Ioan Vulpescu

„A onora și a ignora. Belmondo și Caramitru – două exemple paradigmatice pentru atitudinea unei țări în fața valorii culturale”

Ziua de 10 septembrie a acestui an a fost o zi neagră atât pentru cultura românească, cât și pentru cultura franceză. Două țări, două popoare și-au condus pe ultimul drum „monștrii sacri” ai cinematografiei și teatrului – Jean-Paul Belmondo, în Franța, și Ion Caramitru, aici, în România. Tristețea acestei zile a fost pentru noi, românii, dublată de rușine și frustrare. Ceremonia funerară dedicată actorului francez, la care a participat și președintele Franței, Emmanuel Macron, alături de o suită de miniștri și oficiali francezi, a făcut ca moartea marelui nostru actor Ion Caramitru să fie și mai greu de îndurat.

Omagiat la Domul Invalizilor, acolo unde Napoleon își petrece eternitatea, Belmondo a avut parte de o ceremonie specială, de un omagiu național și de un elogiu funebru de 13 minute rostit cu însuflețire de Președintele Franței. La noi nici vorbă de omagiu național. Singurele lucruri care mai aminteau de măreția personalității conduse pe ultimul drum au fost prezența altor câteva nume mari ale culturii românești și prezența gărzii de onoare ce aștepta cortegiul funerar să ajungă la Cimitirul Bellu. Sigur că unii oameni nu mor niciodată, iar Caramitru este unul dintre ei, pentru că în locul lor pământesc rămâne o istorie, o operă și un public.

Omagiul adus de Președintele României acestui gigant al teatrului românesc a constat în cele opt rânduri și jumătate postate pe Facebook de către președinte în ziua morții lui Ion Caramitru. La rândul său, premierul guvernează de la butoanele rețelelor de socializare. Politica hashtagistă exprimă însă o 12