Ion Predescu

Aþi pornit cu teza închipuindu-vã cã veþi crea disensiune între parlamentari, între senatori, mai exact, Guvern ºi preºedinte pe de altã parte. Nu aveþi cum, pentru cã alãturi de preºedintele României de astãzi, senator atunci, au semnat ºi alþii, vreo 14Ð15 senatori, ºi aþi fãcut abstracþie, mãcar membrii Comisiei juridice trebuia sã ºtiþi, ºi sã aveþi consecvenþa a celor ce cunoaºteþi, cã s-a retras acea iniþiativã de cãtre majoritatea titularilor. ªi nu ne învãþaþi carte. Noi am ºtiut la cine apelãm s-o retragã, la cei care aveau calitatea s-o menþinã. Dumneavoastrã vreþi sã vã referiþi ºi la cei care nu mai aveau calitatea a o menþine? Pãi, nu ne învãþaþi carte cã noi nu facem ca dumneavoastrã. Noi respectãm legea ºi ºtim ce facem.

Prin urmare, dacã au retractat-o, au renunþat la ea, ºi dacã au apreciat-o cã a fost preluatã, se regãseºte în amendamentele formulate de senatorii P.S.D. Ne învãþaþi, ne daþi lecþii, ne imputaþi, de ce nu facem ca dumneavoastrã? Domnule, daÕ nu se poate! Mi se pare absurd. Ne faceþi reproºuri de ce nu ne comportãm ca dumneavoastrã. Pãi, cum vine asta? Ne comportãm cum credem noi de cuviinþã ºi rãspundem pentru asta. Noi între noi, noi faþã de partidul nostru, noi faþã de guvernare etc., dar nu ne mai cereþi sã ne comportãm ca dumneavoastrã, ca noi sã rãspundem pentru concepþia dumneavoastrã, prin faptele noastre. Cum vine asta? Eu n-am mai întâlnit aºa ceva în filozofia conduitei omului.

Dumneavoastrã aþi reproºat cã legea nu prevede publicitate. Pãi, legea nu are nevoie de publicitate, pentru cã nu e afiº pentru spectacol. Legea este o reglementare foarte serioasã, care priveºte patrimoniul tuturor demnitarilor ºi tuturor funcþionarilor ºi a tuturor celorlalte categorii înscrise în articolul 2, care sunt aproape toþi funcþionarii þãrii.

În legãturã cu patrimoniul acestora, acest lucru îi intereseazã nu numai pe ei, ci ºi viaþa familiior lor ºi nu trebuie sã existe publicitate. Declaraþia de avere nu e marfã de tarabã în piaþã. E un document public. Aºa scrie Legea nr. 115/1996, în contextul ei, mai departe, dar dumneavoastrã v-aþi limitat lecturarea numai la modificãri ºi completãri, restul legii mi-am dat seama cã nu-l cunoaºteþi.

Prin urmare, nu e vorba de a asigura publicitate, ci e vorba de a asigura transparenþa prin accesul la conþinutul declaraþiilor, ceea ce este cu totul altceva. ªi aici ne situãm pe poziþii fundamental diferite. Dumneavoastrã vã situaþi pe poziþia extremã a afiºãrii, iar noi suntem pe poziþia accesului reglementat. E diferenþã mare. Pentru cã noi am pornitÉ Eu sunt unul dintre Ñ de ce sã nu vã spun? Ñ unul dintre iniþiatorii, autorii de formulare, ºi aþi vãzut bine ºi în comisie, ºi de susþinere a amendamentelor.

ªi m-a preocupat în principal ideea aproape obsesivã, de a asigura echilibrul între transparenþã Ñ publicitate Ñ acces ºi propria imagine a persoanei demnitarului sau a funcþionarului public. Amândouã sunt drepturi la fel de ocrotite de Constituþie, din aceeaºi categorie a drepturilor fundamentale ale omului. Dumneavoastrã sacrificaþi dreptul la propria imagine, în chip demagogic Ñ vã supãraþi sau nu Ñ, dar aceasta este realitatea, sau din necunoaºtere, insuficientã cunoaºtere. De ce sacrificaþi un drept fundamental al persoanei, al omului în folosul altui drept, care e al altui om. Pãi, oamenii nu sunt egali? Nu au aceleaºi drepturi fundamentale? Rãspundeþi la întrebarea asta cu deplinã conºtiinþã ºi seriozitate, în intimitatea conºtiinþei fiecãruia ºi nu mai aruncaþi verbiajul colegului antevorbitor care a formulat o suitã de fraze dar care n-a spus nimic. ªi vorbele înºiruite fãrã fond se cheamã verbiaj. Prin urmare, ne-a preocupat ºi am þinut sã asigurãm soluþia de echilibru. Iatã soluþia de echilibru. Cine e ignorant, poþi sã-i citeºti ºi aºa nu aflã.