Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 iunie 2007
other · respins
™erban Cezar Str„til„
Aprobarea procedurii de urgen˛„ pentru dezbaterea urm„toarelor
Discurs
A∫ dori s„ intervin din partea Grupului parlamentar al P.N.L.
A∫ vrea s„ precizez c„, Óntr-adev„r, preocuparea ini˛iatorilor este una l„udabil„, r„spunde unor probleme existente Ón domeniul medicinei ∫colare, numai c„ trebuie s„ ˛inem cont ∫i de p„rerea Guvernului, foarte bine fundamentat„, aceea c„ aceast„ activitate este destul de bine reglementat„ prin art. 33 din Legea nr. 95/2006 ∫i prin Ordinul nr. 653 din 25 septembrie 2001.
Ca o observa˛ie, a∫ vrea s„ lua˛i cuno∫tin˛„, stima˛i colegi, de faptul c„ acest proiect legislativ nu are mai mult de dou„ pagini, pe c‚nd ordinul ministrului care reglementeaz„ aceast„ activitate are peste 20 de pagini foarte am„nun˛ite ∫i care r„spund la toate problemele Ónc„ nerezolvate.
De fapt, proiectul legislativ ridic„ doar dou„ chestiuni esen˛iale, ∫i anume, ca Ón fiecare ∫coal„ s„ existe un cabinet de medicin„ ∫colar„ ∫i ca autorit„˛ile locale s„ poat„ contribui financiar la Ómbun„t„˛irea acestei activit„˛i.
Cred c„ dac„ colegii domnului senator, colegii deputa˛i, nu ar fi contestat la Curtea Constitu˛ional„ ordonan˛a care prevedea posibilitatea ca autorit„˛ile locale s„ poat„ finan˛a sistemul public de s„n„tate una dintre aceste probleme ar fi putut fi deja rezolvat„.
Œn rest, ce pot s„ spun, Óntr-adev„r, preocuparea este l„udabil„, dar forma acestui proiect legislativ este destul de sub˛ire, cu scuzele de rigoare fa˛„ de ini˛iatori.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.