A fost ∫i va fi poate celebrarea marelui voievod cruciat ™tefan cel Mare? Sau, poate, finan˛area generoas„ — 100 miliarde — a monumentului Marii Unirii chiar de la Arad, omagiind patrio˛ii rom‚ni care au preg„tit nemijlocit evenimentul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia? Vom trece ∫i peste enormitatea afirma˛iei c„, la 1890, monumentul lui Zala György a fost ridicat — Ómi pare r„u c„ trebuie s„ citez — îÓn semn de omagiu fa˛„ de colaborarea dintre Austria ∫i Ungaria“, c‚nd ∫tim bine c„ Ón pragul s„rb„toririi mileniului maghiar — Ón care, neÓndoios, se Ónscrie tipologic ∫i statuia ar„dean„ — na˛iunea maghiar„ dorea tocmai exprimarea unei identit„˛i proprii Ón multina˛ionalul imperiu dualist al Austro-Ungariei.
Se aminte∫te ceea ce ∫tie toat„ lumea: demontarea statuii respective la mijlocul anilor ’20 ai secolului trecut. Risc„m s„ afirm„m c„ Ón atmosfera Ónfierb‚ntat„ ∫i profund na˛ionalist„ de dup„ Versailles, ac˛iunea era aproape fireasc„, era profilactic„, temeiurile Guvernului Br„tianu fiind importante ∫i de Ón˛eles. Dar, stima˛i colegi, din fericire anul 2004 nu este nici anul 1925, nu este nici m„car luna martie a anului 1990. Este un moment absolut nou Ón care noi, urma∫ii a dou„ popoare care s-au confruntat dramatic acum mai bine de un veac ∫i jum„tate, st„m al„turi, intr„m Ómpreun„ Ón structuri europene ∫i euroatlantice, Óncerc„m s„ privim Ón viitor ∫i numai Ón viitor.
Vom ad„uga c„ trecutul a aproape tuturor ˛„rilor europene a fost ∫i este grevat de adversit„˛i cu vecinii. Exemplul cel mai eclatant este cel al Fran˛ei ∫i al Germaniei, unite azi de un pod al reconcilierii, faimosul Europa Brüke de la Strasbourg. Dar ∫i portughezii cu spaniolii, norvegienii cu suedezii, italienii cu austriecii s-au aflat Ón situa˛ii asem„n„toare care au fost total dep„∫ite Ón timp. Aceast„ Ómprejurare Ónseamn„ c„ ∫i noi, rom‚nii, putem s„ facem un asemenea gest, Óntinz‚nd m‚na celor ce nu ne-au fost mereu prieteni, dar care sunt adu∫i de
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 50/22.IV.2004
istorie, de geografie, de regulile convie˛uirii interna˛ionale s„ dep„∫easc„ adversit„˛ile majore Ón care unii dintre noi, frecventatori ai istoriei, nici nu mai cred prea mult.
Acesta este sensul îParcului reconcilierii rom‚nomaghiare“ de la Arad. Recunoa∫tem Ón el un act normal ∫i dac„ normalitatea poate s„ par„ temerar„, atunci Guvernul nostru ∫i-o asum„ integral.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Orice simplificare a dramei unor evenimente complexe ∫i contradictorii, cu implica˛ie politic„, social„ ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, na˛ional„, este periculoas„, iar atunci c‚nd este vorba de Transilvania anilor 1848-1849 ea poate deveni de-a dreptul dramatic„.
Viziunea dualist„, manihean„, cu care ne-au obi∫nuit unii publici∫ti, converti˛i Ón istorici, Ón Rom‚nia ca ∫i Ón Ungaria, dore∫te s„ vad„ dou„ tabere: rom‚ni ∫i maghiari. Aceste tabere s-ar afla pe pozi˛ii diametral opuse, ireductibile, f„r„ c„i de comunicare, f„r„ Óncerc„ri de Ón˛elegere, f„r„ compromisuri. Istorice∫te vorbind, este o perspectiv„ s„rac„, f„r„ nuan˛e ∫i f„r„ coresponden˛„ Ón realitatea de odinioar„. C‚˛i dintre compatrio˛ii no∫tri, rom‚ni sau maghiari, c‚˛i dintre rom‚nii sau ungurii din Ungaria cunosc meandrele acestei istorii? Se vorbe∫te prea pu˛in despre colaborarea rom‚no-maghiar„ din prim„vara timpurie a anului 1848 Ón urma hot„r‚rilor Dietei de la Pojon, Bratislava, s-au despre tratativele indirecte Kossuth Lajos—Avram Iancu, dincolo de adversit„˛ile majore ˛in‚nd de dorin˛a maghiar„ de Óncorporare a Transilvaniei Ón cuprinsul Ungariei revolu˛ionare.
Se vorbe∫te iar prea pu˛in despre c„ile diferite urmate de liderii rom‚ni Ón realizarea obiectivelor na˛ionale, de la pozi˛ia îcanceli∫tilor“ Iancu ∫i Alexandru Papiu-Ilarian, la ideea lui George Bari˛iu a unei îfedera˛ii“ de tip elve˛ian sau nord-american, cuprinz‚ndu-i pe rom‚ni ∫i pe unguri. Dup„ cum se evoc„ prea rar diferen˛ierile geografice ce ˛in de mentalit„˛i diferite, c„ci, spre pild„, o pozi˛ie aveau deputa˛ii rom‚ni din Parlamentul ungar, proveni˛i din comitatele vestice ale Transilvaniei, ∫i alta, foarte radical„, mo˛ii din Mun˛ii Apuseni.
Nu trebuie uitat„, de asemenea, pozi˛ia separat„ a unui episcop greco-catolic, precum cunoscutul Ioan Lemeni, care vota Ón Dieta de la Cluj unirea Transilvaniei cu Ungaria, Ón timp ce participan˛ii la cea mai important„ dintre cele 3 adun„ri de la Blaj se opuneau vehement acesteia.
f n‚ndu-se seama de adversit„˛ile reale rom‚nomaghiare din acel moment, pe care nimeni nu le poate ascunde, exist„ tendin˛a supraaprecierii apropierii rom‚nilor de Ómp„r„˛ia de la Viena, uit‚ndu-se tribunalele de s‚nge instaurate de imperiali Ón Transilvania dup„ miezul verii 1849.
Din fericire, istoricii obiectivi vorbesc la tot pasul despre solidarit„˛ile etnice din Ardealul acelei vremi ∫i Ómi ve˛i Óng„dui s„ citez din recentul tratat academic de _Istoria rom‚nilor_ , volumul 7, pasajul unde un istoric clujean, fost coleg al nostru Ón acest Senat, ∫i actualmente un distins ambasador, scria despre mi∫carea general„, social„ ∫i na˛ional„ devenit„ aproape un r„zboi civil Ón toamna anului 1848, caracteriz‚nd-o drept îampla ridicare ˛„r„neasc„ Ómpotriva nobilimii, soldat„ cu mii de vie˛i pierdute, rar Ónt‚lnit„ Ón istoria european„ modern„. Victimele acestei confrunt„ri au fost deopotriv„ rom‚ni, unguri, sa∫i ∫i secui“.
Pe de alt„ parte, pentru a Ón˛elege Ón toate nuan˛ele ce se petrecea atunci se cuvine s„ privim ∫i c„tre opiniile contemporanilor, ale participan˛ilor la revolu˛ie. Opiniile contemporanilor no∫tri le cam ∫tim. Poate c„ din perspectiva viciat„ de atitudini ultrana˛ionaliste din vremea noastr„ ar fi dificil cuiva s„ Ón˛eleag„ p„rerile clare ale unor revolu˛ionari din ˛ara rom‚neasc„, de pild„, mult mai deta∫a˛i Ón acele zile ∫i acele luni fa˛„ de disputele transilv„nene ∫i mai relaxa˛i Ón analiza lor.
Iat„, a∫adar, ce scria C.A. Rosetti lui Ion Ghica la 20 aprilie 1849:
îAh, ungurii, ungurii! Spune-mi, c‚nd auzi acest nume, nu-˛i vine s„-˛i pui Ón cap sacul cu cenu∫„? Nu-˛i vine s„ iei un pistol ∫i, Óncep‚nd cu Eliad, s„ sf‚r∫e∫ti la tine? Ru∫ine ∫i de o mie de ori ru∫ine! Ce zic? Blestem pe oamenii aceia, Óntr-al c„ror num„r sunt primul, care pierdur„ gloria na˛iei rom‚ne ∫i n„p„dir„ peste d‚nsa suferin˛ele ∫i ru∫inea robiei! Uni˛i cu ungurii, am fi fost siguri s„ lu„m Viena ∫i s„ proclam„m republica!“
Sigur, era ideea momentului, dar era ideea lui C.A. Rosetti, mare liberal.
™i pentru a ar„ta c‚t de complex„, c‚t de complicat„ era o situa˛ie istoric„ extrem de tensionat„, n-ar trebui amintite, oare, ∫i cuvintele lui Avram Iancu, el Ónsu∫i, dup„ medierea e∫uat„ a lui Nicolae B„lcescu Óntre conduc„torii celor dou„ revolu˛ii — maghiar„ ∫i rom‚n„ — atunci c‚nd, dup„ sf‚r∫itul lui iulie 1849, cel dint‚i, Avram Iancu, declara adversarilor s„i, Óntr-un moment Ón care trupele austro-ruse se preg„teau s„ invadeze Transilvania — citez: îPentru a v„ dovedi sentimentele noastre fr„˛e∫ti pe care le nutrim fa˛„ de na˛iunea maghiar„, am hot„r‚t s„ r„m‚nem neutri fa˛„ de armata ungar„ Ón timpul acestor lupte“.
Spunea acestea eroul rom‚n, dup„ ce ungurii Ói omor‚ser„ pe Buteanu ∫i pe Dobra ∫i dup„ ce conduc„torii unguri, precum Vasvári Pál pl„tiser„ cu via˛a Ónfruntarea cu rom‚nii. Limpede este c„ era mai puternic„ solidaritatea revolu˛ionar„ rom‚no-maghiar„, Óntrun moment de cump„n„ teribil„, iar cuvintele Iancului sunt, peste timp, o lec˛ie ∫i pentru noi, cei de ast„zi.
Este, oare, lips„ de patriotism din partea noastr„ c‚nd cit„m asemenea texte? Sau ar fi lips„ de patriotism maghiar al celor care ar cita pildele de confuzie ideologic„, de miopie a lui Kossuth Ón probleme na˛ionale?
Ar mai trebui amintit, de altfel, c„ pozi˛ia lui Avram Iancu, maximalist„ atunci c‚nd viza drepturile colective, nu f„cea unanimitate printre rom‚nii transilv„neni. Existau printre ace∫tia ∫i adep˛i ai statului democratic promovat de Kossuth, ce se mul˛umeau doar cu drepturi individuale. Dovad„ stau cei circa 30 de deputa˛i rom‚ni prezen˛i Ón Parlamentul revolu˛ionar maghiar, Óntre care cel mai cunoscut a fost Ioan Drago∫, deputat de Beiu∫, ini˛iatorul unei tentative de mediere Kossuth—Iancu, dar care, dintr-un echivoc tragic, a fost ucis Ón mai 1849 chiar de c„tre fra˛ii s„i, de c„tre mo˛i.
Pe cale de consecin˛„, se poate spune din perspectiva istoriei maghiare, dar ∫i a istoriei rom‚ne∫ti, c„ generalii Ón cauz„ au ap„rat statul Ón care ei se recuno∫teau, Ón mod dramatic, un stat opus majorit„˛ii rom‚ne∫ti, unde armata ungar„ a f„cut victime. Dar ei au militat pentru libertatea lor, pierdut„ prin capitularea de la ™iria, nu mai pu˛in o libertate revolu˛ionar„ Ón context european.
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 50/22.IV.2004
Evident, analiza istoric„, care prin for˛a lucrurilor este rece ∫i obiectiv„, ne spune altceva dec‚t cli∫eele transmise, transcrise la noi, la infinit, Ón aceast„ problem„, pe cale scris„ sau audiovizual„, ∫i ne face s„ ne amintim mereu de cuvintele memorabile ale unui istoric ∫i sociolog francez din veacul al XIX-lea, cuvinte care ar trebui puse Ón exerg„ Ón dezbateri precum cele de ast„zi: îEste Óntotdeauna periculos s„ confunzi patriotismul, care este o virtute, cu istoria, care este o ∫tiin˛„.“
Œn leg„tur„ cu ac˛iunile acestor generali din armata ungar„ — un grup multietnic, cuprinz‚nd maghiari, austrieci, s‚rbi, armeni, reflect‚nd, de fapt, cosmopolitismul militar ∫i birocratic al imperiului — s„ fie Óng„duit„ o parantez„, sper„m, pentru unii, l„muritoare. Armata revolu˛ionar„ maghiar„ a fost compus„ din trei corpuri mari: corpul de nord, aflat sub comanda generalului Görgely, armata de sud, aflat„ sub comanda generalului Dembinszky, ∫i corpul transilv„nean, aflat sub comanda generalului Bem.
Toate luptele de pe teritoriul Transilvaniei ale armatei maghiare au fost purtate sub comanda generalului Bem. Trupele de secui au fost organizate de Aron Gabor, mai t‚rziu au luptat sub comanda generalului Gal. O situa˛ie aparte au constituit-o trei batalioane independente, aflate sub comanda maiorului Hatvani Imre, care au purtat lupte Óntre ianuarie ∫i iulie 1849 cu trupele rom‚ne∫ti de sub comanda lui Avram Iancu din Mun˛ii Apuseni.
Date fiind cele de mai sus, se pare c„ nici unul din cei 13 generali care au fost executa˛i la Arad nu a luptat Ón Transilvania. Œn Banat, la 9 august 1849, generalul Vecsey preia comanda generalului Dembinszky, iar sarcina corpului de sud al armatei maghiare avea ca obiectiv pe r„scula˛ii s‚rbi.
Œnainte de capitularea de la ™iria, Kossuth a avut o ultim„ ∫edin˛„ la Arad, cu care ocazie a predat Óntreaga putere generalului Görgely. Dup„ dou„ zile, acesta a semnat capitularea de la ™iria, la 13 august 1849, cu asigurarea din partea ru∫ilor c„ nu vor exista represalii. Cu aceast„ asigurare, to˛i generalii s-au predat. Ei au fost Óncarcera˛i Óns„ imediat Ón Cetatea Aradului, judeca˛i, condamna˛i ∫i executa˛i — 9 prin sp‚nzurare, 4 prin Ómpu∫care — Ón apropierea zidurilor cet„˛ii, acolo unde mai t‚rziu s-a Ón„l˛at, dur‚nd p‚n„ Ón zilele noastre — ∫i nimeni n-a spus nimic! — un obelisc Ón memoria acestor generali.
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Revenind la prezentul imediat, o Óntrebare legitim„ se isc„ pe marginea mo˛iunii aici discutate. La 27 februarie 2004, deci acum o lun„ ∫i jum„tate, Consiliul Jude˛ean Arad a aprobat, prin Hot„r‚rea nr. 28, Statutul jude˛ului, document Ón care, la capitolul istoric, se reg„se∫te urm„torul text, repet, de acum o lun„ ∫i jum„tate. Citez: îRevolu˛ia din 1848—1849 a impus Aradul Ón centrul evenimentelor politice ∫i militare. Lupta pentru libertate eviden˛iaz„ Ónt„rirea con∫tiin˛ei na˛ionale a rom‚nilor ∫i a celorlalte popoare din Imperiul Habsburgic, impun‚ndu-l, totodat„, Ón istoria revolu˛iei europene ∫i prin martiriul celor 13 generali executa˛i Ón 6 octombrie 1849.“
Hot„r‚rea este a unui consiliu care a votat-o Ón unanimitate ∫i Ón care exist„, din c‚te ∫tim, consilieri ai Partidului Rom‚nia Mare, care, repet, au votat-o, dup„ cum — aten˛ie! — au adoptat ∫i cele dou„ hot„r‚ri referitoare la Parcul reconcilierii: Hot„r‚rea nr. 44/2004, prin care se trece din patrimoniul public Ón patrimoniul
privat al jude˛ului imobilul Ón care Ó∫i are sediul Corpul gardienilor publici, ∫i Hot„r‚rea nr. 34/2004 privind acceptul trecerii din patrimoniul public al Ministerului Ap„r„rii Na˛ionale Ón patrimoniul public al aceluia∫i jude˛ a cazarmei din cartierul Gai.
Logic, vom deduce c„ ace∫ti consilieri ai Partidului Rom‚nia Mare, oameni ai locului, v„d cu totul altfel lucrurile dec‚t liderii lor centrali. S„ fie ∫i acesta sensul ascuns al unei mo˛iuni depuse tocmai Ón ziua fatidic„ de 1 aprilie?
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Afl‚ndu-ne Ón ultimul an al acestei legislaturi, pare oarecum firesc ca provoc„rile electorale s„ fie numeroase ∫i exagerate. Este regretabil Óns„ c„, Óntr-un stil prea pu˛in serios, sunt abordate chestiuni foarte serioase.
De aceea consider„m c„ este absolut necesar ca Guvernul s„ ofere un r„spuns responsabil ∫i echilibrat, pentru a Ónl„tura orice dubiu Ón privin˛a amintitului monument de la Arad, a rela˛iilor Partidului Social Democrat cu U.D.M.R. ∫i a diferen˛ei fundamentale dintre Partidul Social Democrat ∫i Partidul Rom‚nia Mare.
Amplasarea monumentului celor 13 generali Ón ora∫ul Arad este o decizie luat„ Ónainte de mandatul actualului Guvern. Istoria recent„ a monumentului Óncepe Ón 1990, c‚nd, prin Ministerul Culturii de la acea dat„, se declan∫eaz„ campania pentru repunerea Ón circula˛ie a monumentului.
Œn anul 1999, prin Hot„r‚rea Guvernului nr. 793, s-a decis ca Aradul s„ g„zduiasc„ un monument al prieteniei rom‚no-maghiare. Actualul Guvern nu a putut dec‚t lua act de aceast„ decizie, a c„rei respectare ˛ine de seriozitatea unui angajament deja asumat ∫i, nu Ón ultimul r‚nd, de imaginea Rom‚niei.
Œnc„ o precizare se impune. Exist„ o diferen˛„ Óntre dreptul comunit„˛ii maghiare de a-∫i cinsti eroii s„i ∫i Óncerc„rile unor revizioni∫ti unguri, care, har Domnului!, exist„ — s-au auzit ni∫te exemple aici — de a se folosi de simbolica acestui monument pentru a instiga spiritele.
Reconcilierea istoric„ dintre rom‚ni ∫i unguri nu poate avea loc Ón lipsa unor ac˛iuni concrete de ambele p„r˛i. Fidel acestui principiu, Guvernul Rom‚niei a decis amenajarea acestui Parc al reconcilierii rom‚no-maghiare, pentru c„, doamnelor ∫i domnilor senatori, noi vorbim de acest Parc al reconcilierii.
Œn memoria marilor personalit„˛i rom‚ne∫ti ale Revolu˛iei pa∫optiste, cu reliefuri Ón bronz ale unor B„lcescu, Cuza, Kog„lniceanu, Negri, Alecsandri, Bari˛iu, Avram Iancu, Rosetti, Magheru, am hot„r‚t ca acolo s„ fie amplasat ∫i un arc de triumf. Pozi˛ia ini˛ial„ a ministerului ∫i a Guvernului o cunoa∫te˛i.
Mesajul pe care Óncerc„m s„-l transmitem prin intermediul acestui parc monumental este c„ fricile trecutului nu trebuie s„ ne amenin˛e sub nici o form„ prezentul ∫i viitorul comun.
Guvernul rom‚n nu a negociat compromisuri pe spinarea poporului, a∫a cum mai mul˛i lideri ai Partidului Rom‚nia Mare au l„sat s„ se Ón˛eleag„ cu diferite ocazii.
Noi nu am provocat un scandal care s„ destabilizeze Óntreaga Europ„ Central„, a∫a cum probabil ar fi procedat un Executiv rom‚n condus de Partidul Rom‚nia Mare. A∫adar, noi nu am... ( _Proteste din r‚ndurile senatorilor P.R.M.)_
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 50/22.IV.2004
## **Domnul Dumitru Petru Pop**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
R„zvan Theodorescu · 22 aprilie 2004 · monitorul.ai