Marius Cristinel Dugulescu

„A 20-a aniversare a Convenției cu privire la Drepturile Copilului – o sărbătoare a tuturor copiilor, născuți și nenăscuți!”

Peste doar câteva zile, întreaga umanitate va aniversa 20 de ani de la adoptarea, de către Organizația Națiunilor Unite, a Convenției cu privire la Drepturile Copilului, la care țara noastră este parte. S-ar cuveni ca acesta să fie un moment de bucurie și de sărbătorire a celor mai tineri membri ai familiei noastre umane. Din păcate, în România, ca și în tot mai multe țări ale lumii, astfel de aniversări sunt umbrite de tristețea pierderii a milioane de copii nenăscuți prin avort, copii pe care legislația internațională ar trebui să îi apere.

Următoarele paragrafe sunt extrase din documente ale Organizației Națiunilor Unite care afirmă și susțin dreptul la viață al tuturor copiilor din lume, fie ei născuți sau nenăscuți, și pe care statul român le încalcă, din păcate, în numele unei false libertăți.

„Copilul, având în vedere lipsa sa de maturitate fizică și mentală, necesită protecție și îngrijiri speciale, inclusiv o protecție juridică adecvată, atât înainte, cât și după nașterea sa.” (Preambulul Convenției asupra Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989)

„Statele părți recunosc dreptul la viață al fiecărui copil și vor face tot ce le stă în putință pentru a asigura supraviețuirea și dezvoltarea copilului.” (Articolul 6 al Convenției asupra Drepturilor Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989)

„Fiecare ființă umană are dreptul inerent la viață. Acest drept va fi protejat prin lege. Nimeni nu va fi privat arbitrar de viață.” (Articolul 6.1 al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966)

O sentință de condamnare la moarte [...] nu poate fi executată împotriva unei femei gravide _._ (Articolul 6.5 al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966)

„Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale.” (Articolul 3 al Declarației universale a drepturilor omului, adoptată de ONU la 10 decembrie 1948)

„Dreptul la viață al oricărei persoane va fi protejat prin lege.” (Articolul 2.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, 1953)

Carta Organizației Națiunilor Unite și Declarația universală a drepturilor omului proclamă „încrederea în drepturile fundamentale ale omului și în demnitatea și valoarea persoanei umane”. Națiunile care au ratificat aceste documente, dar și altele referitoare la drepturile omului (spre exemplu, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale) s-au obligat să recunoască faptul că demnitatea și valoarea înnăscute și drepturile egale și inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane reprezintă baza libertății, dreptății și păcii în lume.