Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 septembrie 2005
procedural · respins
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea ordinii de zi ∫i a programului de lucru
Discurs
A∫a este, domnule pre∫edinte. A fost Ónsu∫it de grup. Eu l-am propus.
Domnule pre∫edinte,
Vreau s„ mul˛umesc domnului pre∫edinte Berceanu ∫i colegilor din Comisia special„ pentru modificarea ∫i completarea Regulamentului Senatului pentru c„ au acceptat, de aceast„ dat„, ca Regulamentul Senatului s„ Ónceap„ a∫a cum trebuie, f„c‚nd referire la prevederile constitu˛ionale Ónscrise Ón Capitolul III — îAutorit„˛i publice“, art. 61.
V„ rog s„ observa˛i c„ regulamentul pe care-l avem Ón prezent Ón func˛iune vorbe∫te doar de Senatul nou ales, ca ∫i cum Senatul din aceast„ legislatur„ ar fi pentru prima dat„ institu˛ia care se Ónfiin˛eaz„ ∫i care func˛ioneaz„ Óntre autorit„˛ile publice din ˛ara noastr„. A∫ spune c„, prin introducerea celor dou„ texte, de fapt, realitatea existent„ Ón Rom‚nia este pus„ de acord cu prevederile constitu˛ionale. De aceea, Grupul parlamentar
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 120/22.IX.2005 P.S.D. sus˛ine ∫i mul˛ume∫te pentru acceptarea acestui amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.