Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 martie 2019
other
Vasile Florin Stamatian
Discurs
„A doua opinie medicală, un subiect tabu în România” Aduc în fața dumneavoastră un subiect care a ținut ocupate paginile de știri din ultima perioadă: românii, puși să plătească pentru dreptul lor legal la a doua opinie medicală. Accesul acestora la acest serviciu ar trebui să fie gratuit, dar, pentru că de 16 ani legea prin care a fost introdus acest drept nu a primit norme de aplicare, el poate fi obținut doar contra cost în cabinetele private. Ceea ce nu este deloc în regulă!
Această prevedere a fost introdusă de Parlament în Legea nr. 46/2003 și a trecut neobservată atât de pacienți, cât și de medici. Un studiu realizat de Intermedicas arată că 95% dintre pacienții români nu știu că au acest drept.
Chiar dacă acest serviciu ar trebui să fie gratuit în sistemul public de sănătate, pacienții plătesc, pentru că nu pot primi încă un bilet de trimitere de la medicul de familie către un specialist pentru același diagnostic decât dacă starea lor de sănătate se înrăutățește sau dacă trece mai mult timp.
Știm cu toții că sistemul medical din România nu este tocmai de lăudat, dar, în cazurile în care pacientul dorește a doua opinie, în cazurile în care există boli grave, a doua opinie este foarte utilă.
Există totuși destui medici care sunt deranjați și se simt jigniți de acest lucru, iar erorile medicale încă reprezintă un subiect destul de sensibil și puțin discutat, influențând pacienții și șansele lor de a fi tratați corect.
Pe de altă parte, medicii cărora li se solicită cea de-a doua opinie sunt rezervați în a o acorda, percepând acest lucru ca pe un fel de încălcare „a teritoriului” altui coleg.
Și, pentru a ne alinia și noi la legislațiile vecinilor europeni, cred și sper ca Ministerul Sănătății să elaboreze cât mai urgent un set de norme de aplicare a Legii pacientului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.