și cele necesare asigurării unui trai decent, nemaivorbind despre materialele didactice costisitoare, dar absolut necesare pregătirii și perfecționării cadrelor didactice. Statutul social al unui dascăl nu îi permite să apară în fața elevilor ori a studenților altfel decât adecvat vestimentar, or, așa cum menționam mai sus, acest lucru este greu de realizat în realitate, în condițiile unor venituri atât de modeste.

În calitate de deputat, mă simt dator să reprezint interesele celor care m-au votat, iar situația dascălilor îmi ridică serioase semne de îngrijorare. Am constatat cu toții că tinerii noștri nu mai sunt interesați de a profesa în învățământ din cauza remunerației mici și, în același timp, mulți învățători și profesori preferă să părăsească această meserie, după ani buni de carieră, fie plecând la muncă în străinătate, fie reorientându-se profesional. O spune realitatea cotidiană, o spun și sondajele de opinie, și cercetările sociologice. Este o problemă care ne afectează societatea, în ansamblul ei, și pe care trebuie să o rezolvăm.

Consider că trebuie să devenim cu toții mai responsabili față de problema dascălilor și să luăm atitudine. Un prim pas ar fi acordarea unei sume de bani pentru materiale didactice sau vestimentație, atât profesorilor preuniversitari, cât și celor universitari, fără discriminare, întrucât nevoile acestora impun acest gest. Dascălii merită suportul nostru moral și f i n a n c i a r, i a r d a c ă t o t n u s - a r e u ș i t a c o r d a r e a mult-așteptatului procent de 6% din PIB pentru educație măcar să reușim să facem alți pași mici, dar siguri în vederea menținerii lor în sistemul de învățământ și mai ales pentru viitorul copiilor noștri.

„Să avem grijă de tinerii noștri excepționali!”

Consiliul Europei, prin Recomandarea nr. 1.248/1994, susține că educația este un drept uman fundamental și trebuie adaptată fiecărui individ. Acest fapt nu înseamnă privilegierea unui anumit grup în defavoarea altuia, ci doar trebuie să determine acele oportunități educaționale care să permită celor cu abilități deosebite să își dezvolte la maximum potențialul disponibil. Este și cazul grupului constituit din tinerii supradotați, capabili de performanțe intelectuale și profesionale înalte, din toate domeniile de activitate.

Tinerii supradotați sunt în toate statele democratice o resursă umană extrem de valoroasă. Ei sunt garanția progresului unui stat, a locului pe care acesta îl ocupă și îl va ocupa în viitor în competiția cu celelalte țări ale lumii. Ei sunt cei care, prin contribuția lor inovatoare în domenii precum știința, tehnologia, antreprenoriatul, arta, cultura, informatica, dau acelei țări posibilitatea nu doar de a răspunde provocărilor aduse de globalizare sau regionalizare, ci și de a declanșa oportunități prin care statul să participe la beneficiile pozitive ale acestor procese.

Mai mult ca oricând, România are acum nevoie de acești tineri aici, acasă. Nu ne mai putem permite prelungirea acestui exod de creiere. Ei trebuie să găsească în țară un mediu educațional propice pentru a le stimula abilitățile la capacitate maximă și să răspundă nevoilor speciale de instruire. Instaurarea unui asemenea climat stimulativ ar conduce și la evitarea apariției unor reacții nedorite și dureroase, cum sunt alienarea sau comportamentul antisocial, de care, din păcate, avem parte în România.

Concluzia este că se impune un sistem de educație diferențiată la nivel formal, nonformal și informal, prin promovarea inițiativei, a spiritului întreprinzător și a creativității tinerilor supradotați în toate domeniile, prin încurajarea participării lor active la procesul decizional, aceștia își vor putea dobândi și dezvolta competențele, cunoștințele și abilitățile care să-i stimuleze să devină lideri într-o Românie europeană.

În consecință, acțiunea de a-i identifica și a-i sprijini este o necesitate și o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm cu toții, atât clasa politică, cât și societatea civilă. Această necesitate nu rezidă din a crea un beneficiu suplimentar acestor tineri excepționali, ci pentru progresul și dezvoltarea generală a societății românești, în ansamblu. Un tânăr supradotat va reuși oricum în viață. Dacă însă îl poți folosi în sprijinul unei cauze nobile și al unei națiuni întregi, va fi cu atât mai bine pentru toată lumea!

„Atestate, certificate, multă birocrație în sarcina țăranilor!”

Ce dacă ministrul agriculturii a declarat că au fost tipărite peste 300.000 de atestate de producător, oamenii nu au fost informați cum trebuie de autoritățile din subordinea sa despre modificările pe care le-a adus noua lege a piețelor.

Domnul ministru nu este de acord cu informațiile apărute recent în presă, potrivit cărora nu au fost tipărite carnetele de comercializare și atestatele de producător, conform noii Legi a piețelor, insistând că nu există niciun consiliu județean care să nu fi primit cel puțin o primă tranșă de carnete și atestate. Da, domnule ministru, dar sunt toate pentru toți producătorii

agricoli sau oamenii stau la cozi și nu înțeleg ce li se întâmplă?

După publicarea legii, în 2014, au fost emise două ordine care vizează normele de implementare.

Consiliile județene, pe baza solicitărilor de la primării, trebuiau să solicite noile atestate de producător și carnetele de comercializare. Până la această dată, toate consiliile județene nu numai că au solicitat, dar au și primit noile atestate.

Sigur că da, este dificil să verificați la nivel de fiecare comună, dar, așa cum spune legea, în cinci zile de la momentul solicitării producătorii trebuie să aibă actele respective pentru a se putea prezenta în piețe fără să fie amendați.

Din datele pe care le-ați făcut publice, au fost solicitate 380.000 de atestate de producători și peste 300.000 de carnete de comercializare, dar țăranul simplu credeți că are banii necesari să intre în posesia lor și mai și știe să le completeze?

Potrivit noii legi a piețelor, există două situații: una în care producătorul care deține atestat vinde singur în piețe produsele proprii și în spațiul destinat special producătorilor, iar a doua vizează vânzarea mărfii către un intermediar. În primul caz, producătorul nu trebuie să emită bon fiscal, însă, în cel de-al doilea, cel care vinde are această obligație prin noua lege.

În consecință, crescătorii de animale nu pot vinde carne sau produse de origine animală în piețele din România. După intrarea în vigoare a noii legi a piețelor, nu s-a făcut nicio campanie de informare în acest sens și încă mai sunt primării care nu știu ce e un carnet de comercializare, iar aceste acte nu sunt tipărite, ne spun fermierii.

Așa cum ni se întâmplă mereu, din nou suntem prinși nepregătiți. Într-o primărie am găsit doar două carnete de comercializare. În alta agenții agricoli habar nu aveau ce e un carnet de comercializare. Fără carnet producătorul nu-și poate vinde marfa. Luna aceasta avem producții mari la lapte. Centrele de colectare cer carnetele. Rămânem cu laptele! „Mieii nu-i putem vinde fără carnet. În fond, ne întrebăm și noi ce rost au pentru noi carnetele de comercializare?! De ce ni se dau nouă, și nu comercianților?! Până la urmă, noi suntem producători sau comercianți?” se întrebă crescătorii de ovine.

„Verificări marca PSD – nu s-a tăiat destul în pădure!”

Premierul Ponta a dat încă o dovadă că guvernează numai la televizor. De când este șeful Guvernului, Victor Ponta are un singur scop – să aibă imagine bună, indiferent ce se întâmplă în țară. Numai după ce oamenii au ieșit în stradă ca să protesteze împotriva dezastrului din păduri, din cauza defrișărilor ilegale, abia atunci premierul a avut o reacție. A scos la iveală un raport al Corpului de control privind vânzările de masă lemnoasă, numai că toate neregulile constatate s-au produs înainte ca Victor Ponta să devină premier.

La fix o zi după demonstrațiile organizate de societatea civilă în mai multe orașe din țară, premierul Victor Ponta a prezentat un document din care rezultă că a sesizat Direcția Națională Anticorupție cu privire la producerea a 52 de fapte penale în cinci din cele mai mari bazine forestiere din țară. Ca să nu mai spună lumea că nu face nimic pentru stârpirea furturilor din pădure! Ba, mai mult, a fost chiar vigilent și a dispus verificări în zone de acțiune sensibile cu mult înainte ca societatea civilă din România să ia atitudine, dacă este să luăm în calcul faptul că Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată în ianuarie 2015.

Verificările Corpului de control al prim-ministrului au fost făcute la direcțiile silvice Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mehedinți, Neamț și Suceava, dar au fost ratate alte zone de mare interes forestier, precum Caraș-Severin, Argeș și Harghita.

De la început, raportul dă semne că servește intereselor premierului Victor Ponta. Chiar dacă sesizarea făcută către DNA vizează perioada 16 martie 2009 – 31 decembrie 2012, s-au constatat nereguli cel mai târziu până în februarie 2012, adică înainte de a ajunge Victor Ponta prim-ministru. De unde se poate trage concluzia că în guvernarea PSD nu s-a petrecut nimic rău în pădure!

Multe dintre posibilele infracțiuni comise de angajații Romsilva și ai firmelor partenere pleacă de la un regulament de vânzare a masei lemnoase aprobat de Consiliul de administrație al RNP, în condițiile în care elaborarea acestuia era atributul strict al Guvernului.

Ipocrizia Partidului Social Democrat, a lui Victor Ponta personal este mare. Prin acest nou regulament se îndulceau semnificativ condițiile de participare la licitațiile organizate de direcțiile silvice pentru exploatarea lemnului din pădurile de stat. Adică nu mai era nevoie decât de o declarație pe propria răspundere că firmele participante la licitații nu aveau datorii la bugetul de stat și la Romsilva. Realitatea a arătat altfel, multe dintre societăți fiind datoare, astfel că nu ar fi avut voie să participe la licitații, pe care, de cele mai multe ori, le-au câștigat.

Regulamentul incriminat de Consiliul Concurenței a fost aprobat la începutul lunii septembrie 2009, când autoritatea centrală pentru silvicultură făcea parte din Ministerul Agriculturii, al cărui șef era nimeni altul decât Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta. După alegerile parlamentare din 2008, când s-a format coaliția PDL–PSD, Ilie Sârbu s-a bătut ca Pădurile să plece de la Mediu, unde fuseseră în ultimii patru ani, ca să ajungă la ministerul său, la Agricultură.

De fapt, întotdeauna PSD a ținut foarte mult ca pădurile să fie în aria sa de influență. Chiar și în Guvernul Ponta I, prim-ministrul a inventat postul de ministru delegat pentru păduri, ca să nu piardă contactul cu acest domeniu mult râvnit de tata-socruʼ Ilie Sârbu.

Și acum conducerea Romsilva este asigurată de un apropiat al lui Ilie Sârbu, Adam Crăciunescu, fost director al Direcției Silvice Arad, apoi secretar de stat pentru păduri în Ministerul Agriculturii, în prima domnie a lui Sârbu la acest minister, la începutul anilor 2000.

Culmea este că, în urma verificărilor, nu s-a constatat niciun furt veritabil, ci numai încălcări ale legii privind participarea la licitațiile organizate de direcțiile silvice pentru vânzarea lemnului din pădurea statului, astfel că nu se spune unde a dispărut lemnul. Au fost invocate posibile fapte penale, ca urmare a declarațiilor date de participanții la licitațiile organizate de direcțiile silvice precum că nu au datorii către Romsilva și bugetul de stat, când, în realitate, ele existau. Sesizarea către DNA aduce în discuție declarații pe propria răspundere, considerate ilegale, pentru o sumă cumulată de până la 125.000 de euro. Alte firme nu au constituit garanțiile de participare la licitații, în valoare totală de aproape 50.000 de euro. Există și pagube certe înregistrate de Romsilva, din cauza propriilor angajați: nu au calculat penalități de întârziere pentru neexecutarea unor lucrări în timpul stabilit prin contract.

În general, raportul sesizează nereguli posibil penale, după cum se precizează în document, ce duc la favorizarea

anumitor firme pentru câștigarea unor licitații în vederea valorificării masei lemnoase din pădurile statului, ceea ce poate vicia prețul încasat de Romsilva pentru lemnul vândut, dar nicăieri nu se precizează că firmele nu au plătit prețul la care s-au angajat prin contract.

Raportul Corpului de control scoate la iveală și nereguli produse de două dintre cele mai mari firme din domeniul forestier din România – Kronospan Sebeș și Holzindustrie Schweighofer SRL, amândouă subsidiare ale unor firme austriece.

Cele două societăți au fost și sunt în centrul unor mari scandaluri din România. Kronospan a construit o fabrică de formaldehidă și mai vrea să facă una. Societatea civilă a fost împotriva acestor investiții, pentru că formaldehida prezintă potențial crescut de cancer. Activitatea Holzindustrie Schweighofer a ajuns în atenția presei internaționale și a scos lumea în stradă, pentru că încurajează tăierile ilegale din pădurile României.

Faptele incriminate de Corpul de control se referă la participarea Kronospan la o licitație organizată de Direcția Silvică Suceava, unde reprezentanții Kronospan au făcut declarații precum că firma nu are datorii către Romsilva sau structurile sale. Corpul de control a constatat că societatea avea datorii restante de 10-12 zile, în valoare de 7.781 lei, plus încă una, veche de 3 zile, de 13.070 lei.

În sesizarea către DNA, firma Holzindustrie Schweighofer nu este învinuită direct de posibile fapte penale, dar este părtașă, pentru că a cumpărat 224 m[3] de lemn proveniți de la 171 de arbori tăiați fără autorizație de o altă firmă.

Cea mai halucinantă constatare a Corpului de control se referă tot la firma Holzindustrie Schweighofer, care este acuzată că nu a tăiat destulă pădure. În sinteza făcută de Corpul de control, Holzindustrie Schweighofer este acuzată de faptul că, „timp de 4 ani a exploatat un volum total de 126.292 mc de masă lemnoasă pe picior, față de volumul total de 200.000 m[3] (respectiv 190.000 m[3] cu aplicarea toleranței), pe care trebuia să-l exploateze conform contractului de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase, ceea ce a avut drept consecință diminuarea veniturilor Romsilva cu suma totală de 2.152.590,91 lei”.

Este foarte bine că verificările Corpului de control au scos la iveală astfel de ilegalități și sper să aibă un efect pozitiv asupra corectitudinii organizării licitațiilor. Dar, sub masca verificărilor la sânge, pot să spun că structura de control a prim-ministrului face politica impusă de Victor Ponta. Vremea „subiectelor-cârlig” nu a trecut, așa că premierul Ponta a dat un os de ros românilor, ca să le arate că face ordine și în pădure. Ca marile jafuri să se deruleze liniștit! Nu trebuie să uităm că cele mai mari tunuri din domeniul forestier au ca artizani reprezentanți marcanți ai PSD, unde Victor Ponta este președinte, precum Viorel Hrebenciuc, care a fost arestat pentru retrocedarea ilegală a 43.000 ha de pădure.

„Cardurile de sănătate – o provocare puternică pentru sistemul nostru sanitar”

Grija pentru sănătatea unei națiuni, concretizată printr-o finanțare suficientă, trebuie să constituie o prioritate constantă a tuturor guvernelor, căci de aici derivă bunăstarea și în celelalte domenii. Din păcate, la noi acesta a reprezentat unul dintre cele mai urgisite domenii, subfinanțarea cronică și lipsa de viziune fiind răspunzătoare pentru consecințele serioase, foarte grave, cu care se confruntă sistemul de sănătate. Dacă ne referim numai și la faptul că rata de vaccinare a intrat pe o curbă periculoasă, cu efecte grave pe termen mediu și lung, putem să avem imaginea de ansamblu a ceea ce înseamnă sistemul sanitar românesc.

Ca și când toate aceste probleme nu erau de ajuns, săptămâna trecută populația s-a confruntat cu o nouă criză: aceea a cardurilor de sănătate.

Obligatorie de la 1 mai, implementarea cardului de sănătate s-a dovedit a fi un nou prilej de poticneli, de cozi nesfârșite – aproape 1.000 de persoane au stat luni la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București –, de nervi și disperare. Ceea ce a condus la aceste disfuncționalități majore a fost gestionarea defectuoasă a informării atât a medicilor – în cazul multora dintre ei existând și o pregătire precară în ceea ce privește utilizarea cardului –, cât și a asiguraților. De asemenea, frecventa blocare a sistemului a reprezentat un impediment și o frână în validarea cardurilor. Acest peisaj tensionat a fost împănat și cu acuze de o parte și de alta: furnizorii de servicii medicale reclamau faptul că nu există un act normativ pe baza căruia să elibereze, totuși, rețete celor care nu au intrat în posesia cardului, Vasile Ciurchea, șeful CNAS, contracara cu o prevedere din Hotărârea Guvernului nr. 400/2015. N-au lipsit nici situațiile ilare, când aceste carduri erau confundate cu carduri purtătoare de... bani europeni!

Dacă ar fi existat o campanie de informare corectă și constantă, făcută cu profesionalism și responsabilitate, multe din aceste probleme, în mijlocul cărora a fost prins tot pacientul român, care a avut cel mai mult de suferit, nu ar fi existat.

Dacă ministrul sănătății nu ar fi preferat să plece în țările arabe, ci ar fi rămas „pe baricade”, în țară, pentru a se asigura că nu există gripaje majore în implementarea proiectului, poate că nu ar fi fost atâtea sincope.

Pentru toate acestea, cer ministrului sănătății, Nicolae Bănicioiu, să-și asume întreaga responsabilitate politică.

„Un alt abuz al puterii situează ANAF-ul deasupra legii” Cred cu tărie că principala noastră îndatorire, în calitate de oameni politici, constă în crearea și dezvoltarea unui stat modern, funcțional, care să lucreze în interesul cetățeanului și al societății. Constat însă, cu profundă nemulțumire și indignare, că actuala putere face tot ce îi stă în putință pentru a ne demonstra contrariul.

În Parlamentul României majoritatea politică încearcă, prin tot felul de trucuri, fie să împiedice încuviințarea reținerii și arestării preventive a diverșilor prieteni, fie să modifice Codul penal astfel încât onorabilii aleși să se situeze deasupra legii. Să ne mai mire că același tipar îl regăsim și în cadrul Guvernului, Guvern care săptămâna trecută a inițiat o ordonanță de urgență prin care Agenția Națională de Administrare Fiscală poate acționa în afara oricărui control juridic?!

Concret, prin OUG nr. 8/2015, publicată în Monitorul Oficial pe 28 aprilie 2015, la art. 13, lit. e) pct. (viii), se afirmă răspicat că deciziile instanțelor de judecată nu se aplică pentru ANAF. Astfel, în cazul unui control al ANAF, există posibilitatea de a plăti de 10 ori amenda aplicată pentru a nu se suspenda activitatea firmei. Suma se face venit la bugetul de stat și nu se restituie în cazul în care, la solicitarea operatorului economic, instanța de judecată anulează procesul-verbal de constatare a contravenției.

Cu alte cuvinte, chiar dacă instanța recunoaște abuzul inspectorilor ANAF asupra unui agent economic, acesta din urmă rămâne doar cu acest merit, contravaloarea amenzii nefiind restituită.

Am susținut întotdeauna aplicarea corectă și egală a legii; am susținut întotdeauna lupta împotriva evaziunii fiscale, indiferent de nivelul acesteia. Cu toate acestea, nu pot aproba abuzurile. Nu pot fi de acord cu această ordonanță prin care ANAF-ul este situat în afara legii, în afara oricărui mecanism de _check and balance_ . Cum putem afirma că trăim într-un stat de drept, dacă o instituție a statului nu respectă hotărârile justiției?! Ce mai înseamnă acum dreptatea și echitatea?

În perioada 1–3 mai 2015, 605 inspectori au verificat 457 de operatori de turism și patroni de restaurante, în urma cărora s-au dat amenzi de aproape două milioane de lei și s- au confiscat venituri și bunuri de peste 200.000 de lei. În același timp, marea evaziune este aproape ignorată: contrabanda și evaziunea în zona cerealelor și produselor agricole au ajuns la peste 60% dintr-o piață care valorează miliarde de euro; o situație asemănătoare este și în cazul industriei alcoolului, unde aproximativ 85% din piață este inundată de produse contrafăcute.

Dacă aceste aspecte nu vă conving, vă reamintesc afirmațiile procurorului-șef la prezentarea bilanțului DNA: „Hotărârile judecătorești rămase definitive în cauzele DNA în 2014 au inclus confiscarea și recuperarea de produse infracționale în sumă de peste 310 milioane euro, de trei ori mai mult decât în anul 2013. Dacă această sumă ar fi efectiv executată, ar fi putut fi asigurat fondul de salarii pe care statul îl plătește tuturor medicilor din România într-un an de zile.”

În aceste condiții, nu pot să nu vă întreb; de ce se aplică dubla măsură? De ce agenții economici sunt sufocați de controalele ANAF, în timp ce marea evaziune, recuperarea prejudiciilor constatate de instanțe sau controlul marilor averi trec în plan secund? Și cum ne putem asigura că inspectorii fiscali sunt sancționați pentru abuzurile lor?

„Când concurența neloială compromite reducerea TVA la alimente”

Programul de guvernare 2013–2016 este documentul programatic care obligă actuala guvernare la îndeplinirea tuturor speranțelor pe care milioane de români le-au pus în noi. Asemenea unei adevărate foi de parcurs, punctele din program sunt îndeplinite unul câte unul, în funcție de condițiile economice și sociale și de resursele disponibile. Dacă ar fi să evaluăm timpul scurs de la preluarea guvernării și gradul de realizare a obiectivelor asumate, putem afirma fără niciun risc că suntem în grafic și chiar că Programul de guvernare va fi îndeplinit în totalitate până la alegerile din toamna anului 2016.

În urmă cu doar câteva zile, Guvernul și-a făcut bilanțul de guvernare și cred că este important să punem accentul nu doar asupra realizărilor din ultimii trei ani, dar și pe măsurile care urmează să se implementeze în doar câteva săptămâni și care au fost deja adoptate prin acte normative. Dintre acestea, se detașează, ca impact social și economic, reducerea nu cu 1, nu cu 2, ci cu 15% a cotei TVA pentru produsele alimentare. Nu o să mă refer la criticile fără fundament venite din partea opoziției și care spun că măsura e bună doar dacă o implementează ei! Nu o să le amintesc că unii dintre ei au dus TVA de la 19% la 24% în plină criză economică și nu o să le mai spun că Guvernul a luat toate măsurile economice necesare pentru ca această măsură fiscală să ajungă direct în buzunarele românilor și în puterea de cumpărare a cetățenilor. Nu o să intru în jocul absurd al celor care spun că măsura nu a fost pregătită, ci o să le arăt doar succesul pe care l-a avut reducerea TVA la pâine. Ceea ce mă îngrijorează în mod real este comportamentul pe care unele rețele de retail din România l-au adoptat încă din cursul lunii aprilie, majorând gradual, nejustificat și condamnabil, prețul la majoritatea prețurilor pentru alimentele care sunt vizate de relaxarea fiscală. Sunt de acord cu premierul Victor Ponta că nici Guvernul și nici Parlamentul nu fixează prețurile în piață. Cu toate acestea, nu mi-aș dori ca relaxarea fiscală care urmărește ca cei 15% din TVA să ajungă în buzunarele românilor să nu ajungă în buzunarele și în rotunjirile de profit ale rețelelor de supermarketuri.

Pentru acest motiv, consider că două dintre instituțiile autonome ale statului român trebuie să demonstreze faptic că sunt în mod real funcționale, eficiente și orientate către protejarea intereselor românilor. Mă refer aici la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și la Consiliul Concurenței, care vor trebui să demonstreze că au capacitatea de a evita înțelegerile de tip cartel sau alte forme neconcurențiale în piața românească. Mulți vor spune că asemenea anchete sunt stufoase, sinuoase și că, dacă se vor aplica amenzi sau sancțiuni, ele vor fi transferate, prin prețuri, tot către consumatori. Aș spune că este o jumătate de adevăr și că acest lucru s-ar produce dacă entitățile amintite ar acționa fără o strategie deșteaptă în a proteja concurența reală. Chiar mi-aș permite să le furnizez exemple de bună practică din unele state europene, care au găsit modalități eficiente în a combate tentația comercianților de a profita de unele măsuri pentru a-și rotunji profiturile. Este de notorietate cazul Italiei, care în momentul adoptării monedei unice europene a avut parte de astfel de provocări. Cu toate acestea, autoritățile italiene au reușit să preîntâmpine impactul dezastruos asupra prețurilor. Mai mult, chiar cetățenii italieni, în mod individual, s-au adresat instanțelor de judecată și toți aceștia au obținut câștig de cauză și despăgubiri pe măsură. Așadar, o țară nu este neapărat la cheremul unor rețele de comercianți care nu urmăresc decât sporirea profiturilor.

Sper ca toți comercianții să înțeleagă că măsura reducerii TVA nu trebuie compromisă și că ea se adresează la peste jumătate dintre românii care trăiesc greu. Comercianții trebuie să înțeleagă că prin această măsură vor câștiga și ei foarte mult, pentru că românii vor consuma mai mult, iar cifrele de afaceri vor crește. Comercianții trebuie să înțeleagă faptul că nimeni nu își dorește aplicarea de sancțiuni, ci doar ca economia să crească, iar viața tuturor românilor să fie mai bună.

„Lupta împotriva corupției începe cu prevenția”

Nu cred că mai este vreun secret în România faptul că Direcția Națională Anticorupție se bucură de o simpatie uriașă în rândul populației. Nu cred că este politician în România care să nu-și dorească măcar pe jumătate din încrederea pe care o are în prezent această instituție în rândul românilor. Nu-ți trebuie, de asemenea, să faci nu știu ce anchete sociologice sofisticate ca să afli de ce se întâmplă acest lucru, ci totul este rezultatul faptului că românii nu mai suportă să fie furați. Românii au tolerat prea mult timp afacerile dubioase ale politicienilor, ale oamenilor de afaceri de carton și ale diferiților indivizi, care s-au îmbogățit peste noapte, în vreme ce viața de zi cu zi a cetățeanului simplu, a dascălului, a medicului, a funcționarului onest s-a degradat văzând cu ochiul liber.

E bine că se face curățenie! E bine că cei care și-au bătut joc de banul public sunt chemați să dea socoteală pentru

faptele lor. E bine că autoritățile competente încearcă, deși până acum nu prea au convins, să recupereze prejudiciile. E bine că România dă semnalul că nu este o țară de mâna a treia și că _dura lex sed lex_ și _fiat justitia pereat mundus_ se aplică și la noi. Cu toate acestea, așa cum în nenumărate rânduri am atras atenția, DNA nu face decât să trateze efecte, cauzele generatoare ale faptelor și actelor de corupție rămânând neschimbate.

Funcționari corupți! Păi este la mintea cocoșului că un funcționar public, plătit cu o șchioapă peste salariul minim pe economie, care este responsabil de gestionarea a milioane de euro lunar, este supus tentației de a-și rotunji veniturile din acte și fapte care nu respectă întotdeauna legea. De la funcționari ne putem duce repede cu gândul la unele cadre didactice, la unii medici, toți la fel de prost plătiți, pentru care, se pare, nu s-au găsit soluții în ultimii douăzeci și cinci de ani de la căderea comunismului.

Primari, președinți de consilii județene, directori, directorași și miniștri corupți pentru că au atribuit nu știu ce și nu știu cum contracte pe bani publici către nu știu ce firme. Încă de la începutul mandatului meu am afirmat cu putere că legislația care se referă la achizițiile publice nu doar că este extrem de proastă, încetinește proiectele naționale sau cele din fonduri europene, dar este și rețeta de succes către sifonarea cvasilegală a banilor publici. Atâta vreme cât OUG nr. 34/2006 va rămâne, în forma actuală, biblia achizițiilor publice, să nu ne mai mirăm de pierderea unor fonduri europene, de lentoarea atribuirii unor lucrări de construire sau modernizare și reabilitare, de contracte cu destinatari doriți, serviți și îmbogățiți, care vor deveni, mai devreme sau mai târziu, clienții DNA.

Apoi, politizarea excesivă a funcțiilor publice extrem de importante, care cer o minimă expertiză și o minimă responsabilitate. Pleacă ai voștri, vin ai noștri, nu contează dacă au terminat clasa a IV-a la fără frecvență și reușesc să facă socoteli peste ordinul unităților! Au carnetul de partid la ei? E tot ce contează! Așa se ajunge la încredințarea unor posturi-cheie în funcții de decizie și coordonare către persoane cu totul neavenite, care nu doar că-și servesc propriul interes, ci pun în pericol sistemele din care fac parte și pun în pericol interesul național.

Criticile mele față de actuala tranziție politică și socială pe care o traversăm sunt mult mai numeroase. Timpul nu-mi permite să mă refer la toate, însă asupra a ceea cea am vrut să atrag atenția este că prevenția este elementul esențial în lupta împotriva corupției. Fără prevenție DNA va aresta în continuare corupți, dar viața românilor nu se va schimba cu nimic. Nu mă bucură și nu-mi dă nicio satisfacție asaltul mascaților asupra celor corupți. M-ar bucura, în schimb, ca, prin politici bune, bine implementate, niciunui decident să nu-i mai treacă prin cap că ar putea fura, ca procurorii, acum ticsiți de dosare, să ajungă să se întrebe ce Dumnezeu s-a întâmplat de nu mai au materie primă. Legislația să-l împiedice pe cel înclinat spre fapte de corupție de dinainte de a-și formula gândul. Mi-aș mai dori ca populația, cel mai puternic aliat al acestei lupte, să facă din corupție un fapt social de neacceptat, altfel spus, corupția de orice natură să nu mai fie acceptată în societate. Nu există corupția lor și corupția noastră... mai mică. Nu există corupție bună și corupție rea! Există un singur tip, corupția, iar aceasta îngenunchează un stat, dărâmă instituții, sărăcește populația și fură șansa la o viață bună copiilor noștri.

* „Pe cine mai hrănește agricultura românească?”

De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în prezent, specialiști, politicieni, dar și oameni simpli au acreditat ideea că România este o țară cu un potențial agricol uriaș, ale cărei câmpii și coline sunt capabile să hrănească peste 80 de milioane de consumatori din Europa. Ideea sună bine și frumos, mai ales în contextul actual al exploziei demografice de prin unele părți ale globului și al unei așteptări tot mai mari de creștere a consumului și prețurilor. Nu puțini sunt aceia care se înghesuie să afirme că o criză alimentară de proporții bate la ușile omenirii și că statele cu un potențial agricol important ar trebui să ia cele mai bune măsuri în vederea preîntâmpinării acestei posibile crize.

Să știți că și eu împărtășesc în parte îngrijorările specialiștilor, însă optimismul meu referitor la capacitatea agriculturii românești de a hrăni 1 din 5 europeni este destul de rezervat. De ce? Pentru că, în pofida faptului că sunt extrem de rezervat în a analiza fenomenele într-o cheie pur statistică, nu poți să rămâi inert la informațiile care ne spun că mai mult de jumătate din ceea ce se pune astăzi pe mesele românilor este de proveniență externă. Altfel spus, mai mult de jumătate din alimentele consumate de români vin pe calea importului, din state cu tradiție în a obține supraproducții și a valorifica excesul de ofertă pe piețele externe. Nu fără explicație cea mai mare cantitate de varză din piețe și supermarketuri este olandeză, ceapa și verdețurile sunt nemțești, brânzeturile și semipreparatele franțuzești, uleiurile italiene, iar fructele poloneze și grecești. Așadar, cum putem spera să hrănim zeci de milioane de europeni, când, în prezent, nu reușim să-i hrănim nici măcar pe români?! Cum putem spera ca produsele să ajungă în spațiul pieței, atâta vreme cât mai mult de jumătate din producția autohtonă este destinată autoconsumului menajelor?!

În domeniul producției agricole, în ultimii douăzeci și cinci de ani, România nu doar că nu a înregistrat niciun salt, ci putem spune fără niciun risc faptul că s-a înregistrat un real regres. Astfel, cu excepția câtorva concentrări de suprafețe agricole, în special în domeniul cerealier, producțiile la hectar sunt semnificativ mai mici decât în 1989. Cauzele sunt cunoscute de majoritatea românilor: destructurarea rețelelor de irigații, slaba mecanizare a lucrărilor agricole, lipsa capitalurilor majorității fermierilor mici și mijlocii. Apoi, pe lângă regresul cantitativ, determinat și de existența unor suprafețe agricole însemnate care rămân necultivate în fiecare an, s-a agravat și calitatea produselor românești, recunoscute atât în țară, cât și peste hotare pentru calitățile lor. Utilizarea necontrolată și în exces a îngrășămintelor, erbicidelor, pesticidelor și a altor substanțe chimice face ca unele produse românești să fie de o calitate îndoielnică, dacă nu periculoasă. S-a pierdut, astfel, în mare parte, acea calitate a produselor românești: sănătoase și foarte gustoase.

Ironia face că, de data aceasta, nu banii sunt cauza! Bani sunt. Ministerul Agriculturii este fruntașul la absorbția fondurilor europene și extrem de punctual la plata subvențiilor pentru suprafețele lucrate. Mai mult, este, cred, primul minister care deja a demarat accesarea fondurilor europene pentru următorul exercițiu bugetar. Din păcate însă ceea ce lipsește agriculturii românești, chiar dacă par cuvinte mari, o reprezintă o strategie deșteaptă pentru dezvoltare și creștere a agriculturii, care să-i ia ca parteneri chiar pe fermieri. Agricultura românească are nevoie de concurență loială! Are nevoie de infrastructura mare și secundară pentru irigații, mai ales în domeniul legumicol. Are nevoie de garanții

pentru creditare în dezvoltare și de asigurările agricole pentru producție. Are nevoie de un program de tipul „Primul tractor”, „Prima semănătoare”.... și de prețuri de referință pentru produse. Are nevoie de pregătirea în universitățile agronomice a agronomilor și a specialiștilor, pentru a recăpăta statutul de agricultură cu produse ecologice de cea mai bună calitate și cel mai bun gust, la cel mai bun preț. Are nevoie de cursuri de antreprenoriat pentru fermieri, care să transforme ferma lor într-un business, și nu într-o activitate din care producția este pusă în cămară, iar surplusul este pierdut.

Agricultura are nevoie acum, pe termen scurt, de sprijin real, tehnic și financiar, pentru că altfel vom ajunge nu doar să nu putem hrăni vreun european, dar nu vom mai fi capabili să-i hrănim nici măcar pe români.

Prin declarația mea politică de azi doresc să trag un semnal de alarmă în legătură cu încălcarea flagrantă a legii de către doamna Rovana Plumb, ministrul muncii, care nu aplică legislația referitoare la majorarea salarială pentru personalul care gestionează fonduri europene, în această situație aflându-se funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU.

În baza OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, a ordinului comun al ministrului fondurilor europene, ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, ministrului educației și cercetării științifice, ministrului energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri, ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și al ministrului pentru societatea informațională privind aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (7) și alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri din domeniul cheltuielilor publice, și a Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, salariile funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU trebuiau să fie majorate cu începere de la 1 ianuarie 2015.

Deși există bază legală, doamna ministru refuză să aplice prevederile care stabilesc majorarea salarială, inclusiv pentru funcționarii publici din cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU, care sunt singurii cărora li se refuză drepturile acordate de normele în vigoare.

Astfel, singurii privați de drepturile pe care le conferă legea sunt acești funcționari publici, care au o responsabilitate covârșitoare în implementarea POSDRU în România și fac față unui volum de muncă uriaș, în condițiile în care, pe parcursul anului 2014, au crezut în promisiunile ministrului fondurilor europene, domnul Eugen Teodorovici. Promisiunile au fost îndeplinite, pentru că prevederile legale de care era nevoie pentru ca salariile funcționarilor din cadrul organismelor intermediare regionale pentru POSDRU să fie majorate au fost adoptate.

Mai mult, acești angajați nedreptățiți, în cazul cărora ministerul aplică o politică profund discriminatorie, și-au luat inima în dinți, au înaintat memorii Ministerului Muncii, solicitând aplicarea legii, dar au fost ignorați până acum.

În consecință, au fost solicitate bugete majorate pentru organismele intermediare regionale, conform legilor care trebuie puse în aplicare, iar singura reacție a ministerului condus de doamna Rovana Plumb a fost să li se ceară trimiterea bugetelor de salarii la nivelul anterior adoptării legislației privind majorarea salarială, solicitare contrară prevederilor OUG nr. 83/2014. Culmea, pentru a nu mai înțelege nimeni nimic, au fost emise ordinele de majorare a drepturilor salariale pentru directorii executivi și pentru directorii executiv adjuncți, provocând nemulțumire celorlalți salariați și obligând directorii, în calitatea lor de ordonatori terțiari de credite, să încalce legea, aceștia fiind în imposibilitatea de a pune în executare ordinele emise de minister, în condițiile în care singura sintagmă repetată la infinit în aceste luni a fost aceea a „încadrării în bugetul aprobat”. Bugetul aprobat, la care se face trimitere, este greșit, pentru că nu ține cont de OUG nr. 83/2014, dar nimeni nu-și asumă greșeala și nici responsabilitatea corectării lui.

Cei care lucrează cu fonduri europene au responsabilități uriașe, pe lângă volumul foarte mare de lucru, nu vin la serviciu ca să plece liniștiți acasă după 8 ore de muncă, ci lucrează în ritmul impus de program, de nevoile acestuia, pentru că și-au asumat obiectivul de țară privind creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene. Timpul lor de reacție la solicitări din partea autorității de management și a beneficiarilor de proiecte trebuie întotdeauna să fie rapid și corespunzător solicitărilor și exigențelor. Vorbim despre oameni care se adaptează la situații de criză, care înfruntă oboseala, care muncesc dublu față de un funcționar obișnuit și pentru care misiunea de serviciu nu se încheie nici măcar când pleacă acasă.

Prin atitudinea sfidătoare afișată de către doamna ministru și echipa Domniei Sale din minister, munca și eforturile acestor oameni sunt trecute în derizoriu, li se reproșează injust lipsa de eficiență, când, de fapt, ineficiența este a sistemului, fiind o consecință a modului de raportare expirat și prost conceput, care a produs două sisteme informatice incompatibile și cu erori de programare.

Se încalcă, astfel, drepturile stabilite de lege, prin neacordarea majorărilor salariale pe care acești angajați ar fi trebuit să le primească din 1 ianuarie 2015, la fel ca ceilalți colegi ai lor din sistem, care, în baza acelorași prevederi legale, beneficiază de aceste drepturi. Ironia amară a acestei situații este dată tocmai de faptul că Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, care are obligația fundamentală de a respecta munca și legislația în domeniu, este ministerul care încalcă abuziv drepturile legale de natură salarială.

De aceea, având în vedere situația creată la nivelul acestor organisme intermediare prin neaplicarea legii de către ordonatorul principal de credite, care este Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, îi solicit doamnei ministru Rovana Plumb să intre în legalitate și să asigure de urgență bugetul necesar funcționării instituțiilor din subordine și să detensioneze această situație cu efecte grave asupra eficienței procesului de absorbție a fondurilor europene.

„Cu profesiile liberale ce aveți, domnule Ponta?”

O categorie profesională importantă din România a intrat în vizorul Guvernului Ponta – profesiile liberale. Printr-o hotărâre de guvern publicată pe site-ul Ministerului Finanțelor, profesiile liberale ar urma să fie impozitate, prin creșterea taxelor plătite la nivelul unor angajați obișnuiți.

Fără să țină seama de specificul acestei activități, care reunește în România practicieni din peste 40 de domenii,

însumând 400.000 de oameni, care își desfășoară relațiile de muncă bazându-se pe colaborări multiple, pe consultanță și pe parteneriate, și în niciun caz pe relații de dependență, ca în cazul salariaților, Guvernul Ponta a emis o hotărâre care dacă va fi aplicată va duce la dispariția acestor profesii.

Această intenție a guvernanților de a reclasifica activitățile independente în dependente este prezentată de către inițiatori ca un demers de eliminare a discriminărilor și de aplicare a unui tratament fiscal uniform.

Practic, Guvernul ne spune că în România nu trebuie să mai existe regimuri fiscale diferențiate, atentând în acest fel la independența și chiar la existența profesiilor liberale.

Acest mod egalitarist de abordare a problematicii reprezintă un regres și un pericol la adresa acestei categorii profesionale care și-a câștigat locul și importanța în societatea românească.

Propunerea Guvernului bulversează un întreg domeniu de activitate și constituie, totodată, un profund act de nedreptate la adresa unui corp profesional care reprezintă 8% din populația activă a României.

Este o măsură represivă, menită să descurajeze un întreg sector de activitate. Această pornire a Guvernului este nejustificată, în condițiile în care nu vorbim despre un domeniu în care evaziunea fiscală constituie un fenomen care trebuie combătut prin măsuri de fiscalizare excesivă.

Atitudinea Guvernului în raport cu profesiile liberale este de neînțeles, iar, în lipsa unor argumente logice și a unei dezbateri serioase pe acest subiect, Guvernul are obligația să retragă acest proiect de hotărâre din dezbaterea publică și să reanalizeze situația.

Prin promovarea unei astfel de măsuri, chiar si ca simplu test pentru a vedea reacția opiniei publice, Guvernul dă dovadă de neprofesionalism și aruncă în aer predictibilitatea sistemului fiscal, un atribut esențial pentru o economie consolidată și funcțională, în curs de relansare.

„Guvernarea Ponta – guvernare zero pentru țară și români”

Preocupările Guvernului Ponta sunt cu totul altele decât ar trebui să fie în acest moment. Acest lucru poate fi dovedit cu cifre, poate fi dovedit prin lipsa de interes față de problemele cu adevărat importante pentru români și țară.

Un exemplu revoltător îl constituie incapacitatea acestui guvern de a aproba Ordonanța de urgență pentru salvarea Complexului Energetic Hunedoara, o măsură esențială pentru păstrarea celor 8.000 de locuri de muncă directe, fără a vorbi și despre miile de locuri de muncă, care indirect depind de buna funcționare a companiei.

Săptămâna trecută, Guvernul a sărbătorit cu mult fast trei ani de guvernare. În acești trei ani, deciziile luate au condus Complexul la situația gravă în care se găsește acum. Cu această ocazie, Guvernul Ponta a sărbătorit, de fapt, dezastrul din sectorul energetic românesc!

Victor Ponta și echipa sa guvernamentală amână nepermis de mult acordarea acestui împrumut crucial pentru viitorul complexului hunedorean, care, în lipsa acordării lui, riscă amenzi de peste 100 de milioane de euro pentru neachiziționarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

În schimb, Victor Ponta este foarte preocupat să nu-i fie afectată imaginea, iar deranjul public pe acest subiect să fie cât mai mic. Prin mesagerii săi de la nivel local, reprezentanți ai conducerii PSD Hunedoara, transmite mesaje de calmare a spiritelor și dă indicații prețioase ca la mitingul de mâine din fața prefecturii și la cel programat în 22 mai la Petroșani să fie prezenți cât mai puțini oameni.

Așa Guvernează Victor Ponta țara – cu rugăminți fierbinți, cu promisiuni la nesfârșit neonorate și cu intimidări.

Avem, astfel, o „guvernare zero” la multe capitole.

Măsura ineficienței guvernamentale este dată de gradul zero de absorbție a fondurilor europene pentru anii 2014–2015. România este țara care nu a reușit să contracteze până la această dată niciun ban din fondurile europene aflate la dispoziție în viitorul exercițiu bugetar 2014–2020.

Acest eșec este completat în mod nefericit de recenta decizie a Comisiei Europene de a bloca rambursările pe trei programe europene POSCCE, POS Mediu și POSDRU din cauza unor suspiciuni de fraudă și conflict de interes. O contraperformanță care ne plasează în coada clasamentului european la acest capitol și ne afectează credibilitatea pe plan extern.

Victor Ponta se laudă cu autostrăzi trasate pe hârtie, însă sub guvernarea patronată de el au fost lansați în execuție zero km de autostradă, dar are tupeul să acuze opoziția pentru dezastrul la acest capitol.

O „guvernare zero” în domeniul combaterii evaziunii fiscale – doar acțiuni heirupiste și descinderi gălăgioase la micii comercianți, toate culminând cu recenta ordonanță de impozitare a bacșișului – marea realizare a noului ministru al finanțelor, Eugen Teodorovici.

O furtună într-un pahar cu apă, atât poate acest Guvern, să se dezlănțuie în fața celor mici, în timp ce marii evazioniști își văd, în continuare, nestingheriți de treburi.

Doar gargară politică avem din partea acestui guvern, ai cărui miniștri sunt mai degrabă preocupați de activitatea de partid, cea mai recentă ieșire fiind replica penibilă la adresa opoziției a doamnei ministru Rovana Plumb.

Acesta este tabloul unei guvernări zero din toate punctele de vedere – al realizărilor, al preocupării pentru oameni și pentru proiectele majore ale societății românești.

Domnule premier, soarta miilor de hunedoreni care lucrează la Complexul Energetic Hunedoara este mult mai importantă decât imaginea dumneavoastră. Fiți cel puțin la fel de grijuliu cu soarta românilor cum sunteți cu propria imagine! Lăsați oglinda la o parte și guvernați, iar dacă nu aveți soluții, plecați cât mai repede!

## „9 mai – triplă sărbătoare pentru români”

Ziua de 9 mai are o triplă semnificație pentru români: Ziua independenței de stat a României, Ziua victoriei coaliției națiunilor unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei.

Proclamarea independenței statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan, ci o încununare a strădaniilor numeroase din acei ani. România s-a folosit de lupta dintre Imperiul Otoman (puterea suzerană) și Imperiul Rus (puterea protectoare), pentru a-și declara independența față de cele două mari puteri. În acea zi, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul României: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare.” La 9 mai 1877, Parlamentul României a proclamat, cu unanimitate de voturi, independența de stat. Independența României a putut fi proclamată și păstrată datorită sacrificiului celor peste 10.000 de eroi căzuți în Războiul de Independență din 1877–1878.

Al doilea eveniment se referă la 9 mai 1945, zi în care aliații din cel de-al Doilea Război Mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste.

Vreme de mai multe decenii, în URSS și în țările din est se celebra această victorie la 9 mai, pe când țările occidentale sărbătoreau în 8 mai. Această diferență se datorează faptului că Germania a fost forțată să-și semneze capitularea de două ori: în fața Aliaților, la Reims, și, a doua oară, în fața sovieticilor, la Berlin. Ținând cont de capitularea Japoniei, SUA sărbătorește victoria în august, iar Anglia în septembrie.

În 1985, la Milano, Consiliul European a ales 9 mai ca Ziua Europei, apreciind că punctul de pornire al construcției Uniunii Europene a fost declarația ministrului de externe francez, Robert Schuman, din 9 mai 1950. Acesta propunea Germaniei, dar și altor state europene, o colaborare economică, care să elimine rivalitățile seculare, concret, înființarea „unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii” și a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, primul pas spre UE.

În 1951 a fost semnat Tratatul de la Paris, între Franța, Germania, Belgia, Italia, Luxemburg, Olanda, care punea bazele Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Aceste state au semnat în 1957 tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Ulterior, s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie și Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986), Suedia, Austria și Finlanda (1995), Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia și Ungaria (2004), Bulgaria și România (2007), Croația (2013). UE are în prezent 28 de state membre, care au trecut printr-un proces de integrare economică, în paralel cu unul de integrare politică.

Pe 9 mai se serbează nu numai Ziua Europei, ci și ziua bucuriei de a fi împreună, a dorinței de solidaritate, a păcii, libertății și unității în diversitate.

Integrarea în Europa este un proces îndelungat. Uniunea Europeană, ca orice proiect curajos, fără precedent în istorie, are numeroase imperfecțiuni, care vor fi rezolvate în timp. Uniunea Europeană trebuie să fie în slujba cetățenilor săi. Astăzi este foarte important să se realizeze construirea unei Europe care respectă libertatea și identitatea tuturor națiunilor membre. Păstrându-și valorile, obiceiurile, tradițiile, limba, cetățenii ar trebui să se simtă în Europa ca acasă.

*

## „Traian Iancu – poetul făgetean”

S-a născut la 8 mai 1923, în Făget, județul Timiș. Fiu de țărani, urmează Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, apoi absolvă Școala de Literatură „Mihai Eminescu”. Din 1953 lucrează la Uniunea Scriitorilor, al cărei director administrativ a fost peste 30 de ani. A fost, de asemenea, vicepreședinte și apoi director al Fondului Literar și reprezentant al României în Consiliul Confederației Internaționale a Societăților de Drepturi de Autor și a Compozitorilor.

A fost distins cu Premiul de poezie al Asociației Scriitorilor din București în 1975 și cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1984.

A debutat literar cu versuri în „Primăvara Banatului” și „Răsunet” din Lugoj, în 1940. Primul volum, „Dragostele mele”, i-a apărut în 1969. Este și autorul unor librete de operetă: „Plutașul de pe Bistrița”, „Carpații”, „Târgul de fete”.

A fost un om foarte credincios, un bun creștin. De mic copil a fost învățat de părintele protopop Ion Munteanu să spună în biserică „Apostolul”, să cânte câte o priceasnă, mai apoi să țină chiar predici. Și aceasta se întâmpla nu numai la Făget, ci și în București, la Biserica Boteanu, la Biserica Batiștei și la Biserica Amzei. Aceste preocupări s-au reflectat și în opera sa. A scris poezii cu temă religioasă, incluse în volumele „Paștele la Făget”, „Crăciunul la Făget”, „În biserică”, „Sus răsare steaua”, „Colinde și alte poeme pline de evlavie”.

Poetul Traian Iancu a trăit și a trecut la Domnul ca un bun creștin. A fost un om curajos, cu dragoste de țară și popor, un om de omenie. Acesta a fost motivul pentru care scriitorul Eugen Barbu i-a pus numele „tata Iancu”, cel care înțelegea durerea fiecăruia și încerca să o vindece. Fănuș Neagu, într-un eseu intitulat „Toamna în culori de nuci”, spunea despre „tata Iancu”: „Dacă n-ar fi fost omul de bine care este, multe lucruri ar fi fost rele pe undeva în viața noastră scriitoricească.” Și mai spunea: „Tata Iancu suferă pentru toți scriitorii; el este o punte a suspinelor și un cap de pod al ideii că literatura reprezintă deopotrivă măreția și suferința.” Tata Iancu spunea că atunci când moare un scriitor, moare puțin și el cu acela care s-a dus. Uneori părea dur, dar în realitate era milos, bun și iubea oamenii. A intitulat chiar un volum de versuri „Iubirea de oameni”. Toată opera sa are la bază iubirea: pentru părinți, pentru țară, popor, scriitori, pentru Dumnezeu, pentru natură (de la firul de iarbă la busuioc, la dalia, floarea dragă mamei sale, Ana, la alunele din „dealul popii”, izvorul de la Bogdănești, lunca din Făget, mărul și nucul din grădina copilăriei).

Poetul Traian Iancu aparține Făgetului, a făcut cinste Făgetului, iar în casa în care s-a născut au fost primite de către mama sa mari personalități ale culturii românești, care s-au bucurat de ospitalitatea și generozitatea sa.

El și-a iubit nespus locurile natale, vatra strămoșească, iar acum, după trecerea sa la cele veșnice, casa părintească a devenit Casa memorială „Traian Iancu”, unde se organizează periodic Festivalul Național de Poezie „Traian Iancu”.

„Trei, numărul fatidic în educație”

De la preluarea guvernării, în vara lui 2012, și până-n prezent, Guvernul Ponta a emis 3 ordonanțe de urgență care au modificat Legea educației naționale. Practic, fiecare ministru dintre cei 3 numiți la Educație în acești 3 ani a ales să modifice legea fundamentală a educației fără dezbatere. Ecaterina Andronescu a inițiat OUG nr. 92/2012, care a operat modificări la 20 de articole ale Legii nr. 1/2011, Remus Pricopie a deținut inițiativa OUG nr. 49/2014, care a modificat 97 de articole ale aceleiași legi, iar Sorin Cîmpeanu, actualul ministru al educației, primul lucru pe care l-a făcut după numirea sa în funcție a fost să semneze OUG nr. 94/2014, care a modificat 17 articole. Astfel, unei legi a educației cu 365 de articole i-au fost aduse 134 de amendamente. Ce este și mai grav este că toate aceste ordonanțe acționează cu putere de lege, ele nefiind încă adoptate de ambele camere ale Parlamentului. În prezent, toate cele 3 acte normative se află la Senat, unde, cu mare grijă, sunt ținute în sertare.

De ce vă prezint aceste cifre? Pentru că domnul Sorin Cîmpeanu s-a gândit să schimbe strategia. Actualul ministru s-a decis să pună frână OUG-urilor. Opinez că era și cazul, pentru că nu poți gestiona un sistem de o asemenea importanță fără o dezbatere serioasă cu toți actorii implicați. Ce dorește, în schimb, domnul ministru? Să vină cu o nouă lege a educației, proiect pe care promite să-l pună în acord cu cât mai multe dorințe ale cadrelor didactice, elevilor, studenților și părinților.

Spun încă de la început că nu consider actuala Lege nr. 1/2011 ca fiind una care să răspundă cerințelor unui sistem performant, competitiv, care să asigure acces tuturor

tinerilor la educație și un acces egal, la unele dintre nevoi răspunzând prin propuneri legislative de modificare a legii în cauză, însă prezentul demers mă nedumirește. În primul rând, de ce PSD a așteptat 3 ani de zile pentru a veni în spațiul public cu o viziune care se vrea a fi mai bună decât aceea a vechiului Guvern? Motivarea unei noi legi are la bază probleme reale identificate în sistem și corectarea lor sau se încearcă doar reorganizarea învățământului după chipul și asemănarea actualei puteri, care să satisfacă anumite scopuri care nu țin de interesul general? Nu pot să nu îmi pun aceste întrebări după ce văd modul în care a fost gestionată educația de către Guvernul Ponta. Principalele urgențe și probleme identificate și care au stat la baza celor 3 OUG-uri emise până-n prezent au fost anularea incompatibilităților dintre funcția de rector și cea de politician, încurajându-se politizarea sistemului, oferirea posibilității de a renunța unilateral la titlul de doctor, care îl scăpa pe Victor Ponta de acuzația de plagiat, înființarea de colegii în universități pentru elevii care nu au luat bacalaureatul, propunere care a creat discriminare, tăierea din sursele de finanțare ale universităților, încălcându-se principiul autonomiei etc.

Învățământul românesc se confruntă în prezent cu deficiențe precum curricula veche și neadaptată la cerințele pieței, salariile mici ale profesorilor, condiții de studiu precare în anumite școli, lipsa materialelor didactice. Soluțiile la aceste probleme sunt prioritare și ele ar fi trebuit să reprezinte urgența pentru actualul Guvern. Pentru acestea nu este nevoie decât de o decizie politică și o strategie bine elaborată, pentru că rezolvarea lor se poate și fără schimbarea legii. Aceste deficiențe nu țin de actualul cadru normativ, ci de conduita guvernanților. Să nu uităm că avem în prezent articole din actuala Lege a educației care nu și-au produs niciodată efectul. Degeaba facem legi peste legi dacă ele sunt încălcate de cei care le fac.

Și, în final, îl întreb pe domnul ministru: credeți că o nouă lege care să drămăluiască mai bine puținii bani alocați educației va înlocui problema subfinanțării? Nu mai trebuie să ignorăm faptul că o educație performantă nu poate să existe fără resurse.

„Modificarea Legii privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului”

Venirea în sprijinul mamelor și al familiilor monoparentale prin introducerea unui pachet de alocații menit să ofere asistență financiară, ținând cont de specificul situațiilor (nivel al venitului, număr de copii).

Modificarea Legii privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copilului, care să asigure: revenirea la perioada de 2 ani de acordare a concediului maternal și indemnizația lunară de creștere a copilului; majorarea cuantumului indemnizației lunare la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni; creșterea nivelului minim și maxim al indemnizației; acordarea în mod diferențiat a indemnizației lunare pentru creșterea copilului, în funcție de nivelul veniturilor; cardul pentru mamele în concediu de creștere a copilului.

*

„Creșterea veniturilor pe perioada rezidențiatului pentru tinerii din sectorul medical”

În vederea stopării exodului de medici propun o creștere a veniturilor pentru tinerii rezidenți din sistemul medical printr-un contract de rezidențiat. Contractul va cuprinde o clauză prin care beneficiarul va activa un număr de ani în sectorul medical din România, echivalentă cu perioada necesară ca statul să își recupereze investiția. În cazul în care la sfârșitul perioadei de rezidențiat studentul dorește să părăsească totuși sistemul medical din România, acesta va fi nevoit să achite costul investiției pe care statul și-a asumat-o în pregătirea acestuia. O astfel de măsură vine și în sprijinul consolidării sustenabilității sectorului medical. Totodată, posturile de rezidențiat pot fi plătite parțial de spitalul în care urmează să lucreze viitorul medic specialist, pentru a stimula o competiție benefică în atragerea de tineri profesioniști.

Crearea unui proiect la nivel național de încurajare și stimulare a personalului medical care lucrează în spitale din străinătate de a reveni să profeseze în țară, prin recunoașterea diplomelor și specializărilor obținute în afară. *

- „Diaspora e România!”

- Școala de duminică în diaspora.

Susțin introducerea unui program de tip „e-learning”, care să vină în sprijinul comunităților românești din diaspora, numit „Școala de duminică în diaspora”. Prin acest demers social ne propunem ca educația copiilor români din diaspora să fie abordată în mod profesionist și cu maximă seriozitate de către autoritățile statului. Statul român are obligația morală și constituțională de a le oferi copiilor români posibilitatea de a învăța să scrie și să citească în limba română, să aibă noțiuni elementare de geografie, istorie, cultură și civilizație românească.

- Program de asistență socială pentru românii de

- pretutindeni.

Susțin crearea unui program de asistență socială și a unei „linii verzi” pentru românii din diaspora aflați în situații defavorizate. Consiliul Național pentru Românii de Pretutindeni va identifica așa numitele zone zero, adică zonele critice în care românii sunt victime ale discriminării, rasismului, sclaviei și traficului de persoane. Acest organism va colabora cu autoritățile locale și va interveni pentru salvarea cetățenilor români aflați în situații dificile și degradante.

- Contribuție consimțită pentru pensie în țară a lucrătorilor

- din diaspora.

Mulți dintre românii care muncesc în prezent în Europa au lucrat anterior în economia românească și deci au acumulat stagii de cotizare în sistemul public de pensii din țara noastră. Aceste stagii însă nu vor fi suficiente pentru obținerea unei pensii rezonabile din acest sistem. La aceasta se adaugă faptul că nici în țările în care lucrează în prezent nu vor avea timpul necesar pentru obținerea unei pensii suficient de mulțumitoare ca nivel.

Soluția propusă pentru mărirea numărului de contribuabili la sistemul public de pensii din România nu este aceea de a obliga persoanele care muncesc în afara granițelor țării să contribuie, ci de a le stimula pe acestea să contribuie, în interesul lor, la acest sistem.

## – Asigurări de sănătate pentru românii din diaspora.

Susțin crearea unei asigurări de sănătate pentru românii din diaspora prin sistemul național de asigurări de sănătate. Astfel, românii din afara granițelor care nu sunt angajați cu carte de muncă vor avea posibilitatea să contribuie la bugetul CNAS și să beneficieze de servicii medicale la nivel european în țările în care muncesc.

– Înființarea Consiliului Național pentru Românii de Pretutindeni.

Pentru a avea un dialog permanent cu diaspora românească, propun înființarea unui organism intitulat Consiliul Național pentru Românii de Pretutindeni, a cărui prioritate va fi respectarea drepturilor cetățenilor români care

trăiesc și muncesc în afara țării. Din acest consiliu vor face parte reprezentanți ai diasporei și reprezentanți ai statului român care să identifice și să găsească soluții pentru problemele și proiectele comunităților de români.

Prin implicarea și recredibilizarea autorităților române în fața propriilor cetățeni din diaspora ne vom redobândi respectul și credibilitatea în fața autorităților și cetățenilor din țările cu comunități importante de români.

## „România se dezvoltă cu taxe letale”

Mediul de afaceri din România a primit din partea Guvernului Ponta o grea lovitură. Introducerea impozitului pe bacșiș a generat un blocaj fără precedent pentru administratorii firmelor, care s-au văzut în imposibilitatea de a gestiona practic fluxul activității nou-create. Conform reglementărilor în vigoare, unitățile comerciale vor fi obligate să emită un număr dublu de bonuri (unul pentru serviciul oferit, unul pentru bacșiș) și să întocmească un registru de bani personali pentru angajați (înregistrat la organul fiscal conform Ordonanței de urgență nr. 8/2015).

Aceștia sunt obligați să prezinte inspectorilor fiscali banii pe care îi au asupra lor. Totodată, perchezițiile corporale nu pot fi făcute fără un mandat emis. În aceste condiții, cum poate fi obligat un angajat să arate câți bani are în ziua respectivă asupra sa? Probleme apar și la intrarea în programul de lucru în cazul unităților cu mai mulți angajați, care vor pierde timp prețios pentru trecerea în registrul personal a banilor cu care vin de acasă.

Iau naștere astfel numeroase probleme legate de modul în care se aplică acest nou impozit. Hățișul birocratic îngreunează activitatea firmelor, fluxul comercial fiind realmente încetinit.

Nu toți comercianții sunt însă obligați să dețină case de marcat și să emită bon fiscal. Printre aceștia se numără cei care efectuează lucrări de construcții, reparații, amenajări și întreținere de locuințe, comerțul cu amănuntul prin comisvoiajori, cei care desfășoară activități de asigurări, casele de pensii, precum și activitățile de intermediere financiară sau vânzătorii obiectelor de cult și serviciilor religioase.

Marea evaziune a fost astfel stopată și tot ce mai au de făcut ANAF-ul, Victor Ponta și Eugen Teodorovici este să-i prindă pe chelnerii evazioniști. De ce să recupereze marile prejudicii, când pot băga spaima în frizeri și taximetriști? Ordonanța de urgență nr. 8/2015 privind impozitarea bacșișului este un atac împotriva micilor întreprinzători și o uriașă sursă de abuzuri.

„În goana după bani la buget, Ponta introduce taxa pe învățătură!”

Ponta pune 65.000 de profesori în imposibilitatea de a-și ține orele. Printr-un simplu HG, peste jumătate de milion de elevi pot rămâne fără cadre didactice la catedră.

Metodologia pentru decontarea abonamentelor lunare păstrează finanțarea navetei profesorilor la autoritățile locale. Acest lucru înseamnă:

1. Întârzieri garantate la plata decontărilor.

2. Discriminarea cadrelor didactice care lucrează în comunități sărace. Primăriile sărace cu siguranță nu vor putea include astfel de cheltuieli în bugetele locale. Guvernul pasează problema banilor de la nivel național la nivel local. Haosul colectării veniturilor la bugetul statului se resimte zilnic. După 42 de noi taxe și impozite majorate, a venit timpul taxei pe învățătură!

3. Guvernul plafonează și abonamentele cadrelor didactice la nivelul tarifului perceput de CFR, tren clasa a II-a. Prin urmare, în 90% din cazuri, la fel cum s-a întâmplat cu plafonarea abonamentelor pentru elevii navetiști, cadrelor didactice li se va deconta o foarte mică parte din abonament, acolo unde nu există tren. Adică profesorii vor plăti 300 de lei abonamentul lunar, iar școala/primăria va deconta doar 50 de lei! Este o plafonare mascată. În zonele de munte, zonele rurale, exact acolo unde este un deficit major de personal didactic, nu există tren!

4. Prin această hotărâre, Guvernul Ponta încalcă dreptul constituțional la învățătură. Prin intenția de a plafona costul abonamentelor și prin transferarea responsabilității care-i revine către autoritățile locale elevii vor rămâne fără profesori la catedră.

În trecut, guvernele au mai transferat și alte cheltuieli în responsabilitatea autorităților locale: reparații și construcții de școli/grădinițe sau finanțarea cabinetelor medicale – rezultatele sunt vizibile – zero finanțare în comunitățile sărace.

Înaintea alegerilor prezidențiale, Victor Ponta a promis marea cu sarea profesorilor. Acum îi tratează cu dispreț și-i forțează să-și dea demisia dacă nu-și permit să plătească contravaloarea abonamentului de navetă la școală. Revoltător și rușinos!

*

„În caz că nu poate explica problemele apărute la cardul de sănătate, PNL cere ministrului să plece!”

Ca orice măsură mai mult trâmbițată, dar mult mai puțin pregătită de către Victor Ponta, implementarea cardului de sănătate a ieșit prost. Este încă un episod al serialului Marea Bătaie de Joc Națională, regizat de guvernarea PSD. Cei care plătesc incompetența sunt tot cetățenii de rând – umiliți la cozile de la casele de sănătate din toată țara. Mai grav este că oameni cu probleme serioase de sănătate nu pot primi rețetele compensate din cauza blocajului din sistem.

Guvernul Ponta este din nou incapabil să gestioneze un proiect bun și direct responsabil de haosul creat în sistem.

*

„Politica premierului plagiator Victor Ponta în educație este haosul planificat și permanent”

Totul se schimbă în viteză pentru a șterge urmele greșelilor făcute tocmai prin schimbările produse.

– Haotică, pentru că premierul plagiator Ponta schimbă totul în viteză, ca nimeni să nu mai înțeleagă de fapt ce face.

– Viteza de modificare a Legii educației este de 4 ori în 3 ani – fără să existe o direcție clară și ținte precise ale procesului de reformă.

– Viteza de schimbare a miniștrilor educației este de 2 miniștri pe an: au fost schimbați 6 miniștri în 3 ani, ceea ce a dăunat profund continuității politicilor educaționale.

– Mincinoasă, pentru că niciuna din promisiunile făcute acum 3 ani în Programul de guvernare pe educație nu a fost respectată.

A promis implementarea programelor „Masă la școală” și „Școală după școală” pentru elevii din ciclul primar, dar a blocat inițiativele legislative ale PNL în Parlament, continuă să întrețină risipa pe un program depășit – „Cornul și laptele” –, care nu mai răspunde nevoilor actuale, și nu a prevăzut bani suficienți pentru programul _after-school_ .

A promis eliminarea analfabetismului, dar, prin nedecontarea navetei școlare, plafonarea alocației pentru

elevi, întârzierea reformei curriculare și lipsa programelor pentru profesorii care lucrează cu elevi din familii defavorizate a făcut ca analfabetismul să crească.

A promis realizarea a 50.000 de noi locuri în grădinițe și creșe, dar a stopat proiectul de lege care permitea construirea acestor instituții de învățământ, a sistat construcțiile începute în trecut și a risipit bani pe proiecte inutile. Anul acesta, în jur de 40.000 de copii nu s-au înscris în clasa pregătitoare.

A promis că va sprijini 50 de proiecte de cercetare și susținerea start-up-urilor din domeniul cercetării și tehnologiei informațiilor, dar a împiedicat activitatea instituției care gestionează fondurile (UEFISCDI) și a tăiat bani de la cercetare.

A promis triplarea investițiilor în cercetare-dezvoltare, dar nu a dezvoltat niciun proiect de cercetare, ba, mai mult, a sistat proiecte începute prin programele angajate de minister în mijlocul anului universitar.

A promis că va subvenționa achiziționarea de manuale pentru elevi și studenți. Nu s-a întâmplat acest lucru, dimpotrivă, 2014 a fost primul an în care abecedarele au ajuns pe băncile elevilor în al doilea semestru.

Nu a crescut alocațiile, nici bursele elevilor și ale studenților.

*

„Bilanțul real al PSD pe educație”

Iată ce au făcut în acești trei ani premierul Victor Ponta și miniștrii instalați de PSD la educație:

– au organizat pseudoconcursuri pentru funcțiile de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct și director CCD-uri:

1. anomalii severe în derularea concursurilor: inspectorii picați la examen au devenit evaluatori pentru alți colegi;

2. 21 de admiși din 69 de înscriși – candidații respinși la proba dosarului sau la testul scris figurează ca retrași, și nu respinși;

3. inspectorii generali care s-au retras pentru că subiectele au fost dificile și nu le cunoșteau se întorc pe funcții, cu toate că ei înșiși apreciază ca nu cunosc legislația sau aspecte ce țin de atribuțiile lor;

4. candidații care nu au promovat examenul scris au fost lăsați să susțină interviul și au luat punctaj maxim (blat pe față);

– au privat elevii de clasa întâi și a doua de abecedare și manuale;

– au discriminat elevii din învățământul privat, prin neaplicarea principiului „finanțarea urmează elevul”, reamintim faptul că finanțarea este a elevului, nu a școlii, deci fiecare elev trebuie să beneficieze de finanțare, indiferent la ce școală învață;

– au discriminat elevii navetiști, prin plafonarea sumelor care pot fi decontate la transportul școlar;

– au alocat microbuzele școlare în mod discreționar: 80% din vehicule au ajuns la primăriile conduse de PSD;

– au eliminat incompatibilitățile dintre funcția de rector și cea de politician;

– au recentralizat angajarea cadrelor didactice la nivel de inspectorate și au redus posibilitatea unităților de învățământ de a angaja cadre didactice potrivite;

– au neutralizat criteriile de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii;

– au brevetat scăparea de acuzații de plagiat!

Pe scurt, Victor Ponta și miniștrii instalați de PSD la educație și-au bătut joc în acești ani de toți elevii și profesorii, de la mic la mare și de jos în sus. Consecințele se regăsesc în cifre:

- 3.000 de școli în care se învață simultan;

– 300.000 de elevi care au abandonat liceul sau nu au luat examenul de bacalaureat în ultimii cinci ani;

– peste 400.000 de copii care nu frecventează școala în mod regulat;

– avem o cifră record a șomajului în rândul tinerilor – unul din patru tineri nu-și poate găsi un loc de muncă, unul din trei tineri se vede muncind în străinătate, iar 80% dintre tinerii care vor să plece să muncească în străinătate vor pleca pe termen lung sau foarte lung. Sunt tineri pierduți pentru România, dacă nu chiar expulzați!

Ce se ascunde in spatele haosului organizat? Interese personale ale prim-ministrului de a-și ascunde urmele plagiatului și interese politice de partid:

– OUG nr. 94/2014 îl spală pe Victor Ponta de plagiat, prin oferirea posibilității de a renunța unilateral la titlul de doctor.

– OUG nr. 92/2012 a stopat posibilitatea ca rectorii să anuleze o diplomă plagiată, a anulat incompatibilitățile dintre funcția de rector și cea de politician.

– OUG nr. 49/2014 permite politizarea sistemului educațional, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar.

Domeniul educație este singurul în care PSD este clar ideologic: este la fel de stânga ca și comuniștii, prin distrugerea educației și crearea unei politici a falselor valori și minciuni.

– au încălcat Legea educației naționale prin nealocarea a 6% din PIB pentru educație, prin neprezentarea rapoartelor anuale privind starea învățământului românesc;

– au legiferat exclusiv prin ordonanțe de urgență în detrimentul creșterii calității actului educațional și pentru interesul unor grupuri economice din jurul ministerului;

– au tăiat bani de la cercetare și inovare, au girat desființarea instituției care garanta transparența și eficiența cheltuirii banilor din cercetare – UEFSCDI.

*

„Corupția și violența în școli au devenit o emblemă nefericită pentru educația din România”

Prin întârzierea adoptării Codului etic pentru învățământul preuniversitar, lipsa unor reguli clare pentru școli și subfinanțarea sistemului educațional, PSD împinge profesorii și elevii la fraude.

În ultimii trei ani, Ministerul Educației nu a făcut public un raport statistic asupra cazurilor de violență în școli, deși România se situează pe primele locuri între țările europene la acest capitol.

PSD a amânat introducerea testelor transdisciplinare la evaluarea națională, admiterea la liceu și bacalaureat. Amânarea aplicării acestor prevederi a venit după ce până acum nu a fost aplicată legea.

Propunerile PNL pentru educație, respinse sau ignorate de Guvernul Ponta PSD:

a) Conectarea școlii la piața muncii. Am cerut triplarea numărului de burse pentru învățământul profesional, creșterea finanțării per elev și student, inclusiv pentru învățământul privat si confesional;

b) Investiții în infrastructura școlară;

c) Majorarea burselor pentru elevi, studenți și doctoranzi; d) Întărirea educației permanente a elevului prin generalizarea programului „Școală după Școală”;

e) Consolidarea și generalizarea educației copiilor prin punerea în aplicare a contului educațional al fiecărui nou-născut;

f) Profesionalizarea formării cadrelor didactice prin finanțarea și punerea în practică a masteratului didactic.

PSD-ul a refuzat cu obstinație aceste soluții pentru revitalizarea școlii românești. Concluzia este una singură: nu le pasă!

PSD e mai presus de lege, educația în viziunea PSD înseamnă: lipsă de responsabilitate, lipsă de preocupare pentru calitate, etică și profesionalism. Sunt trei ani irosiți pentru școala românească; trei ani în care educația a regresat; trei ani de practici anacronice în care finanțarea – acolo unde a existat – a urmat interesul politic, nu performanța sau echitatea.

Așa că, Victor Ponta, ridică-te de la catedră și pleacă!

Astăzi mi-am propus să vă aduc la cunoștință tema alimentației sănătoase în timpul pauzei de prânz, la ore fixe și în afara spațiului de lucru, a angajaților români. Astfel, campania „Hai la masă!”, susținută și de Partidul Conservator, vine în ajutorul angajaților din România în ceea ce privește alimentația corectă și sănătoasă a acestora. De altfel, sunt de părere că obiceiurile alimentare sănătoase sunt poarta spre o stare de sănătate mai bună și pot preveni afecțiuni cronice precum hipertensiunea, diabetul sau bolile cardiovasculare, având un impact direct în reducerea stresului profesional.

Cercetarea națională a arătat că românii sunt preocupați de o alimentație sănătoasă. Cu toate acestea, nu reușesc să adopte un stil de viață sănătos în rutina zilnică, iar mâncarea de tip fast-food este soluția la care mulți apelează pentru că nu au timp să gătească sau să iasă la masa de prânz. Referitor la prețul mediu perceput ca fiind rezonabil pentru masa de prânz, conform studiului, acesta este de 13 lei într-un fast-food, 17 lei în cazul mâncării livrate și de 27 de lei pentru un prânz la restaurant.

Din același studiu reiese faptul că 62% dintre angajații români alocă mai puțin de 30 de minute prânzului, mâncând în grabă, în incinta locului de muncă. Totuși majoritatea celor intervievați consideră pauza de prânz acel moment al zilei în care își încarcă bateriile alături de colegi, prieteni sau familie, fiind o ocazie bună de a lua o pauză de relaxare.

*

Una dintre valorile Partidului Conservator este aceea de asigurare a accesului liber și egal la educație, educarea cetățenilor României în spiritul democrației și încurajarea acestora de a participa la viața publică. Cu toate acestea, în prezent, societatea civilă românească se confruntă cu o criză a implicării elevilor în activități civice, culturale, artistice, sportive organizate în cadrul unor organizații neguvernamentale. Foarte puțini elevi din învățământul preuniversitar sunt membri sau voluntari ai unor organizații neguvernamentale sau în cadrul unor proiecte destinate tinerilor și organizate de către aceștia. Conform unui sondaj CURS din 2014, peste 49% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani sunt foarte puțin interesați de politică și de viața civică. Acest fapt este un efect al lipsei educației civice în școli și, implicit, al încurajării elevilor de a se implica în organizații neguvernamentale. Pe de altă parte, în Strategia națională de tineret adoptată de Ministerul Tineretului și Sportului se face referire la asociațiile de elevi, dar nu există decât un număr foarte mic al acestora, din cauza condițiilor greoaie de înființare și administrare.

Nu cu mult timp în urmă am semnat o inițiativă legislativă care vine în sprijinul elevilor și totodată oferă un cadru legal de funcționare a formelor de asociere ale elevilor. Prin acordarea acestui cadru legal de asociere se încurajează asocierea elevilor în activitățile specifice domeniului lor de interes, creșterea gradului de responsabilitate socială a celor care-și vor asuma înființarea și conducerea de organizații neguvernamentale, asigurarea independenței față de factorii guvernamentali și creșterea numărului de voluntari în rândul elevilor.

problemă va fi lămurită de specialiști, fără presiunile internaționale ale unor ambasade! Pentru că am putea remarca implicarea ambasadelor Marii Britanii sau SUA în actul legislativ, implicare ce poate fi calificată de opinia publică românească ca „amestec în treburile interne ale țării”, ceea ce ne-ar întoarce cu 25 de ani înapoi!

„Arestul preventiv este act de justiție sau pedeapsă?”

Recenta inițiativă legislativă a senatorului PSD Șerban Nicolae, privitoare la modificarea Codului penal, ce vizează măsura arestului preventiv a stârnit în spațiul public dezbateri aprinse, cu argumentații pro sau contra, și a avut ca punct de plecare aplicarea abuzivă, chiar discreționară, spun unii, a acestei măsuri în cazuri penale, ce nu impuneau, spun unii specialiști, aplicarea acesteia. Evident, nimeni nu poate nega necesitatea unei astfel de măsuri în cazurile penale ce fac referire la infracțiunile comise cu violență, cum ar fi crime, violuri, accidente rutiere rezultate ca urmare a consumului excesiv de alcool, sau al infracțiunilor ce urmăresc sustragerea de la demararea sau continuarea urmăririi penale sau, mai simplu, se propune aplicarea acestei măsuri preventive numai persoanelor ce prezintă pericol public iminent.

Propunerile senatorului, care este un bun specialist în dreptul penal, mi se par a fi de bun-simț și ancorate în realitățile luptei împotriva corupției generalizate demarcate de Direcția Națională Anticorupție. Dar, după cum am văzut, părerile sunt împărțite, unele plasând această inițiativă în registrul de diminuare a eficienței activității DNA, de fracturare a actului de justiție, iar altele arătând că inițiativa este una oportună și menită a corecta folosirea abuzivă a acestei măsuri de către procurori, venind cu precedente de trimitere în judecată a fostului premier Adrian Năstase, a fostului ministru Miron Mitrea, a deputatului Monica IacobRidzi și a multor alte cazuri fără folosirea acestei măsuri a arestului preventive. Ba, mai mult, în cazurile de mai sus, persoanele au fost trimise în fața instanțelor, judecate în libertate și condamnate la ani grei de detenție.

Tot în acest context, au fost puncte de vedere care generau întrebări de genul: „De ce DNA-ul nu insistă pe acțiuni menite a recupera prejudiciile statului prin percheziții sau sechestre asupra averilor inculpaților, rezumându-se numai la măsura arestului preventiv?!” Ca să nu mai vorbim de administrarea preferențială a probelor în cazurile Dan Voiculescu sau Adrian Năstase, mergându-se până într-acolo încât unii analiști politici să definească amestecul justiției în politică, și nu invers! Pe mine personal argumentele senatorului Șerban Nicolae m-au convins și pentru că unele fapte de corupție la nivel înalt și administrate de DNA au fost demarate și instrumentate după încheierea celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Traian Băsescu, dar într-un spectacol mediatic de toată spaima opiniei publice.

Sunt ferm convins că munca depusă de procurori (care nu sunt altceva decât avocații acuzării) este enormă și presupune o documentare și o strângere a probelor ce necesită un fond de timp serios și de aceea se solicită și sprijinul serviciilor de informații. Dar nedumerirea analiștilor politici (care sunt formatori de opinie) față de instrumentarea preferențială sau la comandă politică, cred unii, a unor cauze penale rămâne fără răspuns încă.

Eu, care nu am pregătire juridică, înclin să cred că inițiativa senatorului este una menită a corecta deficiențele actului de justiție, care în niciun caz nu trebuie confundat cu măsura arestului preventiv, și nutresc speranța că această

„Ziua internațională a asistenților medicali”

Ziua internațională a asistenților medicali (International Nurses Day) a fost stabilită la inițiativa Consiliului Internațional al Asistenților Medicali în anul 1974, în cinstea zilei de naștere a doamnei Florence Nightingale, fondatoarea primei școli laice de asistenți medicali din lume, aceasta fiind considerată întemeietoarea serviciilor de îngrijiri moderne și deschizător de drumuri în profesia de asistent medical.

De atunci și până în ziua de azi s-au înregistrat numeroase progrese atât în pregătirea asistenților, astăzi aceștia fiind absolvenți de învățământ superior, cât și în tehnologia folosită, aceștia beneficiind de aparate și echipamente medicale extrem de performante.

Prin celebrarea acestei zile se dorește atragerea atenției asupra acestui serviciu, ca fiind cel mai important în îngrijirea pacienților, cât și asupra rolului acestora în societate, de altfel asistentul medical fiind și cel mai important colaborator al medicului. La nivel mondial această zi se sărbătorește de aproape jumătate de secol. Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România marchează Ziua mondială a asistenților medicali de aproape 15 ani, atât la nivel național, cât și la nivelul filialelor, prin diverse evenimente și activități desfășurate sub diverse teme. În OAMGMAMR sunt înscriși, la nivel național, peste 120.000 de asistenți medicali și moașe.

Cu ocazia acestei zile, urez tuturor asistenților medicali din România sincere felicitări pentru eforturile depuse în îngrijirea oamenilor, sănătate și multă putere de muncă.

„Trei ani de aroganță, dispreț, abuzuri, minciuni și incompetență”

Investițiile publice au fost tăiate în mod iresponsabil, fiind cu 25% mai mici în 2015 comparativ cu 2014, ceea ce se vede în infrastructură, în trei ani nu s-a rezolvat niciun kilometru de autostradă prin propriile proiecte.

Au fost introduse în ultimii trei ani 43 de taxe noi și impozite majorate.

Guvernul Ponta a reușit pentru al doilea an consecutiv să lase fără manuale elevii din clasa întâi și, mai nou, și pe cei de clasa a doua, România fiind țara din UE care investește cel mai puțin în învățământ, 3,7% din PIB.

Guvernul Ponta asistă pasiv la degradarea sistemului de sănătate.

Cele opt spitale regionale promise vor fi de fapt trei, fără nicio perspectivă concretă de realizare.

Campania antijustiție a PSD a constat în faptul că 9 parlamentari PSD au depus un proiect de modificare a Codului de procedură penală care îngreunează obținerea denunțurilor, face dificile arestarea și reținerea, reduce termenele de prescripție și introduce o nouă infracțiune: abuzul de putere al organelor judiciare. Șerban Nicolae, senator PSD, a propus eliminarea arestului preventiv.

Am enumerat numai câteva așa-zise realizări ale Guvernului Ponta în cei trei ani de mandat.

„Ce se vede în factura de energie electrică și nu știe lumea?”

Ai primit prin poștă factura de energie electrică de la furnizorul tău. Dar dacă te uiți în factură vei vedea că plătești niște lucruri cu nume care de care mai ciudate: rezervare, energie activă, contribuție pentru cogenerare, certificate verzi, CPC și altele. Ce înseamnă toate astea? Majoritatea sunt lucruri care ar putea lipsi și ale căror roluri sunt doar de a umfla factura...

– Rezervarea e un soi de abonament în care intră un preț care îți asigură disponibilitatea energiei la orice oră din zi și din noapte și un consum de 1 kWh/zi; pe principiul acesta, și spitalele sau închisorile pot să-ți ceară abonament, că sunt disponibile 24/7...

Energia activă e cât consumi propriu-zis. Pe linia din factură cu energie activă vezi cât e ce cumperi din „coșul” reglementat; aici e ce se bagă în priză și ce consumă becurile.

Contribuția pentru cogenerare: plătești o sumă care se colectează la furnizor, ajunge apoi la Transelectrica și se împarte la CET-uri, centrale care produc în același timp energie electrică și termică. Bonusul de cogenerare e prost construit, pentru că se duce ca subvenție fix către cei mai ineficienți și mai poluanți, în loc să stimuleze investițiile în centrale noi. Pe de altă parte, participăm din buzunarul nostru la investițiile altora, deci am putea să cerem să devenim coacționari, dar, deși avem dreptate, în România nu ne bagă nimeni în seamă.

Certificatele verzi: plătești o sumă care se colectează la furnizor și se redistribuie printr-un mecanism special la producătorii de energie verde: eoliene, fotovoltaice etc. Adică fericiții posesori ai unei centrale de energie verde primesc niște certificate verzi pe fiecare MWh pe care îl produc și reușesc să-l vândă în piață. Toți furnizorii din piață (cei care cumpără de la producători și vând la consumatorii finali) sunt obligați să vândă în piață, din toată energia pe care o vând, un anumit procent de energie din sursa verde, să zicem, 10%. Ca să-și facă această cotă, cumpără fie de la producătorii de energie verde, fie certificate verzi pentru fiecare MWh care le lipsește la cotă. Apoi îți pun pe factură costul certificatelor verzi. Schema nu e rea, că stimulează investițiile în tehnologie curată; dar la noi pur și simplu n-ar fi fost nevoie de o asemenea schemă dacă nu i-am fi subvenționat din greu pe principalii competitori ai energiei verzi, sectorul termo, de exemplu, banii respectivi putând fi folosiți pentru eficientizarea lor. Se luptă unii ca să fie scoase din factura casnică, pentru că nu e problema cetățeanului de rând, deci nu e normal să plătească el.

„CPC”, cea mai bizară exprimare pentru energia pe care o cumperi din piața liberă, de fapt. Tu cumperi, să zicem, 100 kWh. Pe factură vei vedea două linii: „energie activă”, 60 kWh; „energie activă pentru CPC”, 40 kWh. Ce înseamnă asta? 60 kWh sunt cumpărați de furnizorul tău de la producători reglementați și la preț reglementat, în „coșul” de care vorbeam mai sus; 40 kWh sunt cumpărați la liber de pe bursă. Așa au construit acest calendar de liberalizare. Aceeași factură ar fi arătat, în 2012, astfel: „energie activă 100 kWh”, fără rândul cu CPC, iar în 2017 vei avea doar „energie activă pentru CPC”, adică furnizorul tău va cumpăra energie doar de pe bursă, de la ce producător sau furnizor găsește, tranzacționând liber și fără restricții. Iarăși n-ar trebui să existe în factura casnică: atunci când mergi să cumperi benzină nu e treaba ta cu cât va crește la bursă prețul petrolului de import...

Cum stabilește reglementatorul ANRE cât e prețul pentru CPC numai bunul Dumnezeu și reglementatorul știu. De fapt, estimează cât va fi pe perioada următoare prețul mediu al energiei în bursă și face apoi rectificări.

Care e povestea cu „estimările anterioare”? Prețul tău e reglementat integral și cuprinde așa: prețul energiei („coș” reglementat + CPC) + tarif distribuție + tarif transport + marja (reglementată) a furnizorului + certificate verzi + cogenerare + accize etc.

Coșul reglementat, tarifele de distribuție, transport, marja reglementată a furnizorului (ultimele trei umflate generos cu ajutorul ciudat al ANRE, având în vedere lipsa de investiții a celor care fac transportul și distribuția), bonusul de cogenerare sunt calculate și reglementate la începutul anului, iar prețul la care se așteaptă ANRE să găsească furnizorul tău energie la bursă în perioada următoare și certificatele verzi sunt inițial estimate „la ghici” pentru perioada următoare (de pildă, trimestrial). Ca urmare, în factură vei vedea „estimările anterioare” și apoi rectificarea ulterioară, cu datele concrete din piață.

Ce nu vezi în factură sunt, concret, tarifele pe care le plătești pentru folosirea rețelei (tarif de transport, tarif de distribuție), care sunt undeva pitite în „rezervare” și „energie activă”. Până la liberalizarea pieței, prețul pe care îl vezi în factură e reglementat prin ordine ANRE. Simplu, nu? Nu! Dacă se poate complicat, de ce nu? Doar complicând lucrurile se poate înșela cetățeanul mai ușor, pentru că, până la urmă, nu consumi decât maximum vreo 30% din ce plătești, restu-s fraierirea pe față a populației și export de capital românesc.

„Modernizarea societății românești”

Într-o societate europeană care are drept obiectiv fundamental respectarea drepturilor tuturor cetățenilor, promovarea egalității de șanse reprezintă o latură foarte importantă a politicilor sociale.

Eliminarea diferențelor de salarizare pe bază de gen, combaterea oricărui tip de violență fizică și emoțională, susținerea organizațiilor care oferă sprijin persoanelor abuzate sau nedreptățite – toate acestea sunt măsuri pe care Guvernul le implementează, priorități ale Departamentului de Egalitate de Șanse din Ministerul Muncii. Cred cu tărie că respectul în domeniul ocupațional și în familie trebuie să fie același pentru bărbați și femei, iar dacă ne dorim o țară cu adevărat modernă standardele duble trebuie să dispară.

Preocupările în acest domeniu au debutat încă din 1990. Pentru promovarea egalității de șanse și de gen se fac eforturi încă de atunci, dar trebuie să fim conștienți că societatea românească este încă tributară mentalităților și stereotipurilor de gen tradiționale și patriarhale. Combaterea lor ne preocupă și pe noi, politicienii. Astfel, inițiativa colegei noastre, doamna Rozalia Biró, a fost susținută de clasa politică, devenind Legea nr. 23/2015 pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalității de șanse între femei și bărbați.

Problemele în acest domeniu sunt încă existente și vizează rezolvări privind egalitatea pe piața muncii, protecția femeilor victime ale violenței domestice sau reprezentarea femeilor în funcții de conducere cu putere de decizie.

Guvernul României încearcă să implementeze politici publice și programe care să vină în sprijinul femeilor defavorizate, iar eu cred că susținerea noastră, a politicienilor, trebuie să vină în întâmpinarea nevoilor, prin implicarea mai activă a organizațiilor de femei constituite în cadrul partidelor politice – prin organizarea acelor acțiuni care să urmărească creșterea gradului de conștientizare asupra acestui fenomen de interes național, alături de creșterea solidarității între femei, împreună putând conduce la o realizare _de facto_ a egalității de șanse între femei și bărbați.

Consider că garanția unei societăți echitabile trebuie să constituie o prioritate pentru noi, politicienii, fiind necesar să acordăm mai mult respect femeilor, dând dovadă de înțelegere a importanței femeii în societatea noastră actuală. Este adevărat că femeile nu sunt percepute la justa lor valoare, iar inegalitățile și discriminarea între femei și bărbați sunt menținute în continuare în toate sferele vieții publice din România, dar asta face ca noi să încercăm să corectăm această inadvertență.

Prin această lege s-a făcut un prim pas, aducând în primplanul societății românești această problemă națională. Rămâne deci ca prin eforturile noastre colective, ale noastre, ale politicienilor, cât și ale reprezentanților societății civile, să schimbăm mentalitatea românilor și să contribuim la modernizarea societății românești.

*

## „Stop defrișărilor abuzive!”

Erau vremuri când pădurile acopereau 80% din suprafața României, dar nevoia de terenuri agricole, terenuri pentru construcții sau alte interese economice au redus în mod constant suprafața lor, până la 6,37 milioane de ha, cam un sfert din suprafața țării, aducând raportul sub media europeană, care este de 33%.

La 1800, România avea 8,5 milioane de hectare de pădure, adică 35-45% din teritoriu. Din păcate, suprafața s-a redus continuu, în 1974 scăzând deja la 6,5 milioane de hectare, pentru ca în prezent fondul forestier să cuprindă doar 6,37 milioane de hectare, reprezentând 26% din suprafața țării.

Ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că fondul forestier al României este în continuă scădere, din cauza faptului că suprafețele defrișate sunt mult mai mari decât cele plantate cu puiet, statisticile arătând că țara noastră ocupă ultimul loc în Europa în ceea ce privește împăduririle.

Deși în ultimii douăzeci de ani au existat și câteva planuri de împădurire, acestea s-au aplicat sporadic și discontinuu, în timp ce pădurile României au fost rase de pe fața pământului într-un ritm alarmant – două hectare pe oră. Consecințele acestui lucru de o gravitate extremă nu au întârziat să apară – inundații devastatoare, alunecări de terenuri sau deșertificări în zonele din sudul tării.

Dar câți dintre noi știm că România deține 65% din pădurile virgine rămase pe continent, protejarea lor fiind în continuare o provocare pentru organizațiile de mediu. Două dintre ele – din Maramureș, respectiv Făgăraș – au fost nominalizate pentru includerea în patrimoniul mondial UNESCO, în urma unui protocol încheiat între WWF România și autorități de mediu din România. Astfel, țara noastră are în total cinci păduri nominalizate pentru patrimoniul UNESCO. Desemnarea le-ar asigura o protecție necesară biodiversității pe care o găzduiesc. Pentru că pădurile virgine sunt ultimele zone în care natura supraviețuiește în forma sa pură, fără niciun fel de intervenție umană. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii de viețuitoare.

Raportul dintre fondul forestier și suprafața României indică faptul că țara noastră se află pe locul 13 în Europa, cu 2,6% mai puțin decât media continentală, iar dacă raportăm suprafața împădurită la numărul de locuitori ocupăm locul 10 în Europa, cu 0,33 hectare pe cap de locuitor. Cauzele

reducerii drastice a suprafeței împădurite sub optimul ecologic sunt poluarea industrială, dar mai ales defrișarea abuzivă, iresponsabilă și pășunatul excesiv.

Calamitățile petrecute în ultimii ani în țara noastră și în lume ne-au arătat că, dacă nu respectăm mediul în care trăim, natura se răzbună. Am defrișat pădurile și nu a mai avut cine să ne protejeze de inundații, să stea în calea formării torenților, a eroziunii solului, a formării râpelor, în calea nisipurilor zburătoare și a vânturilor, iar casele și bunurile noastre au fost distruse sub privirile neputincioase, mai multe vieți ale semenilor noștri fiind curmate de natura dezlănțuită.

Nu putem privi nepăsători cum România rămâne fără păduri, pentru că dispariția fondului forestier este o problemă care ne privește pe noi toți în mod direct, deoarece pomii sunt, dincolo de interesul economic pe care îl reprezintă lemnul, aerul pe care îl respirăm și apa pe care o bem.

Este timpul să nu mai fim ignoranți! Pentru generațiile viitoare avem datoria de a face investiții importante în acest domeniu, avem datoria de a planta copaci, de a planta păduri. Pădurile sunt o bogăție importantă a României!

*

## „Natalitatea în România – sub media europeană”

Potrivit Institutului Național de Statistică din România, în țara noastră natalitatea scade, iar rata mortalității este cea mai ridicată din Europa, ceea ce înseamnă o scădere dramatică a populației.

Cel mai important indicator demografic, natalitatea, a scăzut permanent începând cu anul 1990. Atunci se înregistrau 314.746 de nou-născuți, în anul 2000 numărul a scăzut la 234.600, iar în 2009 la 222.388. Tendința s-a păstrat și în 2010 și 2011, când au fost consemnate cu peste zece mii de nașteri mai puțin față de anul precedent.

România are probleme tot mai serioase pe termen lung. Populația a scăzut cu 48.000 de persoane în primele 11 luni ale anului trecut, și asta pentru că nașterile au fost mult mai puține decât decesele, iar acest fenomen este deja unul cu vechime.

Vârful de nașteri din anul trecut s-a înregistrat în iulie, singura lună în care am avut un spor natural al populației. În toate celelalte luni numărul nașterilor a fost depășit de cel al deceselor.

Cu o rată de 9,9 născuți la o mie de locuitori, nivelul din România este sub cel al mediei din Uniunea Europeană. Rata natalității este cea mai ridicată în Irlanda – 16,7%, Franța – 12,8%, iar cel mai rău stau țări precum Austria – 9,1%, Italia – 9,3%, Ungaria – 9,3% și Portugalia – 9,4%.

În România județele în care natalitatea a fost în creștere sunt: Botoșani, Iași, Suceava, Vaslui, Bacău și București.

Rata mortalității infantile a crescut constant din anul 2011, fiind înregistrate numeroase decese în rândul copiilor, în creștere cu câteva mii față de anul precedent.

Însă lunile în care natalitatea depășește mortalitatea sunt foarte puține. Mai exact doar patru în ultimii trei ani, cu o diferență favorabilă de 1.800 de copii în august 2012 și doar 43 de copii în iulie 2014.

Așa se face că din ianuarie 2010 populația României a scăzut cu 60-70.000 de persoane anual în mod natural, fără să-i luam în calcul pe cei care pleacă în străinătate. Este deci de înțeles de ce ONU estimează că în 2050 România va mai avea doar 17,8 milioane de locuitori.

Numărul tot mai mic de nașteri va duce la îmbătrânirea populației și la creșterea numărului de pensionari. În schimb, cei tineri, care trebuie să le plătească pensiile, vor fi tot mai puțini. Estimările arată că dacă acum există 1,3 pensionari la un salariat, raportul va ajunge la aproape doi în 2032 și la 2,5 în 2042. Deci fie pensiile vor scădea, fie cei tineri vor plăti mai mult.

În concluzie, sporul natural în România este negativ, iar speranța medie de viață se micșorează constant. În guvernarea PDL România a pierdut milioane de locuitori, mulți dintre ei muncind în alte țări, peste 50% dintre emigranți fiind femei. Este evident că toate aceste realități au efecte în ceea ce privește forța de muncă, scăderea natalității și a sporului natural al populației.

În ultima perioadă, Guvernul României, condus de premierul Victor Ponta, s-a preocupat de situația tinerelor familii, dar și de crearea de locuri de muncă sau de recuperări salariale. Aceste lucruri vor avea ca efecte pozitive stimularea întineririi populației României și creșterea numărului acesteia.

stavilă în fața intenției de achiziție a micului ca și a marelui doritor de carte.

Am, din acest motiv, speranța că reducerea TVA-ului la carte, anunțată de domnul ministru al culturii, va permite, așa cum spunea Domnia Sa, editurilor să susțină un preț de vânzare accesibil, care să încurajeze cumpărarea de carte și să readucă miracolul lecturii „cu cartea în mână” în viața tuturor.

Și, cum se vor găsi, cu siguranță, vorbitori care să încerce a blama și această nobilă intenție, fac efortul de a le reaminti că în 2009, la Târgul Internațional Gaudeamus, ministrul culturii de atunci, Theodor Paleologu, declara că și-ar dori o reducere a TVA-ului la carte. Sigur, vremea a trecut, mulți dintre cei care au afirmat o anume atitudine și anumite adversități astăzi se situează pe poziții diametral opuse și vor să credem că se simt bine. Dar, cum se spune în baștina mea suceveană, „Fie la ei acolo!”.

Eu, din motivele exprimate mai sus, voi vota în favoarea proiectului de lege privind Codul fiscal.

„Reducerea TVA la carte, adevărat act de cultură”

Senatul României a adoptat în urmă cu o săptămână proiectul de lege privind noul cod fiscal. Sigur că n-a fost ratat de vorbitori acționând la ordin, și nu la înțelepciune și profesionalism, prilejul de a încerca atribuirea de calificative menite să desconsidere și chiar să anuleze valoarea documentului supus dezbaterii. Dacă aceste, să le spunem totuși critici, ar fi fost însoțite de propuneri constructive sau ar fi oferit soluții problemelor pentru care proiectul de lege îi nemulțumea pe aceștia, cu siguranță ele ar fi constituit subiect de reflecție și dezbatere. Nefiind însă vorba de așa ceva, 90 de senatori au votat în favoarea proiectului, 4 s-au abținut și 36 au votat împotrivă. Urmează ca forul decizional, Camera Deputaților, să decidă, după luarea în considerare a tuturor părerilor ce vor fi exprimate cu acest prilej, asupra adoptării proiectului de lege privind noul cod fiscal.

Menit, conform afirmațiilor ministrului finanțelor, domnul Eugen Teodorovici, să reducă evaziunea fiscală, să susțină creșterea consumului și să stimuleze creșterea economică, proiectul face referire la scăderi de TVA la game largi de servicii și produse. Dintre acestea îmi îngădui să salut propunerea de scădere la 5% a TVA la carte, anunțată de domnul ministru al culturii, Ionuț Vulpescu, propunere pe care o consider, fără rezerve, un adevărat act de cultură.

În afara argumentelor economice prezentate și de domnul ministru în intenția sa, vă rog să-mi îngăduiți câteva argumente de suflet, care au importanța lor, deloc neglijabilă. Să mă explic. Multe din generațiile actuale, aflate înaintea atingerii maturității intelectuale, au pierdut interesul răsfoirii unei cărți, nu cunosc mirosul inconfundabil al tipăriturilor pe hârtie și, vai nouă, tuturor, nu au călcat niciodată într-o bibliotecă. Ne-am obișnuit să dăm vina pe internet și calculatoare, care ne țin copiii, tinerii și pe mulți dintre noi legați de scaune și monitoare, departe de paradisul marii literaturi scrise, fie ea beletristică ori profesională. În ceea ce o privește pe aceasta din urmă, s-a ajuns la paradoxul că până și bibliotecile o dezavuează. Am cunoștințe, ingineri, care și-au păstrat cărțile din facultate cu sfințenie, până la anii pensionării, când au vrut să le doneze, culmea, bibliotecii unei universități. Le-a fost refuzată intenția. Studenții preferă tehnica modernă, care îi ține departe de biblioteci.

Revenind, poate că proasta gestionare a timpului petrecut în fața calculatoarelor, mai ales de către copiii noștri, poartă o parte din vina pentru lipsa de interes pentru carte. Dar nu ar fi corect să nu adăugăm pe lista vinovaților un element agresiv care se numește preț și care s-a constituit de foarte multe ori

„Codul fiscal și nevoia de dezvoltare a României”

România se luptă din greu pentru a ține pasul cu țările Uniunii Europene. Nu cu cele din elită și nici cu cele din eșalonul doi, se luptă cu codașii plutonului. Cred că putem mai mult și avem și forța, și capacitatea de a demonstra acest lucru. Modificarea Codului fiscal ar fi fost una dintre șanse, aceea de a dovedi că putem și îndrăznim mai mult. Avem potențial suficient în interiorul nostru, avem și resurse pe care să le utilizăm, nu avem însă suficientă inteligență politică să alegem ceea ce ne face bine. Știm cu toții că avem sectorul IMM-urilor cel mai slab dezvoltat din Europa, ca urmare a lipsei resurselor de finanțare a activității sectorului, cu o contribuție extrem de mică la formarea PIB al României, dar care antrenează milioane de locuri de muncă.

În loc ca reducerile de fiscalitate preconizate de Guvern să vizeze în primul rând relansarea acestui sector vital al economiei românești, ele se axează mai mult pe efecte de câștig electoral și de imagine, sub umbrela populismului secular. Orice specialist avizat în domeniul economic ar fi dat prioritate reducerii fiscalității pe muncă atât la angajat, cât și la angajator, satisfăcând, în același timp, două dintre prioritățile României: un sector privat mai puternic, în care rămân mai mulți bani, și, în același timp, salariați cu câștiguri mai bune.

Totodată, ar fi fost mai inteligent ca profitul brut utilizat ca sursă de finanțare în dezvoltarea sectorului privat al IMM-urilor să nu fie impozitat la concurență cu dividendele. Și în acest caz sectorul privat avea de câștigat, fără ca statul să piardă, întrucât sume de bani mai mari utilizate de IMM-uri în activitatea lor economică generau ulterior mai multe venituri și, evident, mai multe impozite.

Tot aici putem vorbi și de mai multe locuri de muncă oferite de sectorul IMM-urilor, dacă Guvernul ar fi propus reducerea fiscalității atât pe muncă, cât și pe profitul brut utilizat pentru dezvoltare. Nu s-a întâmplat nici una, nici alta, sectorul IMM-urilor va scădea în continuare, devenind la un moment dat nesemnificativ pentru creșterea economică a României și, în mod evident, pentru absorbția forței de muncă și ocuparea acesteia, așa cum se întâmplă astăzi în toată Europa.

Este o decizie strategică de politică economică pe care Guvernul nu are dreptul să o rateze.

* „România – țara în care trăiești și te crucești!”

România este țara în care cei care te fură strigă cât îi țin puterile că nu ei sunt hoții. Asistăm zilele acestea la evenimente greu de înțeles chiar de către cei care sunt în mijlocul lor. În multe orașe din țară au loc manifestații de protest împotriva defrișării ilegale a pădurilor patriei. Stai crucit și te întrebi: de ce România mai are Guvern, de ce are un ministru la Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, dacă treaba lor sunt chemați să o facă cetățenii, prin proteste de stradă? După cât cunoaștem, România nu duce lipsă de legi pentru apărarea bunurilor sale din patrimoniul public sau privat al statului sau chiar din cel privat al persoanelor, astfel încât statul să stea și să asiste contemplativ cum cetățenii, prin mișcări de stradă, își asumă apărarea acestor bunuri naționale.

Pădurea, de bună seamă, face parte din categoria bunurilor naționale, iar păstrarea integrității acesteia, așa cum a fost ea moștenită de la părinții noștri, Guvernul are suficiente pârghii să o facă. Cine, în afară de statul român, administrat momentan de Guvernul Ponta, ar putea să aprobe cât și cum se taie din pădurile românești? Cine organizează achizițiile publice de tăieri de păduri, altcineva

decât Romsilva – regie a statului român aflată sub coordonarea ministrului mediului Grațiela Gavrilescu? Cine se declară neputincioși în fața tăierilor masive de păduri din România, alții decât Victor Ponta și Grațiela Gavrilescu, tocmai ei, care ar trebui să fie primii care să apere pădurile seculare ale patriei? Cum poate un oficial guvernamental să se declare neputincios în fața defrișărilor ilegale de păduri, când tocmai doamna ministru Grațiela Gavrilescu este cea care ar trebui să aplice legea împotriva celor care atentează la tăieri ilegale de păduri? Ce așteaptă dânsa de la protestatarii pe care îi invită cu atâta drag la minister, altceva decât să-i rezolve neputința declarată?

Dacă este incompetentă în fruntea acestui important minister și marile probleme de aici o depășesc, o invităm cu delicatețe să lase locul liber unor oameni care știu să conducă și să purceadă de urgență la demisia din fruntea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.

În acest fel credem că pădurile României vor fi puse la adăpost de vandalism, iar mediul înconjurător va avea numai de câștigat.

## _Ședința s-a încheiat la ora 10.15._

„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare) Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.

&JUYDGY|814196]

**ISSN** 1220–4870

**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 87/22.V.2015 conține 76 de pagini.**

Prețul: 190,00 lei